Adina, tu ai primit în dimensiunea spiritului tău alb-auriu acest joc al meu în nisipurile interioare. Mă bucură că ai știut să vezi toate elementele construcției. Și că îl poți păstra.

Ma gandeam dimineata, cand am vrut sa iti las prima data comm aici, cat de greu ne este sa intelegem obsesiile celorlalti. Uite, observ prezenta aproape constanta a garilor, a trenului, in poezia ta. Asa ca trebuie sa ma aplec eu sa imi dau seama ce-i :-) Cred ca e poezia in care, un pic haotic, reusesti sa transmiti cel mai bine, dar intr-adevar mai este de lucru la forma. Haosul stii trebuie lucrat un pic :-) Virgil a fost mult mai curpinzator decat as fi putut fi eu, n-ar avea sens sa repet cam aceleasi observatii. Doar atat in plus: ce-i cu scrisorile acolo (nu le mai aminti, e o referinta mult prea concreta), si, in astfel de texte amalgam, ori incearca sa pui spatiile de respiratie acolo unde este cazul, ori scrie cap-coada fara, intelegi? cred ca ar fi iesit mai bine.

Nu e rau, nu e rau deloc textul. E doar fragmentat. Incearca sa legi ideile intre ele, chiar si cu balast.

Dragă Cornelia, textele tale mi se par deosebit de interesante dar îți mărturisesc cât se poate de sincer ceea ce mă împiedică să comentez la ele nu are de-a face nicidecum cu textul în sine ci cu numele acesta al tău de autor scris așa cu majuscule de parcă ai dori cu tot dinadinsul să se observe, să iasă în evidență. Asta mie nu îmi place deloc.
Sper să nu mă înțelegi greșit, eu apreciez ce și cum scrii în ciuda problemei destul de serioase de mai sus, opinia mea.
margas

Cristi, uite ca nu mai fac critica literara la poeziile tale ca sa nu patesc iar sa mi te adresezi cu cine stie ce alta nazbatie de apelativ :-) Deci... eu cred ca tu te incrancenezi prea mult in poemele acestea in forma clasica. Nu vreau sa ma intelegi gresit, dar in forma clasica este foarte greu sa mai scrii acum, iar cel putin in ceea ce ma priveste unul dintre putinii care imi mai spun ceva este dedal, pentru ca el este ingenuu si simplifica mult, reuseste sa ma surprinda, asta si poate pentru ca el este de fapt un sf-ist.. stie el daca ma citeste ce vreau sa spun. Revenind Cristi, acest stil si aceasta conceptie poetica nu mai este de actualitate si anume deloc, iar daca vrei sa insisti si (Doamne feri zic eu) sa persisti in ea, atunci pregateste-te de o moarte liteara lenta sau si mai rau, de o tortura mistuitoare. Intai trebuie sa te eliberezi de forma, apoi sa creezi si abia apoi sa te reintorci in forma fixa. In poezie moda retro nu se aplica pentru ca poezia nu e o toala. Iar noi, modernii anului de gratie 2008 suntem datori sa aratam ca putem si altceva decat sa mazgalim niste cuvinte pe care altii inaintea noastra mai talentati le-au pictat pe panze de trei pe patru metri. Poate ca ar merita sa incerci altceva, macar ca experiment, ceva in care sa vad si eu o exprimare libera, vorba baietilor de la parazitii. Caverna mea sluta, Doamne ce sluta e caverna asta de devine hazlie Cristi, tu pentru cine scrii? Cred ca poti si trebuie sa faci unele lucruri cu sufletul si mintea la locurile lor sau... restul e doar cooperativa munca in zadar alpinistule... Cu drag, Andu P.S. Nu stiu pe ce "alte site-uri" postezi tu si ce "pareri" aduni de pe acolo, vreau doar sa-ti spun ca la capitolul critica literara nu se aplica statistica deci e foarte greu sa tragi o concluzie din ce primesti pe ici si pe colo.

a pune un simplu punct ca titlu pentru un comentariu face ca acel comentariu sa fie greu accesibil din lista de comentarii

Mi-a placut ideea din primele doua versuri. Nu stiu cat de pozitiv e faptul ca ai pus "ma simt goala" de doua ori in cinci versuri. Textul este mai bun decat restul textelor postate. Ialin

Hahaha :)) Ești grozavă. :)))
Sinceră sî fiu, am consultat textul cu un ieșean. Accentul lor parcă nu e atât de puternic. Am vrut s-o chinui mai tari pi Ada, dar omul mi-a zis să nu. Am grieșit sî pari. :)
Ți-aș rămâne deci datoare vândută dacă mă ajuți s-o autenticizez pe Ada. Corectez detaliile pe care mi le-ai indicat in comentariu, apoi mă duc la mail-ul de pe profil, dacă mai am dubii.
Și mulțumesc! :)

Sorin, îți mulțumesc de observații. E a doua oară când îmi spui, gata, uite, mă îndrept.

frumos haiku, induce o stare de melancolie, tristeţe, deja-vu...
poţi croşeta o sumedenie de gânduri din el.
cariul cred că este cariá, dar nu fac observaţie critică, autoarea ştie mai bine.

o sa incerc sa fiu cit mai politicoasa ca sa nu te supar. imaginile primei strofe ar fi admisibile daca le-ar rosti un copil de gradinita care a auzit intimplator legea conservarii masei si face asocieri absurde din nestiinta. si intrebarile care urmeaza au un fel de inocenta necesara, dar prea mult patetism. parerea mea.

propun să înfiinţaţi o secţiune în care să ne expunem fiecare gîndăceii descoperiţi pe hermeneia, precum şi alte gîzuliţe ce nu ne dau pace şi pe care nu vrem nici în ruptul capului să le cunoască doar webmaster-ul, chiar dacă adresa acestuia ne e la îndemînă. Andu cred că va fi de acord cu mine, sper să nu ne certăm că eu am insectar mai mare.

nu am cont pe nicio reţea de socializare. mai în glumă mai în serios consider că acestea sînt echivalentul digital al caietelor studenţeşti – acele oracole - unde la sfîrşitul liceului adunai gînduri şi fotografii ale colegilor, preferinţele lor despre filme şi actori la modă etc. vă amintiţi? stop pagina mea! o fotografie în sarafan -draga mea colegă, o amintire în calea uitării, inimioare, trandafiri şi mult pelicanol. o simplă căutare pe internet oferă zeci de imagini cu astfel de exemple. interesant – ele îmi stîrnesc acum mai multă emoţie şi nostalgie, stări pe care nu le regăsesc în paginile de socializare.
dacă e-mail-lul oferă mijloace de comunicare limitate, reţelele de socializare îi dau utilizatorului iluzia comunicării neîntrerupte, a proximităţii. probabil de aici şi dependenţa de marea flecăreală şi cu siguranţă frustrarea atunci cînd utilizatorii nu primesc mesaje sau like-uri cîteva zile. mulţi zîmbesc cu îngăduinţă, cu o anumită superioritate – cum, nu ai cont? – transferînd toată viaţa lor în mediul virtual.
poate să fie acesta un tatuaj virtual? se pare că da în măsura în care reţelele de socializare nu garantează siguranţa datelor iar dezactivarea/ştergerea unui cont nu presupune şi ascunderea profilului (sînt urme ale profilului nostru şi prin accesarea zilnică a unui browser dar asta e altă poveste).
aderarea la reţelele de socializare e discutabilă chiar şi atunci cînd vrei să-ţi promovezi un produs pentru că ai alternativa unui site unde poţi afişa lucrările într-un mod elevat după o structură elastică.
un avertisment: la începutul acestui an, Asociaţia Americană de Psihiatrie (a.p.a) a nominalizat noi forme de dependenţă pentru a fi introduse în ediţia a cincea a DSM (diagnostic and statistical manual of mental disorders), printre care şi dependenţa de internet, şi, în particular, cea de facebook.
astăzi, un post tv ne transmite următoare ştire: într-un oraş din ţară s-a deschis un curs –bunica online- pentru pensionari. scopul? iniţierea acestora în tainele reţelelor de socializare, cap de serie facebook.
reţeaua de inutil-iată un semn de întrebare, o temă incitantă şi din aceste perspective aprecierea mea.

sensibile versuri.
titlul. lung şi echivoc. poate fi potrivit la mai multe "stări" de "decojire".

în schimb, imagini frumoase în text. ca o promisiune.

poemul merită o peniță, dar eu nu pot s-o dau datorită faptului că sunt creștin și starea mea sufletească vis-a-vis de sărbătoarea nașterii Copilului ceresc e una de bucurie, speranță și cânt. nu pot să mă asociez cu tristețea și goliciunea sufletească, de aceea citesc și meditez. cineva, acolo în tabăra pesimiștilor vreți să acordați o peniță acestui text? mi-a placut în mod deosebit strofa a doua. am și o sugestie, cuvântul "Vânăt" și " desfrunzite" ( se desfrunzesc) apare de două ori în text, s-ar putea evita repetarea lor. în rest, prozodie plăcută pe o tematică sacră redusă la îngheț.