Ai dreptate, Tudor. În fond este cum spui tu și mulți alții printre care și eu... timpul va decide. Însă cred că poezia socială va avea șanse, după cum cred că și transmodernismul în concepția lui Th. Codreanu nu va fi neglijat. Sunt încă multe de spus în literatura actuală, și sunt voci care pot să o facă.
Cât despre eseul referitor la Labiș, l-am citit la vremea lui și mi-a plăcut luarea de atitudine pro, pe care nu o desființez din rațiuni politice, f. puțin literare și deloc afinitive.
gânduri bune!
bun, a fost opinia mea. cel puţin corectează la "garduri eletrice", şi nu sînt sigur la suflete. se vor eclectice sau electrice? mi se pare un text sub nivelul tău.
Această discuție a lunecat în cu totul altă parte decât era cazul. Nu mai are nicio legătură cu obiectul ei, exprimat în textul sub care se desfășoară. Anul care vine poate o să ne mai îmblânzească. La mulți ani!
"verde crud verde crud, mugur alb si roz si pur"... Uite ca lui Costel i-a iesit un nou poem cartezian in spiritul a ceea ce a fost candva spiritul lui pitagora si acum, din pacate, nu mai este de gasit. Citesc si ma minunez, este incredibil de interesant cum sistemele de valori pot fi nu doar relative (asa sunt ele de cand lumea) ci si ingrozitor de influentabile. Si spun asta vazand cum se arunca cu aprecieri pe niste texte nu doar mediocre, ci si mai ales stereotipe, previzibile pana la ultimul detaliu. Pe cand acest text, iata, am eu de gand sa nu-l las sa fie trecut usor cu vederea, cel putin nu pana la urmatoarea mea previzibila (de ce nu?) suspendare. Credintele noastre pot fi de multe feluri, insa poezia este credinta noastra aici, pe Hermeneia. Poate oricine sa reproseze scrisului lui Costel poate neindemanarea de a aseza versurile asa, la rand, cu litera mare la cap de rand, cu virgule si semne de punctuatie, ca pe niste soldatei. Dar poezia este aici, spune prezent cand o chemi. "Sper să îți placă vinul roșu, ieftin și trezit Ce-mi tulbură venele, visele-n asfințit. Deschide-te, în pocal umple-te, Astăzi voi bea, în sănătatea ta. Și vălul pictat Doamne de l-ar lua." Lectura aceastui balast (este dincolo de versul sapte) a fost o adevarata placere pentru mine, asa ca imi ingadui sa acord o penita. Eventual, astept o noua suspendare de o saptamana sau cine stie cat Andu
Adriana, pentru nelămuriri de sintagme, dă un search pe google, pentru alte curiozităţi ajută şi introspecţia.
Virgil, ai în mare parte dreptate, mai ales spre final. Dar resemnarea (mioritică) este pasivă, speranţa denotă ceva activ. Însă, nu cred că nu ai votat aceeaşi persoană (cu toate acestea) de două ori.
Şi acum, alegeri electorale nu e pleonasm.
1. electoral provine din subst. electorat şi este adj. pentru subst. alegere
2. sunt alegeri prezidenţiale, alegeri conjuncturale ş.a.m.d.
însă îţi mulţumesc pentru sesizare.
ce mă intrigă pe mine e că speranţele se bazează pe promisiuni, în general. şi vine întrebarea: cum poţi fi sigur pe o promisiune? cum ar trebui să fie demonstrată credibilitatea uneia?
uite, nu e literă de lege, dar eu așa am citit poemul tău:
în buncăr au pierit de epuizare multe fantezii
te voi simţi acolo ca în butoiul
cinic
tu nu aspiri la diogene
nu-mi strica cercurile spun
au trecut peste ele mişcări tectonice
și niciun vultur rătăcit pe străzi
nu mi-a ajuns
până la ficat
poate aș sfredeli amurgul
căci e momentul să lăsăm în urmă oraşul plăpând
construit din gelatina
unor maci putreziți
apoi să părăsim parcul copertat vişiniu
să ne vindem pe o gură de oxigen
pentru că am pe mâini
urmele adeneului tău
te invit împotriva lumii și buncărul începe
de la vârful unghiei tale
când ne vom întoarce va fi apărut un cais
un altfel de umăr pe care să ne căţărăm până când
nu vom mai vedea tălpile celui de dinainte
cu speranța că nu sunt interpretat greșit, salutări de seară din burgul meu provincial.
gând bun!
nu stii sa citesti nicodeme. ca de inteles nici atit. dar de unde nu e nici dumnezeu nu cere. orice analfabet stie ca omul nu a fost facut in ziua a saptea (sau de sabat). si nu asta am scris eu acolo. dar, asa cum am mai spus, nu stii sa citesti. iar cu privire la chestia asta nu am cum sa te ajut. iar restul este prea complicat pentru tine. nu te stradui sa intelegi ca esti prea obtuz pentru asa ceva.
Aranca, îți mulțumesc pentru comentariu. Nu cred că știu ce înseamnă factor mecanic în acest text. Colajul vizual a fost postat la cererea unor cititori. Aici va rămâne așa. În volum va fi altfel.
nu că aș vrea să încurajez astfel de dialoguri (pentru că nicăieri nu se stipulează că se vor oferi astfel de răspunsuri sau explicații - din motive lesne se înțeles -) dar textul acesta se află la rubrica remarcate pentru că a fost remarcat.
Ioana... gând bun ai avut tu astăzi :-) ... mă tem că pagina aceasta se va încărca extrem de puternic... tu îți dai seama ce ai chemat aici? Poate ar trebui să pui un avertisment :-) Cred că nu voi face un comentariu chiar atât de "pe text", ci voi încerca să spun unde anume mi se pare, la fiecare, cât de subiectiv voi putea, punctul cel mai acut. Ioana: "ti-am spus ai gresit... ti-am mai spus am gresit... tu nu aveai voie sa gresesti am crezut ca era de la sine inteles " Francisc: "care mâini de copil, scrijelind, îți caută Fața." La rându-mi, îți las aceasta: Împărtășirea cu celălalt Niciodată nu scriem doar pentru noi înșine. Când cea mai ascunsă dorință, durere sau bucurie, cum ar fi, se așterne pe hârtie, ne-am făcut un părtaș. Există cineva pe care, conștient sau inconștient, l-am lăsa sau ni l-am dori să citească. Să știe. Uneori îmi pare că toate cuvintele, cu excepția unuia singur, au murit. Astăzi, el este durere. În altă seară, este iubire. Alteori, lacrimă. A fost și moarte. Să-mi fie Doamne în fiecare zi. Te-ai gândit cât de ușor ar fi dacă, în loc de a scrie, ne-am îndrepta încet spre ușa acelui prieten, spre brațele acelei iubite, și am spune în puține cuvinte moartea din suflet, disprețul ce ne macină, ura, durerea, patima, și ne-am așterne singurătatea? Dar cum să mai înfrunți și demonii celuilalt? Și cât de cumplit dacă am bătut la ușă și a rămas închisă. Sau, mai rău decât atât, s-a deschis, brațele ne-au primit, am fost ascultați, am fost și înțeleși! Ce ne mai rămâne, căci demonii aduși la lumina zilei par mici și caraghioși, chiar nouă ni se face parcă rușine… Asa că tăcem. Nu facem nici un drum, nu batem la nici o ușă, nu ne odihnim în brațele nimănui. Ne iubim temerile, le creștem și le hrănim, nu vrem să rămânem mai săraci cu o frământare. Hârtia este o promisiune care este mai bine, uneori, să rămână doar atât. (nov. 2004) P.S. Pentru editare, în dreapta paginii, sus: HCODE.
de acord cu ioana. am râs de baraca expusă de vlad. în constanţa se vor da în locuinţă de către primar, celor cu posibilităţi minine de trai, containere la prima mână. da, ioana? secondhand le va scoate vlad din măiestrie şi artă(şi aici pot intereveni poetic. iată: baraca şi mazărea)- proiect susţinut de primarul constanţei şi un undercover de vlad turburea.
bravo hermeneia!
"pocnetul tocurilor îmi va aminti cum priveam primul televizor color
sunt plin de ezitări fără sens într-o lume mare"
o poezie "simtita", cum spui tu adesea, care are mult suflet în ea. fragmentul citat ma duce cu gândul la ceea ce simt eu când "aud" tocuri pe asfalt : picioare fine de femeie frumoasa (o femeie cu tocuri înalte nu poate fi altfel decât frumoasa). o atmosfera de singuratate în doi. frumos.
as renunta la "care urla c'mon!" cam urlatoare disproportia dintre versurile astea si adierea brizei de primavara, nu ti se pare? (desi mi-e greu sa asociez Rusia cu briza, aici efectul este cel scontat) Mai am o rezerva fata de alaturarea adverbelor "tacticos" si "precis" - nitel antagonice in esenta lor. As pastra "tacticos", mi se pare mai in concordanta cu oboseala din strofa a treia. trecand peste aspectele astea, am gasit un poem de atmosfera foarte bun (in opinia mea), cu treceri bine facute, plus un final exploziv. nerusinat. socant. Scuze, nu pot exemplifica cu citate, am o problema de copy-paste. penita.
Dacă mă ajută Dumnezeu cu ceva inspirație, poate mai adaug ceva, o continuare, la povestea de mai sus. Voi privi cu mai multă atenție în jur pentru inspirație... Mulțumesc mult de urare, dacă a fost o aluzie și la numele meu mic. La fel pentru toată lumea cu același nume (Marina, Mariana, Maria...) Marian
Câteva locuri de modificat / lucrat: "aerul prăfuit al amiezii", de schimbat 136 cu ceva general valabil (eu habar n-am ce e 136 sau e poezie scrisă doar pentru bucureșteni?), de schimbat "contondentă" (multe din cele la modă strică), "umbra marelui oraș" (clișeu), "cu regularitate enervantă" (enervant și gerunziul, pentru că mai ai unul în versul următor), "după-amiaza" din final. După ce arunci balastul, rămâne ceva, totuși, din acest poem. E de bine.
OK Lucian, uite cum am citit eu: - "Pe ziduri port alb-negru fotografii cu bărbați" - acești bărbați "Cu mustață care mă privesc fix, ca pe mort." - acești bărbați "Se uită parcă în oglinda unei fântâni" - acești bărbați "Și își bea din ochii cu care privesc." Ai înțeles partea agramată?
Da, frumos... un poem care ma scuteste de efortul oricarei explicatii. Pentru ca este al naibii de greu sa spui lucruri mari, sa chemi miturile si pe zei fara sa faci exces de zel... prin cuvinte aproape obisnuite, calde, intr-o insiruire fireasca... iar Paul face asta aici "in direct" cu noi, cititorii. Asta este... atunci cand este! N-am priceput finalul cu Ana iar imaginea, desi reusita si probabil, draga autorului, eu zic ca putea lipsi fara ca poemul sa sufere o singura zgarietura. Penita de la mine. Andu
Daca se "sparie" gandul si se opreste "stumefiat", cu atat bai bine: lasa intuitia libera sa zburde. Tocmai ma pregatean să vorbesc despre un simț aparte, pe care unii îl au și alții nu.... Prin prisma lui Marsilio Ficino, marca «Culianu». Glumesc. Asta e pregătit. Dar pentru mai tȃrziu. Deocamdată, va urma altceva.
Spre deosebire de antecomentatorii mei, eu găsesc că poezia se manifestă exact în afara versurilor remarcate de ei, pentru că în acel spațiu exterior se decantează sensibilitatea liricii feminine de mult abuzata imagine a vinovăției exclusiv feminine vis-a-vis de păcatul originar. Adevărat spune Adriana în versurile "noi semănam tot mai mult cu niște batiste albe" subliniind că această schismă nu pare să se repare ci doar se adâncește. De aceea nu îmi par accidentale versurile "ne așezăm uneori pe aceeași bornă a întâmplării/ arătând mereu/ un cer improbabil" Am descoperit o rezonanță familiară în aceste versuri. Și dacă vreți, asta este exact ce se întâmplă când o poezie este citită de un public heterogen. Bun, o să spuneți că până aici am fost subiectivă. Adevărat. Hai să ne uităm puțin la tehnica versificației unde am de criticat trei aspecte: punctele de suspensie inutile din primul vers, această superfluă colapsare "ca-ntr-o" din penultimul vers ce probabil reflectă felul în care autoarea își recită versurile sieși, și o repetiție în poeziile sale a formulei de exprimare "cum" înlocuind "precum", "asemenea", "ca o", "ca un", etc Mă refer la versul "cum oasele unor hulubi înghețați" Pe partea pozitivă a balanței, stă concluzia finală, un enunț filozofic de profundis, tentativă de haiku revelator (nu ma refer la număr de silabe și distribuție a versurilor în terțină ci la densitate/concizie, mesaj și metaforă), tehnică de oarecare popularitate în poezia actuală, "ne salvează înecul în somn/ ca-ntr-o moarte/ cu nuferi." Să nu ne arătăm blazați numai pentru că l-am citit pe Dostoievski și nimic nu se poate ridica la nivelul respectiv... Poezia nu se judecă cu dispreț și neîncredere, ce crimă perfectă. Poeziei i se oferă șansa de a fi cuprinsă, asimilată, rezonată. Ceea ce rămâne în urma poeziei adevărate nu este destrămare "la o simplă atingere/ cum oasele unor hulubi înghețați" ci libertatea aposteriori sentinței la estetic, pentru că iată, îmi permit să îl citez pe Dostoievski, "frumusețea va salva lumea"
un poem excelent, în opinia mea, mă bucur mult că l-am găsit la „poarta cetății” numită Hermeneia și că „m-a lăsat să intru”.
mi-a plăcut mai ales slalomul elegant dintre idee și metaforă, și ușurința cu care autorul trece de la nostalgie la realitate.
am vrut să selectez două strofe, să le așez aici întru justificarea peniței... dar nu o s-o fac. ar fi păcat de celelalte.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
da, este o poveste şi eu am simţit acest lucru. Mulţumesc pentru lectură şi remarcarea textului Virgil. Şi pentru observaţiile pertinente.
pentru textul : Pe Volga liniştită deAi dreptate, Tudor. În fond este cum spui tu și mulți alții printre care și eu... timpul va decide. Însă cred că poezia socială va avea șanse, după cum cred că și transmodernismul în concepția lui Th. Codreanu nu va fi neglijat. Sunt încă multe de spus în literatura actuală, și sunt voci care pot să o facă.
pentru textul : domnule Labiș deCât despre eseul referitor la Labiș, l-am citit la vremea lui și mi-a plăcut luarea de atitudine pro, pe care nu o desființez din rațiuni politice, f. puțin literare și deloc afinitive.
gânduri bune!
bun, a fost opinia mea. cel puţin corectează la "garduri eletrice", şi nu sînt sigur la suflete. se vor eclectice sau electrice? mi se pare un text sub nivelul tău.
pentru textul : electric - poeme de iarnă deAceastă discuție a lunecat în cu totul altă parte decât era cazul. Nu mai are nicio legătură cu obiectul ei, exprimat în textul sub care se desfășoară. Anul care vine poate o să ne mai îmblânzească. La mulți ani!
pentru textul : hermeneia 2.0 de"verde crud verde crud, mugur alb si roz si pur"... Uite ca lui Costel i-a iesit un nou poem cartezian in spiritul a ceea ce a fost candva spiritul lui pitagora si acum, din pacate, nu mai este de gasit. Citesc si ma minunez, este incredibil de interesant cum sistemele de valori pot fi nu doar relative (asa sunt ele de cand lumea) ci si ingrozitor de influentabile. Si spun asta vazand cum se arunca cu aprecieri pe niste texte nu doar mediocre, ci si mai ales stereotipe, previzibile pana la ultimul detaliu. Pe cand acest text, iata, am eu de gand sa nu-l las sa fie trecut usor cu vederea, cel putin nu pana la urmatoarea mea previzibila (de ce nu?) suspendare. Credintele noastre pot fi de multe feluri, insa poezia este credinta noastra aici, pe Hermeneia. Poate oricine sa reproseze scrisului lui Costel poate neindemanarea de a aseza versurile asa, la rand, cu litera mare la cap de rand, cu virgule si semne de punctuatie, ca pe niste soldatei. Dar poezia este aici, spune prezent cand o chemi. "Sper să îți placă vinul roșu, ieftin și trezit Ce-mi tulbură venele, visele-n asfințit. Deschide-te, în pocal umple-te, Astăzi voi bea, în sănătatea ta. Și vălul pictat Doamne de l-ar lua." Lectura aceastui balast (este dincolo de versul sapte) a fost o adevarata placere pentru mine, asa ca imi ingadui sa acord o penita. Eventual, astept o noua suspendare de o saptamana sau cine stie cat Andu
pentru textul : ultimul dans deAdriana, pentru nelămuriri de sintagme, dă un search pe google, pentru alte curiozităţi ajută şi introspecţia.
Virgil, ai în mare parte dreptate, mai ales spre final. Dar resemnarea (mioritică) este pasivă, speranţa denotă ceva activ. Însă, nu cred că nu ai votat aceeaşi persoană (cu toate acestea) de două ori.
Şi acum, alegeri electorale nu e pleonasm.
1. electoral provine din subst. electorat şi este adj. pentru subst. alegere
2. sunt alegeri prezidenţiale, alegeri conjuncturale ş.a.m.d.
însă îţi mulţumesc pentru sesizare.
ce mă intrigă pe mine e că speranţele se bazează pe promisiuni, în general. şi vine întrebarea: cum poţi fi sigur pe o promisiune? cum ar trebui să fie demonstrată credibilitatea uneia?
pentru textul : pentru că uiţi ce ai mâncat aseară deuite, nu e literă de lege, dar eu așa am citit poemul tău:
în buncăr au pierit de epuizare multe fantezii
te voi simţi acolo ca în butoiul
cinic
tu nu aspiri la diogene
nu-mi strica cercurile spun
au trecut peste ele mişcări tectonice
și niciun vultur rătăcit pe străzi
nu mi-a ajuns
până la ficat
poate aș sfredeli amurgul
căci e momentul să lăsăm în urmă oraşul plăpând
construit din gelatina
unor maci putreziți
apoi să părăsim parcul copertat vişiniu
să ne vindem pe o gură de oxigen
pentru că am pe mâini
urmele adeneului tău
te invit împotriva lumii și buncărul începe
de la vârful unghiei tale
când ne vom întoarce va fi apărut un cais
un altfel de umăr pe care să ne căţărăm până când
nu vom mai vedea tălpile celui de dinainte
cu speranța că nu sunt interpretat greșit, salutări de seară din burgul meu provincial.
pentru textul : poveste din mărul pierdut ( II) degând bun!
nu stii sa citesti nicodeme. ca de inteles nici atit. dar de unde nu e nici dumnezeu nu cere. orice analfabet stie ca omul nu a fost facut in ziua a saptea (sau de sabat). si nu asta am scris eu acolo. dar, asa cum am mai spus, nu stii sa citesti. iar cu privire la chestia asta nu am cum sa te ajut. iar restul este prea complicat pentru tine. nu te stradui sa intelegi ca esti prea obtuz pentru asa ceva.
pentru textul : psalm deAranca, îți mulțumesc pentru comentariu. Nu cred că știu ce înseamnă factor mecanic în acest text. Colajul vizual a fost postat la cererea unor cititori. Aici va rămâne așa. În volum va fi altfel.
pentru textul : silences deraspunsul tău aleatoriu, lasă loc iterpretărilor mele. mulțumesc de trecere și sfat. te mai aștept.
pentru textul : Mă încânt și mă bucur demariana, penita de aur e la tine
pentru textul : Abraam, regele, a spus: denu că aș vrea să încurajez astfel de dialoguri (pentru că nicăieri nu se stipulează că se vor oferi astfel de răspunsuri sau explicații - din motive lesne se înțeles -) dar textul acesta se află la rubrica remarcate pentru că a fost remarcat.
pentru textul : l’absente deIoana... gând bun ai avut tu astăzi :-) ... mă tem că pagina aceasta se va încărca extrem de puternic... tu îți dai seama ce ai chemat aici? Poate ar trebui să pui un avertisment :-) Cred că nu voi face un comentariu chiar atât de "pe text", ci voi încerca să spun unde anume mi se pare, la fiecare, cât de subiectiv voi putea, punctul cel mai acut. Ioana: "ti-am spus ai gresit... ti-am mai spus am gresit... tu nu aveai voie sa gresesti am crezut ca era de la sine inteles " Francisc: "care mâini de copil, scrijelind, îți caută Fața." La rându-mi, îți las aceasta: Împărtășirea cu celălalt Niciodată nu scriem doar pentru noi înșine. Când cea mai ascunsă dorință, durere sau bucurie, cum ar fi, se așterne pe hârtie, ne-am făcut un părtaș. Există cineva pe care, conștient sau inconștient, l-am lăsa sau ni l-am dori să citească. Să știe. Uneori îmi pare că toate cuvintele, cu excepția unuia singur, au murit. Astăzi, el este durere. În altă seară, este iubire. Alteori, lacrimă. A fost și moarte. Să-mi fie Doamne în fiecare zi. Te-ai gândit cât de ușor ar fi dacă, în loc de a scrie, ne-am îndrepta încet spre ușa acelui prieten, spre brațele acelei iubite, și am spune în puține cuvinte moartea din suflet, disprețul ce ne macină, ura, durerea, patima, și ne-am așterne singurătatea? Dar cum să mai înfrunți și demonii celuilalt? Și cât de cumplit dacă am bătut la ușă și a rămas închisă. Sau, mai rău decât atât, s-a deschis, brațele ne-au primit, am fost ascultați, am fost și înțeleși! Ce ne mai rămâne, căci demonii aduși la lumina zilei par mici și caraghioși, chiar nouă ni se face parcă rușine… Asa că tăcem. Nu facem nici un drum, nu batem la nici o ușă, nu ne odihnim în brațele nimănui. Ne iubim temerile, le creștem și le hrănim, nu vrem să rămânem mai săraci cu o frământare. Hârtia este o promisiune care este mai bine, uneori, să rămână doar atât. (nov. 2004) P.S. Pentru editare, în dreapta paginii, sus: HCODE.
pentru textul : ce am scris "atunci" dede acord cu ioana. am râs de baraca expusă de vlad. în constanţa se vor da în locuinţă de către primar, celor cu posibilităţi minine de trai, containere la prima mână. da, ioana? secondhand le va scoate vlad din măiestrie şi artă(şi aici pot intereveni poetic. iată: baraca şi mazărea)- proiect susţinut de primarul constanţei şi un undercover de vlad turburea.
pentru textul : poetesei cu dragoste şi margarete debravo hermeneia!
astazi sint exigent. singurul vers pe care l-am retinut este "e atâta liniște într-un semafor"
pentru textul : poeții dorm în vaze de"pocnetul tocurilor îmi va aminti cum priveam primul televizor color
pentru textul : memory house desunt plin de ezitări fără sens într-o lume mare"
o poezie "simtita", cum spui tu adesea, care are mult suflet în ea. fragmentul citat ma duce cu gândul la ceea ce simt eu când "aud" tocuri pe asfalt : picioare fine de femeie frumoasa (o femeie cu tocuri înalte nu poate fi altfel decât frumoasa). o atmosfera de singuratate în doi. frumos.
Mie textul tau mi-a amintit de unele povestioare, din tinerete, ale lui Hemingway.
pentru textul : Pe Volga liniştită deContinua cu astfel de portrete. Poate le aduni intr-un volum.
as renunta la "care urla c'mon!" cam urlatoare disproportia dintre versurile astea si adierea brizei de primavara, nu ti se pare? (desi mi-e greu sa asociez Rusia cu briza, aici efectul este cel scontat) Mai am o rezerva fata de alaturarea adverbelor "tacticos" si "precis" - nitel antagonice in esenta lor. As pastra "tacticos", mi se pare mai in concordanta cu oboseala din strofa a treia. trecand peste aspectele astea, am gasit un poem de atmosfera foarte bun (in opinia mea), cu treceri bine facute, plus un final exploziv. nerusinat. socant. Scuze, nu pot exemplifica cu citate, am o problema de copy-paste. penita.
pentru textul : liubliu ia vas deDacă mă ajută Dumnezeu cu ceva inspirație, poate mai adaug ceva, o continuare, la povestea de mai sus. Voi privi cu mai multă atenție în jur pentru inspirație... Mulțumesc mult de urare, dacă a fost o aluzie și la numele meu mic. La fel pentru toată lumea cu același nume (Marina, Mariana, Maria...) Marian
pentru textul : Așa ceva “nu se există” (Încălzirea globală, păcăleala mileniului III) deCâteva locuri de modificat / lucrat: "aerul prăfuit al amiezii", de schimbat 136 cu ceva general valabil (eu habar n-am ce e 136 sau e poezie scrisă doar pentru bucureșteni?), de schimbat "contondentă" (multe din cele la modă strică), "umbra marelui oraș" (clișeu), "cu regularitate enervantă" (enervant și gerunziul, pentru că mai ai unul în versul următor), "după-amiaza" din final. După ce arunci balastul, rămâne ceva, totuși, din acest poem. E de bine.
pentru textul : Them deOK Lucian, uite cum am citit eu: - "Pe ziduri port alb-negru fotografii cu bărbați" - acești bărbați "Cu mustață care mă privesc fix, ca pe mort." - acești bărbați "Se uită parcă în oglinda unei fântâni" - acești bărbați "Și își bea din ochii cu care privesc." Ai înțeles partea agramată?
pentru textul : Rugă secundă demie îmi place subtitlul (ptiu! să nu se deoache!)
pentru textul : portret cu vt și langustă deera de parcă m-ar fi așteptat să-mi spună să am grijă
de propria-mi tristețe să nu uit să mi-o car până la capăt mândră
pentru pentru că nimeni altcineva nu mai știe că am o durere
dacă ți-aș spune că îmi împăturesc sufletul de seara
ca a doua zi să mă pot da jos din pat
mâine am să-i aduc aminte iubitului meu
pentru textul : stinge becul și ascultă-mă decă el este singurul care știe unde mi-am ascuns răbdarea
Da, frumos... un poem care ma scuteste de efortul oricarei explicatii. Pentru ca este al naibii de greu sa spui lucruri mari, sa chemi miturile si pe zei fara sa faci exces de zel... prin cuvinte aproape obisnuite, calde, intr-o insiruire fireasca... iar Paul face asta aici "in direct" cu noi, cititorii. Asta este... atunci cand este! N-am priceput finalul cu Ana iar imaginea, desi reusita si probabil, draga autorului, eu zic ca putea lipsi fara ca poemul sa sufere o singura zgarietura. Penita de la mine. Andu
pentru textul : dacă aș fi perdea deDa Dșoară Marina, știu cu exactitate la ce vă referiți și, tocmai de aceea, se pare că nu mai este nevoie de semnătură. Cu considerație.
pentru textul : o părere retroactivă pentru a nu se mai repeta deDaca se "sparie" gandul si se opreste "stumefiat", cu atat bai bine: lasa intuitia libera sa zburde. Tocmai ma pregatean să vorbesc despre un simț aparte, pe care unii îl au și alții nu.... Prin prisma lui Marsilio Ficino, marca «Culianu». Glumesc. Asta e pregătit. Dar pentru mai tȃrziu. Deocamdată, va urma altceva.
pentru textul : Așteptȃnd (în nici un caz să vină Godot) dedada, asa e! si eu cred la fel. serios.
pentru textul : Duminica tuturor semnelor deSpre deosebire de antecomentatorii mei, eu găsesc că poezia se manifestă exact în afara versurilor remarcate de ei, pentru că în acel spațiu exterior se decantează sensibilitatea liricii feminine de mult abuzata imagine a vinovăției exclusiv feminine vis-a-vis de păcatul originar. Adevărat spune Adriana în versurile "noi semănam tot mai mult cu niște batiste albe" subliniind că această schismă nu pare să se repare ci doar se adâncește. De aceea nu îmi par accidentale versurile "ne așezăm uneori pe aceeași bornă a întâmplării/ arătând mereu/ un cer improbabil" Am descoperit o rezonanță familiară în aceste versuri. Și dacă vreți, asta este exact ce se întâmplă când o poezie este citită de un public heterogen. Bun, o să spuneți că până aici am fost subiectivă. Adevărat. Hai să ne uităm puțin la tehnica versificației unde am de criticat trei aspecte: punctele de suspensie inutile din primul vers, această superfluă colapsare "ca-ntr-o" din penultimul vers ce probabil reflectă felul în care autoarea își recită versurile sieși, și o repetiție în poeziile sale a formulei de exprimare "cum" înlocuind "precum", "asemenea", "ca o", "ca un", etc Mă refer la versul "cum oasele unor hulubi înghețați" Pe partea pozitivă a balanței, stă concluzia finală, un enunț filozofic de profundis, tentativă de haiku revelator (nu ma refer la număr de silabe și distribuție a versurilor în terțină ci la densitate/concizie, mesaj și metaforă), tehnică de oarecare popularitate în poezia actuală, "ne salvează înecul în somn/ ca-ntr-o moarte/ cu nuferi." Să nu ne arătăm blazați numai pentru că l-am citit pe Dostoievski și nimic nu se poate ridica la nivelul respectiv... Poezia nu se judecă cu dispreț și neîncredere, ce crimă perfectă. Poeziei i se oferă șansa de a fi cuprinsă, asimilată, rezonată. Ceea ce rămâne în urma poeziei adevărate nu este destrămare "la o simplă atingere/ cum oasele unor hulubi înghețați" ci libertatea aposteriori sentinței la estetic, pentru că iată, îmi permit să îl citez pe Dostoievski, "frumusețea va salva lumea"
pentru textul : poveste cu nuferi deun poem excelent, în opinia mea, mă bucur mult că l-am găsit la „poarta cetății” numită Hermeneia și că „m-a lăsat să intru”.
mi-a plăcut mai ales slalomul elegant dintre idee și metaforă, și ușurința cu care autorul trece de la nostalgie la realitate.
am vrut să selectez două strofe, să le așez aici întru justificarea peniței... dar nu o s-o fac. ar fi păcat de celelalte.
pentru textul : pe o altă patină de"pot înota fără tubul de aer, fără labele mari de scafandru" - eu nu aş fi articulat "tubul" şi "labele".
Mă bucur să te revăd pe Hermeneia!
Textul e ok.
pentru textul : La capătul lumii dePagini