am notat părerea Aalizei. Deocamdată principiile Hermeneia sînt acestea. Le-am respectat și folosit de la bun început pe Hermeneia și nu cred că avem nici un motiv ca să îndulcim nici sarea și nici altceva. Cred că nu e nevoie să îți menționez că „Dupa vremuri multi venira”, vorba lui Eminescu, și a ramas cum am stabilit. Deci eu zic că moderatorii Hermeneia au dreptate cu atenționarea făcută. Evident s-ar putea ca aceasta să nu fie pe placul tău sau al altora dar nu prea cred că există alternativă.
Multumesc, Adrian. Ce ti-e si cu percepțiile astea. Eu chiar eram "mandra de mine" penrru ca am terminat textul si n-am pus nici o steluta. De obicei vad si eu ruperile si aici mi s-a parut ca nu prea sunt. Dar, dupa cum se observa, nu e bine sa fii prea sigur :))
nu trebuie sa te crispezi de parerile altora si cu atit mai putin de ale mele...sint doar pareri, precum gerul iernii promise. scrie cum simti tu si nu uita: sa nu te opresti. cauta filonul liric dincolo de colinele noptii...
Am citit cu plăcere, ca de fiecare dată, cu plăcere.
Foarte frumoase aceste versuri:
„Într-o noapte luminos ca un tub de neon/ a intrat în poemul la care lucram/ tatăl meu ţăranul Morar V. Ion/ câmpia trâgând-o după el ca pe-un ham// Gânditor a pipăit fiecare cuvânt/ ca la târg când cumperi o căciulă de miel/ aşezat pe-un vers ca pe un prag de pământ/ azvârlea cu lopata lumină pe el// A doua zi dimineaţa mai alb ca un crin/ cu un secol de ierni purtându-le-n spate/ hainele mirosindu-i a căpiţe de fân// Puse pe colinele căii ferate/ caldă vara peste noi ca un tainic fiord/ tata-i plecat într-o bibliotecă din nord”.
Domnule Gorun, criticul Tudor Cristea vorbea, în prima parte a cuvântului-înainte, despre „ discrete unde metafizice”. Știu că, citind și ajungând la aceste cuvinte, am respirat ușurată. Să vă spun de ce. Din punctul meu de vedere, metafizica (în sine și de dincolo de Sine), nu poate fi atinsă decât „tangențial” (cum bine ați menționat) iar cel care îndrăznește să scrie poezie ar trebui să fie fericiți, pe deplin fericit când reușim asta.
Dar, recunosc, mi-ați stârnit dorința de a vedea ce ați scris mai departe și nu vreți să ne spuneți și nouă! (zâmbesc…) Și-n același timp, mă simt stânjenită și vinovată – nu credeam că v-ați fi făcut timp pentru mine. Dar nu-i nimic, ceea ce mi-ați spus e un stimulent pentru următoarea carte și aveți grijă, n-o să uit asta! ;) deși s-ar pute să vă amintesc vorbele astea abia peste câțiva ani, vi le voi aminti, cu siguranță.
P.S. sunteți în România acum? Întreb fiindcă m-aș bucura să vă aud…
nu pricep de ce nisipul e inchipuit si cuminte si asezat in pustiu (aici m-am prins) cum arata trupul tapilor de ce e impietrit obrazul cand ploua cu lacrimi de ce, mai ales de ce lacrima e intortocheata si ratacita si incolacita in spirale (cand putea fi o lacrima foarte amara de inger!) si daca si cum ies petele de vin de pe haina de borangic a cuvintelor
Într-un cuvânt va veni o vreme când vom redescoperi filonul poeziei, când ne vom da seama că ne-am înşelat în viziunile noastre, când vom redescoperi frumosul în umbra lucrurilor. Eu asta am înţeles şi recunosc că citind poemul mă gândesc la câte bogăţii se găsesc în spatele fiecărui obiect ce ne înconjoară. Poemul acesta parcă e scris cu lacrimi - dar produce bucurie. E părerea mea.
Uite că de data aceasta mi-a plăcut cap-coadă. Și asta pentru că (încă) personajul nu privește înapoi cu mânie. Poate că întoarcerea spre biserică nu pare originală, dar este posibilă, dă o tentă de realism, de simplitate care place. Inițial textul mi-a adus aminte de "Străinul" lui Camus, dar desprinderea aceasta este mai autentică nouă, aș zice. V-ați gândit să continuați povestirea aceasta?
Cât se poate de sincer, pe mine cei doi de 'aia' din prima strofă mă îndepărtează complet.
Nu pot citi restul că buclez... vremea aia, mașina aia, vremea aia, mașina aia, aia... care aia domnule poet?
Care aia?
A
de acord cu antecomentatorii mei. un text cu porțiuni memorabile dar cu început și fluență confuză. am observat că se fac filme indie în ultima vreme în stilul acesta. de aceea nu mă pot decide dacă toată cromatica asta vintage de polaroid este o greșeală sau este o artă.
cred ca am putea duce o polemica fructuoasa, fie si in sensul unei clarificari personale, daca putem reface drumul acestei relatii (filosofie-poezie) care incepe in antichitate si se termina in PoMo. apoi, ar fi ok daca am pune, deocamdata, intre paranteze atitudinea pozitivista si cea privind analitica limbajului, in sensul discutarii problemei si nu atat a limbajului si a termenilor care exprima problema. s-o facem adica fenomenologica si daca se va obiecta ab initio ca nu poti ataca problema fara definitii exacte mai ales ca problema pare a fi una de limbaj, adaug ca nu pot acorda credit maniei definitiilor si a reductionismului filosofiei analitice cat timp definitia definitiilor implica un regressum ad infinitum iar filosofia analitica isi are hibele si aporiile sale. in plus, sa nu uitam importanta argumentarii si a retoricii in argumentare, cat timp vorbim despre grade de adevar si conjecturi. asa ca departe de a fi superfluu, discursul retoric traduce nu atat convingeri cat mai degraba pre-judecati care fundamenteaza in fapt tipul de discurs caruia ii acordam increderea noastra; adica pre-judecatile noastre nu sunt altceva decat radacinile solului in care crestem
Chiar dacă nu am întotdeauna inspirație ce fel de semn să las, eu te citesc cu drag Monica. Uneori mi se pare că pe aleile viselor tale am fost umblat și eu. Mă regăsesc în unele dintre amintirile tale, diferit, așa cum diferite sînt destinele noastre, departe, și totuși...
Ai o cămașă de versuri cu guler înalt, scrobit, despre care nu se vorbește decât în șoaptă în strana literelor de teama întâilor salcâmi înfloriți de la intrarea Ierihonului... Și porți metafore la două rânduri între sarcasm și ideal: "dacă am prieteni? da domnilor da cei mai buni prieteni ai mei sînt pereții apartamentului în care locuiesc firește de ziua lor le fac daruri o icoană pe lemn sau portretul mamei mele" "unora chiar le-am săpat groapa așa de frumoasă ieșea că te așezai în ea de viu să-ți cadă așteptarea pe piept" și finalul da și finalul îl subliniez: "însă recunosc așa e cîndva m-am uitat și eu lung atît de lung și înalt încît am văzut un orb trecînd pe privirea mea ca pe o punte cu mîna la gura sa nu îmi ia aerul și am crezut că înfloriseră salcîmii la intrarea în Ierihon însă erau doar miei domnului care pășteau la picioarele mele" nu știu dacă e un typo mic: "miei domnului",mi-ar place să sune mai ales așa, cum este acum... Peniță pentru autocritică. Și talent.
"mă-ntorc în odaie, camera interzisă de odată, camera unde stau morții și musafirii"
am scris CORECT "de odata", adica "de odinioara", "de atunci", "de demult", daca CITEAI poezia, iti dadeai seama ca nu poate fi NICICUM "deodata", care inseamna alt-ce-va. serios, de ce arunca unii cu rahat in mine, sarmanul; nu eu am fost in juriu, nu eu m-am votat. si de ce, domnisoara alina manole, in cele 14 ore de analizat texte, nu a observat un lucru simplu ca asta: "de odata" e "de odata", nu "deodata". alma, acum chiar ca nu mai poti cere sa fii crezuta
transmite o traire in care cuvintele se rostesc cu naturalete si cu sfintenie.
cuvintele putine reusesc sa ilustreze perfect imaginile, mi se pare chiar o foarte buna conducere din condei,
cu exceptia strofei a patra, unde explicatia devine inutila, cred eu,
in rest poemul curge firesc pe un fagas al lui, nimic fortat, nimic artificial.
mi-a placut mult:
"mi se pare că intră cuvintele în mine
ca într-un însetat apa
după o zi de arşiţă"
la fel si imaginea din final cu ghemul fara noduri.
uite ca am poposit si aici. vin cu o observatie legata de "tehnica", mai exact de felul in care folosesti conjugarile verbelor: incepi textul folosind indicativul prezent: "Sunetul apei care curgea pe burlan nu-l lasa sa doarmă." apoi, la indicativ imperfect: Îi dădea o stare de melancolie care-i curma somnul." ca apoi, far'de veste, sa treci iar la timpul prezent: "Se încruntă, strânge din ochi și se înfășoară în pătură până la cap...mai pune și o pernă peste urechea stângă."...aici actiunea e alerta si "trage" cititorul in povestire. ca in urmatoarea fraza, sa folosesti viitorul popular! : "Poate așa o să adoarmă."...ceea ce slabeste brusc ritmul. mai departe, in aceeasi fraza! - atat timpul trecut, cat si cel prezent: "Zumzăitul aparatului de aer condiționat pus pe încălzire îi dădea starea de toropeală și liniște de care aveanevoie , iar în curând încep să se amalgameze relalitatea cu visul. Adoarme. " acelasi lucru se intampla si aici: "Afara ploua calm, burlanul încă se aude plăcut iar lumina de la veioză dadea un ton roșiatic-plăcut camerei." si as putea continua cu exemplele. cred ca ar trebui sa te hotarasti: actiunea curge in timpul prezent sau este o evocare? P.S: corecteaza "relalitatea"...:)...si vezi ca mai sunt niste "caciulite" care nu s-au asezat pe unde trebuie.
Poemul aduce imagini aproape noi, dar unde e sensul, legătura între compostările în gol, scrijelirea calcarului și atenuarea până la dispariție a simțurilor. "Scorojitul taxator" e legat cu sârmă ghimpată cu fundă? Nu am spus că nu este un poem bun.
Bun începutul, bună ideea. Așa și trebuie, să îți fie teamă și nu numai ție, ci la toți. Spre final treci, însă, în alt registru, deși era interesant de continuat tema cu teama. Îmi E teamă de femeie.. sună parcă mai bine.
re-Călin: am scris simultan răspunsul pt tine, simultan cu al doilea comentariu al tău. Da, nu e deloc ușor să privești de acolo. Însă e bine că nu pot ști mulți oameni cum este să privești de acolo, Călin, sunt mai feriți de netrăire. Da, uneori e de preferat o moarte decât două vieți deja mort în interior fiind. Acesta a fost sensul. Mulțumesc pentru tălmăcire. O, da, diminețile mov, unde scriam asta?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
"Frumos subiect insă..."
pentru textul : Amintiri cu miros de sânziene deMulţumesc pentru acel "însă"! E important pentru mine să ştiu ce nu e bine în textele mele.
Cu prietenie,
Vali
am notat părerea Aalizei. Deocamdată principiile Hermeneia sînt acestea. Le-am respectat și folosit de la bun început pe Hermeneia și nu cred că avem nici un motiv ca să îndulcim nici sarea și nici altceva. Cred că nu e nevoie să îți menționez că „Dupa vremuri multi venira”, vorba lui Eminescu, și a ramas cum am stabilit. Deci eu zic că moderatorii Hermeneia au dreptate cu atenționarea făcută. Evident s-ar putea ca aceasta să nu fie pe placul tău sau al altora dar nu prea cred că există alternativă.
pentru textul : Paneraș cu ouă demultumesc de trecere Virgil o sa tin cont de sfaturile tale,o zi buna
pentru textul : Mai este timp să ierte până târziu deMultumesc, Adrian. Ce ti-e si cu percepțiile astea. Eu chiar eram "mandra de mine" penrru ca am terminat textul si n-am pus nici o steluta. De obicei vad si eu ruperile si aici mi s-a parut ca nu prea sunt. Dar, dupa cum se observa, nu e bine sa fii prea sigur :))
pentru textul : casele cu acoperișuri roșii denu trebuie sa te crispezi de parerile altora si cu atit mai putin de ale mele...sint doar pareri, precum gerul iernii promise. scrie cum simti tu si nu uita: sa nu te opresti. cauta filonul liric dincolo de colinele noptii...
pentru textul : ce frumos ești tu deAm citit cu plăcere, ca de fiecare dată, cu plăcere.
Foarte frumoase aceste versuri:
pentru textul : Zăpezile de altadată de„Într-o noapte luminos ca un tub de neon/ a intrat în poemul la care lucram/ tatăl meu ţăranul Morar V. Ion/ câmpia trâgând-o după el ca pe-un ham// Gânditor a pipăit fiecare cuvânt/ ca la târg când cumperi o căciulă de miel/ aşezat pe-un vers ca pe un prag de pământ/ azvârlea cu lopata lumină pe el// A doua zi dimineaţa mai alb ca un crin/ cu un secol de ierni purtându-le-n spate/ hainele mirosindu-i a căpiţe de fân// Puse pe colinele căii ferate/ caldă vara peste noi ca un tainic fiord/ tata-i plecat într-o bibliotecă din nord”.
Domnule Gorun, criticul Tudor Cristea vorbea, în prima parte a cuvântului-înainte, despre „ discrete unde metafizice”. Știu că, citind și ajungând la aceste cuvinte, am respirat ușurată. Să vă spun de ce. Din punctul meu de vedere, metafizica (în sine și de dincolo de Sine), nu poate fi atinsă decât „tangențial” (cum bine ați menționat) iar cel care îndrăznește să scrie poezie ar trebui să fie fericiți, pe deplin fericit când reușim asta.
Dar, recunosc, mi-ați stârnit dorința de a vedea ce ați scris mai departe și nu vreți să ne spuneți și nouă! (zâmbesc…) Și-n același timp, mă simt stânjenită și vinovată – nu credeam că v-ați fi făcut timp pentru mine. Dar nu-i nimic, ceea ce mi-ați spus e un stimulent pentru următoarea carte și aveți grijă, n-o să uit asta! ;) deși s-ar pute să vă amintesc vorbele astea abia peste câțiva ani, vi le voi aminti, cu siguranță.
P.S. sunteți în România acum? Întreb fiindcă m-aș bucura să vă aud…
pentru textul : lumina dinaintea vederii deViorel, Mulţumesc.
pentru textul : delirul denu pricep de ce nisipul e inchipuit si cuminte si asezat in pustiu (aici m-am prins) cum arata trupul tapilor de ce e impietrit obrazul cand ploua cu lacrimi de ce, mai ales de ce lacrima e intortocheata si ratacita si incolacita in spirale (cand putea fi o lacrima foarte amara de inger!) si daca si cum ies petele de vin de pe haina de borangic a cuvintelor
pentru textul : Răsare deÎntr-un cuvânt va veni o vreme când vom redescoperi filonul poeziei, când ne vom da seama că ne-am înşelat în viziunile noastre, când vom redescoperi frumosul în umbra lucrurilor. Eu asta am înţeles şi recunosc că citind poemul mă gândesc la câte bogăţii se găsesc în spatele fiecărui obiect ce ne înconjoară. Poemul acesta parcă e scris cu lacrimi - dar produce bucurie. E părerea mea.
pentru textul : profeţie I ▒ deUite că de data aceasta mi-a plăcut cap-coadă. Și asta pentru că (încă) personajul nu privește înapoi cu mânie. Poate că întoarcerea spre biserică nu pare originală, dar este posibilă, dă o tentă de realism, de simplitate care place. Inițial textul mi-a adus aminte de "Străinul" lui Camus, dar desprinderea aceasta este mai autentică nouă, aș zice. V-ați gândit să continuați povestirea aceasta?
pentru textul : Se prăpădi Viliță deO.K.! Numai sa vrea si...Grivei (rima involuntara). G.M.
pentru textul : nevermind deCât se poate de sincer, pe mine cei doi de 'aia' din prima strofă mă îndepărtează complet.
pentru textul : vremuri deNu pot citi restul că buclez... vremea aia, mașina aia, vremea aia, mașina aia, aia... care aia domnule poet?
Care aia?
A
Lucian, îți mulțumesc de trecere și pentru semn.
pentru textul : Copac dede acord cu antecomentatorii mei. un text cu porțiuni memorabile dar cu început și fluență confuză. am observat că se fac filme indie în ultima vreme în stilul acesta. de aceea nu mă pot decide dacă toată cromatica asta vintage de polaroid este o greșeală sau este o artă.
pentru textul : Ruleta rusească decred ca am putea duce o polemica fructuoasa, fie si in sensul unei clarificari personale, daca putem reface drumul acestei relatii (filosofie-poezie) care incepe in antichitate si se termina in PoMo. apoi, ar fi ok daca am pune, deocamdata, intre paranteze atitudinea pozitivista si cea privind analitica limbajului, in sensul discutarii problemei si nu atat a limbajului si a termenilor care exprima problema. s-o facem adica fenomenologica si daca se va obiecta ab initio ca nu poti ataca problema fara definitii exacte mai ales ca problema pare a fi una de limbaj, adaug ca nu pot acorda credit maniei definitiilor si a reductionismului filosofiei analitice cat timp definitia definitiilor implica un regressum ad infinitum iar filosofia analitica isi are hibele si aporiile sale. in plus, sa nu uitam importanta argumentarii si a retoricii in argumentare, cat timp vorbim despre grade de adevar si conjecturi. asa ca departe de a fi superfluu, discursul retoric traduce nu atat convingeri cat mai degraba pre-judecati care fundamenteaza in fapt tipul de discurs caruia ii acordam increderea noastra; adica pre-judecatile noastre nu sunt altceva decat radacinile solului in care crestem
pentru textul : Este limbajul poetic sau cel filosofic cu adevărat limbajul absolut? deIți mulțumesc Aranca pentru ajutor și pentru sfaturi.
pentru textul : Te rog, deChiar dacă nu am întotdeauna inspirație ce fel de semn să las, eu te citesc cu drag Monica. Uneori mi se pare că pe aleile viselor tale am fost umblat și eu. Mă regăsesc în unele dintre amintirile tale, diferit, așa cum diferite sînt destinele noastre, departe, și totuși...
pentru textul : Întâmplări din viața mea deAi o cămașă de versuri cu guler înalt, scrobit, despre care nu se vorbește decât în șoaptă în strana literelor de teama întâilor salcâmi înfloriți de la intrarea Ierihonului... Și porți metafore la două rânduri între sarcasm și ideal: "dacă am prieteni? da domnilor da cei mai buni prieteni ai mei sînt pereții apartamentului în care locuiesc firește de ziua lor le fac daruri o icoană pe lemn sau portretul mamei mele" "unora chiar le-am săpat groapa așa de frumoasă ieșea că te așezai în ea de viu să-ți cadă așteptarea pe piept" și finalul da și finalul îl subliniez: "însă recunosc așa e cîndva m-am uitat și eu lung atît de lung și înalt încît am văzut un orb trecînd pe privirea mea ca pe o punte cu mîna la gura sa nu îmi ia aerul și am crezut că înfloriseră salcîmii la intrarea în Ierihon însă erau doar miei domnului care pășteau la picioarele mele" nu știu dacă e un typo mic: "miei domnului",mi-ar place să sune mai ales așa, cum este acum... Peniță pentru autocritică. Și talent.
pentru textul : dare de seamă dePaul, merci pentru nostalgie şi cuminte :)
pentru textul : doi decu drag
asta e versul:
"mă-ntorc în odaie, camera interzisă de odată, camera unde stau morții și musafirii"
am scris CORECT "de odata", adica "de odinioara", "de atunci", "de demult", daca CITEAI poezia, iti dadeai seama ca nu poate fi NICICUM "deodata", care inseamna alt-ce-va. serios, de ce arunca unii cu rahat in mine, sarmanul; nu eu am fost in juriu, nu eu m-am votat. si de ce, domnisoara alina manole, in cele 14 ore de analizat texte, nu a observat un lucru simplu ca asta: "de odata" e "de odata", nu "deodata". alma, acum chiar ca nu mai poti cere sa fii crezuta
pentru textul : Rezultatele Concursului de Poezie „Astenie de primăvară – Hermeneia 2010” detransmite o traire in care cuvintele se rostesc cu naturalete si cu sfintenie.
pentru textul : Mi se pare că intră cuvintele în mine decuvintele putine reusesc sa ilustreze perfect imaginile, mi se pare chiar o foarte buna conducere din condei,
cu exceptia strofei a patra, unde explicatia devine inutila, cred eu,
in rest poemul curge firesc pe un fagas al lui, nimic fortat, nimic artificial.
mi-a placut mult:
"mi se pare că intră cuvintele în mine
ca într-un însetat apa
după o zi de arşiţă"
la fel si imaginea din final cu ghemul fara noduri.
uite ca am poposit si aici. vin cu o observatie legata de "tehnica", mai exact de felul in care folosesti conjugarile verbelor: incepi textul folosind indicativul prezent: "Sunetul apei care curgea pe burlan nu-l lasa sa doarmă." apoi, la indicativ imperfect: Îi dădea o stare de melancolie care-i curma somnul." ca apoi, far'de veste, sa treci iar la timpul prezent: "Se încruntă, strânge din ochi și se înfășoară în pătură până la cap...mai pune și o pernă peste urechea stângă."...aici actiunea e alerta si "trage" cititorul in povestire. ca in urmatoarea fraza, sa folosesti viitorul popular! : "Poate așa o să adoarmă."...ceea ce slabeste brusc ritmul. mai departe, in aceeasi fraza! - atat timpul trecut, cat si cel prezent: "Zumzăitul aparatului de aer condiționat pus pe încălzire îi dădea starea de toropeală și liniște de care aveanevoie , iar în curând încep să se amalgameze relalitatea cu visul. Adoarme. " acelasi lucru se intampla si aici: "Afara ploua calm, burlanul încă se aude plăcut iar lumina de la veioză dadea un ton roșiatic-plăcut camerei." si as putea continua cu exemplele. cred ca ar trebui sa te hotarasti: actiunea curge in timpul prezent sau este o evocare? P.S: corecteaza "relalitatea"...:)...si vezi ca mai sunt niste "caciulite" care nu s-au asezat pe unde trebuie.
pentru textul : Invizibil dee un poem fain, Adriana. am citit cu plăcere. poate mai scrii în stilul acesta...
pentru textul : simetrii dePoemul aduce imagini aproape noi, dar unde e sensul, legătura între compostările în gol, scrijelirea calcarului și atenuarea până la dispariție a simțurilor. "Scorojitul taxator" e legat cu sârmă ghimpată cu fundă? Nu am spus că nu este un poem bun.
pentru textul : coase-mi buzele pleoapele nările deAdelina, ce e cu textul asta? ultimele tale poezii marcau o evolutie - ce s-a intamplat?
pentru textul : Iubire de cocalar de"cu pleoapele larg închise" - asta să i-o lăsăm totuşi lui Stanley Kubrick, Tom Cruise, Nicole Kidman şi compania. (Cu ochii larg închişi).
pentru textul : sunt viu deBun începutul, bună ideea. Așa și trebuie, să îți fie teamă și nu numai ție, ci la toți. Spre final treci, însă, în alt registru, deși era interesant de continuat tema cu teama. Îmi E teamă de femeie.. sună parcă mai bine.
pentru textul : îmi este teamă de femeie dere-Călin: am scris simultan răspunsul pt tine, simultan cu al doilea comentariu al tău. Da, nu e deloc ușor să privești de acolo. Însă e bine că nu pot ști mulți oameni cum este să privești de acolo, Călin, sunt mai feriți de netrăire. Da, uneori e de preferat o moarte decât două vieți deja mort în interior fiind. Acesta a fost sensul. Mulțumesc pentru tălmăcire. O, da, diminețile mov, unde scriam asta?
pentru textul : nu suport vara asta verde-gălbui dear fi quite something.... si by the way, La Multi Ani Alina!
pentru textul : bucovina perfect dePagini