Sunt foarte multe diferenţe, deci hai să ne concentrăm pe asemănare, nu? :). Poţi să faci câte comparaţii vrei, Ştefane, dar nu compara mere, cu pere. Şi dacă totuşi le compari, nu compara precupeaţa care vinde pere, cu ionică care ciordeşte mere; du-te după idee la origini, adică la măr şi la păr. Mai exact, du-te la cei care au scris-o primii, nu la Emilian Pal. Abstractizând tot ce ţine de stil (mai exact "cum spui"ul) şi brut spus, ideea mai multor femei intr-una care naşte mai mulţi bărbaţi intr-unul e de pe vremea lui noe şi-a sa arcă. La noi, o găsim la Eminescu (în mai multe texte, dar sublim concentrată în două versuri din Luceafărul - dacă le găseşti, dau cinci beri pe datorie), la Blaga, Arghezi etc etc, iar în străinătături, pe la Baudelaire, Voltaire etc. Cel puţin, romanticii au băut-o de-au stâns-o! Cum spuneam altădată, e aproape imposibil, azi, să mai spui ceva nou. De aia a apărut poezia sictirită, şocantă, rutinată, emo, "antitabuistă", autostopistă etc la suta de metri enunţuri puse pe verticală.
Orgoliu? Am doar la femei :). Şi, în fond şi între noi fie spus, nu asta ai vrut să faci - să scarpini orgolii? Seară faină!
Miruna, apreciez consecvența cu care te cenzurezi, ai ajuns la esențializare, la idei și imagini comprimate și apoi la un colaj foarte expresiv. Îmi plac secvențele, în afară de ultima care implică o scădere a tensiunii: de ce un cimitir de mașini? și nu altceva? Aici trebuia ceva mai dur, mai tăios...gândește-te (în Parcul de lângă Mitropolie s-a tuns iarba și miroase crunt a verde/ poate treci...să cauți inspirația)
o, ce frumoasa plutire peste mit, Ani! maximul de elocventa si maximum de eficienta in folosirea celor trei simboluri: "femeia fara judecata", fecioara si sabia. da, mi-as fi dorit sa pot scrie Graalul asa! toata admiratia!
Desigur, nu pot fi decât un naiv subiectiv cu textele mele, dar cuvinte precum: "secular", "oxigenat" sau "celest" nu mi se par chiar aşa de strălucitoare încât să orbească doritorul de simplitate.Mulţumesc pentru trecere şi comentarii.
mi-ar plăcea foarte mult să nu devii oficial cu mine. Spune-mi Paul, te rog. Uite eu, când fac acest lucru simt că dispar niște bariere p'acolo. Îți mulțumesc pentru apreciere, lectură și timp. gând bun. paul
Unul dintre cele mai bune poeme scrise vreodată. Și nu vreau să-l contrazic pe Virgil, dar eu îl văd mai degrabă ascultat pe un Rimsky-Korsakov... Și de ce doar strofa a treia să intre în istoria literaturii? Pentru că întreg poemul este superb construit, oscilînd cu precizie de metronom între metaforă și pamflet, între agonie și extaz.
Un poem aproape desăvârșit, și spun 'aproape' pentru că îmi este teamă să folosesc cuvinte mari, deși acest poem le merita cu prisosință.
Felicitări și te rog, în măsura posiilităților, desigur, să ne mai încânți cu asemenea capodopere!
o asteptare, cu patima inclusa in ludic, versurile acelea, Mariana, da - rosu in loc de alb - joc intre rece si cald, aproape ars si inca fumegand, in orice anotimp, penita ta aurie imi atinge umerii, ca o spada, apelativul imi pare, insa, prea generos "de atelier" face trimitere spre atelierul de pictor, Anna, e drept ca duce cu gandul si la experiment, inceput poetic, nu foarte departe de adevar, dealtfel, in final am facut o anumita modificare fata de textul initial, din ratiuni prozodice, dar si pe motiv de incercare a unui alt sens - Dante - "lasciate ogni ... " - infernul ca peisaj, surazator va multumesc, scuzati intarzierea raspunsului
mi se pare absolut jenant sa citesti asa ceva pe un site literar. dar la ce te poti astepta de la cineva care nu vrea deloc, e absolut indaratnic in a intelege ca nu are absolut niciun gram de talent la poezie. dar probabil ca asta e modul in care intelege arta un tip care face mici si isi pune poza pe un site literar.
Un poem calm, cald, liniștit, romantic, aproape optzecist. Deschis și luminos "ca o lună plină". Lucrează-l "pe o parte mai scorburoasă". Finalul reușit.
nici o dumbravă nu mai e aceeași, pentru că, ea, dumbrava, nu mai rămâne deloc minunată câteodată in sufletul nostru...sau cineva pleacă la nesfârșit (cu sau fără câine), în pădurea semnelor lui... ai pasaje care fac toți banii prin forța concentrată a expresiei: "prima dată când a murit mama limba mi s-a umflat mi-a venit să urlu am căutat o pădure cu lupi le-am zis na-vă mă lupilor din voi am plecat în voi mă întorc" sau altele inutile, lest efectiv: "nici cu femeile n-am dus-o bine unele voiau bani altele numai sex le-am dat de toate și-am trăit liniștit" dar asta e doar părerea mea...
imi pare rau ca nu place. eu scriu poezie doar de placere. ma asez si fac o fotografie starilor in care ma aflu. scriu de palcere deoarece o parte foarte mare din profitul meu vine din publicarea si vinderea cartilor. cat imi era de atatia ani sa mai strecor cateva brosuri, cateva isbn-uri, si gata eram mare poet. dar eu am ales sa nu fiu asa. de cativa ani ma preumblu pe diverse site-uri si sincer nu am observat prea multe persoane care sa ma miste prin ceea ce scriu. le pot numara pe degetele de la o mana, printre ele e si profetul. in cei 3 sau 4 ani nu am reusit sa ma contrez cu nimeni pentru ca nu m-a interesat. viata mea e frumoasa asa cum e ea. imi pare rau ca nu pot fi mai mult de atat. oricum eu am scriu mai departe. multumesc de comentarii. s.
"ochii încolăciți" sună destul de ciudat, chiar dacă o luăm metaforic sunt sigur că ai vrut să spui "privirile încolăcite" "răsfoindu-mi coapsele. filă cu filă" metafora asta a mai fost folosită, ar trebui evitată... "la ultimul țipăt al sângelui" prea banal, ar merita reformulat "venelor noastre transpirate.lipicios" cam mult spus... și vene transpirate, și lipicios... mi se pare o metaforă forțată "gleznele înțepenite parcă în moarte" asta mi-a plăcut mult, dar acel "parcă" mi se pare în plus, diluează din impact "mă lovesc de invariabilul noi" ai folosit "invariabil" și mai sus, la expresia "invariabil printre lacrimi", e bine să eviți repetarea de cuvinte într-un poem la recitire le observi, le schimbi cu termeni mai bogați d.p.d.v. semantic Restul e ok, nu mai citez, nu are rost. Îmi place cum îți construiești poemele, fragmentările bine potrivite, dozarea tropilor, multiplicarea pistelor de lectură, alternanța de stări contradictorii, pendularea între senzații. Te citesc cu plăcere.
și aș mai vrea să fac o precizare. nu aș vrea să se interpreteze că aș crede că autorul nu are imaginație și uneori, în anumite situații, poate chiar talent. și poate chiar bune intenții. dar sub nici o formă ele nu sînt suficiente pentru a scrie poezie. după cum nu este suficient să ai pensule, culori și șevalet, și poate chiar muză, ca să fii pictor.
Paul, vreau să te contrazic (cordial) în problema contextului. Nu cu referire la textul lui Virgil, care e remarcabil (cel puţin până la ultimele trei versuri). Poezia adevărată iese din context (este, aceasta, şi situaţia unor texte ale lui Labiş, inclusiv a celor citate). Poezia este sau nu este. Evident că se produce o "mutaţie a valorilor estetice", cum zicea Lovinescu, în sensul că fiecare text comunică intim mai ales cu epoca în care a fost creat, iar pe măsură ce trece timpul devine un bun cultural, presupune o seamă de explicaţii, adică o contextualizare care-i diminuează impactul. Exemplul-limită (dat şi de el) ar fi "Iliada", cu toată figuraţia ei mitologică pe care omul grec o cunoştea îndeaproape aşa cum cunoaştem noi azi mărcile de maşini, aeroporturuile internaţionale sau terminologia internautică. Azi, între noi şi textul homeric stă, necesarmente, un dicţionar mitologic. Dar, nu mai puţin, râmâne şi un sâmbure (deci un ce esenţial) de artă şi de adevăr uman, dincolo de orice context. Pentru că, la urma urmei, în artă (o zice şi Călinescu) nu există progres (în afara unui eventual progres tehnic). Literatura adevărată nu devine nicicum desuetă. E o problemă de opţiune (care ţine şi de un stil al epocii) dacă unii nu mai au antene pentru poezia mai veche. După mine e o atitudine păguboasă, care duce la un epigonism de duzină (epigonismul de grup, de generaţie, de promoţie). Este evident că un automobil îi e superior unei trăsuri (deşi chiar şi asta se poate discuta), dar e dincolo de orice îndoială că Shakespeare nu are egal, deşi de la moartea lui au trecut aproape patru sute de ani.
În al doilea rând, referindu-ne strict la N. Labiş, evident că în poezia lui sunt multe influenţe (şi în Rimbaud sunt). Dar există şi un timbru original.
În al treilea, Labiş nu mai e aproape deloc prezent în manuale, fiind considerat un poet comunist (am analizat destul de sever situaţia lui în eseul meu, dar am încercat, spre deosebire de alţi critici de ultimă oră sau de cei mai vechi care şi-au revopsit pana, să fiu obiectiv).
În al patrulea rând, versurile lui Ţărnea sunt frumoase, dar al doilea text este puternic marcat de stilistica argheziană. Îmi vin în minte, acum, două versuri: "Voiam să pleci, voiam să şi rămâi.../ Ai ascultat de gândul meu dintâi". Seriile opozitive (dar şi sonorităţile) provin, la Ţărnea, din Arghezi. Dar nu lipseşte nici la el nota personală.
Mă rog, discuţia rămâne deschisă, iar Virgil ne va scuza că o desfăşurăm în marginea (sau chiar în afara) textului său. Căci ea poate fi utilă.
A, şi era să uit: e posibil ca eu să-i fi adresat lui Labiş un "domnule", dar asta numai trăind "pe-aceleaşi vremuri" şi întâlnind omul. Aici vorbim, însă, de poet, de un poet care a murit copil şi a cărui creaţie i-a modelat imaginea. Poezia aceasta, în partea ei ce respinge categoric şi apelativul "tovarăşe", refuză şi cuvântul "domn", în favoarea numelui (cf. şi "fii dârz şi luptă, Nicolae!"). Ia să zicem noi "şi mâncam, Nicolae Labiş, mâncam...", în loc de "domnule Labiş" (scorţos, pedant, distant şi rece, dar şi un pic dezagreabil ca fonetică). Pentru că "domnul" poate fi (în alte cazuri) cel care scrie textul, dar nicidecum cel care mănâncă plângând...Dacă lucrurile stau invers, iar noi simţim în text "domnul" care scrie, atunci nu e-n regulă. Ceea ce, pe ici, pe colo, în "Moartea căprioarei" ar putea, din nefericire, să se întâmple...
Scuze dacă am fost cam...profesoral. Şi pentru că, în loc de un comentariu, am realizat un eseu!
Cântec de ușă Fă-mă ușă Domn Domnuț Pe potecă mai giosuț Să fiu strunga fetelor La culesul merelor. Care-n lume n-o greșit Treacă pragu-n asfințit Eu să-i fiu vis nevisat S-o-velesc pe înserat Care n-o greșit prea mult Scâncetul să i-l ascult Să-i frământ dorul nebun Prin vise să mă adun. Care-n lume o greșit S-o muncesc din asfințit Până-n zoriori de zi C-apoi iar o mai pofti.
Domnule Cristea, sunteti amabil, nu sunt un comentator bun nici macar sub textele altora; sub ale mele, cu atat mai putin, aici aveti dreptate.
Ce sa spun despre acesta, de pilda?
Sa vorbesc despre micsorarea treptata a perspectivei, despre rolul succesiunii de verbe de la mijoc, despre sentimentul insingurarii, despre acel asfintit care inchide cercul textului, sfarsind tot spre linia orizontului? :) prefer sa nu o fac, cuvintele sunt aici, interpretarea si analiza la indemana fiecaruia, asa cum considera.
Va multmesc pentru apreciere si pentru timpul acordat.
...sincer, şi eu am fost destul de mulţumit de partea aceea. Şi mi se întâmplă atât de rar...
Silviu,
...Nopţilea acelea au fost atât de lungi, încât, uneori, am impresia că nu s-au terminat. Deşi acel "de" poartă în el o oarecare nuanţă, cred că se poate şterge.
Paul,
...Din raţiuni pe care care le-am tot repetat, de obicei, nu mă folosesc de construcţii genitivale. În acest caz însa am mizat pe arhicunoscuta expresie "fântâna vieţii" pentru că 1. perfuzia chiar aşa mi se părea la momentul acela; 2. sintagma se mula fidel pe sens urmându-i versului "urmăream ca un basm picătura". Bineînţeles, aceste motive nu scuză sărăcia simţului artistic din acest sector. Aşadar, mă voi gândi la modificare. Mă bucur că, în rest, ti-a plăcut.
Cu prietenie, fiecăruia câte un salut dintr-un Iaşi cuibărit lângă sobă, dar cu un picior uitat în iarnă.
Îmi plac aceste ludice din cutia_cu_nisip, joc de rimă, de ritm, de imagine, de verb, pe "cioburi de scoică" ... riscant, nu? Sunt două cuvinte care cred că ar merge modificate: "sperioasă" și "zăludă".
... cred că am întâlnit în literatura citită până acum, universală și nu numai, puține versuri mai reușite ca forță de sugestie precum acestea: e doar simetria ferestrei în mine o mînă-ncătușată de umbră cocorii se bat în ceruri pentru un țipăt sînt colivia cu lacăt și stele mă urc pe umărul vorbelor mele descheiat la cămașă și scriu frumos. cu gânduri bune, paul
în spectacolul vieții, martor impersonal peste care curg epoci, oameni, stări.
stare a conștiinței în care se amestecă oboseala, repulsia politică, socială, iluzia unei priviri de ansamblu, reușita ei de o clipă.
textul are dificultățile și neîmplinirile lui. pe fond ar mai fi meritat de ”săpat”, de pus carne pe scheletul ideii. formei îi sunt tributare ajustări pentru cursivitate. cred că ar fi de lucrat și la aranjarea versurilor în strofe.
cred că mi-ar plăcea să fiu zid
(ca)
zidul depoului de tramvaie ic frimu
aș insista puțin și aici:
i-aș privi cum urcă seara în carcase (le) ruginite
unul cîte unul și așteaptă cuminți dimineața
………………………………………
ultima stație unde coboară toată lumea
chiar și morții nimeni nu ar fi stăpîn deplin
pe tramvaiele mele
”chiar și morții nimeni nu ar fi stăpân deplin”, adică, nici morții nu i-ar fi nimeni stăpân deplin ?
sau ”ultima stație unde coboară toată lumea, chiar și morții” ?
ambiguitatea, prin topică, aranjarea versurilor în text, poate fi fructuoasă. ”pe tramvaiele mele”, ar trebui atunci să dispară. desigur și propoziția care determină posesia.
(din cauza) datorită maidanului înăbușit de iarbă
și (de) greieri
În varianta iniţială, ideea din final şi ambiguitatea erau la pachet din cauza topicii. Acum, fiind altceva, topica fiind mai sănătoasă, nu se mai poate vorbi de ambiguitate excesivă.
Andu, nu cred că incipitul ar trebui să fie neapărat altfel. După mine, acesta e un incipit ex abrupto și nici nu cred că e o noutate. Oricum, mă bucur că zici că ai mers mai departe cu cititul și ai lăsat și un semn. Apoi, mă mai bucur că spui că poemul nu e rău deloc. Mulțumesc.
n-am reusit sa scap de privirea perspicace a lui Adrian. da, ai dreptate. si eu mi-am reprosat ca n-am avut suficienta rabdare si l-am postat cu aceasta parte a doua care nici pe mine nu m-a satisfacut. exista insa posibilitatea sa revin asupra lui. dar, multumesc.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Sunt foarte multe diferenţe, deci hai să ne concentrăm pe asemănare, nu? :). Poţi să faci câte comparaţii vrei, Ştefane, dar nu compara mere, cu pere. Şi dacă totuşi le compari, nu compara precupeaţa care vinde pere, cu ionică care ciordeşte mere; du-te după idee la origini, adică la măr şi la păr. Mai exact, du-te la cei care au scris-o primii, nu la Emilian Pal. Abstractizând tot ce ţine de stil (mai exact "cum spui"ul) şi brut spus, ideea mai multor femei intr-una care naşte mai mulţi bărbaţi intr-unul e de pe vremea lui noe şi-a sa arcă. La noi, o găsim la Eminescu (în mai multe texte, dar sublim concentrată în două versuri din Luceafărul - dacă le găseşti, dau cinci beri pe datorie), la Blaga, Arghezi etc etc, iar în străinătături, pe la Baudelaire, Voltaire etc. Cel puţin, romanticii au băut-o de-au stâns-o! Cum spuneam altădată, e aproape imposibil, azi, să mai spui ceva nou. De aia a apărut poezia sictirită, şocantă, rutinată, emo, "antitabuistă", autostopistă etc la suta de metri enunţuri puse pe verticală.
Orgoliu? Am doar la femei :). Şi, în fond şi între noi fie spus, nu asta ai vrut să faci - să scarpini orgolii? Seară faină!
pentru textul : Alb şi roşu deMiruna, apreciez consecvența cu care te cenzurezi, ai ajuns la esențializare, la idei și imagini comprimate și apoi la un colaj foarte expresiv. Îmi plac secvențele, în afară de ultima care implică o scădere a tensiunii: de ce un cimitir de mașini? și nu altceva? Aici trebuia ceva mai dur, mai tăios...gândește-te (în Parcul de lângă Mitropolie s-a tuns iarba și miroase crunt a verde/ poate treci...să cauți inspirația)
pentru textul : running.yellow deo, ce frumoasa plutire peste mit, Ani! maximul de elocventa si maximum de eficienta in folosirea celor trei simboluri: "femeia fara judecata", fecioara si sabia. da, mi-as fi dorit sa pot scrie Graalul asa! toata admiratia!
pentru textul : profeții deEu am regăsit poezia numai în versurile "iar fluvii s-or sfârși în mine/ vărsându-se fără hotar" Cu respect /O\
pentru textul : Poesie deDesigur, nu pot fi decât un naiv subiectiv cu textele mele, dar cuvinte precum: "secular", "oxigenat" sau "celest" nu mi se par chiar aşa de strălucitoare încât să orbească doritorul de simplitate.Mulţumesc pentru trecere şi comentarii.
pentru textul : Lumea ca tablă de şah deinspirat si simpatic. mai ales: "dar niciodată n-o să înțeleg de ce teii/ înfloresc pe furiș/ la fel ca oasele mele duminica".
pentru textul : portret cu duminică deFinalul e ca o lansare pe orbită.
pentru textul : singura piele demi-ar plăcea foarte mult să nu devii oficial cu mine. Spune-mi Paul, te rog. Uite eu, când fac acest lucru simt că dispar niște bariere p'acolo. Îți mulțumesc pentru apreciere, lectură și timp. gând bun. paul
pentru textul : poveste din trenul spre mangalia deUnul dintre cele mai bune poeme scrise vreodată. Și nu vreau să-l contrazic pe Virgil, dar eu îl văd mai degrabă ascultat pe un Rimsky-Korsakov... Și de ce doar strofa a treia să intre în istoria literaturii? Pentru că întreg poemul este superb construit, oscilînd cu precizie de metronom între metaforă și pamflet, între agonie și extaz.
pentru textul : poezie multilateral dezvoltată deUn poem aproape desăvârșit, și spun 'aproape' pentru că îmi este teamă să folosesc cuvinte mari, deși acest poem le merita cu prisosință.
Felicitări și te rog, în măsura posiilităților, desigur, să ne mai încânți cu asemenea capodopere!
o asteptare, cu patima inclusa in ludic, versurile acelea, Mariana, da - rosu in loc de alb - joc intre rece si cald, aproape ars si inca fumegand, in orice anotimp, penita ta aurie imi atinge umerii, ca o spada, apelativul imi pare, insa, prea generos "de atelier" face trimitere spre atelierul de pictor, Anna, e drept ca duce cu gandul si la experiment, inceput poetic, nu foarte departe de adevar, dealtfel, in final am facut o anumita modificare fata de textul initial, din ratiuni prozodice, dar si pe motiv de incercare a unui alt sens - Dante - "lasciate ogni ... " - infernul ca peisaj, surazator va multumesc, scuzati intarzierea raspunsului
pentru textul : Dezbracă-te, femeie! demi se pare absolut jenant sa citesti asa ceva pe un site literar. dar la ce te poti astepta de la cineva care nu vrea deloc, e absolut indaratnic in a intelege ca nu are absolut niciun gram de talent la poezie. dar probabil ca asta e modul in care intelege arta un tip care face mici si isi pune poza pe un site literar.
pentru textul : Mânca-ţi-aş deUn poem calm, cald, liniștit, romantic, aproape optzecist. Deschis și luminos "ca o lună plină". Lucrează-l "pe o parte mai scorburoasă". Finalul reușit.
pentru textul : Sonata nocturna denici o dumbravă nu mai e aceeași, pentru că, ea, dumbrava, nu mai rămâne deloc minunată câteodată in sufletul nostru...sau cineva pleacă la nesfârșit (cu sau fără câine), în pădurea semnelor lui... ai pasaje care fac toți banii prin forța concentrată a expresiei: "prima dată când a murit mama limba mi s-a umflat mi-a venit să urlu am căutat o pădure cu lupi le-am zis na-vă mă lupilor din voi am plecat în voi mă întorc" sau altele inutile, lest efectiv: "nici cu femeile n-am dus-o bine unele voiau bani altele numai sex le-am dat de toate și-am trăit liniștit" dar asta e doar părerea mea...
pentru textul : dumbrava minunată deimi pare rau ca nu place. eu scriu poezie doar de placere. ma asez si fac o fotografie starilor in care ma aflu. scriu de palcere deoarece o parte foarte mare din profitul meu vine din publicarea si vinderea cartilor. cat imi era de atatia ani sa mai strecor cateva brosuri, cateva isbn-uri, si gata eram mare poet. dar eu am ales sa nu fiu asa. de cativa ani ma preumblu pe diverse site-uri si sincer nu am observat prea multe persoane care sa ma miste prin ceea ce scriu. le pot numara pe degetele de la o mana, printre ele e si profetul. in cei 3 sau 4 ani nu am reusit sa ma contrez cu nimeni pentru ca nu m-a interesat. viata mea e frumoasa asa cum e ea. imi pare rau ca nu pot fi mai mult de atat. oricum eu am scriu mai departe. multumesc de comentarii. s.
pentru textul : În loc de aplauze deşi încă ceva. poezia adrianei lisandru este o poezie pătrată. eu aşa o văd, aşa o simt ca formă, un cub rubik...
pentru textul : Adriana Lisandru - despre ea, niciodată deam modificat...putin
pentru textul : Eternitate de"ochii încolăciți" sună destul de ciudat, chiar dacă o luăm metaforic sunt sigur că ai vrut să spui "privirile încolăcite" "răsfoindu-mi coapsele. filă cu filă" metafora asta a mai fost folosită, ar trebui evitată... "la ultimul țipăt al sângelui" prea banal, ar merita reformulat "venelor noastre transpirate.lipicios" cam mult spus... și vene transpirate, și lipicios... mi se pare o metaforă forțată "gleznele înțepenite parcă în moarte" asta mi-a plăcut mult, dar acel "parcă" mi se pare în plus, diluează din impact "mă lovesc de invariabilul noi" ai folosit "invariabil" și mai sus, la expresia "invariabil printre lacrimi", e bine să eviți repetarea de cuvinte într-un poem la recitire le observi, le schimbi cu termeni mai bogați d.p.d.v. semantic Restul e ok, nu mai citez, nu are rost. Îmi place cum îți construiești poemele, fragmentările bine potrivite, dozarea tropilor, multiplicarea pistelor de lectură, alternanța de stări contradictorii, pendularea între senzații. Te citesc cu plăcere.
pentru textul : inteligența ta mă excită deși aș mai vrea să fac o precizare. nu aș vrea să se interpreteze că aș crede că autorul nu are imaginație și uneori, în anumite situații, poate chiar talent. și poate chiar bune intenții. dar sub nici o formă ele nu sînt suficiente pentru a scrie poezie. după cum nu este suficient să ai pensule, culori și șevalet, și poate chiar muză, ca să fii pictor.
pentru textul : cui prodest dePaul, vreau să te contrazic (cordial) în problema contextului. Nu cu referire la textul lui Virgil, care e remarcabil (cel puţin până la ultimele trei versuri). Poezia adevărată iese din context (este, aceasta, şi situaţia unor texte ale lui Labiş, inclusiv a celor citate). Poezia este sau nu este. Evident că se produce o "mutaţie a valorilor estetice", cum zicea Lovinescu, în sensul că fiecare text comunică intim mai ales cu epoca în care a fost creat, iar pe măsură ce trece timpul devine un bun cultural, presupune o seamă de explicaţii, adică o contextualizare care-i diminuează impactul. Exemplul-limită (dat şi de el) ar fi "Iliada", cu toată figuraţia ei mitologică pe care omul grec o cunoştea îndeaproape aşa cum cunoaştem noi azi mărcile de maşini, aeroporturuile internaţionale sau terminologia internautică. Azi, între noi şi textul homeric stă, necesarmente, un dicţionar mitologic. Dar, nu mai puţin, râmâne şi un sâmbure (deci un ce esenţial) de artă şi de adevăr uman, dincolo de orice context. Pentru că, la urma urmei, în artă (o zice şi Călinescu) nu există progres (în afara unui eventual progres tehnic). Literatura adevărată nu devine nicicum desuetă. E o problemă de opţiune (care ţine şi de un stil al epocii) dacă unii nu mai au antene pentru poezia mai veche. După mine e o atitudine păguboasă, care duce la un epigonism de duzină (epigonismul de grup, de generaţie, de promoţie). Este evident că un automobil îi e superior unei trăsuri (deşi chiar şi asta se poate discuta), dar e dincolo de orice îndoială că Shakespeare nu are egal, deşi de la moartea lui au trecut aproape patru sute de ani.
pentru textul : domnule Labiș deÎn al doilea rând, referindu-ne strict la N. Labiş, evident că în poezia lui sunt multe influenţe (şi în Rimbaud sunt). Dar există şi un timbru original.
În al treilea, Labiş nu mai e aproape deloc prezent în manuale, fiind considerat un poet comunist (am analizat destul de sever situaţia lui în eseul meu, dar am încercat, spre deosebire de alţi critici de ultimă oră sau de cei mai vechi care şi-au revopsit pana, să fiu obiectiv).
În al patrulea rând, versurile lui Ţărnea sunt frumoase, dar al doilea text este puternic marcat de stilistica argheziană. Îmi vin în minte, acum, două versuri: "Voiam să pleci, voiam să şi rămâi.../ Ai ascultat de gândul meu dintâi". Seriile opozitive (dar şi sonorităţile) provin, la Ţărnea, din Arghezi. Dar nu lipseşte nici la el nota personală.
Mă rog, discuţia rămâne deschisă, iar Virgil ne va scuza că o desfăşurăm în marginea (sau chiar în afara) textului său. Căci ea poate fi utilă.
A, şi era să uit: e posibil ca eu să-i fi adresat lui Labiş un "domnule", dar asta numai trăind "pe-aceleaşi vremuri" şi întâlnind omul. Aici vorbim, însă, de poet, de un poet care a murit copil şi a cărui creaţie i-a modelat imaginea. Poezia aceasta, în partea ei ce respinge categoric şi apelativul "tovarăşe", refuză şi cuvântul "domn", în favoarea numelui (cf. şi "fii dârz şi luptă, Nicolae!"). Ia să zicem noi "şi mâncam, Nicolae Labiş, mâncam...", în loc de "domnule Labiş" (scorţos, pedant, distant şi rece, dar şi un pic dezagreabil ca fonetică). Pentru că "domnul" poate fi (în alte cazuri) cel care scrie textul, dar nicidecum cel care mănâncă plângând...Dacă lucrurile stau invers, iar noi simţim în text "domnul" care scrie, atunci nu e-n regulă. Ceea ce, pe ici, pe colo, în "Moartea căprioarei" ar putea, din nefericire, să se întâmple...
Scuze dacă am fost cam...profesoral. Şi pentru că, în loc de un comentariu, am realizat un eseu!
Cântec de ușă Fă-mă ușă Domn Domnuț Pe potecă mai giosuț Să fiu strunga fetelor La culesul merelor. Care-n lume n-o greșit Treacă pragu-n asfințit Eu să-i fiu vis nevisat S-o-velesc pe înserat Care n-o greșit prea mult Scâncetul să i-l ascult Să-i frământ dorul nebun Prin vise să mă adun. Care-n lume o greșit S-o muncesc din asfințit Până-n zoriori de zi C-apoi iar o mai pofti.
pentru textul : pe sub flori mă legănai deDomnule Cristea, sunteti amabil, nu sunt un comentator bun nici macar sub textele altora; sub ale mele, cu atat mai putin, aici aveti dreptate.
pentru textul : amărui deCe sa spun despre acesta, de pilda?
Sa vorbesc despre micsorarea treptata a perspectivei, despre rolul succesiunii de verbe de la mijoc, despre sentimentul insingurarii, despre acel asfintit care inchide cercul textului, sfarsind tot spre linia orizontului? :) prefer sa nu o fac, cuvintele sunt aici, interpretarea si analiza la indemana fiecaruia, asa cum considera.
Va multmesc pentru apreciere si pentru timpul acordat.
Virgil,
...sincer, şi eu am fost destul de mulţumit de partea aceea. Şi mi se întâmplă atât de rar...
Silviu,
...Nopţilea acelea au fost atât de lungi, încât, uneori, am impresia că nu s-au terminat. Deşi acel "de" poartă în el o oarecare nuanţă, cred că se poate şterge.
Paul,
...Din raţiuni pe care care le-am tot repetat, de obicei, nu mă folosesc de construcţii genitivale. În acest caz însa am mizat pe arhicunoscuta expresie "fântâna vieţii" pentru că 1. perfuzia chiar aşa mi se părea la momentul acela; 2. sintagma se mula fidel pe sens urmându-i versului "urmăream ca un basm picătura". Bineînţeles, aceste motive nu scuză sărăcia simţului artistic din acest sector. Aşadar, mă voi gândi la modificare. Mă bucur că, în rest, ti-a plăcut.
Cu prietenie, fiecăruia câte un salut dintr-un Iaşi cuibărit lângă sobă, dar cu un picior uitat în iarnă.
pentru textul : Viraj mult prea strâns deÎmi plac aceste ludice din cutia_cu_nisip, joc de rimă, de ritm, de imagine, de verb, pe "cioburi de scoică" ... riscant, nu? Sunt două cuvinte care cred că ar merge modificate: "sperioasă" și "zăludă".
pentru textul : din lumile mele de... cred că am întâlnit în literatura citită până acum, universală și nu numai, puține versuri mai reușite ca forță de sugestie precum acestea: e doar simetria ferestrei în mine o mînă-ncătușată de umbră cocorii se bat în ceruri pentru un țipăt sînt colivia cu lacăt și stele mă urc pe umărul vorbelor mele descheiat la cămașă și scriu frumos. cu gânduri bune, paul
pentru textul : eu nu sînt poet dee ceva care m-a readus la acest text.
în spectacolul vieții, martor impersonal peste care curg epoci, oameni, stări.
stare a conștiinței în care se amestecă oboseala, repulsia politică, socială, iluzia unei priviri de ansamblu, reușita ei de o clipă.
textul are dificultățile și neîmplinirile lui. pe fond ar mai fi meritat de ”săpat”, de pus carne pe scheletul ideii. formei îi sunt tributare ajustări pentru cursivitate. cred că ar fi de lucrat și la aranjarea versurilor în strofe.
cred că mi-ar plăcea să fiu zid
(ca)
zidul depoului de tramvaie ic frimu
aș insista puțin și aici:
i-aș privi cum urcă seara în carcase (le) ruginite
unul cîte unul și așteaptă cuminți dimineața
………………………………………
ultima stație unde coboară toată lumea
chiar și morții nimeni nu ar fi stăpîn deplin
pe tramvaiele mele
”chiar și morții nimeni nu ar fi stăpân deplin”, adică, nici morții nu i-ar fi nimeni stăpân deplin ?
sau ”ultima stație unde coboară toată lumea, chiar și morții” ?
ambiguitatea, prin topică, aranjarea versurilor în text, poate fi fructuoasă. ”pe tramvaiele mele”, ar trebui atunci să dispară. desigur și propoziția care determină posesia.
(din cauza) datorită maidanului înăbușit de iarbă
pentru textul : ultima stație deși (de) greieri
Foarte nimerită sceneta, Silvia! Eu mă gândisem la personaj şi la situaţia respectivă de la bun început, dar n-am îndrăznit s-o spun...
pentru textul : Între Orfeu şi Euridice deMladitza multumesc de trecere si cuvinte! Aranca, incantat de analiza. Multumesc frumos pentru rabdare si cuvinte!
pentru textul : Umbra păsărilor deÎn varianta iniţială, ideea din final şi ambiguitatea erau la pachet din cauza topicii. Acum, fiind altceva, topica fiind mai sănătoasă, nu se mai poate vorbi de ambiguitate excesivă.
pentru textul : Cu un milimetru mai departe deAndu, nu cred că incipitul ar trebui să fie neapărat altfel. După mine, acesta e un incipit ex abrupto și nici nu cred că e o noutate. Oricum, mă bucur că zici că ai mers mai departe cu cititul și ai lăsat și un semn. Apoi, mă mai bucur că spui că poemul nu e rău deloc. Mulțumesc.
pentru textul : relax den-am reusit sa scap de privirea perspicace a lui Adrian. da, ai dreptate. si eu mi-am reprosat ca n-am avut suficienta rabdare si l-am postat cu aceasta parte a doua care nici pe mine nu m-a satisfacut. exista insa posibilitatea sa revin asupra lui. dar, multumesc.
pentru textul : în rîpa aceea unde mor cîinii și oamenii fără acte dePagini