umil eşti în poemul ăsta, Andule, că mai să cred că nu eşti tu!
dar, dacă mă gândesc mai bine, chiar tu eşti, de te închini, pe rând, lui Dumnezeu, Soarelui şi Lunii - căci El este Tot ceea ce a creat, se confundă cu propria Creaţie, este însăşi Lumea, Mediul, oricine şi orice - înţeleg că ai scris textul acesta în Ziua a Patra, după ce apăru Luminătorul Mare şi Luminătorul Mic, iar azi, când apărurăm şi Noi pe aci, îl postaşi.
toate ca toate dar ,să ştii că de Facturi nu ne scapă nimeni!
în orice caz, mi-a plăcut cum ai pus problema. şi acele "beat-uri tot mai rare".
în consecinţă, vin şi eu cu o peniţă. ia vezi, te poate scăpa de ceva, cumva?!
Încercarea de a fabrica poezii, te face să pierzi încet din forță. Poate că poezia și cuvintele alese nu sunt cele mai fericite, dar nu am vrut să "lucrez" textul, am vrut să las fluxul de imagini să mă inunde și să scriu exact ce simt. Împreună suntem la începutul unui drum, personal vreau să las minciuna deoparte de poezie și, cel mai important, să învăț de pe urma feed-back-ului creat aici. Am găsit acest site, căutand poeziile lui Virgil, și așa cum mai spuneam, îmi place aici. Profetul a observat foarte bine, este în mine o revoltă, măcar într-un final de poezie, pentru tot ce ni se întâmplă nouă și celor din jurul nostru. Noroc că avem puterea să evadăm din cotidian. Cailean, la 1096 este atestat Oxford, pe la 1694 apare și o Academie Domnească la noi... e mult de recuperat. Până atunci suntem cu barza, vaca și broasca... sau, mai rău, cu stiuca, racu' și broasca. Obișnuit cu alt gen de site în care fiecare se comentează pe sine prin alții, vă mulțumesc că ați venit pe pagina mea. s.
Trebuie sa multumesc domnului Virgil Titarenco pentru amplul comentariu. I-am creat oportunitatea de a ne dezvalui propria viziune asupra poeziei. Repet insa, mica mea tableta nu este un articol! Din ratiuni de spatiu am tratat lucrurile "brutal", "cu toporul". Altminteri, citind comentariul domnului Titarenco, observ ca avem puncte comune.
Cristina, da, poate am vrut sa epatez putin (tableta fost gandita ca un mic discurs la o lansare de carte). Poate e prea mult spus "prestigiul pierdut al poeziei", insa asa am simtit in acel moment, cand am scris.
mă bucur că ați trecut :)
ioana - știu și eu teoria asta potrivit căreia nu mori prin asfixiere... că e mai potrivit să te spânzuri de clanță (nu de lustră) și să îți treacă toate astea prin minte, sunt de acord. cred și eu că că e prea mult tragism pe aici. o să lucrez la textul ăsta, firește :)
silvia - e a decoji...
next time o să mă spânzur de ceva care nu e deloc desuet... spun doar că treaba asta cu desuetudinea, hmmm, dacă stările de aici ar fi desuete, ok, șterg textul, dar dacă doar obiectul de care te spânzuri e desuet, then, e ok, nu șterg. propun doar să ne spânzurăm de noi înșine, poate-i mai nou așa. spui că e poem cu idee, dar aglomerat... deci ce trebuie să-i fac acum?
am încercat o variantă. dacă voi credeți că e mai bine așa, înlocuiesc :)
n-am de gând
să scriu despre
lăsarea nopții
despre întuneric
sau fobii
nici măcar despre tine
nu intenţionez să scriu
Să fie credibilă noaptea asta
în care m-am spânzurat
scaunul scârţâie surd - şi haţ;
lumina se joacă de-a prinselea pe pereți
umbrele se ascund
se întind
se contractă
nu-mi mai amintesc nimic
e doar tata învăţându-ma
să ma bărbieresc,
mama făcându-mi un sandviş
dimineața
moartea e doar materia ce-şi pierde
echilibrul
ești doar tu doar tu și cu tine
*
mă trezesc mai singur ca niciodată
mi-e sila să încerc din nou
să desfac o bere
ca şi cum viața un microb leneș
ce-mi intră în sânge
ideea imi apartine, virgil. mi-a venit cand raspundeam la "askalon" si cand mi-am pus iar problema inspiratiei, catharsisului, etc. nu stiu si nu stau sa verific daca a mai avut-o cineva inaintea mea si daca are copyright pe ea. fireste ca in tratatele de specialitate procesul de creatie este larg dezbatut. poate de asta ar fi nevoie si de un dialog pe marginea colajului, pentru ca stiu sigur ca sunt si profesionisti ai literaturii si psihologiei si alte feluri de specialisti ai cuvantului si ai ideii in hermeneia care ar putea sa imprime discutiei directii clara. altfel, fiecare posteaza textele pe proprie raspundere si le apartin, chiar daca experimentul se afla sub numele meu, cu alte cuvinte nu voi da copy/paste pentru a muta ce e mai sus pe alt medium. poate a fost mai bine sa specific toate astea.
da. imi pare bine ca te-am citit cristina. iar metafora bilelor de sticla - waaaw - ce sa zic... si jocul tau cu ele :)
aproape ca te invidiez pentru imaginatie pe care o ai.
am sa-ti dau o penita pentru darul pe care-l ai de a crea lumi fantastice, povestiri care, daca sti sa rasucesti cheita il ele, ai senzatia ca aproape se revarsa peste lumea ta.
Andule, pot sa-mi tremur genele sagalnic si sa iau din comentariul tau doar partea care imi place? :) ah, cat as vrea sa pot! dar nu reusesc! acum, vorbind la modul serios: ce vina am eu ca din suferinta reala massmedia si cinematografia a facut un "bun de larg consum" de calitate indoilenica? ca moartea si a ajuns un kitsch? ca am ajuns sa ne astupam ochii si urechile sa nu le mai vedem? textul nu s-a vrut patetic - sincer, speram ca nu-mi va aluneca piciorul pe panta acea. si, te rog, nu-mi invoca telenovela numai din cauza subiectului. daca e din pricina realizarii, atunci e altceva. oricum, uite ce folositoare a fost publicarea lui! altfel, cine stie cand aflam ce gandesti despre "lirica" mea? :) acum trebuie sa-mi arunc niste apa rece peste fatza si sa-mi regasesc modestia (caracteristica). sa nu mai faci asa ceva!
Ghilimelele sunt la afirmația ta transcrisă cu verbul la afirmativ. :) Ipoteza nulă scrisă ca ipoteză alternativă. Însemnările sunt proiecții și cred că, mai degrabă, așa decât regăsiri, asemănări. Poate la secțiunea "Interactiv" să "explicăm" poeziile?
Există aici o idee care poate fi exploatată poetic, recurgându-se la altă formă, așa încât poemul să fie într-adevăr simplu, dar să rămână complicat în esență, în subtilitatea sa. Aș propune două variante, prima în care se renunță la ideea de vers (și la repetiția lui "mi-e dor" în unele locuri), rămânând cuvintele în flux continuu, a doua variantă, doar la repetiția lui "mi-e dor de", rămânând, în rest, aceeași structură. Sigur, pe parcurs mai sunt și alte mici modificări care ar putea fi făcute, genitivele, unele inversiuni, unele imagini redundante.
Pentru a evita în primul vers "ip-pi", poți scrie în final "picurat". La fel "după_ploi" poate fi schimbat, în linia poetică dată mai jos. Îmi place: "sunt aripă căutată de vânt asemeni corăbiei _____așteptând pe uscat _____viitoare mări, _____ori curcubee de ape."
Am ales, în mod voluntar, să recitesc acest text în dimineaţa asta de duminică albă. E ca un răsărit de soare în faţa căruia poetul suferă puțin.
E construit din rostiri aforistice care par a evidenţia noi adevăruri. Uimirea e că acestea sunt un fel de legi nescrise, dar care există încă de la cea mai îndepărtată geneză. Mi-a plăcut că textul este înserat cu negaţii, cu argumentări concise, cu rostiri lirice. Sentimentul de regăsire în el, de a fi fost atins de aceleaşi adevăruri şi pe care le-ai fi putut scrie, şi totuşi nu, aspect despre care amintea şi Adrian, se transformă aici în bucuria comuniunii. Şi cred că aceasta e menirea poetului.
O să remarc aici rostirile care surprind poetul în adevărata lui dimensiune şi în singura lui acasă:
"Poetul este manifestarea supremă a involuției umane."
"Poetul este implicația logică a creației."
"Poetul călătorește.[...] Pentru că el are are un altfel de timp și alte dimensiuni ale spațiilor. Dacă vrei să comunici cu el, trebuie să eviți întotdeauna cuvintele aici sau acum."
"Poetul nu moare. El dispare, uneori, dintr-un om. Uneori, apare din nou."
"Moartea este un fel de noapte-ușă iar viața este coarda cea mai subțire a unei viori în care hibernează timpul."
Poetul e el...
am fost impresionata, multumesc. un text bun e mult.
cel mai fain e atunci cand ai o idee clara si-o scrii dintr-un foc si iese ok. asta a fost o stare clara, nu stiam ce-o sa iasa.
Lucrarea mi se pare impecabila dpdv tehnic, insa mesajul este fie confuz, fie nu-s eu pe lungimea de unda corespunzatoare. Oricum ar fi, Vlad ma incanta din nou cu arta sa, aceasta simfonie muta insa atat de plina de reverberatii interioare. Chapeau. Andu
Adică, Maiakovski (aşa se scrie corect!), în ciuda biletului de adio lăsat, a fost...sinucis...
Dar de ce veniţi cu un manifest al futurismului, înainte de a sfârşi manifestul partidului Comunist?
Solomon aştepta, nerăbdătoare, finalul!
Textul lui Virgil e interesant şi sugestiv, însă legătura cu "Moartea căprioarei" e un pic căutată şi, prin urmare, artificială. În plus, apelativul "domnule Labiş" mi se pare cu totul nepotrivit, având în vedere că Labiş a murit înainte de a ajunge "domn". Era un copil (fluşturatic, dornic de glorie, iresponsabil, genial, plin de erorile vremii în care i-a fost dat să se nască, precoce şi matur şi aşa mai departe; a fost orice, doar "domn" n-a fost, n-a ajuns - şi n-ar fi ajuns; cum n-a ajuns nici Nichita Stănescu - dacă nu cumva, la el, "domn" s-ar referi la o poziţie în poezie, necum în societate).
Labiş a fost (trimit, cu scuzele de rigoare, la eseul meu "Nicolae Labiş - între realitate şi mit", postat pe acest site şi inclus în cartea mea "De la clasici la contemporani", din 2008) crochiul unui poet de geniu.
Paul, iată mai jos două texte de Labiş, altele decât cele citate curent în manualele şcolare: „Toamna îmi îneacă sufletul în fum.../ Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare./ Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,/ Tragică beție, moale legănare...// Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi./ Gândurile-s moarte. Vrerile supuse./ Fără nicio șoaptă. Numai să-mi întinzi/ Brațele de aer ale clipei duse.// Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri./ Câtă dezmierdare pașii noștri mână!/ Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,/ Ca un un vânt ce-nvârte ușa din țâțână...// Mâine dimineață o să fim străini,/ Vei privi tăcută mâine dimineață/ Cum prin descărnate tufe, în grădini,/ Se rotesc fuioare veștede de ceață...// Și-ai să stai tăcută cum am stat și eu,/ Când am plâns iubirea destrămată-n toamnă,/ Și-ai s-asculți cum cornul vântului mereu/ Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.// Pe când eu voi trece sub castani roșcați,/ Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,/ Și-or să mi se stingă pașii cadențați –/ În nisip, scrâșnită, lașă remușcare...” („Dans). Şi mai ales acesta, postum, un crochiu, o eboşă care sugerează încotro ar fi putut evolua poetul, trăind: „Crâmpeie de idei neterminate,/ Și-un zbor de păsări albe și un vis/ Și cântecul sunat pe jumătate/ Despre-un tărâm ce încă nu-i descris.// Iar liniștea, în cadențare fină,/ S-a mlădiat smerită peste burg/ Și te topești și curgi fără pricină,/ felină ceară, dragoste-n amurg.” („Ceară).
la care te referi, Cezar, n-a fost sters de nimeni, a disparut in timp ce se lucra la site. a fost o eroare de sistem. nu doar textul tau a avut soarta asta. de ex.,si mie mi-a disparut unul, l-am repostat ulterior.
Hei, Ioana! Să știi că ai idei bune. Uite, las și eu un text.. O chestie să îți spun: nu există maeștrii pe acest site, ceea ce probabil e și normal pt început, iar novice..nu sunt decât eu. Mai e încă cineva, dar fără nici un text sau comentariu. Așadar mă simt vedetă!! EU SUNT NOVICELE! Aruncați cu pietre! Lăsând gluma la o parte, e un site interesant, dar scorțos rău de tot. Așa și trebuia. Iată textul scris într-un moment de nebunie. Am ales greu. Cristale de abientin, ca lacrimi, pe scoarță se preling, Făcând slalom printre lucruri abiotice, dar verzi. Copilul abject al unei dame cu picioarele drepte Și-a făcut abonament la o revistă pentru copii handicapați; Folosind un abrazor pe post de netezitor al gândurilor, El rașchetează abuziv printre sentimente, Abrutizându-se molcom, fără să știe ce face. Pierdut în abandon, copilul devine matur, Capabil de abstinența permanentă a sufletului, Folosindu-se de cuvinte abstracte în locul celor simple Și, până la urmă, cade în ambiguitatea nocturnă. El are din abundență lacrimi, dar și le păstrează. Cerul e absurd cu imensitatea lui apogeică; În jur, atmosfera divulgă aburii ascunși. Cred că mă lovise tâmpenia, de m-am aruncat în asemenea cuvinte.;) Toate cele bune!
sa nu va permiteti sa ma porecliti. madam nu sunt. si, da, am o intelegere liniara despre text. sunt sigura ca poezia dvs ascunde multe profunzimi indescifrabile. in planuri planuri. deci, nu mai implic prea adinc. ma tem ca n-o sa pot iesi inapoi. am citit acum textul, arata mai bine.
O singura observatie (care, la Virgil, "este" doua): 'Nimic nu ai și totul îți lipsește.' mi se pare redundant. Dar, uitandu-ma mai bine, redundanta asta nu "esista". Si uite asa raman si fara ea
Cred că ştii povestea cu al patrulea mag :)
Foarte inspirată peniţa! Ai imbinat perfect mai multe simboluri, teme, motive, iar mesajul e unul care transpare cu blândeţe: să fim mai buni, mai iertători, mai luminoşi. Am remarcat pata de cerneală şi cred voi scrie un haiku.
Si da, poetul este/trebuie să fie acel crai de la răsărit.
La mulţi ani de poezie, Vlad, cu oameni frumoşi prin preajmă!
La mulţi ani de poezie tuturor crailor şi crăiţelor :) de pe H!
personal nu gust stilul acesta de "gothic galbui si evanescent", desi este si asta o forma de exprimare. cred ca se poate scrie si asa dar iti trebuie o abilitate aparte ca sa nu se strice proportia si sa cazi in siropos. asocierea intre "chipul lui Crist", "aripi de ingeri" si "nanosecunde" e total airea estetic vorbind vad ca este scrisa mai demult, deci probabil are valoare personala
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
umil eşti în poemul ăsta, Andule, că mai să cred că nu eşti tu!
dar, dacă mă gândesc mai bine, chiar tu eşti, de te închini, pe rând, lui Dumnezeu, Soarelui şi Lunii - căci El este Tot ceea ce a creat, se confundă cu propria Creaţie, este însăşi Lumea, Mediul, oricine şi orice - înţeleg că ai scris textul acesta în Ziua a Patra, după ce apăru Luminătorul Mare şi Luminătorul Mic, iar azi, când apărurăm şi Noi pe aci, îl postaşi.
toate ca toate dar ,să ştii că de Facturi nu ne scapă nimeni!
în orice caz, mi-a plăcut cum ai pus problema. şi acele "beat-uri tot mai rare".
în consecinţă, vin şi eu cu o peniţă. ia vezi, te poate scăpa de ceva, cumva?!
pentru textul : ultima lună deDa, frumos poem și finalul interesant încondeiat deși îi lipsește o literă ca să fie și corect sintactic.
pentru textul : fecioare neseduse și neabandonate dene mutam cu totii spre Cluj? :)
pentru textul : paul blaj - poetul miazănoapte - ed. Napoca Star - Cluj - 2010 defelicitari, Paul
si la cat mai multi cititori!
Încercarea de a fabrica poezii, te face să pierzi încet din forță. Poate că poezia și cuvintele alese nu sunt cele mai fericite, dar nu am vrut să "lucrez" textul, am vrut să las fluxul de imagini să mă inunde și să scriu exact ce simt. Împreună suntem la începutul unui drum, personal vreau să las minciuna deoparte de poezie și, cel mai important, să învăț de pe urma feed-back-ului creat aici. Am găsit acest site, căutand poeziile lui Virgil, și așa cum mai spuneam, îmi place aici. Profetul a observat foarte bine, este în mine o revoltă, măcar într-un final de poezie, pentru tot ce ni se întâmplă nouă și celor din jurul nostru. Noroc că avem puterea să evadăm din cotidian. Cailean, la 1096 este atestat Oxford, pe la 1694 apare și o Academie Domnească la noi... e mult de recuperat. Până atunci suntem cu barza, vaca și broasca... sau, mai rău, cu stiuca, racu' și broasca. Obișnuit cu alt gen de site în care fiecare se comentează pe sine prin alții, vă mulțumesc că ați venit pe pagina mea. s.
pentru textul : Viziune cu barză, vacă și broască deLusinghevole per me, la scelta di tradurre questa poesia. O nouă melodie a refugiului sepiei mele. Îţi mulţumesc pentru alegere.
pentru textul : o inimă ca o sepie (Luminiţa Petrovici) deMircea, adevarat grait-ai, tehnic vorbind. Ceea ce ma face sa pun prima strofa in italice. Multumesc de somnambula ta vizita :-) Bobadil
pentru textul : jazz deTrebuie sa multumesc domnului Virgil Titarenco pentru amplul comentariu. I-am creat oportunitatea de a ne dezvalui propria viziune asupra poeziei. Repet insa, mica mea tableta nu este un articol! Din ratiuni de spatiu am tratat lucrurile "brutal", "cu toporul". Altminteri, citind comentariul domnului Titarenco, observ ca avem puncte comune.
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei deCristina, da, poate am vrut sa epatez putin (tableta fost gandita ca un mic discurs la o lansare de carte). Poate e prea mult spus "prestigiul pierdut al poeziei", insa asa am simtit in acel moment, cand am scris.
mă bucur că ați trecut :)
ioana - știu și eu teoria asta potrivit căreia nu mori prin asfixiere... că e mai potrivit să te spânzuri de clanță (nu de lustră) și să îți treacă toate astea prin minte, sunt de acord. cred și eu că că e prea mult tragism pe aici. o să lucrez la textul ăsta, firește :)
silvia - e a decoji...
next time o să mă spânzur de ceva care nu e deloc desuet... spun doar că treaba asta cu desuetudinea, hmmm, dacă stările de aici ar fi desuete, ok, șterg textul, dar dacă doar obiectul de care te spânzuri e desuet, then, e ok, nu șterg. propun doar să ne spânzurăm de noi înșine, poate-i mai nou așa. spui că e poem cu idee, dar aglomerat... deci ce trebuie să-i fac acum?
am încercat o variantă. dacă voi credeți că e mai bine așa, înlocuiesc :)
n-am de gând
să scriu despre
lăsarea nopții
despre întuneric
sau fobii
nici măcar despre tine
nu intenţionez să scriu
Să fie credibilă noaptea asta
în care m-am spânzurat
scaunul scârţâie surd - şi haţ;
lumina se joacă de-a prinselea pe pereți
umbrele se ascund
se întind
se contractă
nu-mi mai amintesc nimic
e doar tata învăţându-ma
să ma bărbieresc,
mama făcându-mi un sandviş
dimineața
moartea e doar materia ce-şi pierde
echilibrul
ești doar tu doar tu și cu tine
*
mă trezesc mai singur ca niciodată
mi-e sila să încerc din nou
să desfac o bere
ca şi cum viața un microb leneș
ce-mi intră în sânge
e mai bine așa?
mulțumesc,
pentru textul : last night dealex
ideea imi apartine, virgil. mi-a venit cand raspundeam la "askalon" si cand mi-am pus iar problema inspiratiei, catharsisului, etc. nu stiu si nu stau sa verific daca a mai avut-o cineva inaintea mea si daca are copyright pe ea. fireste ca in tratatele de specialitate procesul de creatie este larg dezbatut. poate de asta ar fi nevoie si de un dialog pe marginea colajului, pentru ca stiu sigur ca sunt si profesionisti ai literaturii si psihologiei si alte feluri de specialisti ai cuvantului si ai ideii in hermeneia care ar putea sa imprime discutiei directii clara. altfel, fiecare posteaza textele pe proprie raspundere si le apartin, chiar daca experimentul se afla sub numele meu, cu alte cuvinte nu voi da copy/paste pentru a muta ce e mai sus pe alt medium. poate a fost mai bine sa specific toate astea.
pentru textul : ce am scris "atunci" deda. imi pare bine ca te-am citit cristina. iar metafora bilelor de sticla - waaaw - ce sa zic... si jocul tau cu ele :)
aproape ca te invidiez pentru imaginatie pe care o ai.
am sa-ti dau o penita pentru darul pe care-l ai de a crea lumi fantastice, povestiri care, daca sti sa rasucesti cheita il ele, ai senzatia ca aproape se revarsa peste lumea ta.
congrats!
pentru textul : Solniţa de hârtie făcută de tante deScuze!!!! De la "mai mult ca perfectul" - ca prea e perfecta!! acolo e necazul.
pentru textul : cântec de dragoste deAndule, pot sa-mi tremur genele sagalnic si sa iau din comentariul tau doar partea care imi place? :) ah, cat as vrea sa pot! dar nu reusesc! acum, vorbind la modul serios: ce vina am eu ca din suferinta reala massmedia si cinematografia a facut un "bun de larg consum" de calitate indoilenica? ca moartea si a ajuns un kitsch? ca am ajuns sa ne astupam ochii si urechile sa nu le mai vedem? textul nu s-a vrut patetic - sincer, speram ca nu-mi va aluneca piciorul pe panta acea. si, te rog, nu-mi invoca telenovela numai din cauza subiectului. daca e din pricina realizarii, atunci e altceva. oricum, uite ce folositoare a fost publicarea lui! altfel, cine stie cand aflam ce gandesti despre "lirica" mea? :) acum trebuie sa-mi arunc niste apa rece peste fatza si sa-mi regasesc modestia (caracteristica). sa nu mai faci asa ceva!
pentru textul : reportaj despre pantofii roşii ai Anei deGhilimelele sunt la afirmația ta transcrisă cu verbul la afirmativ. :) Ipoteza nulă scrisă ca ipoteză alternativă. Însemnările sunt proiecții și cred că, mai degrabă, așa decât regăsiri, asemănări. Poate la secțiunea "Interactiv" să "explicăm" poeziile?
pentru textul : coase-mi buzele pleoapele nările deExistă aici o idee care poate fi exploatată poetic, recurgându-se la altă formă, așa încât poemul să fie într-adevăr simplu, dar să rămână complicat în esență, în subtilitatea sa. Aș propune două variante, prima în care se renunță la ideea de vers (și la repetiția lui "mi-e dor" în unele locuri), rămânând cuvintele în flux continuu, a doua variantă, doar la repetiția lui "mi-e dor de", rămânând, în rest, aceeași structură. Sigur, pe parcurs mai sunt și alte mici modificări care ar putea fi făcute, genitivele, unele inversiuni, unele imagini redundante.
pentru textul : mi-e dor deSincer, cu mici excepții, cred că e mai curând o manea... maniacală. Dezamăgitor să găsești așa ceva pe pagina ta.
pentru textul : baladă maniacală decă ai umor e bine, Silviu. cu toții trebuie să avem ceva. însă cred că ai greșit momentul!
pentru textul : april soundtrack denumai bine!
Pentru a evita în primul vers "ip-pi", poți scrie în final "picurat". La fel "după_ploi" poate fi schimbat, în linia poetică dată mai jos. Îmi place: "sunt aripă căutată de vânt asemeni corăbiei _____așteptând pe uscat _____viitoare mări, _____ori curcubee de ape."
pentru textul : Despre om deAm ales, în mod voluntar, să recitesc acest text în dimineaţa asta de duminică albă. E ca un răsărit de soare în faţa căruia poetul suferă puțin.
pentru textul : poetul deE construit din rostiri aforistice care par a evidenţia noi adevăruri. Uimirea e că acestea sunt un fel de legi nescrise, dar care există încă de la cea mai îndepărtată geneză. Mi-a plăcut că textul este înserat cu negaţii, cu argumentări concise, cu rostiri lirice. Sentimentul de regăsire în el, de a fi fost atins de aceleaşi adevăruri şi pe care le-ai fi putut scrie, şi totuşi nu, aspect despre care amintea şi Adrian, se transformă aici în bucuria comuniunii. Şi cred că aceasta e menirea poetului.
O să remarc aici rostirile care surprind poetul în adevărata lui dimensiune şi în singura lui acasă:
"Poetul este manifestarea supremă a involuției umane."
"Poetul este implicația logică a creației."
"Poetul călătorește.[...] Pentru că el are are un altfel de timp și alte dimensiuni ale spațiilor. Dacă vrei să comunici cu el, trebuie să eviți întotdeauna cuvintele aici sau acum."
"Poetul nu moare. El dispare, uneori, dintr-un om. Uneori, apare din nou."
"Moartea este un fel de noapte-ușă iar viața este coarda cea mai subțire a unei viori în care hibernează timpul."
Poetul e el...
am fost impresionata, multumesc. un text bun e mult.
pentru textul : Alice recycled decel mai fain e atunci cand ai o idee clara si-o scrii dintr-un foc si iese ok. asta a fost o stare clara, nu stiam ce-o sa iasa.
Lucrarea mi se pare impecabila dpdv tehnic, insa mesajul este fie confuz, fie nu-s eu pe lungimea de unda corespunzatoare. Oricum ar fi, Vlad ma incanta din nou cu arta sa, aceasta simfonie muta insa atat de plina de reverberatii interioare. Chapeau. Andu
pentru textul : okinawa dragostea mea deAdică, Maiakovski (aşa se scrie corect!), în ciuda biletului de adio lăsat, a fost...sinucis...
pentru textul : Manifeste (2) - Manifesto of Futurism (Marinetti) deDar de ce veniţi cu un manifest al futurismului, înainte de a sfârşi manifestul partidului Comunist?
Solomon aştepta, nerăbdătoare, finalul!
Textul lui Virgil e interesant şi sugestiv, însă legătura cu "Moartea căprioarei" e un pic căutată şi, prin urmare, artificială. În plus, apelativul "domnule Labiş" mi se pare cu totul nepotrivit, având în vedere că Labiş a murit înainte de a ajunge "domn". Era un copil (fluşturatic, dornic de glorie, iresponsabil, genial, plin de erorile vremii în care i-a fost dat să se nască, precoce şi matur şi aşa mai departe; a fost orice, doar "domn" n-a fost, n-a ajuns - şi n-ar fi ajuns; cum n-a ajuns nici Nichita Stănescu - dacă nu cumva, la el, "domn" s-ar referi la o poziţie în poezie, necum în societate).
pentru textul : domnule Labiș deLabiş a fost (trimit, cu scuzele de rigoare, la eseul meu "Nicolae Labiş - între realitate şi mit", postat pe acest site şi inclus în cartea mea "De la clasici la contemporani", din 2008) crochiul unui poet de geniu.
Paul, iată mai jos două texte de Labiş, altele decât cele citate curent în manualele şcolare: „Toamna îmi îneacă sufletul în fum.../ Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare./ Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,/ Tragică beție, moale legănare...// Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi./ Gândurile-s moarte. Vrerile supuse./ Fără nicio șoaptă. Numai să-mi întinzi/ Brațele de aer ale clipei duse.// Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri./ Câtă dezmierdare pașii noștri mână!/ Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,/ Ca un un vânt ce-nvârte ușa din țâțână...// Mâine dimineață o să fim străini,/ Vei privi tăcută mâine dimineață/ Cum prin descărnate tufe, în grădini,/ Se rotesc fuioare veștede de ceață...// Și-ai să stai tăcută cum am stat și eu,/ Când am plâns iubirea destrămată-n toamnă,/ Și-ai s-asculți cum cornul vântului mereu/ Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.// Pe când eu voi trece sub castani roșcați,/ Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,/ Și-or să mi se stingă pașii cadențați –/ În nisip, scrâșnită, lașă remușcare...” („Dans). Şi mai ales acesta, postum, un crochiu, o eboşă care sugerează încotro ar fi putut evolua poetul, trăind: „Crâmpeie de idei neterminate,/ Și-un zbor de păsări albe și un vis/ Și cântecul sunat pe jumătate/ Despre-un tărâm ce încă nu-i descris.// Iar liniștea, în cadențare fină,/ S-a mlădiat smerită peste burg/ Și te topești și curgi fără pricină,/ felină ceară, dragoste-n amurg.” („Ceară).
la care te referi, Cezar, n-a fost sters de nimeni, a disparut in timp ce se lucra la site. a fost o eroare de sistem. nu doar textul tau a avut soarta asta. de ex.,si mie mi-a disparut unul, l-am repostat ulterior.
pentru textul : toamnă 3 deHei, Ioana! Să știi că ai idei bune. Uite, las și eu un text.. O chestie să îți spun: nu există maeștrii pe acest site, ceea ce probabil e și normal pt început, iar novice..nu sunt decât eu. Mai e încă cineva, dar fără nici un text sau comentariu. Așadar mă simt vedetă!! EU SUNT NOVICELE! Aruncați cu pietre! Lăsând gluma la o parte, e un site interesant, dar scorțos rău de tot. Așa și trebuia. Iată textul scris într-un moment de nebunie. Am ales greu. Cristale de abientin, ca lacrimi, pe scoarță se preling, Făcând slalom printre lucruri abiotice, dar verzi. Copilul abject al unei dame cu picioarele drepte Și-a făcut abonament la o revistă pentru copii handicapați; Folosind un abrazor pe post de netezitor al gândurilor, El rașchetează abuziv printre sentimente, Abrutizându-se molcom, fără să știe ce face. Pierdut în abandon, copilul devine matur, Capabil de abstinența permanentă a sufletului, Folosindu-se de cuvinte abstracte în locul celor simple Și, până la urmă, cade în ambiguitatea nocturnă. El are din abundență lacrimi, dar și le păstrează. Cerul e absurd cu imensitatea lui apogeică; În jur, atmosfera divulgă aburii ascunși. Cred că mă lovise tâmpenia, de m-am aruncat în asemenea cuvinte.;) Toate cele bune!
pentru textul : ce am scris "atunci" desa nu va permiteti sa ma porecliti. madam nu sunt. si, da, am o intelegere liniara despre text. sunt sigura ca poezia dvs ascunde multe profunzimi indescifrabile. in planuri planuri. deci, nu mai implic prea adinc. ma tem ca n-o sa pot iesi inapoi. am citit acum textul, arata mai bine.
pentru textul : de ce ar trebui deO singura observatie (care, la Virgil, "este" doua): 'Nimic nu ai și totul îți lipsește.' mi se pare redundant. Dar, uitandu-ma mai bine, redundanta asta nu "esista". Si uite asa raman si fara ea
pentru textul : Trăiesc zilele fericite ale vieții mele, Julietta dealma, multumesc de trecere! am scos strofa, care chiar este in plus, la o citire mai atenta.
pentru textul : Nicht hinauslehnen deAtenție la redactarea textului: "frunze de potrocal", "Nu-mi trebe"...
pentru textul : De ziua mea... deCred că ştii povestea cu al patrulea mag :)
Foarte inspirată peniţa! Ai imbinat perfect mai multe simboluri, teme, motive, iar mesajul e unul care transpare cu blândeţe: să fim mai buni, mai iertători, mai luminoşi. Am remarcat pata de cerneală şi cred voi scrie un haiku.
Si da, poetul este/trebuie să fie acel crai de la răsărit.
La mulţi ani de poezie, Vlad, cu oameni frumoşi prin preajmă!
La mulţi ani de poezie tuturor crailor şi crăiţelor :) de pe H!
pentru textul : trei crai de la răsărit depersonal nu gust stilul acesta de "gothic galbui si evanescent", desi este si asta o forma de exprimare. cred ca se poate scrie si asa dar iti trebuie o abilitate aparte ca sa nu se strice proportia si sa cazi in siropos. asocierea intre "chipul lui Crist", "aripi de ingeri" si "nanosecunde" e total airea estetic vorbind vad ca este scrisa mai demult, deci probabil are valoare personala
pentru textul : nevăzuta specie umană dePagini