titlul m-a dus cu gândul indirect la o povestire sf (traducere) "marți oamenii sunt sparți, miercuri oamenii sunt cercuri"...că tot vorbeai despre o navă și galaxii...dar aici în context galaxiile și un dumnezeu care dă cu șuturi în nave, sună strâmb. strofa a doua e plată, inutilă iar expresia "mă acoperă valuri de căldură" e banală. sfârșitul e o mică promisiune însă insuficientă.
rog un editor să-i presteze lui Andu vechea formulă, când va fi cazul: "veni vidi scos cu șuturi în fund" (cu care e obișuit) sau de ce nu cur, ca să citez un clasic timid care prefera dosul.
acest poet, intr-o plina ascensiune, nu se mai intoarce. scutecele nasterii, papusile copilariei, stangaciile adolescentei sunt deja amintiri alungate de nerv si talent. textul de fata e ca un pachet mare cu surprize. in camera de la capatul lumii, poetul sta si se analizeaza, sta si viseaza, sta si regreta poate, neputand sa se mai intoarca, tata fiind destul de sever sa-i fie obstacol.
...daca nu esti Stefan nu-ti sint muma eu!
M-a înviorat :) Un titlu potrivit. Imagini care vin în avalanșă, dar fără a sufoca. Realismul induce empatia și confortul spiritual al lectorului. Mi-a plăcut așa cum îmi plac toate diminețile senine în care se împlinește un vis dorit :)
N-aș deconspira interlocutorul prin ultimele două versuri. Am încercat să citesc fără.
(ramă și coșciug - după DOOM 2)
am venit sa o salut fugitiv pe Alma si peste ce dau? vesnicele polemici fara noima ((((...en fin.. Alma ..hai sa iti doresc Parisul acela dus intors, castane fierbinti si nu rata expo Picasso la Grand Palais. faci coada 2 ore la bilete dar merita. Succes la scris si la iubiri posibile ! un ăsta Adrian
Apreciez mutarea centrului de greutate de pe secularizatul sens de mulțumire către pionierii colonizării, înspre elementul creștin, nu știu cât de conștientizat astăzi tocmai pe melagurile care celebrează această, după mine ciudată, sărbătoare. Consider că limbajul este unul adecvat și se susține din punctul de vedere al autorului. Poate că pe alocuri s-ar fi impus o mai elevată expresie, dar aici las intenția auctorială să-și spună cuvântul. Cu toată aprecierea pentru un autor și comentator ca Emil Fanache, nu aș spune împreună cu el că e un "mod de exprimare foarte învechit", cât unul propriu unui astfel de mesaj, care nu poate veni cu o formă prea... "ușchită".
Da, un text scris in maniera acestui secol. Prevazut cu toate accesoriile necesare, inclusiv cu sentimentul ca a mai trecut o zi. Asa se scrie azi. Nu exista nici o scapare, nici un tremur al mainii cand autoarea scrie. Doncolo de asta, insa, inteleg palida revolta in fata unui eveniment diurn: in zadar vreau mai mult, asta-i tot ce mi se ofera - pare a intelege cititorul din poem. Remarcabil. Pentru perfectiunea lucrarii in sine - o penita. Dancus
Nu stiu ce ai vrut sa spui prin "am inteles". si lui i s-a atras atentia la inceput mai voalat. i-am atras si lui atentia acum. noi nu ne razbunam pe textele oamenilor si nici pe textele tale. incercam sa credem ca oamenii pot intelege cu cuvinte putine si incercam pe cit se poate sa disociem disciplina pe site de literatura. te asigur ca herinean nu ar fi procedat asa. bunuiesc ca "ai inteles" si asta.
Virgil, prima emisiune a fost agreabilă. Este un început bun şi o premieră în materie, din câte ştiu eu. Am câteva propuneri pentru viitor.
Emisiunea să aibă câteva secţiuni, eventual un desfăşurător care să fie anunţat din timp. De ex. 1. Lecturi ale propriilor creaţii 2. Opinii exprimate în legătură cu ele. 3. Noutăţi editoriale din ţară şi din diaspora. 4. Propunerea unei teme de discuţie. De ex.: Biografismul în poezia actuală şi limitele lui. Sau. Cine mai are nevoie de metaforă? Poeţii au nevoie de PR?
Felicitări pentru iniţiativă. Complimente pentru prestaţie Luminiţei.
Marina, nu știu unde vezi tu automulțumire, eu nu am vorbit niciodată de așa ceva. Cred că dimpotrivă... Dar, ceea ce spuneai tu este o părere... Mulțumesc de atenție.
Mai întâi, vreau să clarific un aspect: dpdv valoric, pentru mine, autorul Ştefan Ciobanu este între primii autori de pe întreg internetul. Mai apoi, legat de textul "întrat în cântec", acesta este, într-adevăr, sub mediocru. Argumentele sunt de prisos. Şi oricine care mă cunoaşte cât de cât ştie că pot să subliniez clar, cu toşu, neajunsurile scrierii. Îmi mai rămâne să-l rog pe Ştefan, (da, să-l rog!) să nu zică atât de repede pas... Şi să-i spun că, din cauza upgrade-ului Hermeneia, toţi am pierdut peniţe.
poemul e bun, l-am citit imediat dupa ce l-ai postat, mi-a placut in intregime.
voiam sa las semn dar m-am gandit ca e mai bine sa-i las pe cei care se pricep mai bine si stiu cum s-o faca si eu sa ma multumesc sa citesc. pe urma am citit comentariile...
la prima lectura mi-a placut mai mult prima parte, dar finalul cu „ridicarea pe sufletele din spate” mi se pare foarte reusit, m-a dus cu gandul la reincarnare, la cele 7 posibile suflete pe care te poti ridica atunci cand cineva paraseste „ mereu inspre binele celuilalt” iar analogia cu cana sparta pentru a o feri de chinul setei, mi s-a parut de efect absolut.
ce nu inteleg, de fapt incep treptat sa ma lamuresc, este comentariul Margai care incepe prin „ eu am avertizat acest autor in repetate randuri si degeaba vad...” adica cum „avertizat”? eu cred ca putem doar sa ne exprimam o parere nu sa avertizam... trebuie oare ca cineva sa tina cont de aceste „avertizari”? de fapt acest comentariul al ei nu are in el nimic concret si nu se bazeaza decat pe supozitii ce vin dintr-o amaraciune ce nu are parca nimic comun cu poemul de fata.
daca la ultimul comentariul al Margai pe un text de-a lui Adrian, am ramas consternata de replica dura a lui Adrian, acum incep sa inteleg ca uneori ne indepartam mult de la subiect si nu pastram polemica in jurul principiului.
si e mare pacat!
Ok, poate o să pară puţin cam dur, însă asta consider eu: textul prezent, precum celelalte scrise în aceeaşi manieră, nu au subiect. Pentru că doar chinul psihic ori fizic al unui personaj - frustrările, mizantropia, introspecţiile etc nu sunt suficiente. Nu sunt suficiente (şi) pentru că nu avem episodul-pilot complet (cauza), nici dezvoltarea ei către un oarecare deznodământ. Acestea, puse lângă capitalul fapt că nu putem simpatiza cu personajul (pentru că el, practic, nu există - nu poate lua naştere din treizeci de rânduri) fac ca în această scriere, şi în altele ca ea, să nu se întâmple nimic. Proza scurtă nu înseamnă neapărat jumătate de pagină, la fel cum, sigur, nu înseamnă orice episod din perspectiva interiorului unui personaj. În proza ficţională trebuie să se întâmple ceva. Iar faptele că un poet slab face un transplant de inimă, dar, în continuare, nu poate scrie, nu suportă vizitele surorii sale etc nu duc nicăieri, nu au mişcare. Ok, acuma se pot găsi idei de genul "finalul trebuie prelungit de cititor, prin legarea indiciilor date de autor de propriile sale elemente empirice ori intuitive bla bla bla", dar să fim serioşi - proza nu e poezie, iar cititorii de proza nu sunt musai psihanalişti beletristici.
Aici cred eu că textele de genul acesta nu fac trecerea către literatură. Nu ai ideea concretă, ancorată în real, întâmplarea, conflictul, povestea --> subiectul.
Cred că un inceput bun ar fi să ai o poveste care să nu fie abstractă (poetică, filosofică, metafizică). Să fie una "pământească", credibilă, care să respire, în care să se întâmple ceva. Abia apoi, printre rândurile acesteia, să inserezi zbaterea de orice tip a personajului/personajelor.
Mai pe la urmă aşa, dar, totuşi, foarte important - stilul. Bun, mă repet, proza nu e poezie, iar expresia nu trebuie chiar să vibreze de personaltiate din toate încheieturile, însă cu platitudini de tipul "Îl durea prea puțin de tot ce se petrecea în lumea asta/ Nu reușea să păcălească pe nimeni/" etc, n-o să dai nicio forma artistică proprie ţie.
Atenţie şi la problemele gramaticale: punctuaţia - în virgulogie eşti o originală :).
"pe care i-l cumpăraseră maică-să" - "cumpăraseră" e mai mult ca perfectul pers. a treia plural. Tu ai nevoie de a treia singular (maică-sa).
" Își cercetă atent ochii." - "a cerceta" înseamnă a examina cu atenţie...
curcubee - nu sunt sigur dacă ambele variante de plural sunt acceptate, dar ştiu că e indicat "curcubeie"...
"Nu mai era ca altă dată" - acolo trebuie adverb (altădată).
Sper ca, din tot ce-am aberat, să-ţi fie ceva de folos.
„cred că internetul îți poate oferi detalii despre natura imanentă și transcendentă a lui Dumnezeu.”
... :)))ooof! m-ai dezarmat! am vrut să-ți răspund, Paul, dar mi-am amintit de-o vorbă, anume: „pentru ca ironia să aibă farmec, e nevoie de (cel puțin) doi oameni. :)
eu nu am raspuns dintr-un motiv limpede: felul in care ai incheiat acest "text la prima mână", mai precis intrebarea din final, m-a crispat. am oroare de tot ceea ce poate semana cu o "declaratie de adeziune" (mai ales la cele pe care trebuie sa le dau atunci cand simt o mana infipta in reverul meu). O incheiere mai potrivita ar fi fost, poate, "raspundeti-va" si nu "raspundeti". :) P.S. imi place sa cred ca, daca discutia dintre tine si George va continua, va continua in chip civilizat, ca fiecare ii va respecta opinia celuilalt, ca nu veti recurge la atacuri la persoana...asa ca, te rog frumos, fa un pas inapoi, fiindca, uite, un picior a inceput sa-ti alunece...:)
m-a atras textul vazand ca se tot comenteaza pe marginea lui. o parere. Sunt prea mult explicatii care sufoca textul. Nu sunt adepta stilului lapidar, zgarcit, dar nici a celui care indeasa pe gatul cititorului aceleasi informatii scrise in 2-3 variante, lungind fara rost...boala.
ca atare, inceputul ar fi decurs mult mai firesc si mai atractiv:
„Silabiseşti încet
the busses in London are red,
străzi ninse, alunecare uşoară,
femeia îşi aşează geanta pe umăr
înainte de a urca, stofa moale
a paltonului atinge pulpa aşa cum - „ei” e inutil, se subînțelege.as renuntța și la „a paltonului”...
genele bunului părinte ating - „catifeaua” - explicatie inutilă și un clișeu asocierea gene-catifea
mai aveți în partea mediana și o repetiție a lui „moale”, apoi „catifea - catifelată”.
și de aici înainte sunt convinsă că veți reuși să dați poemului o formă adaptată liricului secolului 21.
poetul nu trăiește pentru sine nu cere, dăruiește chiar de n-are își arde inspirația-ntr-o țigare și suferă crezând că-i este bine pe-acești orfani ai lumii peste veac poți să-i iubești sau poți să îi ignori dar nu-ncerca să-i cumperi cu comori căci pentru boala lor nu este leac
Ce ţi-e şi cu «conflictul» ăsta între generaţii ! Să fiu sincer, mie îmi place (uneori) cum scrie A.A.A., dar nu-mi place ce scrie. Dar fiecare cu plăcerile şi ne-plăcerile lui. Şi cum subsemnatul poate să-i zică lui Boba «fiule» iar lui AAA - «nepoate», discuţiile de genul celor de mai sus chiar ma distrează.
Daca ma refer acum la textul ce ar trebui comentat, vreau să spun că unul dintre «testele» pe care, ca cititor, le aplic unui asemenea text (încadrat la « poezie ») este de a încerca să-l transform într-un discurs. Şi dacă, după transformare, sugestia decriptării şchioapătă, atunci textul nu mă mai interesează. Cam acest lucru se întâmplă aici. Mi se pare, pur şi simplu, o învârtire în gol ; nici măcar « repetiţie cu diferenţe» a la Deleuze. Şi aceasta deoarece (încercând să decriptez):
Strofa 1.
Ca cititor nu trebuie să caut răspunsul în versuri. Tot soiul de interpretări nu fac decât să sape fântâni în piatra seacă a inimii autorului.
Strofa 2.
Şi nici tăcerea (vorbitoare) nu trebuie căutată. Pentru că în acest nou Babilon au căpiat toţi şi toate, fiecare vorbind doar pe limba lui fără ca măcar el/ea să se audă.
Strofa 3.
Şi atunci eu, cititorul, nu voi mai avea altceva mai bun de făcut decât să las întrebarea şi cuvântul meu la ”poarta dintre rânduri” (asta, din păcate, e singura sintagmă poetico-sugestivă din textul analizat – evident, părerea îmi aparţine şi trebuie privită ca atare) : ”De ce te învârii în gol, autorule ? ”
da Raluca, mai exista oameni care scriu despre aceste lucruri fara sa se simta prost, ajunge un Cartarescu care a scris tot ce se putea scrie despre realitatea ca poezie, eu nici nu ma scuz si nici nu ma apar, doar am sa te rog sa te joci de-a fetita rasfatata, in alta parte.
poem exotic între insomnie și iasomie, poem al unei mirese prinse într-un ritual desperecheat de o formă de umilință poetică sau renunțare poetizată. și iubirea are o civilizație a silexului, a obscurului, a unui sentiment ancestral și atavic. daca e ea neagră sau își schibă nuanța în ascuns... cine știe?! dacă am fost orb în citire... să fiu iertat!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
ai typo la: "afost conceput " interjectia "Ei ași, " "cel mai perfect" este incorect; perfect este un adjectiv fără grad de comparație.
pentru textul : Quasimodo detitlul m-a dus cu gândul indirect la o povestire sf (traducere) "marți oamenii sunt sparți, miercuri oamenii sunt cercuri"...că tot vorbeai despre o navă și galaxii...dar aici în context galaxiile și un dumnezeu care dă cu șuturi în nave, sună strâmb. strofa a doua e plată, inutilă iar expresia "mă acoperă valuri de căldură" e banală. sfârșitul e o mică promisiune însă insuficientă.
pentru textul : marți se iubește mai mult derog un editor să-i presteze lui Andu vechea formulă, când va fi cazul: "veni vidi scos cu șuturi în fund" (cu care e obișuit) sau de ce nu cur, ca să citez un clasic timid care prefera dosul.
pentru textul : fulger cu aromă de vanilie deacest poet, intr-o plina ascensiune, nu se mai intoarce. scutecele nasterii, papusile copilariei, stangaciile adolescentei sunt deja amintiri alungate de nerv si talent. textul de fata e ca un pachet mare cu surprize. in camera de la capatul lumii, poetul sta si se analizeaza, sta si viseaza, sta si regreta poate, neputand sa se mai intoarca, tata fiind destul de sever sa-i fie obstacol.
pentru textul : bucovina lodge and dhl de...daca nu esti Stefan nu-ti sint muma eu!
M-a înviorat :) Un titlu potrivit. Imagini care vin în avalanșă, dar fără a sufoca. Realismul induce empatia și confortul spiritual al lectorului. Mi-a plăcut așa cum îmi plac toate diminețile senine în care se împlinește un vis dorit :)
pentru textul : a.m. deN-aș deconspira interlocutorul prin ultimele două versuri. Am încercat să citesc fără.
(ramă și coșciug - după DOOM 2)
am venit sa o salut fugitiv pe Alma si peste ce dau? vesnicele polemici fara noima ((((...en fin.. Alma ..hai sa iti doresc Parisul acela dus intors, castane fierbinti si nu rata expo Picasso la Grand Palais. faci coada 2 ore la bilete dar merita. Succes la scris si la iubiri posibile ! un ăsta Adrian
pentru textul : și eu te iubesc deApreciez mutarea centrului de greutate de pe secularizatul sens de mulțumire către pionierii colonizării, înspre elementul creștin, nu știu cât de conștientizat astăzi tocmai pe melagurile care celebrează această, după mine ciudată, sărbătoare. Consider că limbajul este unul adecvat și se susține din punctul de vedere al autorului. Poate că pe alocuri s-ar fi impus o mai elevată expresie, dar aici las intenția auctorială să-și spună cuvântul. Cu toată aprecierea pentru un autor și comentator ca Emil Fanache, nu aș spune împreună cu el că e un "mod de exprimare foarte învechit", cât unul propriu unui astfel de mesaj, care nu poate veni cu o formă prea... "ușchită".
pentru textul : Poemul mulțumirii deDa, un text scris in maniera acestui secol. Prevazut cu toate accesoriile necesare, inclusiv cu sentimentul ca a mai trecut o zi. Asa se scrie azi. Nu exista nici o scapare, nici un tremur al mainii cand autoarea scrie. Doncolo de asta, insa, inteleg palida revolta in fata unui eveniment diurn: in zadar vreau mai mult, asta-i tot ce mi se ofera - pare a intelege cititorul din poem. Remarcabil. Pentru perfectiunea lucrarii in sine - o penita. Dancus
pentru textul : artezian deNu stiu ce ai vrut sa spui prin "am inteles". si lui i s-a atras atentia la inceput mai voalat. i-am atras si lui atentia acum. noi nu ne razbunam pe textele oamenilor si nici pe textele tale. incercam sa credem ca oamenii pot intelege cu cuvinte putine si incercam pe cit se poate sa disociem disciplina pe site de literatura. te asigur ca herinean nu ar fi procedat asa. bunuiesc ca "ai inteles" si asta.
pentru textul : mistral de novembre deVirgil, prima emisiune a fost agreabilă. Este un început bun şi o premieră în materie, din câte ştiu eu. Am câteva propuneri pentru viitor.
Emisiunea să aibă câteva secţiuni, eventual un desfăşurător care să fie anunţat din timp. De ex. 1. Lecturi ale propriilor creaţii 2. Opinii exprimate în legătură cu ele. 3. Noutăţi editoriale din ţară şi din diaspora. 4. Propunerea unei teme de discuţie. De ex.: Biografismul în poezia actuală şi limitele lui. Sau. Cine mai are nevoie de metaforă? Poeţii au nevoie de PR?
Felicitări pentru iniţiativă. Complimente pentru prestaţie Luminiţei.
Încântat
pentru textul : Hermeneia Live - prima emisiune deE un text plăcut, intim, dar lasă cititorul înăuntru. Reuşit şi titlul, şi finalul.
pentru textul : desen pe-o înserare deMarina, nu știu unde vezi tu automulțumire, eu nu am vorbit niciodată de așa ceva. Cred că dimpotrivă... Dar, ceea ce spuneai tu este o părere... Mulțumesc de atenție.
pentru textul : peisaj transcendent deNe îndepărtăm în mod constant şi de prieteni :)
pentru textul : jurnal pentru zile și cuvinte IV deMai întâi, vreau să clarific un aspect: dpdv valoric, pentru mine, autorul Ştefan Ciobanu este între primii autori de pe întreg internetul. Mai apoi, legat de textul "întrat în cântec", acesta este, într-adevăr, sub mediocru. Argumentele sunt de prisos. Şi oricine care mă cunoaşte cât de cât ştie că pot să subliniez clar, cu toşu, neajunsurile scrierii. Îmi mai rămâne să-l rog pe Ştefan, (da, să-l rog!) să nu zică atât de repede pas... Şi să-i spun că, din cauza upgrade-ului Hermeneia, toţi am pierdut peniţe.
pentru textul : Intrat în cântec depoemul e bun, l-am citit imediat dupa ce l-ai postat, mi-a placut in intregime.
pentru textul : Şi atunci m-am ridicat pe sufletele din spate devoiam sa las semn dar m-am gandit ca e mai bine sa-i las pe cei care se pricep mai bine si stiu cum s-o faca si eu sa ma multumesc sa citesc. pe urma am citit comentariile...
la prima lectura mi-a placut mai mult prima parte, dar finalul cu „ridicarea pe sufletele din spate” mi se pare foarte reusit, m-a dus cu gandul la reincarnare, la cele 7 posibile suflete pe care te poti ridica atunci cand cineva paraseste „ mereu inspre binele celuilalt” iar analogia cu cana sparta pentru a o feri de chinul setei, mi s-a parut de efect absolut.
ce nu inteleg, de fapt incep treptat sa ma lamuresc, este comentariul Margai care incepe prin „ eu am avertizat acest autor in repetate randuri si degeaba vad...” adica cum „avertizat”? eu cred ca putem doar sa ne exprimam o parere nu sa avertizam... trebuie oare ca cineva sa tina cont de aceste „avertizari”? de fapt acest comentariul al ei nu are in el nimic concret si nu se bazeaza decat pe supozitii ce vin dintr-o amaraciune ce nu are parca nimic comun cu poemul de fata.
daca la ultimul comentariul al Margai pe un text de-a lui Adrian, am ramas consternata de replica dura a lui Adrian, acum incep sa inteleg ca uneori ne indepartam mult de la subiect si nu pastram polemica in jurul principiului.
si e mare pacat!
Ok, poate o să pară puţin cam dur, însă asta consider eu: textul prezent, precum celelalte scrise în aceeaşi manieră, nu au subiect. Pentru că doar chinul psihic ori fizic al unui personaj - frustrările, mizantropia, introspecţiile etc nu sunt suficiente. Nu sunt suficiente (şi) pentru că nu avem episodul-pilot complet (cauza), nici dezvoltarea ei către un oarecare deznodământ. Acestea, puse lângă capitalul fapt că nu putem simpatiza cu personajul (pentru că el, practic, nu există - nu poate lua naştere din treizeci de rânduri) fac ca în această scriere, şi în altele ca ea, să nu se întâmple nimic. Proza scurtă nu înseamnă neapărat jumătate de pagină, la fel cum, sigur, nu înseamnă orice episod din perspectiva interiorului unui personaj. În proza ficţională trebuie să se întâmple ceva. Iar faptele că un poet slab face un transplant de inimă, dar, în continuare, nu poate scrie, nu suportă vizitele surorii sale etc nu duc nicăieri, nu au mişcare. Ok, acuma se pot găsi idei de genul "finalul trebuie prelungit de cititor, prin legarea indiciilor date de autor de propriile sale elemente empirice ori intuitive bla bla bla", dar să fim serioşi - proza nu e poezie, iar cititorii de proza nu sunt musai psihanalişti beletristici.
Aici cred eu că textele de genul acesta nu fac trecerea către literatură. Nu ai ideea concretă, ancorată în real, întâmplarea, conflictul, povestea --> subiectul.
Cred că un inceput bun ar fi să ai o poveste care să nu fie abstractă (poetică, filosofică, metafizică). Să fie una "pământească", credibilă, care să respire, în care să se întâmple ceva. Abia apoi, printre rândurile acesteia, să inserezi zbaterea de orice tip a personajului/personajelor.
Mai pe la urmă aşa, dar, totuşi, foarte important - stilul. Bun, mă repet, proza nu e poezie, iar expresia nu trebuie chiar să vibreze de personaltiate din toate încheieturile, însă cu platitudini de tipul "Îl durea prea puțin de tot ce se petrecea în lumea asta/ Nu reușea să păcălească pe nimeni/" etc, n-o să dai nicio forma artistică proprie ţie.
Atenţie şi la problemele gramaticale: punctuaţia - în virgulogie eşti o originală :).
"pe care i-l cumpăraseră maică-să" - "cumpăraseră" e mai mult ca perfectul pers. a treia plural. Tu ai nevoie de a treia singular (maică-sa).
" Își cercetă atent ochii." - "a cerceta" înseamnă a examina cu atenţie...
curcubee - nu sunt sigur dacă ambele variante de plural sunt acceptate, dar ştiu că e indicat "curcubeie"...
"Nu mai era ca altă dată" - acolo trebuie adverb (altădată).
Sper ca, din tot ce-am aberat, să-ţi fie ceva de folos.
pentru textul : Mâncând ciocolată la masă cu Chirurgul de„cred că internetul îți poate oferi detalii despre natura imanentă și transcendentă a lui Dumnezeu.”
... :)))ooof! m-ai dezarmat! am vrut să-ți răspund, Paul, dar mi-am amintit de-o vorbă, anume: „pentru ca ironia să aibă farmec, e nevoie de (cel puțin) doi oameni. :)
iar tu îmi ești drag, știi asta.
pentru textul : nu mai deosebesc vocile deGabi dear.. daca nu-mi placea Garbarek ratam clipul.. cat despre tine constat ca te-am pierdut dincolo... miss U
pentru textul : Elene Usdin : fotografie --- muzica : Jan Garbarek deAdrian
eu nu am raspuns dintr-un motiv limpede: felul in care ai incheiat acest "text la prima mână", mai precis intrebarea din final, m-a crispat. am oroare de tot ceea ce poate semana cu o "declaratie de adeziune" (mai ales la cele pe care trebuie sa le dau atunci cand simt o mana infipta in reverul meu). O incheiere mai potrivita ar fi fost, poate, "raspundeti-va" si nu "raspundeti". :) P.S. imi place sa cred ca, daca discutia dintre tine si George va continua, va continua in chip civilizat, ca fiecare ii va respecta opinia celuilalt, ca nu veti recurge la atacuri la persoana...asa ca, te rog frumos, fa un pas inapoi, fiindca, uite, un picior a inceput sa-ti alunece...:)
pentru textul : Ce este pentru voi Hermeneia? dem-a atras textul vazand ca se tot comenteaza pe marginea lui. o parere. Sunt prea mult explicatii care sufoca textul. Nu sunt adepta stilului lapidar, zgarcit, dar nici a celui care indeasa pe gatul cititorului aceleasi informatii scrise in 2-3 variante, lungind fara rost...boala.
ca atare, inceputul ar fi decurs mult mai firesc si mai atractiv:
„Silabiseşti încet
the busses in London are red,
străzi ninse, alunecare uşoară,
femeia îşi aşează geanta pe umăr
înainte de a urca, stofa moale
a paltonului atinge pulpa aşa cum - „ei” e inutil, se subînțelege.as renuntța și la „a paltonului”...
genele bunului părinte ating - „catifeaua” - explicatie inutilă și un clișeu asocierea gene-catifea
mai aveți în partea mediana și o repetiție a lui „moale”, apoi „catifea - catifelată”.
și de aici înainte sunt convinsă că veți reuși să dați poemului o formă adaptată liricului secolului 21.
la buna recitire,
pentru textul : Anotimp demarynna
poetul nu trăiește pentru sine nu cere, dăruiește chiar de n-are își arde inspirația-ntr-o țigare și suferă crezând că-i este bine pe-acești orfani ai lumii peste veac poți să-i iubești sau poți să îi ignori dar nu-ncerca să-i cumperi cu comori căci pentru boala lor nu este leac
pentru textul : poetul I deCe ţi-e şi cu «conflictul» ăsta între generaţii ! Să fiu sincer, mie îmi place (uneori) cum scrie A.A.A., dar nu-mi place ce scrie. Dar fiecare cu plăcerile şi ne-plăcerile lui. Şi cum subsemnatul poate să-i zică lui Boba «fiule» iar lui AAA - «nepoate», discuţiile de genul celor de mai sus chiar ma distrează.
Daca ma refer acum la textul ce ar trebui comentat, vreau să spun că unul dintre «testele» pe care, ca cititor, le aplic unui asemenea text (încadrat la « poezie ») este de a încerca să-l transform într-un discurs. Şi dacă, după transformare, sugestia decriptării şchioapătă, atunci textul nu mă mai interesează. Cam acest lucru se întâmplă aici. Mi se pare, pur şi simplu, o învârtire în gol ; nici măcar « repetiţie cu diferenţe» a la Deleuze. Şi aceasta deoarece (încercând să decriptez):
Strofa 1.
Ca cititor nu trebuie să caut răspunsul în versuri. Tot soiul de interpretări nu fac decât să sape fântâni în piatra seacă a inimii autorului.
Strofa 2.
Şi nici tăcerea (vorbitoare) nu trebuie căutată. Pentru că în acest nou Babilon au căpiat toţi şi toate, fiecare vorbind doar pe limba lui fără ca măcar el/ea să se audă.
Strofa 3.
Şi atunci eu, cititorul, nu voi mai avea altceva mai bun de făcut decât să las întrebarea şi cuvântul meu la ”poarta dintre rânduri” (asta, din păcate, e singura sintagmă poetico-sugestivă din textul analizat – evident, părerea îmi aparţine şi trebuie privită ca atare) : ”De ce te învârii în gol, autorule ? ”
pentru textul : Pilda omului care a tăcut deda Raluca, mai exista oameni care scriu despre aceste lucruri fara sa se simta prost, ajunge un Cartarescu care a scris tot ce se putea scrie despre realitatea ca poezie, eu nici nu ma scuz si nici nu ma apar, doar am sa te rog sa te joci de-a fetita rasfatata, in alta parte.
pentru textul : legendă cu oameni de rând depoem exotic între insomnie și iasomie, poem al unei mirese prinse într-un ritual desperecheat de o formă de umilință poetică sau renunțare poetizată. și iubirea are o civilizație a silexului, a obscurului, a unui sentiment ancestral și atavic. daca e ea neagră sau își schibă nuanța în ascuns... cine știe?! dacă am fost orb în citire... să fiu iertat!
pentru textul : negru ascuns deam citit, Virgil... te asigur de seriozitatea mea! altfel e în detrimentul meu! mulțumesc!
pentru textul : icoană hoinară dedimpotrivă, mie mi s-a părut un poem curajos și matur. ultima parte însă este o dezamăgire totală
pentru textul : Inscripție pe o frunte denu se prelige. dovada: nu ti-am dat penita de aur care din partea mea e magica, contine puterea cuvantului primordial. sac sic hei rup.
pentru textul : prea scurt jurnal deeu cred că este bine unde este încadrat
pentru textul : Your message has been sent deştiu că mai trebuie lucrat pe ici pe colo, în punctele esenţiale, mulţumesc iarăşi Otilia, calea de ieşire se opreşte aici.
pentru textul : restul ar fi spus prematur de"Jgheabul, curata jgheabul calumea, muiere"-> ca lumea textul merita
pentru textul : Melancholia/Apoftegma dePagini