Nu voi repeta cu alte cuvinte ideea care s-a enunţat, fiindcă nu găsesc un alt cuvânt mai potrivit decât ,,seducţie" . Nu-mi rămâne decât să aprob cu trei de da :) ( dacă mai era nevoie de asta...)
Ce aş vrea să remarc este abilitatea de a ne lăsa impresia că ştim totul, cine e personajul drag, unde se petrec acţiunile, când de fapt, la o avalanşă de întrebări, am putea avea mai multe răspunsuri, supoziţii. Deci, pe alocuri, e un poem deschis interpretărilor. Fiecare dintre noi îl putem lăsa să ia forma lăuntrului nostru, însă cu respect şi admiraţie pentru tot ce e personal, şi trist, pentru autor. Mi-a plăcut că aici iubirea, dorul, nu sunt strigate de pe acoperiş, nu sunt declaraţii ostentative. Totul se subînţelege.
Cred că e structurat pe două versuri pilon:

,,trebuie să-i fi văzut chipul când râdea"
...
,,n-am mai auzit-o niciodată râzând"

Spunea cineva că ceea ce rămâne din oamenii dragi e amintirea privirilor şi a zâmbetului. Celelalte se înlănţuie. Fapt adeverit de acest poem.

Concluzionez: e un poem confesiv pe care nu te saturi să îl reciteşit şi parcă vrei să mai fie vreo câteva strofe.
Felicit autorul!

Oservaţie: poate alt titlu care să nu ne pună cheia în mână.

Nicholas, un text bun, unde reușești să redai atmosfera de caniculă și sentimentul de lehamite și de indiferență din anumite nopți insomniace de vară. Totuși, mai există și câteva sforțări de limbaj, prețiozități și redundanțe.

„ca cafea turcească-n ibric” - precizarea „turcească” e în plus.

„plânge după un sfârc frust de ninsoare” - „frust” - e prețios și redundant - poate lipsi.

„fain” - cuvânt destul de frivol, superficial, care nu prea dă bine în context.

Pe alocuri, mai ales la început, în primele 2 strofe, ritmul pe care-l impui textului șchiopătează puțin.
Ultimele 2 strofe mi-au plăcut cel mai mult, acolo unde reușești să conturezi câteva imagini bune și să impui un ritm mai alert.

Citit cu interes,
Eugen.

Aranca multumesc de corectie. Scriu, intr-o pauza de 10 minute la servici . Suna telefoanele, ecranele colorate imi distrag atentia, radioul murmura Miles Davis sau Tom Waits. Dincolo de gardul de sarma ghimpata zaresc niste camile rumegand scaietii zilei. Ziarul imi aduce aminte ca s-a mai terminat un razboi. Gladis secretara intreaba daca vreau cafea . In mana stanga are un fax de SOS si la gat si-a legat un fular albastru. Viata e un blend zic eu, la fel si poezia care ma ajuta sa traversez stupidul zilelor.

e perfect asa. ca un ochi identic cu sine, privindu-se pe sine semnez, a real woman

adriana, mersi de atentionare. asta fac chiar acum.

Mulțumesc, am în vedere. Acel "nu știu de ce" e întotdeauna cel mai greu de definit. Dar și când iese...

Şi mie mi-a plăcut! Eu cred că e un text memorialistic, un fel de sinteză a unor pagini de jurnal, drept pentru care eu cred nu sunt necesare cele cinci momente ale subiectului literar.
Printre descrieri şi mici fragmente de naraţiune, printre impresii personale şi referiri directe la personaje, se prevede "indicatorul" către locul acela, către betel, un demers literar voluntar din partea autorului. Locurile ne rămân pline de semnificaţie când le asociem cu evenimente deosebite sau cu persoane dragi.

puțin cam apodictic „Vine o zi când numeşti întâmplarea „soartă”,”ș cam la fel și continuarea strofei
„mai râmâne doar speranţa
ca viermii să nu ţină zi de post.” -- un amestec puțin cam forțat (cel puțin pentru mine astăzi) între melodramatic și bășcălios

trebuie să recunosc că mă simt măgulit să decopăr că mai sînt unii care citesc după atîția ani texte scrise de mine. să fiu sincer însă nu am prea înțeles ce vrei să spui și la ce te referi. vorbești folosind generalități și asta trădează ori superficialitate ori ignoranță. părerea mea.

adriana, o sa schimb. multumesc pentru efortul depus pentra a face seria asta mai sonora si multumesc pentru aprecieri. aci sint in forma bruta, asa cum, de regula, imi si public textele, desi s-ar merita de lucrat inainte de asta.

Nimic n-ar trebui să ne determine să ducem o existenţă aşa de dezordonată cum duce eroul dvs. liric. Ar trebui să mai pună mâna pe mătură. Şi să ia aminte la povestea celui care, după ce a băut câţiva ani, a vândut sticlele goale şi, cu banii obţinuţi, şi-a luat maşină. După care a fost iubit de multe femei. Care mai frumuşele, care, vorba unui prozator paşoptist, mai slutişoare...

da, suntem de acord, insa daca e "porcarie de text" sa stim si noi. adica, regulamentul cere argumente, care exista va rog

o surpriza deosebita pentru mine, in acest caz (nu stiam ca picteaza si inca prin Canada). Felicitari, Dan Iordache!

dorința de a ne aminti de jertfa prin care putem fi altfel, altundeva, aerul răcoros al poemului care are mănuși triste cu care simt, acum la oră de seară, operația pe cord, confruntarea cu gustul acestei lumi și imposibilitatea de a fi perfecți, de a relaționa după regulile altei lumi... toate acestea și încă multe altele care ar plictisi mai mult cititorii acestui comentariu, mă determină să spun că îmi place poemul din toate punctele de vedere. desigur, sunt persoane mai exigente. e dreptul lor să lase un comentariu.

am poposit aici cu drag și aș vrea să am salcâmi înfloriți la fereastră... cu drag, semnul meu de apreciere.