Dacă o comparaţie cu atâta forţă nu aduce nimic nou, atunci nimic nu mai aduce. Fără "ca o femeie frumoasă" finalul ar deveni, nu doar banal şi predictibil, ci şi clişeic.
Versurile cu pricina nu sunt doar o comparaţie (şi aici vine "noul"), ci formează, metatextual/intercontextual o tranziţie obiect-subiect, o oglindă răsturnată: de la "vara îmbătrînește în mine ca o femeie frumoasă" la "o femeie frumoasă (iubire apusă) îmbătrâneşte în mine, ca vara". Finalul nu trebuie atins.

"aprilie, ziua întâi" - correct! magistrală ideea transferului capilar și sub de la "însemnări" - surpriza noului moderator arian estompată doar de alura hippie cu umeri albi a lui Virgil ironie, umor, autoironie, sub semnul "intelighenției", ludicul fără ghips, feli citări!

Interesant poem, n-am inteles mare lucru dar m-am simtit dator sa las un semn pentru ca textul pare a-mi fi dedicat... Sper ca nu te-am suparat pana la urma cu ceva Luminita, mai ales ca am citit in biografia ta ca ai lucrat si pe la ICPE... si eu am trecut pe acolo, eram in colectivul lui Cojocaru prin '88, scriam programe de mama focului, il cunosti cumva pe Dan Tomescu? Mi-a fost "mentor" la soft.. si el e prin Canada acum :-) (sau pe Cristi Baleanu?) In rest, sa ne citim cu bine, cu sau fara diacritice. Bobadil. P.S. La poemul Profetului nu mai scriu ca am alte pretentii de la unul ca el.

fara versul din final aceasta poezie este una foarte frumoasa, in special strofa a treia. Nu inteleg de ce pui punctele acelea dupa vers. vrei versul sa aiba o nota de sentinta? Combinari de 4 luate cate 3. Interesant ca slefuita ideea ta ar putea avea alt chip. Inima mea de fier cântă când o deschizi Te privesc din tărâmul morților E ca și cum am înfige săbii in nisip Numai apusul ne desparte corăbiile Ritmul ei bate și după ce o legi în corzi Ca de peste mii de mari si nopți Și valurile ar spăla urmele acelor răni Eu iți voi aparține mereu. Și poate trăi cu sine Viata ne leagă Parca din lumea cealaltă Inima bate in orizont Ca o stea

nicodem, ai comis-o din nou! avem aici o poezie (astea nu e texte domle!) in care rezoneaza cele mai pure sentimente, cele mai fragede trairi, cele mai superlative (sic!) stari de spirit. totul e de-o frumusete rara si acuta; iubirea cu literele, flăcările si lacrimile ei cauta sa ne inunde ontologic, biruind (in Hristos, banuiesc, ca altfel e erezie nicodeme; erezie, iti spun!) moartea in strofa I, plansul in strofa a II-a,si fuga intr-a III-a. tema rastignirii umple de dor pios pieptul oricarui cititor, care cu (sic!) inima sa simte tarmurile Nemuririi cum masoara destinul contopirii, am incheiat citatul. eu zic ca merita cel putin o penita efortul. inca una sentimentul greu expus aici public cu dezinvoltura. iar a treia penita (ca sa fie trinitate) trebuie necessarmente data pt surplusul de originalitate, ce ne-a uimit pe toti laolalta, brusc si dintr-o data. deci...penita!

Recitind și varianta I, pot spune că aceasta de aici mi se pare mult mai bună, mai structurată, mai limpede în mesaj.

Citesc frecvent astfel de texte. Ar fi bine sa revii cu tavalugul peste poem si apoi, dupa ce cade o zapada peste suprafata astfel igienizata, sa urmaresti cuvintele care au rezistat acestui "holocaust". Unele incoltesc si apar, pline de vigoare. Asa le-am simtit pe unele. Pe altele - nu. Sa ai pace, Dancus

prima strofa am citit-o ascultand waltz for Ruth (Charlie Haden & Pat Metheny), o intamplare fericita pentru ca piesa are un aer similar strofei tale... iar de la "ratiunea e doar una din formele de supravietuire" am savurat pseudodemolarea din primul segment. foarte faina poezie! o lectura care nu te face sa regreti timpul alocat. un poem remarcabil ce condenseaza spre final profunzimi elegante, daca mi se permite :)

textul e un exerciţiu, s-ar putea spune şi aşa; de când totuşi au devenit termenii "aerobic" si "anaerobic" instrumente de critica literară.
"încearcă și tu la școala primară" asta sună a jignire, aşa că o să o i-au ca atare, la fel şi cuvintele hilar şi rizibil de apar în cometariul "constructiv" al domnului Bodabil. Nu ar fi mai frumos să criticăm opera, fie ea şi aşa mai rizibilă poate, mai proastă sau mai bună ci nu să atacăm persoana? NU cultivăm duşmănia ci să arătăm unu altuia că poate mai mult prin scrieri ci nu prin trimiteri la şcoala primară, sau la o facultate de litere, sau de filosofie, în locul uneia de automatică şi calculatoare; sau în braţele unei iubite mai complexe, nu ca cea prezentă în pozia "şapte cai"; construcţia "hai hai/dihai dihai" nu îşi are locul decât în poezia pentru copii, imaginile iar... un tramvai tras de şapte cai , cât de poetic sună domnul Bodabil aşa-i, să-l compară simplist cu textul meu hilar în care poetul e un Atlas poate...
Dacă vorbim de hilar, de rizibil de chestii infantile, le putem găsi şi în poeziile dumneavoastră, precum şi în poezia "şotron": "curcubeul acela/oprise lacrimile cerului/ca tu să faci diferenţa/între un strop de ploaie/şi o amărâtă de lacrimă" o imagine demnă de, mai ştie careva oracolele alea ale copilăriei, în care ne scriam amintiri la spate, nişte texte infabitile simple şi nevinovate, na exact asta exprima curcubeul ala şi nimic mai mult, prea multă culoare nu dă poemului dumneavoastră, care nu este deloc hilar.
Mulţumesc frumos domnului Ioan Bistriţeanul pentru încercare de a se apropia de sensul poemului, de mesajul ce îl oferă el...
Cristina Ştefan, hmmm, dacă vă deranjează atât de mult prezenţa textelor mele de devenire poetică, puteţi propune o "exmatriculare" a poetului Qudatu, dacă nu, să îl ignoraţi sau poate să îl criticaţi aşa de frumos ca şi acum prin "la satiră, sau un "la mişto", că ar putea fi sinonime în cazul de faţă.
Ei bine şi ultimul contra contraargument, să zicem că poate e un crez artistic, deci ce încercă qudatu să facă, ce îşi propune el? Să ucidă poezia, să o sufoce să o spânzure, să o distrugă oare; dar oare poezia nu au distrus-o alţii înaintea lui? Cine mai scrie ca Qu pe site acesta şi în altă parte? Cine se chinuie să scrie altfel şi să caute alte forme? Voi v-aţi propus să fiţi toţi la fel, eu mi-am propus să fiu diferit, să caut alte forme, că nu sunt apreciate asta nu ma deranjeazî cu nimic chiar, chiar mă distrează uneori, asta fiind şi motivl pentru care continui să postez pe acest site, să văd percepţia asta a oamenilor cultivaţi în pămantul cel bun, iar eu ca sămânţa aia prost aruncatpă pe piatră, să cresc mai diform şi să arăt că se poate şi altfel(chiar dacă altfel voi credeţi că-i rău aţa au crezut şi alţii, mult înaintea voastră), cautând altfel drumul spre lumină, spre marele Sol.
A smulge aripile când toată lumea le poartă nu e un lucru rău şi a tăia râmele în bucăţele la fel, mai ţine minte careva cum arată o râmă tăiată, se mai mişcă oare, mai caută careva în iarbă, mai simte careva vântul şi ploaia aşa cum ar trebui, ca un copil, ca pe ceva veşnic nou? Ei bine să vedem cum luaţi sfoara de la gâtul poeziei...
La urma urmei de cand mai este poezia, poezie, cine mai stie cu adevart ce este, mai stie cineva in ziua de azi, mereu reguli mereu reguli şi înfranari, ei bine sa vă zic ce este pozia pentru mine, o dublura a omului, un joc, un puzzel chiar, o pictură a cuvântului, şi "cântec" de dureiri şi bucurii, ci nu ca la alţii "glorie poetică" şi apariţie în manuale şcolare...

o trecere fragila prin toamna in care "frunzele își caută copilăria în rădăcinile copacilor"... strofele mi se par segmentate (strofa a doua nu pare a se lega de a treia), poate vei incerca sa revii asupra lor...poate.

mulțam Miha!

:) caut

Vă mulțumim pentru participarea voastră atât de frumoasă la această ediție a cenaclului Virtualia, la Iași. Mulțumesc lui George pentru cronică și fotografii. Personal, cred că a fost una din cele mai reușite ediții, a fost deosebită. Vă așteptăm să reveniți la Iași, în Virtualia XII !

!!!!!!!!!