Leader Dahaar sunt incantat de modul cum ai serpuit printre intelesul versurilor mele... cred ca esti obisnuita sa incorporezi imagini.Multumesc. Ela... multumesc.

biserica pitigoilor a fost intr/adevar ivit in contextul in care comentam cu totii poezia lui alexander ,,uite/l pe unul foarte periculos'' si atunci eu am spus...stefane, biserica pitigoilor (cumuland un comentariu de al lui in care vorbea de bisericute si de pitigoi, fara sa alature termenii, si unul al tau sau al lui emilian pal)asa ca sincer nu stiu de ce ar trebui sa/mi multumesc mie pentru asta, daca ai nelamuriri poti cauta textul si comentariile, nu obisnuiesc sa preiau si nici sa plagiez pe nimeni, sunt foarte atenta cu afirmatiile mele...asa ca nu inteleg care e problema... Mircea te saluta cu dor si drag iar pt alte lamuriri poti sa/l contactezi personal... in ceea ce priveste imprumurturile, daca ai ceva in mod clar de acuzat la adresa mea fa/o si mai ales adu argumente... te rog daca simti ca sunt nelamuriri sau in alte texte e ceva neclar, spune/o...

Mult stimate Domnule Titarenco, hai să consultăm dexul online la http://dexonline.ro/definitie/sorți

Expresia A trage la sorți =
a) a hotărî, prin sorți, o împărțeală, un câștig etc.; a participa, ca parte interesată, la o alegere prin sorți;
b) (În vechiul sistem de recrutare) a recruta pentru îndeplinirea serviciului militar prin sistemul sorților. A cădea (sau a ieși) la sorți = a fi ales sau desemnat prin sorți.

Și acum să analizăm logic: dacă invoci substantivul la singular, i.e. sorț, atunci rezultatul alegeri este unul singur, și ce rost are să mai tragi? Unde mai este hazardul, aleatorul, surpriza, nedeterminismul?

Polemica iscată sub textul Luminiţei Petrovici mi se pare excesivă şi alimentată artificial de elemente dinafara acestuia. Este posibil să aibă rădăcini mai vechi.
Textul mi se pare interesant, cel puţin ca experiment şi ca rod al unei căutări a stilului şi a expresivităţii. Prima jumătate, ingenioasă, cu excepţia câtorva formulări abstracte, este chiar excelentă - ea fiind şi purtătoarea de mesaj şi generatoarea de expresivitate. Partea a doua uită, însă, alternarea planurilor (exterior-interior, ritual feminin-reverie erotică) şi lasă prea mult loc poveştii, anecdoticii. De aceea n-ar strica să taie fără milă o secvenţă, bunăoară pe aceasta:
"galop ventricular ajuns la saturaţie limită
pompează umbra ta de la inimă la exterior
adunasem în mine toate tăcerile lumii
o stranie anacuzie transforma silabe în bule de săpun
înecate într-o apă de o linişte neprevăzută a uitării
mirările aveau gust de cireaşă necoaptă
în cearcănă crâmpeie de gânduri licăreau
orele franjurate de ploi
prelingeau despărţirea ca o intuiţie
doar aşa dezbrăcată de frunzele tale
voi da emanciparea sâmburelui mâine".
Ar mai fi de lucru pe text, de înlăturat unele formulări mai abstracte ("un make-up reuşit poate pune-n valoare întreaga bogăţie a potenţialului personal"), dar cu grijă, pentru că un anume efect iese chiar din alternarea de abstracţiuni sau prozaisme cu exprimările plastice şi sugestive.
La nivel de detaliu, sesizez o formă incorectă ("crează" pentru "creează") şi o cacofonie uşor de evitat prin suprimarea adverbului de aproximaţie "cam" ("într-o arcuire acrobatică / cam aşa creşteai tu...").
Dincolo de toate, un text care sugerează existenţa sensibilităţii, trăirii intense la nivel existenţial şi textual, dar şi certe valenţe expresive. Trebuie doar strunit ceva mai bine.

Nu vreau să ofensez pe nimeni şi habar n-aveam de legătura Dv cu America. Eu nu sunt de origine română întru totul. Bunicii dinspre tată sunt de origine germană, dar asta nu e important, cred. În ceea ce priveşte "americanismele" de care vorbeam, făceam referire la tumultul de texte ce li se dau titlu în engleză, iar textul în prealabil este scris în română. Manager a fost doar un exemplu neutru cu aluzie pentru a nu ofensa pe nimeni.Acum am fost nevoit să mă explic.

Donaris, mulţumesc de vizită şi apreciere, Cezar

Nu m-a prea convins argumentația, Cozane. Din ce ai scris, pare că tu crezi că un homeless s-a născut homeless, că nu există cauze care au dus la starea asta. Din punctul meu de vedere, dacă tot pui accentul pe veriga slabă, atunci tendința mea este de a mă substitui acestei verigi. Două palme nu sunt întotdeauna binevenite. Dacă leșinul este doar aparent și de fapt omul a murit, degeaba mai vii cu două palme. Și nu am apelat la etica creștină, ci la etică pur și simplu. Dacă cineva e în afara sistemului eu nu-i voi spune doar „stai acolo, acolo ți-e locul”, presupunând în mod fals că se va crea o alchimie în celălalt astfel încât va reacționa la un moment dat.

... vezi dom'le, asta înseamnă obiectivitate. nu mai fac Virgil. numa' nu mă bate:)! cu drag, paul

R de la reloaded? =))

cum s-ar putea retrage penițele date nemeritat? Textul de mai sus e de o platitudine crasă. Un text mimetic. De un mimetism pe care eu îl consider fără modele. Și care e cel mai grav.

că priveşti marea de la balcon. îmi place acest text. se vede exerciţiul lung în ale scrisului.
e o poveste tristă a despărţirilor involuntare. cel puţin aşa o văd. apropierea, apoi despărţirea, regretul, melancolia, aşteptarea,
revederea. e o poveste care nici pe mine nu m-a ocolit. plecat în '79 după un sfert de tinereţe petrecut în şcoli dobrogene, celălalt sfert pe drumul basarabi-constanţa. apoi plecatul convulsiv şi ...melancolie. te voi citi cu plăcere.

nu plec până nu-ţi spun bun venit pe site.

nu cred ca-i nimic condamnabil in reconvertirea simbolurilor din poezia populara, dar mi se pare ca cele doua versuri din final sunt un fel de clopotel atarnat de gatul pisicii.

modificare la schimbare. am extins lungimea implicita a titlului comentariilor la 30 de caractere

am văzut ieri pe un canal de televiziune francez reluarea integrală a concertului « The Three Tenors» realizat împreună cu tenorii Placido Domingo și José Carreras de la Termele Caracalla din Roma din 1990. Poate că abia ieri am realizat cu adevărat forța expresivă muzicală a lui Luciano Pavarotti comparându-l (cu alte gânduri, cu alți ani, cu alți ochi) cu ceilalți doi mari tenori. Nu contest valoarea lor, departe de mine acest gând, dar sincer, Luciano Pavarotti îi depășea cu mult prin talent. Și am fost cu atât mai emoționată cu cât la începutul verii am fost și eu chiar acolo, la Roma, la Termele Caracalla și unde am încercat să îmi amintesc, nu știu de ce, poate impresionată de monumentalitatea acestor construcții în ruine, încă magnifice, de acest concert cu adevărat de excepție. Nu cred că era tehnic, i s-a reproșat că nu știa să citească de multe ori partiturile, să urmărească orchestra etc. Cartea impresarului său Herbert Breslin "Le roi et moi" apărută după separarea acestora din 2002, îl prezintă în termeni aproape violenți și deloc amicali, nefiind deloc în favoarea lui Luciano Pavarotti. Ceea ce de altfel, m-a convins, este/era forța talentului său nativ. Luciano Pavarotti provenea dintr-o familie extrem de modestă, tatăl său nu era decât un simplu brutar, ceea ce nu l-a împiedicat să-și clădească singur nu numai propria statuie ci și soclul său binemeritat.

Te felicit pentru promovarea Virtualiei care iată, a intrat în conștiința publică, în faza deplinei maturizări și consacrări. Apreciez mult efortul tău de a organiza acest eveniment cultural. Cu recunoștință