Doamne, ai milă... Am retrăit acele clipe de coșmar și n-am uitat nimic din ceea ce-a fost atunci! Nu putem decât să păstrăm în liniște, un moment de reculegere.

Așa cum i-am raspuns lui Boba la un com. al lui anterior la alt text al meu, e vorba de un infern în care, prin 2004, jucȃndu-mă, am intrat din greșeală. Și acum îl traversez cu o anumită detașare auto-ironică (ce m-aș face fără ea?!). Există vre-o ieșire? Parcă, pe undeva, o întrezăresc vag. Dar trebuie, mai întȃi, „să beau paharul pȃnă la fund”. Cu speranța (complet iluzorie) că poate va fi util și pentru alții. Acest prim dialog cu Krishnamurti cred ca ar putea constitui un mic prim pas spre ieșire. Interesant pentru mine este ca acest mod de a scrie imi da posibilitatea ca, fara a contrazice in esenta pe cel cu care discut (care, de obicei, nu mai e printre noi dar, fiind „virtual”, vede cam tot ce se mai intampla acum pe aici) sa-l mai și provoc din cȃnd în cȃnd pentru a vedea cum face fata noilor „provocari”. Și, uneori, sa incerc chiar sa-l pun in incurcatura pentru a-mi strecura, printre randuri propriile mele ganduri. Jocul devind destul de interesant deoarece, inventand – vorba Biancăi – și tot soiul de alți preopinenți pot să-i pun pe ei să facă acest lucru iar eu, imparțial ca tot romȃnul (pe post de moderator care-și păstrează neutralitatea) să dau dreptate celui care mi se pare ca o are. Si, mai adug ceva, ceva pe care l-am mai spus și îl repet: eseistul (prost, bun – asta rămȃne la latitudinea cititorilor) urmează un itinerar nesigur, întortocheat și ne invită să-l urmăm cum încearcă să defrișeze, tăindu-și drumul prin desiș. Și dacă o astfel de cale se va dovedi că dă într-o fundătură, acesta e un risc frumos, asumat. Ȋn plus, în cazul meu, este - într-un fel – o treabă mai mult decȃt esențială (dacă se poate admite un astfel de pleonasm) avȃnd în vedere vȃrsta mea „fragedă” care ma face să mă pregătesc intens pentru cea mai fascinantă (ultimă) întȃlnire. Vă transmit amȃnduora, precum altor eventuali care vor avea răbdarea să se aplece asupra textelor mele, cele mai bune gȃnduri de care sunt în stare, Gorun

ador poeziile portret, cum de altfel imi place sa studiez oamenii cand sunt pe strada, atat cat pot sa observ in trecerea grabita, cate un chip ramane imprimat pe retina...asa cum bunica ta magica, cu dorul ei ancestral, cu drumul ei scriindu-si istoria prin ochii copilului din tine, frumos, frumos, Otillia!

dacă nu știi, află, caută, descoperă, inventează sau întreabă pe alții.

Cum adica Bacovia parea simplu? Bacovia miza pe un lirism dureros si sumbru, inspirat din Baudelaire, cum adica parea simplu? Bacovia avea ritm, rima, repetitie, culoare, stare. Poezia prin definitie inseamna expresivitate, mesaj concentrat, finete, incantare, metafora, mesaj, filozofie, idee, imagine, tocmai prin aceste calitati se DEOSEBESTE de banalele versuri pe care oricine le poate asterne pe hartie. Unde e finetea in poemul se mai dus? Mama mea o sa ma inveleasca cu patura... sa fim seriosi.

EVIDENT, este FIRESC sa te exprimi cum simti, dar nu inseamna ca tot ceea ce simti trebuie sa si scrii. Ca orice fleac pe care il simti trebuie sa-l spui si altora. Aici intervine autocenzura serioasa. Aici intervin calitatile unui poet, care scoate in evidenta ceea ce simte, apeland la calitatile magice ale talentului sau. De retinut.

Lea, nu lua prea in serios ale mele comentarii... nu sunt nici pe departe nimerit pt critica literara si nici nu scriu mai bine decat tine (ba scriu chiar mai prost, probabil). cineva de pe site a spus ca ai cel mai mare potential de pe aici... dar trebuie lucrat. matei h

e că epitetele nu încarcă, descrierea nu oboseşte, condeiul nu transpiră. frumos scris, domnule! ca şi recomandare, poţi să încerci şi tu să postezi cu paragrafe unitare, prin comanda "justify", codul HTML al Hermeneii permite acest lucru. mie mi-a reuşit şi chiar sunt mulţumită :)

e interesant cum traduci liric vorbind, tocmai trecerea succesivă dintr-o stare în alta, diversificarea obiectelor, culorilor, imponderabilitatea tuturor lucrurilor in această lume care plutește, aparenta derivă a vieții însăși. Lumina. Creația.

da, dau peniță, a doua pentru autor azi. dar nu pot trece peste tehnica impecabilă. cu o singură obiecțiune:
m-aș opri aici: Aş vrea sã-mi ieşi din gânduri şi-apoi sã mã-nţelegi. restul e superb!

Nicio problema Cristina, multumesc frumos pentru trecere!

Frumoase ticluiri " apun drumuri cu luminile stinse" "am putea fi noi dacă ne-am întinde mai tare" Cu mentiune speciala pentru "scrâșnet" -ul acela atat de sonor, cum numai o femeie il poate sugera. Multe locuri comune dar si viata face parte din aceeasi categorie, nu-i asa? Si sa nu uit, titlul este reusit si poate ca ar putea fi asezat pe coperta unui volum.

mulțumesc pentru observații și citire. sper că penița a fost acordată textului și nu mie.

Virgil iti multumesc de trecere si de sugestie. Te mai astept Djamal

aveti amandoi dreptate. :)