poate că da, poate că nu/ poate eu sau poate tu/ soarele vom transforma/ intr-o pizza ce-om manca.

de cele scrise! titlul poarta in el mai multa ironie decat "pompa":) spor la scris si iar multam!

aham, parca pe la „a” se termina a doua oara povestea:) cat despre timpi, se pare ca m-am timpit binisor... thx!

as face misto de textul asta, dar nu am sentimentul ca merita.
bobadil, cheia fie cu tine!

un poem care mai degrabă seamănă cu o glumă nesărată
șchiop și chior, poemul ne vorbește despre păsări îngropînd aceste clișee adânc sub pământul cuvintelor lui
aproape nimic nu ridică sentința de moarte prin scaun electric a acestui poem... doar finalul, care este din alt film
alți actori, altă paranghelie

excelent sound!
eu zic mulțumesc, Virgil, și-l trec la „favorite”.

Adina, tu ai primit în dimensiunea spiritului tău alb-auriu acest joc al meu în nisipurile interioare. Mă bucură că ai știut să vezi toate elementele construcției. Și că îl poți păstra.

Buna Alma, promit sa ma duc la colt; dar daca rasul ti-a inseninat clipa ma bucur, daca riscul de a-ti pierde slujba la vremi de criza a fost infiorator de mare pun si coji de nuca sparta la colt. PS: rasul ce a insemnat, am alunecat pe o coaja si-am spart ouale sau ghidusie?

felicitari! imi amintesti de n. stanescu. textul tau merita cu prisosință o nouă peniță. dacă aș spune altceva... dar nu aș putea spune... mircea.

daca...

as fi putut sa nu-l citesc
dar istoria nu se face cu "daca"

"we speack about an orange's party in your body, woman" asta e engleza de balta, eu zic mai bine nu o folosi daca nu o stii consider ce e aici un text slab. pur si simplu ma tot uit la el si nu vad unde e poezia

1, Virgil (Boba mai târziu puţin), am început un proiect de cronici ale unor cărţi pe care le consider semnificative dar despre care critica care, chipurile, se doreşte „profesionistă” nu se învredniceşte să scrie. Proiectul a fost deschis cu autorii A. Gejan şi D. Cozan (texte postate şi pe H.) şi e în lucru o cronică despre volumul lui S. M. Grad („Surogat”). Ag vrea să scriu şi despre „Mirabile Dictu” (nu ştiu când încă). Dar nu sunt în posesia volumului. Există două posibilităţi: (a) să-mi indici dacă poate fi achiziţionat prin poştă direct de la editură (nu dispun de timpul necesar să umblu prin librării); (b) să-mi trimeţi volumul în *.pdf prin email la [email protected]. Asta în măsura în care eşti de acord să fi cuprins în proiectul meu.

2. Boba, este evident că suferi de personalităţi multiple; şi nu că „joci numai teatru” cum te lauzi, fiind vorba de ceva patologic (şi te rog să mă crezi că ştiu ce spun). Şi dacă unele dintre ele sunt (oarecum) simpatice, altele sunt de-a dreptul…nu vrea să folosesc cuvântul. Dovada se găseşte chiar în com-urile tale la textul de faţă, atunci când, una dintre personalităţile din ultima categorie, întâi scuipă „Nu înțeleg ce rost are să postezi pe site poeme publicate pe hârtie” urmând o justificare complet aiurea şi apoi, în alt com. când, pe bună dreptate autorul îţi dă peste nas, alta linge (scuipatul) „Poemul însă este super, ca de altfel aproape întregul Mirabile Dictu, un volum de versuri pe care, oricât rearanjez, îl păstrez mereu la față în biblioteca de acasă.” Poate că cineva care te întrece este unul de-şi zice Bobadil. Îl cunoşti cumva? În ceea ce priveşte „sponsorizările” de care faci caz şi când trebuie şi când nu, dacă tot le faci, fă-le în stil grande. Instituie şi tu un premiu de câteva mii de EU care să asigure tipărirea volumului premiat la o editură ca lumea care să dispună şi de o distribuţie corespunzătore şi nu la una de kakao (nici măcar la astea nu sunt de ajuns cei câţiva marafeţi pe care-i oferi). Cu câteva sute de EU pe care îi dai, măi Mecenică, am vrut să scriu „Mucenică” (şi nu te gândi la „Mucenic” ci indirect la obiectul acela de şters la nas) nu faci altceva decât să-ţi satisfaci paranoia uneia dintre personalităţi prin care obligi să fi inclus în juriu atunci când pe H. ţi s-au interzis lansările individuale de, chipurile, „concursuri”; rezultatul cărora fiind dat de alte două personalităţi ale matale, una incompetentă şi alta rău intenţionată. Şi nu te mai da mare că citeşti cărţi de pe la o mie şi un pic (eventual în manuscris) pt. că, dacă o şi faci, lucru de care mă îndoiesc, tot nu înţelegi nimic. Cum am inimă largă, îţi pun la dispoziţie o listă întreagă din aceiaşi perioadă, dar şi din altele, pe care ţi le ofer citite gata, dar şi înţelese, ca să nu te mai oboseşti. Ce să-i faci? Am avantajul vârstei şi al timpului la care le-am parcurs înainte de a mă „boşorogi” cum binevoieşti să mă gratulezi cu gingăşie într-un com. la un text al subsemnatului. În încheiere, pt. că ştiu că unuia dintre Bobadili îi plac bancurile, citeşte-l pe cel ce urmează. Ci că pe o insulă ce părea pustie acostează un vapor. Spre uimirea celor de pe vas găsesc acolo un unic supravieţuitor (englez) al unui naufragiu întâmplat demult (vezi „Doom” pt. corectitudine; când e locuţiune adverbială, se scrie „de mult”; nu e cazul aici). Acesta îi invită să vadă cum s-a descurcat de unul singur, indicându-le trei clădiri pe care le construise. Îi conduce la prima şi-i invită în interior: „Aici e casa în care locuiesc”. Idem la a doua: „Aici e clubul pe care îl frecventez”. Pe a treia o ignoră. „Dar pe ea de ce nu ne inviţi s-o vizităm”? „Aceea….Aceea e clubul pe care nu-l frecventez”. Cred (sper), dar nu sunt sigur că ai înţeles despre ce e vorba. Dacă nu, adaug, poate te prinzi: şi ăia mulţi care te bântuie o să se plictisească şi ei de vidul tău interior (şi nu acela Buddhist sau din fizica subcuantică care e „plin”) şi vei deveni… Dacă sunt prea subtil, spune-mi, nu te jena. O să-ţi mai fac o ultimă vizită să-ţi „explic”, şi cu asta, basta. Asta nu mă face ca, în final, să nu-mi rămâi simpatic (în calitate de caz patologic).

întradevăr. dar oricum, binevenit, e altceva, e altfel față de

am revenit pe text. mulţumesc cristinei ştefan, am luat în calcul şi cele spuse de ioan şi adrian, suna preţios strofa respectivă în contrast cu tonul impus celorlalte strofe.