iată ce frumos ai ştiut să vezi aici!

Dincolo de alte aspecte, ridici o problemă care mi se pare crucială. Cea a „moralei”. Voi răspunde, în continuare, vorbind despre modul în care o înțeleg eu practic. Evitȃnd tot soiul de discuții filosofice sau de altă natură care s-au purtat de-a lungul timpului, se poartă și se vor mai purta mult și bine în Occident. Ȋn momentul în care intru (rar și numai cȃnd simt nevoia și singur) într-un locaș de cult (de obicei într-o biserică ortodoxă pentru că asta este religia în care m-am născut, dar și în altele – am avut ocazia asta) sau mă aflu pe un vȃrf de munte sau la malul mării (și în aceste situații, tot singur) mă rog Divinității (oricare o fi Ea) doar atȃt: să-mi dea puterea nu să nu fac rău cuiva și, mai ales, să nu gȃndesc rău despre cineva, oricine ar fi acest „cineva”, ființă sau lucru neînsuflețit. Asta nu înseamnă că atunci cȃnd cineva încearcă să-mi facă rău, nu trebuie să îl împiedic. Și asta împotriva modului absolut vulgarizat cum se înțeleg lucrurile în creștinism, adică „să-i întorc și obrazul celălalt”. Ci să-l împiedic să-mi facă rău, adică fără pornire și încrȃncenare sau furie. Dimpotrivă, cu compasiune (adevăratul înțeles al milei creștine așa cum o pricep eu). Adică, dacă mă pot exprima așa, „iubindu-l”. Și „iubindu-l” pentru că știu (simt) că astfel răul se va întoarce, bumerang, împotriva lui și îmi pare rău că se va întȃmpla așa. Este principiul de bază al artelor marțiale. Mai mult, în cadrul acestora se merge atȃt de departe încȃt se spune că atunci cȃnd „ești pe cale”, poți să-ți anihilezi complet adversarul cȃnd acesta devine extrem de „pornit”, pentru că nu îți face rău numai ție, ci „Totalității”. Evident, departe de mine de a considera că sunt, sau voi ajunge vreodată „pe cale”. Așa că o astfel de posibilitate am exclus-o și o exclud. Ȋn schimb, în viață am trecut prin destule. Și am aplicat, la început fără să știu, apoi conștient cele de care ți-am zis. Și am reușit, de cele mai multe ori să scap cu fața curată. Iar atunci cȃnd am „părut” a fi la fel de încrȃncenat ca și adversarul, a fost – mai mult – o mască. Toate cele care le-am spus pȃnă acum sunt rezumate într-un mod excepțional de Sf. Augustin cȃnd zice „Iubește și fă ce vrei”. Și care sintetizează, după umila mea părere, ce am putea înțelege prin „iubire creștină”. Ceea ce pare o erezie, dacă nu chiar o blasfemie, pentru un creștin habotnic (și s-au găsit destui, inclusiv unii dintre așa ziși „teologi”). Și acum să revenim la oile noastre. Ȋn textul meu cȃnd am spus să considerăm „Post-predictibilitatea nu o apocalipsă, ci o nouă provocare. Căreia trebuie să-i facem față adaptȃndu-ne ei. Și exploatȃndu-i potențele imediat ce apar sub formă de evenimente imprevizibile”, am avut în vedere tocmai modul meu de a percepe și gȃndi «morala». Ȋn sensul în care atunci cȃnd în astfel de situații apare firesc „concurența”, „adaptarea” noastră la «impredictibilitate» nu însemnă nimic altceva decȃt a simți și a acționa în sensul „Totalității” care ne servește apariția unui eveniment neașteptat. Adică cu compasiune față de adversar și nu cu încrȃncenare și violență. Evident că toate astea nu rezultă (și nici nu mi-am propus deocamdată să rezulte) din text. Dar dacă m-ai „provocat”, am încercat (poate destul de stȃngaci) să le spun. Mai adaug că un astfel de mod de a proceda este specific și Zen-ului. Și, pentru asta, redau, în continuare, traducerea mea a unui fragment di D.T. Suzuki. “Zen Buddhism – Selected Writings”, Image Books DOUBLEDAY, 1996. „Rațiunea Non-Rațiunii : Exercițiile Koan Koanul este propus discipolilor în primul rând pentru a trezi starea de conștiență. Facultatea de a raționa este suspendată, adică cea mai superficială activitate a minții este oprită astfel încât partea profundă care se găsește adânc îngropată poate fi pusă în funcțiune pentru a-și exercita funcțiunile sale native. Centrii afectivi și cognitivi care constituie trăsătura personală fundamentală sunt activați la maximum pentru a găsi soluția koanu-ului.. Aceasta este ceea ce Maestrul Zen înțelege atunci când se referă la "marea luptă" și la "înaltul spirit de interogare" ca două puteri (trăsături) esențiale necesare calificării cu succes a unui discipol Zen. Când interogația mentală ajunge la intensitatea maximă se obține o stare neutră a conștiinței care în mod eronat este desemnată prin "extaz" de către psihologii care investighează conștiința religioasă. Starea de conștiință Zen diferă esențialmente de extaz deoarece extazul constă în suspendarea puterilor mentale în timp ce mintea este angajată în contemplație; starea Zen a conștiinței, pe de altă parte, este una care presupune punerea în lucru, prin cele mai intensive exerciții a facultăților fundamentale care alcătuiesc personalitatea cuiva. Există, în această stare o concentrare intens-pozitivă asupra unui singur obiect al gândirii care este numită o stare de acuitate (ekagra). Ea este de asemenea cunoscută ca o stare de daigi sau de fixare. Acesta este punctul unde conștiința empirică cu întregul său conținut conștient și inconștient este pur și simplu abolită și se percepe direct Necunoscutul, ce se găsește Dincolo, ceea ce chiar nu se Cunoaște. În extaz nu există o astfel de tranziție deoarece finalitatea statică nu permite o viitoare desfășurare.. Nu există nimic în extaz care să corespundă cu "aruncarea sinelui în prăpastie" sau "pierderea sprijinului". În final ceea ce pare la început a fi o suspendare temporară a facultăților psihice devine o încărcare cu o nouă energie până acum adormită.. ….O iluminare subită se naște din profunzimile interioare ale conștiinței drept o sursă a unei noi vieți ce a fost atinsă (sursa) și din care Koanul smulge secretul.” Ori, în cazul apariției unor evenimente „imprevizibile” o stare „Zen” păstrată tot timpul (și nu numai la rezolvarea unui koan) ar putea fi o soluție. Ȋn această ordine de idei poate că așa numitul management japonez „Kay Zen” care are la bază tocmai Zen-ul și care a făcut Japonia să devină competitivă în raporturile sale cu Occidentul, ar putea fi o soluție. Din nefericire, Occidentul a preluat, în majoritatea cazurilor, complet deformat managementul „Kay Zen”. Singurii care l-au preluat în spiritul său au fost nemții. Probabil datorită faptului că, în al doilea război mondial, au trecut și ei printr-o experiență la fel de tragică ca și japonezii. Și cred că nu este doar o întȃmplare că în Germania a fost deschis, pentru prima oară în Europa, un Institut „Kay Zen” (astăzi astfel de organizații au proliferat în Occident). Discutia asta mi-a provocat o adevarata placere. Si iti multumesc. Toate cele bune, Gorun

nu cred ca exista inca, am cautat si eu :D cre` ca sintem cu totii foarte curiosi

deși gramatical s-ar zice "v-ați ascunselea", în poem păstrez forma naiva.

Am revenit. Am așteptat să se dospească impresiile legate de acest text și iată-mă. Știi ce reproșez acestei poezii? Nu reușesc cu nici un chip să mă las "furată" de el. Sigur, poate să fie vina mea exclusivă, îmi asum și această posibilitate. Pot să fie de vină incantațiile pe care m-am străduit să le încadrez dincolo de aparențe, dar tot mi se par artificiale. Știu, ele își au locul în universul tău poetic, de aceea spun că poate o fi vreo neputință a mea de percepție. Mi-au plăcut în mod deosebit: "ce îngăduință mai mare decît răbdarea avută de ceară față de flacăra ei" - m-a urmărit imaginea aceasta astăzi; "sînt așa îndrăgostită de tine încît te iau de soț cu moarte cu tot", "nu am știut niciodată cum să te numesc puteam să te strig în o mie de feluri într-o zi însă am găsit un îndreptar cu numele tău – femeie" - periculos tărâm atingi tu aici. Zâmbesc, și-ți spun că versurile care urmează sunt prea slabe pentru frumusețea și jocul celor citate de mine. Aaa... lumânările aprinse pe la colțuri de alei m-au dus cu gândul la un loc în București de care mi-e tare, tare dor. Ce să-i faci, suntem sclavii gândirii asociative.

mai ales că ați schimbat titlul inițial "Am prins-o cu lasoul" în ceva demn de conținut. acest text merită apreciat, după cum a și fost pe bună dreptate.

am făcut mici schimbări și nu sînt ultimele. ideea de la final era să spun despre toamnă ceva cu totul diferit de ceea ce ar aștepta cititorul.

Andule, pe vremuri erai amuzant.

acum incepi sa plictisesti. si e trist...

Singurul lucru care se va intampla in 2012 e ca voi trece intr-o alta etapa de varsta, la care, sper eu, sa imi vina mintea la cap si sa ma apuc sa castig bani, nu sa scriu poezie. Iata de ce textul tau mi se potriveste, si eu Astept.

Andule, eu deschid MTV-ul doar din greseala, iar despre cele doua dive stiu doar ca: ambele sunt de culoare (dar nu sunt sigura), sexy si en vogue...ajunge? :) acum trebuie sa recunosc ca, a doua zi dupa postare, recitind textul acesta, m-am gandit ca tie s-ar putea sa-ti placa. mi-am dat seama ca imi reusise, involuntar, un text "bobadilic"! si da, a fost scris la dicteu automat, cum spui, eram prea obosita sa il cern si prea...confuza ca sa-mi mai pese. :) multumesc pentru generoasele aprecieri - dar ai grija, incepi sa fii convingator si asta ma nelinisteste... despre ultima strofa: am apelat la cratime pentru ca asa mi-a spotit urechea mea muzicala; insa ma voi gandi la varianta pe care mi-o sugerezi.

Aziza, nu stiu daca deranjeaza dar cu siguranta nu ne intereseaza sa avem link-uri spre alte site-uri aici pe Hermeneia. Daca are cineva ceva sa ne transmita o poate face la adresa de email a site-ului. Iar tu daca ai ceva sa ne spui poti sa scrii acolo. Iar daca ai ceva de scris pentru toti cei ce citesc aici poti scrie un articol, o proza, note, etc. Dar nu ma intereseaza postarea de linkuri aici. Te rog sa te consideri avertizata pentru acest gest deliberat.
Ce ma uimeste este lipsa de inteligenta a oamenilor care apeleaza la metoda simplista a link-urilor in loc sa scrie ei ceva semnificativ.

erata: iroseste.

sunt de acord cu semnalarea Adrianei și aș renunța și la "praful acesta de cuvinte", e o metaforă care nu scoate substantivul "cuvinte" din semantica lui milenară. în rest, numai de bine. text într-adevăr reușit.

alina, fragmentul de care vorbesti se dorea mai mult decat ironic. patetic de cinic. in planul meu era sa treaca dincolo de patetism. era chiar MINCIUNA si este important in economia textului. incearca sa citesti in cheia asta. daca ti se pare la fel imi spui, inseamna ca nu a iesit cum am vrut si chiar schimb.