Întrebarea este oare ea te-ar recunoaște, Ioana? Cine e Jane Doe... I wonder. Norocul nostru că se aprind lumânări și pentru sufletele necunoscuților, iar asta îmi spune și mie că nu e nici un pic de cinism autentic aici. Ceea ce observ este că sentimentul din lanul de maci a evoluat aici, și nu neaparat într-o direcție fericită. ca expresie... mda. Dar nici nu mă așteptam la altceva din partea ta. Ceea ce nu îmi place ar fi forma aceea de manifest pe care o remarca și Virgil: "va promit la toți și mie îmi promit" Dar am impresia că tu ții prea mult tocmai la asta, nu de alta, dar altfel ți-ai da toată dragostea pe față. Și numai Dumnezeu știe că nu ne putem permite așa ceva... la loc în frigider... n-am avut niciodată nimic de-a face cu ea, iar ea oricum nu mai poate spune nimic.
Virgil, într-adevăr, ideea este de moment, dar nu e nouă, textul însă e lucrat câteva zile (nu postez niciodată fără să lucrez textele), dar probabil că mai mult nu s-a putut scoate din conținut sau nu am reușit eu. Vulnerabilitatea poate fi uneori o calitate. ;) Vă invit la o "completare" proprie sau o antiteză, așa cum a scris Ela. :)
uite că m-ai bine dispus. dar ce te face să crezi că pe mine m-ar urmări fbi-ul? dar nu aș zice că "iguane de cultură" aduce cu fbi-ul, poate mai mult cu cia-ul sau vreo agenție obscură de informații din armată..
mie mi se pare că acesta e un text care nu spune mai nimic. e foarte mult balast, nu are niciun fel de realizare estetică, nu e ok deloc. Aşa cred. Sper să nu supere părerea.
La mulţi ani!
Îmi plac poveștile, Monica. Pe mine acest poem mă trimite cu gîndul la Alchimistul Lui Cohelio. Nota distinctivă o constituie imaginea abea perceptibilă a Podișului Marelui Bazin, pentru că acolo îl văd plasat. Citind am avut impresia spațiilor vaste, nelimitate decît de granița spulberată de vînturile deșertului dintre cele două lumi: ale fetei de preerie și a prințului deșertului.
Domnule Frosin,
Dacă aşa-l traduceţi dumneavoastră pe Eminescu, atunci am avut toată dreptatea atunci când v-am reproşat "franceza de dicţionar" şi "păsăreasca". Păi dacă o să daţi traducerile astea căznite unui francez şi o să-i spuneţi că e vorba de cel mai mare poet român, acela o să plângă de mila literaturii noastre. Iar dacă o să-i mai spuneţi şi că este unul dintre marii poeţi europeni, o să vă plângă şi dumneavoastră de milă...
Ceea ce faceţi dvs. aici e un veritabil masacru. Eu nu sunt traducător, dar sunt un cititor în franceză. Am citit Lamartine, Hugo, Baudelaire, dar şi René Char sau Guillevic (care nu erau traduşi în română la vremea când voiam eu să-i cunosc). Şi "Paradisul" lui Sollers (care nici nu s-a tradus), intrigat de faptul că fiecare critic român care-l evoca îl prezenta tot altfel. Prilej de a constata că majoritatea celor care-l citau (era o modă prin anii 80) habar n-avea de el. Aşa că eu ştiu foarte bine cum sună franceza firească şi plastică. L-am simţit pe Flaubert bătând tactul când am citit incipitul la "Salambo" (nu pot să pun accentul). Aşa că nu mă luaţi cu poveşti!
Vreţi o demonstraţie? Vă iert pentru poeziile cu rimă. Să ne referim la "Odă (în metru antic), pe care-o maltrataţi fără milă. Şi să începem cu paranteza. Păi "în metru antic" înseamnă (fără a nuanţa prea mult) strofe safice, adică trei endecasilabi şi un pentametru. Ia număraţi dvs. silabele textului tradus, să vedem ce "metru antic" aţi obţinut. Aveţi 11-11-11-5? Eminescu trudea pe text până la epuizare, iar dvs. vă permiteţi să traduceţi în dorul lelii?! Mi se pare înjositor pentru mine să demonstrez prea mult un adevăr evident pentru oricine ştie măcar o boabă de franceză. Nu mă luaţi tare, că nu vă merge! O să dau un singur exemplu. Iată: "Lorsque, d’un coup, tu parus sur mon chemin,/ Toi, la souffrance, douloureusement agréable…". Aşadar (bine zice Virgil că trebuie să postaţi şi traducerea!) "Când deodată tu răsărişi în cale-mi/ Suferinţă tu, dureros de dulce...". Păi dvs. vreţi să mă convingeţi pe mine că limba franceză e aşa de săracă, încât permite doar echivalările (accesibile şi calculatorului meu, dacă aş solicita aşa ceva pe google!) pe care le aflaţi dvs. pentru "deodată...răsărişi", "cale", dar mai ales "dureros de dulce", unde "dulce" devine "agréable…"? Sub pana dvs. de traducător, Eminescu devine un autor de duzină. Nu-i faceţi niciun serviciu dacă încercaţi să-l promovaţi în spaţiul francofon. Lăsaţi-l, vă implor, nepromovat de dumneavoastră! Aproape că v-aş zice, în încheiere, că nu mai avem ce discuta. Dar sunt o persoană bine-crescută.
Recitesc cu încântare...şi am aceleaşi cuvinte :)
Oricât de banal ar părea cuvântul, expresia, ,,te iubesc", tot asta răbufneşte mai tăcut sau mai strigat. Fiecare o spune în mod unic :) şi o percepe în mod unic...
Un poem atât de adevărat! Iubirea se comunică în limbajul celui ce vrei să o înţeleagă ( este o carte superbă ,,cele cinci limbaje ale dragostei: aprecierile, darurile, timpul de calitate, serviciile, atingerile ) Cunoaştem, oare, limbajul partenerului? Posibil să recităm volume întregi, să aducem câmpuri de flori, dar să nu priceapă, fiindcă pentru el sau ea a iubi înseamnă a petrece timp împreună, sau a îmbrăţişa sau a spăla vasele sau maşina :) Dincolo de toate e transferul de sentimente ca transferul de melodii prin bluetooth. E un poem excepţional. Evidenţiază atât de bine banalizarea, ultrauzitarea, inversarea valorilor, pierderea simbolurilor.
L-am adăugat la preferate :) şi-l evidenţiez aici.
Cu drag, Mariana.
Vlad, ultimele mele comentarii din pagina asta sunt facut din postura din membru H, nu din pozitia de editor; mi-asum derapajele si tot ce ar putea urma de aici. Asadar, actionam la fel ca pana acum. Nu am timp sa spun mai multe acum, dar, cumva, pe undeva, voi reveni cu unele chestii care, cred eu, pun punctul pe i in ceea ce priveste comentariul pe text, atacul la persoana, ineficacitatea avertismentului in unele situatii date, ce inseamna activitatea si cum este ea nula in corespondenta cu importanta artistica.
Emile, esti fantastic de amuzant pentru ca te iei atat de in serios desi ai impresia ca nu o faci. ;) e foarte tare. am si eu o intrebare legata de textele tale in general: sunt ok ca masura, ritm, tehnic, dar, de fapt, ce vrei tu sa spui, care e scopul lor? petre
Frumos a reuşit să transmită poemul acesta. Iau cu mine versurile" la început te-am acceptat greu pentru că nu ştiam cu ce să te hrănesc
te ciupeau ciorile dacă nu te luam
pe atunci erai uşor şi cald pentru mine
în fiecare dimineaţă rupeam căte o bucată de suflet şi ţi-o dădeam din mâini " .
vladimir, hialin...prea mult se opinează că dragostea e suferință, un fel de știință a lacrimilor...prea se vede partea pe jumate golită a sticlei în dauna celeilalte jumătăți pline...prea se încordează mușchii unei tristeți de lux cicartizate cu ditamai demnitatea...cînd e de preferat mai ales să fim umili și bucuroși că e culmea da' mai putem iubi...:) Cu mulțumiri pentru aprecieri și opinii, pentru interesul și plăcerea lecturii, amical, de cursă long play, de zbor de înnotat pe jos, george cel asztalos
Interesantă perspectiva din ultima poezie, cea mai bună, zic eu. Un fel de duioșie temperată, tristă, amestecată cu puțină compasiune. Îmi place "mama era o pată de cerneală neîncăpătoare". Penultima nu-mi place. Este ca un verdict, sună prea dur, prea profetic.
revin, pentru că a trebuit să-mi înghit vorba la jumătate (chemată de chestii pragmatice și nesuferite).
voiam să-ți spun că m-am bucurat mult că ai ales acele „trei mere de aur”, mai ales că la primul am avut îndoieli (dacă-i prea neclar? dacă spune prea puține? dacă nu reușesc să surprind idee? etc.) dar, până la urmă, mi-am luat cuvintele în dinți și le-am lăsat să fie așa cum s-au născut.
iar poezia am pus-o aici, separat de „masa rotundă” (cred că la început se numea „polemică”, nu știu, n-am avut conexiune pe net cam 12 ore sau mai mult), pentru că m-ai cam blocat cu acel „ce ar TREBUI să fie poezia”, eu considerând nu știu ce să fac cu verbul „a trebui” în contextul dat. că poezia este, când vrea, fără să trebuiască și mai ales pentru că nu trebuie. :)
dar cred că ai înțeles asta, nu mai dezvolt aici, o să mă întorc, peste o oră, la masa rotundă.
Mulțumesc pentru popas și chiar mă bucur că am reușit să spun ceva din ceea ce căutam să spun.
*O balada a instrainarii superb scrisa, cu nerv, autentic, profund realist. O felie de viata dura, en detail si en gros; totul e bine dozat, expus intr/o maniera personala-marca barac-grigore, adica cu stil. Imi place poemul pentru ca, lasand la o parte prejdecatile, vorbeste deschis despre destinul unei mari categorii de romani plecati sa gaseasca minele de aur ale fericirii in alta parte. Romancele din Italia si Spania sunt ingrijitoarele unor batrani intre 80 si 100 de ani, fac cele mai repugnabile munci pentru un ban neconvertibil la intoarcerea acasa in happyness, so... ,,am plâns amândouă ea nu știu de ce de atunci am avut mereu atacuri de panică de câte ori mergeam după mărunțișuri la big lots iar chelneriță nu am fost niciodată cu toate că spuneam că vreau''. Pentru cele o mie de povesti triste din Tara fericirii pe care le/am regasit in poemul tau, Ioana, ... o pana de aur. Katya Dincolo de mesajul textului admir tehnicitatea scriiturii, modul in care linia curge fara sincope... ci tensionat... tesatura poemului e admirabil compusa, in prim plan drama celui plecat la munca in afara iar in fundal, povestea de dragoste ... da, viata e un drum initiatic.
aalizeei, fa-ti un blog. nu imi vine sa cred ca nu ai, e inacceptabil la ceea ce faci tu. e o lipsa de manageriat pe care doar tu o poti inlocui la ora actuala. trebuie sa ai si alte deschideri. voi incerca sa te ajut dupa ce faci blogul. parola e: 6 creioane...
Ionuț,
iată două întîmplări de pe vremea cînd noi copiii din Turburea Valley am dezvoltat primul motor de căutare pe principiul rece rece/cald cald. era primul cod Google. am o proză scurtă cu Lina lu’ Mărin unde mi-am permis să mai aduc din condei dar ce urmează este real.
așadar:
1. într-o zi mama a adus acasă doi puieți de nuc. unul era verde și viguros ca speranța ta de a ajunge mare poet, altul era galben tot ca frunza de tutun calitatea prima . Lina lu’ Mărin a zis –vreau și eu unul. alege! și Lina l-a ales pe cel verde, te uitai la el și parcă deja mirosea a nuci numai bune de mîncat. au fost plantați la douăzeci de pași unul de altul. nucul Linei nu a făcut nuci niciodată și s-a dus după zece ani unde se duc nucii cînd mor. al nostru e și acum la poartă mai înalt decît buturile tale de la rugby și face niște nuci mari cît oul de gîscă.
2. la două luni așa Lina se certa cu ai mei. ăștia se certau simplu și sănătos adică înțelegeai ceva din ceartă cu înjurătura în clar, peremptoriu cum ar zice un poet ca tine. împăcarea venea ca o primăvară timpurie fară semne fără nimic. număram anotimpurile după ciclul ceartă-împăcare. și uite că mă nimeresc acasă pe timpul vrajbei lor. m-am dus prin vie să mă uit la un piersic. și hop și Lina! domnule Caragea și măi Ionuț știi tu cum m-a făcut Lina pe mine? m-a băgat și m-a scos de parcă venise ciuma lui vodă Caragea. nu aveam cruce la cap nu aveam mireasă nici aici nici pe altă lume și îmi striga moartea pînă și cu clopotul de la gîtul vacii. mă uitam la puful piersicilor și nu am zis nimic. Lina a dat cu pumnii printre picioare ca atunci cînd spargi un lemn- spune mă mutule și tu ceva să am cu cine să mă cert!
Marga,
deși nu ai înțeles mesajul tu ești din nou o prezență fermecătoare.
poemul este uneori scris fara ca autorul, din modestie sau puditate, sa recunoasca nevoia sa de a intelege, ci, doar de a marturisi ceea ce simte firesc, natural. poemul imi pare a fi scris din tot sufletul si cred, din acest motiv, ca merita penita de aur, numai ca, nu stiu cum trebuie sa o ofer. PS: pun iara comentariul meu pt ca am inteles cum sa ii pun penita de aur.
Dom'le ce mă enervează acest î din a! E o tîmpenie cumplită. Cum poți sa scrii „sânului”?? E ca si cum ai scrie sanț sau santier sau san clemente. Îmi vine să îmi iau cîmpii și să nu mai scriu nimic românește. Cred că strămoșii noștri latini s-ar răsuci în morminte să vadă cum mutilăm noi frumusețe de sinus . Îmi aduc aminte cu ce emoție de adolescent imberb învățam la trigonometrie despre funcția sinus, îi admiram graficul și mă gîndeam LA CE CREDEȚI??!!! La sînii, la sinusurile colegei de bancă. Și ce frumoasă era trigonometria atunci! Iar acum!!! Acum niște idioți (de la grecescul idiotes adică lipsit de dar, dar de sus de la Dumnezeu, darul de a pricepe ce merge și ce nu merge, niște epigoni, niște siluitori ai limbii române îmi cer mie să ma uit la pieptul unei femei și să îmi rezoneze mie în minte cu șanț sau sanda, sau cu iaurtul sana, sau cu sanatoriu sau cu San Clemente sau cu Santana!!! E absolut aberant. Oamenii aștia nu pricep că aceste cuvinte au farmec, vrajă etimologică, în rădăcinele lor originale, în imaginile care ți le sugerează acele litere (și doar acelea) în creier?!! Ce mama sărăciei mai vezi în creier cînd citești cuvîntul „sân”??!! E oripilant... Ar trebui să demisioneze în bloc membrii Academiei Române pentru mutilarea frumosului sîn (sinus, sinusoida, sinuos, sinuozitate..) românesc.
e o confuzie usoara in titlu, pentru ca atunci cind spui Leonardo, tendinta e sa te gindesti la marele Leonardo. Leonardo Pisano Fibonacci e cunoscut mai mult ca Fibonacci (sau daca vrei Leonardo de Pisa, citeodata) in plus, seria Fibonacci e celebra prin exemplul cu iepurii... numarul de aur sau proportia divina, seria Fibonacci...Phi=1.6180339887... Licornele au univerbe in contextul lui Fibonacci? seria insa continua, numarul de aur intra si in corpul uman, rezulta "m-am nascut.Mor" QED.
Un ansamblu de texte ce sperie probabil prin lungime, altfel nu imi explic lipsa de reacție. La prima vedere, titlul orbirea m-a dus cu gândul la orbitor, aripa am uitat dacă stângă sau dreaptă, ori de ce nu - de mijloc, și ce-i urmează mi-a părut un roman cărtărescian în versuri. Intensitatea, dozarea, desfășurarea logică, densitatea, familiaritatea locurilor afective descrise, mă îndreptățesc să afirm că este o plachetă reușită. După înfrângere ar fi urmat resemnarea, deși mai decentă îmi pare soluția letală a trăgaciului invizibil apăsat, și epilogul rămas în suspans. Ajunge cu vorba, hai să enumăr versurile care mi-au plăcut cel mai mult încercând să nu citez toată poezia: 1. apnee "tavanul devine organic se mișcă e cînd aproape de piept/ cînd prea departe" 2. melodramatism "durerea intră/ în măduvă o străbate de la cap la coadă cu ura unui bărbat ce-și plesnește concubina" 3. inedit "ochia de nailon/ i se lipise de trup ca o perdea de duș. nimeni n-a lăsat-o să intre au crezut că sunt urători." 4. deja vu "de ce nu sunt cohen. de ce nu sunt nick cave. să pot să vorbesc și ceea ce spun să te pătrundă pînă în rinichi. pînă în pancreas" 5. ce imagine, te pătrunde fierbinte până oase răceala "ieri ceață azi ceață. fierbințeală pe șolduri chiciură pe grilaje." 6. inedit "oamenii sunt posturi/ telefonice nealocate " 7. ce să mai spun... "înghit cuvintele ca pe o salivă greu de controlat" 8. și cea mai aproape de inimă "lumina aduce cu sine oameni/ oamenii aduc aburi și tu îmi ești iar departe." etc etc etc Cred că poezia aceasta ar putea fi un capitol dintr-o carte de succes.
Superb poem, eu cel puțin chiar m-am regăsit în acel laitmotiv al pungii foșnite și mutate de vânt... o secvență a la forest gump cum altfel, one of my all time favourites?
Atmosferă care respiră amplu, o lectură liniștită și cuvinte puse cu inima la locul lor în text.
Aș schimba acel 'cred' deși evident are legătură cu ezitarea aceasta atât de frumos depictată în poem, dar mi se pare o exprimare acolo în versul 6 așa, ușor neîmplinită... dar este doar o părere.
Felicitări pentru acest poem, Domnule Blaj.
Marga
pe mine sincer m-a emotionat comentariul tau Andu! da, stiu ca intre sinceritate si metafora, sinceritatea da mai bine, dar e un teren oarecum nou pentru mine... oricum conteaza mult parerea ta, multumesc!
Adriana, îți gânduresc toate respectele mele. Îmi pare rău de situația creată, dar simt o repulsie care n-o mai pot îmblânzi față de acest fenomen al literaturii romane (profetul). Îi miroase urât penița când se apucă să scrie ceva. N-am pretenția să-mi fie înaurite poemele, dar el a deraiat rău de la adevărul a ceea ce constituie o poezie. Cu zahăr, cu sare, lipsită de ele, poezia mea e mai lucidă decat vituperările sale literare și faptul ca are un site nu-i dă dreptul la icnete de idol. Spune-i și lui treaba asta, că de la mine nu vrea s-o primească. Ori trăim în Ghehenă, deja!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Întrebarea este oare ea te-ar recunoaște, Ioana? Cine e Jane Doe... I wonder. Norocul nostru că se aprind lumânări și pentru sufletele necunoscuților, iar asta îmi spune și mie că nu e nici un pic de cinism autentic aici. Ceea ce observ este că sentimentul din lanul de maci a evoluat aici, și nu neaparat într-o direcție fericită. ca expresie... mda. Dar nici nu mă așteptam la altceva din partea ta. Ceea ce nu îmi place ar fi forma aceea de manifest pe care o remarca și Virgil: "va promit la toți și mie îmi promit" Dar am impresia că tu ții prea mult tocmai la asta, nu de alta, dar altfel ți-ai da toată dragostea pe față. Și numai Dumnezeu știe că nu ne putem permite așa ceva... la loc în frigider... n-am avut niciodată nimic de-a face cu ea, iar ea oricum nu mai poate spune nimic.
pentru textul : jane doe deVirgil, într-adevăr, ideea este de moment, dar nu e nouă, textul însă e lucrat câteva zile (nu postez niciodată fără să lucrez textele), dar probabil că mai mult nu s-a putut scoate din conținut sau nu am reușit eu. Vulnerabilitatea poate fi uneori o calitate. ;) Vă invit la o "completare" proprie sau o antiteză, așa cum a scris Ela. :)
pentru textul : lucruri care nu-mi plac deda, se mai intimpla, este indécis. e doar o poezie veche din alta viata.
pentru textul : doar marea o mai aud, iubite… deuite că m-ai bine dispus. dar ce te face să crezi că pe mine m-ar urmări fbi-ul? dar nu aș zice că "iguane de cultură" aduce cu fbi-ul, poate mai mult cu cia-ul sau vreo agenție obscură de informații din armată..
pentru textul : vizită demie mi se pare că acesta e un text care nu spune mai nimic. e foarte mult balast, nu are niciun fel de realizare estetică, nu e ok deloc. Aşa cred. Sper să nu supere părerea.
pentru textul : frica de moarte deLa mulţi ani!
Îmi plac poveștile, Monica. Pe mine acest poem mă trimite cu gîndul la Alchimistul Lui Cohelio. Nota distinctivă o constituie imaginea abea perceptibilă a Podișului Marelui Bazin, pentru că acolo îl văd plasat. Citind am avut impresia spațiilor vaste, nelimitate decît de granița spulberată de vînturile deșertului dintre cele două lumi: ale fetei de preerie și a prințului deșertului.
pentru textul : poveste de dragoste între fiica văcarului și prințul deșertului deDomnule Frosin,
pentru textul : Grupaj de poeme MIHAI EMINESCU deDacă aşa-l traduceţi dumneavoastră pe Eminescu, atunci am avut toată dreptatea atunci când v-am reproşat "franceza de dicţionar" şi "păsăreasca". Păi dacă o să daţi traducerile astea căznite unui francez şi o să-i spuneţi că e vorba de cel mai mare poet român, acela o să plângă de mila literaturii noastre. Iar dacă o să-i mai spuneţi şi că este unul dintre marii poeţi europeni, o să vă plângă şi dumneavoastră de milă...
Ceea ce faceţi dvs. aici e un veritabil masacru. Eu nu sunt traducător, dar sunt un cititor în franceză. Am citit Lamartine, Hugo, Baudelaire, dar şi René Char sau Guillevic (care nu erau traduşi în română la vremea când voiam eu să-i cunosc). Şi "Paradisul" lui Sollers (care nici nu s-a tradus), intrigat de faptul că fiecare critic român care-l evoca îl prezenta tot altfel. Prilej de a constata că majoritatea celor care-l citau (era o modă prin anii 80) habar n-avea de el. Aşa că eu ştiu foarte bine cum sună franceza firească şi plastică. L-am simţit pe Flaubert bătând tactul când am citit incipitul la "Salambo" (nu pot să pun accentul). Aşa că nu mă luaţi cu poveşti!
Vreţi o demonstraţie? Vă iert pentru poeziile cu rimă. Să ne referim la "Odă (în metru antic), pe care-o maltrataţi fără milă. Şi să începem cu paranteza. Păi "în metru antic" înseamnă (fără a nuanţa prea mult) strofe safice, adică trei endecasilabi şi un pentametru. Ia număraţi dvs. silabele textului tradus, să vedem ce "metru antic" aţi obţinut. Aveţi 11-11-11-5? Eminescu trudea pe text până la epuizare, iar dvs. vă permiteţi să traduceţi în dorul lelii?! Mi se pare înjositor pentru mine să demonstrez prea mult un adevăr evident pentru oricine ştie măcar o boabă de franceză. Nu mă luaţi tare, că nu vă merge! O să dau un singur exemplu. Iată: "Lorsque, d’un coup, tu parus sur mon chemin,/ Toi, la souffrance, douloureusement agréable…". Aşadar (bine zice Virgil că trebuie să postaţi şi traducerea!) "Când deodată tu răsărişi în cale-mi/ Suferinţă tu, dureros de dulce...". Păi dvs. vreţi să mă convingeţi pe mine că limba franceză e aşa de săracă, încât permite doar echivalările (accesibile şi calculatorului meu, dacă aş solicita aşa ceva pe google!) pe care le aflaţi dvs. pentru "deodată...răsărişi", "cale", dar mai ales "dureros de dulce", unde "dulce" devine "agréable…"? Sub pana dvs. de traducător, Eminescu devine un autor de duzină. Nu-i faceţi niciun serviciu dacă încercaţi să-l promovaţi în spaţiul francofon. Lăsaţi-l, vă implor, nepromovat de dumneavoastră! Aproape că v-aş zice, în încheiere, că nu mai avem ce discuta. Dar sunt o persoană bine-crescută.
Recitesc cu încântare...şi am aceleaşi cuvinte :)
pentru textul : cum reuşesc să spun în poezie „te iubesc” deOricât de banal ar părea cuvântul, expresia, ,,te iubesc", tot asta răbufneşte mai tăcut sau mai strigat. Fiecare o spune în mod unic :) şi o percepe în mod unic...
Un poem atât de adevărat! Iubirea se comunică în limbajul celui ce vrei să o înţeleagă ( este o carte superbă ,,cele cinci limbaje ale dragostei: aprecierile, darurile, timpul de calitate, serviciile, atingerile ) Cunoaştem, oare, limbajul partenerului? Posibil să recităm volume întregi, să aducem câmpuri de flori, dar să nu priceapă, fiindcă pentru el sau ea a iubi înseamnă a petrece timp împreună, sau a îmbrăţişa sau a spăla vasele sau maşina :) Dincolo de toate e transferul de sentimente ca transferul de melodii prin bluetooth. E un poem excepţional. Evidenţiază atât de bine banalizarea, ultrauzitarea, inversarea valorilor, pierderea simbolurilor.
L-am adăugat la preferate :) şi-l evidenţiez aici.
Cu drag, Mariana.
Vlad, ultimele mele comentarii din pagina asta sunt facut din postura din membru H, nu din pozitia de editor; mi-asum derapajele si tot ce ar putea urma de aici. Asadar, actionam la fel ca pana acum. Nu am timp sa spun mai multe acum, dar, cumva, pe undeva, voi reveni cu unele chestii care, cred eu, pun punctul pe i in ceea ce priveste comentariul pe text, atacul la persoana, ineficacitatea avertismentului in unele situatii date, ce inseamna activitatea si cum este ea nula in corespondenta cu importanta artistica.
pentru textul : Viraj mult prea strâns deEmile, esti fantastic de amuzant pentru ca te iei atat de in serios desi ai impresia ca nu o faci. ;) e foarte tare. am si eu o intrebare legata de textele tale in general: sunt ok ca masura, ritm, tehnic, dar, de fapt, ce vrei tu sa spui, care e scopul lor? petre
pentru textul : A cappella deFrumos a reuşit să transmită poemul acesta. Iau cu mine versurile" la început te-am acceptat greu pentru că nu ştiam cu ce să te hrănesc
pentru textul : nu a fost niciodată ceva să nu iasă dete ciupeau ciorile dacă nu te luam
pe atunci erai uşor şi cald pentru mine
în fiecare dimineaţă rupeam căte o bucată de suflet şi ţi-o dădeam din mâini " .
vladimir, hialin...prea mult se opinează că dragostea e suferință, un fel de știință a lacrimilor...prea se vede partea pe jumate golită a sticlei în dauna celeilalte jumătăți pline...prea se încordează mușchii unei tristeți de lux cicartizate cu ditamai demnitatea...cînd e de preferat mai ales să fim umili și bucuroși că e culmea da' mai putem iubi...:) Cu mulțumiri pentru aprecieri și opinii, pentru interesul și plăcerea lecturii, amical, de cursă long play, de zbor de înnotat pe jos, george cel asztalos
pentru textul : joy to the sword deInteresantă perspectiva din ultima poezie, cea mai bună, zic eu. Un fel de duioșie temperată, tristă, amestecată cu puțină compasiune. Îmi place "mama era o pată de cerneală neîncăpătoare". Penultima nu-mi place. Este ca un verdict, sună prea dur, prea profetic.
pentru textul : Voci derevin, pentru că a trebuit să-mi înghit vorba la jumătate (chemată de chestii pragmatice și nesuferite).
voiam să-ți spun că m-am bucurat mult că ai ales acele „trei mere de aur”, mai ales că la primul am avut îndoieli (dacă-i prea neclar? dacă spune prea puține? dacă nu reușesc să surprind idee? etc.) dar, până la urmă, mi-am luat cuvintele în dinți și le-am lăsat să fie așa cum s-au născut.
iar poezia am pus-o aici, separat de „masa rotundă” (cred că la început se numea „polemică”, nu știu, n-am avut conexiune pe net cam 12 ore sau mai mult), pentru că m-ai cam blocat cu acel „ce ar TREBUI să fie poezia”, eu considerând nu știu ce să fac cu verbul „a trebui” în contextul dat. că poezia este, când vrea, fără să trebuiască și mai ales pentru că nu trebuie. :)
dar cred că ai înțeles asta, nu mai dezvolt aici, o să mă întorc, peste o oră, la masa rotundă.
Mulțumesc pentru popas și chiar mă bucur că am reușit să spun ceva din ceea ce căutam să spun.
pentru textul : cercuri de ape deDe mare valoare pentru mine desigur. Djamal
pentru textul : Scoarța bobului de grâu de*O balada a instrainarii superb scrisa, cu nerv, autentic, profund realist. O felie de viata dura, en detail si en gros; totul e bine dozat, expus intr/o maniera personala-marca barac-grigore, adica cu stil. Imi place poemul pentru ca, lasand la o parte prejdecatile, vorbeste deschis despre destinul unei mari categorii de romani plecati sa gaseasca minele de aur ale fericirii in alta parte. Romancele din Italia si Spania sunt ingrijitoarele unor batrani intre 80 si 100 de ani, fac cele mai repugnabile munci pentru un ban neconvertibil la intoarcerea acasa in happyness, so... ,,am plâns amândouă ea nu știu de ce de atunci am avut mereu atacuri de panică de câte ori mergeam după mărunțișuri la big lots iar chelneriță nu am fost niciodată cu toate că spuneam că vreau''. Pentru cele o mie de povesti triste din Tara fericirii pe care le/am regasit in poemul tau, Ioana, ... o pana de aur. Katya Dincolo de mesajul textului admir tehnicitatea scriiturii, modul in care linia curge fara sincope... ci tensionat... tesatura poemului e admirabil compusa, in prim plan drama celui plecat la munca in afara iar in fundal, povestea de dragoste ... da, viata e un drum initiatic.
pentru textul : repetentă deaalizeei, fa-ti un blog. nu imi vine sa cred ca nu ai, e inacceptabil la ceea ce faci tu. e o lipsa de manageriat pe care doar tu o poti inlocui la ora actuala. trebuie sa ai si alte deschideri. voi incerca sa te ajut dupa ce faci blogul. parola e: 6 creioane...
pentru textul : Lemuria deMihaela,
mulțumesc.
Ionuț,
iată două întîmplări de pe vremea cînd noi copiii din Turburea Valley am dezvoltat primul motor de căutare pe principiul rece rece/cald cald. era primul cod Google. am o proză scurtă cu Lina lu’ Mărin unde mi-am permis să mai aduc din condei dar ce urmează este real.
așadar:
1. într-o zi mama a adus acasă doi puieți de nuc. unul era verde și viguros ca speranța ta de a ajunge mare poet, altul era galben tot ca frunza de tutun calitatea prima . Lina lu’ Mărin a zis –vreau și eu unul. alege! și Lina l-a ales pe cel verde, te uitai la el și parcă deja mirosea a nuci numai bune de mîncat. au fost plantați la douăzeci de pași unul de altul. nucul Linei nu a făcut nuci niciodată și s-a dus după zece ani unde se duc nucii cînd mor. al nostru e și acum la poartă mai înalt decît buturile tale de la rugby și face niște nuci mari cît oul de gîscă.
2. la două luni așa Lina se certa cu ai mei. ăștia se certau simplu și sănătos adică înțelegeai ceva din ceartă cu înjurătura în clar, peremptoriu cum ar zice un poet ca tine. împăcarea venea ca o primăvară timpurie fară semne fără nimic. număram anotimpurile după ciclul ceartă-împăcare. și uite că mă nimeresc acasă pe timpul vrajbei lor. m-am dus prin vie să mă uit la un piersic. și hop și Lina! domnule Caragea și măi Ionuț știi tu cum m-a făcut Lina pe mine? m-a băgat și m-a scos de parcă venise ciuma lui vodă Caragea. nu aveam cruce la cap nu aveam mireasă nici aici nici pe altă lume și îmi striga moartea pînă și cu clopotul de la gîtul vacii. mă uitam la puful piersicilor și nu am zis nimic. Lina a dat cu pumnii printre picioare ca atunci cînd spargi un lemn- spune mă mutule și tu ceva să am cu cine să mă cert!
Marga,
pentru textul : mic tratat de poezie dedeși nu ai înțeles mesajul tu ești din nou o prezență fermecătoare.
Imaginile in text se posteaza foarte simplu. Sa presupunem ca adresa unde se afla imaginea este http://www.hermeneia.com/sites/default/files/pictures/picture-434.jpg
(evident ea se poate afla oriunde atita timp cit poate fi accesibila pe Internet).
In corpul textului (la inceput sau unde vrei tu) asezi urmatorul script:
<img src="http://www.hermeneia.com/sites/default/files/pictures/picture-434.jpg"/>
Rezultatul ar trebui sa fie:
Daca ai intrebari nu evita sa mi le pui.
pentru textul : Moulin Rouge depoemul este uneori scris fara ca autorul, din modestie sau puditate, sa recunoasca nevoia sa de a intelege, ci, doar de a marturisi ceea ce simte firesc, natural. poemul imi pare a fi scris din tot sufletul si cred, din acest motiv, ca merita penita de aur, numai ca, nu stiu cum trebuie sa o ofer. PS: pun iara comentariul meu pt ca am inteles cum sa ii pun penita de aur.
pentru textul : uneori femeia deD-le Barb felicitari pentru un text percutant, frumos curgator si expresiv.
pentru textul : amintirea deDom'le ce mă enervează acest î din a! E o tîmpenie cumplită. Cum poți sa scrii „sânului”?? E ca si cum ai scrie sanț sau santier sau san clemente. Îmi vine să îmi iau cîmpii și să nu mai scriu nimic românește. Cred că strămoșii noștri latini s-ar răsuci în morminte să vadă cum mutilăm noi frumusețe de sinus . Îmi aduc aminte cu ce emoție de adolescent imberb învățam la trigonometrie despre funcția sinus, îi admiram graficul și mă gîndeam LA CE CREDEȚI??!!! La sînii, la sinusurile colegei de bancă. Și ce frumoasă era trigonometria atunci! Iar acum!!! Acum niște idioți (de la grecescul idiotes adică lipsit de dar, dar de sus de la Dumnezeu, darul de a pricepe ce merge și ce nu merge, niște epigoni, niște siluitori ai limbii române îmi cer mie să ma uit la pieptul unei femei și să îmi rezoneze mie în minte cu șanț sau sanda, sau cu iaurtul sana, sau cu sanatoriu sau cu San Clemente sau cu Santana!!! E absolut aberant. Oamenii aștia nu pricep că aceste cuvinte au farmec, vrajă etimologică, în rădăcinele lor originale, în imaginile care ți le sugerează acele litere (și doar acelea) în creier?!! Ce mama sărăciei mai vezi în creier cînd citești cuvîntul „sân”??!! E oripilant... Ar trebui să demisioneze în bloc membrii Academiei Române pentru mutilarea frumosului sîn (sinus, sinusoida, sinuos, sinuozitate..) românesc.
pentru textul : the last song of Shéhérazade dee o confuzie usoara in titlu, pentru ca atunci cind spui Leonardo, tendinta e sa te gindesti la marele Leonardo. Leonardo Pisano Fibonacci e cunoscut mai mult ca Fibonacci (sau daca vrei Leonardo de Pisa, citeodata) in plus, seria Fibonacci e celebra prin exemplul cu iepurii... numarul de aur sau proportia divina, seria Fibonacci...Phi=1.6180339887... Licornele au univerbe in contextul lui Fibonacci? seria insa continua, numarul de aur intra si in corpul uman, rezulta "m-am nascut.Mor" QED.
pentru textul : Leonardo (0) deUn ansamblu de texte ce sperie probabil prin lungime, altfel nu imi explic lipsa de reacție. La prima vedere, titlul orbirea m-a dus cu gândul la orbitor, aripa am uitat dacă stângă sau dreaptă, ori de ce nu - de mijloc, și ce-i urmează mi-a părut un roman cărtărescian în versuri. Intensitatea, dozarea, desfășurarea logică, densitatea, familiaritatea locurilor afective descrise, mă îndreptățesc să afirm că este o plachetă reușită. După înfrângere ar fi urmat resemnarea, deși mai decentă îmi pare soluția letală a trăgaciului invizibil apăsat, și epilogul rămas în suspans. Ajunge cu vorba, hai să enumăr versurile care mi-au plăcut cel mai mult încercând să nu citez toată poezia: 1. apnee "tavanul devine organic se mișcă e cînd aproape de piept/ cînd prea departe" 2. melodramatism "durerea intră/ în măduvă o străbate de la cap la coadă cu ura unui bărbat ce-și plesnește concubina" 3. inedit "ochia de nailon/ i se lipise de trup ca o perdea de duș. nimeni n-a lăsat-o să intre au crezut că sunt urători." 4. deja vu "de ce nu sunt cohen. de ce nu sunt nick cave. să pot să vorbesc și ceea ce spun să te pătrundă pînă în rinichi. pînă în pancreas" 5. ce imagine, te pătrunde fierbinte până oase răceala "ieri ceață azi ceață. fierbințeală pe șolduri chiciură pe grilaje." 6. inedit "oamenii sunt posturi/ telefonice nealocate " 7. ce să mai spun... "înghit cuvintele ca pe o salivă greu de controlat" 8. și cea mai aproape de inimă "lumina aduce cu sine oameni/ oamenii aduc aburi și tu îmi ești iar departe." etc etc etc Cred că poezia aceasta ar putea fi un capitol dintr-o carte de succes.
pentru textul : convulsii febrile desi nu mai introduce titlul in text, si nu folosi majuscule nejustificat. citeste regulamentul.
pentru textul : Falun deSuperb poem, eu cel puțin chiar m-am regăsit în acel laitmotiv al pungii foșnite și mutate de vânt... o secvență a la forest gump cum altfel, one of my all time favourites?
pentru textul : flowers for yulia deAtmosferă care respiră amplu, o lectură liniștită și cuvinte puse cu inima la locul lor în text.
Aș schimba acel 'cred' deși evident are legătură cu ezitarea aceasta atât de frumos depictată în poem, dar mi se pare o exprimare acolo în versul 6 așa, ușor neîmplinită... dar este doar o părere.
Felicitări pentru acest poem, Domnule Blaj.
Marga
er.: "Inca o data, multumesc la minidialogul dintre noi de aici." se va citi "Inca o data, multumesc pentru minidialogul dintre noi infiripat aici."
pentru textul : Intuiţie şi Zen (preprint) depe mine sincer m-a emotionat comentariul tau Andu! da, stiu ca intre sinceritate si metafora, sinceritatea da mai bine, dar e un teren oarecum nou pentru mine... oricum conteaza mult parerea ta, multumesc!
pentru textul : aseară s-a anunțat vreme-nghetată și a nins deAdriana, îți gânduresc toate respectele mele. Îmi pare rău de situația creată, dar simt o repulsie care n-o mai pot îmblânzi față de acest fenomen al literaturii romane (profetul). Îi miroase urât penița când se apucă să scrie ceva. N-am pretenția să-mi fie înaurite poemele, dar el a deraiat rău de la adevărul a ceea ce constituie o poezie. Cu zahăr, cu sare, lipsită de ele, poezia mea e mai lucidă decat vituperările sale literare și faptul ca are un site nu-i dă dreptul la icnete de idol. Spune-i și lui treaba asta, că de la mine nu vrea s-o primească. Ori trăim în Ghehenă, deja!
pentru textul : ce frumusețe rară deÎn fine.
pentru textul : Viraj mult prea strâns dePagini