O initiativa deosebita de a-l invita astfel, prin intermediul acestui articol, printre noi, pe Andrei Codrescu cu volumul sau "Alien candor/Candoare straina". Romancier, eseist, poet american de origine romana, Andrei Codrescu este publicat dupa 1990 si in Romania. Multumim Bogdan Geana pentru articol! Reamintim ca Andrei Codrescu a mai fost prezent pe site-ul Hermeneia cu "New Orleans, mon amour" tradus in franceza (http://www.hermeneia.com/traduceri/2549) .
Mulțumesc mult, Luminița, pentru comentariu. Neluându-mă pe mine însumi prea în serios cu versurile, îmi vin frecvent și idei umoristice... La primul text, cu scoica, m-am gândit la apa din băltoacă și mi s-a părut normal să las termenul la singular... Legat de ultimul haiku (adică senryu) părerile celor care l-au văzut sunt împărțite. La unii nu le-a plăcut că pomenesc cuvântul vacă, altcvineva l-a apreciat tocmai din cauza subiectului ales (am fost mai demult certat de cineva și pentru cuvântul "oase" folosit într-un haiku, exact un haiku care altui amic i-a plăcut cel mai mult exact din cauza prezenței acelui cuvânt). Dacă am reușit măcar să stârnesc un zâmbet, mă declar mulțumit de încercarea de mai sus.
N-am putut să stau prea mult în fața calculatorului și imaginii tale, Virgil, dar sper că "un instantaneu" tot a surprins memoria mea. Tocmai voiam să fac azi un astfel de experiment. Mi-a plăcut. Duc poemul si-n pagina mea. unde m-am ascuns (scriu din mers) pe un acoperiș ondulat încerc să fug (să zicem:) de acasă un pas mai adânc altul mai sus pe acoperiș visele alungate se pliază pe văi adânci și curbe arse de lumină pe văi/ în grăunciori de nisip strălucește mic ideea care mâine va fulgera-n mintea mea leneșă nu-mi vine să mă ating de caietul de ciocolată înghesui cuvinte pe orice ondulându-mă-n mers ca pe niște bigudiuri somnoroase mă furișez sentimentele îmi atârnă grele ca hainele pe mort mă mișc încet ca-n miere zaharisită dar scriu pe orice hârtiuță pe buzunarul întors pe dos pe olane pe frunzele de arțar așezate teanc de timpul șerpuitor al acoperișurilor scriu pe orice mânecă sau crac urcate la uscat/furtuna amestecă frunze și cârpe suprapune pe un șasiu repede când schița cuminte a obiectului fizic când bricolajul ei umbre mov se ridică din praf când lipăi papucii las semne pretutindeni în zadar n-o să mă mai vezi niciodată locuiesc într-un sunet acum.
Gorun Manolescu, textul de faţă este un exerciţiu, fireşte, bazat pe un studiu. Nu-i rău. Dar nici din cale afară de profund nu-l văd a fi. Eu vă citesc cu interes, constant, ştiţi bine. Nimic nu este întâmplător la dumneavoastră dar dacă vă paşte vreo întâmplare precum o zice textul de faţă? Vă întreb, dacă nu este poezie aici, vă aflaţi tot aici din cauza noastră?
În altă ordine de idei, exerciţiul este realizabil şi porneşte dintr-o raţiune. Raţiunea este relativă, nu?
Poemul mi se pare bun, solid, inchegat, l-am citit de trei ori si tot mi-a placut. Insa repetitia lui "care" din ultimile doua versuri deranjeaza. Parerea mea. Andu
Ioan Jorz, Vezi că ți-am dedicat un text care se găsește la http://www.hermeneia.com/proza/6337/ (ca să nu te obosești) și care sună așa: „Se dedică lui lui Ioan Jorz. Declarȃndu-i armistițiu unilateral. Și întinzȃndu-i o mȃnă cordială. (Să nu uite să mi-o înapoieze). Pentru că amȃndoi avem simțul umorului. (Care, cȃte o dată, dă pe «dinafară» - locuțiune adverbială cf. DOOM; nu-i vina mea)” Și acum (în mod provizoriu, pȃnă îmi restitui mȃna aia), despre textul tău: «nu mai scriu le-ntorc lătratul pe dos și li-l vâr în mama lor de poezie „din bucata mea de câine/ am hrănit un om și-o pâine” lălăie poemul meu turmentat și mie cu creionul înfipt în cap îmi arde de bigudiuri și păr creț» Rezon, monșericule. Pentru că: « scriu la acest poem fără tragere de inimă tragere de urechi de toarta sufletului de „chewing-gum”-ul roz și fără gust trebuie să scriu un poem prozos scorțos grunjos pe placul câinilor când eu credeam că scriu pentru oameni trebuie să-l amestec și pe bob dylan în acest melanj post-modern». Dar ce vină avem noi?! Cu toate că sunt de acord cu tine cȃnd e vorba de p(r)ostmodernism (cu postmodernul e altceva; dar despre asta mai putem discuta). Că și mie îmi stă în gȃt (p(r)ostmodernismul). Insa, fie vorba între noi, puteai să incluzi textul ăsta în altă rubrică (la alegere). Nu la «poezie». Pentru că, de obicei, textele de sub incidența respectivei, se mai și citesc. Că, de: «romȃnu’ e născut poet» Sa ne auzim de bine.
detalii precum: "tăiat cu briceagul în copilărie" sînt cam nefolositoare
în rest, textul vrea (zic eu) să exulte ceva onirism dar mi se pare că se încurcă în detalii și prozodie. abundența asta a lui „ca”, „cu” și „cînd” trădează neîndemînare în poezie. ele ar trebui mai degrabă sugerate sau alege să scrii proză.
iertati-ma , domnule, insa mi se pare un afront..aici nu e vorba de imaginatie ci de realitate...nu-mi voi imagina niciodata oricata imaginatie as avea o biserica protestanta goala ca un vagon de metrou , sincer aduceti prin aceasta comparatie tendentioasa jignire universului meu spiritual si nu e prima data... repet, aici nu e vorba de imaginatie ci de ce e dincolo de intentie...
un poem scris cu o economie de cuvinte,un ton sobru,pe alocuri cotidienist,dar care o anumita implicare existentiala...finalul ar fi de revazut si un ton ceva mai "vehement",mai "angajat"...
retin:
pornesc la drum ca şi când
ar avea ceva
de aruncat într-un loc
la marginea lumii
nişte pisici albastre
se zvârcolesc
sălbatic
îşi amestecă ghearele
în carnea vlăguită
a existenţei
te loveşti de toate
emoţiile
Multumesc pentru ce mi-ai scris, Sebastian. Despre celelalte 3 parti: ele au fost publicate pe Hermeneia sub alte titluri, respectiv - Spulberat (Scrum IX), Tu (Scrum X) si Cand am trecut (Scrum XI). Mi s-a parut nu stiu cum sa le mai public o data cu titlu schimbat. Pe vremea scrierii lor nu puneam problema unui ciclu de "Scrum"-uri. Multumesc inca o data. Sa ai pace, Dancus
Da, domnule Test. Sarbatorim, intr-adevar "Invierea". Aici ai dreptate. Nu vreau sa stric acum aerul sarbatoresc care m-a cuprins (ne-a cuprins) trecand prin tristetea nemarginita a Patimilor ca sa ajungem la Inviere (cum bine zici). Promit sa reluam discutia dupa Sarbatori. Cu argumente si in liniste, fara pornire, dupa cele trei zile de repaos a mintii (argumentative, chipurile "rationala" si cand este vorba de religie, bazata pe "interpretarea" mot a mot a textelor, fie ele si Scripturale).
Superb poem, eu cel puțin chiar m-am regăsit în acel laitmotiv al pungii foșnite și mutate de vânt... o secvență a la forest gump cum altfel, one of my all time favourites?
Atmosferă care respiră amplu, o lectură liniștită și cuvinte puse cu inima la locul lor în text.
Aș schimba acel 'cred' deși evident are legătură cu ezitarea aceasta atât de frumos depictată în poem, dar mi se pare o exprimare acolo în versul 6 așa, ușor neîmplinită... dar este doar o părere.
Felicitări pentru acest poem, Domnule Blaj.
Marga
domnule sau doamna kiki, in primul rind va rog sa va inscrieti numele si prenumele asa cum sint ele. asta e o prima necesitate intr-o comunicare civilizata si semnificativa. in al doilea rind va rog frumos sa spuneti ce nu v-a placut sau placut in acest text si sa lasati la o parte formularile enigmatice si bizare care, pe bune, ca nu folosesc la nimic. si inca ceva, oricit de subiectivi sau preferentiali am fi, in mod normal o fiinta inteligenta sesizeaza adevarul si daca ajunge la concluzia ca aici este o cloaca a contrafacutului pleaca. simple like this.
vad in textele tale multa ura pentru aproapele nostru. nu e prea crestineste (ioi, suna ca spusa de predicatorul vreunei secte) cîteodata privesti lumea, restul, cu indiferenta, incerci s-o ignori, alte ori te vad foarte implicat, inversunat, gata s-o strivesti ca pe o boaba de muștar
iar repetitia din ultima strofa e unul din plusurile textului, indiferent de ce povețe primesti cerul se întinde peste lume ca sacul de plastic peste cadavru oamenii se întind peste oameni ca sacul de plastic peste cadavru
Uite... am citit ce ai postat aici pe hermeneia si am ales sa scriu sub acest text pentru faptul ca este probabil cea mai "curata" dintre poeziile tale... putine pretiozitati, un nivel rezonabil de context (cat sa puna in valoare ideile dar fara a deveni balast), formal prefectibila insa cu un miez interesant... inteleg tentatia de a zice ceea ce simti dintr-o rasuflare, ca si cum ai spune "asta sunt eu, uneori logica pana la sarcasm, alteori sensibila sau ne-rusinata, cu rotunjimile si fracturile inerente" insa parerea mea este ca textele tale pot deveni foarte bune daca le lucrezi (si contrar a ceea ce poate gandesti, asta nu va conduce la pierderea autenticitatii) si inveti sa renunti la unele fragmente... ceea ce este uneori prea personal devine putin inteligibil/sesizabil de catre lector, pentru ca aceasta se situeaza inevitabil in afara imaginarului tau iar - fie vorba intre noi - nu incurajezi in mod deosebit un eventual efort empatic din partea acestuia. Adica fie devii foarte convingatoare in a crea o atmosfera care sa "rapeasca" cititorul oferindu-i o perspectiva din interior ori mizeaza pe expresivitate, coerenta (nu musai logica) si inedit pentru a-i oferi un spectacol pe cinste. Pana la urma mereu exista o poveste, totul e cum o spui si e pacat, pentru ca esti talentata, sa te bazezi numai pe noapte si pe flacarile focului de tabara sa faca atmosfera.
Oricum "fluturii de motorină" este o imagine deosebita, in orice cheie ai vrea sa-i intelegi/simti :)
Mulțam pentru vizită. Faptul că postez si eu intr-o veselie pe diverse on-line-uri, are o explicatie (din punctul meu de vedere): orice text care nu este citit, nu există. Tot la marketing ne intoarcem. Lucrez, cam de 3 ani, la o carte de eseuri. Pana acum am tot postat texte care constituiau versiuni de lucru ale zisei productii. Si asta in scopul de a primi reactii asupra modului in care cititorul de azi maí "inghite" ceva. Cu alte cuvinte, de a găsi modul în care "cum spui ceva" ca sa poată fi receptat. Ca in cele ce urmează. Ci că într-un compartiment de tren cu navetiști se suie cineva care nu era din gașca lor. Navetiștii, încep să spună câte un număr. De exemplu, '5' - râsete, '23' - râsete prelungite, '14' , râsete isterice, etc., etc., etc.. Individul nostru, interzis, (trezindu-se din "interzicere") îl întreabă pe cel de alături (care făcea parte din gașcă): 'De ce rade lumea când se spune cate o cifra?' 'Pai, noi ăștia, navetiștii, ne cunoaștem atât de bine și spunem, în fiecare zi, aceleași bancuri încât, ca să nu mai lungim vorba, le-am numerotat și spunem numai numărul bancului!'. Individul, străin de gașcă, bagă la cap și se apucă și el sa se afle-n treabă spunând: '7!' - pauză; mai încearcă o data: '12!' - la fel. 'Asculta dom'le, numerele astea de le-am zis, nu sunt pe lista voastră de bancuri?' 'Ba da!' 'Și atunci, de ce nu râdeți?!' 'Ei, problema nu e numai sa spui un banc, ci și cum îl spui!'. Idealul ar fi ca si "lucrurile (mai) profunde" de care vorbești să devină "comestibile". Ceea ce incerc - cu reușite și ne.
Foarte interesanta alcatuire ce mizeaza mai mult pe participarea universului mut si ascuns al omului, zavorat in inconstient, dupa propriile temeri... constructe imagistice bazate pe motive gen sarpe, apa, nisip, joc de culori (implicit de stari), limba, parul, sarea, oglinda, bratara, inelele... imi pare un text de care nu te poti apropia rational, sau oricum nu in prima faza, daca ai pretentii de intelegere... remarc excedentul de firesc pe care autoarea l-a figurat in aceasta creatie si dimensiunea subliminala a rostirii.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Poate altădată.
pentru textul : Tratat despre dragoste, pulovere şi fluturi deO initiativa deosebita de a-l invita astfel, prin intermediul acestui articol, printre noi, pe Andrei Codrescu cu volumul sau "Alien candor/Candoare straina". Romancier, eseist, poet american de origine romana, Andrei Codrescu este publicat dupa 1990 si in Romania. Multumim Bogdan Geana pentru articol! Reamintim ca Andrei Codrescu a mai fost prezent pe site-ul Hermeneia cu "New Orleans, mon amour" tradus in franceza (http://www.hermeneia.com/traduceri/2549) .
pentru textul : Candoare străină, candoarea relegatului deLike!
pentru textul : balada ploilor pierdute 3 deZiua bună și ție, Poet al Ingerilor! Tot ieri te-am zărit și eu pe străzile acestui oraș literar. Ma bucur de coincidență si de regasire!
pentru textul : Graal deAm modificat, multumesc!
pentru textul : Soare comun denu orice ironie este epigramă, margas
pentru textul : epigrama bat-o vina deMulțumesc mult, Luminița, pentru comentariu. Neluându-mă pe mine însumi prea în serios cu versurile, îmi vin frecvent și idei umoristice... La primul text, cu scoica, m-am gândit la apa din băltoacă și mi s-a părut normal să las termenul la singular... Legat de ultimul haiku (adică senryu) părerile celor care l-au văzut sunt împărțite. La unii nu le-a plăcut că pomenesc cuvântul vacă, altcvineva l-a apreciat tocmai din cauza subiectului ales (am fost mai demult certat de cineva și pentru cuvântul "oase" folosit într-un haiku, exact un haiku care altui amic i-a plăcut cel mai mult exact din cauza prezenței acelui cuvânt). Dacă am reușit măcar să stârnesc un zâmbet, mă declar mulțumit de încercarea de mai sus.
pentru textul : Secvență senryu* deN-am putut să stau prea mult în fața calculatorului și imaginii tale, Virgil, dar sper că "un instantaneu" tot a surprins memoria mea. Tocmai voiam să fac azi un astfel de experiment. Mi-a plăcut. Duc poemul si-n pagina mea. unde m-am ascuns (scriu din mers) pe un acoperiș ondulat încerc să fug (să zicem:) de acasă un pas mai adânc altul mai sus pe acoperiș visele alungate se pliază pe văi adânci și curbe arse de lumină pe văi/ în grăunciori de nisip strălucește mic ideea care mâine va fulgera-n mintea mea leneșă nu-mi vine să mă ating de caietul de ciocolată înghesui cuvinte pe orice ondulându-mă-n mers ca pe niște bigudiuri somnoroase mă furișez sentimentele îmi atârnă grele ca hainele pe mort mă mișc încet ca-n miere zaharisită dar scriu pe orice hârtiuță pe buzunarul întors pe dos pe olane pe frunzele de arțar așezate teanc de timpul șerpuitor al acoperișurilor scriu pe orice mânecă sau crac urcate la uscat/furtuna amestecă frunze și cârpe suprapune pe un șasiu repede când schița cuminte a obiectului fizic când bricolajul ei umbre mov se ridică din praf când lipăi papucii las semne pretutindeni în zadar n-o să mă mai vezi niciodată locuiesc într-un sunet acum.
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 2 deGorun Manolescu, textul de faţă este un exerciţiu, fireşte, bazat pe un studiu. Nu-i rău. Dar nici din cale afară de profund nu-l văd a fi. Eu vă citesc cu interes, constant, ştiţi bine. Nimic nu este întâmplător la dumneavoastră dar dacă vă paşte vreo întâmplare precum o zice textul de faţă? Vă întreb, dacă nu este poezie aici, vă aflaţi tot aici din cauza noastră?
În altă ordine de idei, exerciţiul este realizabil şi porneşte dintr-o raţiune. Raţiunea este relativă, nu?
s.b.
pentru textul : Eu sunt mersul meu către… deMultumesc, acum imi sunteti de un real folos, trebuie lucrat.
pentru textul : Oameni fara nume deAm să procedez în consecinţă!
pentru textul : Concurs Naţional de Poezie dePoemul mi se pare bun, solid, inchegat, l-am citit de trei ori si tot mi-a placut. Insa repetitia lui "care" din ultimile doua versuri deranjeaza. Parerea mea. Andu
pentru textul : ambiguu pentru ruperi de ritm și tăcere deIoan Jorz, Vezi că ți-am dedicat un text care se găsește la http://www.hermeneia.com/proza/6337/ (ca să nu te obosești) și care sună așa: „Se dedică lui lui Ioan Jorz. Declarȃndu-i armistițiu unilateral. Și întinzȃndu-i o mȃnă cordială. (Să nu uite să mi-o înapoieze). Pentru că amȃndoi avem simțul umorului. (Care, cȃte o dată, dă pe «dinafară» - locuțiune adverbială cf. DOOM; nu-i vina mea)” Și acum (în mod provizoriu, pȃnă îmi restitui mȃna aia), despre textul tău: «nu mai scriu le-ntorc lătratul pe dos și li-l vâr în mama lor de poezie „din bucata mea de câine/ am hrănit un om și-o pâine” lălăie poemul meu turmentat și mie cu creionul înfipt în cap îmi arde de bigudiuri și păr creț» Rezon, monșericule. Pentru că: « scriu la acest poem fără tragere de inimă tragere de urechi de toarta sufletului de „chewing-gum”-ul roz și fără gust trebuie să scriu un poem prozos scorțos grunjos pe placul câinilor când eu credeam că scriu pentru oameni trebuie să-l amestec și pe bob dylan în acest melanj post-modern». Dar ce vină avem noi?! Cu toate că sunt de acord cu tine cȃnd e vorba de p(r)ostmodernism (cu postmodernul e altceva; dar despre asta mai putem discuta). Că și mie îmi stă în gȃt (p(r)ostmodernismul). Insa, fie vorba între noi, puteai să incluzi textul ăsta în altă rubrică (la alegere). Nu la «poezie». Pentru că, de obicei, textele de sub incidența respectivei, se mai și citesc. Că, de: «romȃnu’ e născut poet» Sa ne auzim de bine.
pentru textul : scriu acest poem pentru câini deUltima Virtualie înainte de Apocalipsa după Vaslui :). Cred că pe 15 decembrie.
pentru textul : Urâții - lansare de carte dedetalii precum: "tăiat cu briceagul în copilărie" sînt cam nefolositoare
pentru textul : mă voi afunda în inima ta ca-ntr-o mlaştină deîn rest, textul vrea (zic eu) să exulte ceva onirism dar mi se pare că se încurcă în detalii și prozodie. abundența asta a lui „ca”, „cu” și „cînd” trădează neîndemînare în poezie. ele ar trebui mai degrabă sugerate sau alege să scrii proză.
corectează textul te rog.
pentru textul : Friday, 13 deiertati-ma , domnule, insa mi se pare un afront..aici nu e vorba de imaginatie ci de realitate...nu-mi voi imagina niciodata oricata imaginatie as avea o biserica protestanta goala ca un vagon de metrou , sincer aduceti prin aceasta comparatie tendentioasa jignire universului meu spiritual si nu e prima data... repet, aici nu e vorba de imaginatie ci de ce e dincolo de intentie...
pentru textul : merg cu picioarele goale prin bucătărie I defrumusetea de neexplicat a cantecului religios... si atat.
pentru textul : versuri libere deun poem scris cu o economie de cuvinte,un ton sobru,pe alocuri cotidienist,dar care o anumita implicare existentiala...finalul ar fi de revazut si un ton ceva mai "vehement",mai "angajat"...
retin:
pornesc la drum ca şi când
ar avea ceva
de aruncat într-un loc
la marginea lumii
nişte pisici albastre
pentru textul : cale de ieşire dese zvârcolesc
sălbatic
îşi amestecă ghearele
în carnea vlăguită
a existenţei
te loveşti de toate
emoţiile
Multumesc pentru ce mi-ai scris, Sebastian. Despre celelalte 3 parti: ele au fost publicate pe Hermeneia sub alte titluri, respectiv - Spulberat (Scrum IX), Tu (Scrum X) si Cand am trecut (Scrum XI). Mi s-a parut nu stiu cum sa le mai public o data cu titlu schimbat. Pe vremea scrierii lor nu puneam problema unui ciclu de "Scrum"-uri. Multumesc inca o data. Sa ai pace, Dancus
pentru textul : Scrum (XII) deDa, domnule Test. Sarbatorim, intr-adevar "Invierea". Aici ai dreptate. Nu vreau sa stric acum aerul sarbatoresc care m-a cuprins (ne-a cuprins) trecand prin tristetea nemarginita a Patimilor ca sa ajungem la Inviere (cum bine zici). Promit sa reluam discutia dupa Sarbatori. Cu argumente si in liniste, fara pornire, dupa cele trei zile de repaos a mintii (argumentative, chipurile "rationala" si cand este vorba de religie, bazata pe "interpretarea" mot a mot a textelor, fie ele si Scripturale).
pentru textul : Plecând de la Icoana ortodoxă. de...care parcă ți se strecoară firesc în cadența citirii.
pentru textul : În urna aceasta până şi timpul dereușit foarte aici: în tot ce n-am putut ne-aş spulbera, dar și per ansamblu !
Superb poem, eu cel puțin chiar m-am regăsit în acel laitmotiv al pungii foșnite și mutate de vânt... o secvență a la forest gump cum altfel, one of my all time favourites?
pentru textul : flowers for yulia deAtmosferă care respiră amplu, o lectură liniștită și cuvinte puse cu inima la locul lor în text.
Aș schimba acel 'cred' deși evident are legătură cu ezitarea aceasta atât de frumos depictată în poem, dar mi se pare o exprimare acolo în versul 6 așa, ușor neîmplinită... dar este doar o părere.
Felicitări pentru acest poem, Domnule Blaj.
Marga
domnule sau doamna kiki, in primul rind va rog sa va inscrieti numele si prenumele asa cum sint ele. asta e o prima necesitate intr-o comunicare civilizata si semnificativa. in al doilea rind va rog frumos sa spuneti ce nu v-a placut sau placut in acest text si sa lasati la o parte formularile enigmatice si bizare care, pe bune, ca nu folosesc la nimic. si inca ceva, oricit de subiectivi sau preferentiali am fi, in mod normal o fiinta inteligenta sesizeaza adevarul si daca ajunge la concluzia ca aici este o cloaca a contrafacutului pleaca. simple like this.
pentru textul : despre falsele principii ale mecanismelor iubirii III devad in textele tale multa ura pentru aproapele nostru. nu e prea crestineste (ioi, suna ca spusa de predicatorul vreunei secte) cîteodata privesti lumea, restul, cu indiferenta, incerci s-o ignori, alte ori te vad foarte implicat, inversunat, gata s-o strivesti ca pe o boaba de muștar
pentru textul : Simțire deiar repetitia din ultima strofa e unul din plusurile textului, indiferent de ce povețe primesti cerul se întinde peste lume ca sacul de plastic peste cadavru oamenii se întind peste oameni ca sacul de plastic peste cadavru
pentru textul : the kill deUite... am citit ce ai postat aici pe hermeneia si am ales sa scriu sub acest text pentru faptul ca este probabil cea mai "curata" dintre poeziile tale... putine pretiozitati, un nivel rezonabil de context (cat sa puna in valoare ideile dar fara a deveni balast), formal prefectibila insa cu un miez interesant... inteleg tentatia de a zice ceea ce simti dintr-o rasuflare, ca si cum ai spune "asta sunt eu, uneori logica pana la sarcasm, alteori sensibila sau ne-rusinata, cu rotunjimile si fracturile inerente" insa parerea mea este ca textele tale pot deveni foarte bune daca le lucrezi (si contrar a ceea ce poate gandesti, asta nu va conduce la pierderea autenticitatii) si inveti sa renunti la unele fragmente... ceea ce este uneori prea personal devine putin inteligibil/sesizabil de catre lector, pentru ca aceasta se situeaza inevitabil in afara imaginarului tau iar - fie vorba intre noi - nu incurajezi in mod deosebit un eventual efort empatic din partea acestuia. Adica fie devii foarte convingatoare in a crea o atmosfera care sa "rapeasca" cititorul oferindu-i o perspectiva din interior ori mizeaza pe expresivitate, coerenta (nu musai logica) si inedit pentru a-i oferi un spectacol pe cinste. Pana la urma mereu exista o poveste, totul e cum o spui si e pacat, pentru ca esti talentata, sa te bazezi numai pe noapte si pe flacarile focului de tabara sa faca atmosfera.
pentru textul : aici nu mai locuieşte nimeni deOricum "fluturii de motorină" este o imagine deosebita, in orice cheie ai vrea sa-i intelegi/simti :)
Mulțam pentru vizită. Faptul că postez si eu intr-o veselie pe diverse on-line-uri, are o explicatie (din punctul meu de vedere): orice text care nu este citit, nu există. Tot la marketing ne intoarcem. Lucrez, cam de 3 ani, la o carte de eseuri. Pana acum am tot postat texte care constituiau versiuni de lucru ale zisei productii. Si asta in scopul de a primi reactii asupra modului in care cititorul de azi maí "inghite" ceva. Cu alte cuvinte, de a găsi modul în care "cum spui ceva" ca sa poată fi receptat. Ca in cele ce urmează. Ci că într-un compartiment de tren cu navetiști se suie cineva care nu era din gașca lor. Navetiștii, încep să spună câte un număr. De exemplu, '5' - râsete, '23' - râsete prelungite, '14' , râsete isterice, etc., etc., etc.. Individul nostru, interzis, (trezindu-se din "interzicere") îl întreabă pe cel de alături (care făcea parte din gașcă): 'De ce rade lumea când se spune cate o cifra?' 'Pai, noi ăștia, navetiștii, ne cunoaștem atât de bine și spunem, în fiecare zi, aceleași bancuri încât, ca să nu mai lungim vorba, le-am numerotat și spunem numai numărul bancului!'. Individul, străin de gașcă, bagă la cap și se apucă și el sa se afle-n treabă spunând: '7!' - pauză; mai încearcă o data: '12!' - la fel. 'Asculta dom'le, numerele astea de le-am zis, nu sunt pe lista voastră de bancuri?' 'Ba da!' 'Și atunci, de ce nu râdeți?!' 'Ei, problema nu e numai sa spui un banc, ci și cum îl spui!'. Idealul ar fi ca si "lucrurile (mai) profunde" de care vorbești să devină "comestibile". Ceea ce incerc - cu reușite și ne.
pentru textul : TQM (Total Tehnical Management), reclamă și manipulare. dewell, cu atîtea doamne, domnișoare pricepute la vocabular....
pentru textul : fecioare neseduse și neabandonate deFoarte interesanta alcatuire ce mizeaza mai mult pe participarea universului mut si ascuns al omului, zavorat in inconstient, dupa propriile temeri... constructe imagistice bazate pe motive gen sarpe, apa, nisip, joc de culori (implicit de stari), limba, parul, sarea, oglinda, bratara, inelele... imi pare un text de care nu te poti apropia rational, sau oricum nu in prima faza, daca ai pretentii de intelegere... remarc excedentul de firesc pe care autoarea l-a figurat in aceasta creatie si dimensiunea subliminala a rostirii.
pentru textul : Teama tăcerii dePagini