Câteodată mă visez alergând. Sunt îmbrăcată pe jumătate în plasă, ca într-una dintre poveștile pe care mi le citește Arius duminica dimineața. Am un corp subțire, pielea bronzată, degete lungi la picioare. Desculță, simt pământul strecurându-mi-se printre degete, cald, proaspăt, crud. Bate vântul. Cum să îți explic ce înseamnă să visezi că bate vântul? Îmi simt pielea atinsă de ceva fără formă, fără consistență. Dar care ar putea să lase urme. Ochiurile de la plasă se strâng mai puternic pe braț, pe jumătatea de piept acoperită. E ca și cum cineva le-ar împinge în carne. Fiecare fir de păr de pe corp pare străbătut de atingerea aceasta ciudată, e ca și cum nimic nu își mai găsește locul, ca și cum o făptură doar bănuită m-ar atinge din toate părțile dintr-o dată. Din pămînt crește iarba. Verde, aplecată ușor înapoi înspre sol, ca și cum, oricât de dreaptă, i-ar fi teamă să se îndepărteze și să piardă din vedere de unde a plecat. Să alergi prin iarbă, să bată vântul. Uneori, în vis, mă așez. Dacă stau mult – știi să măsori timpul în vis? – dacă stau mult culcată în iarbă, furnicile și tot felul de gâze încep să se urce pe mine. Atunci îmi imaginez că mă gâdilă. Este foarte greu, și nu am reușit de prima dată să îmi imaginez în timp ce visam. Oricât m-aș gândi la asta în timpul zilei, când Arius nu are nevoie de mine să exerseze amintiri, oricât m-aș gândi și aș scormoni prin fișierele de amintiri, experimentând cum se simte când te gâdili, tot nu reușesc să simt în vis iarba gâdilându-mă. Dar îmi pot imagina. Când practicăm amintiri, destinația preferată a lui Arius sunt cele șapte poduri arcuite din Amsterdam. Mai precis, cel de-al treilea pod, bătrâna care vinde flori. Mă ține acolo, legată de căruciorul bătrânei. Mă obligă să mă uit la mâinile ei mici, zbârcite. Mă obligă să îmi țin ochii deschiși, să îi urmăresc degetele în timp ce pipăie tulpinile de flori, mă pune să îi intru în palme, să ating turiștii când îi dau banii. Eu plâng și mi-e frig, dar Arius nu mă lasă să plec până seara. Bătrâna începe să zâmbească, pe măsură ce se întunecă. Se uită lung pe sub spinările arcuite ale podurilor, fața i se întinde în jurul ochilor mijiți, și se lasă cuprinsă de zâmbet. Îl simt pe Arius tremurând de plăcere, de nerăbdare. Ieri mi-a expus teoria lui despre bătrână: adună bucuriile celor care îi primesc florile din mână, zâmbetele pierdute ale turiștilor, sărutările și strângerile de mână ale veșnicilor îndrăgostiți. Adună fiecare secundă furată și o cultivă în ghivecele ei mici, ruginii. În săptămânile care urmează, le vinde drept flori. Dacă aș fi mai mult decât un receptacul de amintiri, i-aș spune că vorbește despre el. Dar nu este locul meu să îi spun așa ceva. Eu doar trebuie să îl conduc spre amintirile stocate în mine și să-l învăț să viseze. Îi țin de urât mai mult decât ar trebui, dar așa sunt toți cei ca mine, nu îi poți spune unui copil că nu vrei să asculți povești, când el vrea să îți citească. Pe mine mă dor însă apusurile bătrânei. De clanța de la ușa casei sale atârnă spânzurată tristețea. În casa goală se topesc cele șapte poduri ale Amsterdamului, cu florile lui toate. Arius nu merge niciodată până acolo, dar m-a trimis pe mine odată și mi-a cerut să-i povestesc. Eu fug uneori la ea, în clipele mele în care ar trebui să mă odihnesc. Îmi imaginez că ne ținem cumva de urât una alteia. De la ea am învățat să plâng, dar lui Arius nici asta nu-i place, îmi spune că îmi stric mașinăriile când plâng de-adevăratelea. În amintiri și în vis am voie, dar în realitate el se chinuie să îmi păstreze toate rotițele, ușițele, cheile cu care îmi sunt legate pleoapele, buzele, urechile, fruntea, mergând, iar eu risc totul cu o singură lacrimă. Are dreptate. Acum ne pregătim de visat. Nu i-am spus niciodată cât de dureros este pentru mine, abia pot să respir cu toate mașinăriile astea pe mine. Prin gură îmi trec amintiri. Mi-aș dori să am mâini să le desprind pe toate când doarme Arius, să-l abandonez într-un vis, să-l las să se descurce singur, iar eu să îmi întind trupul nou deasupra întregului pământ, să închid ochii și să aștept primul vis, prima amintire. Probabil că voi posta și pe pagina mea, dar tot meritul trebuie dat imaginii, m-am gândit la ea toată ziua, și uite ce a "produs". Un receptacul de amintiri.
Mi-a plăcut textul. E scris cursiv și trădează o mână sigură. La fel, locația întâmplărilor e doar sugerată și multe din detalii sunt lăsate la latitudinea imaginației cititorului.
Da, și eu cred că e cea mai bună poezie de până acum de pe Hermeneia cu un discurs aerisit, firesc, ai scăpat de balastul metaforic pe care-l tot incercai. O poezie de dragoste sublimă care-mi amintește de atmosfera curată a primelor poezii ale lui Nichita Stănescu. Versul final e slăbuț și ar fi bine să-l schimbi, de asemenea nefericita expresie: "și dacă- ți place gustul proaspăt de inimă adevărată". Felicitări, Cami!
apreciez în continuare imaginile inspirat găsite cât și versurile ce alcătuiesc acest alfabet al semnelor, inspirației. un parcurs predestinat luminii, iluminării, interferenței timpului: în afara și înlăuntrul nostru ne locuiește Clipa. deosebite versurile: "Urcă spre lumina zilei, spre amiază – spre toate amiezele – Înaintează atât de lent încât îi poți descifra în mers toate ezitările gândurilor. " sau "La amiază, ora în fața ei însăși: miez de amiază. Oglindă a orei. Fiecare clipă se reflectă în clipa dinainte. Înaintând în sens opus."
cred ca Alina greseste aici si o rog sa citeasca bine Regulamentul Hermeneia si sa nu mai pretinda lucruri care nu sint stipulate acolo. Un editor ar trebui sa dea tonul respectarii regulamentului si nu la pretentii sau mofturi arbitrare. Cred ca "regula celor doua luni" este buna asa cum este atit in spiritul cit si litera ei. Orice este in afara ei nu are girul Hermeneia si personal cred ca dauneaza bunului mers al site-ului. De asemeni exista la sectiunea Info/ Administrative loc daca cineva vrea sa propuna o alta idee. Sa nu transformam subsolul textelor in locuri pentru batalii care n-au o legatura cu textul propriu zis
Ar mai fi vreo câteva greșeli, puține, care trebuie corectate: două typo, două diacritice, o cacofonie.
Apreciez că acum este un text pe care se vede că s-a lucrat atent (chiar dacă s-au mai strecurat câteva greșeli). Mi-a plăcut că am găsit scris "așază" și nu "așează".
mi-a plăcut această cronică. ai câteva typos. la duşamn al poporului ( paragraful 2), creștinsmului (penultimul rând) şi ceva lipsă la patriarhului Nicodim.
în rest să mai auzim.
Injuratura cu pricina: Caragea, nu mai șantaja emoțional oameni pe care îi respect! îți promit că vei fi invizibil pentru mine! dacă erai inteligent răspundeai ca Vlad și Silvia:) la un pamflet...
Tu m-ai facut prost pe fata Yester, mai mult de atat,in comentariul actual, ma insulti din nou, pocindu-mi pseudonimul literar.
Propun sa fii dat afara pentru injurii repetate, conform regulamentului. Fata de ceilalti musafiri, tu esti un musafir needucat.
Dar banuiesc ca vei scapa nepenalizat, pentru ca esti in relatii bune cu gazda. Dar tot needucat ramai.
Mi-a plăcut triada: târâtoare, târâtură, șarpe. De asemenea, apreciez semnul de egalitate din titlu dintre noțiunile: „târâtoarea și târâtura” și „șarpele cu două capete”. Cele două cuvinte cu rădăcină comună sunt la limita de a fi considerate pereche paronimică. Te felicit că le-ai găsit și folosit în acest context! Un titlu inspirat, inteligent, după părerea mea, care susține foarte bine poemul.
Inițial mă cam deranjase repetiția unor expresii/versuri, însă mai apoi am considerat că prin aceasta se sugerează repudierea, atât cu o nuanță satirică, cât și cu una de exasperare, a complicității omului josnic cu șarpele, simbolul diavolului, în sfidarea bunului simț revenind obsesiv cu aceleași tertipuri, cu aceleași „semne cu ochiul” pentru a ispiti. Clipirea din ochi este simbolul vicleniei, ademenirii, complicității. Un gest condamnat de biblie.
Am două rezerve, dacă îmi permiți:
Expresia „... până nu vezi/ cu ochii tăi proprii” este pleonastică.
Versul „defectul său sâsâit de vorbire” ar trebui refăcut.
Cu gând bun, doar niște păreri.
Virgil nu cred ca am citit undeva o imaginea mai aproape de realitate a acestei luni... coborarea din iarna spre iarna. Nu stiu sigur, dar parca mi-ar suna mai bine "prin ele" (porti) decat "pe ele". Chestia cu nebunia devenita pretext e cu atat mai reala si de forta cu cat ieri am scris ceva (ce inca nu s-a conturat definitiv), in care scriam despre aceeasi ciudata perceptie. Asa ca, again, reusita prindere in cuvinte (yac, stiu ca "reusita" nu suna bine, ma iarta, intelegi tu ce am vrut sa spun).
cu gândul la "Tara" scenariu care evocă foarte puternic portretul lui Scarllet din "Pe aripile vântului", cunoscutul roman al lui Margaret Mitchell; elementul insolit, aici, este inserarea cu valoare estetică a mai modernei anti-reclame: "tutunul dăunează grav sănătății". gone with the... words, Vasile Munteanu
în general nu mă pronunț cu privire la modul cum alții oferă penițele, deși încurajez exigența ca principiu. de data aceasta mă tem că avem de a face cu o gafă jenantă. înclin să cred că persoana care a acordat penița a abuzat de privilegiul de a da penițe, sau nu are o minimă înțelegere despre literatură. ambele situații pun sub semnul întrebării încadrarea ca autor hermeneia.
textul este sub-mediocru
Virgile vreau sa te felicit pentru noua versiune de site desi nu as avea dupa mine suficiente motive sa o fac. Dar un efort ca acesta ramane un efort care trebuie salutat. Ce nu inteleg eu este puzderia asta de nou-veniti pe Hermeneia direct de la gradinita. Am o banuiala, dar nu ma impacientez, nici vorba de asa ceva. Succes in continuare iti doresc, eu o sa sterg multe texte sper sa nu te superi din aceasta cauza (oricum o sa si las destule) si te asigur de toata simpatia mea in continuare, citita atat pe romaneste cat si pe englezeste.
La multi ani!
Andu
Luminita, multumesc pentru distinctie. ma bucur sa vad ca inca ma citesti. Virgil,eu inca nu am decis caruia din adjectivele folosite de tine sa-i confer premiul pentru ironie... dar cred ca o sa aleg ;metafizic;...:) Andule, ti-ai imaginat bine.
copiii desenează zîmbind cînd sint singuri cineva le vorbește din desen și cere mereu alte culori ca bunicii să adoarmă în icoane obosiți puzzle-ul se risipește din nou peste orele noastre largi se deschid ferestrele lunii aprilie în care deja îmi pregătesc bagajele pentru călătorii îndepărtate la marginea colinelor încă o dată aș vrea să mă ridic pînă la stele ca Micul Prinț uite vezi de mîine încep să zbor primăverile au mereu prin buzunare cutii de tempera întrebări fără șir creioane vechi mirări precum acea coală albă lipită de memorie din care a crescut plîngînd desenul lui Noemi.
Mi-ai amintit de Radu Gheorghe: "Am ani o mie asta-i tot Si vin asupra-mi altii Sub Theo-balt regele got Crescui in rezervatii Atate-au fost in acesti ani De care nu stiu boaba Acum expusa-s pentru bani La mosi intr-o taraba. Stafia mortii nu-mi da ghes Nu stiu temuta-ï coasa Sunt broasca test, Sunt broasca test Sunt broasca testoasa" Totusi mai simplu si mai eficient pe muzica, desigur :-) Poemul e de citit. Cioara ramane pe data viitoare. Andu
Adina, sunt câteva sintagme și imagini la care merită să te gândești pentru a prelucra: "de parcă aș avea ceva de-a face" - e prea "de conversație" și soft față de structura ideatică a poeziei tale "mai degrabă" - e în plus "care decât să trăiască e conștient" - formulat astfel îmbină mai multe sensuri, nu știu dacă voit ai ales așa sau e o alunecare "buze prea roșii crăpate de vânt" - cred că e banal acel crăpate de vânt și destul de nepotrivit în context "decât sufletul și inima și oamenii..." - cred că merge altceva în loc de sufletul sau în loc de inima. Remarc însă construcții precum: "corbii și cicatricile cresc tot mai mult în carne" "lygia nu are voie să rostească toate cuvintele încep să o leg și pe ea în fiecare venă îi înfig seringi cu poemele iubitului" "trebuia să facă abstracție de cimitirele sensurilor rostite în câteva minute" Desigur, întreaga atmosfera de descompunere este abia respirabilă, mă întreb dacă ai scris ascultând Leonard Kohen sau pur și simplu vezi ceva-ul acesta putred, sau hăul, sau des-ființarea. oricum, actul sublimator a reușit. Iar mesajele percutează, ca o melodie ascultată la nesfârșit. :)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
oho, cate stiu despre tine acum...:)
pentru textul : oriental red demai trec si eu
Câteodată mă visez alergând. Sunt îmbrăcată pe jumătate în plasă, ca într-una dintre poveștile pe care mi le citește Arius duminica dimineața. Am un corp subțire, pielea bronzată, degete lungi la picioare. Desculță, simt pământul strecurându-mi-se printre degete, cald, proaspăt, crud. Bate vântul. Cum să îți explic ce înseamnă să visezi că bate vântul? Îmi simt pielea atinsă de ceva fără formă, fără consistență. Dar care ar putea să lase urme. Ochiurile de la plasă se strâng mai puternic pe braț, pe jumătatea de piept acoperită. E ca și cum cineva le-ar împinge în carne. Fiecare fir de păr de pe corp pare străbătut de atingerea aceasta ciudată, e ca și cum nimic nu își mai găsește locul, ca și cum o făptură doar bănuită m-ar atinge din toate părțile dintr-o dată. Din pămînt crește iarba. Verde, aplecată ușor înapoi înspre sol, ca și cum, oricât de dreaptă, i-ar fi teamă să se îndepărteze și să piardă din vedere de unde a plecat. Să alergi prin iarbă, să bată vântul. Uneori, în vis, mă așez. Dacă stau mult – știi să măsori timpul în vis? – dacă stau mult culcată în iarbă, furnicile și tot felul de gâze încep să se urce pe mine. Atunci îmi imaginez că mă gâdilă. Este foarte greu, și nu am reușit de prima dată să îmi imaginez în timp ce visam. Oricât m-aș gândi la asta în timpul zilei, când Arius nu are nevoie de mine să exerseze amintiri, oricât m-aș gândi și aș scormoni prin fișierele de amintiri, experimentând cum se simte când te gâdili, tot nu reușesc să simt în vis iarba gâdilându-mă. Dar îmi pot imagina. Când practicăm amintiri, destinația preferată a lui Arius sunt cele șapte poduri arcuite din Amsterdam. Mai precis, cel de-al treilea pod, bătrâna care vinde flori. Mă ține acolo, legată de căruciorul bătrânei. Mă obligă să mă uit la mâinile ei mici, zbârcite. Mă obligă să îmi țin ochii deschiși, să îi urmăresc degetele în timp ce pipăie tulpinile de flori, mă pune să îi intru în palme, să ating turiștii când îi dau banii. Eu plâng și mi-e frig, dar Arius nu mă lasă să plec până seara. Bătrâna începe să zâmbească, pe măsură ce se întunecă. Se uită lung pe sub spinările arcuite ale podurilor, fața i se întinde în jurul ochilor mijiți, și se lasă cuprinsă de zâmbet. Îl simt pe Arius tremurând de plăcere, de nerăbdare. Ieri mi-a expus teoria lui despre bătrână: adună bucuriile celor care îi primesc florile din mână, zâmbetele pierdute ale turiștilor, sărutările și strângerile de mână ale veșnicilor îndrăgostiți. Adună fiecare secundă furată și o cultivă în ghivecele ei mici, ruginii. În săptămânile care urmează, le vinde drept flori. Dacă aș fi mai mult decât un receptacul de amintiri, i-aș spune că vorbește despre el. Dar nu este locul meu să îi spun așa ceva. Eu doar trebuie să îl conduc spre amintirile stocate în mine și să-l învăț să viseze. Îi țin de urât mai mult decât ar trebui, dar așa sunt toți cei ca mine, nu îi poți spune unui copil că nu vrei să asculți povești, când el vrea să îți citească. Pe mine mă dor însă apusurile bătrânei. De clanța de la ușa casei sale atârnă spânzurată tristețea. În casa goală se topesc cele șapte poduri ale Amsterdamului, cu florile lui toate. Arius nu merge niciodată până acolo, dar m-a trimis pe mine odată și mi-a cerut să-i povestesc. Eu fug uneori la ea, în clipele mele în care ar trebui să mă odihnesc. Îmi imaginez că ne ținem cumva de urât una alteia. De la ea am învățat să plâng, dar lui Arius nici asta nu-i place, îmi spune că îmi stric mașinăriile când plâng de-adevăratelea. În amintiri și în vis am voie, dar în realitate el se chinuie să îmi păstreze toate rotițele, ușițele, cheile cu care îmi sunt legate pleoapele, buzele, urechile, fruntea, mergând, iar eu risc totul cu o singură lacrimă. Are dreptate. Acum ne pregătim de visat. Nu i-am spus niciodată cât de dureros este pentru mine, abia pot să respir cu toate mașinăriile astea pe mine. Prin gură îmi trec amintiri. Mi-aș dori să am mâini să le desprind pe toate când doarme Arius, să-l abandonez într-un vis, să-l las să se descurce singur, iar eu să îmi întind trupul nou deasupra întregului pământ, să închid ochii și să aștept primul vis, prima amintire. Probabil că voi posta și pe pagina mea, dar tot meritul trebuie dat imaginii, m-am gândit la ea toată ziua, și uite ce a "produs". Un receptacul de amintiri.
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 13 deMi-a plăcut textul. E scris cursiv și trădează o mână sigură. La fel, locația întâmplărilor e doar sugerată și multe din detalii sunt lăsate la latitudinea imaginației cititorului.
pentru textul : Monstrul denu stau acum sa arat ce si cumul evident.
pentru textul : aşteptându-l pe fram deseara buna.
Da, și eu cred că e cea mai bună poezie de până acum de pe Hermeneia cu un discurs aerisit, firesc, ai scăpat de balastul metaforic pe care-l tot incercai. O poezie de dragoste sublimă care-mi amintește de atmosfera curată a primelor poezii ale lui Nichita Stănescu. Versul final e slăbuț și ar fi bine să-l schimbi, de asemenea nefericita expresie: "și dacă- ți place gustul proaspăt de inimă adevărată". Felicitări, Cami!
pentru textul : portretul meu din privirea ta deapreciez în continuare imaginile inspirat găsite cât și versurile ce alcătuiesc acest alfabet al semnelor, inspirației. un parcurs predestinat luminii, iluminării, interferenței timpului: în afara și înlăuntrul nostru ne locuiește Clipa. deosebite versurile: "Urcă spre lumina zilei, spre amiază – spre toate amiezele – Înaintează atât de lent încât îi poți descifra în mers toate ezitările gândurilor. " sau "La amiază, ora în fața ei însăși: miez de amiază. Oglindă a orei. Fiecare clipă se reflectă în clipa dinainte. Înaintând în sens opus."
pentru textul : Absens - alfabet poetic (4) decred ca Alina greseste aici si o rog sa citeasca bine Regulamentul Hermeneia si sa nu mai pretinda lucruri care nu sint stipulate acolo. Un editor ar trebui sa dea tonul respectarii regulamentului si nu la pretentii sau mofturi arbitrare. Cred ca "regula celor doua luni" este buna asa cum este atit in spiritul cit si litera ei. Orice este in afara ei nu are girul Hermeneia si personal cred ca dauneaza bunului mers al site-ului. De asemeni exista la sectiunea Info/ Administrative loc daca cineva vrea sa propuna o alta idee. Sa nu transformam subsolul textelor in locuri pentru batalii care n-au o legatura cu textul propriu zis
pentru textul : Odată un indian iubea o americancă deAr mai fi vreo câteva greșeli, puține, care trebuie corectate: două typo, două diacritice, o cacofonie.
pentru textul : Risipitorul de bani deApreciez că acum este un text pe care se vede că s-a lucrat atent (chiar dacă s-au mai strecurat câteva greșeli). Mi-a plăcut că am găsit scris "așază" și nu "așează".
bobadil, nu mai bine dirijai tu circulaţia?
pentru textul : trailer pentru balconul meu demi-a plăcut această cronică. ai câteva typos. la duşamn al poporului ( paragraful 2), creștinsmului (penultimul rând) şi ceva lipsă la patriarhului Nicodim.
pentru textul : Nicu Enea. Jurnal închipuit (I) deîn rest să mai auzim.
Să înţeleg că explicaţiile şi scuzele au fost acceptate?
pentru textul : despre dragoste numai de bine desau nu are importanţă?
am retinut o parte din observatii. multumesc.
pentru textul : peisaj cu hieroglifă deun poem bine scris (poate striptease-ul la lună-i oleacă cam mult). dar e deprimant, e dureros, nu-l mai citesc a doua oară
pentru textul : Maricico,-n dumnecatu' mă-tii, ai închis câinele afară defelicitari Djamal.
iti voi cauta volumul.
pentru textul : Djamal Mahmoud & Pe muchiile cercului dehttp://hermeneia.com/content/am_avut_un_vis
Injuratura cu pricina: Caragea, nu mai șantaja emoțional oameni pe care îi respect! îți promit că vei fi invizibil pentru mine! dacă erai inteligent răspundeai ca Vlad și Silvia:) la un pamflet...
Tu m-ai facut prost pe fata Yester, mai mult de atat,in comentariul actual, ma insulti din nou, pocindu-mi pseudonimul literar.
Propun sa fii dat afara pentru injurii repetate, conform regulamentului. Fata de ceilalti musafiri, tu esti un musafir needucat.
Dar banuiesc ca vei scapa nepenalizat, pentru ca esti in relatii bune cu gazda. Dar tot needucat ramai.
pentru textul : sebi cel nebun după poezie deMi-a plăcut triada: târâtoare, târâtură, șarpe. De asemenea, apreciez semnul de egalitate din titlu dintre noțiunile: „târâtoarea și târâtura” și „șarpele cu două capete”. Cele două cuvinte cu rădăcină comună sunt la limita de a fi considerate pereche paronimică. Te felicit că le-ai găsit și folosit în acest context! Un titlu inspirat, inteligent, după părerea mea, care susține foarte bine poemul.
pentru textul : Târâtoarea şi târâtura sau şarpele cu două capete deInițial mă cam deranjase repetiția unor expresii/versuri, însă mai apoi am considerat că prin aceasta se sugerează repudierea, atât cu o nuanță satirică, cât și cu una de exasperare, a complicității omului josnic cu șarpele, simbolul diavolului, în sfidarea bunului simț revenind obsesiv cu aceleași tertipuri, cu aceleași „semne cu ochiul” pentru a ispiti. Clipirea din ochi este simbolul vicleniei, ademenirii, complicității. Un gest condamnat de biblie.
Am două rezerve, dacă îmi permiți:
Expresia „... până nu vezi/ cu ochii tăi proprii” este pleonastică.
Versul „defectul său sâsâit de vorbire” ar trebui refăcut.
Cu gând bun, doar niște păreri.
Virgil nu cred ca am citit undeva o imaginea mai aproape de realitate a acestei luni... coborarea din iarna spre iarna. Nu stiu sigur, dar parca mi-ar suna mai bine "prin ele" (porti) decat "pe ele". Chestia cu nebunia devenita pretext e cu atat mai reala si de forta cu cat ieri am scris ceva (ce inca nu s-a conturat definitiv), in care scriam despre aceeasi ciudata perceptie. Asa ca, again, reusita prindere in cuvinte (yac, stiu ca "reusita" nu suna bine, ma iarta, intelegi tu ce am vrut sa spun).
pentru textul : revolta deznădajduită a visurilor dein cheia istoriei lui Lot in Sodoma. imi dai voie?
pentru textul : fiecare om decu gândul la "Tara" scenariu care evocă foarte puternic portretul lui Scarllet din "Pe aripile vântului", cunoscutul roman al lui Margaret Mitchell; elementul insolit, aici, este inserarea cu valoare estetică a mai modernei anti-reclame: "tutunul dăunează grav sănătății". gone with the... words, Vasile Munteanu
pentru textul : Despachetez, împachetez valiza deîn general nu mă pronunț cu privire la modul cum alții oferă penițele, deși încurajez exigența ca principiu. de data aceasta mă tem că avem de a face cu o gafă jenantă. înclin să cred că persoana care a acordat penița a abuzat de privilegiul de a da penițe, sau nu are o minimă înțelegere despre literatură. ambele situații pun sub semnul întrebării încadrarea ca autor hermeneia.
pentru textul : Intrat în cântec detextul este sub-mediocru
nu s cu, da mintea mea o citit in loc de Paducel, Jonel!
pentru textul : Rânduri din pipotă către caporalul Pleasnă deVirgile vreau sa te felicit pentru noua versiune de site desi nu as avea dupa mine suficiente motive sa o fac. Dar un efort ca acesta ramane un efort care trebuie salutat. Ce nu inteleg eu este puzderia asta de nou-veniti pe Hermeneia direct de la gradinita. Am o banuiala, dar nu ma impacientez, nici vorba de asa ceva. Succes in continuare iti doresc, eu o sa sterg multe texte sper sa nu te superi din aceasta cauza (oricum o sa si las destule) si te asigur de toata simpatia mea in continuare, citita atat pe romaneste cat si pe englezeste.
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - I - deLa multi ani!
Andu
un text interesant
o poezie ce răsună ca un "ecou".
Citit cu plăcere. Sărbători luminate!
pentru textul : ecou deLuminita, multumesc pentru distinctie. ma bucur sa vad ca inca ma citesti. Virgil,eu inca nu am decis caruia din adjectivele folosite de tine sa-i confer premiul pentru ironie... dar cred ca o sa aleg ;metafizic;...:) Andule, ti-ai imaginat bine.
pentru textul : abac de septembrie demultumesc.
pentru textul : La capătul lumii denu ma iubi ca scriu rar insa, nu-i o optiune - ma cam forteaza imprejurarile. :o)
părerea mea, poți renunța la "ca o" în titlu... dar e alegerea ta...
pentru textul : fără tine totul e o iarnă decopiii desenează zîmbind cînd sint singuri cineva le vorbește din desen și cere mereu alte culori ca bunicii să adoarmă în icoane obosiți puzzle-ul se risipește din nou peste orele noastre largi se deschid ferestrele lunii aprilie în care deja îmi pregătesc bagajele pentru călătorii îndepărtate la marginea colinelor încă o dată aș vrea să mă ridic pînă la stele ca Micul Prinț uite vezi de mîine încep să zbor primăverile au mereu prin buzunare cutii de tempera întrebări fără șir creioane vechi mirări precum acea coală albă lipită de memorie din care a crescut plîngînd desenul lui Noemi.
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 7 deMi-ai amintit de Radu Gheorghe: "Am ani o mie asta-i tot Si vin asupra-mi altii Sub Theo-balt regele got Crescui in rezervatii Atate-au fost in acesti ani De care nu stiu boaba Acum expusa-s pentru bani La mosi intr-o taraba. Stafia mortii nu-mi da ghes Nu stiu temuta-ï coasa Sunt broasca test, Sunt broasca test Sunt broasca testoasa" Totusi mai simplu si mai eficient pe muzica, desigur :-) Poemul e de citit. Cioara ramane pe data viitoare. Andu
pentru textul : Cioara și broasca țestoasă deAdina, sunt câteva sintagme și imagini la care merită să te gândești pentru a prelucra: "de parcă aș avea ceva de-a face" - e prea "de conversație" și soft față de structura ideatică a poeziei tale "mai degrabă" - e în plus "care decât să trăiască e conștient" - formulat astfel îmbină mai multe sensuri, nu știu dacă voit ai ales așa sau e o alunecare "buze prea roșii crăpate de vânt" - cred că e banal acel crăpate de vânt și destul de nepotrivit în context "decât sufletul și inima și oamenii..." - cred că merge altceva în loc de sufletul sau în loc de inima. Remarc însă construcții precum: "corbii și cicatricile cresc tot mai mult în carne" "lygia nu are voie să rostească toate cuvintele încep să o leg și pe ea în fiecare venă îi înfig seringi cu poemele iubitului" "trebuia să facă abstracție de cimitirele sensurilor rostite în câteva minute" Desigur, întreaga atmosfera de descompunere este abia respirabilă, mă întreb dacă ai scris ascultând Leonard Kohen sau pur și simplu vezi ceva-ul acesta putred, sau hăul, sau des-ființarea. oricum, actul sublimator a reușit. Iar mesajele percutează, ca o melodie ascultată la nesfârșit. :)
pentru textul : centrul lumei deIoan, şi în cazul tău ar trebui acum să îţi poţi publica textul.
pentru textul : jurnal pentru zile și cuvinte I dePagini