cum să zic... trebuie lucrat la el puțin, are multă substanță... de aceea are și câteva scăpări...
uite, de exemplu: dacă ziceai "oscilația podurilor lumii" avea același sens ca și cu "tuturor"...
nu vreau să mai exemplific pentru că știu că știi:)
e un poem "la cald"... vei reveni tu...
Dorina, mă impresionează felul în care descifrezi mesajele abia vizibile: "triunghiul mer-ka-ba acolo unde începe odihna". Mulțumesc, gratitudinea mea pentru ochiul tău cel bine văzător. Simt cum dansează în tine piramide. Drag, Ela
Admir efortul dumneavostra de a ramane impartial, si scriitura foarte documentata si cursiva.
Aveti un text asemanator si despre Istoria lui Alex Stefanescu ?
V-as fi recunoscatoare daca l-ati posta aci.
Remarc o detașare interioară de lumea celor cuvânatate, între două hotare sau poate aparent demarcate: "între chanukah și întrupare". Mi-ar fi plăcut să alegi astfel titlul, deși cred că intenția a fost de acel c-î. hermeneutic, las "întîmplări cu îndumnezeiri în praf de loess" și "sărutul mut", ascultând departarea unei "rugăciuni a nimic". Aș despietri zarul și aș schimba cumva "o călimară vărsată în gol". Crăciun cu ape limpezi!
„iar omul, un convoi de amănunte” - o definiție poetică reușită.
Mi-a plăcut atât simbioza dintre ninsoarea gri, decorul citadin și omul însingurat, cât și influența pe care unele elemente o au asupra altora.
Foarte reușit „profilul psihologic” al unui anumit tip de om care, deși evidențele îl înnegurează, are acel moment de final când aparențele dezvăluie dorințele, nevoile interioare pe care le are:
„În lumea lui de muţi reanimaţi,
tot ninge ca-ntr-o orgă colosală
cu fii, iubite, mame şi cu taţi.”
Pare static poemul, o voce interioară, un background în ceață, câteva linii în tuș subțire, ceva umbre pe margine, nu se întâmplă nimic, dar de ce s-ar întâmpla... totul e perfect... Cred că ai un regionalism: "decât". Acolo în vers - "doar cele mai vechi...". Și nu sună bine "pe pământ".
de la strofă a două în jos,cel puțin, poezia asta e strălucitoare. încă mă minunez cât de bine se pot îngemăna, în textele tale, acordurile ce mă duc cu gândul la Psalmi cu modulațiile ironiei. "vino, ca o candelă noaptea, pe ape cu fire de iarbă gleznele, mâna să-mi legi deîndată vino, îi strig în ureche, scoală-te și pentru mine o dată țipă, iubito, cât vrei: tu ești cel în care mă caut tu ești acela care odată m-a încăput!" superb!
încă un text pe care katya kelaro poate reușea să îl facă poezie. a preferat însă să se lăbărțeze în tot felul de giumbușlucuri de exprimare, folosind un limbaj tipic scriiturilor de prin anii '80. și e păcat, o spun cu toată inima, e păcat pentu că ar putea face poezie dar preferă lălăiala asta în care probabil ea se simte bine dar poezia nu e și n-a fost niciodată „un fel de a ne simți noi bine”, ci mai degrabă un fel de încorsetare, de autodisciplinare, cu scopul de a produce artă. și sînt convins că știe despre ce vorbesc. nu pot să cred că cineva care știe ce sînt rigorile artei muzicale poate să își imagineze că poezia este un fel de aruncare din asta neglijentă cu tot felul de ziceri și metafore și iar ziceri și iar abureli, numai de dragul auto-refularii. arta este exigență. și este posibil că aalizeei nu și-a exemplificat judecata dar sînt convins că katya știe că el are dreptate. altfel nici nu ar fideranjat-o cuvintele lui. există o diferență fundamentală între a face vocalize și a cînta „Norma” sau orice altă operă. textul de mai sus este o vocaliză, în cel mai bun caz. fiecare avem caiete cu crochiuri dar nu le punem pe aici drept poezie.
există apoi gafele penibile, de rigoare: chihlimbarul și ambra sînt absolut unul și același lucru. un pleonasm ridicol și vizibil.
apoi, nu se scrie „ging seng” ci ginseng. ar fi bine să consulți dicționarele cînd ai de gînd să folosești neologisme la care nu te pricepi. oamenii nu vor ține minte metaforele tale elucubrante ci mai degrabă gafele tale de vocabular. și nu le poți reproșa asta. și tu funcționezi la fel.
ce caută dacia felix acolo și toate celelalte bombasticisme?...
„eu? cine mai sunt în acest început de primăvară?
o boabă de mazăre într-un bol decorativ. încerc să trăiesc simplu.” - în principu nu mă deranjează confesionalismul, dar există undeva o linie fină între a te deschide și a epata. ferice de cei ce știu unde este această linie și nu o depășesc.
finalul cu swarovsky și sania și ziua a șaptea și versailles-ul - din nou un fel de magiun abracadabrant, un fel de vocaliză care o fi bună la încălzit vocea dar pe care în mod normal e ridicol să o audă spectatorii. părerea mea.
Urez din toata inima suflet adevarat iesean, emulatie si multa POEZIE acestei editii a Virtualiei. eu raman cu regretele mele de data asta, e randul regretelor se pare pentru mine. SUCCES dragilor! Si sa rupeti gura targurilor literare! Iasiul e fruntea! Asa zic eu si mai si semnez pe deasupra, Andu cel inca bobadil
De Titarenco, abia acum v-am remarcat comentariul purtator al "distinctiei". De aici decalajul raspunsului textul de fata tine de mici variatiuni dezvoltatoare, comparativ, cu haiku-urile; desigur, comprimarea predomina si aici insa, cum spuneam, tinde timid sa lase loc interpretarii/tarilor Acest livresc imi parea depasit, din lipsa reactiilor vis a vis de genul unei asemenea poezii; din fericire mi-ati infirmat perceptia
vladimir, constiinta hermafrodita works for me, arta pentru joc, mai putin. detaliile fac intregul. instrainarea de sine? nu. ever. doar ca ma prefac destul de bine. multumesc, te mai astept.
"fiecare anotimp își are palma sa de miracole și floare", "eu la o masă/ cu umeri de sticlă/sunt capricorn", "pipăi viața cu coarne de melc", "iubirea nu vine.../când te așezi în genunchi să bei rouă din streșini", "ești pasărea care-mi arcuiește brațele a fântână" Versuri fantastice!!!!!!!!!!!!!!!, care merita cu prisosinta o penita... dar ai mai pus si ceva in plus in text. probabil avantul inspiratiei. dar merita, zic eu. cand vei reveni asupra textului, sunt convins ca va iesi minunea, vor ramane diamantele. si totusi, draga doamna, traiesti intr-un muzeu, de ai o asa imaginatie? rog, iartata sa-mi fie intrebarea! a!!!! de ce iti stergi textele? de ce nu le lasi sa ne mai bucuram de ele?
Marinela, iată că stilul tău se limpezește, ai imagini deosebite în fața cărora micile defecte dispar: "până când talpa soldatului se murdărește cu făină de piatră" sau "până când cățelul pământului uită labele în casa clopotarului". În timp vei înlătura și acele mici imperfecțiuni!
Profetul - un arc pe care încerc mereu să-l aștern peste trăiri uneori divergente, așa cum sunt cele ale fiecărei zile, sub povara stimulilor ce ne sunt potrivnici.
well, istoria e veche. mult mai veche decit tine, Corina. iar ostilitatea nu a inceput cu mine. a trecut vremea cind eram fraierul cu crengute de maslin in mina. ce n-am inteles este doar cum poate fi suspectat agonistanul de cultură.
se poate să ai dreptate, Virgil. eu deocamdată nu pot opera pe text pentru că e cald. probabil mă voi detașa și o voi privi altfel. pe mine deocamdată mă deranjează că are multe conjuncții. iar romantismul este prin definiție liric, metaforizat... însă înțeleg ce ai vrut să spui... am să meditez asupra finalului... mulțumesc frumos!
Să scrii bine proză la persoana întâi nu e de ici de colo. E reușit textul și-l ține în hățuri pe cititor. Mentalitatea auctorială se subordonează docil personajului. Cinică luciditate tranzitivă întâi, apoi reflexivă.
Mi-a plăcut tare mult: ”Plec.// Am plecat” și toate celelalte intervenții de acest tip, care presupun un anumit timp scurs între notațiile respective. Țin de subtext, sau așa ceva. Îi dă valoare.
E pe undeva o virgulă care trebuie să dispară, la ”eu mă căiesc”.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
ba n-ai ratat deloc. :)
needless to say...
pentru textul : Ratare cu mingi verzi decum să zic... trebuie lucrat la el puțin, are multă substanță... de aceea are și câteva scăpări...
pentru textul : oscilațiile podurilor lumii deuite, de exemplu: dacă ziceai "oscilația podurilor lumii" avea același sens ca și cu "tuturor"...
nu vreau să mai exemplific pentru că știu că știi:)
e un poem "la cald"... vei reveni tu...
Dorina, mă impresionează felul în care descifrezi mesajele abia vizibile: "triunghiul mer-ka-ba acolo unde începe odihna". Mulțumesc, gratitudinea mea pentru ochiul tău cel bine văzător. Simt cum dansează în tine piramide. Drag, Ela
pentru textul : Piramida deAdmir efortul dumneavostra de a ramane impartial, si scriitura foarte documentata si cursiva.
pentru textul : Nicolae Manolescu – Foiletonul critic și eseul speculativ ca istorie literară deAveti un text asemanator si despre Istoria lui Alex Stefanescu ?
V-as fi recunoscatoare daca l-ati posta aci.
Remarc o detașare interioară de lumea celor cuvânatate, între două hotare sau poate aparent demarcate: "între chanukah și întrupare". Mi-ar fi plăcut să alegi astfel titlul, deși cred că intenția a fost de acel c-î. hermeneutic, las "întîmplări cu îndumnezeiri în praf de loess" și "sărutul mut", ascultând departarea unei "rugăciuni a nimic". Aș despietri zarul și aș schimba cumva "o călimară vărsată în gol". Crăciun cu ape limpezi!
pentru textul : între c și î de„iar omul, un convoi de amănunte” - o definiție poetică reușită.
Mi-a plăcut atât simbioza dintre ninsoarea gri, decorul citadin și omul însingurat, cât și influența pe care unele elemente o au asupra altora.
Foarte reușit „profilul psihologic” al unui anumit tip de om care, deși evidențele îl înnegurează, are acel moment de final când aparențele dezvăluie dorințele, nevoile interioare pe care le are:
„În lumea lui de muţi reanimaţi,
tot ninge ca-ntr-o orgă colosală
cu fii, iubite, mame şi cu taţi.”
Felicitări!
pentru textul : Supraportret dePare static poemul, o voce interioară, un background în ceață, câteva linii în tuș subțire, ceva umbre pe margine, nu se întâmplă nimic, dar de ce s-ar întâmpla... totul e perfect... Cred că ai un regionalism: "decât". Acolo în vers - "doar cele mai vechi...". Și nu sună bine "pe pământ".
pentru textul : Fotografiind umbre deAm corectat. Mulţumesc!
pentru textul : Petru pământesc.. deCam care ar fi motivul pentru care ar trebui să mă ţin? O dau în bară mai mereu...
când aleargă parcă merge și când merge parcă stă, când vorbește parcă tace și când tace bine face...
pentru textul : risipă de nori dede la strofă a două în jos,cel puțin, poezia asta e strălucitoare. încă mă minunez cât de bine se pot îngemăna, în textele tale, acordurile ce mă duc cu gândul la Psalmi cu modulațiile ironiei. "vino, ca o candelă noaptea, pe ape cu fire de iarbă gleznele, mâna să-mi legi deîndată vino, îi strig în ureche, scoală-te și pentru mine o dată țipă, iubito, cât vrei: tu ești cel în care mă caut tu ești acela care odată m-a încăput!" superb!
pentru textul : ce fraged adevăr strivești sub sân deîncă un text pe care katya kelaro poate reușea să îl facă poezie. a preferat însă să se lăbărțeze în tot felul de giumbușlucuri de exprimare, folosind un limbaj tipic scriiturilor de prin anii '80. și e păcat, o spun cu toată inima, e păcat pentu că ar putea face poezie dar preferă lălăiala asta în care probabil ea se simte bine dar poezia nu e și n-a fost niciodată „un fel de a ne simți noi bine”, ci mai degrabă un fel de încorsetare, de autodisciplinare, cu scopul de a produce artă. și sînt convins că știe despre ce vorbesc. nu pot să cred că cineva care știe ce sînt rigorile artei muzicale poate să își imagineze că poezia este un fel de aruncare din asta neglijentă cu tot felul de ziceri și metafore și iar ziceri și iar abureli, numai de dragul auto-refularii. arta este exigență. și este posibil că aalizeei nu și-a exemplificat judecata dar sînt convins că katya știe că el are dreptate. altfel nici nu ar fideranjat-o cuvintele lui. există o diferență fundamentală între a face vocalize și a cînta „Norma” sau orice altă operă. textul de mai sus este o vocaliză, în cel mai bun caz. fiecare avem caiete cu crochiuri dar nu le punem pe aici drept poezie.
pentru textul : lullaby pentru candelabre deexistă apoi gafele penibile, de rigoare: chihlimbarul și ambra sînt absolut unul și același lucru. un pleonasm ridicol și vizibil.
apoi, nu se scrie „ging seng” ci ginseng. ar fi bine să consulți dicționarele cînd ai de gînd să folosești neologisme la care nu te pricepi. oamenii nu vor ține minte metaforele tale elucubrante ci mai degrabă gafele tale de vocabular. și nu le poți reproșa asta. și tu funcționezi la fel.
ce caută dacia felix acolo și toate celelalte bombasticisme?...
„eu? cine mai sunt în acest început de primăvară?
o boabă de mazăre într-un bol decorativ. încerc să trăiesc simplu.” - în principu nu mă deranjează confesionalismul, dar există undeva o linie fină între a te deschide și a epata. ferice de cei ce știu unde este această linie și nu o depășesc.
finalul cu swarovsky și sania și ziua a șaptea și versailles-ul - din nou un fel de magiun abracadabrant, un fel de vocaliză care o fi bună la încălzit vocea dar pe care în mod normal e ridicol să o audă spectatorii. părerea mea.
Urez din toata inima suflet adevarat iesean, emulatie si multa POEZIE acestei editii a Virtualiei. eu raman cu regretele mele de data asta, e randul regretelor se pare pentru mine. SUCCES dragilor! Si sa rupeti gura targurilor literare! Iasiul e fruntea! Asa zic eu si mai si semnez pe deasupra, Andu cel inca bobadil
pentru textul : Virtualia Zece deDe Titarenco, abia acum v-am remarcat comentariul purtator al "distinctiei". De aici decalajul raspunsului textul de fata tine de mici variatiuni dezvoltatoare, comparativ, cu haiku-urile; desigur, comprimarea predomina si aici insa, cum spuneam, tinde timid sa lase loc interpretarii/tarilor Acest livresc imi parea depasit, din lipsa reactiilor vis a vis de genul unei asemenea poezii; din fericire mi-ati infirmat perceptia
pentru textul : Unde? devladimir, constiinta hermafrodita works for me, arta pentru joc, mai putin. detaliile fac intregul. instrainarea de sine? nu. ever. doar ca ma prefac destul de bine. multumesc, te mai astept.
pentru textul : ferpar deeu sînt tentat să cred că "acestei" contextualizează prea mult
varianta mea ar fi:
lună de iarnă -
pentru textul : Criza dese caută ieşirea
din lunga criză
mulțumesc cristina. a fost o eroare de tipărire
pentru textul : imun la spinii palmierului evantai de"fiecare anotimp își are palma sa de miracole și floare", "eu la o masă/ cu umeri de sticlă/sunt capricorn", "pipăi viața cu coarne de melc", "iubirea nu vine.../când te așezi în genunchi să bei rouă din streșini", "ești pasărea care-mi arcuiește brațele a fântână" Versuri fantastice!!!!!!!!!!!!!!!, care merita cu prisosinta o penita... dar ai mai pus si ceva in plus in text. probabil avantul inspiratiei. dar merita, zic eu. cand vei reveni asupra textului, sunt convins ca va iesi minunea, vor ramane diamantele. si totusi, draga doamna, traiesti intr-un muzeu, de ai o asa imaginatie? rog, iartata sa-mi fie intrebarea! a!!!! de ce iti stergi textele? de ce nu le lasi sa ne mai bucuram de ele?
pentru textul : interviu deMarinela, iată că stilul tău se limpezește, ai imagini deosebite în fața cărora micile defecte dispar: "până când talpa soldatului se murdărește cu făină de piatră" sau "până când cățelul pământului uită labele în casa clopotarului". În timp vei înlătura și acele mici imperfecțiuni!
pentru textul : Redundanță deProfetul - un arc pe care încerc mereu să-l aștern peste trăiri uneori divergente, așa cum sunt cele ale fiecărei zile, sub povara stimulilor ce ne sunt potrivnici.
pentru textul : Mă simt întreg prin clipa ce mă cheamă depenițe? îmi vine să fug în sârmă ghimpată! come on you, thinkers!
pentru textul : escape dewell, istoria e veche. mult mai veche decit tine, Corina. iar ostilitatea nu a inceput cu mine. a trecut vremea cind eram fraierul cu crengute de maslin in mina. ce n-am inteles este doar cum poate fi suspectat agonistanul de cultură.
pentru textul : l’absente deAdevărul e că, la cum merg toate în ţara asta, textul de mai sus este pe măsură.
pentru textul : De ziua ta iubita noastră ţară deMultumesc - poate cu penita de la tine o sa-mi iasa mai limpede finalul. :)
pentru textul : Atât de mici deIuliana, tu ești cea care o păstrează, de erai "ne-văzătoare", nu îți lăsa impresii. Poart-o mai departe, mulțumesc.
pentru textul : praf de scris în timp dese poate să ai dreptate, Virgil. eu deocamdată nu pot opera pe text pentru că e cald. probabil mă voi detașa și o voi privi altfel. pe mine deocamdată mă deranjează că are multe conjuncții. iar romantismul este prin definiție liric, metaforizat... însă înțeleg ce ai vrut să spui... am să meditez asupra finalului... mulțumesc frumos!
pentru textul : come as you are deSi mie mi-a placut textul acesta, si acum, si acum vreo doi ani, cand l-am citit prima data =)).
pentru textul : vineri deSă scrii bine proză la persoana întâi nu e de ici de colo. E reușit textul și-l ține în hățuri pe cititor. Mentalitatea auctorială se subordonează docil personajului. Cinică luciditate tranzitivă întâi, apoi reflexivă.
Mi-a plăcut tare mult: ”Plec.// Am plecat” și toate celelalte intervenții de acest tip, care presupun un anumit timp scurs între notațiile respective. Țin de subtext, sau așa ceva. Îi dă valoare.
E pe undeva o virgulă care trebuie să dispară, la ”eu mă căiesc”.
pentru textul : Mers de rac spre Dumnezeu de"pare ca un buton" -" pare un buton", ori "e ca un buton".
Aş tăia "mie" din penultimul vers.
pentru textul : un minut cu singurătatea deexcelent. esti tu, doar tu, cum spunea Li, real. te citesc și accept sfaturile tale oricând. cu invidie prietenească, paul
pentru textul : ford transit demi se pare deosebit. poate pentru ca materializeaza iluzia de a te necunoaste, intr-un experiment inedit.
pentru textul : Dacă te-aș Necunoaște... dePagini