adrian, cred ca ar fi bine sa scoti a doua imagine

Recunosc, o vizita la Pompei si la Herculanum este o maciuca in cap. E o efervescenta intalnire cu trecutul as is. Banuiesc ca va ramane un motiv vesnic de cercetare si fascinatie, ca toate marile drame ale omenirii. Nu uita Aranca, ca tot ce vezi la mine nu are legatura cu realul , el exista undeva ca un reper de plecare cartezian, dar foarte repede divaghez intr-o iluzie care ma intereseaza si in care ma simt in larg .

Alma, îmi dai de gândit și îmi prinde tare bine. E intenționat scris în ambele limbi și, după simpla mea estetică poetică, cred pot lăsa așa. Sunt poeți consacrați ce își permit nu doar 2. E un joc anume ales. În ce privește condiționalul, am evitat să îl folosesc din două motive: primul, pentru că ar fi deranjat așa cum a deranjat și în altă poezie la care tot tu ai făcut această remarcă asupra condiționalului prea folosit de mine în poezii; în al doilea rând, fiindcă am preferat viitorul, are sens în acest poem. Mulțumesc pentru citirea prin timpuri. Ela

text bun dar exista totusi citeva greseli de gramatica. asta la prima citire

începe bine dar se termină într-un clișeu banal.

cred ca o sa dau cioara de pe gard pentru corbul de pe glob. felicitari, Dorin, pune-mi si mie o carte deoparte, te rog!

cami - poemul acesta o sa-mi ramana aproape de suflet, desi nu am primit alte pareri in afara de a ta; aerul a intinerit rememorand si prefigurand castele pe o plaja pustie... as vrea sa cred ca se vor intoarce toti ingerii ce mi-au dezertat din simtire, iar trenul ... sper ca se va intoarce si el, desi cu o intarziere aproximativa de o jumatate de viata... dar se va intoarce, sper:) multumesc de constanta trecerilor tale!

Profetule, ai si tu dreptate cu ratiunea asta... Doar ca Lucia e lucioasa, deja, de la atata frecare cu - dupa cum ziceai - diletantismul si, mai ales, de la atatia ani de critica din scoala si de la altii de maniere si de la atatia altii de. De aceea, nu facea decat sa dea niste chei de lectura, ca sa nu o/se mai frece si altii. De are dreptate, fireste. De-asta imi place mie de americani, cand iti trimt scrisorica acasa, de-aia cu fereastra la nume si numele batut la imprimanta electronica, cum ca sa te prezinti sa iti dai cu opinia de ce s-a aruncat batranelul ala in fata cadillacului si si-a fracturat aratatorul, pe care altfel, il tinea la tampa, gandind. Stii ca ei sunt obsedatii de gandirea in juriu: mai multe minti dau un verdict mai... aproape de adevar, nu? Ce ti-e si cu adevarul, conceptele si judecatorii astia... nu-si asuma neam sa ii dea batranelului aluia o disciplinara de o luna cu stransul frunzelor din orange, cu restul de degete, fara ca juriul ala chibzuitor de care vorbeam sa-si dea cu parerea. Nu-si asuma si pace! Astfel, batranelul ramane fara cei 10 mii de dolari pe care ii ceruse cadillacului, ca sa nu depuna plangere. Si asta pentru ca masina e masina, geamurile fumurii, iar la volan era soferul negru al bogatanului, care sofer tocmai isi luase lumea in cap in caruta stapanului, ca sa scape de sclavie. Cam atat despre sentinte. Chei de lectura, dupa cum ziceam. Ca sa nu repetam experientele diletantismului, dupa cum ziceai si tu... Nu?

Ar trebui găsită cheia de la pagoda plutitoare pentru a intra în "cerul cerului"? Același amestec firesc / nefiresc de simboluri, nume, locuri, cumva, aceleași "candelabre". Dar acest lucru ar putea însemna și o păstrare a unui sens al valorii. Ai într-un vers: "desfac coarda" și care nu sună tocmai bine. Apreciez ideea experimentului vizual.

Eugen, n-ai înţeles că am zis de bine de poem.

comentezi despre text ori esti un mamifer arctic din familia Bovidae, alege

Virgile, asa-i, in argumente putem sa ne batem mai ceva ca Fat-Frumos cu zmeul, stii tu... in sabii sa ne taiem sau in ciorapi sa ne mirosim :-) Oricum, disputa mi-a placut dpdv intelectual (mai putin atunci cand tu dai impresia ca esti mai destept decat esti de fapt), nu vreau sa o prelungesc si in niciun caz sa am aici (Doamne fereste) ultimul cuvant decat acesta: doi barbati discuta si unul ii spune celuilat "eu la mine in casa am mereu ultimul cuvant", la care celalalt intreaba "da? care e ala?" "Ai dreptate, draga mea" Emile, dupa cum ti-am mai relatat cu alta ocazie, la mine in familie exista un frate mai mic dar destul de mare (are si el deja 40 de ani) care este de 17 ani in presa si mai nou o cumnata care este si ea de 10 ani tot pe acolo (ambii pe la ziare neinsemnate cum ar fi Adevarul, Jurnalul National sau Cronica Romana). Eu nu am scris nimic din genul reportaj and such asa-i, dar, prin natura lucrurilor, am citit si am fost invatat de catre mai sus-numitii cate ceva in ultimul deceniu si ceva. Crezi ori ba ce iti spun, treaba ta la urma urmei. Andu

Ioana, am eliminat cele două versuri. Mulțumesc foarte mult pentru părere, pentru îndrumare și pentru penița care vine să atenueze efectul altor comentarii. Îmi place mult de tot ce interpretare ai dat versurilor mele, (irisul cu petalele răsfrânte) este dovada fondului tău interior, pe care l- ai scos la iveală aici. Nici nu știu dacă eu am gândit așa de frumos ca tine. Aprecierea ta e cel mai frumos compliment pe ziua de azi. Pot să spun că te mai aștept cu alte recomandări și pe viitor?

domnule oprea, departe de mine gandul ca poezia mea poate sta alaturi de vreo capodopera contemporana. numai ca, exista optiuni. si optiuni. sau nu? important, pana la urma, e sa poata fi numita. poezie. sunt unele exceptionale (nu e cazul, desigur, sa cautati printr-ale mele pentru ca nu veti gasi asa ceva), altele bune, unele slabe, altele execrabile (d-astea scriu cu predilectie). totusi, imi permit sa nu fiu de acord cu dumneavoastra: a renunta sa incerci e doar o alta optiune. e posibil sa nu pot atinge vreodata calitatea scrierilor dumneavoastra, dar nici macar sa nu incerc? (la urma urmei, in foarte multe cazuri, actiunea e mai importanta decat rezultatul acesteia. zic si eu.)