plec de aici ducând cu mine trei metafore splendide:
„Un timp trecu până să își facă loc primăvara în ei.”
”Lumea îmbătrânea odată cu vorbele.”
și
”De la tine am învățat să trec prin zile.”
P.S. m-a cam zgâtiat verbul ăsta rigid și sec...„a constata”.
"este ocascadă" ??
cezar, nu esti nici roata si nici de rezerva. problema este ca nu cred ca cineva dintre noi cunoaste limba Quechua ca sa valideze corectitudinea unui astfel de text. probabil ar trebui sa te orientezi catre limbi mai accesibile. dar poate si peste asta s-ar putea trece daca textul ar avea vreo valoare literara. nu are. are insa greseli de tiparire, de genul celei mentionate de mine mai sus.
in ce priveste contul tau, este suficient sa trimiti o cerere pe adresa de oficiu. nu se fac astfel de cereri in comentarii.
"geamul ferestrei"? de ce nu, simplu, fereastra? sau geam?
si "durere de junghi"?
azi o fi ziua tautologiilor?
în fiecare zi ploioasă de toamnă
mi se prelinge-o durere
din tălpi până-n creştet
ca un şarpe târându-se vara
prin vreascuri
cu fruntea lipită de geam
sunt umbra la care nimeni nu vine
văd firele ploii atârnate de streşini
uneori vântul le frânge căderea
timpul a adormit în ceasornic
Doamne, îmi zic, cât vor mai inflori primaveri
peste mine
si cate cuvintele
aceşti fluturi albi
pe hârtia ca un cearceaf creponat
a unui poem pentru totdeauna nescris
cam asta a ales si-a cernut un cititor, prin sita lui. :)
Privirea mea asupra acestei poezii, după o vreme în care am citit mai puțin aici, este o încercare de revelare a sensurilor. Dacă rămân cumva pe marginea lor, mi se va spune. :) "coase-mi buzele pleoapele nările cu sârmă ghimpată să nu uiți să faci fundă" Poezia începe cu cerința unei închideri, unei reduceri la tăcere, la irespirabil, la orbire; simțurile abolite fiind, insuportabil de dureros ("cu sârmă ghimpată), nu mai rămâne nimic. Ca apoi să apară cumva detașarea: "să nu uiți să faci fundă", ca și cum s-ar ironiza și actul și semnificația lui. Și încă se mai poate îndura. "spune-mi de ce colecționez cotoare de gutui și timbre ștampilate de ce tai cu lama ambalajele" - dialogul se păstrează, "colecționarul" de "nimicuri" este întotdeauna cel ce trăiește intens deposedarea de sine. Și atunci, orice "cotor", "rest", "timbru", orice semn al existenței devine vital. "Rămășițe ale zilei", care dau sens interior: ceea ce nu se poate pierde, sau o pierdere care nu mai poate fi resimțită dureros. "fă-mă să nu mai semăn cu scorojitul taxator i s-a dus albul de prea multele compostări în gol" - asemănarea cu un altfel de "moară de vânt", de trăire în van, de mers în gol, de inutilitate, dă greutate primei strofe, aduce cumva în prim plan neputința, pe când durerea încă era ceva viu. Aici, lipsa de sens e mai greu de trăit ("blankul, vidul, golul) decât violența sârmei ghimpate. "răstignit între atâtea bilete dus mereu în celălalt sens" - un om printre oameni, ca și cum răstignirea își are încă "prețul ei", zeciuiala; "celălalt sens" este cel al ducerii, cred, cel în care deja nu te mai găsești pe tine (generic vorbind) "cuvântează-mi pașii ce caută urme gleznele astea din calcar pe care nu poți scrijeli nimic" - aici este o re-întregire, o rugă spre a fi redat vieții, spre a relua umbletul, a continua mersul vertical,chiar dacă neputința este încă păstrată în sensul "gleznelor de calcar", fragilitate și sfărâmare inclusă. Pe ele nu se poate scrijeli nimic, nici un alt destin. Finalul trimite la o urmă (gând-cuvânt) de sine, ceea ce poate fi simultan început și sfârșit. Ideea de tine deschide existența. Mi-a plăcut deosebit poemul, mi-am permis acum să las semnul meu fiindcă uneori am nevoie de un anume curaj pentru a cuvânta. Sper să fi fost cât de cât aproape de ideile, stările și imaginile autorului. Felicitări. tu, ideea de mine
nu inteleg. exista umbrata? cu ce se bea? mi se pare un poem destul de banal pentru o explozie de citiri. 220 de citiri la ora cand scriu acest com, 75 la putin timp dupa publicare. mi se pare ca cineva se joaca la butoane.
am intrat doar ca sa dau o penita. nu pot sa spun cat mi-a placut si cum, ce sens ar avea. am simtit exact ca in comentariul de mai sus, ca fiecare grupaj e un poem in sine. de aceea.
imi dai voie sa te contrazic? textul de mai sus nu-si poate propune o " reconfigurare a personalitatii artistului" ( tocmai pentru ca ignora cu totul dimensiunea operei lui Eminescu, nepomenind-o deloc, nicicum) ci, in cea mai hei-rupista situatie, isi porpune o schimbare de pozitie a reflectorului: dinspre aceasta, spre caracteristicile individului Mihail Eminovici. e, daca vrei, o dovada a plenitudinii unei anumite tendinte - invechite deja in occident, ca a individualismului. Hesse o ironiza magistral in incipitul "Jocului" sau; o numea. acolo, "foiletonism". Una din consecintele ei este dificultatea tot mai mare, pentru unii, in a disocia opera de biografia autorului. Pe mine, cel putin, aspectele astea chiar nu ma intereseaza, si n-as fi intervenit aici daca domnul Parpauta insusi n-ar fi cerut comentarii (culmea e ca dumnealui cerea comentarii favorabile! ei, uite asta nu intelesesem eu de la inceput...) si daca, ulterior, n-ar fi trebuit sa iau atitudine ca moderator.
Un text dizolvat, tristă rostogolire plată, caducă. prețiozități, clișee, reminiscențe lipsite de forță poetică. Un șevalet lipsit de eboșa necesară devenirilor.
Un text bun cu niste idei foarte interesante, dar care inglobeaza si niste comparatii care mi se par nepotrivite in context si aici as "nominaliza" partea cu apometrul(in plus nu vad legatura dintre apometru si acumularea de gaze) si trupul ca o masina americana...(partea aceea). Am remarcat structura ciclica ce se bazeaza pe un vers(e vers ?) puternic, care lasa o urma in memoria cititorului dupa o simpla citire. Poate par "ingust", dar la enumeratia cu "mai intai" mi se pare cam greu de conceput sa fie mai multe "intaiuri" (nu prea inteleg acea idee). Nu vad utilitatea sintagmei "ma chirceste" care, desi pulseaza efectul versului anterior provoaca un efect sonor nepotrivit. Mi-au placut ideile : "albul carnivor al pereților" "aici nu mai locuiește nimeni sau dacă locuiește o face pe vîrfuri" "nimic nu se pierde. ca într-un lanț trofic oamenii care nu mai sunt hrănesc oamenii care mai sunt" "întotdeauna febril ca nevoia de metadonă" Ialin
maladia copilăriei amânate paloare de bolnav perpetuu, preludiu a unei înstrăinări întovărășite de cântec, o anticipare aluzivă a împlinirii sau deziluziei, ca atunci când pătrunzi intimitatea unui mit, siluindu-l de sensuri; cromatica impune negrul lucios, o ceață incendiată de celebra Lumină, amprentă umană tulburătoare asupra celor ce sunt și nu se pot vedea, iluzie a celor nu au valoare ontologică, dar pot amăgii imaginația cu ajutorul iluziei optice; găsesc oarecum forțat recursul la "covoare zburătoare" (poate și "căpițe"). cu respect, Vasile Munteanu
prima jumătate e chiar bună. deși alunecă la un moment dat spre retoric. a doua parte însă pare doar o adăugare despre nimic. părerea mea. și, în plus, modul cum este conceput textul încă din prima parte este efectiv stricat în momentul în care autorul începe să se confeseze despre sine.
îmi face o deosebită plăcere să te recitesc şi aici. Se vede o mână sigură pe condei, o experienţă în scrisul de lungă întindere, o cursivitate fără cusur, subiecte demne de luat în seamă, un exemplu printre prozatori, etc. Felicitări şi bine ai venit!
Ela, îți voi răspunde doar la ceea ce, consider, are relevanță, și anume asupra poeziei. Știi de ce consider că e mai diferită? Pentru că ai mai renunțat la balast, și are altă atitudine. Nu mai e atât de centrată pe tine, dacă înțelegi ce vreau să spun, și te "speculezi" mai bine. Cred că este nevoie de mai multă detașare în scriere, în general. Un fel de privire dinafară. La asta m-am referit, nu că ar fi un poem mai mult sau mai puțin hard (pentru că, așa cum spui și tu, nu este). Acolo eram convinsă că era ora trei și degetele altor mâini, dar puteai renunța - pentru că pentru cititor e greu să priceapă semnificația orei aceleia - iar dincolo puteai spune, cu titlu de exemplu, "nu mai pot scrie - am alte degete" etc etc etc... De ce insist acolo, e ceva mai mult presimțit decât explicabil, și vine din faptul că totuși, cât de cât, îți cunosc lirica. Acolo revii la alt stil. Te întorci în tine, te centrezi în interiorul tău, făcând abstracție de exterior. De-asta nu mi s-a părut potrivit aici.
in camera de hotel intind trup al tau de ceara pe toti peretii imi picura pe limba saliva ta e mai buna decat ultima noapte de dragoste arborii trag la sorti trusoul tau si ne trecem limbile care trei cate patru pe spinarile noptii :)
mulțumiri. Virgil, da, știu că de obicei lumânarea este ..."dreaptă ca o lumânare". dar există și una încolăcită, cel puțin într-un anume rit ortodox se folosește. prin partea aceea de lume pe unde am crescut eu, i se spune "toiag".
Ioana, aferim! Ca de atatea ori am luat lama, sau cutitul, sau guma si am facut prapad! Acum ar fi nimica-nimicutza, zboara "uneori" de acolo ca frisca de pe tortul miresei... doar ca ma gandesc asa, daca las asertiunea ca "si lumina se sinucide" asta are un aspect asa, regretabil de generalitate, don't U think? Iar mie imi place sa particularizez (atat cat pot) asa ca... nu stiu ce sa fac! Poate ar trebui sa mai pun mana pe Pavese si sa mai aprofundez treaba asta cu suicidul cum vine (Doamne fereste! :-) Multumesc de apreciere, Bobadil.
"Desfăşurarea cronologică a procesului demolator al adminilor în cazul Ionuţ Caragea, în paralel cu cazul Sorin Cerin
• Wikipedia:Pagini de şters/Ionuţ Caragea (1)
Ştergerea a fost propusă la 23 octombrie 2007. Justificare: Eseu Discuţie încheiată. Rezultat: păstrează (articolul a fost rescris între timp). — AdiJapan ☎ 9 noiembrie 2007 19:44 (EET)
Constatare: Articolul Ionuţ Caragea fusese salvat pentru că fusese rescris. Era conform cerinţelor adminilor. A stat în picioare timp de 2 ani, timp în care a fost dezvoltat constat, i s-au adus surse, a fost mereu verificat de admini. Repet, 2 ani de zile!
• Wikipedia:Pagini de şters/Sorin Cerin
De la Wikipedia, enciclopedia liberă Ştergerea a fost propusă la 27 ianuarie 2009. Încheierea discuţiei este preconizată pentru 1 februarie 2009. Discuţie încheiată, rezultat: şterge. Practic nu există material independent, serios care să-i probeze notabilitatea, opera este ignorată de specialişti. Pînă acum nu sînt decît semne puternice de autopromovare iar Wikipedia nu este locul potrivit pentru acest lucru. – Laurap mesaj - 3 februarie 2009 11:37 (EET)
Constatare: Ionuţ Caragea îi ţine partea vehement lui Sorin Cerin şi votează pentru păstrează. În ciuda eforturilor sale, articolul e şters. Ionuţ Caragea este ţinut minte de către admini dar nu se iau măsuri imediate împotriva sa întrucât peste puţin timp Sorin Cerine vine cu cererea de recuperare.
• Wikipedia:Pagini de recuperat/Sorin Cerin
De la Wikipedia, enciclopedia liberă Recuperarea a fost propusă la 14 mai 2009. Încheierea discuţiei este preconizată pentru 19 mai 2009. Discuţie încheiată. Nu se mai discută de mult la obiect. Pagina rămâne ştearsă. —Andreidiscuţie 2 iunie 2009 22:16 (EEST)
Constatare: Ionuţ Caragea nu intervine în această discuţie, lucru semnalat şi ironizat de Rebel: Ce mare păcat că nu mai e Caragiale printre noi. --Rebel 14 mai 2009 16:50 (EEST) Pagina lui Sorin Cerin este ştearsă împotriva surselor prezente. Lucru care le aduce adminilor aminte de vechiul lor client, Ionuţ Caragea şi peste o lună de zile îl propun pentru ştergere, după ce articolul fusese în picioare 2 ani de zile. Repet, 2 ani de zile!
• Wikipedia:Pagini de şters/Ionuţ Caragea
De la Wikipedia, enciclopedia liberă Ştergerea a fost propusă la 15 iulie 2009. Încheierea discuţiei este preconizată pentru 20 iulie 2009. Discuţie încheiată. Rezultat: ştergere. Am ignorat opţiunile de păstrare pentru următoarele motive: • Mirko --- Forma şi complexitatea articolului nu sînt argumente de notabilitate. Numărul mare de volume scrise de un autor devin argumente de notabilitate doar dacă sînt publicate de edituri mari, care fac o selecţie strictă bazată pe părerea criticilor. • Mayuma --- Un autor nu devine notabil dacă întîmplător în anul respectiv sau în ţara respectivă nu mai sînt şi alţi autori remarcabili. • Lerman Kruger --- Faptul că la Wikipedia (încă mai) există articole despre subiecte nenotabile nu e un argument să le păstrăm pe toate. • Impy4ever --- Argumentul de ştergere nu este evaluarea făcută de wikipedişti, ci lipsa evaluării făcute de specialişti. Dintre sursele aduse pentru notabilitate cea mai solidă este prezentarea apărută în Convorbiri literare, dar de acolo nu rezultă caracterul remarcabil al operei lui Ionuţ Caragea. — AdiJapan 31 iulie 2009 10:54 (EEST)
Constatare: Din discuţii şi cronologia faptelor este evident faptul că articolul Ionuţ Caragea a fost şters într-un act de răzbunare al grupului ce l-a demolat pe Sorin Cerin. Articolul Ionuţ Caragea fusese valid timp de 2 ani, acceptat de adimni, îmbunătăţit. Însă în momentul când Ionuţ Caragea l-a ajutat pe Sorin cerin să încerce să-şi păstreze articolul, a devenit personna non grata şi articolul său a fost de asemenea şters.--Lerman Kruger (discuţie) 26 ianuarie 2010 05:45 (EEST)"
Etc. etc. etc.
G.M.: Duceţi-vă la http://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Pagini_de_recuperat/Ionu%C8%9B_Ca... şi citiţi în continuare. Pentru că merită. O să vă distraţi copios.
Si, pentru că am început – cerându-mi scuze autorului textului de faţă - vă semnalez una dintre “notabilităţile” lui I.Caragea. Care îl menţionează, printer alţii ce au scris despre opera dânsului şi pe faimosul politruc Corneliu Leu. Asociat, de regulă, acum, în cultivarea culturală a ogorului patriei (e.g. 1992 - 1993 ,,O ţară bogată cu ţărani bogaţi” -reportaj european ,,Realitatea”), mai ceva decât în perioda gospodăriilor colective (e.g. 1978 - romanul ,,Preţul dragostei, al credinţei şi al urii”) cu alţii doi de aceiaşi teapă: Nicolaie Stoian şi Dan Fruntelată. Ultimul fost redactor şef - pe linie de partid - al revistei “Luceafărul” în anii ’80, cei mai negrii ai ceaşismului. Toţi trei (dar şi alţii ca ei) pe timpurile alea de n-ar mai fi fost, ducând-o bine mersî. Ca şi acum, se pare, din moment ce Corneliu Leu, fostul şi actualul politruc şef, a fost cadorisit, de cine altul decât de Ion Iliescu (cu el ştiţi cum a fost în perioada colectivizării agriculturii) oferindu-i “Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer”.
Astept infierarea proletcultista a lui I.C. Si atunci sa vezi ce mai distractie. Dar nu aici. Nici nu stie ce-l asteapta. E vorba de analizele "pe text" ale maretei sale opere. Ca tot sufera de mania persecutiei. Macar sa aiba de ce.
Un pic bacovian poem, însă ce să-i faci? și eu câteodată simt 'că de atâta ploaie / piloții grei se prăbușesc' Nu știu dacă 'decadent' este folosit cum trebuie acolo, în context... mi se pare ușor forțat. Oricum, un poem scris cu ușurință, cu o verbalitate cuceritoare, îl văd ca pe un fel de exercițiu literar și aerobic.
Margas
Rara avis in terris. Altayr mă duce cu gândul la steaua alfa din contelația Vulturul (Aquila) supranumită "Regele păsărilor", printre altele. Superbă imagine, bună pentru copertă de carte, nu neapărat SF. Are tonurile de culori care îmi plac foarte mult. Aș îndrăzni să sper mai mult, că va fi coperta viitorului meu volum de poezii?... Cu drag, /O\
Mie îmi place poemul care este legat în ansamblul său şi interesant prin ideile pe care le dezvoltă şi prin mesaj. În rest, din farmecul unei poezii face parte şi libertatea poetului de a scrie un text în en variante. În Ardeal circulă o poveste cu un cuptor de pâine despre care cei ce treceau pe uliţă îşi manifestau opiniile şi sugestiile spre întristarea celui ce l-a construit. Până ce proprietarul a hotărât să-i facă mai multe feţe şi le întorcea pe rând, să corespundă ideilor fiecărui trecător. Cam aşa stăm şi cu poezia. Un lucru e cert în poemul tău. E interesant şi place - dovadă mulţimea de cititori. Pentru ei scriem, nu? Dincolo de toate acestea, de multe ori sunt perle, de multe ori doar vorbe. Felicitări pentru poem. Cu simpatie, Ioan.
Ela mie mi se pare un poem de linie adica nici prea prea nici foarte foarte, cu parti bune gen "nu mai suport zgomotul morții în oase", "ies din cercul duminicii vădană" dar si multe formulari care mie imi suna fals... poezia se vede ca e construita, pornind de la "jumătate de nord" si sfarsind spre "jumătate de răsărit"... cred ca e cam inflatie de cerbi ("dorm cerbii", "cerbului alb", "cerbul s-a zbătut", "piele de cerb") si o fi el personaj principal dar i-as sugera prezenta contextual...intre duminicile "D"omnului si "duminica mea" omul isi traieste viata, avatarurile, amintirile, isi face planuri si poate viseaza sa iasa din circularitatea asta prea condimentata la fel ca poezia de referinta. Cumva ii dau dreptate Alinei cand spune ca textul nu transmite mare lucru, dar acestea sunt doar parerile noastre de lectori care poate n-au patruns poemul cat de adanc ar fi trebuit. P.S. gradual=cantec in liturghia catolica, gradat e poate mai potrivit :) Fara suparare.
Stau așa ca proasta și îmi amintesc de vremurile de altădată când revolta era revoltă satira era satiră iar poema era poemă. Textul acesta mie mi se pare că ar vrea să strige ceva dar pănă în cele din urmă se răzgândește și scoate un scrâșnet din care eu una nu am înțeles mare lucru, un fel de ich lieb dicht nicht du liebst mich nicht, scuze daca germana mea e aproximativă cum altfel.
O măsură ar putea fi și așa, pentru fiecare 'parcă' un punct minus... două pe același rând, patru puncte minus, parcă parcă adică... 'deja' zece puncte minus, un cuvânt care nu are ce să caute într-un text poetic decât în caz de forță absolut majoră... urmează 'deși' și 'însă' cu câte o jumătate de punct.
Chiar dacă acel croitor îi era tată... dar nu își făcuse prea bine croiala cred eu.
Marga
Mi-a plăcut poezia, mai ales versurile:
,,în cameră e cald ca într-o piersică
ridic ochii şi las cartea pe genunchi
se deschide firesc
o altă dimensiune
o studiez atent
...........................
se instalează liniştea
creşte''
Restul poeziei mi se pare că distonează puţin cu această parte peste care pluteşte o atmosferă de reverie şi dolce farniente. Dar poate că tu ai urmărit special aceste treceri de la o stare poetică la alta, remarcate şi de comentatorii de mai sus. Aici e o problemă de viziune artistică, de estetică poetică. O estetică ce poate fi sau nu pe placul cititorilor. Se poate discuta foarte mult pe acest subiect, dar eu o să mă opresc aici. Cu stimă, Petru
multumesc Adrian! e drept ca ma simt coplesita de aprecierea ta, dar ipocrita nu sunt si ma bucur ca am reusit sa dau viata unor idei care rezista si dincolo de mine.
mereu m-am limitat sa citesc textele si comentariile voastre, fara sa intervin prea des, tocmai pentru ca imi place cum o faceti voi, mai bine decat as putea sa o fac eu... de aceea stau in umbra, citesc si ma bucur de voi! astazi ma bucur un pic mai mult... ma bucur si pentru mine si pentru faptul ca am reusit sa ating o coarda la care sa putem rezona impreuna :)
multumesc pentru votul tau de incredere!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
plec de aici ducând cu mine trei metafore splendide:
„Un timp trecu până să își facă loc primăvara în ei.”
”Lumea îmbătrânea odată cu vorbele.”
și
”De la tine am învățat să trec prin zile.”
P.S. m-a cam zgâtiat verbul ăsta rigid și sec...„a constata”.
pentru textul : prea bătrâni să mai creadă în bomboane de"este ocascadă" ??
pentru textul : Muzica andină (traducere din Quechua) decezar, nu esti nici roata si nici de rezerva. problema este ca nu cred ca cineva dintre noi cunoaste limba Quechua ca sa valideze corectitudinea unui astfel de text. probabil ar trebui sa te orientezi catre limbi mai accesibile. dar poate si peste asta s-ar putea trece daca textul ar avea vreo valoare literara. nu are. are insa greseli de tiparire, de genul celei mentionate de mine mai sus.
in ce priveste contul tau, este suficient sa trimiti o cerere pe adresa de oficiu. nu se fac astfel de cereri in comentarii.
"geamul ferestrei"? de ce nu, simplu, fereastra? sau geam?
si "durere de junghi"?
azi o fi ziua tautologiilor?
în fiecare zi ploioasă de toamnă
mi se prelinge-o durere
din tălpi până-n creştet
ca un şarpe târându-se vara
prin vreascuri
cu fruntea lipită de geam
sunt umbra la care nimeni nu vine
văd firele ploii atârnate de streşini
uneori vântul le frânge căderea
timpul a adormit în ceasornic
Doamne, îmi zic, cât vor mai inflori primaveri
peste mine
si cate cuvintele
aceşti fluturi albi
pe hârtia ca un cearceaf creponat
a unui poem pentru totdeauna nescris
cam asta a ales si-a cernut un cititor, prin sita lui. :)
pentru textul : Un copac singur în noapte dePrivirea mea asupra acestei poezii, după o vreme în care am citit mai puțin aici, este o încercare de revelare a sensurilor. Dacă rămân cumva pe marginea lor, mi se va spune. :) "coase-mi buzele pleoapele nările cu sârmă ghimpată să nu uiți să faci fundă" Poezia începe cu cerința unei închideri, unei reduceri la tăcere, la irespirabil, la orbire; simțurile abolite fiind, insuportabil de dureros ("cu sârmă ghimpată), nu mai rămâne nimic. Ca apoi să apară cumva detașarea: "să nu uiți să faci fundă", ca și cum s-ar ironiza și actul și semnificația lui. Și încă se mai poate îndura. "spune-mi de ce colecționez cotoare de gutui și timbre ștampilate de ce tai cu lama ambalajele" - dialogul se păstrează, "colecționarul" de "nimicuri" este întotdeauna cel ce trăiește intens deposedarea de sine. Și atunci, orice "cotor", "rest", "timbru", orice semn al existenței devine vital. "Rămășițe ale zilei", care dau sens interior: ceea ce nu se poate pierde, sau o pierdere care nu mai poate fi resimțită dureros. "fă-mă să nu mai semăn cu scorojitul taxator i s-a dus albul de prea multele compostări în gol" - asemănarea cu un altfel de "moară de vânt", de trăire în van, de mers în gol, de inutilitate, dă greutate primei strofe, aduce cumva în prim plan neputința, pe când durerea încă era ceva viu. Aici, lipsa de sens e mai greu de trăit ("blankul, vidul, golul) decât violența sârmei ghimpate. "răstignit între atâtea bilete dus mereu în celălalt sens" - un om printre oameni, ca și cum răstignirea își are încă "prețul ei", zeciuiala; "celălalt sens" este cel al ducerii, cred, cel în care deja nu te mai găsești pe tine (generic vorbind) "cuvântează-mi pașii ce caută urme gleznele astea din calcar pe care nu poți scrijeli nimic" - aici este o re-întregire, o rugă spre a fi redat vieții, spre a relua umbletul, a continua mersul vertical,chiar dacă neputința este încă păstrată în sensul "gleznelor de calcar", fragilitate și sfărâmare inclusă. Pe ele nu se poate scrijeli nimic, nici un alt destin. Finalul trimite la o urmă (gând-cuvânt) de sine, ceea ce poate fi simultan început și sfârșit. Ideea de tine deschide existența. Mi-a plăcut deosebit poemul, mi-am permis acum să las semnul meu fiindcă uneori am nevoie de un anume curaj pentru a cuvânta. Sper să fi fost cât de cât aproape de ideile, stările și imaginile autorului. Felicitări. tu, ideea de mine
pentru textul : coase-mi buzele pleoapele nările denu inteleg. exista umbrata? cu ce se bea? mi se pare un poem destul de banal pentru o explozie de citiri. 220 de citiri la ora cand scriu acest com, 75 la putin timp dupa publicare. mi se pare ca cineva se joaca la butoane.
pentru textul : sfârcurile întăresc ziua debine ca spui parca. macar lasi o portita de iesire.:)
pentru textul : unde îmi pare că exist deam intrat doar ca sa dau o penita. nu pot sa spun cat mi-a placut si cum, ce sens ar avea. am simtit exact ca in comentariul de mai sus, ca fiecare grupaj e un poem in sine. de aceea.
pentru textul : autumn music 2 deimi dai voie sa te contrazic? textul de mai sus nu-si poate propune o " reconfigurare a personalitatii artistului" ( tocmai pentru ca ignora cu totul dimensiunea operei lui Eminescu, nepomenind-o deloc, nicicum) ci, in cea mai hei-rupista situatie, isi porpune o schimbare de pozitie a reflectorului: dinspre aceasta, spre caracteristicile individului Mihail Eminovici. e, daca vrei, o dovada a plenitudinii unei anumite tendinte - invechite deja in occident, ca a individualismului. Hesse o ironiza magistral in incipitul "Jocului" sau; o numea. acolo, "foiletonism". Una din consecintele ei este dificultatea tot mai mare, pentru unii, in a disocia opera de biografia autorului. Pe mine, cel putin, aspectele astea chiar nu ma intereseaza, si n-as fi intervenit aici daca domnul Parpauta insusi n-ar fi cerut comentarii (culmea e ca dumnealui cerea comentarii favorabile! ei, uite asta nu intelesesem eu de la inceput...) si daca, ulterior, n-ar fi trebuit sa iau atitudine ca moderator.
pentru textul : Povestiri de la Borta Rece deUn text dizolvat, tristă rostogolire plată, caducă. prețiozități, clișee, reminiscențe lipsite de forță poetică. Un șevalet lipsit de eboșa necesară devenirilor.
pentru textul : rostogolire-n fire deMultumesc tuturor. Parerile dvs. conteaza pentru mine. Sa aveti pace, Dancus
pentru textul : Scrum (II) deUn text bun cu niste idei foarte interesante, dar care inglobeaza si niste comparatii care mi se par nepotrivite in context si aici as "nominaliza" partea cu apometrul(in plus nu vad legatura dintre apometru si acumularea de gaze) si trupul ca o masina americana...(partea aceea). Am remarcat structura ciclica ce se bazeaza pe un vers(e vers ?) puternic, care lasa o urma in memoria cititorului dupa o simpla citire. Poate par "ingust", dar la enumeratia cu "mai intai" mi se pare cam greu de conceput sa fie mai multe "intaiuri" (nu prea inteleg acea idee). Nu vad utilitatea sintagmei "ma chirceste" care, desi pulseaza efectul versului anterior provoaca un efect sonor nepotrivit. Mi-au placut ideile : "albul carnivor al pereților" "aici nu mai locuiește nimeni sau dacă locuiește o face pe vîrfuri" "nimic nu se pierde. ca într-un lanț trofic oamenii care nu mai sunt hrănesc oamenii care mai sunt" "întotdeauna febril ca nevoia de metadonă" Ialin
pentru textul : sinestezie deRecomand si eu evenimentul. Daca vor mai fi locuri, pe undeva prin spatele salii, in proportie de 95% voi fi si eu prezent.
pentru textul : Virtualia Nouă demaladia copilăriei amânate paloare de bolnav perpetuu, preludiu a unei înstrăinări întovărășite de cântec, o anticipare aluzivă a împlinirii sau deziluziei, ca atunci când pătrunzi intimitatea unui mit, siluindu-l de sensuri; cromatica impune negrul lucios, o ceață incendiată de celebra Lumină, amprentă umană tulburătoare asupra celor ce sunt și nu se pot vedea, iluzie a celor nu au valoare ontologică, dar pot amăgii imaginația cu ajutorul iluziei optice; găsesc oarecum forțat recursul la "covoare zburătoare" (poate și "căpițe"). cu respect, Vasile Munteanu
pentru textul : Aristide Bruant deprima jumătate e chiar bună. deși alunecă la un moment dat spre retoric. a doua parte însă pare doar o adăugare despre nimic. părerea mea. și, în plus, modul cum este conceput textul încă din prima parte este efectiv stricat în momentul în care autorul începe să se confeseze despre sine.
pentru textul : starea mea de poet deîmi face o deosebită plăcere să te recitesc şi aici. Se vede o mână sigură pe condei, o experienţă în scrisul de lungă întindere, o cursivitate fără cusur, subiecte demne de luat în seamă, un exemplu printre prozatori, etc. Felicitări şi bine ai venit!
Silvia
pentru textul : Floare de lotus deEla, îți voi răspunde doar la ceea ce, consider, are relevanță, și anume asupra poeziei. Știi de ce consider că e mai diferită? Pentru că ai mai renunțat la balast, și are altă atitudine. Nu mai e atât de centrată pe tine, dacă înțelegi ce vreau să spun, și te "speculezi" mai bine. Cred că este nevoie de mai multă detașare în scriere, în general. Un fel de privire dinafară. La asta m-am referit, nu că ar fi un poem mai mult sau mai puțin hard (pentru că, așa cum spui și tu, nu este). Acolo eram convinsă că era ora trei și degetele altor mâini, dar puteai renunța - pentru că pentru cititor e greu să priceapă semnificația orei aceleia - iar dincolo puteai spune, cu titlu de exemplu, "nu mai pot scrie - am alte degete" etc etc etc... De ce insist acolo, e ceva mai mult presimțit decât explicabil, și vine din faptul că totuși, cât de cât, îți cunosc lirica. Acolo revii la alt stil. Te întorci în tine, te centrezi în interiorul tău, făcând abstracție de exterior. De-asta nu mi s-a părut potrivit aici.
pentru textul : too late for an iron life dein camera de hotel intind trup al tau de ceara pe toti peretii imi picura pe limba saliva ta e mai buna decat ultima noapte de dragoste arborii trag la sorti trusoul tau si ne trecem limbile care trei cate patru pe spinarile noptii :)
pentru textul : în mica noastră cameră de hotel demulțumiri. Virgil, da, știu că de obicei lumânarea este ..."dreaptă ca o lumânare". dar există și una încolăcită, cel puțin într-un anume rit ortodox se folosește. prin partea aceea de lume pe unde am crescut eu, i se spune "toiag".
pentru textul : irespirabil deIoana, aferim! Ca de atatea ori am luat lama, sau cutitul, sau guma si am facut prapad! Acum ar fi nimica-nimicutza, zboara "uneori" de acolo ca frisca de pe tortul miresei... doar ca ma gandesc asa, daca las asertiunea ca "si lumina se sinucide" asta are un aspect asa, regretabil de generalitate, don't U think? Iar mie imi place sa particularizez (atat cat pot) asa ca... nu stiu ce sa fac! Poate ar trebui sa mai pun mana pe Pavese si sa mai aprofundez treaba asta cu suicidul cum vine (Doamne fereste! :-) Multumesc de apreciere, Bobadil.
pentru textul : împăcarea cu lumina dediscursul de pana acolo. scuze.
pentru textul : pe unde mergem de"Desfăşurarea cronologică a procesului demolator al adminilor în cazul Ionuţ Caragea, în paralel cu cazul Sorin Cerin
• Wikipedia:Pagini de şters/Ionuţ Caragea (1)
Ştergerea a fost propusă la 23 octombrie 2007. Justificare: Eseu Discuţie încheiată. Rezultat: păstrează (articolul a fost rescris între timp). — AdiJapan ☎ 9 noiembrie 2007 19:44 (EET)
Constatare: Articolul Ionuţ Caragea fusese salvat pentru că fusese rescris. Era conform cerinţelor adminilor. A stat în picioare timp de 2 ani, timp în care a fost dezvoltat constat, i s-au adus surse, a fost mereu verificat de admini. Repet, 2 ani de zile!
• Wikipedia:Pagini de şters/Sorin Cerin
De la Wikipedia, enciclopedia liberă Ştergerea a fost propusă la 27 ianuarie 2009. Încheierea discuţiei este preconizată pentru 1 februarie 2009. Discuţie încheiată, rezultat: şterge. Practic nu există material independent, serios care să-i probeze notabilitatea, opera este ignorată de specialişti. Pînă acum nu sînt decît semne puternice de autopromovare iar Wikipedia nu este locul potrivit pentru acest lucru. – Laurap mesaj - 3 februarie 2009 11:37 (EET)
Constatare: Ionuţ Caragea îi ţine partea vehement lui Sorin Cerin şi votează pentru păstrează. În ciuda eforturilor sale, articolul e şters. Ionuţ Caragea este ţinut minte de către admini dar nu se iau măsuri imediate împotriva sa întrucât peste puţin timp Sorin Cerine vine cu cererea de recuperare.
• Wikipedia:Pagini de recuperat/Sorin Cerin
De la Wikipedia, enciclopedia liberă Recuperarea a fost propusă la 14 mai 2009. Încheierea discuţiei este preconizată pentru 19 mai 2009. Discuţie încheiată. Nu se mai discută de mult la obiect. Pagina rămâne ştearsă. —Andreidiscuţie 2 iunie 2009 22:16 (EEST)
Constatare: Ionuţ Caragea nu intervine în această discuţie, lucru semnalat şi ironizat de Rebel: Ce mare păcat că nu mai e Caragiale printre noi. --Rebel 14 mai 2009 16:50 (EEST) Pagina lui Sorin Cerin este ştearsă împotriva surselor prezente. Lucru care le aduce adminilor aminte de vechiul lor client, Ionuţ Caragea şi peste o lună de zile îl propun pentru ştergere, după ce articolul fusese în picioare 2 ani de zile. Repet, 2 ani de zile!
• Wikipedia:Pagini de şters/Ionuţ Caragea
De la Wikipedia, enciclopedia liberă Ştergerea a fost propusă la 15 iulie 2009. Încheierea discuţiei este preconizată pentru 20 iulie 2009. Discuţie încheiată. Rezultat: ştergere. Am ignorat opţiunile de păstrare pentru următoarele motive: • Mirko --- Forma şi complexitatea articolului nu sînt argumente de notabilitate. Numărul mare de volume scrise de un autor devin argumente de notabilitate doar dacă sînt publicate de edituri mari, care fac o selecţie strictă bazată pe părerea criticilor. • Mayuma --- Un autor nu devine notabil dacă întîmplător în anul respectiv sau în ţara respectivă nu mai sînt şi alţi autori remarcabili. • Lerman Kruger --- Faptul că la Wikipedia (încă mai) există articole despre subiecte nenotabile nu e un argument să le păstrăm pe toate. • Impy4ever --- Argumentul de ştergere nu este evaluarea făcută de wikipedişti, ci lipsa evaluării făcute de specialişti. Dintre sursele aduse pentru notabilitate cea mai solidă este prezentarea apărută în Convorbiri literare, dar de acolo nu rezultă caracterul remarcabil al operei lui Ionuţ Caragea. — AdiJapan 31 iulie 2009 10:54 (EEST)
Constatare: Din discuţii şi cronologia faptelor este evident faptul că articolul Ionuţ Caragea a fost şters într-un act de răzbunare al grupului ce l-a demolat pe Sorin Cerin. Articolul Ionuţ Caragea fusese valid timp de 2 ani, acceptat de adimni, îmbunătăţit. Însă în momentul când Ionuţ Caragea l-a ajutat pe Sorin cerin să încerce să-şi păstreze articolul, a devenit personna non grata şi articolul său a fost de asemenea şters.--Lerman Kruger (discuţie) 26 ianuarie 2010 05:45 (EEST)"
Etc. etc. etc.
G.M.: Duceţi-vă la http://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Pagini_de_recuperat/Ionu%C8%9B_Ca... şi citiţi în continuare. Pentru că merită. O să vă distraţi copios.
Si, pentru că am început – cerându-mi scuze autorului textului de faţă - vă semnalez una dintre “notabilităţile” lui I.Caragea. Care îl menţionează, printer alţii ce au scris despre opera dânsului şi pe faimosul politruc Corneliu Leu. Asociat, de regulă, acum, în cultivarea culturală a ogorului patriei (e.g. 1992 - 1993 ,,O ţară bogată cu ţărani bogaţi” -reportaj european ,,Realitatea”), mai ceva decât în perioda gospodăriilor colective (e.g. 1978 - romanul ,,Preţul dragostei, al credinţei şi al urii”) cu alţii doi de aceiaşi teapă: Nicolaie Stoian şi Dan Fruntelată. Ultimul fost redactor şef - pe linie de partid - al revistei “Luceafărul” în anii ’80, cei mai negrii ai ceaşismului. Toţi trei (dar şi alţii ca ei) pe timpurile alea de n-ar mai fi fost, ducând-o bine mersî. Ca şi acum, se pare, din moment ce Corneliu Leu, fostul şi actualul politruc şef, a fost cadorisit, de cine altul decât de Ion Iliescu (cu el ştiţi cum a fost în perioada colectivizării agriculturii) oferindu-i “Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer”.
Astept infierarea proletcultista a lui I.C. Si atunci sa vezi ce mai distractie. Dar nu aici. Nici nu stie ce-l asteapta. E vorba de analizele "pe text" ale maretei sale opere. Ca tot sufera de mania persecutiei. Macar sa aiba de ce.
pentru textul : Umbra. deUn pic bacovian poem, însă ce să-i faci? și eu câteodată simt 'că de atâta ploaie / piloții grei se prăbușesc' Nu știu dacă 'decadent' este folosit cum trebuie acolo, în context... mi se pare ușor forțat. Oricum, un poem scris cu ușurință, cu o verbalitate cuceritoare, îl văd ca pe un fel de exercițiu literar și aerobic.
pentru textul : ploi în decembrie deMargas
Rara avis in terris. Altayr mă duce cu gândul la steaua alfa din contelația Vulturul (Aquila) supranumită "Regele păsărilor", printre altele. Superbă imagine, bună pentru copertă de carte, nu neapărat SF. Are tonurile de culori care îmi plac foarte mult. Aș îndrăzni să sper mai mult, că va fi coperta viitorului meu volum de poezii?... Cu drag, /O\
pentru textul : Lemuria dePoate "parful de stele" mi se pare prea cliseistic, insa finalul e reusit. Eu as fi renuntat la subtitlu.
pentru textul : Plecări deMie îmi place poemul care este legat în ansamblul său şi interesant prin ideile pe care le dezvoltă şi prin mesaj. În rest, din farmecul unei poezii face parte şi libertatea poetului de a scrie un text în en variante. În Ardeal circulă o poveste cu un cuptor de pâine despre care cei ce treceau pe uliţă îşi manifestau opiniile şi sugestiile spre întristarea celui ce l-a construit. Până ce proprietarul a hotărât să-i facă mai multe feţe şi le întorcea pe rând, să corespundă ideilor fiecărui trecător. Cam aşa stăm şi cu poezia. Un lucru e cert în poemul tău. E interesant şi place - dovadă mulţimea de cititori. Pentru ei scriem, nu? Dincolo de toate acestea, de multe ori sunt perle, de multe ori doar vorbe. Felicitări pentru poem. Cu simpatie, Ioan.
pentru textul : Penumbra pumnului binevoitor deEla mie mi se pare un poem de linie adica nici prea prea nici foarte foarte, cu parti bune gen "nu mai suport zgomotul morții în oase", "ies din cercul duminicii vădană" dar si multe formulari care mie imi suna fals... poezia se vede ca e construita, pornind de la "jumătate de nord" si sfarsind spre "jumătate de răsărit"... cred ca e cam inflatie de cerbi ("dorm cerbii", "cerbului alb", "cerbul s-a zbătut", "piele de cerb") si o fi el personaj principal dar i-as sugera prezenta contextual...intre duminicile "D"omnului si "duminica mea" omul isi traieste viata, avatarurile, amintirile, isi face planuri si poate viseaza sa iasa din circularitatea asta prea condimentata la fel ca poezia de referinta. Cumva ii dau dreptate Alinei cand spune ca textul nu transmite mare lucru, dar acestea sunt doar parerile noastre de lectori care poate n-au patruns poemul cat de adanc ar fi trebuit. P.S. gradual=cantec in liturghia catolica, gradat e poate mai potrivit :) Fara suparare.
pentru textul : urme de cerb deStau așa ca proasta și îmi amintesc de vremurile de altădată când revolta era revoltă satira era satiră iar poema era poemă. Textul acesta mie mi se pare că ar vrea să strige ceva dar pănă în cele din urmă se răzgândește și scoate un scrâșnet din care eu una nu am înțeles mare lucru, un fel de ich lieb dicht nicht du liebst mich nicht, scuze daca germana mea e aproximativă cum altfel.
pentru textul : politica sadicului deO măsură ar putea fi și așa, pentru fiecare 'parcă' un punct minus... două pe același rând, patru puncte minus, parcă parcă adică... 'deja' zece puncte minus, un cuvânt care nu are ce să caute într-un text poetic decât în caz de forță absolut majoră... urmează 'deși' și 'însă' cu câte o jumătate de punct.
Chiar dacă acel croitor îi era tată... dar nu își făcuse prea bine croiala cred eu.
Marga
Mi-a plăcut poezia, mai ales versurile:
,,în cameră e cald ca într-o piersică
ridic ochii şi las cartea pe genunchi
se deschide firesc
o altă dimensiune
o studiez atent
...........................
se instalează liniştea
creşte''
Restul poeziei mi se pare că distonează puţin cu această parte peste care pluteşte o atmosferă de reverie şi dolce farniente. Dar poate că tu ai urmărit special aceste treceri de la o stare poetică la alta, remarcate şi de comentatorii de mai sus. Aici e o problemă de viziune artistică, de estetică poetică. O estetică ce poate fi sau nu pe placul cititorilor. Se poate discuta foarte mult pe acest subiect, dar eu o să mă opresc aici. Cu stimă, Petru
pentru textul : tolănit într-o limbă străină defrumoasă sugestie și bine ilustrată însă pentru un poem minimalist în prea multe cuvinte, iar pentru unul obișnuit, în prea puține
pentru textul : inexist depărerea mea
multumesc Adrian! e drept ca ma simt coplesita de aprecierea ta, dar ipocrita nu sunt si ma bucur ca am reusit sa dau viata unor idei care rezista si dincolo de mine.
pentru textul : piruetă în umbra unui zmeu de hârtie demereu m-am limitat sa citesc textele si comentariile voastre, fara sa intervin prea des, tocmai pentru ca imi place cum o faceti voi, mai bine decat as putea sa o fac eu... de aceea stau in umbra, citesc si ma bucur de voi! astazi ma bucur un pic mai mult... ma bucur si pentru mine si pentru faptul ca am reusit sa ating o coarda la care sa putem rezona impreuna :)
multumesc pentru votul tau de incredere!
Pagini