sincer şi eu mă aşteptam. Dar chiar nu este nicio problemă. Ştii de ce? pentru că o apreciază chiar cel care a câştigat concursul. Asta este o dovadă de fair-play din partea ta.
Încă o dată, felicitări pentru premiu şi sper să publici cât mai curând în volum!
un poem balansandu-se intre idei matematice si descoperirea sinelui. un poem in devenire. titlul ma duce cu gandul la ceva intim, personal, aproape carnal.
Toate-s vechi și nouă toate, despre ce mai putem vorbi care să ne mai surprindă, uite un subiect bătătorit, abordat cu nonșalanță și succes aici, exact ca de un "actor bătrân", de Paul. Este o poezie reușită, cu ironie nemascată dar și cu un sarcasm regizoral subtil, un joc oarecum cu mințile noastre: film în film în film. Îmi pare că aceasta este un text lucrat, și, cred eu, și unul la care ții. Poate mă înșel, dar dacă este așa, atunci eu într-adevăr observ cu plăcere un altfel de maturitate a compoziției, o altă abordare. Și atunci nu am decât o critică: titlul. În afară de anticiparea concluziei, mai nimic. Oare aici să fie singurul loc unde te-ai grăbit sau pur și simplu un abandon în urma căutărilor? Oricum ar fi, eu cred că ai oricând timp să revii și să găsești ceva mai potrivit. Da, ar mai fi și virgula din "îmi dau să mănânc, pizza și ultimele noutăți luminoase", la care am ceva dubii. În general nu se pune virgulă între predicat și complement direct, dar mă gândesc că ea schimbă de fapt complet, dar nu știu dacă a fost involuntară sau nu intervenția ta...
e aici o scoatere a imaginii din functia ei curenta de comunicare, un discurs confirmat de experienta, constituit de anumite sentimente lamurite, digerate pana la extaz. poetul dispare in senzatii pe care nu le poate controla decat prin cuvinte care capata putere regeneratoare. da, cu siguranta... merita evidentiata!
Ionut, eu nu am "pretentii literare incalcite" samd.in plus, incerc sa nu vars sau altceva in șoșonii UTC-istilor poeziei romanesti. apreciez insa umorul si bunul simț. mi se pare totusi analogia ta (poezia=tovarasa meduza) un minus. la fel, nu vad necesitatea clorofilei in procesul de aglutinare a binelui si frumosului in sine, fireste.
uneori am impresia ca-s doar un mizerabil cu ceva abilitati pacalitoare. mai ales cand mi se spune ca nu-s. atunci imi vine sa m-ascund, altfel e ca si cum as pacali copii. :o)
cristina
e uimitor (pentru mine)ca se simte asta. pentru ca e exact ce urmaresc, nu sufar poezia aglomerata si am tendinta sa aglomerez. iti multumesc pentru incurajari, imi fac bine.
Aș fi preferat ca la sfîrșit să curgă cerneală. „Venele fricii” este o construcție metaforică de cu totul altă factură decît restul textului. Părerea mea de doi lei grei.
Nu am zis că ai dat "chix", ci doar am enumerat și sugerat ce mai e de lucru (mi-am permis asta în cadrul unui comentariu critic). Acum am văzut cele 5 personaje, fiecare strofă e un fel de monolog și un povestitor care spune "nu voi mai scrie niciodată", ca un fel de leitmotiv. Și mă întreb (și te întreb) oare de ce nu am văzut asta de la prima citire? (Fereastra e una virtuală.) Poezia nu trebuie să aibă o anume conduită, din contra, autorul trebuie să încerce să fie original. Ce am spus nu ține de poezie, ci de psihologie (de perceperea subconștientă a cuvintelor).
dom'le, ai dreptate. recunosc, am strimbat din nas cind am scris cuvintul "spoiala" (nici nu cred ca mai stie cineva in Romania ce e aia). si la fel la "mic-burghezul" "efemera". finalul era si mai prost dar am taiat. si voi mai taia. merci pentru observatii si spirit critic. btw, chiar si "importantei diurne" mi s-a parut putin prea "din alt film"
...iar la urma urmei emotia este emotie pura si se departeaza de izvorul care a generat-o, aici ai dreptate insa te rog sa ma ierti ca uneori nu vreau sa fraternizez cu derizoriul, fie el si sinucigas, i.e. genial ca orice defunct. Fundamental insa cred ca acest gen de texte si-ar gasi mai degraba locul la o rubrica speciala de dezbateri sau asa ceva, unde sa ne putem lansa "pe orbitele polemicii intelectuale" :-) Mai vedem noi, nu? Andu
Acesta este un text bun demn de a fi cumva remarcat... are o idee, starea de melancolie speciala e foarte bine transmisa lectorului, putine elemente disonante la nivel formal. "gara rănită"... de ce sa fie rănită? E o gara oarecare, e gara in care vine ciclic trenul tau... a atribui rani unui loc facut sa fie cadru pentru despartiri sau reintalniri mi se pare neproductiv din punct de vedere poetic.
Paul,
Noi nu ne contrazicem, ci doar adăugăm nuanţe. Uite, eu înţeleg prin "literatura adevărată" textele care pot vorbi, cum ar zice Ion Barbu, "peste mode şi timp". În acest sens, mă tem că literatura de azi, care pare nouă-nouţă, se va contextualiza mult mai rapid decât literatura veacurilor trecute. Spun asta deşi sunt şi eu un autor de azi. Altminteri, sunt de acord cu tot ce spui.
În al doilea rând, dacă vei avea interesul să accesezi eseul meu despre Labiş, vei vedea că eu sunt (deşi într-un mod nuanţat) mai drastic decât tine (dar şi decât diverşi critici, inclusiv E. Simion sau Manolescu ori Mihai Cimpoi - basarabenii încă apreciază ceea ce noi privim cu rezervă) cu Labiş. Inclusiv cu poemul său cel mai cunoscut, la care ne tot referim aici.
cu pisica pe acoperisul incins... super... raman un adept al cinematografiei teatrale din acea perioada (si butterflies are free, remember?) cu riscul de a fi considerat intarziat (nu ca nu-mi place un tarantino azi=)) dar multumesc Adriana si eu as fi curios dar stii ce? nu cred ca o sa primim ceva. doar piulite imposibil de insurubat la loc cum ziceam intr-un text mai vechi decat permite legea.
A
Nu e rău doamnă, când o faci cinstit şi cu bună intenţie.
Exageraţi de multe ori, nu sunteţi un om al şcolii, altfel aţi şti cum se fac compunerile, nu în clasa 3-a ci într-a 12-a. Mulţumesc pentru demontare, e o părere pe care o iau în considerare pentru îndreptare, dar am primit şi altfel de păreri şi asta e chiar bine.
...Am ctit destule texte de-ale d-voastră, dar nu am lăsat semne din mai multe considerente. Nu mă întrebați de ce las acum; v-aș răspunde cel puțin ironic și cel mult literar. ...Citesc destul de mult. Și virtual și true. Și de foarte puține ori am întâlnit o mai accentuată pedanterie ca în textele d-voastră. Nu vă fie cu bănat! Poate că textul acesta nu-i scris într-o notă atât de prețioasă ca altele, dar totuși... Și nu ar fi asta cea mai mare durere. dacă ați da atenție și logicii metaforelor și a alegoriilor. Pentru că, pe lângă savanteria scrierii, de cele mai multe ori, versurile d-voastră suferă de-un minunat non-sens. Apoi, metaforele în genitiv își lungesc mânecile albe și sugrumă. Fatal. Faceți un exercițiu: luați 2 substantive la nimereală. Cum fac eu acum: gât și lonoleum. Și construiți metafore în genitiv. Linoleum gâtului/ gâtul linoleumului. Cocoțați-le pe "coloana infinitului", în "culori inutile", sub imperiul "dulcegăriilor de vioară". Trageți linie, postați. ..."lobul umărului" și "umărul lobului" ar face carieră; dacă ar fi sintagme obligatorii într-un conurs de epigrame, adresat medicilor meta-generaliști. De cealaltă parte, "val mestecând soare" este o expresie și originală, și naturală, după a mea părere. Deci, se poate. ...De reținut că acest comentariu este unul general, vizând majoritatea textele d-voastră, pe care am citit-o. ...În concluzie, puțină naturalețe nu strică. Încercați să reproduceți starea, nu s-o creați. E doar o părere. Puteți s-o dați la spate. Toate bune!
Nu pot să trec pe aici fără să las un semn. Un poem foarte bun, sunt unele versuri deosebite, de aceea o să îl citesc din nou cu plăcere "până când ştiu că se vor dezlega lanţurile/şi nimic nu va opri câinii să mă târască prin praf"...
da. iată un text despre care nici nu știu bine dacă este poezie. sau poate este o poezie din acelea noi, din genul acela care abia acum încep pentru secolul ăsta douăzeci și unu. dacă e așa atunci e bună. deși încă mai poartă urmele liricii din secolul celălalt, dar poate că oamenii vor tînji și în secolul de plasmă, electroni și nanoboți. poate. eu însă am rămas fascinat de imaginea aproape „dureriană” a „cănii de pe raftul de sus”. o peniță. de aur.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
sincer şi eu mă aşteptam. Dar chiar nu este nicio problemă. Ştii de ce? pentru că o apreciază chiar cel care a câştigat concursul. Asta este o dovadă de fair-play din partea ta.
Încă o dată, felicitări pentru premiu şi sper să publici cât mai curând în volum!
pentru textul : legenda omului-sandwich deIronia amară a unui nou Turn Babel ce tinde să se dărâme.
pentru textul : tapiserie II ▒ debine, Marina - imi cer scuze si eu pentru izbucnirea de dimineata. cred ca am nevoie de o vacanta - atata tot.
pentru textul : poveste cu nuferi deun poem balansandu-se intre idei matematice si descoperirea sinelui. un poem in devenire. titlul ma duce cu gandul la ceva intim, personal, aproape carnal.
pentru textul : câmpia dintre două unghiuri deToate-s vechi și nouă toate, despre ce mai putem vorbi care să ne mai surprindă, uite un subiect bătătorit, abordat cu nonșalanță și succes aici, exact ca de un "actor bătrân", de Paul. Este o poezie reușită, cu ironie nemascată dar și cu un sarcasm regizoral subtil, un joc oarecum cu mințile noastre: film în film în film. Îmi pare că aceasta este un text lucrat, și, cred eu, și unul la care ții. Poate mă înșel, dar dacă este așa, atunci eu într-adevăr observ cu plăcere un altfel de maturitate a compoziției, o altă abordare. Și atunci nu am decât o critică: titlul. În afară de anticiparea concluziei, mai nimic. Oare aici să fie singurul loc unde te-ai grăbit sau pur și simplu un abandon în urma căutărilor? Oricum ar fi, eu cred că ai oricând timp să revii și să găsești ceva mai potrivit. Da, ar mai fi și virgula din "îmi dau să mănânc, pizza și ultimele noutăți luminoase", la care am ceva dubii. În general nu se pune virgulă între predicat și complement direct, dar mă gândesc că ea schimbă de fapt complet, dar nu știu dacă a fost involuntară sau nu intervenția ta...
pentru textul : e doar un... dee aici o scoatere a imaginii din functia ei curenta de comunicare, un discurs confirmat de experienta, constituit de anumite sentimente lamurite, digerate pana la extaz. poetul dispare in senzatii pe care nu le poate controla decat prin cuvinte care capata putere regeneratoare. da, cu siguranta... merita evidentiata!
pentru textul : don't die before i do decu cat recitesc ac text, cu atat mi se pare mai trist.
pentru textul : invocatio deva rog precizați acele typos pentru a le corecta. Mulțumesc.
pentru textul : primăvara domnului meu deIonut, eu nu am "pretentii literare incalcite" samd.in plus, incerc sa nu vars sau altceva in șoșonii UTC-istilor poeziei romanesti. apreciez insa umorul si bunul simț. mi se pare totusi analogia ta (poezia=tovarasa meduza) un minus. la fel, nu vad necesitatea clorofilei in procesul de aglutinare a binelui si frumosului in sine, fireste.
pentru textul : podul suspinelor de-oameni dragi care au fost dar și sunt pentru mine de neegalat-
pentru textul : Friends defrumos mod de a pastra vie amintirea!
Iata o poezie "de stare". Un delir perfect controlat poetic.
pentru textul : femeia cu papagali dedin ce trece timpul, dragă bobadil, constat câtă dreptate ai.
pentru textul : amalia deintr-adevar, perfect imoral!!! dar de ce este imoral sa marturisesti iubirea chiar tastand-o pe butoanele calculatorului?
pentru textul : perfect immoral copy/paste deoana
uneori am impresia ca-s doar un mizerabil cu ceva abilitati pacalitoare. mai ales cand mi se spune ca nu-s. atunci imi vine sa m-ascund, altfel e ca si cum as pacali copii. :o)
cristina
e uimitor (pentru mine)ca se simte asta. pentru ca e exact ce urmaresc, nu sufar poezia aglomerata si am tendinta sa aglomerez. iti multumesc pentru incurajari, imi fac bine.
pentru textul : Deasupra nimic nu se clatină deAș fi preferat ca la sfîrșit să curgă cerneală. „Venele fricii” este o construcție metaforică de cu totul altă factură decît restul textului. Părerea mea de doi lei grei.
pentru textul : Eșafod deNu am zis că ai dat "chix", ci doar am enumerat și sugerat ce mai e de lucru (mi-am permis asta în cadrul unui comentariu critic). Acum am văzut cele 5 personaje, fiecare strofă e un fel de monolog și un povestitor care spune "nu voi mai scrie niciodată", ca un fel de leitmotiv. Și mă întreb (și te întreb) oare de ce nu am văzut asta de la prima citire? (Fereastra e una virtuală.) Poezia nu trebuie să aibă o anume conduită, din contra, autorul trebuie să încerce să fie original. Ce am spus nu ține de poezie, ci de psihologie (de perceperea subconștientă a cuvintelor).
pentru textul : Cuvinte în repetiție dedom'le, ai dreptate. recunosc, am strimbat din nas cind am scris cuvintul "spoiala" (nici nu cred ca mai stie cineva in Romania ce e aia). si la fel la "mic-burghezul" "efemera". finalul era si mai prost dar am taiat. si voi mai taia. merci pentru observatii si spirit critic. btw, chiar si "importantei diurne" mi s-a parut putin prea "din alt film"
pentru textul : night jump de...iar la urma urmei emotia este emotie pura si se departeaza de izvorul care a generat-o, aici ai dreptate insa te rog sa ma ierti ca uneori nu vreau sa fraternizez cu derizoriul, fie el si sinucigas, i.e. genial ca orice defunct. Fundamental insa cred ca acest gen de texte si-ar gasi mai degraba locul la o rubrica speciala de dezbateri sau asa ceva, unde sa ne putem lansa "pe orbitele polemicii intelectuale" :-) Mai vedem noi, nu? Andu
pentru textul : O primă discuție (virtuală) cu Jiuddu Krishnamurti și Fizicianul despre sfârșitul timpului psihologic deSi da se screi cu doi de "p" dar evident nu din motivele pe care le-ai invocat tu... Ialin
pentru textul : A cappella deAcesta este un text bun demn de a fi cumva remarcat... are o idee, starea de melancolie speciala e foarte bine transmisa lectorului, putine elemente disonante la nivel formal. "gara rănită"... de ce sa fie rănită? E o gara oarecare, e gara in care vine ciclic trenul tau... a atribui rani unui loc facut sa fie cadru pentru despartiri sau reintalniri mi se pare neproductiv din punct de vedere poetic.
pentru textul : primul tren dePaul,
pentru textul : domnule Labiș deNoi nu ne contrazicem, ci doar adăugăm nuanţe. Uite, eu înţeleg prin "literatura adevărată" textele care pot vorbi, cum ar zice Ion Barbu, "peste mode şi timp". În acest sens, mă tem că literatura de azi, care pare nouă-nouţă, se va contextualiza mult mai rapid decât literatura veacurilor trecute. Spun asta deşi sunt şi eu un autor de azi. Altminteri, sunt de acord cu tot ce spui.
În al doilea rând, dacă vei avea interesul să accesezi eseul meu despre Labiş, vei vedea că eu sunt (deşi într-un mod nuanţat) mai drastic decât tine (dar şi decât diverşi critici, inclusiv E. Simion sau Manolescu ori Mihai Cimpoi - basarabenii încă apreciază ceea ce noi privim cu rezervă) cu Labiş. Inclusiv cu poemul său cel mai cunoscut, la care ne tot referim aici.
daca-l demetaforizezi si scapi de termeni gen "trahee", "pleura" si altele, faci si restul scrierii mai ok
pentru textul : carnea mea sfâşiată de stele deNașpa. O să mă mai gândesc și mâine la asta. Fiindcă: "Ceasul meu doarme" acum.
pentru textul : Ceasul meu deNu înțeleg: v-ați dat singur peniță??!
pentru textul : Motanul Fuior și Securitatea statului decu pisica pe acoperisul incins... super... raman un adept al cinematografiei teatrale din acea perioada (si butterflies are free, remember?) cu riscul de a fi considerat intarziat (nu ca nu-mi place un tarantino azi=)) dar multumesc Adriana si eu as fi curios dar stii ce? nu cred ca o sa primim ceva. doar piulite imposibil de insurubat la loc cum ziceam intr-un text mai vechi decat permite legea.
pentru textul : un tramvai deA
mariana - mulțumesc pentru apreciere. Doar o mică rectificare : eu scriu sonete.
pentru textul : Cerșim la poarta gândului și-a vieții deNu e rău doamnă, când o faci cinstit şi cu bună intenţie.
pentru textul : Înfloresc iernile deExageraţi de multe ori, nu sunteţi un om al şcolii, altfel aţi şti cum se fac compunerile, nu în clasa 3-a ci într-a 12-a. Mulţumesc pentru demontare, e o părere pe care o iau în considerare pentru îndreptare, dar am primit şi altfel de păreri şi asta e chiar bine.
...Am ctit destule texte de-ale d-voastră, dar nu am lăsat semne din mai multe considerente. Nu mă întrebați de ce las acum; v-aș răspunde cel puțin ironic și cel mult literar. ...Citesc destul de mult. Și virtual și true. Și de foarte puține ori am întâlnit o mai accentuată pedanterie ca în textele d-voastră. Nu vă fie cu bănat! Poate că textul acesta nu-i scris într-o notă atât de prețioasă ca altele, dar totuși... Și nu ar fi asta cea mai mare durere. dacă ați da atenție și logicii metaforelor și a alegoriilor. Pentru că, pe lângă savanteria scrierii, de cele mai multe ori, versurile d-voastră suferă de-un minunat non-sens. Apoi, metaforele în genitiv își lungesc mânecile albe și sugrumă. Fatal. Faceți un exercițiu: luați 2 substantive la nimereală. Cum fac eu acum: gât și lonoleum. Și construiți metafore în genitiv. Linoleum gâtului/ gâtul linoleumului. Cocoțați-le pe "coloana infinitului", în "culori inutile", sub imperiul "dulcegăriilor de vioară". Trageți linie, postați. ..."lobul umărului" și "umărul lobului" ar face carieră; dacă ar fi sintagme obligatorii într-un conurs de epigrame, adresat medicilor meta-generaliști. De cealaltă parte, "val mestecând soare" este o expresie și originală, și naturală, după a mea părere. Deci, se poate. ...De reținut că acest comentariu este unul general, vizând majoritatea textele d-voastră, pe care am citit-o. ...În concluzie, puțină naturalețe nu strică. Încercați să reproduceți starea, nu s-o creați. E doar o părere. Puteți s-o dați la spate. Toate bune!
pentru textul : Umărul lobului deNu pot să trec pe aici fără să las un semn. Un poem foarte bun, sunt unele versuri deosebite, de aceea o să îl citesc din nou cu plăcere "până când ştiu că se vor dezlega lanţurile/şi nimic nu va opri câinii să mă târască prin praf"...
pentru textul : odată ți-am spus că tatăl meu și mama mea s-au născut la țară deda. iată un text despre care nici nu știu bine dacă este poezie. sau poate este o poezie din acelea noi, din genul acela care abia acum încep pentru secolul ăsta douăzeci și unu. dacă e așa atunci e bună. deși încă mai poartă urmele liricii din secolul celălalt, dar poate că oamenii vor tînji și în secolul de plasmă, electroni și nanoboți. poate. eu însă am rămas fascinat de imaginea aproape „dureriană” a „cănii de pe raftul de sus”. o peniță. de aur.
pentru textul : și eu te iubesc dePagini