Alma, ai intuit corect acea glisare (uneori suprapunere) a amintirilor din copilărie către istorie și mitologie. Oare copilul din acest poem a traversat aceste lumi și acum ne povestește despre ele prin intermediul meu ? Sau copilul sunt chiar eu ? Mulțumesc pentru trecerea subtilă
un poem greu de citit, care se rupe de titlu, zic eu. insa imi plac cateva metafore si comparatii... si tu, sunt convins ca stii, deoarece pe ele te/ai bizuit cand ai postat aici aceasta scriere.
1. Nu. 2. Toți știm cum se dau premiile. Nu ți-e lehamite? Spune-mi, te rog, câte premii pentru poezie au câștigat Chaucer sau Eminescu? Premiul lui Ovidiu știi care a fost. Cele mai frumoase poezii pe care le-am citit vreodată sunt ale unui poet care nu le-a publicat niciodată. E cea mai mare carte de poezie. Știi de ce? Sunt scrise pe ușile dulăpioarelor unui atelier de sculptură din Sibiu. 3. whatever. 4. Ce-ar fi să-ncepem acum toți cu clasamente? E cel mai ușor, ți-o garantez. (Recomandare: fă critică literară, nu clasamente, dacă tot vrei să faci ceva.) 5. Asta niciodată. Prefer să aștept judecata de apoi a poeților. 6. Ai făcut un efort, da, și e lăudabil, dar "frumos și politicos pentru munca și timpul" și inima și sângele și pământul și cerul fiecăruia dintre noi, indiferent cine, era să nu faci judecăți de valoare. Axiologia asta e cel mai ingrat lucru pe care poate să-l încerce cineva vreodată. Care sunt criteriile? Dacă le știi cumva, te implor spune-ni-le și nouă. Exemplu: nu știu câți ani ai și nici nu mă interesează, dar îți garantez că peste câțiva ani, peste un timp sau peste un suflet o să gândești cu totul altfel. Și atunci, unde mai e valoarea? Uite că poate așa, vorbind despre asta, îmi trece și supărarea; iartă-mă! Caut încă un film, din care am văzut o singură dată, o singură secvență, și pentru asta vreau să găsesc filmul și să citesc cartea: Bill Murray zice apăsat, liniștit, nesigur dar calm ca o mare care ți se așterne la picioare: (și acum nu țip) Y O U R E A L L Y D O N' T U N D E R S T A N D. LA MULȚI ANI, NICHITA! Rămâi liniștit.
imi place cum ai finalizat aceste versuri... deasemenea "rugaciunile tarzii pentru rabdare" si "trandafirii galbeni ai gandurilor", restul cred ca ai putea rescrie din perspectiva unei concizii la nivelul ideilor... in prima strofa parca sunt prea multe imagini, nu reusesti aceea "pata de culoare", incearca sa treci dincolo de cuvinte precum:"splendoarea unui val", cu uneltele de slefuit la sevalet:) toate cele bune, inspiratie si vant prielnic:) anana
Scrumurile lui Dăncuș sunt anevoie digerabile. Greu se apropie comentatorii. Ai spune că cenușa va fi ușor de dat deoparte, și că o să vezi. Dar nu e așa. "Scrumul" lui Dăncuș nu e simplu și nu e ușor. Nu e praf în ochi. Formele înseși ale poemelor intră greu în capetele noastre, și vin întotdeauna din niște mult alambicate labirinturi lăuntrice. Așa vede el lumea, oameni debusolați printre "enorme piane gravide". Cafeaua e "invalidă", geamul maltratează stele polare, "Scrum IV" încheindu-se cu o imperioasă nevoie de a te spăla pe mâini de toate acestea. Prin "scrum", prin "praf și pulbere" autorul încearcă o depășire a condiției umane, acompaniată totodată și de o deplângere a ei. E o omenire care abia așteaptă duminica pentru o nouă văitare. Cuvintele lui sunt mici, sunt "furnici", el e un "cerșetor sărac", singurul astfel. Viziunile lui sunt fără excepție apocaliptice. Există în textele sale un sfârșit perpetuu al lumii, iar re-facerea ei parcă nu se încheagă nicicum. Ca o soluție apare povestirea aceleași povești, mereu și mereu de la capăt, "după după ce totul totul a fost spus", iar și iar aceeași poveste. De parcă nu mai poți să ieși din scrumul ăsta al lui Dăncuș. Și suntem la al șaselea strat.
Găsesc aici două texte (ultima strofă e decupată ideatic din altceva) din care prefer primul (și mai ales prima strofă) pentru atmosfera interioară, spleen, stress etc. "să zaci în fața cafelei fierbinți în dimineața ploioasă de noiembrie ca și cum ai fi pe o plajă pustie" trist...
Zilele acestea citeam o cronică a lui Vintilă Mihăilescu, intitulată Țara mea ca o manea. Citatul de mai jos, mi s-a părut reprezentativ, în aceeași orine de idei:
” După ani de frustrări regulate şi alienări sistematice, „capitalismul“ scotea dorinţa de pe cartelă şi băga jubilaţia la liber. Iar maneliştii au sesizat rapid această nouă „cerere“ a publicului şi i-au cîntat în strună: dorinţele voastre vor fi realitate!
Partea sumbră a acestui narcisism descătuşat şi invadator este că, la acest nivel şi astfel orchestrate, dorinţele nu pot fi decît bazale: sex, avere şi, mai presus de toate, putere. A le avea înseamnă a reuşi, a fi un winner – sau, în termenii manelelor, un barosan. În caz contrar, nu eşti decît un amărît de fraier. Redundanţa obsesivă a manelelor a conturat astfel cel mai consistent model de reuşită socială din România recentă: dorinţa de a fi „barosan“ cu orice preţ vs angoasa de a nu deveni un „fraier“. Tertium non datur!
Tot manelele au exprimat – şi astfel au cristalizat – mijloacele utilizate deja pentru a atinge această aspiraţie socială: să ai „tupeu“ şi să faci „ce vrea muşchii tăi“. Singurul obstacol pe acest drum spre reuşită sînt „duşmanii“. Lumea românească flatată de manele este astfel una darwinistă, în care singurele două categorii sociale semnificative sînt prietenii şi duşmanii, iar singurele două statute reprezentative sînt barosanii şi fraierii. Pentru a cîştiga apartenenţa la categoriile pozitive ale acestei dihotomii structurale, mijloacele sînt cele ale selecţiei naturale.”
Prin urmare, există idei despre ceea ce se întâmplă de fapt, problemele societății românești contemporane se cunosc, dar care sunt soluțiile practice de rezolvare ? Ce putem face, ce putem alege, Quo Vadis Domine, se întreabă omul prins între Scylla și Caribda zilelor noastre.
sigur ca am venit. Un idian batran avea un soim care ii traia pe umar . Erau atat de uniti ca si umbra lor era egala cu umbra lor. O data au avut o cearta, unica, la impartitul unui mar acru simetric. Soimul vroia calota sudica a cosmosului, indianul partea lui nordica deci nu se puteau decide decat printr-un razboi cu miresme acute. Umbra s-a suparat si a parasit arena coercitand astfel o pace eterna.
poemul este uneori scris fara ca autorul, din modestie sau puditate, sa recunoasca nevoia sa de a intelege, ci, doar de a marturisi ceea ce simte firesc, natural. poemul imi pare a fi scris din tot sufletul si cred, din acest motiv, ca merita penita de aur, numai ca, nu stiu cum trebuie sa o ofer.
Scrisorile lui Vlad Turburea plac femeilor, în mod special, pentru că elementul iubirii la autor este femeia. Şi cum femeia este dornică să afle cât mai multe despre ea, de la un el, iată că există scriitorul care să scrie pentru ea si ea să se regăsească acolo. Ea, ca simbol ori ba, vrea să ştie cât mai multe despre ea, (deşi le ştie!) să i se spună verzi şi uscate, multe, multe laude, chiar şi minciuni dar ea să fie cea mai frumoasă şi cea mai bună din lume, cea mai importantă din univers, şi iată, există scriitorul care să scrie pentru ea si ea să se regăsească acolo . Puţini scriitori slăvesc în chip atât de tandru această fiinţă. Sfera imaginarului este la limita dintre imposibil şi ideal, dacă idealul are formă, atunci femeia lui Vlad Turburea are formă, dacă imposibilul îl putem percepe ca obiect, ca palpabil, atunci imposibilul lui Vlad Turburea este posibil. Ruşinos este momentul în care cititorul este surprins cu veioza aprinsă sub plapumă. Exact, este vorba tot despre ea, ea surprinsă cu veioza aprinsă sub plapumă în drum spre Okinawa, cum altfel. Vin cu un exemplu, la întâmplare, din scrisoarea drumului spre Okinawa: “îmi amintesc draga mea. de fapt erai bolnavă şi te-am dus în braţe pînă la poartă. să-mi laşi mîna ta sub rochiţă între genunchi acolo e locul ei.”
“Acolo e locul ei”, locul Ei aşezat, nimic urât, vulgar, toată delicateţea exprimării rochiţei, genunchiului ei, acolo e locul EI. Autorul se pare că este un bun cunoscător al psihicului feminin, altfel de ce ar minţi atât de frumos. Retoric, nu? Dar femeilor, tocmai ce am spus, le place uneori minciunea dacă vine spre folosul ei şi nu ar fi o minciună decât de faţadă pentru că, de fapt, fără să ştie, un el, ajută partea sentimentală a lucrurilor să creeze frumosul şi înălţătorul în femeie. O minciună cu folos.
Nu ai ce reproşa unui astfel de text. Poate doar virgula să fie pusă în anumite locuri, pentru o mai bună omogenizare a frazei, dar sunt un cititor femeie, deci trebuie să cârcotesc.
Glumă ori nu,
Vlad Turburea, sper să ajung suficient de mare încât să pot, să-mi permit, să-ţi fac o cronică la scrisorile astea.
Râd/Lângă peniţă/E o periniţă/Cine va da de Ea/Acolo se va îmbăta.
cred ca am mai scris undeva de ce expresia "Apocalipsa dupa... [cineva]" nu e corecta din punct de vedere literar. Expresia se potriveste la "Evanghelia dupa..." pentru ca Evanghelia este relatarea unei insiruiri de evenimente dintr-o anumita perspectiva, deci este "dupa" cineva. Apocalipsa pe de alta parte este "a cuiva". De aceea in Biblie gasesti "Apocalipsa lui Ioan" si nu "Apocalipsa dupa Ioan". Fiindca "o apocalipsa", sau o revelatie era ceva ce i se oferea (prin natura fenomenului) unei singure persoane. Persoana aceea era "martora" si "recipientul" acelei revelatii, "apocalipse". Evenghelia pe de alta parte a fost o "istorie" la care au fost "martori" mult mai multi oameni iar unii dintre ei au cules relatarile acelei "istorii" si le-au colectionat intr-un intreg pe care l-au numit Evanghelie. Dar fiindca au fost mai multi care au fost martorii acelorasi evenimente atunci fiecare "evanghelie" a ajuns sa fie numita "dupa cineva" (ex. Matei, Marcu, Luca, etc) Nu la fel se poate spune despre Apocalipsa. De aceea diferenta dintre cele doua denumiri si de aici existenta unei formulari corecte sau incorecte.
"ultimul frig", da? Am să revin cu amănunte, trebuie poposit mai atent la tine. Nu prea înțeleg ce-i cu gaura cheii; mi se pare cel puțin bizar ca cineva să sufle pe-acolo, nu e un gest prea poetic. Poate mă lămurești. Finalul sună bine de tot... cu corectura (probabil) de rigoare.
Remus, de ce ai impresia ca-mi pierd timpul cu textele tale? Aici este vorba de cu totul altceva, sau poate ai nevoie de dex ca sa-ti explice. Si daca tot suntem acolo, am sa trag niste sfori, poate te angajeaza aia cand o sa se gandeasca cum sa reactualizeze limba noastra draga;)
textul e bun . "une fois le temps inventé "- imi aduce aminte ca timpul e o inventie umana, natura nu cuantifica nimic. Profetul - mesajul e neelegant . Parca ne intoarcem la tirania de pe agonia...
Am spus eu că s-ar putea să mai fie membri hermeneia printre premiaţi, mai ales ca au fost şi premiile speciale. Acestea au fost acordate, pe baza ierarhiei stabilite de juriul de preselecţie, de către reprezentanţii unor instituţii si reviste (aşadar, nu de către juriul naţional), iar lucrările celor astfel premiaţi nu sunt cuprinse în antologie. Ceea ce nu înseamnă că autorii aceştia n-ar merita sa fie apreciaţi si felicitaţi. O felicit, prin urmare, şi eu pe Maricica Frumosu (a cărei diplomă a fost luată, spre a-i fi dusă in Basarabia, de catre acad. Mihai Cimpoi).
Taina creatiei este prin natura sa, ezoterica, si ea nu poate fi relevata. poate fi relevata insa legea, creatia umana este calea prin care Omul descopera in el insusi Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu, prin faptul ca scoate la iveala prin creatie, forta Divina. arta nu reflecta viata, acest enunt e un orgoliu, morala creatiei trebuie sa elibereze Omul de sentimentul apasator al necesitatii naturale. formele au fost create de Dumnezeu, ca decor universal, prin fantezia sa infinita, ca frumosul sa fie accesibil Omului ca la randul sau, acesta, descirandu-l, sa fie convins ca poarta in el divinitatea.. el este ALTCEVA atunci, decat un nimic insufletit. el poarta in sine timpul nemarginit pentru ca este in centrul timpului sau, iar in jur, ..." si in urma noastra, dealurile si valea inflorita, cu tainele lor." (P. Țuțea).
note de lectura: perceptia textului ca o proiectie succinta 3D a celor trei zile la Paris, flash-uri vizuale, residuum spiritual al memoriei despre arta si om spectatorul, lectorul in raport/dialog cu arta/istoria/civilizatia autorul autodefinit intr-o noua teorie a mezomeriei, extrapolind filosofic.
...mulțumesc pentru atenție și precizare, Marina. Ai toată dreptatea să observi "portița senină" lăsată de pictor în furtunile sale. Însă sunt peisaje, nu le numim acuma, în care umbra de lumină pare un revers al ineficienței, neputinței umane de a ajunge până acolo. Plăcută trecerea ta. Oricând o sugestie, obiectivă, e remarcabilă.
Dragul meu Actaeon, nu stiu ce as putea sa raspund eu aici pentru ca singura concluzie la care m-ai adus este ca iti place doar sa te auzi (sau citesti) vorbind (sau scriind). Aduci vorba de lucruri care n-au nici o legatura cu problema de fata, acuzi pe sirg fara sa te gindesti daca esti corect sau nu (la urma urmei ce mai conteaza, totul e sa aruncam cu oprobiu fiindca chiar daca dupa aceea scriem "doresc sa ma schimb" tot noroiul initial se vede), ca in final sa fluturi mantia a adio. As putea sa fiu malitios si sarcastic dar ma abtin. Regret doar ca nu prea am avut partener de dialog de vreme ce tie iti e atit de drag monologul. Iti doresc drum bun. Doar atit.
Raluca, eşti în eroare cu de-a totul. Sau de-a toată... Pen' că nu există text 1 şi text 2, deci nici variante îmbunătăţite, nici antijoc filosofic, nici nimic. Există doar acest text. Nu s-a schimbat absolut nimic în afară de titlu. Şi doar ce-ţi lăudam spiritul de observaţie. Am vrut să postez textul "Antijoc", dar am postat "Ultima întâlnire cu sinele", pe care, din eroare, l-am intitulat "Antijoc". Probabil mi-a rămas pe retină ideea de-a posta, iniţial, "Antijoc".
Las că şi alte vocale îs aiurea. (De abia acum am înţepat.). Na. :)
ok, cristina, in primul rind nu cred ca ai dreptate ca "nu prea este un haiku". in plus, nu ai facut nimic ca sa demonstrezi asta. si ma tem ca nu esti bine informata daca consideri ca un haiku nu poate contine metafore. le evita dar asta nu inseamna ca nu le poate contine. iti spun si tie ce am mai spus si altora: nu stiu cu cine ai discutat tu despre haiku. eu insa am stat de vorba cu oameni care scriu haiku si care au locuit multi ani in janponia si care sint destul de buni cunoscatori ai culturii si filosofiei japoneze. modul tau "purist" de aboradare (si oarecum dispetuitor - "Faptul că un micropoem are 5-7-5 silabe nu îl transformă în haiku.") nu are nicio legatura cu modul in care gindesc sau simt japonezii. este un mod pe care eu l-as numi simplist. japonezul "simte" haiku. nu il scrie dupa reguli. evident, exista principii si traditii. dar si ele sint ca si traditiile noastre, orientative. a spune ca "cerul de plumb" nu poate exista intr-un haiku dar "cerul plumburiu" da este putin amuzant. in orice caz lucrurile sint mult mai nuantate si mai personalizate decit crezi tu. evident in japonia. probabil nu in europa.
despre link-ul acela. inclin sa ii dau dreptate ralucai. evident nu se pot face reguli pentru orice situatie. dar, daca vrei sa oferi o explicatie si nu esti dispusa sa o scrii, iar un link o ofera in mod clar, atunci probabil este ok sa il folosesti chiar daca si in acest caz este de evitat pentru ca nu as vrea ca hermeneia sa devina un "directory", o colectie de link-uri catre alte site-uri. dar mai ales in cazul cum ai folosit tu link-ul, el este perceput ca o reclama catre un alt site. pentru ca te trimite la o pagina sau la un site intreg fara nicio adresa precisa. ce sa inteleg de aici? ca faci reclama acelui site. pentru ca daca voiai sa oferi o explicatie specifica necesara comentariului tau atunci o faceai. dar nu ai procedat asa. acest principiu se aplica si altor situatii si nu numai la comentariul tau. si vom avea grija mai mult pe viitor.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Alma, ai intuit corect acea glisare (uneori suprapunere) a amintirilor din copilărie către istorie și mitologie. Oare copilul din acest poem a traversat aceste lumi și acum ne povestește despre ele prin intermediul meu ? Sau copilul sunt chiar eu ? Mulțumesc pentru trecerea subtilă
pentru textul : este dimineață în peru deun poem greu de citit, care se rupe de titlu, zic eu. insa imi plac cateva metafore si comparatii... si tu, sunt convins ca stii, deoarece pe ele te/ai bizuit cand ai postat aici aceasta scriere.
pentru textul : o să te mușc de umeri până îți va da soarele de1. Nu. 2. Toți știm cum se dau premiile. Nu ți-e lehamite? Spune-mi, te rog, câte premii pentru poezie au câștigat Chaucer sau Eminescu? Premiul lui Ovidiu știi care a fost. Cele mai frumoase poezii pe care le-am citit vreodată sunt ale unui poet care nu le-a publicat niciodată. E cea mai mare carte de poezie. Știi de ce? Sunt scrise pe ușile dulăpioarelor unui atelier de sculptură din Sibiu. 3. whatever. 4. Ce-ar fi să-ncepem acum toți cu clasamente? E cel mai ușor, ți-o garantez. (Recomandare: fă critică literară, nu clasamente, dacă tot vrei să faci ceva.) 5. Asta niciodată. Prefer să aștept judecata de apoi a poeților. 6. Ai făcut un efort, da, și e lăudabil, dar "frumos și politicos pentru munca și timpul" și inima și sângele și pământul și cerul fiecăruia dintre noi, indiferent cine, era să nu faci judecăți de valoare. Axiologia asta e cel mai ingrat lucru pe care poate să-l încerce cineva vreodată. Care sunt criteriile? Dacă le știi cumva, te implor spune-ni-le și nouă. Exemplu: nu știu câți ani ai și nici nu mă interesează, dar îți garantez că peste câțiva ani, peste un timp sau peste un suflet o să gândești cu totul altfel. Și atunci, unde mai e valoarea? Uite că poate așa, vorbind despre asta, îmi trece și supărarea; iartă-mă! Caut încă un film, din care am văzut o singură dată, o singură secvență, și pentru asta vreau să găsesc filmul și să citesc cartea: Bill Murray zice apăsat, liniștit, nesigur dar calm ca o mare care ți se așterne la picioare: (și acum nu țip) Y O U R E A L L Y D O N' T U N D E R S T A N D. LA MULȚI ANI, NICHITA! Rămâi liniștit.
pentru textul : Cel mai, Cea mai deimi place cum ai finalizat aceste versuri... deasemenea "rugaciunile tarzii pentru rabdare" si "trandafirii galbeni ai gandurilor", restul cred ca ai putea rescrie din perspectiva unei concizii la nivelul ideilor... in prima strofa parca sunt prea multe imagini, nu reusesti aceea "pata de culoare", incearca sa treci dincolo de cuvinte precum:"splendoarea unui val", cu uneltele de slefuit la sevalet:) toate cele bune, inspiratie si vant prielnic:) anana
pentru textul : petalei de trandafir deScrumurile lui Dăncuș sunt anevoie digerabile. Greu se apropie comentatorii. Ai spune că cenușa va fi ușor de dat deoparte, și că o să vezi. Dar nu e așa. "Scrumul" lui Dăncuș nu e simplu și nu e ușor. Nu e praf în ochi. Formele înseși ale poemelor intră greu în capetele noastre, și vin întotdeauna din niște mult alambicate labirinturi lăuntrice. Așa vede el lumea, oameni debusolați printre "enorme piane gravide". Cafeaua e "invalidă", geamul maltratează stele polare, "Scrum IV" încheindu-se cu o imperioasă nevoie de a te spăla pe mâini de toate acestea. Prin "scrum", prin "praf și pulbere" autorul încearcă o depășire a condiției umane, acompaniată totodată și de o deplângere a ei. E o omenire care abia așteaptă duminica pentru o nouă văitare. Cuvintele lui sunt mici, sunt "furnici", el e un "cerșetor sărac", singurul astfel. Viziunile lui sunt fără excepție apocaliptice. Există în textele sale un sfârșit perpetuu al lumii, iar re-facerea ei parcă nu se încheagă nicicum. Ca o soluție apare povestirea aceleași povești, mereu și mereu de la capăt, "după după ce totul totul a fost spus", iar și iar aceeași poveste. De parcă nu mai poți să ieși din scrumul ăsta al lui Dăncuș. Și suntem la al șaselea strat.
pentru textul : Scrum VI deGăsesc aici două texte (ultima strofă e decupată ideatic din altceva) din care prefer primul (și mai ales prima strofă) pentru atmosfera interioară, spleen, stress etc. "să zaci în fața cafelei fierbinți în dimineața ploioasă de noiembrie ca și cum ai fi pe o plajă pustie" trist...
pentru textul : Sanitarium dePoate matale ai gresit siteul daca astepti sa fii ridicat in slavi pentru astfel de opere... Succes la citire, cu voce tare !
pentru textul : timpi deZilele acestea citeam o cronică a lui Vintilă Mihăilescu, intitulată Țara mea ca o manea. Citatul de mai jos, mi s-a părut reprezentativ, în aceeași orine de idei:
” După ani de frustrări regulate şi alienări sistematice, „capitalismul“ scotea dorinţa de pe cartelă şi băga jubilaţia la liber. Iar maneliştii au sesizat rapid această nouă „cerere“ a publicului şi i-au cîntat în strună: dorinţele voastre vor fi realitate!
Partea sumbră a acestui narcisism descătuşat şi invadator este că, la acest nivel şi astfel orchestrate, dorinţele nu pot fi decît bazale: sex, avere şi, mai presus de toate, putere. A le avea înseamnă a reuşi, a fi un winner – sau, în termenii manelelor, un barosan. În caz contrar, nu eşti decît un amărît de fraier. Redundanţa obsesivă a manelelor a conturat astfel cel mai consistent model de reuşită socială din România recentă: dorinţa de a fi „barosan“ cu orice preţ vs angoasa de a nu deveni un „fraier“. Tertium non datur!
Tot manelele au exprimat – şi astfel au cristalizat – mijloacele utilizate deja pentru a atinge această aspiraţie socială: să ai „tupeu“ şi să faci „ce vrea muşchii tăi“. Singurul obstacol pe acest drum spre reuşită sînt „duşmanii“. Lumea românească flatată de manele este astfel una darwinistă, în care singurele două categorii sociale semnificative sînt prietenii şi duşmanii, iar singurele două statute reprezentative sînt barosanii şi fraierii. Pentru a cîştiga apartenenţa la categoriile pozitive ale acestei dihotomii structurale, mijloacele sînt cele ale selecţiei naturale.”
pentru textul : Naţiune şi populaţie dePrin urmare, există idei despre ceea ce se întâmplă de fapt, problemele societății românești contemporane se cunosc, dar care sunt soluțiile practice de rezolvare ? Ce putem face, ce putem alege, Quo Vadis Domine, se întreabă omul prins între Scylla și Caribda zilelor noastre.
sincer ca sa fiu cu voi
pentru textul : am avut un vis devă iubesc pe amîndoi
însă jur aici parol!
bun e cel ce-mi dă un POL
sigur ca am venit. Un idian batran avea un soim care ii traia pe umar . Erau atat de uniti ca si umbra lor era egala cu umbra lor. O data au avut o cearta, unica, la impartitul unui mar acru simetric. Soimul vroia calota sudica a cosmosului, indianul partea lui nordica deci nu se puteau decide decat printr-un razboi cu miresme acute. Umbra s-a suparat si a parasit arena coercitand astfel o pace eterna.
pentru textul : Ai venit deiată o declarație de... nostalgie! :)
să fi fost justificată întrebarea domnului Gorun? mă-ntreg și eu...
frumos poem, Virgil, cald și tandru. ca o eșarfă de mătase.
am vrut să selectez un fragment pentru peniță, dar nu mă pot hotărâ, nu-aș vrea să rup nimic de aici.
pentru textul : mi-e dor de femeia care scrie despre străzi depoemul este uneori scris fara ca autorul, din modestie sau puditate, sa recunoasca nevoia sa de a intelege, ci, doar de a marturisi ceea ce simte firesc, natural. poemul imi pare a fi scris din tot sufletul si cred, din acest motiv, ca merita penita de aur, numai ca, nu stiu cum trebuie sa o ofer.
pentru textul : uneori femeia deScrisorile lui Vlad Turburea plac femeilor, în mod special, pentru că elementul iubirii la autor este femeia. Şi cum femeia este dornică să afle cât mai multe despre ea, de la un el, iată că există scriitorul care să scrie pentru ea si ea să se regăsească acolo. Ea, ca simbol ori ba, vrea să ştie cât mai multe despre ea, (deşi le ştie!) să i se spună verzi şi uscate, multe, multe laude, chiar şi minciuni dar ea să fie cea mai frumoasă şi cea mai bună din lume, cea mai importantă din univers, şi iată, există scriitorul care să scrie pentru ea si ea să se regăsească acolo . Puţini scriitori slăvesc în chip atât de tandru această fiinţă. Sfera imaginarului este la limita dintre imposibil şi ideal, dacă idealul are formă, atunci femeia lui Vlad Turburea are formă, dacă imposibilul îl putem percepe ca obiect, ca palpabil, atunci imposibilul lui Vlad Turburea este posibil. Ruşinos este momentul în care cititorul este surprins cu veioza aprinsă sub plapumă. Exact, este vorba tot despre ea, ea surprinsă cu veioza aprinsă sub plapumă în drum spre Okinawa, cum altfel. Vin cu un exemplu, la întâmplare, din scrisoarea drumului spre Okinawa: “îmi amintesc draga mea. de fapt erai bolnavă şi te-am dus în braţe pînă la poartă. să-mi laşi mîna ta sub rochiţă între genunchi acolo e locul ei.”
“Acolo e locul ei”, locul Ei aşezat, nimic urât, vulgar, toată delicateţea exprimării rochiţei, genunchiului ei, acolo e locul EI. Autorul se pare că este un bun cunoscător al psihicului feminin, altfel de ce ar minţi atât de frumos. Retoric, nu? Dar femeilor, tocmai ce am spus, le place uneori minciunea dacă vine spre folosul ei şi nu ar fi o minciună decât de faţadă pentru că, de fapt, fără să ştie, un el, ajută partea sentimentală a lucrurilor să creeze frumosul şi înălţătorul în femeie. O minciună cu folos.
Nu ai ce reproşa unui astfel de text. Poate doar virgula să fie pusă în anumite locuri, pentru o mai bună omogenizare a frazei, dar sunt un cititor femeie, deci trebuie să cârcotesc.
Glumă ori nu,
pentru textul : drumul spre Okinawa deVlad Turburea, sper să ajung suficient de mare încât să pot, să-mi permit, să-ţi fac o cronică la scrisorile astea.
Râd/Lângă peniţă/E o periniţă/Cine va da de Ea/Acolo se va îmbăta.
cred ca am mai scris undeva de ce expresia "Apocalipsa dupa... [cineva]" nu e corecta din punct de vedere literar. Expresia se potriveste la "Evanghelia dupa..." pentru ca Evanghelia este relatarea unei insiruiri de evenimente dintr-o anumita perspectiva, deci este "dupa" cineva. Apocalipsa pe de alta parte este "a cuiva". De aceea in Biblie gasesti "Apocalipsa lui Ioan" si nu "Apocalipsa dupa Ioan". Fiindca "o apocalipsa", sau o revelatie era ceva ce i se oferea (prin natura fenomenului) unei singure persoane. Persoana aceea era "martora" si "recipientul" acelei revelatii, "apocalipse". Evenghelia pe de alta parte a fost o "istorie" la care au fost "martori" mult mai multi oameni iar unii dintre ei au cules relatarile acelei "istorii" si le-au colectionat intr-un intreg pe care l-au numit Evanghelie. Dar fiindca au fost mai multi care au fost martorii acelorasi evenimente atunci fiecare "evanghelie" a ajuns sa fie numita "dupa cineva" (ex. Matei, Marcu, Luca, etc) Nu la fel se poate spune despre Apocalipsa. De aceea diferenta dintre cele doua denumiri si de aici existenta unei formulari corecte sau incorecte.
pentru textul : Apocalipsa dupa Dancus de"ultimul frig", da? Am să revin cu amănunte, trebuie poposit mai atent la tine. Nu prea înțeleg ce-i cu gaura cheii; mi se pare cel puțin bizar ca cineva să sufle pe-acolo, nu e un gest prea poetic. Poate mă lămurești. Finalul sună bine de tot... cu corectura (probabil) de rigoare.
pentru textul : azi e frig deAsta dacă luăm în cinsiderare doar părțile referitoare la concizie, ironie și satiră... :-) Am eșuat în a-ți regăsi vocea aici, maestre.
pentru textul : Pe Bulevard deRemus, de ce ai impresia ca-mi pierd timpul cu textele tale? Aici este vorba de cu totul altceva, sau poate ai nevoie de dex ca sa-ti explice. Si daca tot suntem acolo, am sa trag niste sfori, poate te angajeaza aia cand o sa se gandeasca cum sa reactualizeze limba noastra draga;)
pentru textul : Alb şi roşu detextul e bun . "une fois le temps inventé "- imi aduce aminte ca timpul e o inventie umana, natura nu cuantifica nimic. Profetul - mesajul e neelegant . Parca ne intoarcem la tirania de pe agonia...
pentru textul : esquisse à deux dans la chambre verte deAm spus eu că s-ar putea să mai fie membri hermeneia printre premiaţi, mai ales ca au fost şi premiile speciale. Acestea au fost acordate, pe baza ierarhiei stabilite de juriul de preselecţie, de către reprezentanţii unor instituţii si reviste (aşadar, nu de către juriul naţional), iar lucrările celor astfel premiaţi nu sunt cuprinse în antologie. Ceea ce nu înseamnă că autorii aceştia n-ar merita sa fie apreciaţi si felicitaţi. O felicit, prin urmare, şi eu pe Maricica Frumosu (a cărei diplomă a fost luată, spre a-i fi dusă in Basarabia, de catre acad. Mihai Cimpoi).
pentru textul : Autori Hermeneia premiaţi la Târgovişte deDe abia acum am observat, promit sa fiu mai atent!
pentru textul : Unchiul Fedea (3) deCu adanc respect Mihai T.
Taina creatiei este prin natura sa, ezoterica, si ea nu poate fi relevata. poate fi relevata insa legea, creatia umana este calea prin care Omul descopera in el insusi Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu, prin faptul ca scoate la iveala prin creatie, forta Divina. arta nu reflecta viata, acest enunt e un orgoliu, morala creatiei trebuie sa elibereze Omul de sentimentul apasator al necesitatii naturale. formele au fost create de Dumnezeu, ca decor universal, prin fantezia sa infinita, ca frumosul sa fie accesibil Omului ca la randul sau, acesta, descirandu-l, sa fie convins ca poarta in el divinitatea.. el este ALTCEVA atunci, decat un nimic insufletit. el poarta in sine timpul nemarginit pentru ca este in centrul timpului sau, iar in jur, ..." si in urma noastra, dealurile si valea inflorita, cu tainele lor." (P. Țuțea).
pentru textul : deuteronomia denote de lectura: perceptia textului ca o proiectie succinta 3D a celor trei zile la Paris, flash-uri vizuale, residuum spiritual al memoriei despre arta si om spectatorul, lectorul in raport/dialog cu arta/istoria/civilizatia autorul autodefinit intr-o noua teorie a mezomeriei, extrapolind filosofic.
pentru textul : 3 zile în Paris de...mulțumesc pentru atenție și precizare, Marina. Ai toată dreptatea să observi "portița senină" lăsată de pictor în furtunile sale. Însă sunt peisaje, nu le numim acuma, în care umbra de lumină pare un revers al ineficienței, neputinței umane de a ajunge până acolo. Plăcută trecerea ta. Oricând o sugestie, obiectivă, e remarcabilă.
pentru textul : " frumoaso, pielea ta stinsă îmi bântuie umbra" F.M. deDragul meu Actaeon, nu stiu ce as putea sa raspund eu aici pentru ca singura concluzie la care m-ai adus este ca iti place doar sa te auzi (sau citesti) vorbind (sau scriind). Aduci vorba de lucruri care n-au nici o legatura cu problema de fata, acuzi pe sirg fara sa te gindesti daca esti corect sau nu (la urma urmei ce mai conteaza, totul e sa aruncam cu oprobiu fiindca chiar daca dupa aceea scriem "doresc sa ma schimb" tot noroiul initial se vede), ca in final sa fluturi mantia a adio. As putea sa fiu malitios si sarcastic dar ma abtin. Regret doar ca nu prea am avut partener de dialog de vreme ce tie iti e atit de drag monologul. Iti doresc drum bun. Doar atit.
pentru textul : nu suport vara asta verde-gălbui deAni, cred ca s-a strecurat un dezacord in ultimul vers din strofa a patra.
pentru textul : echinocțiu decred ca textul putea fi mai degraba incadrat la proza/note sau proza/jurnal
pentru textul : spovedanie decorectează lipsa unor diacritice.
pentru textul : synopsis deun text fad
Raluca, eşti în eroare cu de-a totul. Sau de-a toată... Pen' că nu există text 1 şi text 2, deci nici variante îmbunătăţite, nici antijoc filosofic, nici nimic. Există doar acest text. Nu s-a schimbat absolut nimic în afară de titlu. Şi doar ce-ţi lăudam spiritul de observaţie. Am vrut să postez textul "Antijoc", dar am postat "Ultima întâlnire cu sinele", pe care, din eroare, l-am intitulat "Antijoc". Probabil mi-a rămas pe retină ideea de-a posta, iniţial, "Antijoc".
pentru textul : Ultima întâlnire cu sinele deLas că şi alte vocale îs aiurea. (De abia acum am înţepat.). Na. :)
ok, cristina, in primul rind nu cred ca ai dreptate ca "nu prea este un haiku". in plus, nu ai facut nimic ca sa demonstrezi asta. si ma tem ca nu esti bine informata daca consideri ca un haiku nu poate contine metafore. le evita dar asta nu inseamna ca nu le poate contine. iti spun si tie ce am mai spus si altora: nu stiu cu cine ai discutat tu despre haiku. eu insa am stat de vorba cu oameni care scriu haiku si care au locuit multi ani in janponia si care sint destul de buni cunoscatori ai culturii si filosofiei japoneze. modul tau "purist" de aboradare (si oarecum dispetuitor - "Faptul că un micropoem are 5-7-5 silabe nu îl transformă în haiku.") nu are nicio legatura cu modul in care gindesc sau simt japonezii. este un mod pe care eu l-as numi simplist. japonezul "simte" haiku. nu il scrie dupa reguli. evident, exista principii si traditii. dar si ele sint ca si traditiile noastre, orientative. a spune ca "cerul de plumb" nu poate exista intr-un haiku dar "cerul plumburiu" da este putin amuzant. in orice caz lucrurile sint mult mai nuantate si mai personalizate decit crezi tu. evident in japonia. probabil nu in europa.
despre link-ul acela. inclin sa ii dau dreptate ralucai. evident nu se pot face reguli pentru orice situatie. dar, daca vrei sa oferi o explicatie si nu esti dispusa sa o scrii, iar un link o ofera in mod clar, atunci probabil este ok sa il folosesti chiar daca si in acest caz este de evitat pentru ca nu as vrea ca hermeneia sa devina un "directory", o colectie de link-uri catre alte site-uri. dar mai ales in cazul cum ai folosit tu link-ul, el este perceput ca o reclama catre un alt site. pentru ca te trimite la o pagina sau la un site intreg fara nicio adresa precisa. ce sa inteleg de aici? ca faci reclama acelui site. pentru ca daca voiai sa oferi o explicatie specifica necesara comentariului tau atunci o faceai. dar nu ai procedat asa. acest principiu se aplica si altor situatii si nu numai la comentariul tau. si vom avea grija mai mult pe viitor.
pentru textul : haiku deerata: greseli intentionate
pentru textul : Amintiri de pe strada fabricii de zahăr dePagini