textul acesta este o proza pe care autorul a fractionat-o intr-o forma de strofe dar nu reuseste sa treaca de pragul poeziei. desigur ni se poate spune ca acest prag este un fel de „fuzzy line” despre care nu se mai cade să vorbim astăzi. dar hai sa fim seriosi, asta nu inseamna ca orice poveste este poezie. si nu ma refer la forma (asa cum de fapt se deduce si din critica mea).
Inca cateva cuvinte despre Fondane ( Barbu Fundoianu) nascut la Iasi in 1898 si executat la Birkenau in 1944. A plecat la Paris in 1923 unde scrie eseuri, scenarii si poezii. E descoperit de Ilarie Voronca si Tzara cu care schimba cateva scrisori. Desi esential oniric si indraznet nu se alatura grupului Andre Breton ci prefera miscarea " Le Grand Jeu" (1927-1932) care abunda in incercari simpliste dar si experimente intuitive, spontane. Prin anii 40 Fondane se dedica filozofiei dar viata ii este curmata de deportare si executie. In Ierusalim, institul Yad va Shem care se ocupa cu studiul si istoria holocaustului a ales cuvintele lui Fondane gravate la iesirea din cutremuratorul muzeu al tragediei poporului evreu: "... amintiti-va doar ca am fost nevinovat si ca, intocmai ca si voi, muritorii acelor zile am avut si eu o fatza brazdata de manie, de mila si de bucurie, o fata de om, pur si simplu !" B. Fondane
Superfluu într-un act cu frustrări hau hau fără ecou Scena căminului cultural Dîlga. Joacă brigada artistică de amatori Umne Umne. Spectatori- fără carte dar cu un pic de minte. Precizări: intrarea în sală fără semințe de floarea soarelui este interzisă. Afinități spirituale: apa e udă, cerul e albastru, pasărea zboară, muntele e înalt, cîmpia e șes. Pe scurt din spectacol: Pe dușumeaua dată cu gaz intră Sofica, fîstîcită; unu doi unu doi hauuuuu, probă de microfon și se aprinde ca mușcata. În rochița de stambă, parcă e o rîndunică speriată de coada ei. Începe pierită toată, copleșită de originalitatea mesajului: “oamenii nu sînt de fapt oameni oamenii nu sînt cîini nu sînt animale oamenii nu sînt porci nu sînt de piatră oamenii nu sînt gîndaci oamenii nu sînt liane nici frunze nici putregai oamenii nu sînt șerpi nici ciuperci sau fiare nu sînt îngeri sau demoni oamenii sînt dumnezei dumeaozeauei douamneazeauai oamenii sînt duuuuuuuuuuuuuu umne umne umne zoaie zemuri” Prin scenă trece tanti Jana. De cînd cu reducerea de personal, ea e bună pentru orice rol; face pe croitoreasa, pe iubita părăsită de Gore, vinde bilete ( unde sînt vremurile cînd un bilet la film costa 1,25 lei, nu 2 lei grei cum zice un contemporan!). Acum desenează cu mopul în aer copaci uscați, aruncă detergent pe ei, apoi suflă cu aspiratorul și pune de un mic viscol. Ah, cum se mai pricepe Jana la recuzită, ce iarnă ca în povești din nimic! Apoteotic: “Gârbovă ca o feștilă/Într-un cap de lumânare;/ Ca o mutră imobilă/De harap cu nasul mare”, Jana se face cioară pe o creangă. Janeto te iubim, tu ești în toate, în cele ce sînt… Din culise se aude lupul, hauuuuu, hauuuuuu! În pantaloni scurți cu bretele, intră Truism a lu’ Mărin Coșcovete. Dă replica Soficăi, plin de emfază: Iarna nu-i ca vara! Spectatorii aplaudă frenetic, pătrunși de așa revelație. Cortina! Vezi bă ăsta a lu’ Anica, ce e omu? Făceai tu pe deșteptu, porc de cîine ce ești! Te-am cîștigat, hai la bufet să dai mastica! zice Costică Marghioală. Doar Sara, o tînără domnișoară nevrotică, bolnavă de prea mult văz, dă din cap nedumerită-mare e grădina ta Doamne! E drept, Sara e o intelectuală subțire, a absolvit școala de menaj de la Găești. Reporter la munca de jos, Poate revenim cu afișul spectacolului.
Sebi,desigur, anumite stări ori trăiri în poezie pot fi exagerate, de asta i se spune poezie; desigur, și inventivitatea contează, imaginația, vocabularul de cuvinte ș.a.m.d. însă, părerea mea este că la baza oricărei trăiri există(trebuie să existe) grăuntele de adevăr. Textul Dus-întors la care faci referire este consecința primilor ani(92-97) petrecuți în România, a trăirilor de atunci. Cât despre textul "fostei mele şotii", el exprimă un adevăr, o realitate, exprimată puțin cam brutal, dar care se cerea la un moment dat exprimată . O zi bună îți doresc. Eugen.
Adriana, nici chiar neschimbat nu-s, stai linistita... Oricum, sper ca macar v-ati distrat (daca am inteles bine aluzia)... cand scriam cel putin pe tine mi te-am imaginat razand copios :-) Andu
Îmi pare rău, Adrian, dar nu le văd. Am citit din nou şi aş putea adăuga numai două. Poate deranjează puţin faptul că am folosit liniuţa de legătură de câteva ori în loc de virgulă sau punct. O pot înlocui.
Textul postat nu este deloc minimalist şi nu prea recuperează realul. Ca să fie, ar trebui, eventual, să lipsească din primul vers "tangentă la cerul de marmură neagră", iar din al doilea "copilul nostru neconceput"; şi chiar "umbra ta". Care sunt departe de a fi "ultraminimaliste", fiind, din contra, "maximaliste".
Teoria domnului Manolescu Gorun este absolut corectă. Practica pune, însă, ca de obicei în viaţă, probleme...
Aşadar, ce-ar rămâne ar fi "O pasăre îmi cade în palmă în staţia lui 41". De aici (ca premisă) se poate dezvolta divers, obţinându-se un text şaizecist (cum aş zice că s-a şi obţinut, fie şi cu un mic iz parodic), unul optzecist, ironic şi fantezist, sau unul antimetafizic, douămiist.
Oriana, superb, ocolind erezia - frumos, Rameau - adăugăm: Să uit Aș vrea să uit c-am murit, aș vrea să uit că nu mă mai doare nimic, doar înserarea uneori o mai simt cum îmi nimicește cărările. Predeal, 2001.
Cristos a înviat! E interesant şi dulce-amărui micul tău poem. Uite cum în văd eu:
floare murdară
pretutindeni în noroi
urme de cizmă
(da, cred că merge murdară fiind în noroiul sugerat mai apoi, eu am creat un vers pivot la mijloc, cum uneori se practică în haiku, tu ai creat o disjuncţie clară, o juxtapunere care de obicei se marchează prin liniuţă - sau alt semn. Actual unii autori de haiku au renunţat complet la liniuţa de separare, chiar dacă versul din mijloc nu e pivot). Cred că varianta ta e mult mai bună decât a mea. Am trecut doar să spun şi să explic acest lucru. Paşte luminat!
Am salvat, fără să-mi dau seama, comentariul de două ori. Dar, cui are răbdare (şi în special autorului, căruia i-am semnalat unele neglijenţe), lectura ambelor variante i-ar putea arăta grija pentru evitarea unor repetiţii nerecomandabile (ex., verbul "a construi", în prima variantă). Trebuie să ne protejăm micul nostru blazon în fiecare împrejurare.
Cu excepția "formei serpentină" nu prea văd aici poezia... E prea pus pe tavă sentimentul. Încearcă să îți decantezi trăirile. Cred că poate ieși ceva.
ac text mi se pare fantastic pentu ca reusesti -si in toate textele tale de altfel-sa dai cuvintelor aerul acela de poem clasic dar modern, sa induci cititorului acea stare de liniste si impacare cu sine. aici ai, pe langa eleganta stilului si adeziunea la un mod aproape christic de a fiinta, o rezonanta semantica care, asa cum f bine precizeaza alma, m-a facut sa ma simt solidar cu trairea poetului. nu pot reprosa nimic, e frumos...noul isus cu mioarele gadilandu i picioarele, mama, batista, mortii (fiecare isi are mortii lui) abonamentul, naveta, ingerii, calimara etc, ca si cum poetul, impanzit in panza lucrurilor nu stie cui sa se dea, cum sa o facă. e vorba despre prieteni si tristete, despre duminica si melancolia ei, despre refuzul categoric al cliseelor, despre simtul fin al realitatii... vine, vine primavara si eu nu am nici un fir verde in gură...
doar doua sectiuni imi atrag atentia: "încruntarea ta lăsa urme pe catarg la înălțimea gândului" si "tresărea pe coapsă un fluture era senzația alunecării tale prin valuri fără întoarcere"
Adriana, vreau să-ţi mulţumesc tare de tot pt. acest comentariu elaborat şi o spun fără nici o umbră de ironie. Nu sunt dintre cei ce se pierd cu firea, în consecinţă comentariile negative, ironice şi sau depreciative nu mă demoralizează ci mă fortifică şi mă ambiţionează să mă autodepăşesc. Acest text, ca şi cel postat înainte sunt texte mai vechi; de mult nu mai scriu în această manieră. Dar am vrut să aud în legătură cu ele câteva păreri. Sînt de acord cu tine când spui că există anumite stângăcii în exprimare. L-am revizuit de mai multe ori şi nu am mai putut să introduc nici un fel de modificări.
Am încercat pe cât posibil să evit rima facilă(Verb-verb; adjectiv-adjectiv), dar şi pe cea artificială sau căutată şi cred că mi-a reuşit într-o oarecare măsură.
Totuşi miza nu a fost pusă pe rimă, ci pe conţinut. Scriu din plăcere şi pun suflet în ceea ce scriu.
Îmi pare nespus de rău că textul nu îţi transmite nimic. În schimb mie, când mă gândesc la perioada în care a fost conceput, îmi transmite multe lucruri.
Oricum, sper ca următoarele texte să îţi transmită măcar un dram de emoţie.
Bobadil, dimpotriva, tu continui chiar si aici sa vorbesti urit la adresa Marinei Nicolaev si indiferent de parerea ta despre ea sa ce amintiri iti sugereaza ea (aspecte care sint absolut irelevante pentru mine) vreau sa iti spun ca e unul din editorii care a muncit si munceste cel mai mult pentru Hermeneia si a facut-o in vremuri cind eram cam singur pe aici. Si o face de o foarte buna calitate. Stii, pina sa incep Hermeneia stiam un lucru mai mult teoretic, acum il stiu practic: gasesti foarte usor si repede oameni care sa dea din gura si sa fie mari eroi... verbali. E mai greu cind trebuie sa faca ceva, sa puna efectiv osul la munca, sa piarda ore si nopti, sa accepte mustrare si sa mearga mai departe, sa invete de la zero, sa nu iti devina dusman sau rival ci partener si la nevoie subaltern, sa inteleaga munca in echipa si sa puna interesele hermeneia deasupra intereselor personale si nu in ultimul rind sa fie competent estetic sau literar. Ei bine, Marina le are pe astea toate si chiar mai multe. Si e interesant ca am observat ca in general femeile sint mai destoinice si mai harnice. Barbatii mai putin. Dar asta e numai o observatie limitata de a mea. Asa ca as prefera sa mai am o mie de editori ca Marina pe Hermeneia decit gargaragii si hei-rup-isti vocali care in afara de datul cu parerea nu sint in stare de nimic altceva trainic si perseverent.
Dorin, am inteles. Si nu era o justificare, ci o realitate, anume ca fiecare in parte mai avem de invatat, de lucrat, de perfectat. Imi asum "locurile comune" si incec sa reduc din ele. Ceea ce desigur am constat ca se intimpla cu fiecare in parte. Multumesc pentru ideea, am retinut-o si sper sa pot la urmatoarea vizuala sa fiu mai aproape de creatie.
asta cu business-ul am înțeles-o, dat fiind meseria ta, s-a furișat de pe acte în poezie. dar n-ar fi trebuit să-i dai voie, după umila mea părere. las-o să sufere.
”Ploaia ne usucă urma disperării”, aici e ceva lipsit de sens. nu știu dacă ploaia poate usca, mai degrabă cred că udă...în rest, multe banalități care mă deprimă bacovian. poate ne salvează vreo sticlă de vin, într-o cârciumă de mahala, să mai ascultăm cum cântă, barbar, femeia aceea...
...dacă ai știi cât regret, uneori, că postez la un prim impuls, la o primă decizie luată în grabă! dar nu, ceea ce am scris aici e... pură premeditare:) mulțumesc Lea! titlul face referire la un prozator drag mie, de unde se va deduce ce o fi cu abjecția, pentru că, oarecum, cu dragostea e clar:) te mai aștept, la fel de curajoasă! cât despre înmormântări... un anumit tupeu de proastă calitate trebuie decedat:)! cu drag și lene, paul
În primul rînd că îmi poți spune simplu, Virgil. Bănuiesc că ne-am născut în același secol și dacă nu tot nu contează. Pentru mine.
În al doilea rînd nu cred că este corect și nici inteligent să arunci așa o „pătură largă de quasi-dispreț” fără o adresă clară. Cine sînt cei care „posteaza texte din varful pixului uneori si pe care nimeni nu-i ia la bani marunti”? Asta lăsînd la o parte faptul că nimeni nu cred că ia „la bani mărunți” pe nimeni aici pe Hermeneia.
În al treilea rînd și legat de ultima parte a ceea ce am spus mai sus, nu cred că am fost nici ironic (după cum nu cred că te-am luat „la bani mărunți”.
Pur și simplu (și nu îmi este clar dacă tu ai înțeles asta) dar pe Hermeneia încercăm să păstrăm ceva ordine. Nu cred că este nimic deosebit de modul în care funcționează alte site-uri literare (sau orice alt site dacă este să vorbim în general). Și în contextul acestei rînduieli de comun acceptate (și cred că de bun simț) textele sînt încadrate la publicare în anumite secțiuni și subsecțiuni. Nu am oferit o definiție amplă a fiecărei secțiuni sau subsecțiuni (dincolo de titlu) pentru că am observat și am înțeles că majoritatea oamenilor înțeleg despre ce este vorba. Se pare că în acest caz m-am înșelat.
Pentru că în opinia mea textul de față sub nici o formă nu cred că se încadrează la inovație literară în secțiunea experiment. Pentru că pur și simplu nu conține nici un experiment literar și cu atît mai puțin o inovație. Bănuiesc că m-am făcut clar acum.
În cel mai bun caz textul e poate un eseu, niște note, sau un subiect de polemică. Dar nu inovație. De aici întrebarea mea moderatoare.
"De ce este forțată "Liniştea zgomotului (de fond)" ? Nu este „forțată” orice metaforă sau orice sugerare prin paradox?" (V. T) - metafora (a dăuga peste sens) în sine este o forţare a limbajului, de acord, am spus-o şi eu de curând. Doar că ea este şi cumva necesară, în acelaşi timp. De ce este forţat "liniştea zgomotului"? Pentru că, 1. este o construcţie antitetică, paradoxală, iar mecansimul ăsta s-a folosit atât de mult, încât nu mai surprinde cu nimic, aproape indifrent de context, şi 2. nu cred că ai epuizat toate formele de sugestie a liniştii din zgomot, pentru a te folosi de expresia brută a acesteia, ca să spun aşa.
"Iar „facilitatea” este neaparat un defect?" (V. T) - dacă ne situăm în contextul în care am afirmat, la nivel subînţeles, că facilitatea este un defect, răspunsul este "da". Pentru că, în ceea ce priveşte construcţiile/metaforele genitivale, este vorba despre o lejeritate care ia minţile, dă dependenţă, deci reflex. Spunea cineva că un poet slab se recunoaşte (şi) după frecvenţa cu care foloseşte punctele de suspensie. Eu aş adăuga aici şi metaforele genitivale. De ce? Pentru că: se iau două substantive la liberă alegere (să spunem "scaun" şi "gripă", că tot e sezonu' răcelilor), şi avem: 1.scaunul gripei, 2.gripa scaunului. Wow! Mai dăm de un cititor de grabă vărsătoriu de sentimente, care se apucă să dea simboluri intercontextuale (înţelepciune ptr scaun, de exp), şi uită-te ce poezie faină iese.
Aşadar, da, în cazul ăsta, facilitatea este un defect.
"Trebuie sa scriem contorsionat, dificil?" (V. T) - n-am spus asta, nici n-am dat de înţeles. Dar bănuiesc că întrebarea era retorică. Am răspuns, totuşi.
Nu "bucuria cuvântului nerostit" sună prăfuit, ci "cuvântul(ui) nerostit", care, trebuie să fii de acord cu mine, este un megaclişeu. Şi de aici, niciun context nu te mai scoate.
Astea-s părerile mele, şi nu au pretenţia adevărului sui-generis.
"Te viersuiesc la -°Celsius în hohotiri" mi se pare interesant dar in acelasi timp naiv. In rest, destul de multe cuvinte aruncate cam fara un rost anume si mai ales fara prea multa poezie.
deci pentru tine ar trebui să consult biblioteca națională a româniei right now, să culeg textele pentru tine și să îți ofer dovezi solide. sigur că aș putea să o fac. ce e un drum până la bucurești? orice pentru folosul literaturii. însă nu sunt pus pe dat lecții despre bacovia. pentru simplu fapt că tu nu faci deosebire între semnificant care este simplu și semnificat care propune sugestia, de unde locul trei în ce privește adâncimea, după dimitrie anghel și ion minulescu între simboliștii români.
dar tu faci o confuzie. limbajul la bacovia este simplu. dacă citeai cu atenție mă înțelegeai. "omul începuse să vorbească singur" e simplu dar cât de dureros poate fi, cam ca și cum te-ar înveli mama ta la vârsta actuală (referindu-mă la versul Danielei).
și de unde ai înțeles că tu cuvânți din manuale? nu că nu ar fi bine, dar cred că am o facultate de profil în urmă ca să știu că bacovia are un stil conotativ și un limbaj denotativ. și mai sunt destui francezi (verlaine de exemplu) din care se inspiră poezia lui bacovia.
a trăi în francofonie nu înseamnă a simți un vers la intensitatea la care e scris. și nici a avea acces la toate informațiile. eu nu m-am născut pe google, prin urmare nu te întreb nici de proza lui macedonski, nici de materialele filmate de nichita stănescu și nici de ileana mălăncioiu de care se pare, doar, că ești străin.
rămân la impresia că trebuie să citești atent ce comentez, ca să nu te simți vexat. nu îmi poate spune nimeni că bacovia este un poet sofisticat.
de altfel și interpreții lui au crezut asta interpretându-i greșit titlul faimoasei "plumb" ceea ce cred că știi.
prin urmare dacă vrei să vorbim despre bagajul tău literar trebuie mai întâi să ne citim atent afirmațiile, apoi restul. dar asta nu cred că interesează pe nimeni după cum nume ca zigu ornea, mircea mihăieș, george almosnino, vasile petre fati, le poți găsi dar nu în totalitatea informațiilor lor pe internet.
ce să mai spun? dă un search la percepția primară a operei lui bacovia și dacă internetul nu îți poate oferi informații... ghinion:)
și e clar că avem viziuni diferite despre poezie. ceea ce nu împiedică acest dialog civilizat care pentru mine e terminat aici din motivele enumerate în el. toate pânzele sus!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
textul acesta este o proza pe care autorul a fractionat-o intr-o forma de strofe dar nu reuseste sa treaca de pragul poeziei. desigur ni se poate spune ca acest prag este un fel de „fuzzy line” despre care nu se mai cade să vorbim astăzi. dar hai sa fim seriosi, asta nu inseamna ca orice poveste este poezie. si nu ma refer la forma (asa cum de fapt se deduce si din critica mea).
pentru textul : Scrâșnitorul deInca cateva cuvinte despre Fondane ( Barbu Fundoianu) nascut la Iasi in 1898 si executat la Birkenau in 1944. A plecat la Paris in 1923 unde scrie eseuri, scenarii si poezii. E descoperit de Ilarie Voronca si Tzara cu care schimba cateva scrisori. Desi esential oniric si indraznet nu se alatura grupului Andre Breton ci prefera miscarea " Le Grand Jeu" (1927-1932) care abunda in incercari simpliste dar si experimente intuitive, spontane. Prin anii 40 Fondane se dedica filozofiei dar viata ii este curmata de deportare si executie. In Ierusalim, institul Yad va Shem care se ocupa cu studiul si istoria holocaustului a ales cuvintele lui Fondane gravate la iesirea din cutremuratorul muzeu al tragediei poporului evreu: "... amintiti-va doar ca am fost nevinovat si ca, intocmai ca si voi, muritorii acelor zile am avut si eu o fatza brazdata de manie, de mila si de bucurie, o fata de om, pur si simplu !" B. Fondane
pentru textul : Prix international de littérature francophone « Benjamin Fondane » demulțumesc pentru observații și peniță.
pentru textul : ploaia se preface că vine deSuperfluu într-un act cu frustrări hau hau fără ecou Scena căminului cultural Dîlga. Joacă brigada artistică de amatori Umne Umne. Spectatori- fără carte dar cu un pic de minte. Precizări: intrarea în sală fără semințe de floarea soarelui este interzisă. Afinități spirituale: apa e udă, cerul e albastru, pasărea zboară, muntele e înalt, cîmpia e șes. Pe scurt din spectacol: Pe dușumeaua dată cu gaz intră Sofica, fîstîcită; unu doi unu doi hauuuuu, probă de microfon și se aprinde ca mușcata. În rochița de stambă, parcă e o rîndunică speriată de coada ei. Începe pierită toată, copleșită de originalitatea mesajului: “oamenii nu sînt de fapt oameni oamenii nu sînt cîini nu sînt animale oamenii nu sînt porci nu sînt de piatră oamenii nu sînt gîndaci oamenii nu sînt liane nici frunze nici putregai oamenii nu sînt șerpi nici ciuperci sau fiare nu sînt îngeri sau demoni oamenii sînt dumnezei dumeaozeauei douamneazeauai oamenii sînt duuuuuuuuuuuuuu umne umne umne zoaie zemuri” Prin scenă trece tanti Jana. De cînd cu reducerea de personal, ea e bună pentru orice rol; face pe croitoreasa, pe iubita părăsită de Gore, vinde bilete ( unde sînt vremurile cînd un bilet la film costa 1,25 lei, nu 2 lei grei cum zice un contemporan!). Acum desenează cu mopul în aer copaci uscați, aruncă detergent pe ei, apoi suflă cu aspiratorul și pune de un mic viscol. Ah, cum se mai pricepe Jana la recuzită, ce iarnă ca în povești din nimic! Apoteotic: “Gârbovă ca o feștilă/Într-un cap de lumânare;/ Ca o mutră imobilă/De harap cu nasul mare”, Jana se face cioară pe o creangă. Janeto te iubim, tu ești în toate, în cele ce sînt… Din culise se aude lupul, hauuuuu, hauuuuuu! În pantaloni scurți cu bretele, intră Truism a lu’ Mărin Coșcovete. Dă replica Soficăi, plin de emfază: Iarna nu-i ca vara! Spectatorii aplaudă frenetic, pătrunși de așa revelație. Cortina! Vezi bă ăsta a lu’ Anica, ce e omu? Făceai tu pe deșteptu, porc de cîine ce ești! Te-am cîștigat, hai la bufet să dai mastica! zice Costică Marghioală. Doar Sara, o tînără domnișoară nevrotică, bolnavă de prea mult văz, dă din cap nedumerită-mare e grădina ta Doamne! E drept, Sara e o intelectuală subțire, a absolvit școala de menaj de la Găești. Reporter la munca de jos, Poate revenim cu afișul spectacolului.
pentru textul : cînd o fată de douăzeci de ani deVirgil, iti multumesc de trecere si de sugestie. Te mai astept Cu respect
pentru textul : Dansul zidului deadriana, nu stiu daca merit intr adevar statutul de coautor. modificarile mele sunt totusi minore. insa, multumesc. sunt onorat
pentru textul : închinare de cuarț deSebi,desigur, anumite stări ori trăiri în poezie pot fi exagerate, de asta i se spune poezie; desigur, și inventivitatea contează, imaginația, vocabularul de cuvinte ș.a.m.d. însă, părerea mea este că la baza oricărei trăiri există(trebuie să existe) grăuntele de adevăr. Textul Dus-întors la care faci referire este consecința primilor ani(92-97) petrecuți în România, a trăirilor de atunci. Cât despre textul "fostei mele şotii", el exprimă un adevăr, o realitate, exprimată puțin cam brutal, dar care se cerea la un moment dat exprimată . O zi bună îți doresc. Eugen.
pentru textul : Neo(II) de"întro"? într-o = prep. + art. sau + num. (DEX)
pentru textul : Stare I deAdriana, nici chiar neschimbat nu-s, stai linistita... Oricum, sper ca macar v-ati distrat (daca am inteles bine aluzia)... cand scriam cel putin pe tine mi te-am imaginat razand copios :-) Andu
pentru textul : abac de septembrie deÎmi pare rău, Adrian, dar nu le văd. Am citit din nou şi aş putea adăuga numai două. Poate deranjează puţin faptul că am folosit liniuţa de legătură de câteva ori în loc de virgulă sau punct. O pot înlocui.
pentru textul : X şi Y deTextul postat nu este deloc minimalist şi nu prea recuperează realul. Ca să fie, ar trebui, eventual, să lipsească din primul vers "tangentă la cerul de marmură neagră", iar din al doilea "copilul nostru neconceput"; şi chiar "umbra ta". Care sunt departe de a fi "ultraminimaliste", fiind, din contra, "maximaliste".
pentru textul : Recuperarea Realului deTeoria domnului Manolescu Gorun este absolut corectă. Practica pune, însă, ca de obicei în viaţă, probleme...
Aşadar, ce-ar rămâne ar fi "O pasăre îmi cade în palmă în staţia lui 41". De aici (ca premisă) se poate dezvolta divers, obţinându-se un text şaizecist (cum aş zice că s-a şi obţinut, fie şi cu un mic iz parodic), unul optzecist, ironic şi fantezist, sau unul antimetafizic, douămiist.
fi*, chiar
pentru textul : Texte vechi în pagini noi. Problemă? deOriana, superb, ocolind erezia - frumos, Rameau - adăugăm: Să uit Aș vrea să uit c-am murit, aș vrea să uit că nu mă mai doare nimic, doar înserarea uneori o mai simt cum îmi nimicește cărările. Predeal, 2001.
pentru textul : ce am scris "atunci" deCristos a înviat! E interesant şi dulce-amărui micul tău poem. Uite cum în văd eu:
floare murdară
pretutindeni în noroi
urme de cizmă
(da, cred că merge murdară fiind în noroiul sugerat mai apoi, eu am creat un vers pivot la mijloc, cum uneori se practică în haiku, tu ai creat o disjuncţie clară, o juxtapunere care de obicei se marchează prin liniuţă - sau alt semn. Actual unii autori de haiku au renunţat complet la liniuţa de separare, chiar dacă versul din mijloc nu e pivot). Cred că varianta ta e mult mai bună decât a mea. Am trecut doar să spun şi să explic acest lucru. Paşte luminat!
pentru textul : spring roll deChiar dacă versul "când zumzetul interminabil al zilei" e cam rudimentar, ultima unitate este reuşită. Transmite pe mai multe paliere.
pentru textul : atunci deAm salvat, fără să-mi dau seama, comentariul de două ori. Dar, cui are răbdare (şi în special autorului, căruia i-am semnalat unele neglijenţe), lectura ambelor variante i-ar putea arăta grija pentru evitarea unor repetiţii nerecomandabile (ex., verbul "a construi", în prima variantă). Trebuie să ne protejăm micul nostru blazon în fiecare împrejurare.
pentru textul : Viaţa după Irina deCu excepția "formei serpentină" nu prea văd aici poezia... E prea pus pe tavă sentimentul. Încearcă să îți decantezi trăirile. Cred că poate ieși ceva.
pentru textul : Crez deac text mi se pare fantastic pentu ca reusesti -si in toate textele tale de altfel-sa dai cuvintelor aerul acela de poem clasic dar modern, sa induci cititorului acea stare de liniste si impacare cu sine. aici ai, pe langa eleganta stilului si adeziunea la un mod aproape christic de a fiinta, o rezonanta semantica care, asa cum f bine precizeaza alma, m-a facut sa ma simt solidar cu trairea poetului. nu pot reprosa nimic, e frumos...noul isus cu mioarele gadilandu i picioarele, mama, batista, mortii (fiecare isi are mortii lui) abonamentul, naveta, ingerii, calimara etc, ca si cum poetul, impanzit in panza lucrurilor nu stie cui sa se dea, cum sa o facă. e vorba despre prieteni si tristete, despre duminica si melancolia ei, despre refuzul categoric al cliseelor, despre simtul fin al realitatii... vine, vine primavara si eu nu am nici un fir verde in gură...
pentru textul : dare de seamă dedoar doua sectiuni imi atrag atentia: "încruntarea ta lăsa urme pe catarg la înălțimea gândului" si "tresărea pe coapsă un fluture era senzația alunecării tale prin valuri fără întoarcere"
pentru textul : aqua marine deAdriana, vreau să-ţi mulţumesc tare de tot pt. acest comentariu elaborat şi o spun fără nici o umbră de ironie. Nu sunt dintre cei ce se pierd cu firea, în consecinţă comentariile negative, ironice şi sau depreciative nu mă demoralizează ci mă fortifică şi mă ambiţionează să mă autodepăşesc. Acest text, ca şi cel postat înainte sunt texte mai vechi; de mult nu mai scriu în această manieră. Dar am vrut să aud în legătură cu ele câteva păreri. Sînt de acord cu tine când spui că există anumite stângăcii în exprimare. L-am revizuit de mai multe ori şi nu am mai putut să introduc nici un fel de modificări.
Am încercat pe cât posibil să evit rima facilă(Verb-verb; adjectiv-adjectiv), dar şi pe cea artificială sau căutată şi cred că mi-a reuşit într-o oarecare măsură.
Totuşi miza nu a fost pusă pe rimă, ci pe conţinut. Scriu din plăcere şi pun suflet în ceea ce scriu.
Îmi pare nespus de rău că textul nu îţi transmite nimic. În schimb mie, când mă gândesc la perioada în care a fost conceput, îmi transmite multe lucruri.
Oricum, sper ca următoarele texte să îţi transmită măcar un dram de emoţie.
Cu stimă şi prietenie,
pentru textul : Deşertul indigo deEugen
Bobadil, dimpotriva, tu continui chiar si aici sa vorbesti urit la adresa Marinei Nicolaev si indiferent de parerea ta despre ea sa ce amintiri iti sugereaza ea (aspecte care sint absolut irelevante pentru mine) vreau sa iti spun ca e unul din editorii care a muncit si munceste cel mai mult pentru Hermeneia si a facut-o in vremuri cind eram cam singur pe aici. Si o face de o foarte buna calitate. Stii, pina sa incep Hermeneia stiam un lucru mai mult teoretic, acum il stiu practic: gasesti foarte usor si repede oameni care sa dea din gura si sa fie mari eroi... verbali. E mai greu cind trebuie sa faca ceva, sa puna efectiv osul la munca, sa piarda ore si nopti, sa accepte mustrare si sa mearga mai departe, sa invete de la zero, sa nu iti devina dusman sau rival ci partener si la nevoie subaltern, sa inteleaga munca in echipa si sa puna interesele hermeneia deasupra intereselor personale si nu in ultimul rind sa fie competent estetic sau literar. Ei bine, Marina le are pe astea toate si chiar mai multe. Si e interesant ca am observat ca in general femeile sint mai destoinice si mai harnice. Barbatii mai putin. Dar asta e numai o observatie limitata de a mea. Asa ca as prefera sa mai am o mie de editori ca Marina pe Hermeneia decit gargaragii si hei-rup-isti vocali care in afara de datul cu parerea nu sint in stare de nimic altceva trainic si perseverent.
pentru textul : puterea mea e în tine deDorin, am inteles. Si nu era o justificare, ci o realitate, anume ca fiecare in parte mai avem de invatat, de lucrat, de perfectat. Imi asum "locurile comune" si incec sa reduc din ele. Ceea ce desigur am constat ca se intimpla cu fiecare in parte. Multumesc pentru ideea, am retinut-o si sper sa pot la urmatoarea vizuala sa fiu mai aproape de creatie.
pentru textul : sculptată în gheață deasta cu business-ul am înțeles-o, dat fiind meseria ta, s-a furișat de pe acte în poezie. dar n-ar fi trebuit să-i dai voie, după umila mea părere. las-o să sufere.
pentru textul : Ploaia de”Ploaia ne usucă urma disperării”, aici e ceva lipsit de sens. nu știu dacă ploaia poate usca, mai degrabă cred că udă...în rest, multe banalități care mă deprimă bacovian. poate ne salvează vreo sticlă de vin, într-o cârciumă de mahala, să mai ascultăm cum cântă, barbar, femeia aceea...
...dacă ai știi cât regret, uneori, că postez la un prim impuls, la o primă decizie luată în grabă! dar nu, ceea ce am scris aici e... pură premeditare:) mulțumesc Lea! titlul face referire la un prozator drag mie, de unde se va deduce ce o fi cu abjecția, pentru că, oarecum, cu dragostea e clar:) te mai aștept, la fel de curajoasă! cât despre înmormântări... un anumit tupeu de proastă calitate trebuie decedat:)! cu drag și lene, paul
pentru textul : "pentru Esmé, cu dragoste și abjecție" deMulțumesc, Marina, mă bucur de vizită și trimiterea la esența poeziei.
pentru textul : moartea și praștia deTextul in sine mi se pare un stereotip, prin ideea lui, prin expresie. Nu mi se pare ca spune ceva cu adevarat.
pentru textul : iarna deÎn primul rînd că îmi poți spune simplu, Virgil. Bănuiesc că ne-am născut în același secol și dacă nu tot nu contează. Pentru mine.
pentru textul : Cosmologia: ultima fenomenologie a procesului creaţiei literare deÎn al doilea rînd nu cred că este corect și nici inteligent să arunci așa o „pătură largă de quasi-dispreț” fără o adresă clară. Cine sînt cei care „posteaza texte din varful pixului uneori si pe care nimeni nu-i ia la bani marunti”? Asta lăsînd la o parte faptul că nimeni nu cred că ia „la bani mărunți” pe nimeni aici pe Hermeneia.
În al treilea rînd și legat de ultima parte a ceea ce am spus mai sus, nu cred că am fost nici ironic (după cum nu cred că te-am luat „la bani mărunți”.
Pur și simplu (și nu îmi este clar dacă tu ai înțeles asta) dar pe Hermeneia încercăm să păstrăm ceva ordine. Nu cred că este nimic deosebit de modul în care funcționează alte site-uri literare (sau orice alt site dacă este să vorbim în general). Și în contextul acestei rînduieli de comun acceptate (și cred că de bun simț) textele sînt încadrate la publicare în anumite secțiuni și subsecțiuni. Nu am oferit o definiție amplă a fiecărei secțiuni sau subsecțiuni (dincolo de titlu) pentru că am observat și am înțeles că majoritatea oamenilor înțeleg despre ce este vorba. Se pare că în acest caz m-am înșelat.
Pentru că în opinia mea textul de față sub nici o formă nu cred că se încadrează la inovație literară în secțiunea experiment. Pentru că pur și simplu nu conține nici un experiment literar și cu atît mai puțin o inovație. Bănuiesc că m-am făcut clar acum.
În cel mai bun caz textul e poate un eseu, niște note, sau un subiect de polemică. Dar nu inovație. De aici întrebarea mea moderatoare.
"De ce este forțată "Liniştea zgomotului (de fond)" ? Nu este „forțată” orice metaforă sau orice sugerare prin paradox?" (V. T) - metafora (a dăuga peste sens) în sine este o forţare a limbajului, de acord, am spus-o şi eu de curând. Doar că ea este şi cumva necesară, în acelaşi timp. De ce este forţat "liniştea zgomotului"? Pentru că, 1. este o construcţie antitetică, paradoxală, iar mecansimul ăsta s-a folosit atât de mult, încât nu mai surprinde cu nimic, aproape indifrent de context, şi 2. nu cred că ai epuizat toate formele de sugestie a liniştii din zgomot, pentru a te folosi de expresia brută a acesteia, ca să spun aşa.
"Iar „facilitatea” este neaparat un defect?" (V. T) - dacă ne situăm în contextul în care am afirmat, la nivel subînţeles, că facilitatea este un defect, răspunsul este "da". Pentru că, în ceea ce priveşte construcţiile/metaforele genitivale, este vorba despre o lejeritate care ia minţile, dă dependenţă, deci reflex. Spunea cineva că un poet slab se recunoaşte (şi) după frecvenţa cu care foloseşte punctele de suspensie. Eu aş adăuga aici şi metaforele genitivale. De ce? Pentru că: se iau două substantive la liberă alegere (să spunem "scaun" şi "gripă", că tot e sezonu' răcelilor), şi avem: 1.scaunul gripei, 2.gripa scaunului. Wow! Mai dăm de un cititor de grabă vărsătoriu de sentimente, care se apucă să dea simboluri intercontextuale (înţelepciune ptr scaun, de exp), şi uită-te ce poezie faină iese.
Aşadar, da, în cazul ăsta, facilitatea este un defect.
"Trebuie sa scriem contorsionat, dificil?" (V. T) - n-am spus asta, nici n-am dat de înţeles. Dar bănuiesc că întrebarea era retorică. Am răspuns, totuşi.
Nu "bucuria cuvântului nerostit" sună prăfuit, ci "cuvântul(ui) nerostit", care, trebuie să fii de acord cu mine, este un megaclişeu. Şi de aici, niciun context nu te mai scoate.
Astea-s părerile mele, şi nu au pretenţia adevărului sui-generis.
pentru textul : un tren numit eu de"Te viersuiesc la -°Celsius în hohotiri" mi se pare interesant dar in acelasi timp naiv. In rest, destul de multe cuvinte aruncate cam fara un rost anume si mai ales fara prea multa poezie.
pentru textul : Dincolo de horele, orele... dedeci pentru tine ar trebui să consult biblioteca națională a româniei right now, să culeg textele pentru tine și să îți ofer dovezi solide. sigur că aș putea să o fac. ce e un drum până la bucurești? orice pentru folosul literaturii. însă nu sunt pus pe dat lecții despre bacovia. pentru simplu fapt că tu nu faci deosebire între semnificant care este simplu și semnificat care propune sugestia, de unde locul trei în ce privește adâncimea, după dimitrie anghel și ion minulescu între simboliștii români.
dar tu faci o confuzie. limbajul la bacovia este simplu. dacă citeai cu atenție mă înțelegeai. "omul începuse să vorbească singur" e simplu dar cât de dureros poate fi, cam ca și cum te-ar înveli mama ta la vârsta actuală (referindu-mă la versul Danielei).
și de unde ai înțeles că tu cuvânți din manuale? nu că nu ar fi bine, dar cred că am o facultate de profil în urmă ca să știu că bacovia are un stil conotativ și un limbaj denotativ. și mai sunt destui francezi (verlaine de exemplu) din care se inspiră poezia lui bacovia.
a trăi în francofonie nu înseamnă a simți un vers la intensitatea la care e scris. și nici a avea acces la toate informațiile. eu nu m-am născut pe google, prin urmare nu te întreb nici de proza lui macedonski, nici de materialele filmate de nichita stănescu și nici de ileana mălăncioiu de care se pare, doar, că ești străin.
rămân la impresia că trebuie să citești atent ce comentez, ca să nu te simți vexat. nu îmi poate spune nimeni că bacovia este un poet sofisticat.
de altfel și interpreții lui au crezut asta interpretându-i greșit titlul faimoasei "plumb" ceea ce cred că știi.
prin urmare dacă vrei să vorbim despre bagajul tău literar trebuie mai întâi să ne citim atent afirmațiile, apoi restul. dar asta nu cred că interesează pe nimeni după cum nume ca zigu ornea, mircea mihăieș, george almosnino, vasile petre fati, le poți găsi dar nu în totalitatea informațiilor lor pe internet.
ce să mai spun? dă un search la percepția primară a operei lui bacovia și dacă internetul nu îți poate oferi informații... ghinion:)
și e clar că avem viziuni diferite despre poezie. ceea ce nu împiedică acest dialog civilizat care pentru mine e terminat aici din motivele enumerate în el. toate pânzele sus!
pentru textul : niciodatănuamfostsingură dePagini