Mie nu mi-ai luat vorba din gură, Virgil. Și nici eu altcuiva. Transmiterea asta … culturală a ideilor are un grad prea mare de perisabilitate. Îmi permit să gândesc așa, de unul singur și de capul meu. Mediocru sau genial, cine poate ști? Și, mai ales, cine poate da asemenea verdicte, fără să clipească? Eu știu cine, dar nu spun… Haidem, totuși, să deschidem ochii un pic mai mult. Atac la persoană poate fi și atunci când: 1. – nu se face o critică a textului respectiv ci a “modului de a scrie”, așa, la general, fără nici o referire sau orice altă legătură (stilistică, prozodică, fonică, fonetică etc…) cu textul în cauză, în trei-patru rânduri îngălate și pline de exprimări ambigue. Consider că astfel de “exegeze”, bineînțeles refăcute atât stilistic cât și calitativ, ar trebui să-și găsească loc în articole separate, poate chiar cu acceptul autorului recenzat (sau în prefața volumului de poezii al autorului, desigur, după gust). 2. - sub masca exegezei se aruncă expresii comparative, cu sens peiorativ (exemple: “ca un saltimbanc”, “ca un copil maturizat prea devreme”, “ca un tractorist cu basca ruptă în dreptul stemei”, “ca un padișah în haine de țață” etc.). Bineînțeles că ele pot fi apoi “zaharisite”(“dulcegărite”, după cum am înțeles de la comentator actualmente harnic, viitor editor pe acest site), se pot găsi argumente “irefutabile” pentru un anumit sens (de înalt nivel hermeneutic, obligatoriu – de exempu: “tractoristul e cel care dă profunzime scrisului, el sapă adânc, brazdele sale sunt ezoterisme peste care se așază, afânat, pământul altor civilizații, basca sa ruptă e o coroană placată cu modestie, cu simplitate, așa cum fiecare cuvânt, de esență, este o nestemată a lucirilor frunții dezgolite, parțial, numai și numai pentru inițiați” – lumea cade pe spate, aplauze din primele rânduri, mângâieri pe cap din lojă), deși intenția a fost alta. E și aici un corolar: - dacă, întradevăr, intenția nu a fost aceea de a jigni, atunci comentatorul în cauză, lăsând larg deschise porțile acestor sensuri, fără să-și de seama, poate fi acuzat nu atât de atac la persoană, cât de neglijență și/sau inteligență submediocră … Ce înseamnă atunci a critica un text? Cum toți se pare că vorbim “aceeași limbă”(?), mă refer “la critica considerand” că îmi pot permite ca, până va reveni Vladimir cu ideea sa de mare amplitudine culturală nedezavuată și plină de propuneri concrete, să redau aici, din memorie, unele idei ale celor ceva mai apropiați genului (Caius Dobrescu, Gabriel Coșoveanu), anumite reguli (exprimate în Dilema veche de acum aproape un an), în speranța că poate vor fi de folos viitorilor editori (măcar pe viitor), precum și comentatorilor de nădejde ai acestui site, înainte de statuarea deja anunțată: 1. Trebuie evitată lipirea de etichete, pentru că este o diferență esențială între spațiul public și cel de natură informală sau pur personală. 2. Nu se acceptă utilizarea, în comentarii, a “disprețului suveran” – a “kitsch-ului acru” – ca un soi de pastișă cioraniană. Acest gen de manifestare nu se ridică la standardele inteligenței adulte. 3. Trebuie evitată caricatura (caricarea, ca procedeu), precum și tendința de a ridica aceste caricaturi la rangul de realități, ca o autoevidență. Absolut orice persoană, idee, valoare poate fi făcută să pară, cu o relativă ușurință, un model de idioțenie. 4. Trebuie evitat cu strictețe discursul urii. El este un discurs de tip delirant, nu întotdeauna lipsit de argumente – de tip canibalic (impulsul de a “ucide” și “devora” adversarul). Când discursul atinge patetismul biologic, saturat de referiri sau aluzii viscerale, e semn de trecere peste cota de avarie. Observația se potrivește și discuției despre idei. De obicei, obiectul discursului delirant urii nu este reprezentat nici de ființa în carne și oase, nici ideile ei, ci un amestec paradoxal, dar inextricabil, între cele două. 5. Defectele, handicapurile, particularitățile fizice trebuie lăsate complet în afara dezbaterii publice în jurul literaturii. Spațiul public trebuie să rămână rațional. 6. Discursul de “îndrăgostit”, chiar dacă nu este la fel de periculos și șocant moral ca discursul urii, reprezintă o deformare a bunului gust și a bunului simț, în comunicarea intelectuală – se poate trasa o limită nu numai în privința erosului trupesc, ci și a celui intelectual. Admirația trebuie să își facă loc numai în spațiul intim, altfel se cade în trivializarea spațiului public – bazat pe un ethos, la origine stoic, al autoconținerii. 7. Trebuie evitată “obsesia înjurăturii” – este un reducționism care elimină bazele modernității intelectuale. 8. Criticul literar trebuie să fie “cuviincios” și nicidecum ironic cu orice preț. 9. Trebuie evitată pomenirea, chiar subînțeleasă, printre rânduri, a meritelor personale dar și, mai ales, a frustrărilor, precum și autoplasarea în scenarii protocroniste. 10. Poartă-te în cuprinsul comentariilor critice ca și cum ai evolua într-un vast cenaclu, între privitori, unii inocenți. În comentarii apar clivaje, nuanțe. Toți am încălcat, unii mai mult, alții mai puțin, aceste legi nescrise, pe care ar fi trebuit să le știm de când lumea, fără să ni le intabuleze “cultural” cineva. Poate de acum încolo va fi altfel. Sărbători fericite!
Uite că nu m-a răbdat să-l las prea mult la rece. Deci, varianta de prelucrare cu nr. 1. Aştept ceva opinii.
binecuvântată fu Ţara Lalelelor cu ierni blânde
ca o revoluţie de catifea
proverbialele ninsori şi geruri din 63 promiteau
să se-ntâmple doar o dată la un secol şi pe undeva
s-au ţinut de cuvânt
dar iarna asta izbi Olanda drept în moalele capului
ţâşnind de după colţ şi
pentru ca surpriza să fie mai mare
toate motorizatele bete de personalitate ameninţară dintr-o dată
cu organizarea unor crash-teste liber consfinţite
mai performante decât EURO NCAP
direct pe şosea
(ca o consecinţă firească
oamenii de zăpadă au rămas acasă de Crăciun
la fel şi bugetele de vacanţă şi aşa sărăcite
de recesiune)
toate bune şi frumoase
dar Sarea Pământului olandez termină
în numai câteva zile
cota de sare a pământului olandez
pe anul trecut pe anul viitor
şi
dacă sarea se termină
abia atunci autostrăzile încep să aibă cu adevărat
ceva sare şi piper
că tot e perioada calificărilor la olimpiada de iarnă
proba de patinaj-viteză
dar despre inventivitatea umană
numai de bine
mai avem încă sare de mare sare de bucătărie sare de baie
să nu se mai spună vreodată că Amsterdamul
miroase doar a droguri uşoare Red Light District
şi afaceri necurate
Fotografii reușite, par a fi din Sighișoara, nu? Versuri deosebite:"apă de noapte tristețea" "nu privi înapoi în orașul meduzelor" La mulți ani! tincuta
Alma, pe această pagină numele meu ar fi Daniela Luca, reprezentând site-ul agonia.ro, unde sunt editor. Nu am cum participa la cenaclu, nu am știut de el oriucm până aucm și voi fi și plecată din șară, așa că lansare in absentia nu pot accepta. Succes, sărbători fericite la Iași, odată cu Virtualia.
ca si cum s-ar cufunda in vartejul ei in acelasi timp planand pe deasupra lucrurilor, lumea ii apare un tumult al vietii in care el sta suspendat intre obiecte si intamplari.. sincer incantata de lectura si sa ierti daca las si eu aici ssemn in prelungirea gandului. Linea
Silvia, îmi place cum mi-ai numit poemul, chiar dacă nu ştiu exact ce te-a făcut să-l numeşti aşa. Poate că impresia de întortocheat vine de la faptul că nu ştiu să mă fac înţeleasă. Uneori nici eu nu mă înţeleg, aşadar nu am obiecţii când dau impresia unei femei întortocheate. Rafinată, nu poate decât să mă măgulească. Îţi spun şi ţie ce cred şi trebuie să mă crezi. Întâmplarea ne întâmplă, nu ne alege.
mie imi place abundenta aia de "care", da o nuanta jucausa, face ca discursul sa nu fie luat in serios printr-o modalitate folosita in vorbire (mi-a amintit de marin moraru, desigur, fara a face trimitere acolo; are insa acel ceva hatru). din acelasi motiv imi place si ascunzisul din scoica, parca razi in felul asta de babele carora le-ai spune-o asa raspicat doar ca sa faca ochii mari si sa le cada plasele din mana.
nu cred ca a doua steluta ar fi prea mult la textul asta, e original, iese suficient din sabloane, atrage atentia asupra autorului; deci pentru mine - descoperire.
un text interesant, un material făcut parcă pentru dezvoltarea funcţiei imitative a artei care însă nu e concentrată într-un singur loc cum ar fi o banală discuţie despre progresul artei pentru ca materia primă a artei începe să fie organizată abia atunci când raţiunea începe să combine diverse elemente în şi mai diverse proporţii. Funcţia imitativă îşi atinge scopul şi produce, ca să spun aşa, un animal perfect, abia atunci când rezultatul ei este o tragedie bună.
Până la urmă aici, din observarea minuţioasă a faptului, a modalităţilor, a conotaţiilor diverse, poetul are să înveţe cum să dea scrierii sale tonul convingător, apărând copilul, bătrânul, sălbaticul prin sacrificarea tuturor acestor proporţii într-o sută de feluri.
Rămân datoare o peniţă
Strict pe text, sunt întrutotu' de acord (lol) cu concluzia sa.
Am dubii însă dacă ar fi să refer alte texte ale autorului (deloc izolate) și care, cel puțin pe mine, care mă consider destul de cârcotaș, m-au convins de contrariul acesteia, motiv pentru care de atâtea ori am tot vrut să revin pe Hermeneia, în ciuda naturii mele impulsive.
Dar ce să-i faci? poeții, depictați aici într-o cheie parodică, eu cred că se mai și distrează... și asta face aici Virgil, pentru că poate.
Eu așa am citit.
Radu Gyr - Întrebare Adâncă-i noaptea, orele profunde... Gemând, spre raftul cărților mă-ndrum și-ntreb în șoaptă fiece volum: -Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde. Plângând, întreb portretul ei acum: -Tu ești? Și nici iubita nu-mi răspunde. Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde, întreb: -Tu ești? Și cupa piere-n fum. Și-ntreb și spada mea: -Tu ești? Și tace. Și, cum mă prăbușesc în jilț, înfrânt, din zid o umbră albă se desface... Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt și-n ochii lui Iisus e numai pace. Întreb: -Tu ești? Și umbra spune: -Sunt.
eu zic sa ne calmam si sa facem un pas inapoi. nu am citit toate comentariile si cu atit mai putin nu le-am analizat. as vrea insa sa nu aducem in hermeneia posibile conflicte din exterior. am sa citesc si am sa imi exprim parerea.
Virgile, daca spui tu asta, chiar ca sunt vremuri ciudate :-) Poate ca ar trebui si tu sa lasi subconstientul sa lucreze mai cu sarg. Mai fa o autoexilare in somn (vorbeste cu Ghilea, el e maestru), apoi daca nici kama sutra nu merge, daca incinerarea volumelor de versuri ramase nevandute nu duce decat la o reclamatie la pompieri, atunci se mai poate incerca un sepuku cu cutitul de taiat hartia (mai ai unul din astea pe acasa?) Bobadil
Boba, reducerea la absurd este o arta! insa acum inteleg de ce atunci cind te -au exmatriculat de la scoala de gheise ti-au dat un kimono cu versul: you're like school in july/ no class.
Da, Virgil. Nu pot sa nu-ti dau dreptate. Stiu ca aici nu am reusit nici sa-mi duc ideea pana la capat, nici sa-i dau forma potrivita. La apelative nu renunt deocamdata. Tin de sursa mea de inspiratie si imi dirijeaza intr-o oarecare masura discursul. Voi renunta mai tarziu la ele, dar numai acolo unde sunt inutile sau deranjante. Ma bucur ca ceea ce ma nemultumeste la acest text nu a trecut neobservat. E un semn ca atunci cand imi sterg textele am toate motivele sa o fac. Mi-ar fi parut rau, marturisesc, sa cedez primului impuls. Sper sa nu te superi daca voi indrazni sa solicit o parere critica pertinenta in momentul in care tot minereul va fi prelucrat; desigur, cu mijloacele primitive aflate la indemana.
imi place imaginea orasului talisman, tablou perfect pentru o nostalgie cu veniri si plecari, sau o linie dreapta tangenta la... un dor de duca sau un dor de intoarecere, o poezie care se dezvaluie firesc dintre copertile unui gand numai dimineata vine ca o rutina zilnica (asa imi pare „lunecarea pe gat”) in virtutea acelei inertii care ne impinge uneori la viata ...
Ce-mi plac mie comentariile de pe Hermeneia! Si inca din astea cu penita, sau steluta, ma rog, confuzia e tot acolo, imi amintesc cate taxari am luat eu pentru ca am zis recomandate in loc de remarcate... Deci voi elimina citatele din comentariul lui Paul von Munchausen si va iesi urmatorul comentariu "nu trebuie sa zabovesc prea mult in comentarii, vreau sa spun ca urmaresc de foarte mult timp poemele tale. si imi plac. e un stil pe care l-am mai observat la inca doua poete de pe agonia, probabil editori" - chat, chestii personale, apropouri, nicio legatura cu textul. "ceea ce imi place aici este ca pot sa ofer stele poemelor valoroase. acum este timpul sa ofer steluta" :-)))) - tineti-va fratilor adica, still nothing to do with the text! "Am retinut", apoi urmeaza citatele.... (Paul von Munchausen ne spune ce a retinut deci in aceste citate, fara sa ne indice exact metoda prin care a retinut) Încheierea e apoteotică... cu adevărat poet! Semnat stima noastră și mândria, etc, etc... Bun așa, Bobadil
prin întunecime blocurile
trec
ritmat
peisaj cardiac de toamnă-cablurile negre
molcolm alunecă
departe
de compartimentul comod
sunt șerpii altui pustiu
închid ochii un pic
mă desprind din acest secol din
gunoaiele rămase lângă calea ferată
ascult
monoton
roțile de tren
sunt farfuriile altei sufragerii
răcoarea nopții mă încântă
deschid geamul
mă zgribulesc și vreau să uit dacă-aș uita gara
în care rochia roșie se depărta
banală
nu flutura
nu
nimic
o zgardă ruptă o păpădie fără puf praga veche
lucea
limpede ca o amantă somnoroasă
căreia îi faci mofturile și uneori
cafeaua
Textul nu se vede clar, iar nuanța de maro nu e tocmai cea potrivită estetic. Încearcă o nuanță deschisă, scrisul mai mic, alt font. E ceva în neregulă, aranjarea scrisului în pagină nu ajută la susținerea nici a ideii, nici a axelor de simetrie. Titlul este dulceag și nepotrivit. Fii sigură că am fost sinceră cu părerea mea. Sper să îți folosească și să nu te supere prea tare. Nu îmi mulțumi.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Am revizuit textul, am operat câteva modificări. Nu cred că mai e de șantier. Rog un editor să verifice. Eugen
pentru textul : Solilocvii aride depoate vor regla editorii.
pentru textul : mici aberaţii despre normalitatea lucrurilor deMie nu mi-ai luat vorba din gură, Virgil. Și nici eu altcuiva. Transmiterea asta … culturală a ideilor are un grad prea mare de perisabilitate. Îmi permit să gândesc așa, de unul singur și de capul meu. Mediocru sau genial, cine poate ști? Și, mai ales, cine poate da asemenea verdicte, fără să clipească? Eu știu cine, dar nu spun… Haidem, totuși, să deschidem ochii un pic mai mult. Atac la persoană poate fi și atunci când: 1. – nu se face o critică a textului respectiv ci a “modului de a scrie”, așa, la general, fără nici o referire sau orice altă legătură (stilistică, prozodică, fonică, fonetică etc…) cu textul în cauză, în trei-patru rânduri îngălate și pline de exprimări ambigue. Consider că astfel de “exegeze”, bineînțeles refăcute atât stilistic cât și calitativ, ar trebui să-și găsească loc în articole separate, poate chiar cu acceptul autorului recenzat (sau în prefața volumului de poezii al autorului, desigur, după gust). 2. - sub masca exegezei se aruncă expresii comparative, cu sens peiorativ (exemple: “ca un saltimbanc”, “ca un copil maturizat prea devreme”, “ca un tractorist cu basca ruptă în dreptul stemei”, “ca un padișah în haine de țață” etc.). Bineînțeles că ele pot fi apoi “zaharisite”(“dulcegărite”, după cum am înțeles de la comentator actualmente harnic, viitor editor pe acest site), se pot găsi argumente “irefutabile” pentru un anumit sens (de înalt nivel hermeneutic, obligatoriu – de exempu: “tractoristul e cel care dă profunzime scrisului, el sapă adânc, brazdele sale sunt ezoterisme peste care se așază, afânat, pământul altor civilizații, basca sa ruptă e o coroană placată cu modestie, cu simplitate, așa cum fiecare cuvânt, de esență, este o nestemată a lucirilor frunții dezgolite, parțial, numai și numai pentru inițiați” – lumea cade pe spate, aplauze din primele rânduri, mângâieri pe cap din lojă), deși intenția a fost alta. E și aici un corolar: - dacă, întradevăr, intenția nu a fost aceea de a jigni, atunci comentatorul în cauză, lăsând larg deschise porțile acestor sensuri, fără să-și de seama, poate fi acuzat nu atât de atac la persoană, cât de neglijență și/sau inteligență submediocră … Ce înseamnă atunci a critica un text? Cum toți se pare că vorbim “aceeași limbă”(?), mă refer “la critica considerand” că îmi pot permite ca, până va reveni Vladimir cu ideea sa de mare amplitudine culturală nedezavuată și plină de propuneri concrete, să redau aici, din memorie, unele idei ale celor ceva mai apropiați genului (Caius Dobrescu, Gabriel Coșoveanu), anumite reguli (exprimate în Dilema veche de acum aproape un an), în speranța că poate vor fi de folos viitorilor editori (măcar pe viitor), precum și comentatorilor de nădejde ai acestui site, înainte de statuarea deja anunțată: 1. Trebuie evitată lipirea de etichete, pentru că este o diferență esențială între spațiul public și cel de natură informală sau pur personală. 2. Nu se acceptă utilizarea, în comentarii, a “disprețului suveran” – a “kitsch-ului acru” – ca un soi de pastișă cioraniană. Acest gen de manifestare nu se ridică la standardele inteligenței adulte. 3. Trebuie evitată caricatura (caricarea, ca procedeu), precum și tendința de a ridica aceste caricaturi la rangul de realități, ca o autoevidență. Absolut orice persoană, idee, valoare poate fi făcută să pară, cu o relativă ușurință, un model de idioțenie. 4. Trebuie evitat cu strictețe discursul urii. El este un discurs de tip delirant, nu întotdeauna lipsit de argumente – de tip canibalic (impulsul de a “ucide” și “devora” adversarul). Când discursul atinge patetismul biologic, saturat de referiri sau aluzii viscerale, e semn de trecere peste cota de avarie. Observația se potrivește și discuției despre idei. De obicei, obiectul discursului delirant urii nu este reprezentat nici de ființa în carne și oase, nici ideile ei, ci un amestec paradoxal, dar inextricabil, între cele două. 5. Defectele, handicapurile, particularitățile fizice trebuie lăsate complet în afara dezbaterii publice în jurul literaturii. Spațiul public trebuie să rămână rațional. 6. Discursul de “îndrăgostit”, chiar dacă nu este la fel de periculos și șocant moral ca discursul urii, reprezintă o deformare a bunului gust și a bunului simț, în comunicarea intelectuală – se poate trasa o limită nu numai în privința erosului trupesc, ci și a celui intelectual. Admirația trebuie să își facă loc numai în spațiul intim, altfel se cade în trivializarea spațiului public – bazat pe un ethos, la origine stoic, al autoconținerii. 7. Trebuie evitată “obsesia înjurăturii” – este un reducționism care elimină bazele modernității intelectuale. 8. Criticul literar trebuie să fie “cuviincios” și nicidecum ironic cu orice preț. 9. Trebuie evitată pomenirea, chiar subînțeleasă, printre rânduri, a meritelor personale dar și, mai ales, a frustrărilor, precum și autoplasarea în scenarii protocroniste. 10. Poartă-te în cuprinsul comentariilor critice ca și cum ai evolua într-un vast cenaclu, între privitori, unii inocenți. În comentarii apar clivaje, nuanțe. Toți am încălcat, unii mai mult, alții mai puțin, aceste legi nescrise, pe care ar fi trebuit să le știm de când lumea, fără să ni le intabuleze “cultural” cineva. Poate de acum încolo va fi altfel. Sărbători fericite!
pentru textul : jurnal de nesomn II dese zice asa pe mine ma cheama Virgil pe tine cine te cheama? scuze de off
pentru textul : quand les paroles sont inutiles deUite că nu m-a răbdat să-l las prea mult la rece. Deci, varianta de prelucrare cu nr. 1. Aştept ceva opinii.
binecuvântată fu Ţara Lalelelor cu ierni blânde
ca o revoluţie de catifea
proverbialele ninsori şi geruri din 63 promiteau
să se-ntâmple doar o dată la un secol şi pe undeva
s-au ţinut de cuvânt
dar iarna asta izbi Olanda drept în moalele capului
ţâşnind de după colţ şi
pentru ca surpriza să fie mai mare
toate motorizatele bete de personalitate ameninţară dintr-o dată
cu organizarea unor crash-teste liber consfinţite
mai performante decât EURO NCAP
direct pe şosea
(ca o consecinţă firească
oamenii de zăpadă au rămas acasă de Crăciun
la fel şi bugetele de vacanţă şi aşa sărăcite
de recesiune)
toate bune şi frumoase
dar Sarea Pământului olandez termină
în numai câteva zile
cota de sare a pământului olandez
pe anul trecut pe anul viitor
şi
dacă sarea se termină
abia atunci autostrăzile încep să aibă cu adevărat
ceva sare şi piper
că tot e perioada calificărilor la olimpiada de iarnă
proba de patinaj-viteză
dar despre inventivitatea umană
numai de bine
mai avem încă sare de mare sare de bucătărie sare de baie
să nu se mai spună vreodată că Amsterdamul
pentru textul : Sarea Pământului demiroase doar a droguri uşoare Red Light District
şi afaceri necurate
n-are legătură nici cu emfaza, nici cu modestia acest text. dar, mă rog, fiecare înţelege ce vrea.sau ce poate.
nu, nu am de ce să mă supăr. şi dacă nu promiţi,şi dacă nu citeşti-tot aia, mi-e egal.
p.s n-are legătură nici cu ..luaţi aminte cum comentaţi! ce are textul cu...prefectura, (din Bacău)? :)
pentru textul : bănuiala care aş fi deFotografii reușite, par a fi din Sighișoara, nu? Versuri deosebite:"apă de noapte tristețea" "nu privi înapoi în orașul meduzelor" La mulți ani! tincuta
pentru textul : Amzis Adjudecat deHanny, încearcă să comunici cu autorul și să comentezi textul, mulțumesc
pentru textul : Ochi de leu deAlma, pe această pagină numele meu ar fi Daniela Luca, reprezentând site-ul agonia.ro, unde sunt editor. Nu am cum participa la cenaclu, nu am știut de el oriucm până aucm și voi fi și plecată din șară, așa că lansare in absentia nu pot accepta. Succes, sărbători fericite la Iași, odată cu Virtualia.
pentru textul : Cenaclul Virtualia - la a VII-a ediție deca si cum s-ar cufunda in vartejul ei in acelasi timp planand pe deasupra lucrurilor, lumea ii apare un tumult al vietii in care el sta suspendat intre obiecte si intamplari.. sincer incantata de lectura si sa ierti daca las si eu aici ssemn in prelungirea gandului. Linea
pentru textul : Culori deCailean - multumesc de sugestie, o pastrez! mi-ai adus un pic din pacea acelei clipe...
pentru textul : sângele meu izbit de geamul lunii deSilvia, îmi place cum mi-ai numit poemul, chiar dacă nu ştiu exact ce te-a făcut să-l numeşti aşa. Poate că impresia de întortocheat vine de la faptul că nu ştiu să mă fac înţeleasă. Uneori nici eu nu mă înţeleg, aşadar nu am obiecţii când dau impresia unei femei întortocheate. Rafinată, nu poate decât să mă măgulească. Îţi spun şi ţie ce cred şi trebuie să mă crezi. Întâmplarea ne întâmplă, nu ne alege.
pentru textul : mult-prea-întâmplarea demie imi place abundenta aia de "care", da o nuanta jucausa, face ca discursul sa nu fie luat in serios printr-o modalitate folosita in vorbire (mi-a amintit de marin moraru, desigur, fara a face trimitere acolo; are insa acel ceva hatru). din acelasi motiv imi place si ascunzisul din scoica, parca razi in felul asta de babele carora le-ai spune-o asa raspicat doar ca sa faca ochii mari si sa le cada plasele din mana.
pentru textul : micul război de pe scară denu cred ca a doua steluta ar fi prea mult la textul asta, e original, iese suficient din sabloane, atrage atentia asupra autorului; deci pentru mine - descoperire.
am senzatia ca ori nu citesti regulamentul ori o faci intentionat
pentru textul : olympa demi se pare ciudata aceasta prezentare, poate si pentru ca eu am vazut de multa vreme filmul si am citit cartea, si nu numai asta, si celelalte. un link despre Philip K. Dick nu ar strica si pentru ceilalti. http://en.wikipedia.org/wiki/Philip_K._Dick#Do_Androids_Dream_of_Electri...
pentru textul : Viseaza androizii oi electrice? deun text interesant, un material făcut parcă pentru dezvoltarea funcţiei imitative a artei care însă nu e concentrată într-un singur loc cum ar fi o banală discuţie despre progresul artei pentru ca materia primă a artei începe să fie organizată abia atunci când raţiunea începe să combine diverse elemente în şi mai diverse proporţii. Funcţia imitativă îşi atinge scopul şi produce, ca să spun aşa, un animal perfect, abia atunci când rezultatul ei este o tragedie bună.
pentru textul : En passant dePână la urmă aici, din observarea minuţioasă a faptului, a modalităţilor, a conotaţiilor diverse, poetul are să înveţe cum să dea scrierii sale tonul convingător, apărând copilul, bătrânul, sălbaticul prin sacrificarea tuturor acestor proporţii într-o sută de feluri.
Rămân datoare o peniţă
Strict pe text, sunt întrutotu' de acord (lol) cu concluzia sa.
pentru textul : poetul deAm dubii însă dacă ar fi să refer alte texte ale autorului (deloc izolate) și care, cel puțin pe mine, care mă consider destul de cârcotaș, m-au convins de contrariul acesteia, motiv pentru care de atâtea ori am tot vrut să revin pe Hermeneia, în ciuda naturii mele impulsive.
Dar ce să-i faci? poeții, depictați aici într-o cheie parodică, eu cred că se mai și distrează... și asta face aici Virgil, pentru că poate.
Eu așa am citit.
Radu Gyr - Întrebare Adâncă-i noaptea, orele profunde... Gemând, spre raftul cărților mă-ndrum și-ntreb în șoaptă fiece volum: -Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde. Plângând, întreb portretul ei acum: -Tu ești? Și nici iubita nu-mi răspunde. Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde, întreb: -Tu ești? Și cupa piere-n fum. Și-ntreb și spada mea: -Tu ești? Și tace. Și, cum mă prăbușesc în jilț, înfrânt, din zid o umbră albă se desface... Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt și-n ochii lui Iisus e numai pace. Întreb: -Tu ești? Și umbra spune: -Sunt.
pentru textul : viața precum o cutie veche de cărți deeu zic sa ne calmam si sa facem un pas inapoi. nu am citit toate comentariile si cu atit mai putin nu le-am analizat. as vrea insa sa nu aducem in hermeneia posibile conflicte din exterior. am sa citesc si am sa imi exprim parerea.
pentru textul : Viraj mult prea strâns deVirgile, daca spui tu asta, chiar ca sunt vremuri ciudate :-) Poate ca ar trebui si tu sa lasi subconstientul sa lucreze mai cu sarg. Mai fa o autoexilare in somn (vorbeste cu Ghilea, el e maestru), apoi daca nici kama sutra nu merge, daca incinerarea volumelor de versuri ramase nevandute nu duce decat la o reclamatie la pompieri, atunci se mai poate incerca un sepuku cu cutitul de taiat hartia (mai ai unul din astea pe acasa?) Bobadil
pentru textul : 3:59 a.m. deBoba, reducerea la absurd este o arta! insa acum inteleg de ce atunci cind te -au exmatriculat de la scoala de gheise ti-au dat un kimono cu versul: you're like school in july/ no class.
pentru textul : brb deDa, Virgil. Nu pot sa nu-ti dau dreptate. Stiu ca aici nu am reusit nici sa-mi duc ideea pana la capat, nici sa-i dau forma potrivita. La apelative nu renunt deocamdata. Tin de sursa mea de inspiratie si imi dirijeaza intr-o oarecare masura discursul. Voi renunta mai tarziu la ele, dar numai acolo unde sunt inutile sau deranjante. Ma bucur ca ceea ce ma nemultumeste la acest text nu a trecut neobservat. E un semn ca atunci cand imi sterg textele am toate motivele sa o fac. Mi-ar fi parut rau, marturisesc, sa cedez primului impuls. Sper sa nu te superi daca voi indrazni sa solicit o parere critica pertinenta in momentul in care tot minereul va fi prelucrat; desigur, cu mijloacele primitive aflate la indemana.
pentru textul : O depărtare deMă bucur chiar, doamnă. Mai este un text care încurcă pe acolo. Mai era unul, dar l-aţi "exmatriculat" de tot. Cu respect, Cezar
pentru textul : toamnă 3 de"Şi în farmecul vieţii-mi
Nu ştiam că-i tot aceea
De te razimi de o umbră
Sau de crezi ce-a zis femeia."
Şi-n acel moment, până şi cele mai joase forme de ambiţie poetică dispar.
pentru textul : Să te ferească dumnezeu de lacrima femeii dedaca l-ai citit intr-adevar, at. e o alta mancare de peste. accept criticile si sugestiile.
pentru textul : La coada televizorului de..eu cred ca ultimul comentator irosete cuvinte inalte "ce din coada au sa sune" (multiplicitate, justificativa), pe un text plapand, anti-valoare.
pentru textul : diversitate... deimi place imaginea orasului talisman, tablou perfect pentru o nostalgie cu veniri si plecari, sau o linie dreapta tangenta la... un dor de duca sau un dor de intoarecere, o poezie care se dezvaluie firesc dintre copertile unui gand numai dimineata vine ca o rutina zilnica (asa imi pare „lunecarea pe gat”) in virtutea acelei inertii care ne impinge uneori la viata ...
pentru textul : penumbră. în loc de... deCe-mi plac mie comentariile de pe Hermeneia! Si inca din astea cu penita, sau steluta, ma rog, confuzia e tot acolo, imi amintesc cate taxari am luat eu pentru ca am zis recomandate in loc de remarcate... Deci voi elimina citatele din comentariul lui Paul von Munchausen si va iesi urmatorul comentariu "nu trebuie sa zabovesc prea mult in comentarii, vreau sa spun ca urmaresc de foarte mult timp poemele tale. si imi plac. e un stil pe care l-am mai observat la inca doua poete de pe agonia, probabil editori" - chat, chestii personale, apropouri, nicio legatura cu textul. "ceea ce imi place aici este ca pot sa ofer stele poemelor valoroase. acum este timpul sa ofer steluta" :-)))) - tineti-va fratilor adica, still nothing to do with the text! "Am retinut", apoi urmeaza citatele.... (Paul von Munchausen ne spune ce a retinut deci in aceste citate, fara sa ne indice exact metoda prin care a retinut) Încheierea e apoteotică... cu adevărat poet! Semnat stima noastră și mândria, etc, etc... Bun așa, Bobadil
pentru textul : mirabela nu există deprin întunecime blocurile
pentru textul : întoarcerea la praga detrec
ritmat
peisaj cardiac de toamnă-cablurile negre
molcolm alunecă
departe
de compartimentul comod
sunt șerpii altui pustiu
închid ochii un pic
mă desprind din acest secol din
gunoaiele rămase lângă calea ferată
ascult
monoton
roțile de tren
sunt farfuriile altei sufragerii
răcoarea nopții mă încântă
deschid geamul
mă zgribulesc și vreau să uit dacă-aș uita gara
în care rochia roșie se depărta
banală
nu flutura
nu
nimic
o zgardă ruptă o păpădie fără puf praga veche
lucea
limpede ca o amantă somnoroasă
căreia îi faci mofturile și uneori
cafeaua
Textul nu se vede clar, iar nuanța de maro nu e tocmai cea potrivită estetic. Încearcă o nuanță deschisă, scrisul mai mic, alt font. E ceva în neregulă, aranjarea scrisului în pagină nu ajută la susținerea nici a ideii, nici a axelor de simetrie. Titlul este dulceag și nepotrivit. Fii sigură că am fost sinceră cu părerea mea. Sper să îți folosească și să nu te supere prea tare. Nu îmi mulțumi.
pentru textul : Urme de dor dePagini