Îmi place titlul, de o sinceritate cuceritoare. Teama de celălalt e chiar starea noastră de...socializare. În orice relație, până la cuplu. "apoi este cantitatea obositoare de cuvinte-care-nu-se-pot-spune îngrămădite între noi strivindu-ne incomodîndu-ne mișcările"- tăceri care insularizează.
multumesc Virgil si ma bucur ca a reusit sa mai "rapeasca" poemul pe cineva in afara domnului Cristea. castigul meu? cuvintele tale " mă va face să mă mai întorc la el."
Dorin, așa e. Și cred că și tu, la fel ca mine, ești convins că acea luptă trebuie să o câștigăm noi înșine. Bobadil, uite, că tot veni vorba, i-am arătat surorii mele comentariul tău și a zis: e cool! Și îi dau dreptate, pentru că e clar că numai tu poți comenta așa. Și, sincer, zâmbesc fiindcă știu mereu ce vrei să spui, cu tot cu inserturile metafizice. Despre viață! :) Virgil, mulțumesc. Am încredere că e ok, dacă tu zici asta. Paul, dacă e natural, înseamnă că e bine și mă bucur. Cu toate astea, cred că-i voi schimba ceva... practic l-am scos și dintr-un context și mi-era teamă că se va observa ceva "fisurat", deși, pe de altă parte, speram să aibă suficient înțeles de sine stătător. Merci!
nu e ca si cum ai decoji un ou, nu ai prea mult timp de reflectie la astfel de spanzurari (de lustra:) ti se rupa coloana sub greutatea corpului si gata, nu se moare prin asfixiere, asa cum multi isi imagineaza... nici macar orgasmul specific nu este constientizat, ramane doar un mecanism. daca te spanzuri de clanta, insa, se schimba treaba:)
anyway, acestea fiind spuse, astept ceva cu iepuri vii in ilustra camera frigorifica. spleenul din poemul asta nu este pe gustul meu. si cred ca nici pe gustul tau. trust me!
disclaimer: parerea mea
Cred că motivul pentru care românii evită (într-un mod puțin straniu) să vorbească despre „13-14 iunie Piața Universității” este pentru că poate acele evenimente au reprezentat prin excelență „arătarea la față a României”; sau, ca sa folosesc o altă imagine, au reprezentat momentul cînd România veche s-a privit în față cu România nouă. Nu că aș face vreo judecată de valoare între cele două aici. Dar așa văd eu lucrurile. Românii nu au avut o prăbușire a „zidului Berlinului” sau o „primăvară de la Praga”. Din păcate revelația (în sens de autodescoperire) României s-a petrecut atunci. Și de fapt acele zile și evenimente poartă amprenta caracterului tragic al societății românești. Dacă vreodată cineva, prin absurd, va încerca sa înțeleagă ce se întîmplă cu România. și dacă va încerca să ajute România să fie altceva, va trebui să înceapă cu acele întîmplări. Restul sînt doar consecințe și manifestări ale „adevărului” care s-a revelat atunci. Dar, ca întotdeauna, adevărul doare. La fel ca apa rece.
sancho panza, putini ar face gestul pe care l ai facut tu. multumesc aalizei, ai dreptate. acolo am gresit, vorbind despre dar. imi cer scuze insa, in rest, nu sunt convins ca ai dreptate. imi spui de o arta si de goblene electronice... si? o sa fac temenele de acu oricarui curent trecut prezent sau viitor? eu merg pe drumul meu, cum o fi el. si nu cred sa fie de lepadat. tot ce incerc e sa reprezint "poetic" corpurile geometrice. mi se pare un lucru bun. sixtus, m am uitat. nu e ce fac eu. cand voi termina cu ac experimente, voi termina. argumentele mele sunt ale mele. macar sunt. nu pot fi genial in fiecare zi...
Multumesc frumos, Tincuta. Seol e un loc subpamantean asemanator infernului care la evrei reprezinta locuinta sufletelor dupa moarte pana la Judecata finala. Am folosit acest cuvant pentru a sugera infernul, zbuciumul sufletesc in dragoste. multumesc pentru trecere si pentru cuvinte si da cred ca e in ton cu anotimpul, poezia e scrisa acum un an, un pic inainte de Craciun :) Violeta
Vedeti ş şi ţ din propozitia mea din comentariul anterior ... este luat textul cu copy de pe pagina http://srv.diacritice.com/ si pus direct in comentariu.
Nu arata prea bine :)
cred ca il mai am si cred ca era in 2004. oricum, un car de ani. au fost intr-adevar vremuri fantastice - deceniul fantastic al vietii mele. pe langa nostalgie, e si bucuria lucrului facut bine. scris bine. niciodata nu vom mai scrie ca atunci.
Sebi, "nimicul se încordează gata să mă cuprindă" mi se pare puţintel preţios faţă de "nimicul se lărgeşte cât să mă cuprindă", care, cu posibilele sale slăbiciuni, e ceva mai firesc.
D-le Dinu, "ca un stilou de cuvinte" e o sugestie interesantă, chiar dacă, în genere, mă feresc de expresii/ metafore care au ca axă "cuvântul". Totuşi, dacă mergem cu gândul dincolo de cerneală, aflăm cuvintele, nu?
"Şi ea vine,
vine la timp, când şobolanului tocmai i-au dat aripile" - da, iniţial, fix acolo era punctul. Dar, deşi mi se întâmplă foarte rar, am păcătuit prin adaos şi am făcut-o conştient. Dacă m-aş fi oprit acolo, textul ar fi câştigat mult pe toate palierele, în special la capitolul sugestie, dar n-am rezistat finalului actual, el venind torenţial. Dacă voi publica vreodată acest text pe hârtie, cel mai probabil mă voi opri la "aripile şobolanului".
Uneori, fără să conștientizăm, amintirile, retrăirile devin poezie nescrisă. Alteori, ca în cazul de față, poezia se scrie aproape singură când penița cunoaște poteca artei cuvântului.
E un poem aproape perfect :) și care stârnește o emoție autentică.
Mi-au plăcut toate cele trei părți: prima și ultima pentru sugestie și cea din mijloc pentru idee.
Remarc: „din mână nu mai răsare creștetul meu
ci doar o furnică mare roșie
care îi sărută palma pe dinăuntru”
Titlul pare simplu, dar e tocmai acea simplitate de care e nevoie când redevenim copii.
Colindăm Doamne! ne-ntâlnim și pe-aici frate pârâu, colindăm, tu domol, eu puțin mai năvalnic! dacă nu ți-am spus "Sărbători fericite", îacă, las aici semn.
s-ar putea să ne plictisim
în camera asta goală
am cu mine un pachet de cărți
le putem înșira pe jos
pretindem că este un pat
evident nu de dragoste
nici nu sînt suficiente cărți
kamasutra pe cărți
nu
mai bine yoga
fesele tale pe două volume
ar fi de ajuns
restul în aer
ne ținem respirația și ne atingem
acolo
respirația mea este atît de...
scuze era un bip stupid
de la cine
nu are nici o importanță
aș vrea să mă apropii
mă întreb ce se merită să risc
să fiu cu tine
sau să fiu cu cea din tine
mai am încă o carte
o vei strivi sub universul tău rotund
apoi vertebră după vertebră
te voi așeza
sub bolți de lămîi și portocali
pe mandragore
iar dacă nu va rămîne nimic pentru mine
voi renunța la somn
voi sta într-un colț
ca un samurai sprijinit în liniștea rece a oțelului
te voi privi cum te legeni cu sîngele
din vinișoarele albăstrii
ale sînilor
cu fiecare mîngîiere
a întunericului
te voi lăsa să rupi din mine
bucăţi de zile
și nopți
l-aş mai curăţa un pic in genul sugerat mai sus, sau mă rog, poţi să mai aştepţi opinii mai pertinente.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Îmi place titlul, de o sinceritate cuceritoare. Teama de celălalt e chiar starea noastră de...socializare. În orice relație, până la cuplu. "apoi este cantitatea obositoare de cuvinte-care-nu-se-pot-spune îngrămădite între noi strivindu-ne incomodîndu-ne mișcările"- tăceri care insularizează.
pentru textul : îmi este teamă de femeie demultumesc Virgil si ma bucur ca a reusit sa mai "rapeasca" poemul pe cineva in afara domnului Cristea. castigul meu? cuvintele tale " mă va face să mă mai întorc la el."
pentru textul : poem de alungat singurătatea deÎmi place cum sună titlul poemului, cu verbul la forma scurtă "e".
pentru textul : Cerul nu cade. E doar o amăgire a ochilor mei. deefort poetic... însă merită scuturat de detalii inutile, poezia nu e o gazetă de perete
pentru textul : Filozofie mecanicistă(povestea omului vierme) dete mai citesc
inca un poem puternic si plin de patos. o rugaciune frumoasa, dar si educativa.
pentru textul : Scrum (XIII) deerata: "acestei" nu "aceastei" scuze de typo
pentru textul : Un întreg fragmentat deDorin, așa e. Și cred că și tu, la fel ca mine, ești convins că acea luptă trebuie să o câștigăm noi înșine. Bobadil, uite, că tot veni vorba, i-am arătat surorii mele comentariul tău și a zis: e cool! Și îi dau dreptate, pentru că e clar că numai tu poți comenta așa. Și, sincer, zâmbesc fiindcă știu mereu ce vrei să spui, cu tot cu inserturile metafizice. Despre viață! :) Virgil, mulțumesc. Am încredere că e ok, dacă tu zici asta. Paul, dacă e natural, înseamnă că e bine și mă bucur. Cu toate astea, cred că-i voi schimba ceva... practic l-am scos și dintr-un context și mi-era teamă că se va observa ceva "fisurat", deși, pe de altă parte, speram să aibă suficient înțeles de sine stătător. Merci!
pentru textul : claustro denu e ca si cum ai decoji un ou, nu ai prea mult timp de reflectie la astfel de spanzurari (de lustra:) ti se rupa coloana sub greutatea corpului si gata, nu se moare prin asfixiere, asa cum multi isi imagineaza... nici macar orgasmul specific nu este constientizat, ramane doar un mecanism. daca te spanzuri de clanta, insa, se schimba treaba:)
pentru textul : last night deanyway, acestea fiind spuse, astept ceva cu iepuri vii in ilustra camera frigorifica. spleenul din poemul asta nu este pe gustul meu. si cred ca nici pe gustul tau. trust me!
disclaimer: parerea mea
ca limbaj pare altceva. in partea a adoua reusesti sa treci dincolo și sa arati frumosul. cel putin unele imagini merita
pentru textul : trăiesc în suburbii desugestivă şi această imagine.
pentru textul : punctus interrogativus deo carte nu pune niciodată punct, doar naşte alte mii de întrebări.
semn de apreciere.
Cred că motivul pentru care românii evită (într-un mod puțin straniu) să vorbească despre „13-14 iunie Piața Universității” este pentru că poate acele evenimente au reprezentat prin excelență „arătarea la față a României”; sau, ca sa folosesc o altă imagine, au reprezentat momentul cînd România veche s-a privit în față cu România nouă. Nu că aș face vreo judecată de valoare între cele două aici. Dar așa văd eu lucrurile. Românii nu au avut o prăbușire a „zidului Berlinului” sau o „primăvară de la Praga”. Din păcate revelația (în sens de autodescoperire) României s-a petrecut atunci. Și de fapt acele zile și evenimente poartă amprenta caracterului tragic al societății românești. Dacă vreodată cineva, prin absurd, va încerca sa înțeleagă ce se întîmplă cu România. și dacă va încerca să ajute România să fie altceva, va trebui să înceapă cu acele întîmplări. Restul sînt doar consecințe și manifestări ale „adevărului” care s-a revelat atunci. Dar, ca întotdeauna, adevărul doare. La fel ca apa rece.
pentru textul : 13 – 14 iunie: Piaţa Universităţii – Reloaded deStefan, multumesc pentru constanta expresiei. Incep sa cred ca merita. Bobadil.
pentru textul : amalia desancho panza, putini ar face gestul pe care l ai facut tu. multumesc aalizei, ai dreptate. acolo am gresit, vorbind despre dar. imi cer scuze insa, in rest, nu sunt convins ca ai dreptate. imi spui de o arta si de goblene electronice... si? o sa fac temenele de acu oricarui curent trecut prezent sau viitor? eu merg pe drumul meu, cum o fi el. si nu cred sa fie de lepadat. tot ce incerc e sa reprezint "poetic" corpurile geometrice. mi se pare un lucru bun. sixtus, m am uitat. nu e ce fac eu. cand voi termina cu ac experimente, voi termina. argumentele mele sunt ale mele. macar sunt. nu pot fi genial in fiecare zi...
pentru textul : linia deăăă, i m stupid..
pentru textul : Zbor deasupra unui cuib de hamburgeri deMultumesc frumos, Tincuta. Seol e un loc subpamantean asemanator infernului care la evrei reprezinta locuinta sufletelor dupa moarte pana la Judecata finala. Am folosit acest cuvant pentru a sugera infernul, zbuciumul sufletesc in dragoste. multumesc pentru trecere si pentru cuvinte si da cred ca e in ton cu anotimpul, poezia e scrisa acum un an, un pic inainte de Craciun :) Violeta
pentru textul : Șoapte deVedeti ş şi ţ din propozitia mea din comentariul anterior ... este luat textul cu copy de pe pagina http://srv.diacritice.com/ si pus direct in comentariu.
pentru textul : exil deNu arata prea bine :)
cred ca il mai am si cred ca era in 2004. oricum, un car de ani. au fost intr-adevar vremuri fantastice - deceniul fantastic al vietii mele. pe langa nostalgie, e si bucuria lucrului facut bine. scris bine. niciodata nu vom mai scrie ca atunci.
multumesc si eu, Ioana!
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur deda, e un ton melancolic.Ottilia, fără melancolie viața ar fi pustiu, nu?
pentru textul : despre noi deÎn fiecare iarnă e iarna care a fost. Are sens?
pentru textul : Fără să știi deSebi, "nimicul se încordează gata să mă cuprindă" mi se pare puţintel preţios faţă de "nimicul se lărgeşte cât să mă cuprindă", care, cu posibilele sale slăbiciuni, e ceva mai firesc.
D-le Dinu, "ca un stilou de cuvinte" e o sugestie interesantă, chiar dacă, în genere, mă feresc de expresii/ metafore care au ca axă "cuvântul". Totuşi, dacă mergem cu gândul dincolo de cerneală, aflăm cuvintele, nu?
"Şi ea vine,
pentru textul : p.s devine la timp, când şobolanului tocmai i-au dat aripile" - da, iniţial, fix acolo era punctul. Dar, deşi mi se întâmplă foarte rar, am păcătuit prin adaos şi am făcut-o conştient. Dacă m-aş fi oprit acolo, textul ar fi câştigat mult pe toate palierele, în special la capitolul sugestie, dar n-am rezistat finalului actual, el venind torenţial. Dacă voi publica vreodată acest text pe hârtie, cel mai probabil mă voi opri la "aripile şobolanului".
inca n-ai spart coaja oului e doar o parere cu respect Ion Nimerencu
pentru textul : De-a Dumnezeu… deprefer finalul, desi putin panseist. textul este bun dar prin unele locuri creaza unele senzatii de dublura, de tautologie. felicitari
pentru textul : progresie paralelă şi inversă derugaminte: titlul fara majuscule
pentru textul : VERSURI deadriana, ma bucur ca ai găsit ceva pe gustul tău. corectez typo-ul, multumesc!
pentru textul : casa concept deUneori, fără să conștientizăm, amintirile, retrăirile devin poezie nescrisă. Alteori, ca în cazul de față, poezia se scrie aproape singură când penița cunoaște poteca artei cuvântului.
E un poem aproape perfect :) și care stârnește o emoție autentică.
Mi-au plăcut toate cele trei părți: prima și ultima pentru sugestie și cea din mijloc pentru idee.
Remarc:
„din mână nu mai răsare creștetul meu
ci doar o furnică mare roșie
care îi sărută palma pe dinăuntru”
Titlul pare simplu, dar e tocmai acea simplitate de care e nevoie când redevenim copii.
pentru textul : dezmierdare deColindăm Doamne! ne-ntâlnim și pe-aici frate pârâu, colindăm, tu domol, eu puțin mai năvalnic! dacă nu ți-am spus "Sărbători fericite", îacă, las aici semn.
pentru textul : Veste mare deFelicitări! Alina, ești o comoară pe lângă noi! Dorin? Cu Mircea Geoană?:)))
pentru textul : Virtualia XI. Dragoste cu stele verzi. demultumesc frumos doamna Ioana Geacar
pentru textul : experiment des-ar putea să ne plictisim
în camera asta goală
am cu mine un pachet de cărți
le putem înșira pe jos
pretindem că este un pat
evident nu de dragoste
nici nu sînt suficiente cărți
kamasutra pe cărți
nu
mai bine yoga
fesele tale pe două volume
ar fi de ajuns
restul în aer
ne ținem respirația și ne atingem
acolo
respirația mea este atît de...
scuze era un bip stupid
de la cine
nu are nici o importanță
aș vrea să mă apropii
mă întreb ce se merită să risc
să fiu cu tine
sau să fiu cu cea din tine
mai am încă o carte
o vei strivi sub universul tău rotund
apoi vertebră după vertebră
te voi așeza
sub bolți de lămîi și portocali
pe mandragore
iar dacă nu va rămîne nimic pentru mine
voi renunța la somn
voi sta într-un colț
ca un samurai sprijinit în liniștea rece a oțelului
te voi privi cum te legeni cu sîngele
din vinișoarele albăstrii
ale sînilor
cu fiecare mîngîiere
a întunericului
te voi lăsa să rupi din mine
bucăţi de zile
și nopți
l-aş mai curăţa un pic in genul sugerat mai sus, sau mă rog, poţi să mai aştepţi opinii mai pertinente.
pentru textul : kamasutra pe cărți deAcest text încalcă regulamentul site-ului, punctul 14.5. Te rog să remediezi așa cum consideri, în cel mult 24 de ore. Mulțumesc.
pentru textul : art nouveau dePagini