Sunt și câteva rime nefericite Adrian,cu această poezie n-am ajuns încă la adevărata creație sper să pot ajunge la o poezie care să mă mulțumescă deplin,orcum mulțumesc de trecere și semn.
Virgil, sunt incantata, acesta era sensul... nu era tacerea dupa care nu mai urmeaza nimic. Fotografia intr-adevar, alaturi de titlu, face tonul in minimalis :-)
Mi se pare bine construita parte de la "habar n-am..." numai ca mi se pare nepotrivita in context ideea de a tine o undita in mana. Constientizez ludicul, numai ca nu mi se pare o alegere potrivita. "inima mi se deschidea larg" prezinta o idee cam uzitata. Imi place constructia "în timp ce-mi cădeau atâtea zăpezi sub piele". Ialin
Versificatia fortata este alcatuita dintr-un amalgam de rime alternative, rime succesive si vers alb. Tema insuficient tratata, cu tente hilare. Concepte operationale slab asimilate. Catrene plate, final tip cvinarie, fara justificare. Ideea de a cauta ceva fara succes in sapte strofe fara a gasi o formula lirica adecvata, din pacate, caracterizeaza intreg textul.
Adriana, Paul
va multumesc pentru sugestii, imi sunt de folos.
tie Adriana si pentru rabdarea de care a-i dat dovada atunci cand comentariul tau
s-a incapatanat sa apara, iar tie Paul pe langa sugestii si pentru acel ajuns "drag" cu care ma citesti,
e fain de tot sa te citeasca cineva in felul asta :)
ok. o sa adopt "vulturii" in locul "cocorilor" pentru a da forta imaginii, o sa scot mortii cu "vaier" cu tot din strofa 4,
cred ca e prea mult si vaier si oftat... si o sa renunt la ultimul vers ... asa simt ca intr-adevar curge mai bine,
multumesc inca o data, numai bine va doresc, sa ne-auzim sanatosi!
Adina, felicitari pentru o poezie puternica, unde imaginile reprezinta seva, forta, oferindu-i cititorului un adevarat regal. Imi plac versurile lungi, pentru ca lasa loc pentru meditatie, imi place ritmul, care are exact intensitatea necesara. In concluzie, ma bucur ca ai revenit si te felicit pentru acest poem al fiintei tale. p.s. ca o singura observatie generala. Poemele tale am impresia ca fac parte dintr-un tot mai mare, in sensul ca nu par sa se termine, ci lasa loc pentru continuari. Citite separat, s-ar putea sa nu aiba forta necesara pentru a impresiona in final. Oricum, aici ai scris foarte bine si te felicit. petre
"am nevoie de inca o dragoste
pentru a termina cartea aceasta
copacule
nu vrei sa te indragostesti de mine?"
sunt versurile Anei Il, o poeta din Brasov care s-a dus prea timpuriu, in urma unei boli neiertatoare. o poeta a carei opera m-a marcat.
ca sa nu mai spun ca cea de a doua strofa reda toate framantarile mele din ultimul timp...
chiar nu-s in stare de un comentariu obiectiv, poemul tau m-a rascolit cu totul
multumesc Vladimir si ma bucur mult sa te citesc iarasi.
deși textul ar putea fi îmbunătățit alocuri (de exmplu: "care crește" (preferabil crescută; oricum se repetă des acest pronume relativ...), "pe pi_ele" etc.(dar, la urma urmei, ce nu este perfectibil?), găsesc inspirată această resemnificare alfabetică, ce pare să sugereze că întreaga existență a fost semnificată și ar putea fi resemnficată prin sunte elementare, primare, că ceea ce obișnuim a numi sens, finalitate etc nu este altceva decât un ecou ce va înceta atunci când însăși existența (ontologic vorbind) va înceta. îmi place, de asemena, eclecticul expresiei, limbajul care nu forțează tradiționalul, dar caută să îi imprime noi valori estetice, împletind, asemenea vinului bun, lumina din culoare cu tăria cuminte a timpului. cu drag, Vasile Munteanu
cred că nu a fost destul de evident (din motive care îmi scapă) faptul că suptul degetului era o glumă. dar înțeleg acest fapt, însă nu pot pricepe cum gestul ar denota stupizenie. aici mă depășești în deepitudine Cristina. și iarăși am reticențe cu privire la notoritatea ca structurare blah blah. ceea ce poate fi o idee pentru un viitor apropiat e să transcriu poeme dedicate, cam asta vb Virgil, referindu-se la tematică. dar nici chestia asta nu cred că e o premieră. pentru că am mai citit.
concluzia: îmbătrânim și lângă noi se strâng din ce în ce mai multe cărți proaspete, neglijate ca filmele cu adolescenți.
mulțam de semn, Cristina!
În general nu poți greși când aștepți mai mult, doar dacă fie tu îți pierzi răbdarea prea repede fie cel/cea de la care aștepți nu se ridică la nivelul așteptărilor în timp util, right?
Anyway, sunt onorată de aceste așteptări ale tale îndeosebi și voi ara la ogorul poeziei cum mă pricep mai bine pe mai departe și pe aici, pe Hermeneia.
Și pentru că mă faci (iscusit, ca mereu, punând întrebările așa cum trebuie) să vorbesc despre poem, menționarea 'ultimului vers' este așa, 'en garde' o provocare cât se poate de vie, mapată pe o situație destul de inertă... o luptă greoaie, așa am simțit când am scris. Ca atunci când vrei să te lupți pentru onoare, să mori tânăr într-un astfel de duel, dar o mai înmoi cu scuzele de rigoare și eventual te trezești mai târziu că nu mai ai chef de bravade din astea.
Mulțumesc,
Margas
observatie obiectiva: spui "Aerul era străfulgerat de o groază de fluturi... Vedeam fluturi peste tot." si la doua randuri "După un timp, a apărut unul." in proza nonsensul nu da bine. apoi, textul imi aminteste de "Cum mi-am petrecut vacanta de vara" a lui T. O. Bobe. imi place stilul dar e "luat".
felul acesta de a scrie destainuie ochiul unui aprig observator a relaitati in care amanuntele dau posibilitatea autorului sa faca din maruntisuri embleme, tablori, ferestre ce transmit mesaje. totul este ca cititorul sa invete sa priveasca in cuvinte. imi plac comparatiile in care imaginea ingerilor este sugerata de candelabre si cea in care ceata devine o mare bucata de vata.
Dorine , tată, ai grijă cu gropițele, ca s-au legalizat căsătoriile...:)) Multumesc pentru bunavoința de-a mă citi. Amice, mă cunoști, altfel nu te jucai cu limba franceză! Curând!
Dorel, eu observ că de o bucată de vreme tot dai cu stîngul în dreptul pe Hermeneia. Ba din orgoliu, ba din bombasticism, dar tot dai. Eu am răbdare, aşa cum am răbdare cu toate idiosincraziile de pe aici. Dar vă rog să vă abţineţi la a face comentarii la comentarii. În primul rînd nu cred că vă pricepeţi şi apoi regulamentul nu prea permite asta. Încercaţi să vă axaţi pe text. Dacă reuşiţi. Ceva îmi spune că acum veţi face o criză de orgoliu literar tipic şi o sa ne spuneţi cît sînteţi de valoros dvs. şi cît e Hermeneia de slabă şi cît ar trebui să fim probabil recunoscători cerului că vă avem printre noi. Eu zic să vă potoliţi elanul şi să faceţi ce vă îndeamnă înţelepciunea. Vă asigur că Hermeneia o va duce foarte bine şi cu şi fără dramatisme din acestea. Scuze Marina pentru off-topic.
....eu m-am oprit la verbul șiroiesc... apoi am continuat cu o nostalgie de colegiu... Sorin, caută alte verbe, alte substantive, cu impact, proaspete, asta pentru început... și nu o spun pe un ton condescendent, toți mai păcătuim:) cu speranța că nu am deranjat...
Azi pe ulita mea o cioara a mincat un porumbel( poate asa se intimpla mereu) insa faptul,el in sine, mi-a dat de gindit : vezi, de-ai n-o sa mai fie pace-n Orientul Mijlociu...
Aalizei, în primul rând mă bucură analiza ta atentă, și asta mă obligă. Dacă tu ți-ai luat timp să faci asta, apoi trebuie să-mi iau și eu timp să bag la cap ce spui tu aici. Mă voi gândi la chestia cu impresia de declarație. Dacă tu îmi vei spune totuși că este prima dată când citești așa ceva, nu te cred. Nu am vrut să fie ceva original aici. De fapt, mă gândesc la toate criticile, de-aia am postat. Te voi ruga însă să parcurgi și prologul, și ceea ce va urma. Faci asta pentru mine? Cea care povestește nu mai are 4 ani și este ca o declarație. Acum sunt rău în ceață. Așa am vrut să sune. Nu este un jurnal, este un fel de "uite ce a fost, uite cine sunt eu, nu cumva să se uite". Cea din prezent știe că fetița de doi ani sau de patru ani era deja un fel de monstru pentru cei din afara rezervației... dar o va "apăra" pe alocuri de eticheta asta. Doar că ea nu a aflat asta decât mai târziu. Naivitatea ei se raportează la ceea ce cunoaște la vârstele respective. Amintirile detaliate de la doi ani sunt detaliate pentru că ne raportăm la o epocă în care, atenție, copiii merg să se înscrie la școală la doi ani jumate. Iar ea este mai mult decât un copil normal, este unul care visează într-o lume în care se mai nasc doar câțiva copii care mai pot visa. Prin urmare, va avea foarte ascuțite anumite trăsături. Aceea de a-și aminti la detaliu este una dintre ele. Dacă vei citi prologul, vei avea și un fel de preview referitor la ceea ce este acum cea care povestește. Mirarea că există mai multe feluri de daruri se raportează la vârsta ei de atunci, la patru ani. Iertată să fiu, fetița mea de patru ani știe ce-i aia media, dar nu știe că daruri este un cuvânt polisemantic ;) Și este un copil foarte dotat. Am considerat că un astfel de copil, cum este personajul meu, dacă ar exista și ar fi ținut într-o astfel de "închisoare liberă", nu ar avea de unde să știe că este special, că are ceva deosebit de ceilalți și că asta se numește "dar". Normal că aceea care povestește știe... Încerc să îmi dau seama dacă, pe parcursul desfășurării poveștii, toate acestea vor cădea în lăcașul lor au ba. Ar fi rău de tot dacă nu cad. Uite hai să fac altfel. Am să revin la partea de început după ce se conturează mai mult din povestire și îmi dau seama dacă se justifică. Dar am aspecte unde te-aș întreba pe tine cum ai face, ținând însă cont de ce am spus eu aici. Deci: "Că satul nostru este păstrat departe și de explozia mediatică (ok, cuvântul ăsta îl știam de la scrabble…" . Cum ai scrie tu asta, vrând să sublinezi faptul ca ea acum știe că un copil de patru ani nu e normal să știe un astfel de cuvânt, dar să sugerezi în același timp un fel de strigăt mut al ființei de acum, care are câteva sute de ani "Nu eram chiar atât de monstru, aș fi putut fi, cu puțin noroc, un copil normal". Aștept sugestii. Mai departe: ce ai cu bourbonul între plăcintele cu mere? Părinții ei nu sunt rupți de realitate, iar asta poate fi o realitate, există un astfel de loc undeva la munte unde trecutul se amestecă într.un fel de kitch dulceag cu chestii din prezent, cum ar fi bourbonul și farfuriile de porțelan. Nu scriu poezie aici, Aalizei, deși am înclinații către poeme în proză. Asta este o realitate... literară. Chestia cu frazele lungi pledez vinovat. De la meserie mi se trage, le scurtez de nu se văd, promit!
Mariana, mi se întâmplă rar să mă las furat de un comentariu, dar acum am motive destul de bune. De exp: "prin folosirea acelui „am semănat” se lasă un spațiu neutru sensurilor/ Am sesizat cele două aparate de zbor (planorul și avionul), fiecare cu absența/prezența lui și cu simbolistica aferentă" sunt nuanţe (sau poate mai mult decât atât) nu tocmai uşor de găsit.
Într-adevăr, unitatea care începe cu "ar fi trebuit să fierbem vinul nostru" este chiar miza textului. (Poate că ar fi trebuit să supralicitez, folosind "Ar fi trebuit să ne fierbem vinul nostru"? Asta e o idee care mi-a venit acum).
Mulţumesc pentru timpul pe care l-ai petrecut pe pagina asta!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
în notă originală
fie seară fie vară
pe-o piatră filozofală
mulţumesc pentru lectură şi opinie.
pentru textul : viaţa trece prin octombrie debun venit în această pagină!
Sunt și câteva rime nefericite Adrian,cu această poezie n-am ajuns încă la adevărata creație sper să pot ajunge la o poezie care să mă mulțumescă deplin,orcum mulțumesc de trecere și semn.
pentru textul : Enigmatica prospețime a lucrului durut deVirgil, sunt incantata, acesta era sensul... nu era tacerea dupa care nu mai urmeaza nimic. Fotografia intr-adevar, alaturi de titlu, face tonul in minimalis :-)
pentru textul : Urme de dor deMi se pare bine construita parte de la "habar n-am..." numai ca mi se pare nepotrivita in context ideea de a tine o undita in mana. Constientizez ludicul, numai ca nu mi se pare o alegere potrivita. "inima mi se deschidea larg" prezinta o idee cam uzitata. Imi place constructia "în timp ce-mi cădeau atâtea zăpezi sub piele". Ialin
pentru textul : Nada deVersificatia fortata este alcatuita dintr-un amalgam de rime alternative, rime succesive si vers alb. Tema insuficient tratata, cu tente hilare. Concepte operationale slab asimilate. Catrene plate, final tip cvinarie, fara justificare. Ideea de a cauta ceva fara succes in sapte strofe fara a gasi o formula lirica adecvata, din pacate, caracterizeaza intreg textul.
pentru textul : Teenage angst deAdriana, Paul
pentru textul : dând bice nimicului deva multumesc pentru sugestii, imi sunt de folos.
tie Adriana si pentru rabdarea de care a-i dat dovada atunci cand comentariul tau
s-a incapatanat sa apara, iar tie Paul pe langa sugestii si pentru acel ajuns "drag" cu care ma citesti,
e fain de tot sa te citeasca cineva in felul asta :)
ok. o sa adopt "vulturii" in locul "cocorilor" pentru a da forta imaginii, o sa scot mortii cu "vaier" cu tot din strofa 4,
cred ca e prea mult si vaier si oftat... si o sa renunt la ultimul vers ... asa simt ca intr-adevar curge mai bine,
multumesc inca o data, numai bine va doresc, sa ne-auzim sanatosi!
Adina, felicitari pentru o poezie puternica, unde imaginile reprezinta seva, forta, oferindu-i cititorului un adevarat regal. Imi plac versurile lungi, pentru ca lasa loc pentru meditatie, imi place ritmul, care are exact intensitatea necesara. In concluzie, ma bucur ca ai revenit si te felicit pentru acest poem al fiintei tale. p.s. ca o singura observatie generala. Poemele tale am impresia ca fac parte dintr-un tot mai mare, in sensul ca nu par sa se termine, ci lasa loc pentru continuari. Citite separat, s-ar putea sa nu aiba forta necesara pentru a impresiona in final. Oricum, aici ai scris foarte bine si te felicit. petre
pentru textul : am trecut strada de"am nevoie de inca o dragoste
pentru a termina cartea aceasta
copacule
nu vrei sa te indragostesti de mine?"
sunt versurile Anei Il, o poeta din Brasov care s-a dus prea timpuriu, in urma unei boli neiertatoare. o poeta a carei opera m-a marcat.
ca sa nu mai spun ca cea de a doua strofa reda toate framantarile mele din ultimul timp...
pentru textul : scrâşnet dechiar nu-s in stare de un comentariu obiectiv, poemul tau m-a rascolit cu totul
multumesc Vladimir si ma bucur mult sa te citesc iarasi.
deși textul ar putea fi îmbunătățit alocuri (de exmplu: "care crește" (preferabil crescută; oricum se repetă des acest pronume relativ...), "pe pi_ele" etc.(dar, la urma urmei, ce nu este perfectibil?), găsesc inspirată această resemnificare alfabetică, ce pare să sugereze că întreaga existență a fost semnificată și ar putea fi resemnficată prin sunte elementare, primare, că ceea ce obișnuim a numi sens, finalitate etc nu este altceva decât un ecou ce va înceta atunci când însăși existența (ontologic vorbind) va înceta. îmi place, de asemena, eclecticul expresiei, limbajul care nu forțează tradiționalul, dar caută să îi imprime noi valori estetice, împletind, asemenea vinului bun, lumina din culoare cu tăria cuminte a timpului. cu drag, Vasile Munteanu
pentru textul : Absens - alfabet poetic (2) deP.S. va recomand Elisabeth Arden...
pentru textul : avon cosmetics decred că nu a fost destul de evident (din motive care îmi scapă) faptul că suptul degetului era o glumă. dar înțeleg acest fapt, însă nu pot pricepe cum gestul ar denota stupizenie. aici mă depășești în deepitudine Cristina. și iarăși am reticențe cu privire la notoritatea ca structurare blah blah. ceea ce poate fi o idee pentru un viitor apropiat e să transcriu poeme dedicate, cam asta vb Virgil, referindu-se la tematică. dar nici chestia asta nu cred că e o premieră. pentru că am mai citit.
pentru textul : hârtia deconcluzia: îmbătrânim și lângă noi se strâng din ce în ce mai multe cărți proaspete, neglijate ca filmele cu adolescenți.
mulțam de semn, Cristina!
În general nu poți greși când aștepți mai mult, doar dacă fie tu îți pierzi răbdarea prea repede fie cel/cea de la care aștepți nu se ridică la nivelul așteptărilor în timp util, right?
pentru textul : en garde deAnyway, sunt onorată de aceste așteptări ale tale îndeosebi și voi ara la ogorul poeziei cum mă pricep mai bine pe mai departe și pe aici, pe Hermeneia.
Și pentru că mă faci (iscusit, ca mereu, punând întrebările așa cum trebuie) să vorbesc despre poem, menționarea 'ultimului vers' este așa, 'en garde' o provocare cât se poate de vie, mapată pe o situație destul de inertă... o luptă greoaie, așa am simțit când am scris. Ca atunci când vrei să te lupți pentru onoare, să mori tânăr într-un astfel de duel, dar o mai înmoi cu scuzele de rigoare și eventual te trezești mai târziu că nu mai ai chef de bravade din astea.
Mulțumesc,
Margas
Doamna Ştefan,
pentru textul : după-amiază de sâmbătă depa, pa
observatie obiectiva: spui "Aerul era străfulgerat de o groază de fluturi... Vedeam fluturi peste tot." si la doua randuri "După un timp, a apărut unul." in proza nonsensul nu da bine. apoi, textul imi aminteste de "Cum mi-am petrecut vacanta de vara" a lui T. O. Bobe. imi place stilul dar e "luat".
pentru textul : Despre cum n-am prins eu fluturi... defelul acesta de a scrie destainuie ochiul unui aprig observator a relaitati in care amanuntele dau posibilitatea autorului sa faca din maruntisuri embleme, tablori, ferestre ce transmit mesaje. totul este ca cititorul sa invete sa priveasca in cuvinte. imi plac comparatiile in care imaginea ingerilor este sugerata de candelabre si cea in care ceata devine o mare bucata de vata.
pentru textul : s p u m a î n g e r i l o r deDorine , tată, ai grijă cu gropițele, ca s-au legalizat căsătoriile...:)) Multumesc pentru bunavoința de-a mă citi. Amice, mă cunoști, altfel nu te jucai cu limba franceză! Curând!
pentru textul : Suntem primul născut deîmi pare rău, dar cântarea nu poate fi înţeleasă decât de un cântăreţ adevărat, nu de un scripcar. cam asta face diferenţa.
pentru textul : mă voi afunda în inima ta ca-ntr-o mlaştină deDorel, eu observ că de o bucată de vreme tot dai cu stîngul în dreptul pe Hermeneia. Ba din orgoliu, ba din bombasticism, dar tot dai. Eu am răbdare, aşa cum am răbdare cu toate idiosincraziile de pe aici. Dar vă rog să vă abţineţi la a face comentarii la comentarii. În primul rînd nu cred că vă pricepeţi şi apoi regulamentul nu prea permite asta. Încercaţi să vă axaţi pe text. Dacă reuşiţi. Ceva îmi spune că acum veţi face o criză de orgoliu literar tipic şi o sa ne spuneţi cît sînteţi de valoros dvs. şi cît e Hermeneia de slabă şi cît ar trebui să fim probabil recunoscători cerului că vă avem printre noi. Eu zic să vă potoliţi elanul şi să faceţi ce vă îndeamnă înţelepciunea. Vă asigur că Hermeneia o va duce foarte bine şi cu şi fără dramatisme din acestea. Scuze Marina pentru off-topic.
pentru textul : O dimineață pe fugă deasta îmi sugerez şi eu, o retrăire, dar inutil...:)
pentru textul : viaţa în vremea de vineri vechi denişte păreri ok, n-am de ce sămă supăr.
....eu m-am oprit la verbul șiroiesc... apoi am continuat cu o nostalgie de colegiu... Sorin, caută alte verbe, alte substantive, cu impact, proaspete, asta pentru început... și nu o spun pe un ton condescendent, toți mai păcătuim:) cu speranța că nu am deranjat...
pentru textul : Dril deAm schimbat
pentru textul : nimicul deMulţumesc
Azi pe ulita mea o cioara a mincat un porumbel( poate asa se intimpla mereu) insa faptul,el in sine, mi-a dat de gindit : vezi, de-ai n-o sa mai fie pace-n Orientul Mijlociu...
pentru textul : gust de timp demetaforizare de dragul ...."metaforizarii". Facand abstractie de cele de mai sus, La Multi ani!
pentru textul : închinare de cuarț demodificat, multumesc!
pentru textul : Vleau si eu un cocostâlc deAalizei, în primul rând mă bucură analiza ta atentă, și asta mă obligă. Dacă tu ți-ai luat timp să faci asta, apoi trebuie să-mi iau și eu timp să bag la cap ce spui tu aici. Mă voi gândi la chestia cu impresia de declarație. Dacă tu îmi vei spune totuși că este prima dată când citești așa ceva, nu te cred. Nu am vrut să fie ceva original aici. De fapt, mă gândesc la toate criticile, de-aia am postat. Te voi ruga însă să parcurgi și prologul, și ceea ce va urma. Faci asta pentru mine? Cea care povestește nu mai are 4 ani și este ca o declarație. Acum sunt rău în ceață. Așa am vrut să sune. Nu este un jurnal, este un fel de "uite ce a fost, uite cine sunt eu, nu cumva să se uite". Cea din prezent știe că fetița de doi ani sau de patru ani era deja un fel de monstru pentru cei din afara rezervației... dar o va "apăra" pe alocuri de eticheta asta. Doar că ea nu a aflat asta decât mai târziu. Naivitatea ei se raportează la ceea ce cunoaște la vârstele respective. Amintirile detaliate de la doi ani sunt detaliate pentru că ne raportăm la o epocă în care, atenție, copiii merg să se înscrie la școală la doi ani jumate. Iar ea este mai mult decât un copil normal, este unul care visează într-o lume în care se mai nasc doar câțiva copii care mai pot visa. Prin urmare, va avea foarte ascuțite anumite trăsături. Aceea de a-și aminti la detaliu este una dintre ele. Dacă vei citi prologul, vei avea și un fel de preview referitor la ceea ce este acum cea care povestește. Mirarea că există mai multe feluri de daruri se raportează la vârsta ei de atunci, la patru ani. Iertată să fiu, fetița mea de patru ani știe ce-i aia media, dar nu știe că daruri este un cuvânt polisemantic ;) Și este un copil foarte dotat. Am considerat că un astfel de copil, cum este personajul meu, dacă ar exista și ar fi ținut într-o astfel de "închisoare liberă", nu ar avea de unde să știe că este special, că are ceva deosebit de ceilalți și că asta se numește "dar". Normal că aceea care povestește știe... Încerc să îmi dau seama dacă, pe parcursul desfășurării poveștii, toate acestea vor cădea în lăcașul lor au ba. Ar fi rău de tot dacă nu cad. Uite hai să fac altfel. Am să revin la partea de început după ce se conturează mai mult din povestire și îmi dau seama dacă se justifică. Dar am aspecte unde te-aș întreba pe tine cum ai face, ținând însă cont de ce am spus eu aici. Deci: "Că satul nostru este păstrat departe și de explozia mediatică (ok, cuvântul ăsta îl știam de la scrabble…" . Cum ai scrie tu asta, vrând să sublinezi faptul ca ea acum știe că un copil de patru ani nu e normal să știe un astfel de cuvânt, dar să sugerezi în același timp un fel de strigăt mut al ființei de acum, care are câteva sute de ani "Nu eram chiar atât de monstru, aș fi putut fi, cu puțin noroc, un copil normal". Aștept sugestii. Mai departe: ce ai cu bourbonul între plăcintele cu mere? Părinții ei nu sunt rupți de realitate, iar asta poate fi o realitate, există un astfel de loc undeva la munte unde trecutul se amestecă într.un fel de kitch dulceag cu chestii din prezent, cum ar fi bourbonul și farfuriile de porțelan. Nu scriu poezie aici, Aalizei, deși am înclinații către poeme în proză. Asta este o realitate... literară. Chestia cu frazele lungi pledez vinovat. De la meserie mi se trage, le scurtez de nu se văd, promit!
pentru textul : Șoimul. Primele apariții ale darului. deMariana, mi se întâmplă rar să mă las furat de un comentariu, dar acum am motive destul de bune. De exp: "prin folosirea acelui „am semănat” se lasă un spațiu neutru sensurilor/ Am sesizat cele două aparate de zbor (planorul și avionul), fiecare cu absența/prezența lui și cu simbolistica aferentă" sunt nuanţe (sau poate mai mult decât atât) nu tocmai uşor de găsit.
Într-adevăr, unitatea care începe cu "ar fi trebuit să fierbem vinul nostru" este chiar miza textului. (Poate că ar fi trebuit să supralicitez, folosind "Ar fi trebuit să ne fierbem vinul nostru"? Asta e o idee care mi-a venit acum).
pentru textul : Ziua când am semănat cu toamna deMulţumesc pentru timpul pe care l-ai petrecut pe pagina asta!
Cu drag, Alina!
pentru textul : Cenaclul Virtualia - prima generaţie de poeţi "post-apocaliptici" deLa mulți ani!
Mulţumesc pentru trecere. Mă bucur că ţi-a plăcut poemul.
pentru textul : sub semnul lui Boaz decred că e un text greoi și reușește să rămînă „poetic” doar prin... „predictibilitatea incomprehensibilității” sale
pentru textul : Pui cu patru picioare demultumesc de raspuns, ma gandeam eu ca ar complica lucrurile; deci un regulament bine citit, va scuti de multe complicatii:)
pentru textul : transfigurare hermeneia.com - partea a IV a dePagini