aranca - cuvintele incep sa-mi joace feste, asa era inainte „mireasma” , multumesc de atentionare! poate ceva mai cere poezia asta ... nu stiu, simt ca as strica-o mai mult daca as interveni acum, sau va trebui rescrisa pe un alt portativ... oricum o sa ma gandesc. era o vreme cand gaseam cu usurinta titluri, contrar cu ceea ce mi se intampla acum... poezia apartine acelui timp... yester - dorinta aceasta a venit odata cu inceputurile scrisului meu, cand mentorulul meu spiritual, pot sa-i zic asa, si pot sa-i rostesc si numele, poetul Eugen Evu, ne sfatuia bineinteles fara a insista prea mult pe idee, sa restrangem spatiul poeziei, sa incercam sa spunem mult in putine cuvinte, asta ar demonstra o stapanire buna a cuvantului... mi-a ramas aproape de suflet stilul acesta, s-ar putea sa ma prinda mai bine. despre constructiile acelea: „umbletul muntelui”... parca imi place, e ceva ca o „statornicie” sub semnul indoielii ... iar buzele ierbii... am lasat pentru ca mi-a placut asocierea cu „ umerii nostri” ... se intrepatrund niste sensuri acolo, oricum aranca stie ce spune, merita sa revolutionez putin plutirea asta:) ... macar de dragul tiutlului. pentru „mireazma” merit eu bataie... si-apoi daca te-as bate, cine m-ar mai invata de bine?

Am înţeles, Doina.

Îmi pare rău că ai fost jignită sub acest text! Cu atât mai mult cu cât eşti, dacă nu cel, printre userii cu cel mai mult bun-simţ. Asta e - în drumul nostru de-a lovi, uneori trecem peste alţii. O fi şi asta o dovadă de bărbăţie...

Prin, chipurile, „recuperarea realului” vieţii cotidiene, inclusiv renunţarea – printre altele - şi la „livrescul” optzecist, „marcat de demonstraţii de forţă în care spiritul ludic, ironia şi alte mărci lucrau ca o fabrică să-ţi livreze o chestie foarte inteligentă care se cam uita la tine cu o superioritate tranşantă sau cu o falsă apropiere”, cum zice Dan Mihuţ, „douămiismul” în cele din urmă nu face nimic altceva decât, în final, să piardă complet „transcendenţa” poeziei, ajungând să se învârtă în jurul Nimicului. Sau, când îşi dă seama de această învârtire în gol, ajunge la un „transcendent” deviant, căci mizează atunci pe „Visceralizarea, agresivitatea si directatea extrema a discursului, hiperautenticismul, cultivarea valorilor "tari" ale biograficului (optzeciștii cultivau valorile slabe), predilecția pentru morbid si pentru zonele psihedelice si infraumane, deviante, refuzul livrescului si parodicului, spiritul "comunitar", combinația de cinism, dezabuzare si disperare apocaliptica” cum zice cineva într-o discuţie despre “prinderea” trăsăturilor de bază ale zisului “douămiism”. Iar, în ultimă instanţă, toate acestea conduc la o nouă „fabrică” care nu face nimic altceva decât să livreze un nihilism exacerbat, plictisitor prin rutinizare; care, pe mine unu, nu mă încântă.

Faptul că în textul meu am spus-o cum am spus-o, adică, nu prea (sau deloc) fericit, este altă poveste.

textul mi se pare o amestecătură de idei în care găsesc destul de multă umplutură dar și crochiuri care probabil ar fi devenit (dacă ar fi fost dezvoltate) bune texte de sine stătătoare. pe alături mai apar și chestii kitsch sau unele „strigături” care am observat că mai scapă pe la unii care confundă poezia cu hora. părerea mea de doi lei grei.

merci de raspunsul prompt. cumva cred ca nu-s singurul caruia i-a venit in minte si e bine c-am clarificat lucrurile

las un semn pentru titlul foarte inspirat (musc din el ca dintr-o franzela aburinda si nu ma mai satur :)) crede-ma am citit poemul de cateva ori doar de dragul titrlului asta mustos; ce sa zic e de "belea" (daca mi se permite exprimarea). din pacate textului nu-i gasesc nicio legatura cu inspiratul titlu, poate doar aceea ca e vorba despre "o ea". e prea incarcat, o multime de cuvinte si expresii fara forta lirica; nu ma apuc sa le insir ca deja le-a notat solomon, dar nu ma pot abtine sa nu zic jos "lingurelele" , jos "petale de crizantemă căzute din ochiul lui shiva" etc. eu cred ca o periere ar fi bine venita, dar nu numai: poemul mai are nevoie si de ceva senzualitate (ziceam si eu).

drept ai rostit Andule

Buna dimineata, Poezia reflecta o stare urbana: nu totul straluceste in reclame, lap-top-uri incrustate in diamante si genti Prada... L-am vrut prozaic si a iesit prozaic. A incercat sa surprinda un moment din noaptea metropolei, zumzetul de fond si ceea ce se petrece cind ne uitam mai putin in jur. nu e o descriere in metafore ametitoare de unde ne uitam cu mina streasina sa vedem realitatea. Chestia cu jaguarul este o orecare durere mai veche a mea cind englezii si-au vindut 'Jaguarul' lui 'Ford' apoi lui Tata iar sobolanii voiau la inceput gunoi American dar l-am facut doar de import altfel iesea prea politic totul. multumesc de pareri si o zi buna

daca-l demetaforizezi si scapi de termeni gen "trahee", "pleura" si altele, faci si restul scrierii mai ok

Un text care in opinia mea ar putea "suferi" unele modificari. Rima in inceput si pe final...in acest text cred ca nu e o solutie. La cum a decurs as preferat sa fie fara. Imi plac anumite constructii "soarele-i scrum", "Nicăieri pe Pămant nu e loc, nu acum,"(negatie tripla) si ultimele trei versuri. In schimb "brusture verde smarald" imi pare o sintagma destul de slaba, foarte uzitata comparatia, devenita inexpresiva. Trei versuri consecutive incepand cu "D", introduc trei notiuni poetice din nou foarte uzitate si care trebuie redate foarte bine: somn(Doarme), dor si dans. Versul patru mi se pare cel mai slab pentru ca este iesit din context, iar ideea de melc "pus pe imperechere cu umbra sa" mi se pare mai degraba amuzanta. Pierdeti ideea, ori poate nu iteleg eu. Succes in continuare ! Ialin

Virgil, imi aduc aminte, citind poezia aceasta, de un e-mail care circula la un moment dat prin Romania, cu lucruri pe care nu le-am intelege decat unii din noi, cei care am trait totusi suficient si "inainte", si care ne starnesc nostalgia. era pe lista aceea si cico, si "impodobelile" originale de Craciun, globurile de sticla si ghirlandele din hartie lucioasa, colorata... dar la tine nu vad nostalgie. La tine e "simplu" (adica direct), asa cum spui, dor. Dor, si acum raman pe ganduri, aducandu-mi aminte de orele de romana din liceu, cand vorbeam despre roman si "fenomenul" de dor. Sunt eu singura curioasa, si asta nu va fi greu de vazut, daca citindu-ti poezia aceasta in alta zi, mai departe de pragul psihologic dintre ani, am avea acelasi sentiment. Deocamdata, aceasta e impresia pe care o am: unul dintre noi asezat cu coatele pe fereastra dintre ani. Nu dintre anul acesta si cel care vine, ci dintre anul ce vine si tot ce a fost. In mod obisnuit, eu nu ma cramponez de ce se face si ce nu in poezie, eu insami fiind mult prea impotriva "regulilor" pe care nu le simt necesare la un moment dat. Nu mi-a sunat insa bine "globurile craciunului copilariei", poate unde instinctiv poezia ta am "citit-o" ca pe un cantec, si aici am avut nevoie de pauza de respiratie mai mare. si sarutul pe care nu-l vei mai putea repeta niciodata. aici e ceva in plus parca.

de la Neagoe Basarab citire-Dumnezeu nu se arată celui care este îndîrjit. dar mai încercați. cine știe!

îmi cer scuze dar țin să fac o remarcă și cu riscul unui offtopic: eu nu pot fi găsit decât aici.

Virgil, uneori trebuie, probabil, să luăm în considerare și părerea unor irefutabili teologi profesioniști. Mai ales că ei înclină să discute esențele în mod coerent între ei pe această pagină. Drept pentru care iată-le: primul: nu cred ca as mai avea ceva de apreciat the second hand: si de ce n-ai lasat si-un stilou galben, sau macar o penita...? ...apoi, ca niște creștini veritabili mușcă din site-ul care le găzduiește și aceste inepții cu generozitatea-i remarcabilă. regretabil, dar ce ar mai fi amuzant atunci pe la noi? mulțumesc pentru imparțialitatea ta generoasă. atent, cu gânduri bune, paul