Corina, ma simt foarte privilegiata pentru varianta ta, iar daca ai sa-mi permiti, am s-o preiau. Recunosc, inca nu-i domeniul meu, abia-mi exersez skill-urile in ale tradusului.
Multumesc mult ca ai trecut pe aici!
Din nefericire cred că ai dreptate Virgil. După ce am scris textul mi-am amintit de Kafka şi eram în criză de idei de titlu mai bun.
E un lucru pe care cred că îl voi modifica, mulţumesc pentru trecere.
Câteodată mă visez alergând. Sunt îmbrăcată pe jumătate în plasă, ca într-una dintre poveștile pe care mi le citește Arius duminica dimineața. Am un corp subțire, pielea bronzată, degete lungi la picioare. Desculță, simt pământul strecurându-mi-se printre degete, cald, proaspăt, crud. Bate vântul. Cum să îți explic ce înseamnă să visezi că bate vântul? Îmi simt pielea atinsă de ceva fără formă, fără consistență. Dar care ar putea să lase urme. Ochiurile de la plasă se strâng mai puternic pe braț, pe jumătatea de piept acoperită. E ca și cum cineva le-ar împinge în carne. Fiecare fir de păr de pe corp pare străbătut de atingerea aceasta ciudată, e ca și cum nimic nu își mai găsește locul, ca și cum o făptură doar bănuită m-ar atinge din toate părțile dintr-o dată. Din pămînt crește iarba. Verde, aplecată ușor înapoi înspre sol, ca și cum, oricât de dreaptă, i-ar fi teamă să se îndepărteze și să piardă din vedere de unde a plecat. Să alergi prin iarbă, să bată vântul. Uneori, în vis, mă așez. Dacă stau mult – știi să măsori timpul în vis? – dacă stau mult culcată în iarbă, furnicile și tot felul de gâze încep să se urce pe mine. Atunci îmi imaginez că mă gâdilă. Este foarte greu, și nu am reușit de prima dată să îmi imaginez în timp ce visam. Oricât m-aș gândi la asta în timpul zilei, când Arius nu are nevoie de mine să exerseze amintiri, oricât m-aș gândi și aș scormoni prin fișierele de amintiri, experimentând cum se simte când te gâdili, tot nu reușesc să simt în vis iarba gâdilându-mă. Dar îmi pot imagina. Când practicăm amintiri, destinația preferată a lui Arius sunt cele șapte poduri arcuite din Amsterdam. Mai precis, cel de-al treilea pod, bătrâna care vinde flori. Mă ține acolo, legată de căruciorul bătrânei. Mă obligă să mă uit la mâinile ei mici, zbârcite. Mă obligă să îmi țin ochii deschiși, să îi urmăresc degetele în timp ce pipăie tulpinile de flori, mă pune să îi intru în palme, să ating turiștii când îi dau banii. Eu plâng și mi-e frig, dar Arius nu mă lasă să plec până seara. Bătrâna începe să zâmbească, pe măsură ce se întunecă. Se uită lung pe sub spinările arcuite ale podurilor, fața i se întinde în jurul ochilor mijiți, și se lasă cuprinsă de zâmbet. Îl simt pe Arius tremurând de plăcere, de nerăbdare. Ieri mi-a expus teoria lui despre bătrână: adună bucuriile celor care îi primesc florile din mână, zâmbetele pierdute ale turiștilor, sărutările și strângerile de mână ale veșnicilor îndrăgostiți. Adună fiecare secundă furată și o cultivă în ghivecele ei mici, ruginii. În săptămânile care urmează, le vinde drept flori. Dacă aș fi mai mult decât un receptacul de amintiri, i-aș spune că vorbește despre el. Dar nu este locul meu să îi spun așa ceva. Eu doar trebuie să îl conduc spre amintirile stocate în mine și să-l învăț să viseze. Îi țin de urât mai mult decât ar trebui, dar așa sunt toți cei ca mine, nu îi poți spune unui copil că nu vrei să asculți povești, când el vrea să îți citească. Pe mine mă dor însă apusurile bătrânei. De clanța de la ușa casei sale atârnă spânzurată tristețea. În casa goală se topesc cele șapte poduri ale Amsterdamului, cu florile lui toate. Arius nu merge niciodată până acolo, dar m-a trimis pe mine odată și mi-a cerut să-i povestesc. Eu fug uneori la ea, în clipele mele în care ar trebui să mă odihnesc. Îmi imaginez că ne ținem cumva de urât una alteia. De la ea am învățat să plâng, dar lui Arius nici asta nu-i place, îmi spune că îmi stric mașinăriile când plâng de-adevăratelea. În amintiri și în vis am voie, dar în realitate el se chinuie să îmi păstreze toate rotițele, ușițele, cheile cu care îmi sunt legate pleoapele, buzele, urechile, fruntea, mergând, iar eu risc totul cu o singură lacrimă. Are dreptate. Acum ne pregătim de visat. Nu i-am spus niciodată cât de dureros este pentru mine, abia pot să respir cu toate mașinăriile astea pe mine. Prin gură îmi trec amintiri. Mi-aș dori să am mâini să le desprind pe toate când doarme Arius, să-l abandonez într-un vis, să-l las să se descurce singur, iar eu să îmi întind trupul nou deasupra întregului pământ, să închid ochii și să aștept primul vis, prima amintire. Probabil că voi posta și pe pagina mea, dar tot meritul trebuie dat imaginii, m-am gândit la ea toată ziua, și uite ce a "produs". Un receptacul de amintiri.
comentariul meu a fost pur "la literatura", nu la altceva, te asigur. nu neg ca s-ar putea ca tu sa fi simtit ceva. Dar pe mine nu m-ai facut sa o simt Sau poate oi fi devenit eu mai ne-simtitor in ultima vreme cu atita munca administrativa
Robert, sper ca acel gol să se umple citind fragmentele care vor urma. Ţi-am citit cândva textele pe Boomlit. Suprarealiste, dense, bine construite.
Mă bucură feedback-ul tău.
un text pe care l-am citit cu plăcere, deși pe alocuri, am simțit nevoia unei recitiri. mi-au plăcut în mod special primele 3 distihuri și ultimul. Deși în contextul dat îmi sună cam artificial acel „ego”. apoi, nu prea am înțeles sensul acelui „luminat” în troleibuz pentru absenți. În penultimul distih, care mi se pare destul expresiv, aș renunța la unul din atributele care încheie fiecare vers : „neștiută”/„anonime”. Mi se pare că se cam bat cap în cap. Aș renunța mai degrabă la „neștiută”. Mi-au plăcut mult acele „lopeți darnice anonime”. În linii generale, un text care transmite ...
P.S. nu toți pacienții simt durere în timpul sau după instalarea necrozei miocardice.
George mama, asa voi face... oricum, deocamdata mi-a placut ce ai zis aici in comm. Parca nu ai fi asa cum te alintam eu... Astept scriituri noi si promit ca nu te-oi mai alinta pe viitor :-) Imi cer scuze pentru acest raspuns care e 100% off-topic, si pentru a mai salva ceva din ce mai poate fi salvat, hai sa spun ca ai putea schimba cele trei "nasuri" din incipit, sa ramai cu unul singur cam asa "noroc că avem nasul format ni-l ciocnim zilnic de ei" apoi "peacefull" sa zica cei mai priceputi decat mine daca e cu unul sau cu doi de "l", eu as inclina sa zic ca e cu unul singur, apoi "did'nt" e sigur "didn't" "who didn't want to see Tibet" ar fi trebuit urmat de "fed to the dogs", nu "feed to the dogs" Cam astea ar fi partile pozitive, fix cum zici tu Georgica mama, Andu
Atunci cum se face ca citim texte din ce in ce mai aride? Bate un vant desertic prin mai toate prozele scurte ale contemporanilor. Citesc volume de o sterilitate infioratoare. A disparut de tot nobila substanta a creatiei adevarate - de aceea sunt fericit cand dau peste cate un text precum cel de fata. Succes in continuare! Dancus
ceea ce apreciez la tine, paul, e faptul ca, de o vreme, se contureaza un stil in pagina ta. mai e de lucru, fireste, dar efortul merita, dupa cum stii. te citesc cu atentie in continuare
Aşa cum s-a scris corect, gramatical, în coment ,, unele ca noi, femeile, mai mereu depersonalizate", tot aşa, după aceeaşi regulă a acordului, trebuia scrisă formularea din poem, ,, una ca mine care nu mai simt foame" / ,, una ca mine care nu mai simte foame".... Eul liric, acel ,,personal" la care te referi, nu are de suferit fiindcă marca acestuia prin pronumele personal de pers I, ,,mine" este destul de puternică. Şi, repet, trebuie să primeze regula acordului cu ,,una".
Peste jignire trec, mai ales că te-a salvat acel plural, ,,noi", care te include.
Eu încercam doar să întind o mână, nu să cârcotesc...
Politically corect…lumea este un bazar, un amalgam de “mărfuri, limbi scrântite, oameni, bucăţi de semne” locuire la “grămadă” în toate limbile, o pastă eterogenă, irizată de vorbele unui predicator tolerant.
Aş zice că este o viziune optimistă asupra lumii, dar vin “din culise” (de ce din culise?!) acele “femei şi bărbaţi cu brâie negre”şi se “catapultează” în gol, pentru că locurile din paradis sunt ocupate (numai) de îngeri. Asta mă derutează !!
Este una din interpretările pe care îndrăznesc să le exprim.
Din cîte v-am citit – până acum – îmi dau seama, că poezia, pentru dumneavoastră, nu este un joc, ci un fel de a trăi autentic, de a gândi şi de a privi în profunzimea lucrurilor.
Mă bucur pentru dumneavoastră şi vă voi citi cu multă plăcere.
Stimă, zapata.
Excelent textul. Foarte bine scris, are idee, are cursivitate, are și typos, dar le rezolvi tu. Mi-a zis și mie un bărbat adevărat la fel, numai că nu am pus crucea în nici o basculantă adevărată ci într-una de jucărie / a mea era roșie / am pus capul păpușii de porțelan și o căram așa prin casă de mi-a zis tata unde duci tu capul păpușii îl plimbi așa de colo colo prin cameră de parcă l-ai plimba prin viață și cred că de acolo mi se trag mie paralele și paralelele, de la sfoara aceea paralelă cu linia orizontului cu care duceam după mine capul deșurubat al unei păpuși de porțelan pe care de fapt nu am avut-o niciodată ci mi-au dat-o pentru câteva clipe să o țin în brațe ca pe primul meu nenăscut, într-o fotografie cu zimți și lipsită de importanță.
Masha, am intrat pe site, pentru frumosul acestor cuvinte, fiindcă tu asta reliefezi, de fapt, partea frumoasă a lui a fi. laşi lectorul să construiască propriile imagini şi păreri, îi sugerezi să chibzuiască prin simplul fapt că spui "poate":
"Poate că nu vom ajunge niciodată desăvârșiți".
sunt aşa de frumoase aceste două versuri:
"Știu că îmi vei lua bărbia în palmele tale
de bărbat crescut singur și-mi vei șopti să tac" pline de semnificaţie. delicate şi profunde.
Nostim și bine scris. Convingătoare "împielițarea" în rolul fetiței: propoziții scurte cum vorbesc copiii, candoare și nevinovăție, descoperiri mirate. Toată lumea este a lor. Cu bureți cu tot.
Daniel, am observat că ai gasit până la urmă Regulamentul și l-ai citit, acest fapt este îmbucurător, te-aș ruga să revezi totuși punctul 20, referitor la comentarii. Ele trebuie să evite formularea de aprecieri la adresa unui comentator, și să se refere, pe cat posibil, la textul comentat. Atacurile la persoană nu sunt de dorit nicăieri, și cu atât mai puțin pe un site literar. Am încredere că nu trebuie să insist mai mult pe acest subiect. Referitor la textul de față, consider că își găsește cu greu echilibrul între fabulă (nefiind suficient de subtil) și versuri de cântec de cartier (fiind totuși, ce-i drept, prea elaborat pentru asta). Nu știu dacă acesta vrei să fie un stil care să te caracterizeze sau doar ai dorit să demonstrezi ceva; am apreciat mai mult modul in care ai scris despre îngerii "reciclabili" (si, da, aș fi revenit și cu un astfel de comentariu, sub auspicii mai bune).
Marinela, bine ai revenit. Tinand cont de durata absentei tale, iti recomand sa citesti din nou regulamentul sitului ( intre timp au aparut unele amendamente) si iti doresc mult succes. Sa speram ca, sub celelalte texte pe care le vei posta, cititorul va avea prilejul sa-si spuna parerea inaintea autorului! Autocomentandu-te, e ca si cum l-ai invita la tine, i-ai umple paharu, apoi i l-ai lua din fata si l-ai bea tu. la bune citiri.
ritmul e voit, poate chiar un pic infantil, un joc in care m-am lasat prinsa de dragul muzicalitatii. e un experiment, daca vrei; se stie ca, copiii invata mult mai usor texte ritmate, voiam sa aflu daca genul asta de lectura prinde mai usor. si nu, nu m-ar fi tentat sa scriu o poezie asa, as fi fost criticul ei cel mai dusmanos.
ma refer la:
diacritice (inclusiv in titlu);
ghilimelele care sunt inlocuite cu Ţ ("nouŢjocŢ)
si cratima inlocuita de + (ca să+l parafrazez)
pentru a-ti fi mai usor sa te familiarizezi cu locul, citeste regulamentul si postarile de la sectiunea Info, mai precis cele cateva "Jurnale de nesomn".
Cred ca analogia cu troleibuzul este reusita, chiar bine redata, e cea mai buna partea a textului. In rest, nu sunt prea multe de spus. Finalul pica in patetism total. Parca arata mai bine fara ingeri si "floricele" de genul. La "fara de mama" particula "de" se utiliza ( si inca se utilizeaza ) in textele cu prozodie. Mi se pare ca ti-a venit din reflex, dar chiar nu-i vad rostul. Multe stereotipuri si imagini uzate pana la extrem "lacrimi uscate pe obraz"(era o melodie pe la RACLA cu "lacrimile ti s-au uscat pe fard" care tot asa nu a reusit sa evite stereotipul) , "singur intre pereti" (remember Adriana... observatia de la "Descult" ?), "ochii incetosati" , "aripi", "ingeri"... Ialin
A BAGATELIZ//Á ~éz tranz. (lucruri, fapte, persoane, idei etc.) A aprecia sub valoarea reală (ca pe o bagatelă); a subaprecia; a subestima; a subevalua. /Din Bagatel[ă] + suf. ~iza BAGATELIZÁ vb. I. tr. A micșora valoarea, însemnătatea unui lucru; a subaprecia, a minimaliza. [P.i. -zez. / < bagatelă + -iza]. BAGATELIZÁ, bagatelizez, vb. I. Tranz. A diminua importanța unui lucru, a unui fapt, a unei idei etc. – Bagatel(ă) + suf. -iza.
stii ce-i culmea?
in generala tineam mortis sa fiu si eu membra in cor. un singur lucru-mi lipsea...vocea, dar nicicum nu puteam acceptam asta. "cum sa n-am voce? dar eu cant toata ziua!" si chiar o faceam, insa copacii nevoiti sa ma asculte nu se plangeau iar cainele cu care haladuiam prin padurea din spatele casei, nici atat.
motiv pentru care profesorul de muzica, dupa ce-a vazut ca nu o scoate la capat cu mine, a gasit alt motiv: "iti lipseste urechea muzicala", mi-a zis. eh, cu gandul asta am reusit sa ma consolez si a scapat de insistentele mele...
acum constat ca ca mi-am dezvoltat in timp (sau era acolo dar nu se manifestase inca) o ureche pe care as numi-o "ritmica". adevarul este ca trebuie sa simt, in poeziile mele, un ritm intrinsec, altfel nu sunt multumita nicicum.
multumesc, Lea, pentru amintirea adusa la suprafata si pentru cuvintele generoase.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Corina, ma simt foarte privilegiata pentru varianta ta, iar daca ai sa-mi permiti, am s-o preiau. Recunosc, inca nu-i domeniul meu, abia-mi exersez skill-urile in ale tradusului.
pentru textul : requiem deMultumesc mult ca ai trecut pe aici!
Din nefericire cred că ai dreptate Virgil. După ce am scris textul mi-am amintit de Kafka şi eram în criză de idei de titlu mai bun.
pentru textul : sculptură în lemn viu deE un lucru pe care cred că îl voi modifica, mulţumesc pentru trecere.
Câteodată mă visez alergând. Sunt îmbrăcată pe jumătate în plasă, ca într-una dintre poveștile pe care mi le citește Arius duminica dimineața. Am un corp subțire, pielea bronzată, degete lungi la picioare. Desculță, simt pământul strecurându-mi-se printre degete, cald, proaspăt, crud. Bate vântul. Cum să îți explic ce înseamnă să visezi că bate vântul? Îmi simt pielea atinsă de ceva fără formă, fără consistență. Dar care ar putea să lase urme. Ochiurile de la plasă se strâng mai puternic pe braț, pe jumătatea de piept acoperită. E ca și cum cineva le-ar împinge în carne. Fiecare fir de păr de pe corp pare străbătut de atingerea aceasta ciudată, e ca și cum nimic nu își mai găsește locul, ca și cum o făptură doar bănuită m-ar atinge din toate părțile dintr-o dată. Din pămînt crește iarba. Verde, aplecată ușor înapoi înspre sol, ca și cum, oricât de dreaptă, i-ar fi teamă să se îndepărteze și să piardă din vedere de unde a plecat. Să alergi prin iarbă, să bată vântul. Uneori, în vis, mă așez. Dacă stau mult – știi să măsori timpul în vis? – dacă stau mult culcată în iarbă, furnicile și tot felul de gâze încep să se urce pe mine. Atunci îmi imaginez că mă gâdilă. Este foarte greu, și nu am reușit de prima dată să îmi imaginez în timp ce visam. Oricât m-aș gândi la asta în timpul zilei, când Arius nu are nevoie de mine să exerseze amintiri, oricât m-aș gândi și aș scormoni prin fișierele de amintiri, experimentând cum se simte când te gâdili, tot nu reușesc să simt în vis iarba gâdilându-mă. Dar îmi pot imagina. Când practicăm amintiri, destinația preferată a lui Arius sunt cele șapte poduri arcuite din Amsterdam. Mai precis, cel de-al treilea pod, bătrâna care vinde flori. Mă ține acolo, legată de căruciorul bătrânei. Mă obligă să mă uit la mâinile ei mici, zbârcite. Mă obligă să îmi țin ochii deschiși, să îi urmăresc degetele în timp ce pipăie tulpinile de flori, mă pune să îi intru în palme, să ating turiștii când îi dau banii. Eu plâng și mi-e frig, dar Arius nu mă lasă să plec până seara. Bătrâna începe să zâmbească, pe măsură ce se întunecă. Se uită lung pe sub spinările arcuite ale podurilor, fața i se întinde în jurul ochilor mijiți, și se lasă cuprinsă de zâmbet. Îl simt pe Arius tremurând de plăcere, de nerăbdare. Ieri mi-a expus teoria lui despre bătrână: adună bucuriile celor care îi primesc florile din mână, zâmbetele pierdute ale turiștilor, sărutările și strângerile de mână ale veșnicilor îndrăgostiți. Adună fiecare secundă furată și o cultivă în ghivecele ei mici, ruginii. În săptămânile care urmează, le vinde drept flori. Dacă aș fi mai mult decât un receptacul de amintiri, i-aș spune că vorbește despre el. Dar nu este locul meu să îi spun așa ceva. Eu doar trebuie să îl conduc spre amintirile stocate în mine și să-l învăț să viseze. Îi țin de urât mai mult decât ar trebui, dar așa sunt toți cei ca mine, nu îi poți spune unui copil că nu vrei să asculți povești, când el vrea să îți citească. Pe mine mă dor însă apusurile bătrânei. De clanța de la ușa casei sale atârnă spânzurată tristețea. În casa goală se topesc cele șapte poduri ale Amsterdamului, cu florile lui toate. Arius nu merge niciodată până acolo, dar m-a trimis pe mine odată și mi-a cerut să-i povestesc. Eu fug uneori la ea, în clipele mele în care ar trebui să mă odihnesc. Îmi imaginez că ne ținem cumva de urât una alteia. De la ea am învățat să plâng, dar lui Arius nici asta nu-i place, îmi spune că îmi stric mașinăriile când plâng de-adevăratelea. În amintiri și în vis am voie, dar în realitate el se chinuie să îmi păstreze toate rotițele, ușițele, cheile cu care îmi sunt legate pleoapele, buzele, urechile, fruntea, mergând, iar eu risc totul cu o singură lacrimă. Are dreptate. Acum ne pregătim de visat. Nu i-am spus niciodată cât de dureros este pentru mine, abia pot să respir cu toate mașinăriile astea pe mine. Prin gură îmi trec amintiri. Mi-aș dori să am mâini să le desprind pe toate când doarme Arius, să-l abandonez într-un vis, să-l las să se descurce singur, iar eu să îmi întind trupul nou deasupra întregului pământ, să închid ochii și să aștept primul vis, prima amintire. Probabil că voi posta și pe pagina mea, dar tot meritul trebuie dat imaginii, m-am gândit la ea toată ziua, și uite ce a "produs". Un receptacul de amintiri.
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 13 decomentariul meu a fost pur "la literatura", nu la altceva, te asigur. nu neg ca s-ar putea ca tu sa fi simtit ceva. Dar pe mine nu m-ai facut sa o simt Sau poate oi fi devenit eu mai ne-simtitor in ultima vreme cu atita munca administrativa
pentru textul : Val de timp /Vague de temps deAranca, multumesc, as putea foarte bine sa spun unpoem despre marea singuratate.
pentru textul : kașmir deRobert, sper ca acel gol să se umple citind fragmentele care vor urma. Ţi-am citit cândva textele pe Boomlit. Suprarealiste, dense, bine construite.
Mă bucură feedback-ul tău.
Cu stimă
pentru textul : M de la mag deun text pe care l-am citit cu plăcere, deși pe alocuri, am simțit nevoia unei recitiri. mi-au plăcut în mod special primele 3 distihuri și ultimul. Deși în contextul dat îmi sună cam artificial acel „ego”. apoi, nu prea am înțeles sensul acelui „luminat” în troleibuz pentru absenți. În penultimul distih, care mi se pare destul expresiv, aș renunța la unul din atributele care încheie fiecare vers : „neștiută”/„anonime”. Mi se pare că se cam bat cap în cap. Aș renunța mai degrabă la „neștiută”. Mi-au plăcut mult acele „lopeți darnice anonime”. În linii generale, un text care transmite ...
P.S. nu toți pacienții simt durere în timpul sau după instalarea necrozei miocardice.
Un cititor,
pentru textul : detalii în echilibru deBot Eugen.
mai eliberează cuvintele, nu aglomera tropii... și scrie ca și cum ți-ai bea cafeaua...
pentru textul : respiraţie de toamnă degând bun!
George mama, asa voi face... oricum, deocamdata mi-a placut ce ai zis aici in comm. Parca nu ai fi asa cum te alintam eu... Astept scriituri noi si promit ca nu te-oi mai alinta pe viitor :-) Imi cer scuze pentru acest raspuns care e 100% off-topic, si pentru a mai salva ceva din ce mai poate fi salvat, hai sa spun ca ai putea schimba cele trei "nasuri" din incipit, sa ramai cu unul singur cam asa "noroc că avem nasul format ni-l ciocnim zilnic de ei" apoi "peacefull" sa zica cei mai priceputi decat mine daca e cu unul sau cu doi de "l", eu as inclina sa zic ca e cu unul singur, apoi "did'nt" e sigur "didn't" "who didn't want to see Tibet" ar fi trebuit urmat de "fed to the dogs", nu "feed to the dogs" Cam astea ar fi partile pozitive, fix cum zici tu Georgica mama, Andu
pentru textul : De ce mă Shanghai deAtunci cum se face ca citim texte din ce in ce mai aride? Bate un vant desertic prin mai toate prozele scurte ale contemporanilor. Citesc volume de o sterilitate infioratoare. A disparut de tot nobila substanta a creatiei adevarate - de aceea sunt fericit cand dau peste cate un text precum cel de fata. Succes in continuare! Dancus
pentru textul : Regele pescar deoricît de „suprarealist” aș încerca să citesc textul acesta tot nu reușesc să găsesc o legătură între titlu și el. și am căutat.
pentru textul : seara cu ochi de scoica deceea ce apreciez la tine, paul, e faptul ca, de o vreme, se contureaza un stil in pagina ta. mai e de lucru, fireste, dar efortul merita, dupa cum stii. te citesc cu atentie in continuare
pentru textul : pauză de băgat aplauze deAşa cum s-a scris corect, gramatical, în coment ,, unele ca noi, femeile, mai mereu depersonalizate", tot aşa, după aceeaşi regulă a acordului, trebuia scrisă formularea din poem, ,, una ca mine care nu mai simt foame" / ,, una ca mine care nu mai simte foame".... Eul liric, acel ,,personal" la care te referi, nu are de suferit fiindcă marca acestuia prin pronumele personal de pers I, ,,mine" este destul de puternică. Şi, repet, trebuie să primeze regula acordului cu ,,una".
pentru textul : nimic despre Nimic dePeste jignire trec, mai ales că te-a salvat acel plural, ,,noi", care te include.
Eu încercam doar să întind o mână, nu să cârcotesc...
Politically corect…lumea este un bazar, un amalgam de “mărfuri, limbi scrântite, oameni, bucăţi de semne” locuire la “grămadă” în toate limbile, o pastă eterogenă, irizată de vorbele unui predicator tolerant.
pentru textul : Brâie negre cu şnur deAş zice că este o viziune optimistă asupra lumii, dar vin “din culise” (de ce din culise?!) acele “femei şi bărbaţi cu brâie negre”şi se “catapultează” în gol, pentru că locurile din paradis sunt ocupate (numai) de îngeri. Asta mă derutează !!
Este una din interpretările pe care îndrăznesc să le exprim.
Din cîte v-am citit – până acum – îmi dau seama, că poezia, pentru dumneavoastră, nu este un joc, ci un fel de a trăi autentic, de a gândi şi de a privi în profunzimea lucrurilor.
Mă bucur pentru dumneavoastră şi vă voi citi cu multă plăcere.
Stimă, zapata.
Excelent textul. Foarte bine scris, are idee, are cursivitate, are și typos, dar le rezolvi tu. Mi-a zis și mie un bărbat adevărat la fel, numai că nu am pus crucea în nici o basculantă adevărată ci într-una de jucărie / a mea era roșie / am pus capul păpușii de porțelan și o căram așa prin casă de mi-a zis tata unde duci tu capul păpușii îl plimbi așa de colo colo prin cameră de parcă l-ai plimba prin viață și cred că de acolo mi se trag mie paralele și paralelele, de la sfoara aceea paralelă cu linia orizontului cu care duceam după mine capul deșurubat al unei păpuși de porțelan pe care de fapt nu am avut-o niciodată ci mi-au dat-o pentru câteva clipe să o țin în brațe ca pe primul meu nenăscut, într-o fotografie cu zimți și lipsită de importanță.
pentru textul : paraleli barbat/femeie la propunerea lui virgil deMasha, am intrat pe site, pentru frumosul acestor cuvinte, fiindcă tu asta reliefezi, de fapt, partea frumoasă a lui a fi. laşi lectorul să construiască propriile imagini şi păreri, îi sugerezi să chibzuiască prin simplul fapt că spui "poate":
"Poate că nu vom ajunge niciodată desăvârșiți".
sunt aşa de frumoase aceste două versuri:
pentru textul : Demidulce de"Știu că îmi vei lua bărbia în palmele tale
de bărbat crescut singur și-mi vei șopti să tac" pline de semnificaţie. delicate şi profunde.
Nostim și bine scris. Convingătoare "împielițarea" în rolul fetiței: propoziții scurte cum vorbesc copiii, candoare și nevinovăție, descoperiri mirate. Toată lumea este a lor. Cu bureți cu tot.
pentru textul : Azi am mâncat bureți deDa, mai citim, mai citim...
pentru textul : de mine deerata: "acestei" nu "aceastei" scuze de typo
pentru textul : Un întreg fragmentat deDaniel, am observat că ai gasit până la urmă Regulamentul și l-ai citit, acest fapt este îmbucurător, te-aș ruga să revezi totuși punctul 20, referitor la comentarii. Ele trebuie să evite formularea de aprecieri la adresa unui comentator, și să se refere, pe cat posibil, la textul comentat. Atacurile la persoană nu sunt de dorit nicăieri, și cu atât mai puțin pe un site literar. Am încredere că nu trebuie să insist mai mult pe acest subiect. Referitor la textul de față, consider că își găsește cu greu echilibrul între fabulă (nefiind suficient de subtil) și versuri de cântec de cartier (fiind totuși, ce-i drept, prea elaborat pentru asta). Nu știu dacă acesta vrei să fie un stil care să te caracterizeze sau doar ai dorit să demonstrezi ceva; am apreciat mai mult modul in care ai scris despre îngerii "reciclabili" (si, da, aș fi revenit și cu un astfel de comentariu, sub auspicii mai bune).
pentru textul : Cassa-Blanca (rurala) dea văzut cineva dintre voi filmul „The Taqwacores”?
pentru textul : punk bach deMarinela, bine ai revenit. Tinand cont de durata absentei tale, iti recomand sa citesti din nou regulamentul sitului ( intre timp au aparut unele amendamente) si iti doresc mult succes. Sa speram ca, sub celelalte texte pe care le vei posta, cititorul va avea prilejul sa-si spuna parerea inaintea autorului! Autocomentandu-te, e ca si cum l-ai invita la tine, i-ai umple paharu, apoi i l-ai lua din fata si l-ai bea tu. la bune citiri.
pentru textul : Agora deritmul e voit, poate chiar un pic infantil, un joc in care m-am lasat prinsa de dragul muzicalitatii. e un experiment, daca vrei; se stie ca, copiii invata mult mai usor texte ritmate, voiam sa aflu daca genul asta de lectura prinde mai usor. si nu, nu m-ar fi tentat sa scriu o poezie asa, as fi fost criticul ei cel mai dusmanos.
pentru textul : Hârtii dema refer la:
diacritice (inclusiv in titlu);
ghilimelele care sunt inlocuite cu Ţ ("nouŢjocŢ)
si cratima inlocuita de + (ca să+l parafrazez)
pentru a-ti fi mai usor sa te familiarizezi cu locul, citeste regulamentul si postarile de la sectiunea Info, mai precis cele cateva "Jurnale de nesomn".
pentru textul : un inceput demultumesc Otilia pentru trecere si atentionare am facut niste modificari pe text,o zi frumoasa
pentru textul : Scenariu scris pe jumătate de față de masă deneam!
pentru textul : iubito, pariază pe ultimul sebi dedar e posibil să ai dreptate. îți mulțumesc pentru semn.
Cred ca analogia cu troleibuzul este reusita, chiar bine redata, e cea mai buna partea a textului. In rest, nu sunt prea multe de spus. Finalul pica in patetism total. Parca arata mai bine fara ingeri si "floricele" de genul. La "fara de mama" particula "de" se utiliza ( si inca se utilizeaza ) in textele cu prozodie. Mi se pare ca ti-a venit din reflex, dar chiar nu-i vad rostul. Multe stereotipuri si imagini uzate pana la extrem "lacrimi uscate pe obraz"(era o melodie pe la RACLA cu "lacrimile ti s-au uscat pe fard" care tot asa nu a reusit sa evite stereotipul) , "singur intre pereti" (remember Adriana... observatia de la "Descult" ?), "ochii incetosati" , "aripi", "ingeri"... Ialin
pentru textul : rem deA BAGATELIZ//Á ~éz tranz. (lucruri, fapte, persoane, idei etc.) A aprecia sub valoarea reală (ca pe o bagatelă); a subaprecia; a subestima; a subevalua. /Din Bagatel[ă] + suf. ~iza BAGATELIZÁ vb. I. tr. A micșora valoarea, însemnătatea unui lucru; a subaprecia, a minimaliza. [P.i. -zez. / < bagatelă + -iza]. BAGATELIZÁ, bagatelizez, vb. I. Tranz. A diminua importanța unui lucru, a unui fapt, a unei idei etc. – Bagatel(ă) + suf. -iza.
pentru textul : mi-am cumpărat o coardă verde înspre gălbui cu mînerul rupt de"pentru ecoul de viaţă şi de zâmbet
pentru textul : Adoriana în zi de septembrie dece ne umplu anii cu nopţile" - un micuţ dezacord. Ecoul... ne umple...
stii ce-i culmea?
in generala tineam mortis sa fiu si eu membra in cor. un singur lucru-mi lipsea...vocea, dar nicicum nu puteam acceptam asta. "cum sa n-am voce? dar eu cant toata ziua!" si chiar o faceam, insa copacii nevoiti sa ma asculte nu se plangeau iar cainele cu care haladuiam prin padurea din spatele casei, nici atat.
motiv pentru care profesorul de muzica, dupa ce-a vazut ca nu o scoate la capat cu mine, a gasit alt motiv: "iti lipseste urechea muzicala", mi-a zis. eh, cu gandul asta am reusit sa ma consolez si a scapat de insistentele mele...
acum constat ca ca mi-am dezvoltat in timp (sau era acolo dar nu se manifestase inca) o ureche pe care as numi-o "ritmica". adevarul este ca trebuie sa simt, in poeziile mele, un ritm intrinsec, altfel nu sunt multumita nicicum.
multumesc, Lea, pentru amintirea adusa la suprafata si pentru cuvintele generoase.
pentru textul : două cântece roşii dePagini