Ma las coplesita fara de voie de dulcele-amar al acestei poezii, de puterea ta de sugestie a unui imposibil perpetuu prin alaturarea albastrului cu "neculoarea" negru - suspendarea trecutului ca o umbra peste realitatea cunoscuta numai de doi. Am impresia ca am asistat la o mica sceneta de teatru, foarte "aproape", asa cum numai in fata scenei te poti simti, de personaje. Am o mica retinere la "La fel cum stii sa te scufunzi in ochii mei", si cred ca stii de ce, dar cred eu ca nu ai putut opri versul asta. Poate renunti cumva la "in ochii mei", sau gasesti alta expresie, nu stiu... dulce rau.
Un text oarecum afectat, care mimează profunzimea. Ca și celelalte texte postate. "Clepsidre fără putința răsturnării", "stivuirea lor în albul de pe tâmple/ îmbinarea gândurilor în vorbe", "o neînțeleasă limbă/ silnică și zilnică obișnuință" sunt banalități învestite cu mare (însă doar sperată) forță de impresionare. Drumul pe care v-ați înscris nu duce nicăieri.
Aduc mulțumiri tuturor celor care au citit și apreciat acest text.
Virgil, mulțumesc de lectură și semn. O să mă mai gândesc la sugestia ta în legătură cu acel „care”. părerea ta contează. Eugen.
Ionuț, e interesant ceea ce spui tu. Nu cunosc Manifestul cu pricina. Poezia lui Andrei Ruse o citesc rar și fără mare tragere de inimă, iar atunci când o fac, uit repede ce am citit. Lucru care nu se poate spune despre proza autorului în cauză. Oricum, am să dau un search pe google să văd despre ce e vorba. Surprins oarecum de interpretarea ta în legătură cu anumite idei și cuvinte din text... Mă bucur să te revăd. Eugen.
Paul, mulțumesc de lectură și semn. Părerea ta pentru mine contează. Din nou, rămân surprins de interpretarea ta în legătură cu textul. Oricum, ai întrevăzut în el și lucruri la care efectiv nu m-am gândit atunci când am scris. Ceea mă bucură, pentru că, iată cum anumite rânduri pot fi susceptibile de mai multe interpretări.Mulțumesc încă o dată. Eugen.
Domnule Gorun, mulțumesc de prezența constantă în subsolul textelor mele. Mă simt onorat să vă am ca cititor. Părerile dumneavoastră întotdeauna au contat. În ceea ce privește textele mele, eu personal consider că am texte cu mult mai reușite decât acesta, dar care au trecut neobservate. Dar vorba aceea: „unde dai și unde crapă!”. De lungimea textelor nu vreau să discut, pentru că, așa cum am observat, aprecierile și criticile sunt foarte împărțite și subiective, oricât de obiectivi nu ne-am strădui să fim și să analizăm un text la rece. Oricum, dincolo de toate acestea, mă strădui să scriu cât mai variat, în cât mai multe feluri. uneori îmi iese, alteori - nu prea. mulțumesc încă o dată de semn. Cu stimă și apreciere,Eugen.
Alma, draga mea, văd că ai fost impresionată de suferința melcului captiv în propria-i casă, de fapt de zgomotul casei srtrivite între asfalt și o talpă"ucigașă" Cum se desfășoară auditiv acest fapt (ce devine istorie) pe iarbă, ai auzit? ai auzit țipetele melcului neanesteziat înainte de moarte?! Se merită să vezi și să auzi "atacul" și apoi să auzi...tăcerea. Bărbatul ăsta ce poartă cămașă albă, din poezia ta, nu îmi pare prea fericit de soarta melcului! Interesant mod de a așeza într-un acelaș tablou, parcă pe locuri de același rang: 1)cămășile albe ale bărbaților crescuți în mediul sătesc și "exilați" la oraș, 2)melcul victimă a unei agresiuni banale(mersul: cu mainile, cu picioarele, in cap- depinde de protagonist!)) și 3) bărbatul transformat în "domnul de la oraș". Interesant.
Un eseu reușit având în vedere acest subiect sensibil "Jurnalul fericirii" carte scrisă de marele Nicolae Steinhardt (fiul unui mare industriaș evreu), în contextul devenirii sale, prin convertirea la ortodoxie, călugăria, după anii de pușcărie politică, un Om care și-a păstrat verticalitatea de Prieten, dincolo de orice constrângere. Mult mai târziu am vizitat Rohia sufletului său, o mânăstire unde Umbra lui Nicolae Steinhardt încă mai vorbea cu Dumnezeu. Și atunci am înțeles smerenia Monahului Nicolae. Ai scris un eseu parcă menit să tulbure, cel puțin amintirile. Bine ai venit, Petru Hamat!
Maria-Doina, fiecare cu idiosincraziile lui(„să mă doară în paișpe”). Și eu le am pe ale mele, dar până și de ele la un moment dat ajung să doară acolo unde am spus mai sus. Pe de altă parte, nu stau să-mi explic textele, culori sunt atâtea câte consideră autorul că trebuie să fie. În altă ordine de idei, mă bucur că ai găsit ceva cu care ai rezonat și ți-a plăcut. Mulțam de vizită, Eugen.
superb titlul! imi place modul in care zidarul tuturor lucrurilor, al timpului, aseaza caramizile de vreme rea sau buna "le așează rostuit cu fața rugoasă spre înăuntru să nu li se vadă amarul așterne apoi un strat de negura nopții încă unul de soare" si iata imperfectiunea, tristetea unei singure vieti: "atît de multe greșeli de reparat mozaicul amintirilor așezat strîmb și doar o singură viață"
Virgine, nu stiu unde ai gasit tu ca mojiciile se "profereaza", asta e un cuvant care apartine limbii romane din diaspora? Altfel nu am fost atins la niciun nivel pe cuvant de onoare.
Nu sunt eu în măsură să discut pe marginea textului, dar am o întrebare pentru: "Adevăratele opțiuni sunt ireversibile". Atunci, "falsele opțiuni" ar fi reversibile? Cred că textul e prea scurt pentru a prinde ideea. Fie și cea a diferenței în sacrificiu.
Adevărul e că abia așteptam să apară scena II (asta excluzând episodul șaișpe ori doi din "Lost"). Fane și Costi ai noștri nu mai sunt la fel de naivi și nevinovați ca în scena I, dar îi preocupă aceleași probleme "trascedentale", se pare chiar că au ajuns ceva mai înțelepți... și se strică toată treaba. Unu-i pățit, ălalalt urmează sigur, că prea le citește-nainte. Finalul vine taman la țanc cu poanta, că așteptarea ți se urcă-n gât și te gândești oare ce grozăvie de "mai rău" o fi. Poezii, auzi! Ha-ha! (Adică, vreau să spun așteptarea bine gradată, nici prea lungită, nici telegrafică, subiect bine ales - "eternă" aia sună adorabil în gura lui Fane - atât că dialogul își pierde din simplitatea și candoarea scenei I, dar ce să-i faci, și eroii noștri au mai evoluat, nu?)
Thais, sunt ninsori si ninsori, mai ales acum, cu primavara pe aripi... ma bucur ca ti-a placut si ai vazut transparenta. Si cine ar vrea sa stapaneasca oare ninsoarea? Vladimir, chiar la Micul Print era trimiterea, sunt placut surprinsa ca ai vazut atat de usor asta. M-am gandit, punand titlul, ca e singurul clue :-) De Beltane nu mai spun nimic, am pus poza, iar simbolul rozariului amintit de tine este, la urma urmelor, si unul dintre simbolurile celor doua boabe multiplicate ale aceleasi matanii in poezia mea. Dar, desigur, nicio legatura cu organizatia aceasta mafiota. (sic!)
trimitere într-o lume al cărei farmec nu va pieri în nicio toamnă care (îţi) răscoleşte amintirile.
începutul pregăteşte foarte frumos partea esenţială a discursului, acolo unde a rămas totul impregnat în fiinţă. altă coloratură, altă impresie produse de vremurile acelea sunt foarte frumos expuse în grupajul acesta:
"chipuri din care nu mi-a rămas nici măcar de o tristețe
să-mi ajungă pentru o țigară cu mătase de porumb
să suflu în tăciune să pufăi să mă înec bucuros de toate gusturile stranii
ale fricii că se va stinge
că îmi va pune cineva mâna pe umăr înainte de a mi se umple cerul gurii" care mi se pare reprezentativ.
finalul sigur vine să completeze starea poetului, starea care de altfel şi trezeşte amintirile.
bun, mi-a plăcut şi remarc.
Elia, trebuie să fii mai atentă la prozodie, la lungimea silabelor, știi ce vreau să spun. Mai ales la poezia pentru copii. Imaginează-ți că accesezi memoria unui copil al cărui intelect e în formare. Acest copil reține prin asociație cu imagini simple sau simboluri, semne. Încearcă să reciți cu voce tare, cu intonație ca și cum ai fi la o grădiniță și toți copiii sunt cu răsuflarea la gură așteptând să le spui ceva. Prelucrează puțin. Eu ți-am sugerat varianta sperând să sesizezi silabele folosite de mine prin comparație cu ale tale samd.
Și totuși care este atunci diferența între iluzie și cunoaștere în budism? Remarc o repetată tendință de a "scuza" (sau a lua apărerea) aparent budismul și de a menționa că și el are "cunoașterea noastră europeană". Oare nu există "ramuri" ale budismului care neagă aproape total cunoașterea empirică? La urma urmei ce este budismul? Oare nu este o religie? Deși mi se va spune probabil că este o filozofie sau un "worldview". Și atunci nu este oare nedrept să comparăm merele cu perele? Adică o filozofie (puternic mistică) (a budismului indian) cu o mentalitate (puternic secularizată) (a occidentului euro-atlantic)? Deși și aici mi se va spune probabil că ceea ce avem noi nu este decît o religie carteziană.
...aici "inascensus" are un rol de încurajare și în același timp de admirație pentru un salt enorm cu parapanta. dar să rămânem români în românia(care e a tuturor, de aia o scriu cu litere mici, e pentru mine substantiv "comun"). mă bucur că ai tresărit Andule, e semn bun:) atent, paul
da, excelent finalul. "Zîmbete europene pentru alegători din chirpici." E un fel de absurdistan Romania. Intotdeauna a avut mai ales in "regat" o prapastie enorma intre urban si rural. Si se pare ca exista ceva aproape malefic (pe linga explicatiile socio-istorice) care face sa se pastreze aceasta prapastie oribila. In esenta o mare parte din Romania nu este nici macar in Asia ci mai degraba in Africa. In ciuda dificultatilor pe care le are Turcia sa intre in EU, parerea mea este ca spatiul rural turcesc merita mai mult sa fie inclus in Europa decit cel romanesc. Aici Emil a facut un reportaj de prin locurile pe unde trece drumul judetean. Nu incerc sa imi testez imaginatia ca sa vizualizez cum arata satele sau catunele pe unde nici macar acest "drum" nu trece. Un alt aspect pe care l-am observat in text si pe care mi l-am amintit despre zona rurala este disponibilitatea dezinvolta pentru cersit. E aproape ceva african in obiceiul asta. Fie barbat, fie femeie, fie tinar, fie batrin, fie copil, nu se sfiesc sa "ceara". Ii acuzam pe țigani ca ne fac de rusine si cersesc in inima Europei dar aici sint oameni, romani obisnuiti, romani de la tara, care iti cer guma, bomboane, bautura sau bani cu o usurinta cu care nu iti poti imagina ca ar fi in stare sa o faca nici beduinii din Sinai si nici copii din India. Ceva e absolut dezgustator in asta si e ca o ciroza a fiintei romanesti. Asteptarea dupa pomana. Stau uneori si ma intreb ce cauze social-istorice o fi avind aceasta self-acceptare a "onorabilitatii" cersitului. Orice popor are rezerva lui intima de mindrie, iar noi romanii ne dam de ceasul mortii cind e sa ne laudam sau sa ne credem parintii pelasgi ai Europei. Si totusi asta nu ne impiedica sa cersim, poate, poate pica ceva. Indiferent daca cel din fata noastra e un simplu turist sau in investitor strain. Un reportaj pe care il evidentiez atit pentru munca pe care a presupus-o cit si pentru efortul "emotional" de a simti acest absurdistan kafkian.
Adela, departe de mine intentia de a-ti contesta sinceritatea trairilor. Eu imi spusesem parerea doar despre felul in care le-ai redat. "platesc tribut faptului ca sunt prea sincera in poezie." Nu, nu cred ca despre asta este vorba!
mi-a plăcut foarte mult acest text.
da, din păcate nu sunt puţine astfel de reviste, revistuţe, cenacluri, în care o gaşcă literară închegată de pe vremea când un Leonte Răutu era la "butoane", continuă să dea verdicte. Îi vezi în aproape toate oraşele. Au fost dintotdeauna preşedinţi sau secretari sau mai ştiu eu ce, la revista, cenaclul, foia, aşezământul, liga, etc...s-au mai schimbat între ei, dar de cel puţin 20 de ani nu fac nimic pentru literatura română. În afara faptului că papă bani publici pentru a se lăuda unul pe altul, cu fiecare ocazie. Nu au mişcat literatura română cu un milimetru înainte, nu i-au lăsat nici pe alţii să o facă dacă nu înţelegeau să fie "băieţi buni".
Am asistat de-a lungul timpului, datorită ( aş putea spune chiar din cauza:)), profesiunii la zeci, sute de "lansări". Mi se acrea deja când îi vedeam pe aceiaşi corifei, cum ridicau în slăvi exact producţii din acestea pe care le-aţi nominalizat stimate domn, în textul dv. Aveai impresia că se "lansa" cel puţin un Eminescu. Toată lumea era prietenă cu toată lumea, ce mai, un adevărat falanster literar !
Dacă într-un rând vorbea x despre carte lui y,cu siguranţă peste o lună, era rândul lui y să explice asistenţei ce mare poet e x ! Şi tot aşa.
Salut deci, d-le Cristea, ceea ce aţi scris, e o iniţiativă mai mult decât necesară !
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Ma las coplesita fara de voie de dulcele-amar al acestei poezii, de puterea ta de sugestie a unui imposibil perpetuu prin alaturarea albastrului cu "neculoarea" negru - suspendarea trecutului ca o umbra peste realitatea cunoscuta numai de doi. Am impresia ca am asistat la o mica sceneta de teatru, foarte "aproape", asa cum numai in fata scenei te poti simti, de personaje. Am o mica retinere la "La fel cum stii sa te scufunzi in ochii mei", si cred ca stii de ce, dar cred eu ca nu ai putut opri versul asta. Poate renunti cumva la "in ochii mei", sau gasesti alta expresie, nu stiu... dulce rau.
pentru textul : un octombrie pentru totdeauna dee un poem vizual si atit si da, eu l-am facut
pentru textul : preemptive love deUn text oarecum afectat, care mimează profunzimea. Ca și celelalte texte postate. "Clepsidre fără putința răsturnării", "stivuirea lor în albul de pe tâmple/ îmbinarea gândurilor în vorbe", "o neînțeleasă limbă/ silnică și zilnică obișnuință" sunt banalități învestite cu mare (însă doar sperată) forță de impresionare. Drumul pe care v-ați înscris nu duce nicăieri.
pentru textul : omogenitate deDeşi, pe undeva, inovează dpdv artistic, scrierea rămâne firească. Acesta este rezistenţa ei. Plus complexitatea spunerii simple.
pentru textul : scrisoare de limpezit privirea deAduc mulțumiri tuturor celor care au citit și apreciat acest text.
Virgil, mulțumesc de lectură și semn. O să mă mai gândesc la sugestia ta în legătură cu acel „care”. părerea ta contează. Eugen.
Ionuț, e interesant ceea ce spui tu. Nu cunosc Manifestul cu pricina. Poezia lui Andrei Ruse o citesc rar și fără mare tragere de inimă, iar atunci când o fac, uit repede ce am citit. Lucru care nu se poate spune despre proza autorului în cauză. Oricum, am să dau un search pe google să văd despre ce e vorba. Surprins oarecum de interpretarea ta în legătură cu anumite idei și cuvinte din text... Mă bucur să te revăd. Eugen.
Paul, mulțumesc de lectură și semn. Părerea ta pentru mine contează. Din nou, rămân surprins de interpretarea ta în legătură cu textul. Oricum, ai întrevăzut în el și lucruri la care efectiv nu m-am gândit atunci când am scris. Ceea mă bucură, pentru că, iată cum anumite rânduri pot fi susceptibile de mai multe interpretări.Mulțumesc încă o dată. Eugen.
Domnule Gorun, mulțumesc de prezența constantă în subsolul textelor mele. Mă simt onorat să vă am ca cititor. Părerile dumneavoastră întotdeauna au contat. În ceea ce privește textele mele, eu personal consider că am texte cu mult mai reușite decât acesta, dar care au trecut neobservate. Dar vorba aceea: „unde dai și unde crapă!”. De lungimea textelor nu vreau să discut, pentru că, așa cum am observat, aprecierile și criticile sunt foarte împărțite și subiective, oricât de obiectivi nu ne-am strădui să fim și să analizăm un text la rece. Oricum, dincolo de toate acestea, mă strădui să scriu cât mai variat, în cât mai multe feluri. uneori îmi iese, alteori - nu prea. mulțumesc încă o dată de semn. Cu stimă și apreciere,Eugen.
pentru textul : Umbra. deîmi place poemul. deși nu este unul din cele mai reușite ale tale, ai pasaje care sunt faine. de ex.:
Învârt butoiaşul spre memorie,
e timid si cald, ca o fecioară de preot,
cântăreşte situaţia o secundă,
trage. Aerul încă îmi leagănă sângele.
poate aș renunța la "scot rătăcirea" și la "ca o mâță gravidă" (gestantă). dar aici sunt subiectiv.
aș fi vrut să spun mai multe, dar nu știu atât de bine conferenția pe marginea unei găuri... ca margas.
pentru textul : Ruleta rusească deAlma, draga mea, văd că ai fost impresionată de suferința melcului captiv în propria-i casă, de fapt de zgomotul casei srtrivite între asfalt și o talpă"ucigașă" Cum se desfășoară auditiv acest fapt (ce devine istorie) pe iarbă, ai auzit? ai auzit țipetele melcului neanesteziat înainte de moarte?! Se merită să vezi și să auzi "atacul" și apoi să auzi...tăcerea. Bărbatul ăsta ce poartă cămașă albă, din poezia ta, nu îmi pare prea fericit de soarta melcului! Interesant mod de a așeza într-un acelaș tablou, parcă pe locuri de același rang: 1)cămășile albe ale bărbaților crescuți în mediul sătesc și "exilați" la oraș, 2)melcul victimă a unei agresiuni banale(mersul: cu mainile, cu picioarele, in cap- depinde de protagonist!)) și 3) bărbatul transformat în "domnul de la oraș". Interesant.
pentru textul : despre albul cămășilor bărbătești deUn eseu reușit având în vedere acest subiect sensibil "Jurnalul fericirii" carte scrisă de marele Nicolae Steinhardt (fiul unui mare industriaș evreu), în contextul devenirii sale, prin convertirea la ortodoxie, călugăria, după anii de pușcărie politică, un Om care și-a păstrat verticalitatea de Prieten, dincolo de orice constrângere. Mult mai târziu am vizitat Rohia sufletului său, o mânăstire unde Umbra lui Nicolae Steinhardt încă mai vorbea cu Dumnezeu. Și atunci am înțeles smerenia Monahului Nicolae. Ai scris un eseu parcă menit să tulbure, cel puțin amintirile. Bine ai venit, Petru Hamat!
pentru textul : "Jurnalul fericirii". O poetică a (re)găsirii și (re)culturalizării prin credință în universul concentraționar românesc. deAm găsit o listă oficială, cu toate premiile. Şi mai există un "hermenian" premiat - e vorba de:
Premiul special al Bibliotecii „I. H. Rădulescu” – Maricica Frumosu (Criuleni Republica Moldova).
pentru textul : Autori Hermeneia premiaţi la Târgovişte deFelicitări!
Maria-Doina, fiecare cu idiosincraziile lui(„să mă doară în paișpe”). Și eu le am pe ale mele, dar până și de ele la un moment dat ajung să doară acolo unde am spus mai sus. Pe de altă parte, nu stau să-mi explic textele, culori sunt atâtea câte consideră autorul că trebuie să fie. În altă ordine de idei, mă bucur că ai găsit ceva cu care ai rezonat și ți-a plăcut. Mulțam de vizită, Eugen.
pentru textul : Ultrasonografie(II) - varianta a doua dechifla sa iti ia cine o vrea. eu iti atrag atentia unde gafezi in poezie.
pentru textul : broşură de la martori desuperb titlul! imi place modul in care zidarul tuturor lucrurilor, al timpului, aseaza caramizile de vreme rea sau buna "le așează rostuit cu fața rugoasă spre înăuntru să nu li se vadă amarul așterne apoi un strat de negura nopții încă unul de soare" si iata imperfectiunea, tristetea unei singure vieti: "atît de multe greșeli de reparat mozaicul amintirilor așezat strîmb și doar o singură viață"
pentru textul : camera cu vedere la întîmplare ▒ deVirgine, nu stiu unde ai gasit tu ca mojiciile se "profereaza", asta e un cuvant care apartine limbii romane din diaspora? Altfel nu am fost atins la niciun nivel pe cuvant de onoare.
pentru textul : Cine scrie prost, scrie prost deNu sunt eu în măsură să discut pe marginea textului, dar am o întrebare pentru: "Adevăratele opțiuni sunt ireversibile". Atunci, "falsele opțiuni" ar fi reversibile? Cred că textul e prea scurt pentru a prinde ideea. Fie și cea a diferenței în sacrificiu.
pentru textul : Bunavestire deM-am regasit in fiecare rand. Multumesc.
pentru textul : după douăzeci de ani deun poem frumos. a mai fost pus pe site la inceputuri, dar merita sa apara. frumos...
pentru textul : jasmine deAdevărul e că abia așteptam să apară scena II (asta excluzând episodul șaișpe ori doi din "Lost"). Fane și Costi ai noștri nu mai sunt la fel de naivi și nevinovați ca în scena I, dar îi preocupă aceleași probleme "trascedentale", se pare chiar că au ajuns ceva mai înțelepți... și se strică toată treaba. Unu-i pățit, ălalalt urmează sigur, că prea le citește-nainte. Finalul vine taman la țanc cu poanta, că așteptarea ți se urcă-n gât și te gândești oare ce grozăvie de "mai rău" o fi. Poezii, auzi! Ha-ha! (Adică, vreau să spun așteptarea bine gradată, nici prea lungită, nici telegrafică, subiect bine ales - "eternă" aia sună adorabil în gura lui Fane - atât că dialogul își pierde din simplitatea și candoarea scenei I, dar ce să-i faci, și eroii noștri au mai evoluat, nu?)
pentru textul : din dialogurile misogine ale lui Fane și Costi - partea a doua deThais, sunt ninsori si ninsori, mai ales acum, cu primavara pe aripi... ma bucur ca ti-a placut si ai vazut transparenta. Si cine ar vrea sa stapaneasca oare ninsoarea? Vladimir, chiar la Micul Print era trimiterea, sunt placut surprinsa ca ai vazut atat de usor asta. M-am gandit, punand titlul, ca e singurul clue :-) De Beltane nu mai spun nimic, am pus poza, iar simbolul rozariului amintit de tine este, la urma urmelor, si unul dintre simbolurile celor doua boabe multiplicate ale aceleasi matanii in poezia mea. Dar, desigur, nicio legatura cu organizatia aceasta mafiota. (sic!)
pentru textul : Arta îmblânzirii detrimitere într-o lume al cărei farmec nu va pieri în nicio toamnă care (îţi) răscoleşte amintirile.
pentru textul : nuculița deînceputul pregăteşte foarte frumos partea esenţială a discursului, acolo unde a rămas totul impregnat în fiinţă. altă coloratură, altă impresie produse de vremurile acelea sunt foarte frumos expuse în grupajul acesta:
"chipuri din care nu mi-a rămas nici măcar de o tristețe
să-mi ajungă pentru o țigară cu mătase de porumb
să suflu în tăciune să pufăi să mă înec bucuros de toate gusturile stranii
ale fricii că se va stinge
că îmi va pune cineva mâna pe umăr înainte de a mi se umple cerul gurii" care mi se pare reprezentativ.
finalul sigur vine să completeze starea poetului, starea care de altfel şi trezeşte amintirile.
bun, mi-a plăcut şi remarc.
Elia, trebuie să fii mai atentă la prozodie, la lungimea silabelor, știi ce vreau să spun. Mai ales la poezia pentru copii. Imaginează-ți că accesezi memoria unui copil al cărui intelect e în formare. Acest copil reține prin asociație cu imagini simple sau simboluri, semne. Încearcă să reciți cu voce tare, cu intonație ca și cum ai fi la o grădiniță și toți copiii sunt cu răsuflarea la gură așteptând să le spui ceva. Prelucrează puțin. Eu ți-am sugerat varianta sperând să sesizezi silabele folosite de mine prin comparație cu ale tale samd.
pentru textul : Spune-mi, Copilărie deȘi totuși care este atunci diferența între iluzie și cunoaștere în budism? Remarc o repetată tendință de a "scuza" (sau a lua apărerea) aparent budismul și de a menționa că și el are "cunoașterea noastră europeană". Oare nu există "ramuri" ale budismului care neagă aproape total cunoașterea empirică? La urma urmei ce este budismul? Oare nu este o religie? Deși mi se va spune probabil că este o filozofie sau un "worldview". Și atunci nu este oare nedrept să comparăm merele cu perele? Adică o filozofie (puternic mistică) (a budismului indian) cu o mentalitate (puternic secularizată) (a occidentului euro-atlantic)? Deși și aici mi se va spune probabil că ceea ce avem noi nu este decît o religie carteziană.
pentru textul : Budismul și psihiatria de...aici "inascensus" are un rol de încurajare și în același timp de admirație pentru un salt enorm cu parapanta. dar să rămânem români în românia(care e a tuturor, de aia o scriu cu litere mici, e pentru mine substantiv "comun"). mă bucur că ai tresărit Andule, e semn bun:) atent, paul
pentru textul : apex de"intenționat" - of, dacă scriu cu inima la gât:) așa-mi trebuie!
pentru textul : poate deraspund eu si sunt sigur ca si bobadilul e de acord. pentru ca nu merita sa ne pierdem timpul cu asemenea rahatisuri.
pentru textul : Mânca-ţi-aş deda, excelent finalul. "Zîmbete europene pentru alegători din chirpici." E un fel de absurdistan Romania. Intotdeauna a avut mai ales in "regat" o prapastie enorma intre urban si rural. Si se pare ca exista ceva aproape malefic (pe linga explicatiile socio-istorice) care face sa se pastreze aceasta prapastie oribila. In esenta o mare parte din Romania nu este nici macar in Asia ci mai degraba in Africa. In ciuda dificultatilor pe care le are Turcia sa intre in EU, parerea mea este ca spatiul rural turcesc merita mai mult sa fie inclus in Europa decit cel romanesc. Aici Emil a facut un reportaj de prin locurile pe unde trece drumul judetean. Nu incerc sa imi testez imaginatia ca sa vizualizez cum arata satele sau catunele pe unde nici macar acest "drum" nu trece. Un alt aspect pe care l-am observat in text si pe care mi l-am amintit despre zona rurala este disponibilitatea dezinvolta pentru cersit. E aproape ceva african in obiceiul asta. Fie barbat, fie femeie, fie tinar, fie batrin, fie copil, nu se sfiesc sa "ceara". Ii acuzam pe țigani ca ne fac de rusine si cersesc in inima Europei dar aici sint oameni, romani obisnuiti, romani de la tara, care iti cer guma, bomboane, bautura sau bani cu o usurinta cu care nu iti poti imagina ca ar fi in stare sa o faca nici beduinii din Sinai si nici copii din India. Ceva e absolut dezgustator in asta si e ca o ciroza a fiintei romanesti. Asteptarea dupa pomana. Stau uneori si ma intreb ce cauze social-istorice o fi avind aceasta self-acceptare a "onorabilitatii" cersitului. Orice popor are rezerva lui intima de mindrie, iar noi romanii ne dam de ceasul mortii cind e sa ne laudam sau sa ne credem parintii pelasgi ai Europei. Si totusi asta nu ne impiedica sa cersim, poate, poate pica ceva. Indiferent daca cel din fata noastra e un simplu turist sau in investitor strain. Un reportaj pe care il evidentiez atit pentru munca pe care a presupus-o cit si pentru efortul "emotional" de a simti acest absurdistan kafkian.
pentru textul : reporter în războiul din absurdistan deexistă în continuare greșeli: un mic efort din partea ta...vreau să le găsești singur.
pentru textul : Altă rugă în Grădina Ghetsimani deAdela, departe de mine intentia de a-ti contesta sinceritatea trairilor. Eu imi spusesem parerea doar despre felul in care le-ai redat. "platesc tribut faptului ca sunt prea sincera in poezie." Nu, nu cred ca despre asta este vorba!
pentru textul : Eu deun an nou fericit vă doresc.
pentru textul : sura1 dela mulţi ani
mi-a plăcut foarte mult acest text.
pentru textul : Stupidităţi...aniversare deda, din păcate nu sunt puţine astfel de reviste, revistuţe, cenacluri, în care o gaşcă literară închegată de pe vremea când un Leonte Răutu era la "butoane", continuă să dea verdicte. Îi vezi în aproape toate oraşele. Au fost dintotdeauna preşedinţi sau secretari sau mai ştiu eu ce, la revista, cenaclul, foia, aşezământul, liga, etc...s-au mai schimbat între ei, dar de cel puţin 20 de ani nu fac nimic pentru literatura română. În afara faptului că papă bani publici pentru a se lăuda unul pe altul, cu fiecare ocazie. Nu au mişcat literatura română cu un milimetru înainte, nu i-au lăsat nici pe alţii să o facă dacă nu înţelegeau să fie "băieţi buni".
Am asistat de-a lungul timpului, datorită ( aş putea spune chiar din cauza:)), profesiunii la zeci, sute de "lansări". Mi se acrea deja când îi vedeam pe aceiaşi corifei, cum ridicau în slăvi exact producţii din acestea pe care le-aţi nominalizat stimate domn, în textul dv. Aveai impresia că se "lansa" cel puţin un Eminescu. Toată lumea era prietenă cu toată lumea, ce mai, un adevărat falanster literar !
Dacă într-un rând vorbea x despre carte lui y,cu siguranţă peste o lună, era rândul lui y să explice asistenţei ce mare poet e x ! Şi tot aşa.
Salut deci, d-le Cristea, ceea ce aţi scris, e o iniţiativă mai mult decât necesară !
după cum enunţul tău este afirmativ, al meu este interogativ: şi care-i treaba? în rest toate cele bune!
pentru textul : ruine în liniște dePagini