mulţumesc doamna Manole. finalul, da, finalul. eu ştiu că în prima clipă după moarte ni se dezvăluie adevărul, adevărat, nealterat şi crud. aici unii au dubii, atunci şi acolo e cea mai mare lumină.
da, un text în formă relativ clasică și care rămîne consecvent unui fir ideatic pînă la sfîrșit. Destul de retoric după părerea mea și cu metafore cam prăfuite. Dar vom vedea ce va mai urma. Lirica de dragoste este ca întotdeauna în inflație. Ca să mai poți scrie ceva semnificativ în registrul ăsta trebuie să o face foarte bine. Altfel riști inexistența.
e doar un experiment.. multumesc pentru opinii, daca sunteti draguta imi spuneti concret ce va deranjeaza la versul patru ,aripile tale ar mai bune ca pelerina, ca sa stiu ce sa corectez.
deși vocea mea poetică nu este întotdeauna răspicată se pare că aici am simțit nevoia unei puneri în temă ceva mai clare îmi pare bine că te regăsesc mulțumesc pentru aprecieri
drept ai tintit hialin, caci de fiece data cand ne gandim la ideea de timp, firesc parca, o si asociem cu Eminescu, ceea ce, te asigur nu a fost in nici un fel intentia mea. daca tu crezi ca poemul are final teologic, ei bine, nu te inseli. ultimul vers ne face sa il vedem pe Iisus pasind pe apa, negand astfel firescul la modul "aproape apocaliptic" precum ai spus. imi pare rau sa iti spun, dar consider comentariul tau superficial. iti multumesc pentru sfatul din final. aici stiu ca ai dreptate si voi incerca sa ti-l urmez.
Citind textul tau nu pot sa nu remarc uneori cat de straina contextului, cat de ne-potrivita poate deveni ratiunea atunci cand vorbele, cuvintele, tacerile se rostesc cu putere. Exista o anumita seductie a ordinii in fiecare dintre noi, iluzia unui spatiu sigur in care speram ca ne putem trai/expune sentimentele fara sa ne ranim... pana la urma tot spilul poeziei tale sta in trimiterea la trandafirul perfid de roşu... sau poate de un rosu perfid (dar sa nu invinovatim culorile) ceea ce desigur face ca titlul sa sune intr-o nota ironica :)
Nelu Jorz,
am si eu o intrebare. De ce este asa de greu sa procedezi corect vis a vis de Hermeneia cind este vorba despre un anunt din acestea? Am inteles ca lucrezi la o revista parca sau la un ziar. Intreb si eu: poate acolo oricine publica orice anunt cind are chef? Astept un raspuns.
Versuri întinse ca liniștea mării: "prennent les sons indéfinis des sortilèges d’autrefois", eufonic vorbind, captând lentoarea vocalelor. Ai această priză pe care alții o construiesc artificial. Apoi stările acestea limita, între "l’océan hibernant" și "la porte aux flammes" dau forță poemului. Superbă imagine:seule l’instance des papillons écrit en blanc "seule l’instance des papillons écrit en blanc"
îmi pare genială ideea Alinei. La Andu nu văd decât o posacă tentativă de șantaj. Adică ceva în genul că el e toată familia lui și că să nu-i jignim copiii că face și el la fel. Ceea ce se poate realiza foarte ușor în aceste zile de doliu după un star, când oamenii își pierd simțul umorului. Sau mă rog, nu toți. Am râs cu lacrimi. Mulțam Vlad.
Te durea capul: si-ai aruncat in noi, caii tai de fier sa na zgiltiie creierii si-asa zgiltiiti de cintarea cintarilor de neagra sulamita de regele david prinzind scorpioni si de solomon cu miile lui de neveste. Ne-ai facut hypodromul migrenolor tale nocturne si culmea, in marele nostru mazochism respectuos ne-a mai si placut. dupa aia, presupun c-ai adormit fericit lasindu-ne sa verificam daca intr-adevar somnul ratiunii naste copite de fier.
in acest text informativ http://www.hermeneia.com/info/1777/ se explică modul cum se vor introduce traducerile de acest tip: „A doua categorie o vor reprezenta traduceri ale unor texte publicate pe Hermeneia.com dar efectuate de către persoane din afara Hermeneia. La subtitlu aceste traduceri vor trebui să conțină titlul textului original și numele autorului. La sfîrșit se va adăuga un hyperlink către adresa textului original. Aceste traduceri se vor introduce numai sub contul autorului textului original.” Aș vrea să corectezi textul de mai sus conform prevederii.
Chiar dacă prin " în care tot mai mulţi se trezesc poeţi peste noapte pedalînd pe un dadaism reinventat în care cosmetizarea absurdului cu un fond de ten ieftin este regulă" şi prin "(dar nu spun ceva nou, ai mai auzit asta domnule editor de la o voce autorizată, nu?" ai încercat să deturnezi atenţia şi să provoci, am să încerc să fiu scurt şi pe aceeaşi axă a problemei, după ce mă voi îndepărta totuşi de la ea, dar numai pentru două rânduri: să ştii că am auzit şi alte lucruri de foarte bine de la mult mai multe voci, voci la fel de autorizate şi care nu mă ştiau decât după texte. Aşa şi astfel şi pe repede-nainte:
1. să ştii că atunci când mi te adresezi, ironic/ /flegmatic sau mai-ştiu-eu cum, cu "d-le editor" sau cu "domnule membru al consiliului hermeneia", nu mie îmi raşchetezi obrazul, ci ţie. Pentru că încărcătura de ironie sau de miştocăreala ţi se întoarce înzecit tocmai pentru faptul că, dintre noi doi, cu siguranţă!, nu eu sunt cel care deţine o poziţie în Consiliul Hermeneia doar cu numele.
2.Aici nu e vorba despre admiterea părerilor. Dă-mi voie să cred că încă discutăm fără să ne considerăm cimpanzei! Şi, mai ales, dă-mi voie să cred că nici unul dintre noi nu foloseşte granade de fum pentru public. Aici este vorba despre a (in)valida nepotismul. Pentru că:
3. "şi mai admit faptul că am dreptul să dau încredere unui om care mă citeşte constant" e o apărare ilar-găunoasă, deoarece ea duce la nişte ramificaţii care pun punctul pe i, cum ar fi:
- tu, din poziţia de editor, nu ai dreptul să dai încredere cuiva, ai mai degrabă obligaţia morală de-a oferi feedback cât mai multor useri. Retoric, de câte ori ai făcut lucru acesta în... să zicem, ultimii doi ani? Şi atunci, alte întrebări se cer puse: doar oamenii care te citesc constant pot spera la "încrederea" ta? A te citi constant, înseamnă a-ţi fi agăţate peniţe de orice postare, chiar dacă ea, agăţarea peniţelor, este singura activitate pe care o practică respectivul user? "Încrederea" ta este condiţionată de cantitatea vizitelor sub propriile-ţi texte? Ţii condică de cine/ când/ cum? Sau şi mai precis: în trei-patru ani, numai pe Ioana o înveşteşti cu încredere? Nu mai există alt user care să merite un comentariu al lui Vlad T? Pentru că din ce sustii tu, din cifrele comentariu/ text/ autor/ şi din ce spun eu - însumat = evidenţa implacabilă - lucrurile exact aşa stau.
4. În încheiere, având în vedere faptul că, dacă scădem intervenţiile pur adminsitrative şi răspunsurile sub propriile tale texte, rămâi cu vreo 10 comentarii strict literare în doi ani, plus 3 peniţe, din care două pentru textele Ioanei, dacă adăugăm cele 10 (zece) peniţe în nouă luni pe care Ioana le-a oferit textelor tale, asta fără să aibă vreo altă activitate măsurabilă pe Hermeneia! (apropo, cineva pomenea, mai sus, de uniformizare), avem în faţă tabloul conform căruia, aşa cum spuneam în prima mea intervenţie, avem de-a face cu o simbioză sau chiar cu un nepotism jenant. Aici nu mai este vorba despre libertatea de exprimare, despre dreptul la părere, despre subiectivism, despre editorul-căpcăun, despre valoarea poeziei contemporane, despre tipare/ şabloane/ curente ori alte pătlăgele... Am vaga impresie că nici despre literatură nu mai e vorba.
5. În p.s mai spun că (poate) n-aş fi intervenit în această poveste dacă nu erai editor. Dar eşti. Şi, cum spuneam, ai nişte obligaţii morale. E foarte posibil ca eu să fiu impulsiv, iar tu, taciturnul înţeleptic; ca eu să fiu degrabă vărsătoriu de pixeli, iar tu, aedul-zen-latentul logos. E posibil ori chiar probabil. Dar să ştii că am şi o mică, micuţă (asta este întărire a unor trăsături) virtute: în ceea ce priveşte literatura, sunt corect şi destul de echilibrat. Şi, din perspectiva site-ului Hermeneia, asta plus faptul de a fi viu, de a exista prin preajmă, de a fi prezent, de a activa la propriu, pentru toţi, printre care şi persoana ta, reprezintă condiţia capitală pro progres. Anul acesta. pe Hermeneia, am făcut mult mai puţin decat mi-am propus. La anul, dacă om mai fi, am să fac mai multe. Poate chiar mai multe şi mai bine. Chiar dacă asta înseamnă să mă expun, luând atitudine în cazuri asemănătoare ăstuia.
pps: poftă bună la brioşă, dar folosiţi şi voi un serviciu de coletărie, Poşta Română messul sau praştia. E mai intim si mai decent.
cred ca o sa fie sufleu sau poate suflu sistolic. esti convinsa alma ca nu a devenit obsesiva asteptarea ta? si ma rog, ce nu e bine la... dar nu mai intreb. cu certitudine e un text submediocru
nu înţeleg gluma dvs. În acest text mai "personal" (dar orice poezie e personală) mă cam rodeau păduchii şi, după toate că nu am bani, mai trebuie şi să cheltuiesc sute de lei pe şampoane împotriva păduchilor (că sunt foarte scumpe) şi să rabd mult de foame şi alte nevoi Atâţia scriitori au scris despre sărăcia lor sau a altora, inclusiv în poezie. În haiku la fel. Farmacista mi-a spus că e/ a fost o epidemie de păduchi în oraş. Vă invit în vizită. Cum păduchii sunt încă în viaţă pe scalpul meu, şi nu am bani să îi omor azi, cum ar fi fost necesar, vă ofer un loc de onoare şi dvs. Ce să fac, ca orice om onest scriu despre realitate. Am scris şi un haiku:
cu păduchi în păr --
de pe un CD zgâriat
ascult Vivaldi
va multumesc pt trecere si apreciere, plural din final se refera la cei care au facut pactul, adica eu si cerul.
Nuta, Hunedoara e un oras apropiat sufletului meu fiind locul nasterii unui poet drag mie si nu doar, Eugen Evu, care mi-a gazduit poemele in cartile sale alaturi de mari nume romanesti si mondial desi nu ne cunoastem decat prin poezie.
aaaaaaaaaaaaa.... substrat religios zici? cred că te amăgești! o referire la divinitate nu înseamnă religiozitate. privește la răfuiala filozofilor atei cu dzeu! câte analize, câte păreri exprimate în raportul dintre ideea de om și cea de absolut, câte dezbaterii... toate au creat civilizații... tema poemului tău este iubirea. religioasă sau nu, este o părere. părerea ta. eternitatea iubirii este decretată în existență. iubirea este eternă. ea învârte sori și stele. însăși ideea de eternitate există din iubire. este vorba aici de un egoism, de un orgoliu încă nerecunoscut de specia umană. dincolo de această divagație la care m-au provocat comentariile poemului tău, te felict iară pentu momentul fericit de inspirație! cu aleasă stimă, mircea nincu.
pe naiba , la 20 de ani life is beautiful, plina de inconstienta. textul asta merge cu muzia , voila: http://www.malhanga.com/musicafrancesa/joe/indien.htm Tu sais, je n'ai jamais été aussi heureux que ce matin-là. Nous marchions Sur une plage, un peu comme celle-ci. C'était l'automne, un automne où il Faisait beau, une saison qui n'existe que dans le Nord de l'Amérique. Là-bas on l'appelle l'été indien, mais c'était tout simplement le nôtre. Avec ta robe longue, tu ressemblais à une aquarelle de Marie Laurencin. Et je me souviens, oui je me souviens très bien de ce que je T'ai dit ce matin-là, il y a un an, un siècle, une éternité... On ira où tu voudras, quand tu voudras, Et l'on s'aimera encore lorsque l'amour sera mort. Toute la vie sera pareille à ce matin Aux couleurs de l'été indien. PARLÉ: Aujourd'hui je suis très loin de ce matin d'automne, mais c'est comme si J'y étais. Je pense à toi, où es-tu, que fais-tu, est-ce que j'existe Encore pour toi... Je regarde cette vague qui n'atteindra jamais la dune. Tu vois, comme elle, je reviens en arrière, comme elle, Je me couche sur la sable. Et je me souviens, je me souviens des marées Hautes, du soleil et du bonheur qui passaient sur la mer il y a une Éternité, un siècle, il y a un an... On ira où tu voudras, quand tu voudras, Et l'on s'aimera encore lorsque l'amour sera mort. Toute la vie sera pareille à ce matin Aux couleurs de l'été indien. On ira où tu voudras, quand tu voudras, Et l'on s'aimera encore lorsque l'amour sera mort. Toute la vie sera pareille à ce matin Aux couleurs de l'été indien.
Aalizei, în primul rând mă bucură analiza ta atentă, și asta mă obligă. Dacă tu ți-ai luat timp să faci asta, apoi trebuie să-mi iau și eu timp să bag la cap ce spui tu aici. Mă voi gândi la chestia cu impresia de declarație. Dacă tu îmi vei spune totuși că este prima dată când citești așa ceva, nu te cred. Nu am vrut să fie ceva original aici. De fapt, mă gândesc la toate criticile, de-aia am postat. Te voi ruga însă să parcurgi și prologul, și ceea ce va urma. Faci asta pentru mine? Cea care povestește nu mai are 4 ani și este ca o declarație. Acum sunt rău în ceață. Așa am vrut să sune. Nu este un jurnal, este un fel de "uite ce a fost, uite cine sunt eu, nu cumva să se uite". Cea din prezent știe că fetița de doi ani sau de patru ani era deja un fel de monstru pentru cei din afara rezervației... dar o va "apăra" pe alocuri de eticheta asta. Doar că ea nu a aflat asta decât mai târziu. Naivitatea ei se raportează la ceea ce cunoaște la vârstele respective. Amintirile detaliate de la doi ani sunt detaliate pentru că ne raportăm la o epocă în care, atenție, copiii merg să se înscrie la școală la doi ani jumate. Iar ea este mai mult decât un copil normal, este unul care visează într-o lume în care se mai nasc doar câțiva copii care mai pot visa. Prin urmare, va avea foarte ascuțite anumite trăsături. Aceea de a-și aminti la detaliu este una dintre ele. Dacă vei citi prologul, vei avea și un fel de preview referitor la ceea ce este acum cea care povestește. Mirarea că există mai multe feluri de daruri se raportează la vârsta ei de atunci, la patru ani. Iertată să fiu, fetița mea de patru ani știe ce-i aia media, dar nu știe că daruri este un cuvânt polisemantic ;) Și este un copil foarte dotat. Am considerat că un astfel de copil, cum este personajul meu, dacă ar exista și ar fi ținut într-o astfel de "închisoare liberă", nu ar avea de unde să știe că este special, că are ceva deosebit de ceilalți și că asta se numește "dar". Normal că aceea care povestește știe... Încerc să îmi dau seama dacă, pe parcursul desfășurării poveștii, toate acestea vor cădea în lăcașul lor au ba. Ar fi rău de tot dacă nu cad. Uite hai să fac altfel. Am să revin la partea de început după ce se conturează mai mult din povestire și îmi dau seama dacă se justifică. Dar am aspecte unde te-aș întreba pe tine cum ai face, ținând însă cont de ce am spus eu aici. Deci: "Că satul nostru este păstrat departe și de explozia mediatică (ok, cuvântul ăsta îl știam de la scrabble…" . Cum ai scrie tu asta, vrând să sublinezi faptul ca ea acum știe că un copil de patru ani nu e normal să știe un astfel de cuvânt, dar să sugerezi în același timp un fel de strigăt mut al ființei de acum, care are câteva sute de ani "Nu eram chiar atât de monstru, aș fi putut fi, cu puțin noroc, un copil normal". Aștept sugestii. Mai departe: ce ai cu bourbonul între plăcintele cu mere? Părinții ei nu sunt rupți de realitate, iar asta poate fi o realitate, există un astfel de loc undeva la munte unde trecutul se amestecă într.un fel de kitch dulceag cu chestii din prezent, cum ar fi bourbonul și farfuriile de porțelan. Nu scriu poezie aici, Aalizei, deși am înclinații către poeme în proză. Asta este o realitate... literară. Chestia cu frazele lungi pledez vinovat. De la meserie mi se trage, le scurtez de nu se văd, promit!
Un text în care stilurile epistolar şi beletristic sunt în armonie. E multă poezie aici. M-ai făcut să îmi fie şi mai dor de o scrisorae scrisă de mână, caligrafiată frumos, cu cerneală albastră, în care printre aparentele nimicuri, să fie amănuntele unor suflete frumoase, a unor relaţii interumane nealterate de mizeriile lumii. Am recunoscut unele trimiteri la scrierile mai vechi si m-am bucurat. Mi-au plăcut foarte multe rostiri, şi datorită ideilor, şi mijloacelor de expresie artistcă. Am ales pe următorul prin care autorul cred că îşi exprimă un fel de crez al artistului:
,, e drept că încă nu am ajuns la acea exprimare care îngemănează zicerea poetică şi pe cea artistică într-o reprezentare unică a eternităţii clipei".
Mulţumesc pentru acest moment de înălţare.
Cer scuze tuturor cititorilor pentru avalanșa de comentarii care nu au nicio legătură cu acest poem.Dacă ei vor citi cu atenție primele patru comentarii și îl vor psihanaliza pe al cincilea vor înțelege că la mijloc este un război al micilor orgolii în care un editor și un novice hermeneia au intrat fără să știe. Voi răspunde altor comentarii doar dacă fac referire directă la acest poem.
Multumesc, 1. Am notat. Am sa vad daca pot face sa fie asa. Intrebarea mea ar fi ce „data” ar trebui sa considere sistemul in cazul cind un autor isi publica un text, apoi il retrage, adauga o virgula si il publica din nou. Chestia poate deveni foarte complicata. Am sa anunt modul cum va functiona dar cred ca daca vrei ca sa gasesti textele cuiva le poti cauta si fara sa aiba importanta data. In aceasi timp cred ca in Hermeneia 2.0 vor exista si alte „mijloace” in care sa iti ”marketizezi” textul in afara datei de publicare. 2. Aceasta este poveste veche si complicata si probabil ca ar merita o discutie aparte. Dar pe scurt pot spune ca TOT, ABSOLUT TOT ce se face pe Hermeneia este gratuit si benevol. Daca cineva vrea sa ofere servicii de critica de calitate poate sa o faca si acum. Pe gratis. Universul digital este un univers ceva mai special si mai democratic in care nu ne prea cunoastem si o luam cam cu totii de la zero. Parerea mea este ca daca cineva are darul si talentul de critic de literatura o poate face pe Hermeneia si fara titulatura si fara surle si tobe. Deocamdata nu am prea citit la „Articole” sau „Jurnal literar” nici o recenzie critica la adresa textelor lui Bobadil, Oriana sau Virgil Titarenco. Nici pe la comentarii nu am vazut acei „critici avizati” sa se inghesuie. Marea mea nedumerire si intrebare este DE CE? Ce ii impiedica? Personal cred ca asa cum un autor pe Hermeneia are bunavointa si curajul sa se vulnerabilizeze si sa isi posteze un text, tot asa si acesti „critici avizati” ar trebui sa aibe bunavointa sa se coboare din turnul lor de fildes si sa inceapa sa critice pe Hermeneia. Nu de alta dar, asa cum spunea cineva, viitorul apartine mediului digital (la fel cum pe vremea lui Gutenberg apartinea tipariturii). Cine nu e convins de asta va intra in uitare. (Asa cum au intrat si atunci cei care nu au pus mina sa scrie carti.) Deci, eu ii astept pe acesti „critici avizati” sa apara. Si le dam noi penite si tot ce au nevoie daca au nevoie ca sa faca critica. 3. citeste raspunsul de mai sus. din nou, pe Hermeneia nu exista stagiatura. Si nu a existat nici pina acum. 4. cum propui sa se faca aceasta? Nu, nu este democratie pe Hermeneia. Nu este democratie nici pe un site pe care platesti un abonament, cu atit mai putin acolo unde nu platesti nimic. Dar, asa cum spune regulamentul, „8. Pe siteul Hermeneia.com nu există niveluri de acces. Toți membrii lui au drepturi egale de acces din prima zi în care devin membri. ” Probabil aici ar trebui amendat aspectul acordarii de penite de aur care totusi nu va fi disponibil NOU VENITILOR si NOVICILOR. Dar in rest, cred ca exista mult mai multe drepturi decit pe alte site-uri românești de literatura. Si, asa cum imi spunea cineva de curind, citez „cel putin pe h. nu vin toti terchea berchea pt ca nu se practica pupindosu' ” Chestia asta a fost unul din complimentele acelea sincere care m-au impresionat cel mai mult.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
mulţumesc doamna Manole. finalul, da, finalul. eu ştiu că în prima clipă după moarte ni se dezvăluie adevărul, adevărat, nealterat şi crud. aici unii au dubii, atunci şi acolo e cea mai mare lumină.
pentru textul : confesiuni nocturne deda, un text în formă relativ clasică și care rămîne consecvent unui fir ideatic pînă la sfîrșit. Destul de retoric după părerea mea și cu metafore cam prăfuite. Dar vom vedea ce va mai urma. Lirica de dragoste este ca întotdeauna în inflație. Ca să mai poți scrie ceva semnificativ în registrul ăsta trebuie să o face foarte bine. Altfel riști inexistența.
pentru textul : Un fel de poezie despre un fel de dragoste... deAsta este chiar o opera de arta. Te felicit pentru ipostaza in care ai surprins poetul.:)
pentru textul : mirabile dictu deAdică "ochii ei ovali".
pentru textul : Imago dee doar un experiment.. multumesc pentru opinii, daca sunteti draguta imi spuneti concret ce va deranjeaza la versul patru ,aripile tale ar mai bune ca pelerina, ca sa stiu ce sa corectez.
pentru textul : Înger netrebnic dedeși vocea mea poetică nu este întotdeauna răspicată se pare că aici am simțit nevoia unei puneri în temă ceva mai clare îmi pare bine că te regăsesc mulțumesc pentru aprecieri
pentru textul : Recunosc & dedrept ai tintit hialin, caci de fiece data cand ne gandim la ideea de timp, firesc parca, o si asociem cu Eminescu, ceea ce, te asigur nu a fost in nici un fel intentia mea. daca tu crezi ca poemul are final teologic, ei bine, nu te inseli. ultimul vers ne face sa il vedem pe Iisus pasind pe apa, negand astfel firescul la modul "aproape apocaliptic" precum ai spus. imi pare rau sa iti spun, dar consider comentariul tau superficial. iti multumesc pentru sfatul din final. aici stiu ca ai dreptate si voi incerca sa ti-l urmez.
pentru textul : Poem fecund deȘi, desigur, acum am observat: "altfel de". Eu asa stiam ca este corect...
pentru textul : Alt fel de iubire deMulțumesc pentru aprecieri. Te mai aștept.
pentru textul : Omul de la lumânări deas if time were throwing
pentru textul : Burden deCitind textul tau nu pot sa nu remarc uneori cat de straina contextului, cat de ne-potrivita poate deveni ratiunea atunci cand vorbele, cuvintele, tacerile se rostesc cu putere. Exista o anumita seductie a ordinii in fiecare dintre noi, iluzia unui spatiu sigur in care speram ca ne putem trai/expune sentimentele fara sa ne ranim... pana la urma tot spilul poeziei tale sta in trimiterea la trandafirul perfid de roşu... sau poate de un rosu perfid (dar sa nu invinovatim culorile) ceea ce desigur face ca titlul sa sune intr-o nota ironica :)
pentru textul : Prima ninsoare deNelu Jorz,
pentru textul : Concurs Naţional de Poezie deam si eu o intrebare. De ce este asa de greu sa procedezi corect vis a vis de Hermeneia cind este vorba despre un anunt din acestea? Am inteles ca lucrezi la o revista parca sau la un ziar. Intreb si eu: poate acolo oricine publica orice anunt cind are chef? Astept un raspuns.
Versuri întinse ca liniștea mării: "prennent les sons indéfinis des sortilèges d’autrefois", eufonic vorbind, captând lentoarea vocalelor. Ai această priză pe care alții o construiesc artificial. Apoi stările acestea limita, între "l’océan hibernant" și "la porte aux flammes" dau forță poemului. Superbă imagine:seule l’instance des papillons écrit en blanc "seule l’instance des papillons écrit en blanc"
pentru textul : tes yeux amers deîmi pare genială ideea Alinei. La Andu nu văd decât o posacă tentativă de șantaj. Adică ceva în genul că el e toată familia lui și că să nu-i jignim copiii că face și el la fel. Ceea ce se poate realiza foarte ușor în aceste zile de doliu după un star, când oamenii își pierd simțul umorului. Sau mă rog, nu toți. Am râs cu lacrimi. Mulțam Vlad.
pentru textul : login deTe durea capul: si-ai aruncat in noi, caii tai de fier sa na zgiltiie creierii si-asa zgiltiiti de cintarea cintarilor de neagra sulamita de regele david prinzind scorpioni si de solomon cu miile lui de neveste. Ne-ai facut hypodromul migrenolor tale nocturne si culmea, in marele nostru mazochism respectuos ne-a mai si placut. dupa aia, presupun c-ai adormit fericit lasindu-ne sa verificam daca intr-adevar somnul ratiunii naste copite de fier.
pentru textul : noaptea cailor de fier dein acest text informativ http://www.hermeneia.com/info/1777/ se explică modul cum se vor introduce traducerile de acest tip: „A doua categorie o vor reprezenta traduceri ale unor texte publicate pe Hermeneia.com dar efectuate de către persoane din afara Hermeneia. La subtitlu aceste traduceri vor trebui să conțină titlul textului original și numele autorului. La sfîrșit se va adăuga un hyperlink către adresa textului original. Aceste traduceri se vor introduce numai sub contul autorului textului original.” Aș vrea să corectezi textul de mai sus conform prevederii.
pentru textul : The Angel’s Shadow deChiar dacă prin " în care tot mai mulţi se trezesc poeţi peste noapte pedalînd pe un dadaism reinventat în care cosmetizarea absurdului cu un fond de ten ieftin este regulă" şi prin "(dar nu spun ceva nou, ai mai auzit asta domnule editor de la o voce autorizată, nu?" ai încercat să deturnezi atenţia şi să provoci, am să încerc să fiu scurt şi pe aceeaşi axă a problemei, după ce mă voi îndepărta totuşi de la ea, dar numai pentru două rânduri: să ştii că am auzit şi alte lucruri de foarte bine de la mult mai multe voci, voci la fel de autorizate şi care nu mă ştiau decât după texte. Aşa şi astfel şi pe repede-nainte:
1. să ştii că atunci când mi te adresezi, ironic/ /flegmatic sau mai-ştiu-eu cum, cu "d-le editor" sau cu "domnule membru al consiliului hermeneia", nu mie îmi raşchetezi obrazul, ci ţie. Pentru că încărcătura de ironie sau de miştocăreala ţi se întoarce înzecit tocmai pentru faptul că, dintre noi doi, cu siguranţă!, nu eu sunt cel care deţine o poziţie în Consiliul Hermeneia doar cu numele.
2.Aici nu e vorba despre admiterea părerilor. Dă-mi voie să cred că încă discutăm fără să ne considerăm cimpanzei! Şi, mai ales, dă-mi voie să cred că nici unul dintre noi nu foloseşte granade de fum pentru public. Aici este vorba despre a (in)valida nepotismul. Pentru că:
3. "şi mai admit faptul că am dreptul să dau încredere unui om care mă citeşte constant" e o apărare ilar-găunoasă, deoarece ea duce la nişte ramificaţii care pun punctul pe i, cum ar fi:
- tu, din poziţia de editor, nu ai dreptul să dai încredere cuiva, ai mai degrabă obligaţia morală de-a oferi feedback cât mai multor useri. Retoric, de câte ori ai făcut lucru acesta în... să zicem, ultimii doi ani? Şi atunci, alte întrebări se cer puse: doar oamenii care te citesc constant pot spera la "încrederea" ta? A te citi constant, înseamnă a-ţi fi agăţate peniţe de orice postare, chiar dacă ea, agăţarea peniţelor, este singura activitate pe care o practică respectivul user? "Încrederea" ta este condiţionată de cantitatea vizitelor sub propriile-ţi texte? Ţii condică de cine/ când/ cum? Sau şi mai precis: în trei-patru ani, numai pe Ioana o înveşteşti cu încredere? Nu mai există alt user care să merite un comentariu al lui Vlad T? Pentru că din ce sustii tu, din cifrele comentariu/ text/ autor/ şi din ce spun eu - însumat = evidenţa implacabilă - lucrurile exact aşa stau.
4. În încheiere, având în vedere faptul că, dacă scădem intervenţiile pur adminsitrative şi răspunsurile sub propriile tale texte, rămâi cu vreo 10 comentarii strict literare în doi ani, plus 3 peniţe, din care două pentru textele Ioanei, dacă adăugăm cele 10 (zece) peniţe în nouă luni pe care Ioana le-a oferit textelor tale, asta fără să aibă vreo altă activitate măsurabilă pe Hermeneia! (apropo, cineva pomenea, mai sus, de uniformizare), avem în faţă tabloul conform căruia, aşa cum spuneam în prima mea intervenţie, avem de-a face cu o simbioză sau chiar cu un nepotism jenant. Aici nu mai este vorba despre libertatea de exprimare, despre dreptul la părere, despre subiectivism, despre editorul-căpcăun, despre valoarea poeziei contemporane, despre tipare/ şabloane/ curente ori alte pătlăgele... Am vaga impresie că nici despre literatură nu mai e vorba.
5. În p.s mai spun că (poate) n-aş fi intervenit în această poveste dacă nu erai editor. Dar eşti. Şi, cum spuneam, ai nişte obligaţii morale. E foarte posibil ca eu să fiu impulsiv, iar tu, taciturnul înţeleptic; ca eu să fiu degrabă vărsătoriu de pixeli, iar tu, aedul-zen-latentul logos. E posibil ori chiar probabil. Dar să ştii că am şi o mică, micuţă (asta este întărire a unor trăsături) virtute: în ceea ce priveşte literatura, sunt corect şi destul de echilibrat. Şi, din perspectiva site-ului Hermeneia, asta plus faptul de a fi viu, de a exista prin preajmă, de a fi prezent, de a activa la propriu, pentru toţi, printre care şi persoana ta, reprezintă condiţia capitală pro progres. Anul acesta. pe Hermeneia, am făcut mult mai puţin decat mi-am propus. La anul, dacă om mai fi, am să fac mai multe. Poate chiar mai multe şi mai bine. Chiar dacă asta înseamnă să mă expun, luând atitudine în cazuri asemănătoare ăstuia.
pps: poftă bună la brioşă, dar folosiţi şi voi un serviciu de coletărie, Poşta Română messul sau praştia. E mai intim si mai decent.
pentru textul : de vorbă cu tine II decred ca o sa fie sufleu sau poate suflu sistolic. esti convinsa alma ca nu a devenit obsesiva asteptarea ta? si ma rog, ce nu e bine la... dar nu mai intreb. cu certitudine e un text submediocru
pentru textul : plagă a primăverii denu înţeleg gluma dvs. În acest text mai "personal" (dar orice poezie e personală) mă cam rodeau păduchii şi, după toate că nu am bani, mai trebuie şi să cheltuiesc sute de lei pe şampoane împotriva păduchilor (că sunt foarte scumpe) şi să rabd mult de foame şi alte nevoi Atâţia scriitori au scris despre sărăcia lor sau a altora, inclusiv în poezie. În haiku la fel. Farmacista mi-a spus că e/ a fost o epidemie de păduchi în oraş. Vă invit în vizită. Cum păduchii sunt încă în viaţă pe scalpul meu, şi nu am bani să îi omor azi, cum ar fi fost necesar, vă ofer un loc de onoare şi dvs. Ce să fac, ca orice om onest scriu despre realitate. Am scris şi un haiku:
cu păduchi în păr --
pentru textul : cerşind milă păduchilor dede pe un CD zgâriat
ascult Vivaldi
un titlu fantastic.
pentru textul : merele s-au făcut prunci flămânzi decum e turcu şi pistolu'. şi eu ca poemul: neoprotestant, cu iz de ţară. dar nu mă ruşinez. mai or fi pe-aici dintr-ăştia?
pentru textul : pe acestea şi pe acelea deva multumesc pt trecere si apreciere, plural din final se refera la cei care au facut pactul, adica eu si cerul.
Nuta, Hunedoara e un oras apropiat sufletului meu fiind locul nasterii unui poet drag mie si nu doar, Eugen Evu, care mi-a gazduit poemele in cartile sale alaturi de mari nume romanesti si mondial desi nu ne cunoastem decat prin poezie.
Stima mea
pentru textul : Pact deaaaaaaaaaaaaa.... substrat religios zici? cred că te amăgești! o referire la divinitate nu înseamnă religiozitate. privește la răfuiala filozofilor atei cu dzeu! câte analize, câte păreri exprimate în raportul dintre ideea de om și cea de absolut, câte dezbaterii... toate au creat civilizații... tema poemului tău este iubirea. religioasă sau nu, este o părere. părerea ta. eternitatea iubirii este decretată în existență. iubirea este eternă. ea învârte sori și stele. însăși ideea de eternitate există din iubire. este vorba aici de un egoism, de un orgoliu încă nerecunoscut de specia umană. dincolo de această divagație la care m-au provocat comentariile poemului tău, te felict iară pentu momentul fericit de inspirație! cu aleasă stimă, mircea nincu.
pentru textul : toate oasele depe naiba , la 20 de ani life is beautiful, plina de inconstienta. textul asta merge cu muzia , voila: http://www.malhanga.com/musicafrancesa/joe/indien.htm Tu sais, je n'ai jamais été aussi heureux que ce matin-là. Nous marchions Sur une plage, un peu comme celle-ci. C'était l'automne, un automne où il Faisait beau, une saison qui n'existe que dans le Nord de l'Amérique. Là-bas on l'appelle l'été indien, mais c'était tout simplement le nôtre. Avec ta robe longue, tu ressemblais à une aquarelle de Marie Laurencin. Et je me souviens, oui je me souviens très bien de ce que je T'ai dit ce matin-là, il y a un an, un siècle, une éternité... On ira où tu voudras, quand tu voudras, Et l'on s'aimera encore lorsque l'amour sera mort. Toute la vie sera pareille à ce matin Aux couleurs de l'été indien. PARLÉ: Aujourd'hui je suis très loin de ce matin d'automne, mais c'est comme si J'y étais. Je pense à toi, où es-tu, que fais-tu, est-ce que j'existe Encore pour toi... Je regarde cette vague qui n'atteindra jamais la dune. Tu vois, comme elle, je reviens en arrière, comme elle, Je me couche sur la sable. Et je me souviens, je me souviens des marées Hautes, du soleil et du bonheur qui passaient sur la mer il y a une Éternité, un siècle, il y a un an... On ira où tu voudras, quand tu voudras, Et l'on s'aimera encore lorsque l'amour sera mort. Toute la vie sera pareille à ce matin Aux couleurs de l'été indien. On ira où tu voudras, quand tu voudras, Et l'on s'aimera encore lorsque l'amour sera mort. Toute la vie sera pareille à ce matin Aux couleurs de l'été indien.
pentru textul : flash back deAalizei, în primul rând mă bucură analiza ta atentă, și asta mă obligă. Dacă tu ți-ai luat timp să faci asta, apoi trebuie să-mi iau și eu timp să bag la cap ce spui tu aici. Mă voi gândi la chestia cu impresia de declarație. Dacă tu îmi vei spune totuși că este prima dată când citești așa ceva, nu te cred. Nu am vrut să fie ceva original aici. De fapt, mă gândesc la toate criticile, de-aia am postat. Te voi ruga însă să parcurgi și prologul, și ceea ce va urma. Faci asta pentru mine? Cea care povestește nu mai are 4 ani și este ca o declarație. Acum sunt rău în ceață. Așa am vrut să sune. Nu este un jurnal, este un fel de "uite ce a fost, uite cine sunt eu, nu cumva să se uite". Cea din prezent știe că fetița de doi ani sau de patru ani era deja un fel de monstru pentru cei din afara rezervației... dar o va "apăra" pe alocuri de eticheta asta. Doar că ea nu a aflat asta decât mai târziu. Naivitatea ei se raportează la ceea ce cunoaște la vârstele respective. Amintirile detaliate de la doi ani sunt detaliate pentru că ne raportăm la o epocă în care, atenție, copiii merg să se înscrie la școală la doi ani jumate. Iar ea este mai mult decât un copil normal, este unul care visează într-o lume în care se mai nasc doar câțiva copii care mai pot visa. Prin urmare, va avea foarte ascuțite anumite trăsături. Aceea de a-și aminti la detaliu este una dintre ele. Dacă vei citi prologul, vei avea și un fel de preview referitor la ceea ce este acum cea care povestește. Mirarea că există mai multe feluri de daruri se raportează la vârsta ei de atunci, la patru ani. Iertată să fiu, fetița mea de patru ani știe ce-i aia media, dar nu știe că daruri este un cuvânt polisemantic ;) Și este un copil foarte dotat. Am considerat că un astfel de copil, cum este personajul meu, dacă ar exista și ar fi ținut într-o astfel de "închisoare liberă", nu ar avea de unde să știe că este special, că are ceva deosebit de ceilalți și că asta se numește "dar". Normal că aceea care povestește știe... Încerc să îmi dau seama dacă, pe parcursul desfășurării poveștii, toate acestea vor cădea în lăcașul lor au ba. Ar fi rău de tot dacă nu cad. Uite hai să fac altfel. Am să revin la partea de început după ce se conturează mai mult din povestire și îmi dau seama dacă se justifică. Dar am aspecte unde te-aș întreba pe tine cum ai face, ținând însă cont de ce am spus eu aici. Deci: "Că satul nostru este păstrat departe și de explozia mediatică (ok, cuvântul ăsta îl știam de la scrabble…" . Cum ai scrie tu asta, vrând să sublinezi faptul ca ea acum știe că un copil de patru ani nu e normal să știe un astfel de cuvânt, dar să sugerezi în același timp un fel de strigăt mut al ființei de acum, care are câteva sute de ani "Nu eram chiar atât de monstru, aș fi putut fi, cu puțin noroc, un copil normal". Aștept sugestii. Mai departe: ce ai cu bourbonul între plăcintele cu mere? Părinții ei nu sunt rupți de realitate, iar asta poate fi o realitate, există un astfel de loc undeva la munte unde trecutul se amestecă într.un fel de kitch dulceag cu chestii din prezent, cum ar fi bourbonul și farfuriile de porțelan. Nu scriu poezie aici, Aalizei, deși am înclinații către poeme în proză. Asta este o realitate... literară. Chestia cu frazele lungi pledez vinovat. De la meserie mi se trage, le scurtez de nu se văd, promit!
pentru textul : Șoimul. Primele apariții ale darului. decine te-a supărat aşa rău?
pentru textul : Flegmatic (II) deUn text în care stilurile epistolar şi beletristic sunt în armonie. E multă poezie aici. M-ai făcut să îmi fie şi mai dor de o scrisorae scrisă de mână, caligrafiată frumos, cu cerneală albastră, în care printre aparentele nimicuri, să fie amănuntele unor suflete frumoase, a unor relaţii interumane nealterate de mizeriile lumii. Am recunoscut unele trimiteri la scrierile mai vechi si m-am bucurat. Mi-au plăcut foarte multe rostiri, şi datorită ideilor, şi mijloacelor de expresie artistcă. Am ales pe următorul prin care autorul cred că îşi exprimă un fel de crez al artistului:
pentru textul : scrisoare de limpezit privirea de,, e drept că încă nu am ajuns la acea exprimare care îngemănează zicerea poetică şi pe cea artistică într-o reprezentare unică a eternităţii clipei".
Mulţumesc pentru acest moment de înălţare.
"întro"? într-o = prep. + art. sau + num. (DEX)
pentru textul : Stare I deCer scuze tuturor cititorilor pentru avalanșa de comentarii care nu au nicio legătură cu acest poem.Dacă ei vor citi cu atenție primele patru comentarii și îl vor psihanaliza pe al cincilea vor înțelege că la mijloc este un război al micilor orgolii în care un editor și un novice hermeneia au intrat fără să știe. Voi răspunde altor comentarii doar dacă fac referire directă la acest poem.
pentru textul : Descoperirea deMultumesc, 1. Am notat. Am sa vad daca pot face sa fie asa. Intrebarea mea ar fi ce „data” ar trebui sa considere sistemul in cazul cind un autor isi publica un text, apoi il retrage, adauga o virgula si il publica din nou. Chestia poate deveni foarte complicata. Am sa anunt modul cum va functiona dar cred ca daca vrei ca sa gasesti textele cuiva le poti cauta si fara sa aiba importanta data. In aceasi timp cred ca in Hermeneia 2.0 vor exista si alte „mijloace” in care sa iti ”marketizezi” textul in afara datei de publicare. 2. Aceasta este poveste veche si complicata si probabil ca ar merita o discutie aparte. Dar pe scurt pot spune ca TOT, ABSOLUT TOT ce se face pe Hermeneia este gratuit si benevol. Daca cineva vrea sa ofere servicii de critica de calitate poate sa o faca si acum. Pe gratis. Universul digital este un univers ceva mai special si mai democratic in care nu ne prea cunoastem si o luam cam cu totii de la zero. Parerea mea este ca daca cineva are darul si talentul de critic de literatura o poate face pe Hermeneia si fara titulatura si fara surle si tobe. Deocamdata nu am prea citit la „Articole” sau „Jurnal literar” nici o recenzie critica la adresa textelor lui Bobadil, Oriana sau Virgil Titarenco. Nici pe la comentarii nu am vazut acei „critici avizati” sa se inghesuie. Marea mea nedumerire si intrebare este DE CE? Ce ii impiedica? Personal cred ca asa cum un autor pe Hermeneia are bunavointa si curajul sa se vulnerabilizeze si sa isi posteze un text, tot asa si acesti „critici avizati” ar trebui sa aibe bunavointa sa se coboare din turnul lor de fildes si sa inceapa sa critice pe Hermeneia. Nu de alta dar, asa cum spunea cineva, viitorul apartine mediului digital (la fel cum pe vremea lui Gutenberg apartinea tipariturii). Cine nu e convins de asta va intra in uitare. (Asa cum au intrat si atunci cei care nu au pus mina sa scrie carti.) Deci, eu ii astept pe acesti „critici avizati” sa apara. Si le dam noi penite si tot ce au nevoie daca au nevoie ca sa faca critica. 3. citeste raspunsul de mai sus. din nou, pe Hermeneia nu exista stagiatura. Si nu a existat nici pina acum. 4. cum propui sa se faca aceasta? Nu, nu este democratie pe Hermeneia. Nu este democratie nici pe un site pe care platesti un abonament, cu atit mai putin acolo unde nu platesti nimic. Dar, asa cum spune regulamentul, „8. Pe siteul Hermeneia.com nu există niveluri de acces. Toți membrii lui au drepturi egale de acces din prima zi în care devin membri. ” Probabil aici ar trebui amendat aspectul acordarii de penite de aur care totusi nu va fi disponibil NOU VENITILOR si NOVICILOR. Dar in rest, cred ca exista mult mai multe drepturi decit pe alte site-uri românești de literatura. Si, asa cum imi spunea cineva de curind, citez „cel putin pe h. nu vin toti terchea berchea pt ca nu se practica pupindosu' ” Chestia asta a fost unul din complimentele acelea sincere care m-au impresionat cel mai mult.
pentru textul : hermeneia 2.0 dePagini