interesanta "povestea" si cred ca s-ar putea spune multe. eu am participat doar la o singura Virtualie si cred ca exista ceva acolo ce nu poate fi transpus in cuvinte. este oare cuvintul "emulatie" potrivit? imi aduce aminte (daca pot spune asta) de spiritul cafenelor pariziene, de camaraderia boema a poetilor, pictorilor, muzicienilor si artistilor in harlem, san francisco sau weimar. e un talent sa poti incuraja arta in formele ei nascinde dar e si un mai mare talent sa ii poti face pe artisti, aceasta sub-specie ciudata de homo sapiens, sa interactioneze si sa scoata arta din ei. ca o observatie tehnica pentru emilian. pentru ca pozele au o rezolutie destul de slaba probabil ca nu ar fi fost nevoie sa le maresti asa de mult ci sa le pastrezi la o dimensiune ceva mai mica. asta ar fi ajutat si la pastrarea claritatii lor precum si la nestricarea frameworkului. thanks again emil.
tata cosorul timpului i-a decupat vioara din piept și-a îngropat-o adânc în humă de atunci dorul hemoragic lovește strunele deconectate și tăcerea toarnă munți de sare peste inima dezvelită dintr-o dată mai verde iarba de-acasă foșnește doină și îmi cuprinde glezna în pumni de atunci
sofism? un adevarat reflex conditionat! Ceea ce in logica noastra standard (aristotelica) - dar nu si in alea mai recente de le zice "paraconsistente" (in unele dintre ele necontradictia fiind inlocuita, de exemplu, cu "complementaritatea" dar si cu altele mai fistichii) este "sofism", in logica budista - care, fie vorba intre noi, e la fel de "logica" ca si alea ale noastre (nu ma apuc acum sa-ti citez tot soiul de surse ca sa fac pe nebunu - si totusi iti voi spune numai de una, a lui Stcherbatsky "Logica budista"), nu mai este sofism deoarece are alte tipuri de silogisme. Mai bine - si daca chiar te intereseaza subiectul - mi-ai face o vizita. Am o parte din biblioteca plina de carti pe tema asta (unele trase la xerox de pe vremea impuscatului primite de la Sergiu AlGeorge; altele procurate recent de la sursa, din Biblioteka Buddhica din India, prin internet). Sorry! Uite ca m-am infierbantat. Al tau, Gorun
Nu pot să nu spun că nu apreciez în mod special autenticitatea răspunsului lui Sixtus. Este fantastic prin subiectivismul său. Și parcă e menit să îmbine „absolutismul” lui Cailean cu „actualismul” Flabrei. Dar poate că tocmai de aceea reușește să spună atît de mult în atît de puțin. Asta mă face să cred că „nebunia” sau „tîmpenia” de care sînt acuzați poeții își are originea nu doar în aprecierea îndeletnicirii de a scrie poezie și poate mai întîi de toate în neînțelegerea stării de a fi poet. Iar asta mă duce cu gîndul la faptul că nimeni nu devine poet pentru că scrie poezie ci scrie poezie pentru că eventual descoperă că este poet. La fel cum decoperi că ești bărbat sau femeie. Dar despre controversa vis a vis de „tîmpeniile” poeților poate în altă polemică. **** Cînd am întrebat care este rostul poeziei nu m-am gîndit neaparat la utilitarism ci pur și simplu la rost. Prin rost înțelegîndu-se „locus și funcție”. Se poate spune că societatea nu a descoperit încă rostul poeziei după cum nu a descoperit încă rostul multor alte lucruri în decursul istoriei? Și de aceea o tratează ca pe un lux sau ca pe un mod de petrecere a timpului liber?
m-ai amuzat teribil bobadil. totul dar mai ales finalul a sunat precum un secretar de CAP în plenara de la județ. scurt și cu conștiință de clasă. adică de pătură. că țărănimea era pătură. socială. acu' să nu zici că te fac țăran. numa' ziceam și eu.
Mulțumesc de păreri, Ela. Venind din partea ta trebuie să le acord atenție. Deocamdata îmi place "inoroagei", e aici un amestec pe care încă nu-l deslușesc pe deplin: un amestec între ființa fantasmagorică pe de o parte, pe de alta, așa spus, aduce și a înjurătură. Dacă se va decanta doar primul sens, atunci da, ai dreptate "licornei" e mai potrivit. Apoi, cu "toamna" de acolo... e singura împlântare în real a poemului, singura referință concretă, foarte scurtă, și poate trece ușor neremarcată de mulți, și țin să rămână și asta, dar mi-ai dat de gândit. E singura cauzalitate ce funcționeză acolo. Fără "că e toamnă" am impresia că se dezagreghează cam tot. E un firav liant; citită cu un ton mai jos coboară poezia din imaginar în actual: cineva trăiește acolo, în toamna aia.
Alma, foarte bune observațiile tale. Tocmai prelucram "optzecismele" și eliminam "firele de nisip" în plus așternute de mine ici-colo. E încadrat aici la experiment pentru că nu consider că acum scriu poezie. Poate că aici se pot încadra de fapt toate textele mele. Mulțumesc pentru că ai simțit forța interioară.
Sunt puţin descumpănită citind acest haiku, vreau să spun că are forţa să mă surprindă, ceea ce consider că este o calitate a haikuului. Gâza urcă pe un fir care altfel ar fi capcană, dar aici pare a fi inversul, are rol de sprijin în ascensiune. Spaţiul ce rămâne în sens pozitiv gol în acest haiku, ceea ce lasă loc interpretării, sugestiei, meditaţiei cititorului, este nu doar faptul că firul de paing este ca o scară (o inversare a ordinii normale a firii), ci şi faptul că porumbul e înclinat iar firul e drept, ambele urmând legea gravitaţiei în sens propriu, personalizat. Porumbul înclinat mai poate sugera şi capcanele nedrepte uneori ale sorţii, fiindcă micuţa gâză, deşi urmează un drum drept, poate ajunge victima proprei sale "corectitudini". Cum s-ar spune drumul spre iad e uneori pavat cu bune intenţii.
În ansamblu acest haiku este frumos, înţelept, comprehensiv, conţine valori estetice tradiţionale, o deschidere spre anotimpul cu roade, pradă şi prădători în care încă ne aflăm.
am să te întreb, retoric deh!, citând din Alina Manole pe vremea când mi s-a pus aceeași întrebare, deci nu o lua la modul personal, ci generic:) unde e poezia? blasfemiei tăcute e un epitet deplorabil, retrograd și sunt destule adjective mai sugestive, în top cu penibil. oglinda nemuritului ibidem în rest, balast în frunte cu femei orajele iar dacă tu numești această înșiruire de cuvinte aforism, îmi rezerv dreptul de a improviza și a reveni asupra întrebării din preambul: unde e aforismul?tot retoric, desigur:)
textul are parți bune și mai puțin împlinite. îmi place, în mod deosebit "caut chiștoace prin scrumieră ca o pasăre ce scurmă pămîntul". se evidețiază din întreg. dacă tot textul ar fi fost așa...
Virgil, chiar nu ştiu de ce lungimea sau scurtimea unui text paote fi motiv de dezamăgire. Finalul, nu ştiu, tind să nu fiu de acord cu tine, fie şi pentru că melodrama, în sensul ei primordial, există în orice text încă din momentnul scrierii lui, aşadar, pâna la urmă, ea depinde de expresie; iar aici, nu cred c-am dat chix. Dar asta e părerea mea.
Cristina, remarc intuiţia ta. Nu doar referitor la stradă, ci şi la modul de-a scinda fragmentele pe axa sensului unitar. Şi asta nu-i de ici de colo de dincolo.
Paul, mie îmi place finalul. Şi tot subiectiv vorbesc, evident. Ma voi gândi la un surogat pentru acel verb.
Legat de primul vers... aveam nevoie de o idee a captivitatii care sa sustina un tablou(sens propriu). E drept ca am prezentat-o slab. O sa ma gandesc la o reformulare. La "Anestezia pasilor... calc unii" e o solutie fortata (ca dovada ca nu e impusa de versul calsic, este singurul vers care e aritmic... dar am insistat pe ideea de a nu simtii pasii, de a calca pe ei ). Multumesc de trecere, comentariu si "distinctie". Ialin
Nu prea-mi place începutul aforistic, sentenţios, chiar dacă pare subiectiv, deci nu are pretenţia adevărului. Nu-mi plac la nivel aritstic, nu neapărat la nivel ideatic.
În contrast însă, finalul e dezarmant de reuşit.
Aş mai spune vorbe, dar ar fi flori de tei pe după nuc, cred.
ai dreptate Emil. poemul e vechi, din vremurile mele incepatoare in ale scrisului. agreez cu tot ce spui si nu argumentez. astazi insa, o natiune de peste trei sute de milioane de oameni sarbatoresc thanksgivingul, ziua multumirii si nu e rau in ocazii festive, ca aceasta, sa ne aliniem gandurile in directia in care trebuie. poemul e 100% crestin, nu cred ca zgarie urechile celor carora ii este dedicat si eu nu cred ca este eminescian. chiar ca este departe de a fi eminescian. la o audienta mai putin sofisticata cum e cea de pe siturile literare acest poem si altele ca el, pare a fi sofisticat, cu asocieri de cuvinte dincolo de limbajul de casa. unii ma roaga sa si traduc ceea ce scriu... in fine, fiecare cu parerea lui. recunosc in fata voastra simplitatea lui, dar hai sa fim multumitori cand multumirea bate la usa ( when thanksgiving is due ).
Mie mi-a placut textul... e sincer si curat, o poveste care are multe multe de povestit. Nimic remarcabil, insa. Dar asta e problema acestui autor care nu sare mai departe de genunchiul broastei in poezie. Laurentiu Belizan este cel mai superb mediocru pe care l-am citit in ultimii ani. Si am citit aproape tot ce a postat pe aici si pe aiurea. Asta e BELIZAN Andu
e greșeala mea, Adrian! probabil că afirmând "e multă împovărare" A. aka Andu (nu e reglată pecetea), la lumina lumânărelelor (în stânga pentru vii, în dreapta pentru morți) dintr-un adânc de noapte, a concis prelung cele de mai sus. de unde se deduce și ciocnirea frontală cu skype et blah blah. îi mulțumesc pentru aplecare!
Îmi pare rău să vin așa, la urmă, să dau cu bâta în baltă ar spune poate unii.
Un bun prieten de lectură îmi spunea, odată, că e ușor a scrie vorbe ce din coadă or să sune... vorbele astea nu sună nici măcar din coadă.
Să exemplific totuși, deși textul abundă
... niciodată iarna nu fu mai abstractă...
ce pot sa mai zic?
niciodata iarna nu fu e de ajuns, iarna fu sau nu fu, nu contează... ajunge!
Mi-as dori sa vad mai multe poeme valoroase promovate pe H.
Acest text este doar mediocru în opinia mea.
Emile, imi place ritmul poemului, ma duce intr-un fel cu gandul la my all time favourite van morrison... all that blues! O singura observatie: cred ca gerunziul se scrie cu î nu cu â, dacă tot scrii după normele noi, nu ca alti editoril de aici de pe Hermeneia :-) Si un gand care-mi vine ca o amintire de la un Bobadil Siegfried uitat prin sertare: Am sa ma-nchid in umbra mea prelunga Ca intr-un sarcofag fara comori Si-am sa te-astept vaduva mea niebelunga Sa ma trezesti cu razbunarea ta in zori Andu
"se deschid lacăte numai la ore fixe închidem inventarul culorilor nu mai e loc pentru vorbe de fum" Asta spune, cu un fel de rabdare stoica - autoarea. Merita sa aiba lumea incredere intr-un astfel de inceput poetic. Pentru aceasta minuscula iesire din anonimat - o penita. Dancus
dantelareasa ioana nu are buricele degetelor insangerate de la ac. are bataturi in palma de la manerul sabiei. :) multumesc ca te-ai oprit asupra acestui text al modestiei.
uite ca nu vad. dar ceea ce nu vezi tu (poate din graba, graba de a spune ce crezi tu ca e adevarul) este ca acolo nu am scris (asa cum gresit citezi tu) causul palmelor lui dumnezeu ci "causul palmei lui dumnezeu". probabil varianta ta poate fi perceputa ca si comerciala. nu insa si a mea, care are (prin singularitate) o altfel de simbolistica. deci, pe viitor sa te uiti mai bine. si ai sa "vezi"
ei...asta e intrebarea: cum-ul sau ce-ul.
si raspunsul meu este: ce-ul.
acel "cum", Adrian, este mult, mult prea tributar modei, curentelor, generatiilor, etc. cine construieste pornind de acolo, ramane nu cu o casa, ci cu poleiala de pe pereti, care dureza...pana la prima ploaie.
imi pare rau ca nu pot zabovi mai mult pe subiect, sunt foarte obosita si-ntr-o criza teribila de timp. dar te invit sa discutam, daca vrei, dupa Craciun. :)
El-e-na: o poveste este fiecare viață; în spțiu, nu există nici "sus", nici "jos", există aici și acum, poate, așa cum spui tu, un "impuls"...; și nu te înclina, stai dreaptă :). cu drag, Vasile Munteanu
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Un text ca o lungă aşteptare, o tristeţe pietrificată... Merită recitit.
pentru textul : nada te turbe deI'm watching you:) nice! go go:)!
pentru textul : viitorul ochilor în lume deCristina Ştefan, ceea ce ai scris mai sus, nu aduce cumva a atac la persoană ? "scabros pana la prostie! l-am tratat ca atare!". Ce e asta?
pentru textul : prostul nu e prost destul... deinteresanta "povestea" si cred ca s-ar putea spune multe. eu am participat doar la o singura Virtualie si cred ca exista ceva acolo ce nu poate fi transpus in cuvinte. este oare cuvintul "emulatie" potrivit? imi aduce aminte (daca pot spune asta) de spiritul cafenelor pariziene, de camaraderia boema a poetilor, pictorilor, muzicienilor si artistilor in harlem, san francisco sau weimar. e un talent sa poti incuraja arta in formele ei nascinde dar e si un mai mare talent sa ii poti face pe artisti, aceasta sub-specie ciudata de homo sapiens, sa interactioneze si sa scoata arta din ei. ca o observatie tehnica pentru emilian. pentru ca pozele au o rezolutie destul de slaba probabil ca nu ar fi fost nevoie sa le maresti asa de mult ci sa le pastrezi la o dimensiune ceva mai mica. asta ar fi ajutat si la pastrarea claritatii lor precum si la nestricarea frameworkului. thanks again emil.
pentru textul : un fel de poveste deȘi iartă întârzierea răspunsului...
pentru textul : Haiku detata cosorul timpului i-a decupat vioara din piept și-a îngropat-o adânc în humă de atunci dorul hemoragic lovește strunele deconectate și tăcerea toarnă munți de sare peste inima dezvelită dintr-o dată mai verde iarba de-acasă foșnește doină și îmi cuprinde glezna în pumni de atunci
pentru textul : ce am scris "atunci" desofism? un adevarat reflex conditionat! Ceea ce in logica noastra standard (aristotelica) - dar nu si in alea mai recente de le zice "paraconsistente" (in unele dintre ele necontradictia fiind inlocuita, de exemplu, cu "complementaritatea" dar si cu altele mai fistichii) este "sofism", in logica budista - care, fie vorba intre noi, e la fel de "logica" ca si alea ale noastre (nu ma apuc acum sa-ti citez tot soiul de surse ca sa fac pe nebunu - si totusi iti voi spune numai de una, a lui Stcherbatsky "Logica budista"), nu mai este sofism deoarece are alte tipuri de silogisme. Mai bine - si daca chiar te intereseaza subiectul - mi-ai face o vizita. Am o parte din biblioteca plina de carti pe tema asta (unele trase la xerox de pe vremea impuscatului primite de la Sergiu AlGeorge; altele procurate recent de la sursa, din Biblioteka Buddhica din India, prin internet). Sorry! Uite ca m-am infierbantat. Al tau, Gorun
pentru textul : Axis Mundi deNu pot să nu spun că nu apreciez în mod special autenticitatea răspunsului lui Sixtus. Este fantastic prin subiectivismul său. Și parcă e menit să îmbine „absolutismul” lui Cailean cu „actualismul” Flabrei. Dar poate că tocmai de aceea reușește să spună atît de mult în atît de puțin. Asta mă face să cred că „nebunia” sau „tîmpenia” de care sînt acuzați poeții își are originea nu doar în aprecierea îndeletnicirii de a scrie poezie și poate mai întîi de toate în neînțelegerea stării de a fi poet. Iar asta mă duce cu gîndul la faptul că nimeni nu devine poet pentru că scrie poezie ci scrie poezie pentru că eventual descoperă că este poet. La fel cum decoperi că ești bărbat sau femeie. Dar despre controversa vis a vis de „tîmpeniile” poeților poate în altă polemică. **** Cînd am întrebat care este rostul poeziei nu m-am gîndit neaparat la utilitarism ci pur și simplu la rost. Prin rost înțelegîndu-se „locus și funcție”. Se poate spune că societatea nu a descoperit încă rostul poeziei după cum nu a descoperit încă rostul multor alte lucruri în decursul istoriei? Și de aceea o tratează ca pe un lux sau ca pe un mod de petrecere a timpului liber?
pentru textul : Ce rost are poezia? dem-ai amuzat teribil bobadil. totul dar mai ales finalul a sunat precum un secretar de CAP în plenara de la județ. scurt și cu conștiință de clasă. adică de pătură. că țărănimea era pătură. socială. acu' să nu zici că te fac țăran. numa' ziceam și eu.
pentru textul : despre poezie deMulțumesc de păreri, Ela. Venind din partea ta trebuie să le acord atenție. Deocamdata îmi place "inoroagei", e aici un amestec pe care încă nu-l deslușesc pe deplin: un amestec între ființa fantasmagorică pe de o parte, pe de alta, așa spus, aduce și a înjurătură. Dacă se va decanta doar primul sens, atunci da, ai dreptate "licornei" e mai potrivit. Apoi, cu "toamna" de acolo... e singura împlântare în real a poemului, singura referință concretă, foarte scurtă, și poate trece ușor neremarcată de mulți, și țin să rămână și asta, dar mi-ai dat de gândit. E singura cauzalitate ce funcționeză acolo. Fără "că e toamnă" am impresia că se dezagreghează cam tot. E un firav liant; citită cu un ton mai jos coboară poezia din imaginar în actual: cineva trăiește acolo, în toamna aia.
pentru textul : La margine deAlma, foarte bune observațiile tale. Tocmai prelucram "optzecismele" și eliminam "firele de nisip" în plus așternute de mine ici-colo. E încadrat aici la experiment pentru că nu consider că acum scriu poezie. Poate că aici se pot încadra de fapt toate textele mele. Mulțumesc pentru că ai simțit forța interioară.
pentru textul : concert fără orchestră și pian deSunt puţin descumpănită citind acest haiku, vreau să spun că are forţa să mă surprindă, ceea ce consider că este o calitate a haikuului. Gâza urcă pe un fir care altfel ar fi capcană, dar aici pare a fi inversul, are rol de sprijin în ascensiune. Spaţiul ce rămâne în sens pozitiv gol în acest haiku, ceea ce lasă loc interpretării, sugestiei, meditaţiei cititorului, este nu doar faptul că firul de paing este ca o scară (o inversare a ordinii normale a firii), ci şi faptul că porumbul e înclinat iar firul e drept, ambele urmând legea gravitaţiei în sens propriu, personalizat. Porumbul înclinat mai poate sugera şi capcanele nedrepte uneori ale sorţii, fiindcă micuţa gâză, deşi urmează un drum drept, poate ajunge victima proprei sale "corectitudini". Cum s-ar spune drumul spre iad e uneori pavat cu bune intenţii.
pentru textul : Haiku deÎn ansamblu acest haiku este frumos, înţelept, comprehensiv, conţine valori estetice tradiţionale, o deschidere spre anotimpul cu roade, pradă şi prădători în care încă ne aflăm.
am să te întreb, retoric deh!, citând din Alina Manole pe vremea când mi s-a pus aceeași întrebare, deci nu o lua la modul personal, ci generic:) unde e poezia? blasfemiei tăcute e un epitet deplorabil, retrograd și sunt destule adjective mai sugestive, în top cu penibil. oglinda nemuritului ibidem în rest, balast în frunte cu femei orajele iar dacă tu numești această înșiruire de cuvinte aforism, îmi rezerv dreptul de a improviza și a reveni asupra întrebării din preambul: unde e aforismul?tot retoric, desigur:)
pentru textul : aforism detextul are parți bune și mai puțin împlinite. îmi place, în mod deosebit "caut chiștoace prin scrumieră ca o pasăre ce scurmă pămîntul". se evidețiază din întreg. dacă tot textul ar fi fost așa...
pentru textul : Implozii deVirgil, chiar nu ştiu de ce lungimea sau scurtimea unui text paote fi motiv de dezamăgire. Finalul, nu ştiu, tind să nu fiu de acord cu tine, fie şi pentru că melodrama, în sensul ei primordial, există în orice text încă din momentnul scrierii lui, aşadar, pâna la urmă, ea depinde de expresie; iar aici, nu cred c-am dat chix. Dar asta e părerea mea.
Cristina, remarc intuiţia ta. Nu doar referitor la stradă, ci şi la modul de-a scinda fragmentele pe axa sensului unitar. Şi asta nu-i de ici de colo de dincolo.
Paul, mie îmi place finalul. Şi tot subiectiv vorbesc, evident. Ma voi gândi la un surogat pentru acel verb.
Mulţumesc tuturor pentru timp!
pentru textul : de n luate câte două deLegat de primul vers... aveam nevoie de o idee a captivitatii care sa sustina un tablou(sens propriu). E drept ca am prezentat-o slab. O sa ma gandesc la o reformulare. La "Anestezia pasilor... calc unii" e o solutie fortata (ca dovada ca nu e impusa de versul calsic, este singurul vers care e aritmic... dar am insistat pe ideea de a nu simtii pasii, de a calca pe ei ). Multumesc de trecere, comentariu si "distinctie". Ialin
pentru textul : Desculț deNu prea-mi place începutul aforistic, sentenţios, chiar dacă pare subiectiv, deci nu are pretenţia adevărului. Nu-mi plac la nivel aritstic, nu neapărat la nivel ideatic.
În contrast însă, finalul e dezarmant de reuşit.
Aş mai spune vorbe, dar ar fi flori de tei pe după nuc, cred.
pentru textul : the terminal deai dreptate Emil. poemul e vechi, din vremurile mele incepatoare in ale scrisului. agreez cu tot ce spui si nu argumentez. astazi insa, o natiune de peste trei sute de milioane de oameni sarbatoresc thanksgivingul, ziua multumirii si nu e rau in ocazii festive, ca aceasta, sa ne aliniem gandurile in directia in care trebuie. poemul e 100% crestin, nu cred ca zgarie urechile celor carora ii este dedicat si eu nu cred ca este eminescian. chiar ca este departe de a fi eminescian. la o audienta mai putin sofisticata cum e cea de pe siturile literare acest poem si altele ca el, pare a fi sofisticat, cu asocieri de cuvinte dincolo de limbajul de casa. unii ma roaga sa si traduc ceea ce scriu... in fine, fiecare cu parerea lui. recunosc in fata voastra simplitatea lui, dar hai sa fim multumitori cand multumirea bate la usa ( when thanksgiving is due ).
pentru textul : Poemul mulțumirii deMie mi-a placut textul... e sincer si curat, o poveste care are multe multe de povestit. Nimic remarcabil, insa. Dar asta e problema acestui autor care nu sare mai departe de genunchiul broastei in poezie. Laurentiu Belizan este cel mai superb mediocru pe care l-am citit in ultimii ani. Si am citit aproape tot ce a postat pe aici si pe aiurea. Asta e BELIZAN Andu
pentru textul : cum să prinzi luna în zona 51 dedăguță parodia. ba chiar reușită
pentru textul : scurt îndemn la cine știe ce dee greșeala mea, Adrian! probabil că afirmând "e multă împovărare" A. aka Andu (nu e reglată pecetea), la lumina lumânărelelor (în stânga pentru vii, în dreapta pentru morți) dintr-un adânc de noapte, a concis prelung cele de mai sus. de unde se deduce și ciocnirea frontală cu skype et blah blah. îi mulțumesc pentru aplecare!
pentru textul : printre oamenii cu riduri oblice deÎmi pare rău să vin așa, la urmă, să dau cu bâta în baltă ar spune poate unii.
pentru textul : iarna întârzie la un film deUn bun prieten de lectură îmi spunea, odată, că e ușor a scrie vorbe ce din coadă or să sune... vorbele astea nu sună nici măcar din coadă.
Să exemplific totuși, deși textul abundă
... niciodată iarna nu fu mai abstractă...
ce pot sa mai zic?
niciodata iarna nu fu e de ajuns, iarna fu sau nu fu, nu contează... ajunge!
Mi-as dori sa vad mai multe poeme valoroase promovate pe H.
Acest text este doar mediocru în opinia mea.
nu observasem.
pentru textul : Paper heart de Sydney Krivenko deEmile, imi place ritmul poemului, ma duce intr-un fel cu gandul la my all time favourite van morrison... all that blues! O singura observatie: cred ca gerunziul se scrie cu î nu cu â, dacă tot scrii după normele noi, nu ca alti editoril de aici de pe Hermeneia :-) Si un gand care-mi vine ca o amintire de la un Bobadil Siegfried uitat prin sertare: Am sa ma-nchid in umbra mea prelunga Ca intr-un sarcofag fara comori Si-am sa te-astept vaduva mea niebelunga Sa ma trezesti cu razbunarea ta in zori Andu
pentru textul : Contuzii de"se deschid lacăte numai la ore fixe închidem inventarul culorilor nu mai e loc pentru vorbe de fum" Asta spune, cu un fel de rabdare stoica - autoarea. Merita sa aiba lumea incredere intr-un astfel de inceput poetic. Pentru aceasta minuscula iesire din anonimat - o penita. Dancus
pentru textul : O deltă aparentă dedantelareasa ioana nu are buricele degetelor insangerate de la ac. are bataturi in palma de la manerul sabiei. :) multumesc ca te-ai oprit asupra acestui text al modestiei.
pentru textul : Manierism cu Scena de Gen deEmi -
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur de"e una din zilele acelea cînd mă întreb
de ce după o noapte împărțită la doi
dimineața pielea miroase a celălalt" ?
uite ca nu vad. dar ceea ce nu vezi tu (poate din graba, graba de a spune ce crezi tu ca e adevarul) este ca acolo nu am scris (asa cum gresit citezi tu) causul palmelor lui dumnezeu ci "causul palmei lui dumnezeu". probabil varianta ta poate fi perceputa ca si comerciala. nu insa si a mea, care are (prin singularitate) o altfel de simbolistica. deci, pe viitor sa te uiti mai bine. si ai sa "vezi"
pentru textul : coborîrea din tablou deei...asta e intrebarea: cum-ul sau ce-ul.
si raspunsul meu este: ce-ul.
acel "cum", Adrian, este mult, mult prea tributar modei, curentelor, generatiilor, etc. cine construieste pornind de acolo, ramane nu cu o casa, ci cu poleiala de pe pereti, care dureza...pana la prima ploaie.
imi pare rau ca nu pot zabovi mai mult pe subiect, sunt foarte obosita si-ntr-o criza teribila de timp. dar te invit sa discutam, daca vrei, dupa Craciun. :)
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei deEl-e-na: o poveste este fiecare viață; în spțiu, nu există nici "sus", nici "jos", există aici și acum, poate, așa cum spui tu, un "impuls"...; și nu te înclina, stai dreaptă :). cu drag, Vasile Munteanu
pentru textul : să-rut în-ger dePagini