Emilian, bucuroasa de oaspeti! Da, pentru empatia de cititor pica foarte bine sinceritatea. In care chiar cred si care imi este de altfel si unul dintre instrumentele de scris. Multumesc de opinie si ma bucur de aprecieri! Draga Marina, multumesc pentru lectura si opinie. Cu mare drag vei mai primi un volum cu dedicatie, voi lua adresa ta de la Luminita! Bucuroasa de reg[sire!

dar "un aer cu miros de grajd"? sau să spui simplu "un miros de grajd și fân vechi" și gata :)

mie mi-a sunat a eclipsă, a momentele acelea de pregătire când oamenii sunt curioși, dar natura dă alte semne care pot duce la spaima că s-ar putea întâmpla ceva neprevăzut. mi-a plăcut.

erotetica=logica intrebarilor

deși, inițial, titlul m-a ținut deoparte de acest text, am avut, în cele din urmă, buna inspirație să intru în casa lui.
mă bucur că am făcut-o: textul are acea delicatețe feminină neforțată, nu exagerează în ton elegiac, deși are destule elemente de melancolie/nostalgie structurale. faptul că sunt bine stăpânite îi conferă aerul unei alunecări fără hiat pe sania amintirilor. imaginea șfichiuie din când în când prin noaptea cu malluri, ducând frumusețea ei, poate mai fecundă, din ce în ce mai aproape, din ce în ce mai aproape...

”ridicând biciul și lovind câinii atunci când
înca erau vii și sângele lor se scurgea pe zapadă

ca ea să poată merge mai departe
să ajungă la mine în toiul acestor nopți polare / încă tânără și fericită
sub ploaia de geminide în aerul tăios care a sugrumat cîndva multe vise
dar nu și frumusețea/ nu și frumusețea ei”

Sărbători cu nostalgii blânde!

Unitatea de după steluţă se ridica mult deasupra. Acolo am găsit poezie ancorată în trăire. Ce e înainte, pare un preambul. Necesar sau nu. Frumos finalul.

Ai omis o prepoziţie aici: "spălate atât bine
încât s-au făcut toate albe".

Mulţumesc pentru citire, opinie şi încurajare. Am corectat unele greşeli.

mi-e dor de Plaka si Monastiraki...pana in Valencia...de Calatrava si structurile lui imponderabile.

Iată şi peniţa, Vlad Turburea. Pe vremea aceea lucra Virgil la ele, frumoasele!

Ioane, una peste alta sunt aici și te citesc.
Nimeni nu te poate învăța poezia.
Poezia nu poate fi învățată de nimeni.
Eu mă aflu în stare de război cu Gorun de când ne știm și, crede-mă ne știm de mai mult timp decât ne cunoaștem, și, la fel ca în Citadela lui Exupery, războiul e crâncen iar dimineața ne curățăm amândoi trandafirii.

Cred că nu este unul din textele tale reprezentative, Nuța! Te citesc cu drag, însă! Toți avem momente mai bune sau mai puțin bune. Sensibilitatea ta este remarcabilă! Gând bun!

Francisc, pentru ce imi multumesti? vrei sa-ti dedic un poem? oare acesta ti-ar place? "mă uit în ochii lui bărbatul meu se înserează nervi întinși pe tavan ca ultima iarbă crescută printre anii ruginiți de umezeală aș da foc casei să nu mai văd priveliștea bărbatului frânt de jale mirosul absenței lui curge ca un câine turbat legat în zgarda căsniciei așa mi-am pierdut oglinda de atunci mă privesc numai în cer văd norul alb cu râsul printre dinți văd pânda ochilor de bărbat temători văd disparițiile în trupul blondei nocturne poate aș putea cu sufletul meu să le împodobesc visele de ieri sunt tot a nimănui orele lui scot limba la mine atât a mai rămas din nopțile albe de dragoste îndrăznesc prin camera lui să-mi alint umbletul cu lacrimi spăl obrajii murdari ai depărtării mi-l mângâi cu dorința chemării ce ai nevastă? mă întreabă verigheta lui tu nu te vezi? îmi șoptește ultima lacrimă a toamnei din noi esti doar un dulap de amintiri…spun degetele lui răsfirate nu pot nevastă să te iubesc nu pot să o înșel pe EA tinerețea mea prelungită ... am tăiat zgarda și de atunci aleargă ca un câine plouat inimă-n inimi rătăcită..." :), Francisc, am o intrebare conform punctului 14.5 din regulament, acest text există in alte "părți" dar mai mult de o vechime de două luni In cazul in care a existat pe un alt site literar acum o lună si jumătate dar intre timp a fost sters, am voie sa-l postez? aaaaa, si poemul e dăruit ...normal, se subintelege:)

tu cînd mai scrii ceva, Bobadil?

O pagină admirabilă! Poezie peste tot...căci colo unde e dumnezeu e si poezia.
Desi poemul e un intreg precum cerul, remarc versurile:
,,mi-am dorit să mă mai plimb cu dumnezeu [...]
să stăm de vorbă ca pe vremuri
să îl întreb cum e cu oamenii care n-au pîine sau n-au idei
sau n-au dumnezeu și să îl privesc cum tace [...]
să mă simt singur și să fie
toamnă"... să te simţi, dar să nu fii :), iar toamna să fie caldă. Un poem în care am intrat tiptil. Felicitări, Virgil!
Dacă ar fi să am vreo sugestie, ar fi aceleasi ca si antecomentatorii :) Am incercat să îl citesc si cu verbul la indicativ prezent, ca un dor implinit, însă parcă tot mai frumos e dorul exprimat prin acel conjuctiv.
Cu bucuria lecturii, Mariana.