...Andreea, ți-am spus eu că există exigențe pe hermeneia... sunt de părerea lui Virgil, dar nu atât de avizat ca el... scrie, scrie, scrie și welcome p'acilea...
Dacă aş fi la început, m-aş concentra fie pe proză, fie pe poezie. În niciun caz pe poemul în proză ori pe proza lirică, acolo unde, pentru a aşterne ceva credibil calitativ, trebuie să stăpâneşti cât de cât şi fenomenul poetic, şi fenomenul prozei.
au autor care doreste ca un text sa para...este un constructor desavarsit. Ma intreb, un autor care doreste ca un text sa para, doreste ca textul sau sa para si poezie? Finalul este un pic mai reusit, insa pana la final exagerezi cu pronumele personale, mine, mele, meu, mi, ma.....sunt cel putin 12-13, din care cel putin jumatate se pot inlatura cu usurinta.
da probabil ca ai texte mult mai reusite - stilistic vorbind - decat acesta, dar cu acesta am rezonat, ca sa zic asa, pana in varful unghiilor. cand te gasesti scris-descris de o alta mana, te incearca un sentiment ciudat...:) P.S.: as lasa o penita dar stiu ca acest comm in intregime subiectiv n-ar justifica-o suficient.
N-am putut să stau prea mult în fața calculatorului și imaginii tale, Virgil, dar sper că "un instantaneu" tot a surprins memoria mea. Tocmai voiam să fac azi un astfel de experiment. Mi-a plăcut. Duc poemul si-n pagina mea. unde m-am ascuns (scriu din mers) pe un acoperiș ondulat încerc să fug (să zicem:) de acasă un pas mai adânc altul mai sus pe acoperiș visele alungate se pliază pe văi adânci și curbe arse de lumină pe văi/ în grăunciori de nisip strălucește mic ideea care mâine va fulgera-n mintea mea leneșă nu-mi vine să mă ating de caietul de ciocolată înghesui cuvinte pe orice ondulându-mă-n mers ca pe niște bigudiuri somnoroase mă furișez sentimentele îmi atârnă grele ca hainele pe mort mă mișc încet ca-n miere zaharisită dar scriu pe orice hârtiuță pe buzunarul întors pe dos pe olane pe frunzele de arțar așezate teanc de timpul șerpuitor al acoperișurilor scriu pe orice mânecă sau crac urcate la uscat/furtuna amestecă frunze și cârpe suprapune pe un șasiu repede când schița cuminte a obiectului fizic când bricolajul ei umbre mov se ridică din praf când lipăi papucii las semne pretutindeni în zadar n-o să mă mai vezi niciodată locuiesc într-un sunet acum.
Atenție la atenție. Îmi permit să fac o observație unui comentator. Alma, atenție la "atenție". Deocamdată ești totuși un simplu autor aici pe site. Comentariile și mustrările astea "ex catedra" oricît de justificate ar părea poartă cu sine o atitudine care nu îmi place absolut de loc și nu va fi tolerată pe Hermeneia. Aici nu sîntem profesori și elevi, chiar dacă tu sau alții poate uitați chestia asta. Aici sîntem colegi iar comportamnetul tău, repet chiar dacă o fi justificat în mintea ta, nu este deloc colegial. Îți atrag eu de data asta atenția foarte serios asupra limbajului și pentru că nu e prima dată. Am încrederea că îți vei reveni, vei începe să te autocontrolezi și vei vei dori să trăiești într-o comunitate civilizată. Este posibil ca pînă acum să fi făcut parte dintr-o comunitate în care astfel de abuzuri ale unora care prin poziție sau prin autoimpresie erau permise. Ei bine Hermeneia nu este așa ceva. Aici ne criticăm textele, ne sfătuim, ne apreciem, ne analiză scriitura, putem chiar să o facem harcea parcea DAR AICI NU NE TRAGEM DE URECHI. Chestia asta o fi permisă în altă parte dar nu aici. Repet, sper să fi recepționat corect mesajul meu și tu și oricine vrea să îmi fie coleg pe aici. What I didn't say. Ca de obicei există româneasca posibilitate ca să se citească ce nu scrie sau să se pună cuvinte în gura omului. Nu am spus că textul lui Madim e bun (de fapt nici nu l-am citit pentru că nu am vrut să o fac), nu am vrut să îi iau cavalerește apărarea lui Madim, nu am vrut să o înfrunt pe Alma, nu am spus că Madim nu ar trebui să fie mai atentă cu ce postează (la urma urmei e vorba de prestigiul ei ca autor). Nimic din toate acestea. Ci ceea ce am vrut să spun am spus mai sus. Ca și proprietar al acestui site mă interesează ca oamenii care se gîndesc să se înscrie aici să fie relaxați și convinși că vor fi tratați cu respect. Vreau să mai precizez ceva. Ca să nu fiu acuzat de inconsecvență. Acum ceva vreme într-un aparent conflict între Vladimir și Daniel Bratu am luat oarecum partea criticului și nu a criticatului. Motivul a fost faptul că în acea situație în ciuda aparențelor și la o citire atentă nu a existat atac la persoană și nici măcar intenție. Sper să fi clarificat aceste lucruri și să fi potolit moara de bîrfe. Un conflict este un lucru extraordinar dacă odată ce ieși din el înveți ceva. Sper ca fiecare dintre noi să fi învățat ceva și să continuăm să avem curajul să scriem și să criticăm
Multumesc, Adriana. Recunosc ca teza aceasta, dezvoltata printre altii de Jung, m-a fascinat. Există/exista cel putin un dialog cu sine, benefic desi riscant si solicitant. Pentru aceasta, am scris. Si pentru eternitatea acestui zeu care ne face viata mai buna.
Un an bun si luminos si tie!
Recent, academicianul Solomon Marcus a afirmat că sistemul românesc de învățământ e un dezastru și ar trebui reformat din temelii. Sigur, toată lumea vrea reformă, mai toți clamează necesitatea schimbării. Când a fost ultima dată făcută o reformă în adevăratul sens, nu ceea ce au încercat, atât cât i-a dus capul, diverși miniștri?
În cazul raportării la Eminescu, afirmația matematicianului și lingvistului Marcus Solomon devine și mai veridică. Majoritatea profesorilor e încă tributară (nu-mi dau seama dacă se prind de chestia aceasta sau nu), protosincronismului care a dominat cultura națională începând cu deceniul 7. De aici tendința de exagerare a valorilor. literare, istorice, etc. Da, s-a făcut o teză a luptei de clasă din ”Împărat și proletar”, da, s-a realizat un film, impresionant din punct de vedere cinematografic, mai puțin exact istoricește vorbind, precum ”Mihai Viteazul”. În paranteză fie spus nu mi-e rușine nici cu ”Roșu vertical” a lui Nichita și nici cu ”Delirul” lui Marin Preda.
Pătrunși de importanța lor în consolidarea mitologiei eminesciene, a destinului culturii naționale în cheie europeană, mulți profesori de limba și literatura română/istorie au funcționat ca niște instrumente ideologice(până la urmă a făcut-o și George Călinescu, la care face aluzie Preda în ”Cel mai iubit”), care au sădit în conștiința plăpândă a elevilor sentimentul intangibilității culturii românești.
Expresii de genul ”ce a vrut să spună poetul în versul următor”, au rămas, sunt convins, în memoria generațiilor de elevi captivi și reprezintă exemplul execrabil de manipulare, prostie și lipsă de creativitate pe care îl putea da școala românească forjată de unelte prolecultiste.
După 90 a început să apară, timid, câte ceva și din publicistica lui Eminescu. O publicistică foarte bună,critică, acidă chiar. De altfel, așa cum trebuie. Cine își imaginează că romanticul Eminescu trebuie să fie egal cu ziaristul Eminescu ar trebui să-și ardă o carte în cap, la propriu. Cine crede că despre Eminescu trebuie vorbit doar din vârful buzelor, are o mare problemă. Nu mai e Eminescu cel pe care îl știam noi din pagina 80, sus, a manualului de Limba și Literatura Română? Nu, nu mai e. Nici Creangă nu mai e. Nici Nichita alcoolicul, nici Ion Barbu cocainomanul, la fel Preda mort după o cruntă beție.
E rău, e bine că e așa? Le scade din valoarea operei? Sau o face mai...comercială? Cine dă bani pentru reeditări? Cum se promovează acestea? Când s-a mai epuizat un tiraj de 100 000 de exemplare, așa cum se întâmpla cu cărțile lui Marin Preda? Că inițiații, prietenii scriitorilor știau cum au trăit/murit prieteniilor, e altceva. Mutarea s-a petrecut la nivelul opiniei publice, a subconștientului colectiv și atunci apre temerea: s-a distrus un mit, mai multe, se aruncă cu noroi, nu mai avem nimic sacru, etc. Oare?
Apoi, presa. Nu știu de când are aceasta rolul de a apăra sine die memoria cuiva. Nu sunt de acord și mi se pare de prost-gust expresia:”Presa educă”. Fals! Educația o face familia și școla! Presa informează, investighează, opininează. Nu-i poți pretinde unui post tv comercial să facă educație, nu e treaba lui. Îi poți pretinde însă postului național la care plătim abonamente impuse. Da, acolo trebuie să existe emisiuni dedicate culturii. Cum sunt acestea realizate din punct de vedere al dinamismului, al stârnirii interesului e altă discuție. Cine mă obligă pe mine să mă uit la Bianca Drăgușan/Victor Slab?
De altfel, chiar posturile/publicațiile comerciale au avut de multe ori momente bune în prezentarea marilor scriitori, a oprei lor și, da, au făcut-o mai interesant, chiar șocând, decât anostele programe, așa-zis culturale ,ale postului public care papă sute de miliarde ineficient.
Eminescu e Împărat. Și,așa proletar cum e, tot Împărat va fi! La mulți ani!
pe mine au inceput sa ma plictiseasca de multa vreme textele astea "amorezate". n-am nimic cu femeile care se indragostesc. din punctul meu de vedere este insa la fel ca si mersul la pescuit sau sapatul de morminte. daca incepi sa imi descrii sau sa imi spui ce simti incetezi sa mai scrii poezie. poezia nu este ce s-a intimplat ci ce ajungi sa scrii pentru ca s-a intimplat ceea ce s-a intimplat. la urma urmei cred ca si sylvia plath cu tot "confesionalismul" ei nu a facut "naratiuni".
singurul vers care mi-a atras atentia a fost "dar ție îți plac artificiile și să te închizi în cercul tău desenat cu cretă mov"
La început a fost cuvîntul... Deci logosul poate fi atribuit absolutului,ca proveniență divină Despre limbajul poetic și cel filosofic,personal pot afirma doar atît: limbajul poetic poate îmbrăca o formă de absolut în măsura în care el devine un limbaj al inimii,al contopirii cu iubirea,în sens mai larg ,cu simțirea,interferînd astfel cu divinitatea limbajul filosofic deasemenea poate fi absolut în măsura în care, ca limbaj al minții,avem cunoștință de existența divinității În ambele situații absolutul se confundă cu divinitatea.
Ludic și simpatic:"în timp ce secolul își târăște lăbuțele". Cuvintele forfotesc în poezia asta, dar le strunești destul de bine. Totuși: ai putea renunța la "necuvintele-cuvintele", să scapi de influența vizibil stănesciană. Evită ligamente de genul "cu+ răni", mai ales în titlu!
Alma, mi-ai dat de lucru. Am încercat, nu mi-a mai plăcut nici o formă cu scris grupat, am modificat inclusiv repoziționarea celor două fotografii... a ieșit asta.
Domnule Gorun Manolescu, vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii și pt. semnul de trecere. Nu-mi stă în fire să-mi explic textele, însă aici, mă simt nevoit să aduc câteva precizări. Nevoit, pentru că, este unul din puținele comentarii pertinente pe care le-am primit în subsolul acestui text.(nu aici, ci pe alte siteuri).
Desigur, ați făcut bine că ați amintit în comentariul d-ră de locul meu de baștină, pt. că, într-un fel sau altul, are legătură cu acest text, însă, țin să precizez că sunt plecat de acasă din 1992, așadar, locuiesc în România de peste 18 ani. În toți acești ani, am făcut nenumărate drumuri(navete) la Chișinău, în special de sărbători, ori cu ocazia vacanțelor de vară(în anii de studenție), să-mi vizitez părinții. Și în toți acești ani, am întâlnit în drumul meu persoane cu diferite păreri în legătură cu diferite lucruri. În timp, mi s-a impregnat o imagine destul de clară în minte asupra anumitor aspecte care privesc atât oamenii ce mă înconjoară, cât și teritoriul geografic în cadrul căruia îmi duc zi de zi existența. Este, dacă doriți, un text pe care l-am purtat mulți ani de zile în mine, dar pentru care nu găsisem până acum mijloacele de expresie potrivite. (Deși această tematică a mai fost abordată de mine și în alte texte, chiar dacă am făcut-o mult mai voalat) Vă respect întru totul părerea, însă primul impuls pe care l-am simțit, scriind acest text, n-a fost nostalgia, ci dezamăgirea și lipsa de speranță. Am scris efectiv ca un observator, cu detașare, despre lucruri care mă frământă de multă vreme, încă de pe când eram student. Mă simt detașat atât de trecut cât și de viitor. Deci, nu poate fi vorba(cel puțin nu în cazul meu) despre cel care are nostalgia trecutului tocmai pentru că trăiește într-un prezent haotic... Și dacă tot ați adus aminte în com-ul d-ră de diaspora, țin să mai precizez ceva: e una când privești cu detașare la locul tău de baștină dintr-o țară străină, și e cu totul alta detașarea celui care privește ceea ce se întâmplă chiar sub nasul lui și descrie ceea ce simte, trăind în interiorul haosului, nu în afara lui. Aș zice că cea din urmă(detașare) este una mult mai dramatică/dureroasă, chiar dacă personajele din textul meu ajung până la urmă să nu mai simtă nimic, nici măcar pt. lucrurile care i se păreau odată sfinte/sacre. Aveți dreptate în ceea ce privește ironia, pe care, din păcate, eu o văd ca un element predominant în acest text, o ironie care duce, până la urmă, la sarcasm, la un fel de ironie exasperată.
În altă ordine de idei, vă spun La mulți ani și multă sănătate!
eminamente romantic poemul tau. aceasta atmosfera fantomatica, spleen-ul nostalgiei... ce ar fi putut fi, ce a fost si nu va mai fi, imposibila intoarcere. cred ca nu-mi face bine poemul tau, dar asta e meseria poemelor bune, sa sune in tine melodia lamei de ferastrau. si, ca sa inchei intr-o nota optimista, exista, totusi, viata pe pamant. felicitari.
Paul Blaj, referitor la fotografia luata de pe internet exista reguli stricte privitoare la drepturile de autor. Nu este a ta, nu ai acceptul persoanei care a facut-o de a o prezenta pe acest site, atunci nu cred ca e corect (fata de persoana si fata de site) sa o utilizezi.
Virgil,
mă bucur mult că ai remarcat textul, am încercat ceva, adică altceva! :) Ai simţit bine, lipseste o verigă, sper s-o adaug cât mai repede, poate trebuia s-o adaug întâi, apoi să răspund!
Ana,
mulţumesc mult pentru comentariul tău sensibil!
Dragilor, cred că poeţii sunt cei mai buni critici de poezie!
... mi-a plăcut poezia. Sunt câteva imagini care m-au impresionat în mod deosebit, imaginea zilelor cu parfum nostalgic de care nu are nimeni curajul să se atingă, nu chiar perfecte, dar imuabile. Apoi gândurile, cumva prizoniere în încăpere, lipite de tavan - o limită mai presus de care încă nu se pot înălţa şi oarecum 'ale nimănui', având acum o existenţă proprie, pentru că nimeni nu şi le mai adjudecă. O lipsă de intrări sau ieşiri - voită de protagonişti, de aceste gânduri acum autonome sau chiar de cititorul care locuieşte acest poem din când în când. Şi fizicul care uneori nu îţi mai aparţine, alteori chiar te trădează.
Totuşi, termenul de 'duşmani' mi s-a părut un pic dintr-un alt registru, dar poate chiar asta a fost şi ideea.
mi-a placut tonul, introspectia, am zambit la versul cu speranta. desi imi dau seama ca tonul este voit auto zeflemitor, personal mi se pare ca ultimul vers din prima strofa parca ar fi un pic cam refulator, ca sa zic asa. dar si asa , ca un intreg, pot sa zic ca e un text cu accente grave sub aerul lui vesel iar concluzia este ca mi-a placut.
este un typo la nari - mari.
Foarte frumoase lunaticele tale. Ideatic și imagistic sunt haiku, dar "tehnic" șchioapătă din lipsă de silabe. Uite două de la mine, ad-hoc, din 17 silabe fiecare: Secera lunii în creștetul cerului - sânge de stele Secera lunii în pântecul cerului - calea lactee
Eu am sa o spun deschis... e un text bun, convingator ca exprimare poetica... ar mai fi pe ici pe colo cate ceva de carcotit (as spune "vagon de marfa", pare mai direct asa; degetele acelea ca niste ace pot fi sugerate altfel si fara sa pierzi ambivalenta mangaiere/pieptene; inca mai incerc sa inteleg acele prabusiri latente... interesanta sintagma dar deopotriva paradoxala; ultimul vers - explicativ si in plus) insa pe ansamblu htonianul este foarte bine sugerat, viul devine ceva foarte pretios, chiar si potentat prin suferinta, recursul la seductia carnii prin rana etc
In prima strofa as mai lucra ultimele doua versuri... nu am nimic cu acel "atât de absurd" ba chiar imi pare potrivit... din urmatoarea strofa am ramas doar cu "va exploda ca o mină"... in penultima strofa incepi sa iti revii, "craniul" (as fi zis tigva)... strofa finala chiar frumoasa cu acea comparatie sugestiva " ca aducerea unui înecat la mal", insa cu rezervele exprimate anterior.
Poate...
purtarea aceasta pe braţe
îmi drenează sângele
prin atâtea lumi subterane
Mai, mama ei sa fie de poezie. Am citit atat de multa poezie de la Visniec si Corbu incoace incat gusturile mele saracele nu mai sunt compatibile cu banalitatile de zi cu zi ale amatorilor de poezie de pe atelierele literare? Inseamna ca m-am ramolit, ca m-am suprasaturat de poezie buna si acuma imi da afara pe gat. Mai, mai, mai. Draga Claudia. Hai sa-ti explic ceva. Penele pe care le-ai primit au fost datorita primului meu comentariu. Ceilalti au vrut sa ma contrazica. In realitate textul tau e extrem de slab. Care este interesul meu de a te minti? Fa o poezie strong si iti dau si flori si te invit sa si emigrezi, zau asa. Ia uite aici: Stăteam uneori de vorbă: îmi tot cerea pălăria, avea un fix, de fiecare dată spunea asta. Mi-o împrumutase într-o joi și uitasem să i-o înapoiez, îmi spunea că-i e frig. Acum mă bucur că i-am dat-o. Parcă-l văd la cafea cu arhanghelul gavril povestindu-i despre elenele lui, rămase fără războaie, despre creionul cu care nu va mai scrie nimeni. Si ăsta, și ăsta, arhanghelul adică, îi zice: măi, ioane, creionul tău e trecut pe inventar. Uite aici ordin: de adus din lumea ailaltă...etc etc etc Pai draga mea, ASTA E PROZA.Am scris cu litere mari sa inteleaga tot omul. Poezia inseamna oleaca limbaj concentrat, oleaca subtilitate, oleaca figuri de stil, oleaca dedublare de sens, oleaca filosofic, oleaca afectivitate, oleaca palimpsest, oleaca intertextualitate, oleaca metafizic, oleaca transcendent, oleaca si oleaca. Tu nu faci decat sa povestesti ceva, ceva pe care pe tine te marcheaza, pentru ca stii ceea ce s-a intamplat, ai trait sentiemntul acela, dar esti incapabila sa-l transpui in poezie, pentru ca iti trebuie mult talent si har, pentru ca nu tinzi sa te ridici deasupra conditiei mizere a omului ordinar, pentru ca nu sublimezi viata, pentru ca nu sublimezi cotidianul, pentru ca il scrii ca pe un cartarescian diluat sau ca pe un douamiism expirat, pentru ca trebuie sa pui mana si sa citesti poezie adevarata, ca sa simti cum iti fierbe sangele prin vene, cum ti se sparg tamplele, cum iti sare inima din piept. Intelegi ca tu scrii o lalaiala, o proza fara niciun Dumnezeu care nu se poate numi poezie? Asa ca, nu ma lua pe mine cu balcanismul, ca poetii adevarati din Romania nu scriu lalaieli de dragul balcanismului. Poetii adevarati privesc dincolo de banalul si mizeria care ii inconjoara, astfel incat sa transmita un mesaj autentic, folositor, celor care citesc si celor care vor urma.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
...Andreea, ți-am spus eu că există exigențe pe hermeneia... sunt de părerea lui Virgil, dar nu atât de avizat ca el... scrie, scrie, scrie și welcome p'acilea...
pentru textul : Teenage angst debreak two legs, virgil! i'll be with you in soul & spirit (sper sa ai parte si de "spirit" de minimum 40 grade :)
pentru textul : Virgil Titarenco - “Mirabile dictu” - Editura Grinta, Cluj, 2007 demultumesc, am corectat :))
pentru textul : intervenție pe impresii goale deDacă aş fi la început, m-aş concentra fie pe proză, fie pe poezie. În niciun caz pe poemul în proză ori pe proza lirică, acolo unde, pentru a aşterne ceva credibil calitativ, trebuie să stăpâneşti cât de cât şi fenomenul poetic, şi fenomenul prozei.
pentru textul : Ultima zi din martie deau autor care doreste ca un text sa para...este un constructor desavarsit. Ma intreb, un autor care doreste ca un text sa para, doreste ca textul sau sa para si poezie? Finalul este un pic mai reusit, insa pana la final exagerezi cu pronumele personale, mine, mele, meu, mi, ma.....sunt cel putin 12-13, din care cel putin jumatate se pot inlatura cu usurinta.
pentru textul : perdu deda probabil ca ai texte mult mai reusite - stilistic vorbind - decat acesta, dar cu acesta am rezonat, ca sa zic asa, pana in varful unghiilor. cand te gasesti scris-descris de o alta mana, te incearca un sentiment ciudat...:) P.S.: as lasa o penita dar stiu ca acest comm in intregime subiectiv n-ar justifica-o suficient.
pentru textul : da probabil deFrancisc multumesc de opinie... se pare ca ai rezonat mai mult cu partea a doua a constructului.
pentru textul : Poveste de iarnă deN-am putut să stau prea mult în fața calculatorului și imaginii tale, Virgil, dar sper că "un instantaneu" tot a surprins memoria mea. Tocmai voiam să fac azi un astfel de experiment. Mi-a plăcut. Duc poemul si-n pagina mea. unde m-am ascuns (scriu din mers) pe un acoperiș ondulat încerc să fug (să zicem:) de acasă un pas mai adânc altul mai sus pe acoperiș visele alungate se pliază pe văi adânci și curbe arse de lumină pe văi/ în grăunciori de nisip strălucește mic ideea care mâine va fulgera-n mintea mea leneșă nu-mi vine să mă ating de caietul de ciocolată înghesui cuvinte pe orice ondulându-mă-n mers ca pe niște bigudiuri somnoroase mă furișez sentimentele îmi atârnă grele ca hainele pe mort mă mișc încet ca-n miere zaharisită dar scriu pe orice hârtiuță pe buzunarul întors pe dos pe olane pe frunzele de arțar așezate teanc de timpul șerpuitor al acoperișurilor scriu pe orice mânecă sau crac urcate la uscat/furtuna amestecă frunze și cârpe suprapune pe un șasiu repede când schița cuminte a obiectului fizic când bricolajul ei umbre mov se ridică din praf când lipăi papucii las semne pretutindeni în zadar n-o să mă mai vezi niciodată locuiesc într-un sunet acum.
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 2 deAtenție la atenție. Îmi permit să fac o observație unui comentator. Alma, atenție la "atenție". Deocamdată ești totuși un simplu autor aici pe site. Comentariile și mustrările astea "ex catedra" oricît de justificate ar părea poartă cu sine o atitudine care nu îmi place absolut de loc și nu va fi tolerată pe Hermeneia. Aici nu sîntem profesori și elevi, chiar dacă tu sau alții poate uitați chestia asta. Aici sîntem colegi iar comportamnetul tău, repet chiar dacă o fi justificat în mintea ta, nu este deloc colegial. Îți atrag eu de data asta atenția foarte serios asupra limbajului și pentru că nu e prima dată. Am încrederea că îți vei reveni, vei începe să te autocontrolezi și vei vei dori să trăiești într-o comunitate civilizată. Este posibil ca pînă acum să fi făcut parte dintr-o comunitate în care astfel de abuzuri ale unora care prin poziție sau prin autoimpresie erau permise. Ei bine Hermeneia nu este așa ceva. Aici ne criticăm textele, ne sfătuim, ne apreciem, ne analiză scriitura, putem chiar să o facem harcea parcea DAR AICI NU NE TRAGEM DE URECHI. Chestia asta o fi permisă în altă parte dar nu aici. Repet, sper să fi recepționat corect mesajul meu și tu și oricine vrea să îmi fie coleg pe aici. What I didn't say. Ca de obicei există româneasca posibilitate ca să se citească ce nu scrie sau să se pună cuvinte în gura omului. Nu am spus că textul lui Madim e bun (de fapt nici nu l-am citit pentru că nu am vrut să o fac), nu am vrut să îi iau cavalerește apărarea lui Madim, nu am vrut să o înfrunt pe Alma, nu am spus că Madim nu ar trebui să fie mai atentă cu ce postează (la urma urmei e vorba de prestigiul ei ca autor). Nimic din toate acestea. Ci ceea ce am vrut să spun am spus mai sus. Ca și proprietar al acestui site mă interesează ca oamenii care se gîndesc să se înscrie aici să fie relaxați și convinși că vor fi tratați cu respect. Vreau să mai precizez ceva. Ca să nu fiu acuzat de inconsecvență. Acum ceva vreme într-un aparent conflict între Vladimir și Daniel Bratu am luat oarecum partea criticului și nu a criticatului. Motivul a fost faptul că în acea situație în ciuda aparențelor și la o citire atentă nu a existat atac la persoană și nici măcar intenție. Sper să fi clarificat aceste lucruri și să fi potolit moara de bîrfe. Un conflict este un lucru extraordinar dacă odată ce ieși din el înveți ceva. Sper ca fiecare dintre noi să fi învățat ceva și să continuăm să avem curajul să scriem și să criticăm
pentru textul : Labirint deMultumesc, Adriana. Recunosc ca teza aceasta, dezvoltata printre altii de Jung, m-a fascinat. Există/exista cel putin un dialog cu sine, benefic desi riscant si solicitant. Pentru aceasta, am scris. Si pentru eternitatea acestui zeu care ne face viata mai buna.
pentru textul : Ah deUn an bun si luminos si tie!
Recent, academicianul Solomon Marcus a afirmat că sistemul românesc de învățământ e un dezastru și ar trebui reformat din temelii. Sigur, toată lumea vrea reformă, mai toți clamează necesitatea schimbării. Când a fost ultima dată făcută o reformă în adevăratul sens, nu ceea ce au încercat, atât cât i-a dus capul, diverși miniștri?
pentru textul : Eminescu faţă cu prostia deÎn cazul raportării la Eminescu, afirmația matematicianului și lingvistului Marcus Solomon devine și mai veridică. Majoritatea profesorilor e încă tributară (nu-mi dau seama dacă se prind de chestia aceasta sau nu), protosincronismului care a dominat cultura națională începând cu deceniul 7. De aici tendința de exagerare a valorilor. literare, istorice, etc. Da, s-a făcut o teză a luptei de clasă din ”Împărat și proletar”, da, s-a realizat un film, impresionant din punct de vedere cinematografic, mai puțin exact istoricește vorbind, precum ”Mihai Viteazul”. În paranteză fie spus nu mi-e rușine nici cu ”Roșu vertical” a lui Nichita și nici cu ”Delirul” lui Marin Preda.
Pătrunși de importanța lor în consolidarea mitologiei eminesciene, a destinului culturii naționale în cheie europeană, mulți profesori de limba și literatura română/istorie au funcționat ca niște instrumente ideologice(până la urmă a făcut-o și George Călinescu, la care face aluzie Preda în ”Cel mai iubit”), care au sădit în conștiința plăpândă a elevilor sentimentul intangibilității culturii românești.
Expresii de genul ”ce a vrut să spună poetul în versul următor”, au rămas, sunt convins, în memoria generațiilor de elevi captivi și reprezintă exemplul execrabil de manipulare, prostie și lipsă de creativitate pe care îl putea da școala românească forjată de unelte prolecultiste.
După 90 a început să apară, timid, câte ceva și din publicistica lui Eminescu. O publicistică foarte bună,critică, acidă chiar. De altfel, așa cum trebuie. Cine își imaginează că romanticul Eminescu trebuie să fie egal cu ziaristul Eminescu ar trebui să-și ardă o carte în cap, la propriu. Cine crede că despre Eminescu trebuie vorbit doar din vârful buzelor, are o mare problemă. Nu mai e Eminescu cel pe care îl știam noi din pagina 80, sus, a manualului de Limba și Literatura Română? Nu, nu mai e. Nici Creangă nu mai e. Nici Nichita alcoolicul, nici Ion Barbu cocainomanul, la fel Preda mort după o cruntă beție.
E rău, e bine că e așa? Le scade din valoarea operei? Sau o face mai...comercială? Cine dă bani pentru reeditări? Cum se promovează acestea? Când s-a mai epuizat un tiraj de 100 000 de exemplare, așa cum se întâmpla cu cărțile lui Marin Preda? Că inițiații, prietenii scriitorilor știau cum au trăit/murit prieteniilor, e altceva. Mutarea s-a petrecut la nivelul opiniei publice, a subconștientului colectiv și atunci apre temerea: s-a distrus un mit, mai multe, se aruncă cu noroi, nu mai avem nimic sacru, etc. Oare?
Apoi, presa. Nu știu de când are aceasta rolul de a apăra sine die memoria cuiva. Nu sunt de acord și mi se pare de prost-gust expresia:”Presa educă”. Fals! Educația o face familia și școla! Presa informează, investighează, opininează. Nu-i poți pretinde unui post tv comercial să facă educație, nu e treaba lui. Îi poți pretinde însă postului național la care plătim abonamente impuse. Da, acolo trebuie să existe emisiuni dedicate culturii. Cum sunt acestea realizate din punct de vedere al dinamismului, al stârnirii interesului e altă discuție. Cine mă obligă pe mine să mă uit la Bianca Drăgușan/Victor Slab?
De altfel, chiar posturile/publicațiile comerciale au avut de multe ori momente bune în prezentarea marilor scriitori, a oprei lor și, da, au făcut-o mai interesant, chiar șocând, decât anostele programe, așa-zis culturale ,ale postului public care papă sute de miliarde ineficient.
Eminescu e Împărat. Și,așa proletar cum e, tot Împărat va fi! La mulți ani!
aici am mai scris un com si nu stiu de ce nu a aparut...d-le Virgil, Paul...multumesc de sugestii...o sa modific...imi place mult varianta...
pentru textul : Te recunosc! deC'est surpris par trop. J'ai copié en hate Extrèmement est plus moderne pour peste poata: Merçi Nicole pour ton amabilité à bientôt!
pentru textul : Aproape de lume/Le monde est proche depe mine au inceput sa ma plictiseasca de multa vreme textele astea "amorezate". n-am nimic cu femeile care se indragostesc. din punctul meu de vedere este insa la fel ca si mersul la pescuit sau sapatul de morminte. daca incepi sa imi descrii sau sa imi spui ce simti incetezi sa mai scrii poezie. poezia nu este ce s-a intimplat ci ce ajungi sa scrii pentru ca s-a intimplat ceea ce s-a intimplat. la urma urmei cred ca si sylvia plath cu tot "confesionalismul" ei nu a facut "naratiuni".
pentru textul : m-am lăsat de fumat desingurul vers care mi-a atras atentia a fost "dar ție îți plac artificiile și să te închizi în cercul tău desenat cu cretă mov"
La început a fost cuvîntul... Deci logosul poate fi atribuit absolutului,ca proveniență divină Despre limbajul poetic și cel filosofic,personal pot afirma doar atît: limbajul poetic poate îmbrăca o formă de absolut în măsura în care el devine un limbaj al inimii,al contopirii cu iubirea,în sens mai larg ,cu simțirea,interferînd astfel cu divinitatea limbajul filosofic deasemenea poate fi absolut în măsura în care, ca limbaj al minții,avem cunoștință de existența divinității În ambele situații absolutul se confundă cu divinitatea.
pentru textul : Este limbajul poetic sau cel filosofic cu adevărat limbajul absolut? deLudic și simpatic:"în timp ce secolul își târăște lăbuțele". Cuvintele forfotesc în poezia asta, dar le strunești destul de bine. Totuși: ai putea renunța la "necuvintele-cuvintele", să scapi de influența vizibil stănesciană. Evită ligamente de genul "cu+ răni", mai ales în titlu!
pentru textul : Trofee rănite deAlma, mi-ai dat de lucru. Am încercat, nu mi-a mai plăcut nici o formă cu scris grupat, am modificat inclusiv repoziționarea celor două fotografii... a ieșit asta.
pentru textul : Umbra deDomnule Gorun Manolescu, vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii și pt. semnul de trecere. Nu-mi stă în fire să-mi explic textele, însă aici, mă simt nevoit să aduc câteva precizări. Nevoit, pentru că, este unul din puținele comentarii pertinente pe care le-am primit în subsolul acestui text.(nu aici, ci pe alte siteuri).
Desigur, ați făcut bine că ați amintit în comentariul d-ră de locul meu de baștină, pt. că, într-un fel sau altul, are legătură cu acest text, însă, țin să precizez că sunt plecat de acasă din 1992, așadar, locuiesc în România de peste 18 ani. În toți acești ani, am făcut nenumărate drumuri(navete) la Chișinău, în special de sărbători, ori cu ocazia vacanțelor de vară(în anii de studenție), să-mi vizitez părinții. Și în toți acești ani, am întâlnit în drumul meu persoane cu diferite păreri în legătură cu diferite lucruri. În timp, mi s-a impregnat o imagine destul de clară în minte asupra anumitor aspecte care privesc atât oamenii ce mă înconjoară, cât și teritoriul geografic în cadrul căruia îmi duc zi de zi existența. Este, dacă doriți, un text pe care l-am purtat mulți ani de zile în mine, dar pentru care nu găsisem până acum mijloacele de expresie potrivite. (Deși această tematică a mai fost abordată de mine și în alte texte, chiar dacă am făcut-o mult mai voalat) Vă respect întru totul părerea, însă primul impuls pe care l-am simțit, scriind acest text, n-a fost nostalgia, ci dezamăgirea și lipsa de speranță. Am scris efectiv ca un observator, cu detașare, despre lucruri care mă frământă de multă vreme, încă de pe când eram student. Mă simt detașat atât de trecut cât și de viitor. Deci, nu poate fi vorba(cel puțin nu în cazul meu) despre cel care are nostalgia trecutului tocmai pentru că trăiește într-un prezent haotic... Și dacă tot ați adus aminte în com-ul d-ră de diaspora, țin să mai precizez ceva: e una când privești cu detașare la locul tău de baștină dintr-o țară străină, și e cu totul alta detașarea celui care privește ceea ce se întâmplă chiar sub nasul lui și descrie ceea ce simte, trăind în interiorul haosului, nu în afara lui. Aș zice că cea din urmă(detașare) este una mult mai dramatică/dureroasă, chiar dacă personajele din textul meu ajung până la urmă să nu mai simtă nimic, nici măcar pt. lucrurile care i se păreau odată sfinte/sacre. Aveți dreptate în ceea ce privește ironia, pe care, din păcate, eu o văd ca un element predominant în acest text, o ironie care duce, până la urmă, la sarcasm, la un fel de ironie exasperată.
În altă ordine de idei, vă spun La mulți ani și multă sănătate!
Cu stimă și respect,
pentru textul : Încotro(II) deBot Eugen.
eminamente romantic poemul tau. aceasta atmosfera fantomatica, spleen-ul nostalgiei... ce ar fi putut fi, ce a fost si nu va mai fi, imposibila intoarcere. cred ca nu-mi face bine poemul tau, dar asta e meseria poemelor bune, sa sune in tine melodia lamei de ferastrau. si, ca sa inchei intr-o nota optimista, exista, totusi, viata pe pamant. felicitari.
pentru textul : amputarea literei d deMulţumesc pentru ajutor. Credeam că l-am curăţat dar mai sunt scăpări.
pentru textul : În spatele regretelor e veşnic toamnă dePaul Blaj, referitor la fotografia luata de pe internet exista reguli stricte privitoare la drepturile de autor. Nu este a ta, nu ai acceptul persoanei care a facut-o de a o prezenta pe acest site, atunci nu cred ca e corect (fata de persoana si fata de site) sa o utilizezi.
pentru textul : Ciocolată cu lapte și glosar deVirgil,
mă bucur mult că ai remarcat textul, am încercat ceva, adică altceva! :) Ai simţit bine, lipseste o verigă, sper s-o adaug cât mai repede, poate trebuia s-o adaug întâi, apoi să răspund!
Ana,
mulţumesc mult pentru comentariul tău sensibil!
Dragilor, cred că poeţii sunt cei mai buni critici de poezie!
pentru textul : o aplecare spre interior de... mi-a plăcut poezia. Sunt câteva imagini care m-au impresionat în mod deosebit, imaginea zilelor cu parfum nostalgic de care nu are nimeni curajul să se atingă, nu chiar perfecte, dar imuabile. Apoi gândurile, cumva prizoniere în încăpere, lipite de tavan - o limită mai presus de care încă nu se pot înălţa şi oarecum 'ale nimănui', având acum o existenţă proprie, pentru că nimeni nu şi le mai adjudecă. O lipsă de intrări sau ieşiri - voită de protagonişti, de aceste gânduri acum autonome sau chiar de cititorul care locuieşte acest poem din când în când. Şi fizicul care uneori nu îţi mai aparţine, alteori chiar te trădează.
Totuşi, termenul de 'duşmani' mi s-a părut un pic dintr-un alt registru, dar poate chiar asta a fost şi ideea.
Numai bine!
pentru textul : confesiune de ianuarie deUn poem declaratie care surprinde esenta iubirii, in cuvinte putine. La multi ani si la nesfarsita iubire!!
pentru textul : aniversarea evei demi-a placut tonul, introspectia, am zambit la versul cu speranta. desi imi dau seama ca tonul este voit auto zeflemitor, personal mi se pare ca ultimul vers din prima strofa parca ar fi un pic cam refulator, ca sa zic asa. dar si asa , ca un intreg, pot sa zic ca e un text cu accente grave sub aerul lui vesel iar concluzia este ca mi-a placut.
pentru textul : Atletism şi alte mâzgălituri deeste un typo la nari - mari.
plânge pentru că te știe bun de iubit sub pielea ta e culcușul unui dumnezeu somnoros sfârșit (strofa a doua mi-a placut mai mult) felicitari!
pentru textul : Poveste de iarnă deFoarte frumoase lunaticele tale. Ideatic și imagistic sunt haiku, dar "tehnic" șchioapătă din lipsă de silabe. Uite două de la mine, ad-hoc, din 17 silabe fiecare: Secera lunii în creștetul cerului - sânge de stele Secera lunii în pântecul cerului - calea lactee
pentru textul : Lunatice deEu am sa o spun deschis... e un text bun, convingator ca exprimare poetica... ar mai fi pe ici pe colo cate ceva de carcotit (as spune "vagon de marfa", pare mai direct asa; degetele acelea ca niste ace pot fi sugerate altfel si fara sa pierzi ambivalenta mangaiere/pieptene; inca mai incerc sa inteleg acele prabusiri latente... interesanta sintagma dar deopotriva paradoxala; ultimul vers - explicativ si in plus) insa pe ansamblu htonianul este foarte bine sugerat, viul devine ceva foarte pretios, chiar si potentat prin suferinta, recursul la seductia carnii prin rana etc
In prima strofa as mai lucra ultimele doua versuri... nu am nimic cu acel "atât de absurd" ba chiar imi pare potrivit... din urmatoarea strofa am ramas doar cu "va exploda ca o mină"... in penultima strofa incepi sa iti revii, "craniul" (as fi zis tigva)... strofa finala chiar frumoasa cu acea comparatie sugestiva " ca aducerea unui înecat la mal", insa cu rezervele exprimate anterior.
Poate...
purtarea aceasta pe braţe
îmi drenează sângele
prin atâtea lumi subterane
Ma bucur ca incepi sa povestesti povestile :)
pentru textul : atât de absurd deMai, mama ei sa fie de poezie. Am citit atat de multa poezie de la Visniec si Corbu incoace incat gusturile mele saracele nu mai sunt compatibile cu banalitatile de zi cu zi ale amatorilor de poezie de pe atelierele literare? Inseamna ca m-am ramolit, ca m-am suprasaturat de poezie buna si acuma imi da afara pe gat. Mai, mai, mai. Draga Claudia. Hai sa-ti explic ceva. Penele pe care le-ai primit au fost datorita primului meu comentariu. Ceilalti au vrut sa ma contrazica. In realitate textul tau e extrem de slab. Care este interesul meu de a te minti? Fa o poezie strong si iti dau si flori si te invit sa si emigrezi, zau asa. Ia uite aici: Stăteam uneori de vorbă: îmi tot cerea pălăria, avea un fix, de fiecare dată spunea asta. Mi-o împrumutase într-o joi și uitasem să i-o înapoiez, îmi spunea că-i e frig. Acum mă bucur că i-am dat-o. Parcă-l văd la cafea cu arhanghelul gavril povestindu-i despre elenele lui, rămase fără războaie, despre creionul cu care nu va mai scrie nimeni. Si ăsta, și ăsta, arhanghelul adică, îi zice: măi, ioane, creionul tău e trecut pe inventar. Uite aici ordin: de adus din lumea ailaltă...etc etc etc Pai draga mea, ASTA E PROZA.Am scris cu litere mari sa inteleaga tot omul. Poezia inseamna oleaca limbaj concentrat, oleaca subtilitate, oleaca figuri de stil, oleaca dedublare de sens, oleaca filosofic, oleaca afectivitate, oleaca palimpsest, oleaca intertextualitate, oleaca metafizic, oleaca transcendent, oleaca si oleaca. Tu nu faci decat sa povestesti ceva, ceva pe care pe tine te marcheaza, pentru ca stii ceea ce s-a intamplat, ai trait sentiemntul acela, dar esti incapabila sa-l transpui in poezie, pentru ca iti trebuie mult talent si har, pentru ca nu tinzi sa te ridici deasupra conditiei mizere a omului ordinar, pentru ca nu sublimezi viata, pentru ca nu sublimezi cotidianul, pentru ca il scrii ca pe un cartarescian diluat sau ca pe un douamiism expirat, pentru ca trebuie sa pui mana si sa citesti poezie adevarata, ca sa simti cum iti fierbe sangele prin vene, cum ti se sparg tamplele, cum iti sare inima din piept. Intelegi ca tu scrii o lalaiala, o proza fara niciun Dumnezeu care nu se poate numi poezie? Asa ca, nu ma lua pe mine cu balcanismul, ca poetii adevarati din Romania nu scriu lalaieli de dragul balcanismului. Poetii adevarati privesc dincolo de banalul si mizeria care ii inconjoara, astfel incat sa transmita un mesaj autentic, folositor, celor care citesc si celor care vor urma.
pentru textul : Poemul pentru Chichere deSuperba poezia. Marile povesti unde-s? Pai, la hanul unde ne petrecem traiul...
pentru textul : Unde-s oare marile povesti? dePagini