mi-a placut. dar as scoate versul acela cu seva adancurilor.

Mulţumesc pentru popas, aprecieri şi sugestii, domnule Dinu. Interpretarea d-stră este interesantă şi apreciez acest lucru, dar nu, nu este vorba despre Dumnezeu, deşi...tot de dumnezeire ţine. Nu voi explica mai multe. Ar însemna să dezbrac textul...până la piele...
Stimă şi încă odată, mulţumiri, i.p.v.

Nu, înțeleptule Apeiron, sînt doar o ființă de aer și lumină captivă în vasul acesta de lut. Și nu știu ce să fac atunci cînd vin vînturile din miazănoapte și gîndurile cele mai sincere, cele mai bune se întorc împotriva mea ?

P.S.

Pe „surse” – pe astea chiar că nu le mai cred – se spune că la zisa recepţie ar fi participat şi ar fi convorbit cu Ponta, şi Kondriakov, cunoscut om de influenţă al lui Putin. Cert este însă că zisul Kondriakov, mare maestru al lojii masonice ruse, adus de Guşe (fapt recunoscut public de G.), a fost la noi în ţară la precedenta suspendare a lui Băsescu. Punct. Şi nu de la capăt.

poemul ar putea avea si trei strofe: "în ultimele nopți alerg desculț prin tine oglinzi mari își iau zborul aripile lor îmi mîngîie spinarea cu răsuflarea somnului ca o gheară de leu alb îți ating nuferii îmi despic palmele în ei într-un ritual avraamic privirile tale îmi cuprind gleznele mă întrebi dacă sînt gata pentru fericire ezit ca de obicei și pierd începutul echilibrul controlul împietrit în spatele aceluiaș zid rămîn undeva singur în visul tău fără mine", dar nu este aceasta obeservatie numai o constatare, ci faptul ca, poemul impartit astfel, isi potenteaza mesajul si face ca ultima strofa sa piarda din rostul pe care autorul a incercat a il adauga poemului prin compunerea ei. adica: daca in primele doua strofe, ideile ce le alcatuiesc se dezvolta in jurul sinelui daruit iubitei, in ultima strofa, realitatea devine iluzorie si translucida. titlul cred ca este suficient de obiectiv, in sensul ca transmite intreaga fantasmagorie. un poem bine inchegat. fantastic prin debordanta imaginatie si unicat in contextul poetic al acestui site, motiv care ma face sa il evidentiez cu penita ce o am la indemana.

ai tu un fel de a imbina cuvintele, de a le spune atat de simplu si firesc incat eu, cititor fidel , m-am trezit stand de vorba cu dragonii de un albastru minunat. sper sa nu se supere Alesandros pe mine !

Mie nu-mi place. Mi-am faramitat personalitatea? Sa lasi o urma, un marcaj, daca ar mai fi fost inca trei sinonime nu m-ar fi mirat. De ce devin urmele inutile? Mortii inca vii si vii morti, suna oribil, mai ales ca nu e acoperit de nimic. Sunt doar cuvinte goale: nu le umpli, nu le alaturi unui story, nu ti le insusesti. Albina ostenita de preaplin, nu inteleg de unde pica asta si de ce albina... Si ultima strofa e cam neclara. Nu te supara ca-ti zic toate astea, dar ai grija cum formulezi si nu expedia, lasa imaginea/ povestea sa mearga pana la capt, sa-si vada de cursul ei firesc.

Pentru a putea continua discuţia este necesară precizarea termenului „spiritualitate”. Apelul la dicţionare nu mă ajută fiind lovit de circularitate ( Spiritualitatea este: „Calitatea, caracterul a ceea ce este spiritual. ♦ (p. spec.) Ceea ce caracterizează o colectivitate umană din punctul de vedere al vieții sale spirituale” sau „Caracter spiritual. ◊ ~ea unui popor caracter specific al vieții spirituale” sau „ansamblu de idei și sentimente care caracterizează un popor, o națiune din punctul de vedere al vieții spirituale”, etc..).

Pentru mine sintagma - întrebare „de unde venim cine suntem încotro ne îndreptam?” (titlul unui tablou celebru al lui Gauguin), la care nu a răspuns şi nu poate răspunde (cel puţin încă) mulţumitor nici ştiinţa, nici filosofia, nici religia, nici arta şi nici măcar mistica subîntinde (conţine) spiritualitatea. Şi arta (poeticul), că de el ne ocupăm, ca şi, cel puţin mistica şi filosofia încearcă, în diverse perioade de timp, să dea un răspuns. Fiecare în felul său. Pentru că:

A vorbi „religios”, înseamnă a vorbi dogmatic.
A vorbi „științific”, înseamnă a vorbi „fără rest”.
A vorbi „filosofic” sau „poetic” sau „mistic” înseamnă a vorbi despre transcendent, arătând metaforic, adică sugerând (despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă, dar se poate arăta).
A vorbi „mistic” înseamnă că ceea ce se arată, aşa este.
A vorbi „poetic”, înseamnă că ceea ce se arată, ar putea fi şi să crezi că într-adevăr, că ar putea fi.
A vorbi filosofic, înseamnă că ceea ce se arată, ar putea fi, dar să te îndoieşti tot timpul.
A vorbi ştiinţifico-filosofic sau ştiinţifico-poetic sau ştiinţifico-mistic e un non sens, înseamnă a vorbi fără rest despre ceea ce nu se poate vorbi, adică să „filosofezi” cum zice Heidegger sau a bate câmpii.
A vorbi filosofico-ştiinţific, are sens pentru că ţii seama de ceea ce se poate vorbi fără rest la un moment dat şi de ce se poate vorbi cu rest, la acelaşi moment, adică previzional.
A vorbi mistico-ştiinţific, este fără sens, ca şi poetico-ştiinţific.

Mă opresc la „poetic” pentru că, dintre toate el reacţionează cel mai prompt şi este, după părerea mea, cel care dispune de cea mai mare receptivitate. Prin urmare el cred că are cea mai mică inerţie în a contura o „condiţie existenţială” după o ruptură drastică care produce o bulversare a omului la un moment dat. Şi tot aşa cum, relativ recent, de exemplu, „dadaismul” (marcând ruptura) şi-a găsit expresia în „suprarealism” - şi exemplele pot continua – şi „postmodernismul” (ruptura) îşi va găsi, probabil, mai devreme sau mai târziu, expresia în „ceva” pe care, deocamdată nu-l putem caracteriza şi, în consecinţă, nu-i putem da un nume. Singurul lucru pe care îl putem face noi cei care avem sensibilitate specifică (fără a fi neapărat creatori, dar măcar receptori) este de a „simţi” dacă „restul” care „se arată” metaforic ar putea fi şi să crezi că într-adevăr, ar putea fi. Mă repet poate, a avea pretenţia că vorbeşti „poetic” fără „rest”, adică în mod univoc, este la a rămâne la un metaforic de suprafaţă, oricât dc strălucitor ar fi acesta.

Evident, rămâne deschisă întrebarea: cum receptăm „restul” poetic propus de perioadele care au trecut? Are acest „rest” perenitate oricând ar fi fost sau ar fi încercat să ne fie „revelat” de poetic?

Mai adaug: se pare că, la început, omul s-a exprimat cu „rest” în mod „mitic”, adică „poetic”, ulterior s-a ajuns la „rest mistic” sau „filosofic”. Ceea ce ar putea fi un argument pentru perenitatea poeticului.

draga Sixtus, parerea mea. umila. este ca era mai simplu sa spui "da doml'e, am facut o mica gafa" si cu asta basta. nu era nici o tragedie. toti le mai facem. ma indoiesc ca toata invirteala asta pe dupa sura cum ca inchinarea nu e inclinare (evident aici ai sa ma iei probabil cu faptul ca inchinarea ta de aici nu e religioasa ci e... carteziana), deci ma indoiesc ca aceasta pledoarie convinge pe cineva. si inca ceva, ultima data cind am citit pe undeva steagul in berna e semn de doliu si nu de capitulare. dar din nou, inchinarea nu e neaparat capitulare. poate fi si respect. la urma urmei nu e vorba decit de 45 de grade din cele 90 ale exigentei carteziene.

nu știu cine e Feodor Mihailovici și deci ultima parte mă aruncă în zona unui terț care nu prea pricepe ce se întîmplă. în rest textul are acele formulări pretențioase pe care eu nu le pot asocia cu poezia. am citit, nu am înțeles cam nimic, am trecut mai departe. nu mai am răbdarea exegezelor alambicate. mai ales cînd nu am siguranța că la sfîrșit aș da peste ceva

as face misto de textul asta, dar nu am sentimentul ca merita.
bobadil, cheia fie cu tine!

Hm! Eu am intrat acum pentru Cristina:)))) Nu m-am simţit luată în balon!!! Atenţie, doamnelor şi domnilor. Aceea a fost justificarea mea! Am făcut acum, ce-i drept, un punct şi de la capăt. Sunt un poet al gării de nord în trecere... Dacă justificarea mea nu este bună, accept spânzurătoarea cu mare onoare sau să mi se taie capul dar rogu-vă un Cromwell mai bun.

incercand sa respect mult citatul regulament insusi, presupun prudent ca nu am voie sa comentez faptul ca expunerea motivelor personale de a face una sau alta frizeaza chiar regulamentul clamat. oricum nu e problema mea, it's a free conutry (e SINGURUL concept care poate face, imHo, situl sa functioneze), fiecare e liber sa ignore comentarile care i se par ne la locul lor. nu-i insa la fel cu intrebarile, aici intervin reguli generale. mi-ai ramasa datoare cu raspunsul la intrebarea: ce intelegi prin "stare acrilica". datoria unui comentariu e sa ajute textul sa se autoperfectioneze. e evident cazul intrerbarii mele, nu am nici un motov sa ma aflu in treaba. multumesc. astept raspunsul tau. rim

poemul tau are sensibilitate si greutate. imi place mult postura de Micul Print a baiatului care contempla luna, dialogul imaginar (sper) cu mama. ce mi se pare putin sarit din logica poetica este "respirația de pe geamuri" care nu este acelasi lucru cu geamul aburit in urma expiratiei. acolo m-am poticnit, de aceea iti specific asta.