1. s-o port, ca pe un stigmat, suficientă vreme - fără virgule. În general sunt prea multe virgule în textul acesta, sau lipsesc unde ar trebui să fie.
2. Înăuntru erau; muncitori
3. soldaţi ce plecau - care plecau..
etc..
Văd că asta e o problemă general valabilă cu texte dumneavoastră, vă sugerez să găsiți pe cineva să vă ajute cu corectura. Așa, nu le putem lăsa pe site.
Din punct de vedere jurnalistic, un text excelent. Bazat pe reala cunoaştere a faptelor, pe o radicalitate care face onoare a opiniilor, ca şi pe capacitatea de a sesiza, maliţios, comportamentele aberante. Fără a mai vorbi de comportamentul guvernanţilor, despre care a început să ne cuprindă şi sila să mai zicem ceva.
Dincolo de text, rămâne, însă, drama oamenilor.
În iulie 1975, oraşul Găeşti, în care locuiesc, a fost inundat. Două pârâiaşe anemice înnebuniseră. Îmi aduc bine aminte, pentru că ziua în care au venit apele a fost prima în care aveam voie să conduc maşina pe care mi-o cumpărasem cu câtva timp în urmă. Alergam dintr-o parte în alta a oraşului şi am ales un loc bun, mai înalt (erau maşini puţine pe vremea aia), în faţa Întreprinderii de Frigidere, lăsând-o acolo. În oraş, cartierele de case au fost inundate, în unele zone apa a avut şi doi metri. Am găzduit, în apartamentul meu, o familie de prieteni a căror casă fusese inundată. În zonă se construieşte solid, n-au fost dărâmate clădiri. Dar autorităţile au luat măsuri şi au realizat, în anii care au urmat, o amenajare hodrotehnică în amonte de Găeşti, datorită căreia, iată, timp de 35 de ani, oraşul (care mai fusese afectat şi altădată, în special în 1940, când au fost inundaţii catastrofale, de care-şi amintesc toţi bătrânii din zona cuprinsă între Potop -râul care trece pe la marginea Găeştiului -, Argeş şi Neajlov, pentru că atunci aceste râuri s-au unit). Asemenea inundaţii nu mai sunt posibile acum, datorită existenţei barajului de la Vidraru, care reglează apele Argeşului.
Revin şi subliniez o problemă sugerată şi în articol. Comuniştii, cum erau ei - şi ştim cum erau -, au făcut ceva ca un oraş să nu mai fie inundat. Şi nici n-a mai fost. Guvernanţii de azi se plimbă în bena excavatoarelor, pozează fotografilor şi fac frumos în faţa camerelor de luat vederi, iar după ce trec inundaţiile se ocupă de ale lor. Asta se întâmplă din pricină că alde Boc şi alde Băsescu sunt tot nişte nenorociţi de comunişti, doar că dintre cei din linia a treia sau a patra, adică nişte mediocri care s-au pomenit cu România pe mână. Şi, în lipsa altuia, primul lor gând a fost cum s-o fure.
prefer sa vad ceea ce nu exista decat sa fi existat ceea ce mi s-a parut ca vad.
asta e una din acele situatii cand te bucuri sa afli ca te-ai inselat.
si simti o mare usurare. :)
bine, Virgil, imi cer scuze pentru rastalmacire - modul asta de comunicare ne intinde, uneori, capcane.
senzatii si perceptii, vad ca e deja un inceput de poelmica (sa zicem), deci e de bine. ecaterina (scuze ca am mancat e-ul prima oara) crede-ma ca strofa e atent construita. eu merg mult pe asa-zise "stridente", pe ruperi de ritm, de structura chiar. imaginile acelea care-ti par tie fortate sunt la locul lor, nimic nu e intamplator sau epatant in poezia mea. si negatia are rostul ei. incepe cu un univers inchis, unde bajbaim cu ajutorul senzorialului - de-asta avem un caine acolo. lobotomia este co-mu-ni-ca-ti-o-na-la! nu stiu de ce este nevoie sa explic si sa rasexplic! cat despre faptul ca as fi increzuta, ai fost simpatica aici. ;)) nu sunt deloc increzuta, am afirmat cu sinceritate si desigur subiectivitate ca asta e cel mai bun poem al meu de pana acum, asa il consider eu, ceea ce inseamna ca sunt intr-o continua cautare si autodepasire. si da, am siguranta si constiinta propriei valori. sa stii ca eu imi sunt cel mai pretentios critic, cum ar fi si normal in actul asta al scriituri - autocritica si....munca! hialin, ma bucur ca ai remarcat sugestivitatea si dublul mesaj. va multumesc amandurora. ah, si daca tot sunt pe-aci sa eratez: celalalt/ceilalti, desigur :P
Virgil, este opusul la 'palme aspre si privire lunga', nu? nu e remarca la persoana, ci la felul cum mi-ai interpretat poezia. in traducere libera, cititorul a privit altfel caracterul pe care l-am gindit eu...vad ca ai incercat sa ma convingi ca textul ar fi avut mai multa credibilitate daca s-ar fi prezentat altfel: barbati orbi, femeia cu bigudiuri pe cap, etc... textul nu face decit sa lubrifice oarecum imaginatia femeii cu imaginea (vazuta prin prizma autoarei!) a barbatului ideal. inca se mai poate spera, nu? no offence, Virgil!:)) o zi buna...
draga Gelu, uite eu nu te-am cautat pe internet (nu am timp, altii spun ca nu folosesc....sa nu-i crezi) sa vad ce ai mai scris, doar sa imi formez o parere despre cum scrii, ce registru literar. doar spun ca aceasta poezie (eu i-as pune text) postata nu m-a convins. convinge-ma si cu altceva!
Da, este o scriere cu iz arhaic, asumată, de altfel, un text care se îndepărtează mult faţă de ce încerc de obicei, dar o face, repet, voit. De unde acest iz, al vechimii? Din construcţia stilistică (interogaţii retorice/ un anume ritm - schimbat în ultima unitate, pentru evitarea monotoniei - /un anume lexic). De ce această formă? Aceasta a încăput cel mai loial nevoia momentului. Mulţumesc de trecere!
Cam adulterin poemul asta :-) Insa mi-a placut, in sensul ca merita sa mai scrii pe tema asta, eventual chiar sa rescrii ce am citit aici in alta forma. Oricum tema nu justifica forma asta de poem scurt. Parerea mea, Andu P.S. Si de ce ai simtit acolo nevoia sa faci apel la Marele Salvator al Lipsei Nostre de Inspiratie "in causul palmei lui Dumnezeu". "coboram in causul palmelor si adormim" nu era destul oare? De ce sa coboram in "causul palmelor LUI Dumnezeu" atributat Virgile? Nu vezi cum imaginea asta e comerciala, nu vezi ai? Ba vezi :-)
Nu sunt un fan al produselor Avon, ci Amway, deci imi permit sa nu fiu incantata si sa critic textul. Iata un "vers" ce schioapata sub multe aspecte: "și mă gândesc mai există, nu-i așa?" E nevoie de maiestrie pentru a utiliza verbul "a gandi" in poezie. Uite un citat din Eminescu: "- Cum? Când lumea mi-e deschisa, a privi gandesti ca pot Ca intreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?" Si de ce nu "și gândesc ca mai există, nu-i așa?" si de ce semn de intrebare aici si nu la sfarsitul textului ca sa nu imi dea impresia ca lipseste subiectul si... ce vrea de fapt sa imi spuna acest "vers" de sine statator? Si de ce nu "clipe ce explodeaza"? Si chiar aveai nevoie de "ca" in "ca o exonerare". Si si si... Si gandesc ca mai ai de lucru la acest text daca vrei sa isi merite penita. S-auzim de bine!
"orizontul nu este mai larg de când scriu
nici mai curb."
Dar ar trebui să fie, aş spune eu. Altminteri, scrisul ar fi/ este inutil.
Adriana (comentatoare excelentă) se află, atunci când se raportează (răspunzând polemic sau aducând mulţumiri) la propriile sale texte, sub nivelul poetei care este. Se întâmplă şi la case mai mari. Bacovia este, sub acest raport, lamentabil. Citească-se comentariul său la "Decor" sau cel la "Plumb", de un simplism vrednic de elevii mediocri de liceu.
Altminteri, instinctul poetic funcţionează bine, căci Adriana contrazice, prin tot ce adaugă incipitului, constatarea în aparenţă rece, resemnată ori chiar cinică. În acest sens, versul "poate ceva mai bătrân şi mai singur" aduce o nuanţare cu adevărat relevantă, iar resemnarea devine aparenţă, aşadar semn al aspiraţiei că, totuşi, lucrurile stau altfel de cum ar putea să pară. Dovadă, ultimele două versuri, inclusiv acel "amăruie" (poate nu cel mai fericit epitet), sugerând ceea ce ea năzuieşte în secret, iar eu constat benefic molipsit de năzuinţa ei: orizontul e mai înalt sau, cel puţin, mai altfel de când Adriana scrie.
Ma bucur sincer ca textul acesta a fost remarcat, mie cel putin mi-a amintit inca de la prima lectura de Mircea Bodolan. La o adica se poate si canta, de ce nu? Felicitari. Andu
Mi-era dor de acest condei sigur și tenace. Mi se pare așa întrucât nu tratează deloc superficial subiectele pe care și le propune. Le duce întotdeauna la bun capăt, e atent la detalii, dă dovadă de luare în serios a scrisului și nu în ultimul rând de o autentică abilitate de a trezi interesul cititorului.
Are o curgere naturală, aici tăvălug de gânduri, însă bine temperate, o extraordinară luciditate în mânuirea cuvântului și o veridică construire a personajului. Deci talent, nu?
După câte văd, e o primă parte aici. Pe mine cel puțin, m-a câștigat de cititor.
Aranca, ai dezlegat esentialul, intr-adevar aceasta captivitatea e ca o forma de protejare, pentru liniste, pentru stergerea contururilor uneori benefica. Francisc, multumesc pentru comentariul atent si ingrijit, a fost ca un balsam pentru mine; frumos ai spus "contopirea cu zambetul scheletelor", m-a dus cu gandul la o reala comuniune intre exterior si interior, poate chiar o buna impacare cu subconstientul. asa se spune ca se tin minte toate visele.
de asta mi-am dorit sa fiu barbat cand eram copil, pentru ca am urat momentul cand doua muieri se cearta, au trecut anii si am descoperit ca a fi femeie dincolo de nastere, e un lucru uimitor, dar datorita unor oameni esentiali in viata mea. daca intr-adevar ati fi fost de buna credinta nu ati fi sarit cu comentarii ex-catedra pe textele mele. nnu eu sunt cea care v-am atacat in subsolul paginilor dumneavoastra cu comentarii in spatele carora se poate citi altceva decat intentia de a modera si de a realiza un atelier literar, comentariile dumneavoastra aduc a plimbare cu lectica prin mahalaua saraca a orasului, de unde priviti de sus pe bietii muritori sa le mai articulati un bici pe spinare, caci biciul e una din indeletnicirile favorite ale feudalilor. consider ca v-am acordat suficient timp in aceasta disputa care a plecat de la postarea unei imagini pe care am lasat-o sa vorbeasca singura despre pace, despre dumnezeu si v-a apucat turbarea.
Domnul Virgil, am o nedumerire: am postat un comentariu sub textul ''Să fii luat la Başcă'' de Crin şi mi s-a şters. Nu înţeleg pentru ce? sau cine? să-l fi şters Roxana? Aici nu poţi scrie ceea ce gândeşti?
Şi apoi şi textul pe care l-am scris ieri, sub titlul ''Rutină fatală'' o primă parte dintr-un textuleţ pe care am considerat să-l împart în două, urmându-vă sfatul de a nu fi prea lung, pe care azi nu l-am mai găsit. Să înţeleg că fost aşa se slab? Dar era începutul, doream să adaug azi urmarea.
Aş dori răspuns la nedumeririle mele. Mulţumesc.
am undeva un fel de proza cam pe aceeasi tema, ochii batrinilor care seamana cu ochii pasarilor. As fi vrut sa fie lirica si-a iesit deosebit de realista,apope dura.citindu-te si stiindca ca avem moduri de gindire atit de diferite imi dau acum seama ca in batrinetea este ceva care ne sperie ceva de care-am vrea sa fugim si poate tocmai de aceea vedem partile cele mai dureroase ale ei, decrepitudine fizica, lipsa de putere, neajutorarea vedem in fata un drum pe care mergem si n-avem cum s-o dam cotita. Poezia ta ramine superba chiar si impotriva ideii ca miinile acelea vor fi ale mele sau ale tale cindva.
Andule tu nu te-ai luat niciodata in serios si aceasta este o mare virtute dar parca prea facil cedezi ludicului care nu rezolva nimic ci doar sticleste ca o bucata de zapada intr-o noapte geroasa. Acum, tu bine stii, imi place jocul si ador mixturile care contrariaza normalul si logica, motiv pentru care o sa zambesc, ascultand in continuare muzica greceasca :)
nu știu cum să spun dar textul ăsta este straniu. de ce? pentru că prima jumătate chiar este frumoasă. a doua însă este dezamăgitoare. soluțiile „își juleau câte-un cot câte-o unghie” sau „sîngele intra geodezic în mere” sună școlărește. iar finalul aduce mai degrabă a poantă fără pont. prima parte însă (aproape că aș șterge restul) m-a făcut să mă gîndesc la luminism (sau impresionismul tîrziu)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
1. s-o port, ca pe un stigmat, suficientă vreme - fără virgule. În general sunt prea multe virgule în textul acesta, sau lipsesc unde ar trebui să fie.
pentru textul : Concert pentru vioară nr.K219 de Mozart de2. Înăuntru erau; muncitori
3. soldaţi ce plecau - care plecau..
etc..
Văd că asta e o problemă general valabilă cu texte dumneavoastră, vă sugerez să găsiți pe cineva să vă ajute cu corectura. Așa, nu le putem lăsa pe site.
Din punct de vedere jurnalistic, un text excelent. Bazat pe reala cunoaştere a faptelor, pe o radicalitate care face onoare a opiniilor, ca şi pe capacitatea de a sesiza, maliţios, comportamentele aberante. Fără a mai vorbi de comportamentul guvernanţilor, despre care a început să ne cuprindă şi sila să mai zicem ceva.
pentru textul : despre inundaţii. altfel deDincolo de text, rămâne, însă, drama oamenilor.
În iulie 1975, oraşul Găeşti, în care locuiesc, a fost inundat. Două pârâiaşe anemice înnebuniseră. Îmi aduc bine aminte, pentru că ziua în care au venit apele a fost prima în care aveam voie să conduc maşina pe care mi-o cumpărasem cu câtva timp în urmă. Alergam dintr-o parte în alta a oraşului şi am ales un loc bun, mai înalt (erau maşini puţine pe vremea aia), în faţa Întreprinderii de Frigidere, lăsând-o acolo. În oraş, cartierele de case au fost inundate, în unele zone apa a avut şi doi metri. Am găzduit, în apartamentul meu, o familie de prieteni a căror casă fusese inundată. În zonă se construieşte solid, n-au fost dărâmate clădiri. Dar autorităţile au luat măsuri şi au realizat, în anii care au urmat, o amenajare hodrotehnică în amonte de Găeşti, datorită căreia, iată, timp de 35 de ani, oraşul (care mai fusese afectat şi altădată, în special în 1940, când au fost inundaţii catastrofale, de care-şi amintesc toţi bătrânii din zona cuprinsă între Potop -râul care trece pe la marginea Găeştiului -, Argeş şi Neajlov, pentru că atunci aceste râuri s-au unit). Asemenea inundaţii nu mai sunt posibile acum, datorită existenţei barajului de la Vidraru, care reglează apele Argeşului.
Revin şi subliniez o problemă sugerată şi în articol. Comuniştii, cum erau ei - şi ştim cum erau -, au făcut ceva ca un oraş să nu mai fie inundat. Şi nici n-a mai fost. Guvernanţii de azi se plimbă în bena excavatoarelor, pozează fotografilor şi fac frumos în faţa camerelor de luat vederi, iar după ce trec inundaţiile se ocupă de ale lor. Asta se întâmplă din pricină că alde Boc şi alde Băsescu sunt tot nişte nenorociţi de comunişti, doar că dintre cei din linia a treia sau a patra, adică nişte mediocri care s-au pomenit cu România pe mână. Şi, în lipsa altuia, primul lor gând a fost cum s-o fure.
Silviu, mulțumiri și vorba ceea: te mai aștept...cu drag!
pentru textul : Racursiu/Raccourci devorba lui Crin, chestia asta o cînta Enigma parcă prin anii '90
pentru textul : Capăt de drum deunde este poezia? este o poezie în proză. dar dacă ați citi cu atenție cred că ceva se poate lua de bun, ca să mă exprim nu tocmai academic!
pentru textul : I have a dream deprefer sa vad ceea ce nu exista decat sa fi existat ceea ce mi s-a parut ca vad.
asta e una din acele situatii cand te bucuri sa afli ca te-ai inselat.
si simti o mare usurare. :)
bine, Virgil, imi cer scuze pentru rastalmacire - modul asta de comunicare ne intinde, uneori, capcane.
pentru textul : intersection desenzatii si perceptii, vad ca e deja un inceput de poelmica (sa zicem), deci e de bine. ecaterina (scuze ca am mancat e-ul prima oara) crede-ma ca strofa e atent construita. eu merg mult pe asa-zise "stridente", pe ruperi de ritm, de structura chiar. imaginile acelea care-ti par tie fortate sunt la locul lor, nimic nu e intamplator sau epatant in poezia mea. si negatia are rostul ei. incepe cu un univers inchis, unde bajbaim cu ajutorul senzorialului - de-asta avem un caine acolo. lobotomia este co-mu-ni-ca-ti-o-na-la! nu stiu de ce este nevoie sa explic si sa rasexplic! cat despre faptul ca as fi increzuta, ai fost simpatica aici. ;)) nu sunt deloc increzuta, am afirmat cu sinceritate si desigur subiectivitate ca asta e cel mai bun poem al meu de pana acum, asa il consider eu, ceea ce inseamna ca sunt intr-o continua cautare si autodepasire. si da, am siguranta si constiinta propriei valori. sa stii ca eu imi sunt cel mai pretentios critic, cum ar fi si normal in actul asta al scriituri - autocritica si....munca! hialin, ma bucur ca ai remarcat sugestivitatea si dublul mesaj. va multumesc amandurora. ah, si daca tot sunt pe-aci sa eratez: celalalt/ceilalti, desigur :P
pentru textul : incoruptibil demodernist, fantastic, placut, original. un poem unicat care merită remarcat.
pentru textul : cântecul lui Abigail deRog editorul care a mutat acest text în șantier să îmi explice gestul său. Eugen.
pentru textul : Penumbra pumnului binevoitor(II) deVirgil, este opusul la 'palme aspre si privire lunga', nu? nu e remarca la persoana, ci la felul cum mi-ai interpretat poezia. in traducere libera, cititorul a privit altfel caracterul pe care l-am gindit eu...vad ca ai incercat sa ma convingi ca textul ar fi avut mai multa credibilitate daca s-ar fi prezentat altfel: barbati orbi, femeia cu bigudiuri pe cap, etc... textul nu face decit sa lubrifice oarecum imaginatia femeii cu imaginea (vazuta prin prizma autoarei!) a barbatului ideal. inca se mai poate spera, nu? no offence, Virgil!:)) o zi buna...
pentru textul : Blind date dedraga Gelu, uite eu nu te-am cautat pe internet (nu am timp, altii spun ca nu folosesc....sa nu-i crezi) sa vad ce ai mai scris, doar sa imi formez o parere despre cum scrii, ce registru literar. doar spun ca aceasta poezie (eu i-as pune text) postata nu m-a convins. convinge-ma si cu altceva!
pentru textul : Recunosc & deDa, este o scriere cu iz arhaic, asumată, de altfel, un text care se îndepărtează mult faţă de ce încerc de obicei, dar o face, repet, voit. De unde acest iz, al vechimii? Din construcţia stilistică (interogaţii retorice/ un anume ritm - schimbat în ultima unitate, pentru evitarea monotoniei - /un anume lexic). De ce această formă? Aceasta a încăput cel mai loial nevoia momentului. Mulţumesc de trecere!
pentru textul : Dezaurire demie mi-a placut extrem de mult titlul. si textul, desi l-as fi vrut mai incisiv si poate mai putin topîrcenist.
pentru textul : Îndobivărare denu stiam ca se poate scrie si-n alte limbi pe aici. oricum ... foarte sugestiva poezia ta. de-o sensibilitate dureroasa.
congrats
pentru textul : Say 'aaAaAAaaaAa’ demulțumesc pentru observații și peniță.
pentru textul : ploaia se preface că vine deCam adulterin poemul asta :-) Insa mi-a placut, in sensul ca merita sa mai scrii pe tema asta, eventual chiar sa rescrii ce am citit aici in alta forma. Oricum tema nu justifica forma asta de poem scurt. Parerea mea, Andu P.S. Si de ce ai simtit acolo nevoia sa faci apel la Marele Salvator al Lipsei Nostre de Inspiratie "in causul palmei lui Dumnezeu". "coboram in causul palmelor si adormim" nu era destul oare? De ce sa coboram in "causul palmelor LUI Dumnezeu" atributat Virgile? Nu vezi cum imaginea asta e comerciala, nu vezi ai? Ba vezi :-)
pentru textul : coborîrea din tablou deNu sunt un fan al produselor Avon, ci Amway, deci imi permit sa nu fiu incantata si sa critic textul. Iata un "vers" ce schioapata sub multe aspecte: "și mă gândesc mai există, nu-i așa?" E nevoie de maiestrie pentru a utiliza verbul "a gandi" in poezie. Uite un citat din Eminescu: "- Cum? Când lumea mi-e deschisa, a privi gandesti ca pot Ca intreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?" Si de ce nu "și gândesc ca mai există, nu-i așa?" si de ce semn de intrebare aici si nu la sfarsitul textului ca sa nu imi dea impresia ca lipseste subiectul si... ce vrea de fapt sa imi spuna acest "vers" de sine statator? Si de ce nu "clipe ce explodeaza"? Si chiar aveai nevoie de "ca" in "ca o exonerare". Si si si... Si gandesc ca mai ai de lucru la acest text daca vrei sa isi merite penita. S-auzim de bine!
pentru textul : avon cosmetics deam mărit fontul în pagină. cînd mai aveți probleme tehnice aș prefera să folosiți adresa de webmaster
pentru textul : Dan Lusthaus, „Buddhist Phenomenology”, ed. RoutlengeCurzon, 2002. de"orizontul nu este mai larg de când scriu
pentru textul : amărui denici mai curb."
Dar ar trebui să fie, aş spune eu. Altminteri, scrisul ar fi/ este inutil.
Adriana (comentatoare excelentă) se află, atunci când se raportează (răspunzând polemic sau aducând mulţumiri) la propriile sale texte, sub nivelul poetei care este. Se întâmplă şi la case mai mari. Bacovia este, sub acest raport, lamentabil. Citească-se comentariul său la "Decor" sau cel la "Plumb", de un simplism vrednic de elevii mediocri de liceu.
Altminteri, instinctul poetic funcţionează bine, căci Adriana contrazice, prin tot ce adaugă incipitului, constatarea în aparenţă rece, resemnată ori chiar cinică. În acest sens, versul "poate ceva mai bătrân şi mai singur" aduce o nuanţare cu adevărat relevantă, iar resemnarea devine aparenţă, aşadar semn al aspiraţiei că, totuşi, lucrurile stau altfel de cum ar putea să pară. Dovadă, ultimele două versuri, inclusiv acel "amăruie" (poate nu cel mai fericit epitet), sugerând ceea ce ea năzuieşte în secret, iar eu constat benefic molipsit de năzuinţa ei: orizontul e mai înalt sau, cel puţin, mai altfel de când Adriana scrie.
Ma bucur sincer ca textul acesta a fost remarcat, mie cel putin mi-a amintit inca de la prima lectura de Mircea Bodolan. La o adica se poate si canta, de ce nu? Felicitari. Andu
pentru textul : Soldatul părăsit de soartă și iubita teiului înflorit deMi-era dor de acest condei sigur și tenace. Mi se pare așa întrucât nu tratează deloc superficial subiectele pe care și le propune. Le duce întotdeauna la bun capăt, e atent la detalii, dă dovadă de luare în serios a scrisului și nu în ultimul rând de o autentică abilitate de a trezi interesul cititorului.
Are o curgere naturală, aici tăvălug de gânduri, însă bine temperate, o extraordinară luciditate în mânuirea cuvântului și o veridică construire a personajului. Deci talent, nu?
După câte văd, e o primă parte aici. Pe mine cel puțin, m-a câștigat de cititor.
pentru textul : am evadat un timp deAranca, ai dezlegat esentialul, intr-adevar aceasta captivitatea e ca o forma de protejare, pentru liniste, pentru stergerea contururilor uneori benefica. Francisc, multumesc pentru comentariul atent si ingrijit, a fost ca un balsam pentru mine; frumos ai spus "contopirea cu zambetul scheletelor", m-a dus cu gandul la o reala comuniune intre exterior si interior, poate chiar o buna impacare cu subconstientul. asa se spune ca se tin minte toate visele.
pentru textul : clopotul de sticlă deimi place
acest "orbecaie in limbo"
am empatizat fara a intelege de ce tocmai cu acest tur de forta al ideii izgonite care nu se lasa indepartata.
"covata rasturnata peste intuneric" am simtit iluzia mainii ce o rastorna si sentimentul de inadins , de a prinde ceva sub.
e ceva misterios in acest poem, e ceva provocator, mai recitesc.
pentru textul : limbo dese scrie "e-o" si cind reciti, se aude cum zici tu ca vrei.
pentru textul : până la capătul... dede asta mi-am dorit sa fiu barbat cand eram copil, pentru ca am urat momentul cand doua muieri se cearta, au trecut anii si am descoperit ca a fi femeie dincolo de nastere, e un lucru uimitor, dar datorita unor oameni esentiali in viata mea. daca intr-adevar ati fi fost de buna credinta nu ati fi sarit cu comentarii ex-catedra pe textele mele. nnu eu sunt cea care v-am atacat in subsolul paginilor dumneavoastra cu comentarii in spatele carora se poate citi altceva decat intentia de a modera si de a realiza un atelier literar, comentariile dumneavoastra aduc a plimbare cu lectica prin mahalaua saraca a orasului, de unde priviti de sus pe bietii muritori sa le mai articulati un bici pe spinare, caci biciul e una din indeletnicirile favorite ale feudalilor. consider ca v-am acordat suficient timp in aceasta disputa care a plecat de la postarea unei imagini pe care am lasat-o sa vorbeasca singura despre pace, despre dumnezeu si v-a apucat turbarea.
pentru textul : silent night deDomnul Virgil, am o nedumerire: am postat un comentariu sub textul ''Să fii luat la Başcă'' de Crin şi mi s-a şters. Nu înţeleg pentru ce? sau cine? să-l fi şters Roxana? Aici nu poţi scrie ceea ce gândeşti?
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 deŞi apoi şi textul pe care l-am scris ieri, sub titlul ''Rutină fatală'' o primă parte dintr-un textuleţ pe care am considerat să-l împart în două, urmându-vă sfatul de a nu fi prea lung, pe care azi nu l-am mai găsit. Să înţeleg că fost aşa se slab? Dar era începutul, doream să adaug azi urmarea.
Aş dori răspuns la nedumeririle mele. Mulţumesc.
am undeva un fel de proza cam pe aceeasi tema, ochii batrinilor care seamana cu ochii pasarilor. As fi vrut sa fie lirica si-a iesit deosebit de realista,apope dura.citindu-te si stiindca ca avem moduri de gindire atit de diferite imi dau acum seama ca in batrinetea este ceva care ne sperie ceva de care-am vrea sa fugim si poate tocmai de aceea vedem partile cele mai dureroase ale ei, decrepitudine fizica, lipsa de putere, neajutorarea vedem in fata un drum pe care mergem si n-avem cum s-o dam cotita. Poezia ta ramine superba chiar si impotriva ideii ca miinile acelea vor fi ale mele sau ale tale cindva.
pentru textul : palmele bătrînului deLa mulți ani, Virgil!
pentru textul : domnului director cu dragoste deAndule tu nu te-ai luat niciodata in serios si aceasta este o mare virtute dar parca prea facil cedezi ludicului care nu rezolva nimic ci doar sticleste ca o bucata de zapada intr-o noapte geroasa. Acum, tu bine stii, imi place jocul si ador mixturile care contrariaza normalul si logica, motiv pentru care o sa zambesc, ascultand in continuare muzica greceasca :)
pentru textul : pastel de iarnă denu știu cum să spun dar textul ăsta este straniu. de ce? pentru că prima jumătate chiar este frumoasă. a doua însă este dezamăgitoare. soluțiile „își juleau câte-un cot câte-o unghie” sau „sîngele intra geodezic în mere” sună școlărește. iar finalul aduce mai degrabă a poantă fără pont. prima parte însă (aproape că aș șterge restul) m-a făcut să mă gîndesc la luminism (sau impresionismul tîrziu)
pentru textul : puzzle dePagini