sincer, incep si eu sa nu mai deosebesc vacile de gaini, in contextul vanarii puterii din dosarul" trofeul calitatii". ironic spus calitatii, mai ironic mi se pare cum parodia asta s-a mulat pe un tragico-comic, banuiesc eu negandit in prima instanta. sa fim seriosi, singurul cuvant care mai lipseste din text este preaobisnuitul "manea". banuiesc ca marga a decis sa mai schimbe placa. insa mie tot imi aduce a manelistic si prost gust.
"vino tu doamne să vedem
ce este stricat și ce mai e bun
din ferma animalelor" - sa zicem ca te-ai referit la valeriu sterian cu al lui slagar vino Doamne. pacat ca nu ti-a iesit profunzimea si nici puterea versului. tot ce ai facut aici a fost sa parodiezi, intr-un stil foarte prost, atat o poezie de suflet( de parca te-a deranjat asta vreodata) creandu-ti ca pretext ouale arestate ale lui nastase, folosindu-te si de cateva elemente mai culturale care deh, dau bine la urechea celui care stie.
Imagini interesante. Pământul se învârtește în jurul axei sale, e adevărat, o stare poetica existenta în poemele tale, unele versuri le-aș angaja în transmitere de mesaj, altfel. Frumos zis:
"cuvintele mi s-au părut niște ierburi
cu care ne hrănim moartea încercând
să prelungim acest act până la infinit..."
dar eu as fi trimis cu aceste cuvinte, un altfel de mesaj :
"cuvintele îmi par ierburi,
...
hrănesc infinitul din noi"
Explicitarea asta "cu care ne ", forma verbului "sa prelungim" diluează emoția poetica ...
Djamal, îmi place sa te citesc.
Adina, îmi place acest mod de interacțiune poetică, când se expun puncte de vedere într-un mod elegant, rafinat, când preopinenții nu sunt animați decât de dorința de a-și formula convingerile estetice în conformitate cu propriul sistem de valori... Ceea ce se întâmplă în jurul acestui poem este un exemplu aș zice eu de modul în care ar trebui să se facă hermenutică sau să ajuți pe cineva să-și îmbunătățească creațiile, stilul. Mulțumesc și te aștept cu noi păreri ! Cu simpatie
Poem care induce o stare de melancolie, ca si cum ai asculta "Ploaie in luna lui marte" a lui Nichita Stanescu. Un fel de cer acoperit, un fel de dimineata dupa o noapte de nesomn cand iti bei cafeaua in fata unui geam deschis si nu te intereseaza deloc ziua care incepe. Mi-ar placea sa locuiesc intr-un astfel de poem. Sa ai pace, Dancus
Andreea, ai perfectă dreptate, și eu îmi reproșez același lucru: versurile prea lungi. Pesemne că era vreo boală de-a mea de pe vremea când am scris această poezie... cine-și mai aduce aminte? Dacă le voi lua vreodată la purecat și mai rămâne vreuna, atunci și din aceasta se vor "scurta" multe. Deocamdată las așa, ca să aibă sens comentariul tău pertinent. Mulțumesc de feed-back, confirmate părerile mele... Fabius, teleportarea fără avizare poate să fie derutantă, și-apoi niciodată nu știi cu singuranță de unde pleci și unde ajungi, sper numai să fi fost de bine de data aceasta, deși eu nu sunt atât de sigură. Mulțumesc și ție de trecere. Lucian, tendința mea ar fi să spun din prima: sunt de acord cu orice critică la obiect adusă acestui poem, în primul rând pentru că este atât de vechi (se fac aproape doi ani...) încât nu prea merită din partea mea o apărare prea serioasă... și în al doilea rând pentru că pe alocuri ai dreptate chiar (sic & smile). Nu aș mai folosi acum cuvântul "răsfirate" grrr... Dar vezi tu, apele sunt răsfirate "prin" stânci, nu "printre" (deci imaginea zic eu că e cu totul alta, și nimic dulceag aici), iar de întins ne întindeam noi, adică un eu și un el, și făcea legătura cu finalul primului vers. mai explicit: noi am putea fi poduri, dacă ne-am întinde (adică am "tinde") mai tare, peste apele care trec prin stânci. Cu ce sunt de acord este că aveam un stil mult prea ermetic atunci, și-mi plăcea la nebunie să induc în eroare așezând versurile ciudat, tăindu-le unde nu te aștepți. Senzația de "prea multe idei" vine de la ermetism, I guess. Și de la o ușoară tendință spre dicteu automat al memoriei. Care încă se mai practică serios în zilele noastre și de care te vei mai izbi, mai nuanțat, în ceea ce scriu și azi. Când mai scriu. Și iar sunt de acord cu tine: nu-i nimic clar. E ceva? De-aia îmi place mie mai mult proza. Dă impresia de soliditate, când de fapt păcăleala e și mai mare. Mulțumesc de trecere.
adriana, au contraire, dar asta e alta mancare de peste
virgil, e o incercare de a scoate la lumina sentimentul si starea poetica din orice, chiar si dintr o presupusa salata poetica. dar asta e doar pretext. iata ce nu vad unii. si nu pt ca au alta paradigma sau alte standarde, sixtus. ci pentru ca fie nu vor, fie le lipseste organul vederii.
iar faptul ca miroase a sorescu nu poate decat sa ma onoreze. a fost si ramane poetul meu preferat. iar I.B. a intuit asta
Ce-i de remarcat aici, din perspectiva mea, of cors, e dezvoltarea regresivă a discursului. Regresiv dpdv afectiv. Nu mai bat câmpii cu expresivitatea, ineditul, atitudinea vs atmosferă etc.
Aş tăia "roşie" din "marea roşie" şi "n"-ul din "suflet-n", care oricum nu e citibil. Ceva de genul: iată vine-un sol de pace cu un suflet - virf de băț). Dar asta aş face eu. Bun.
Stimate Dorel, poate că exprimarea mea acolo a fost greșită din dorința mea de a-i da o nunață mai literară, mai compulsivă, era prea simplu să despart 'cititorii' de 'eventual' intercalând persoana Dvs. mai puțin importantă în acel context doar pentru a forma o construcție gramaticală pe care ați fi denumit-o, limitat și încarcerat într-un spirit delimitat de granițe care, deși largi, sunt foarte exacte... ca fiind CORECTĂ... și nu v-ați mai fi legat aiurea de ea pentru a evita să-mi răspundeți la ceea ce v-am scris acolo, folosind această tehnică facilă de a scăpa de un comentator incomod.
Însă nu vă faceți prea multe iluzii Domnule Dorel, mie nu îmi 'puneți capac' cu asemenea manevre de diversiune literară. I'm too old for this shit ar fi spus danny glover poate că vă amintiți filmul și această replică devenită clasică.
Nimic nu mi-ați răspuns la ce v-am scris, apăi nici eu nu v-oi mai scrie nimic până când nu voi simți că a crescut în Dvs copacul respectului pentru interlocutor domnule Dorel, o specie de arbore din păcate pe cale de dispariție în Romania.
Intr-o buna zi textul acesta va parasi cutia cu nisip gratios ca un peste mergand vertical pe coada lui bifurcata si solida. Acea zi eu o voi numi "ziua cand doi oameni au mers la pescuit desi nu stiau ca doresc sa faca asta" si apoi as sterge data ei din toate calendarele. Mai nou, asta se poate face chiar si electronic adica steril deci oarecum safe. Andu
Urmele evanescenței sunt urmele umbrelor noastre ca un implacabil epifenomen... Ce creăm, aruncăm peste umar, iar peste toate rămâne amintirea pentru a "săpa adânci dureri / în asfalt", fiindcă "nihil nove sub sole" parcă intenționat ne vrea reduși la un monism teluric...
Bine, Dana, tatal tau cred ca e mandru de tine. Aceeasi parere: nu baga in seama tot ce se spune despre un poem (ori o carte), al tau (a ta) ori ale altora; exista vreme pentru ca evolutia personala sa fie identificata de lume si asezata pe un anumit palier. Daca scrii, ti se va pune rapid eticheta. Atunci, trebuie sa stii cum sa scapi de franchetea ei lipicioasa. Sper ca vei putea. Atunci cand nu am nimic de spus despre vreun material publicat aici, il citesc si atat. Cand am ceva de spus, spun la superlativ. Sa ai pace, Stefan Doru Dancus
A.A.A., dacă era mai simplu să ștergi textul, atunci era mai simplu să nu-l mai citesc nici eu sau să nu mai comentez, nu crezi? Să nu care cumva să faci asta, e suficientă o foarfecă. Te urmăresc, Bianca.
Un poem într-adevăr de colecție. Rescriere a mitului prometeic, o căutare a sacrului interior, sfîșietor și aproape. Apa timpului de o clipă ca de o lacrimă tulburată, deschide cutia Pandorei, reinventînd așteptări cu masa întinsă. Setea, foamea, deșteptarea animalului rănit, oprindu-se înaintea peretului de sare, acel perete pe care zugravul nebun, ce nu mai are pe lume decât zidul pictat așterne marile sale întrebări fără răspuns. Imagini autentice, puternice, tulburătoare. O compozițe clasică prin echilibru și forță evocatoare.
o tema religioasa aborata cu termeni nereligiosi presupune, fie un autor extrem de credincios, fie unul extrem de cult. poemul tau este lipsit de limpezimea mesajului si se afunda in mintea cititorului ca intr/o mlastina. ca sa fiu inteles: cu cat inaintezi mai mult in citirea lui, cu atat devine mai sufocant.
deocamdata, nu stiu daca initiativa mea va prinde. Daca dumneata consideri ca trebuie re-clasificat, rugamintea mea este s-o faci. Eu nu-mi dau inca seama la ce rubrica ar putea fi incadrata reproducerea unor astfel de texte care, in intentia mea, ar constitui un "Dosar" documentarist.
ma tem ca ar trebui sa repet ce am spus deja in discutiile noastre de la celelalte texte.
si jur ca am obosit!
ai muncit mult la el...la poezie nu ajungem numai "muncind". asta este.
o sa "dau explicatii" cat de curand o sa pot. promit. dar nu la ora 1.00 din noapte.
aproape ca ma indeamna ultimul comentariul al lui Francisc la a scrie o polemica. ceva de genul ce doresc oamenii mai mult? Un despot luminat sau o libertate responsabila? si ce anume le-ar face mai bine? On a short run and on a long run.
Mai întâi, pe direct spus, lasă slash-urile. Astea-s figuri :). Care ar fi rostul lor în afară de-a fragmenta? Pentru asta, există spaţiu. N-ai pixeli destui? :)
Jonglezi cu nişte idei periculoase. Atacabile dpdv logic. În pofida a ceea ce mulţi cred, există până si o logică a iubirii, darămite a poeziei(în genere) şi a figurii de stil (în particular). De aceea, rânduri ca "mă întreb dacă după ce mor/ oamenii se mai simt singuri" pot aduce acuze de retorism ideatic.
Excelent fragmentul: "poate că dacă îmi voi lăsa părul să crească
oamenii nu mă vor mai confunda cu un spartan
și poate dacă îmi cumpăr un rimel
oamenii o să mă privească în ochi
dar nu-mi cumpăr de teamă să nu rămână urme
fața mea e atât de albă încât se vede orice
sub puful de deasupra buzelor
se află particule de praf pe care
mi-am promis că le păstrez în cazul în care trebuie
să-mi cimentez gura" - aproape un text în sine. Ai ceva de spus aici, imaginaţie, mijloace artistice, sensibilitate, nerv, siguranţă stilistică şi, foarte important, îngâmfare lirică. Pentru fragmentul acesta aş fi dat peniţă şi l-a fi furat la preferate. Nu că ar conta prea mult, dar arată că mi-a plăcut.
dom'le, nu zic, textul e plăcut, dar am citit atîtea texte cu sîni în ultima vreme pe aici că cred că ar trebui să deschid o colecție. dar sînt convins că partea femeiască de pe aici e măgulită tare tare. ca să vezi că e bună la ceva și canicula în românia. bărbații devin adolesceți. no need for viagra.
am citit în fugă, trebuie să revin pe text. la o trecere sumară am observat greşeli de tipar, ca în exemplul acesta:
"Dacă cu eram eu te mâncai câinii şi viermii!"
apoi e treaba cu sexul (nu-i zic porno), ca aici: "„ om da-o, că doară n-om fute-o noi”." text de ţinut în sertar, în debara, sau într-o cameră secretă pâna s-or limpezii apele.
Splendidă această metamorfoză aș numi-o circulară deși dinamica yin/yang e mai potrivită. Adevărat că ultimele versuri par distonante și că poemul își pierde oarecum din suflu însă întorsătura din condei a valențelor semantice este interesantă - până acolo părea a fi doar un alt poem de dragoste.
Sunt multe tipuri/moduri de a scrie haiku. Eu prefer acel gen care se aseamănă cu captuarea unei imagini de către o cameră foto. Grija mea este de a reda acea captură prin cuvinte. Valențele stilistice ale gerunziului sunt multiple, mult mai multe decât ale modului indicativ prezent. Dacă aș fi scris „sprijină” nu aș fi făcut decât să indic o acțiune și totul s-ar fi banalizat. Însă gerunziul „sprijinind” are acel sens de acțiune care durează deși captura s-a finalizat. Eu văd totul ca o încremenire a unei stări... precum femeia lui Lot transformată în stâncă de sare uitându-se în urmă. Cam asta ar fi explicația. Nu știu să explic mai mult/mai bine :)
Adrian a simțit foarte bine nuanța gerunziului ales de mine: „nuanţa de continuitate, de mişcare în nemişcare, de veşnicie”
Vă mulțumesc amândurora.
nici eu nu ma mai mir cind o observ pe cristina stefan ca vorbeste aiurea. a devenit aproape o obisnuinta "pe site-ul acesta". in orice caz ramin la parerea ca textul e destul de slabut si pe alocuri suna manelist. dar, recunosc, am eu o antipatie personala pentru manele. probabil ca trebuie sa imi cer scuze pentru ea de la unii
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
sincer, incep si eu sa nu mai deosebesc vacile de gaini, in contextul vanarii puterii din dosarul" trofeul calitatii". ironic spus calitatii, mai ironic mi se pare cum parodia asta s-a mulat pe un tragico-comic, banuiesc eu negandit in prima instanta. sa fim seriosi, singurul cuvant care mai lipseste din text este preaobisnuitul "manea". banuiesc ca marga a decis sa mai schimbe placa. insa mie tot imi aduce a manelistic si prost gust.
pentru textul : nu mai deosebesc vacile și nici găinile de"vino tu doamne să vedem
ce este stricat și ce mai e bun
din ferma animalelor" - sa zicem ca te-ai referit la valeriu sterian cu al lui slagar vino Doamne. pacat ca nu ti-a iesit profunzimea si nici puterea versului. tot ce ai facut aici a fost sa parodiezi, intr-un stil foarte prost, atat o poezie de suflet( de parca te-a deranjat asta vreodata) creandu-ti ca pretext ouale arestate ale lui nastase, folosindu-te si de cateva elemente mai culturale care deh, dau bine la urechea celui care stie.
multumesc Elian pentru rinduri. citeodata, consoanele ca si cosmarurile, continua sa ne locuiasca de departe.
pentru textul : Pictorul de poduri deImagini interesante. Pământul se învârtește în jurul axei sale, e adevărat, o stare poetica existenta în poemele tale, unele versuri le-aș angaja în transmitere de mesaj, altfel. Frumos zis:
pentru textul : Extazul final de"cuvintele mi s-au părut niște ierburi
cu care ne hrănim moartea încercând
să prelungim acest act până la infinit..."
dar eu as fi trimis cu aceste cuvinte, un altfel de mesaj :
"cuvintele îmi par ierburi,
...
hrănesc infinitul din noi"
Explicitarea asta "cu care ne ", forma verbului "sa prelungim" diluează emoția poetica ...
Djamal, îmi place sa te citesc.
Adina, îmi place acest mod de interacțiune poetică, când se expun puncte de vedere într-un mod elegant, rafinat, când preopinenții nu sunt animați decât de dorința de a-și formula convingerile estetice în conformitate cu propriul sistem de valori... Ceea ce se întâmplă în jurul acestui poem este un exemplu aș zice eu de modul în care ar trebui să se facă hermenutică sau să ajuți pe cineva să-și îmbunătățească creațiile, stilul. Mulțumesc și te aștept cu noi păreri ! Cu simpatie
pentru textul : memento dePoem care induce o stare de melancolie, ca si cum ai asculta "Ploaie in luna lui marte" a lui Nichita Stanescu. Un fel de cer acoperit, un fel de dimineata dupa o noapte de nesomn cand iti bei cafeaua in fata unui geam deschis si nu te intereseaza deloc ziua care incepe. Mi-ar placea sa locuiesc intr-un astfel de poem. Sa ai pace, Dancus
pentru textul : nu închide ușile toate... deAndreea, ai perfectă dreptate, și eu îmi reproșez același lucru: versurile prea lungi. Pesemne că era vreo boală de-a mea de pe vremea când am scris această poezie... cine-și mai aduce aminte? Dacă le voi lua vreodată la purecat și mai rămâne vreuna, atunci și din aceasta se vor "scurta" multe. Deocamdată las așa, ca să aibă sens comentariul tău pertinent. Mulțumesc de feed-back, confirmate părerile mele... Fabius, teleportarea fără avizare poate să fie derutantă, și-apoi niciodată nu știi cu singuranță de unde pleci și unde ajungi, sper numai să fi fost de bine de data aceasta, deși eu nu sunt atât de sigură. Mulțumesc și ție de trecere. Lucian, tendința mea ar fi să spun din prima: sunt de acord cu orice critică la obiect adusă acestui poem, în primul rând pentru că este atât de vechi (se fac aproape doi ani...) încât nu prea merită din partea mea o apărare prea serioasă... și în al doilea rând pentru că pe alocuri ai dreptate chiar (sic & smile). Nu aș mai folosi acum cuvântul "răsfirate" grrr... Dar vezi tu, apele sunt răsfirate "prin" stânci, nu "printre" (deci imaginea zic eu că e cu totul alta, și nimic dulceag aici), iar de întins ne întindeam noi, adică un eu și un el, și făcea legătura cu finalul primului vers. mai explicit: noi am putea fi poduri, dacă ne-am întinde (adică am "tinde") mai tare, peste apele care trec prin stânci. Cu ce sunt de acord este că aveam un stil mult prea ermetic atunci, și-mi plăcea la nebunie să induc în eroare așezând versurile ciudat, tăindu-le unde nu te aștepți. Senzația de "prea multe idei" vine de la ermetism, I guess. Și de la o ușoară tendință spre dicteu automat al memoriei. Care încă se mai practică serios în zilele noastre și de care te vei mai izbi, mai nuanțat, în ceea ce scriu și azi. Când mai scriu. Și iar sunt de acord cu tine: nu-i nimic clar. E ceva? De-aia îmi place mie mai mult proza. Dă impresia de soliditate, când de fapt păcăleala e și mai mare. Mulțumesc de trecere.
pentru textul : Piața norilor deadriana, au contraire, dar asta e alta mancare de peste
virgil, e o incercare de a scoate la lumina sentimentul si starea poetica din orice, chiar si dintr o presupusa salata poetica. dar asta e doar pretext. iata ce nu vad unii. si nu pt ca au alta paradigma sau alte standarde, sixtus. ci pentru ca fie nu vor, fie le lipseste organul vederii.
iar faptul ca miroase a sorescu nu poate decat sa ma onoreze. a fost si ramane poetul meu preferat. iar I.B. a intuit asta
multumesc tuturor
pentru textul : După-amiaza unui hierofant deCe-i de remarcat aici, din perspectiva mea, of cors, e dezvoltarea regresivă a discursului. Regresiv dpdv afectiv. Nu mai bat câmpii cu expresivitatea, ineditul, atitudinea vs atmosferă etc.
Aş tăia "roşie" din "marea roşie" şi "n"-ul din "suflet-n", care oricum nu e citibil. Ceva de genul: iată vine-un sol de pace cu un suflet - virf de băț). Dar asta aş face eu. Bun.
pentru textul : from scarborough fair with love deStimate Dorel, poate că exprimarea mea acolo a fost greșită din dorința mea de a-i da o nunață mai literară, mai compulsivă, era prea simplu să despart 'cititorii' de 'eventual' intercalând persoana Dvs. mai puțin importantă în acel context doar pentru a forma o construcție gramaticală pe care ați fi denumit-o, limitat și încarcerat într-un spirit delimitat de granițe care, deși largi, sunt foarte exacte... ca fiind CORECTĂ... și nu v-ați mai fi legat aiurea de ea pentru a evita să-mi răspundeți la ceea ce v-am scris acolo, folosind această tehnică facilă de a scăpa de un comentator incomod.
pentru textul : Între Orfeu şi Euridice deÎnsă nu vă faceți prea multe iluzii Domnule Dorel, mie nu îmi 'puneți capac' cu asemenea manevre de diversiune literară. I'm too old for this shit ar fi spus danny glover poate că vă amintiți filmul și această replică devenită clasică.
Nimic nu mi-ați răspuns la ce v-am scris, apăi nici eu nu v-oi mai scrie nimic până când nu voi simți că a crescut în Dvs copacul respectului pentru interlocutor domnule Dorel, o specie de arbore din păcate pe cale de dispariție în Romania.
Intr-o buna zi textul acesta va parasi cutia cu nisip gratios ca un peste mergand vertical pe coada lui bifurcata si solida. Acea zi eu o voi numi "ziua cand doi oameni au mers la pescuit desi nu stiau ca doresc sa faca asta" si apoi as sterge data ei din toate calendarele. Mai nou, asta se poate face chiar si electronic adica steril deci oarecum safe. Andu
pentru textul : Cum tace un pește deva multumesc pentru opinii si aprecieri.
Kati, uneori mi se reproseaza ca textele mele sunt "greu digerabile", ma bucur ca aici n-a fost cazul.
pentru textul : nu-i spune pe nume deUrmele evanescenței sunt urmele umbrelor noastre ca un implacabil epifenomen... Ce creăm, aruncăm peste umar, iar peste toate rămâne amintirea pentru a "săpa adânci dureri / în asfalt", fiindcă "nihil nove sub sole" parcă intenționat ne vrea reduși la un monism teluric...
pentru textul : Ca ieri deprecizare: imaginea utilizata aici reprezinta unul din simbolurile fundamentale ale crestinismului si anume crucea. am ales aici crucea hughenota.
pentru textul : rosario deBine, Dana, tatal tau cred ca e mandru de tine. Aceeasi parere: nu baga in seama tot ce se spune despre un poem (ori o carte), al tau (a ta) ori ale altora; exista vreme pentru ca evolutia personala sa fie identificata de lume si asezata pe un anumit palier. Daca scrii, ti se va pune rapid eticheta. Atunci, trebuie sa stii cum sa scapi de franchetea ei lipicioasa. Sper ca vei putea. Atunci cand nu am nimic de spus despre vreun material publicat aici, il citesc si atat. Cand am ceva de spus, spun la superlativ. Sa ai pace, Stefan Doru Dancus
pentru textul : (Mă vezi treci atât de aproape ne vezi) deA.A.A., dacă era mai simplu să ștergi textul, atunci era mai simplu să nu-l mai citesc nici eu sau să nu mai comentez, nu crezi? Să nu care cumva să faci asta, e suficientă o foarfecă. Te urmăresc, Bianca.
pentru textul : Biletul de doi lei deUn poem într-adevăr de colecție. Rescriere a mitului prometeic, o căutare a sacrului interior, sfîșietor și aproape. Apa timpului de o clipă ca de o lacrimă tulburată, deschide cutia Pandorei, reinventînd așteptări cu masa întinsă. Setea, foamea, deșteptarea animalului rănit, oprindu-se înaintea peretului de sare, acel perete pe care zugravul nebun, ce nu mai are pe lume decât zidul pictat așterne marile sale întrebări fără răspuns. Imagini autentice, puternice, tulburătoare. O compozițe clasică prin echilibru și forță evocatoare.
pentru textul : jurnal deo tema religioasa aborata cu termeni nereligiosi presupune, fie un autor extrem de credincios, fie unul extrem de cult. poemul tau este lipsit de limpezimea mesajului si se afunda in mintea cititorului ca intr/o mlastina. ca sa fiu inteles: cu cat inaintezi mai mult in citirea lui, cu atat devine mai sufocant.
pentru textul : numai tu, femeie... dedeocamdata, nu stiu daca initiativa mea va prinde. Daca dumneata consideri ca trebuie re-clasificat, rugamintea mea este s-o faci. Eu nu-mi dau inca seama la ce rubrica ar putea fi incadrata reproducerea unor astfel de texte care, in intentia mea, ar constitui un "Dosar" documentarist.
pentru textul : Manifeste (1) - Manifestul Partidului Comunist dema tem ca ar trebui sa repet ce am spus deja in discutiile noastre de la celelalte texte.
si jur ca am obosit!
ai muncit mult la el...la poezie nu ajungem numai "muncind". asta este.
pentru textul : Paloarea vorbitoare-a hârtiei deo sa "dau explicatii" cat de curand o sa pot. promit. dar nu la ora 1.00 din noapte.
nu m-am gîndit niciodată că ai scrie ca să îmi placă mie. mi-am spus numai părerea. părere care e cu siguranță subiectivă
pentru textul : Eșafod deaproape ca ma indeamna ultimul comentariul al lui Francisc la a scrie o polemica. ceva de genul ce doresc oamenii mai mult? Un despot luminat sau o libertate responsabila? si ce anume le-ar face mai bine? On a short run and on a long run.
pentru textul : Noutăți în pagina de profil deMai întâi, pe direct spus, lasă slash-urile. Astea-s figuri :). Care ar fi rostul lor în afară de-a fragmenta? Pentru asta, există spaţiu. N-ai pixeli destui? :)
Jonglezi cu nişte idei periculoase. Atacabile dpdv logic. În pofida a ceea ce mulţi cred, există până si o logică a iubirii, darămite a poeziei(în genere) şi a figurii de stil (în particular). De aceea, rânduri ca "mă întreb dacă după ce mor/ oamenii se mai simt singuri" pot aduce acuze de retorism ideatic.
Excelent fragmentul: "poate că dacă îmi voi lăsa părul să crească
pentru textul : cinema victoria deoamenii nu mă vor mai confunda cu un spartan
și poate dacă îmi cumpăr un rimel
oamenii o să mă privească în ochi
dar nu-mi cumpăr de teamă să nu rămână urme
fața mea e atât de albă încât se vede orice
sub puful de deasupra buzelor
se află particule de praf pe care
mi-am promis că le păstrez în cazul în care trebuie
să-mi cimentez gura" - aproape un text în sine. Ai ceva de spus aici, imaginaţie, mijloace artistice, sensibilitate, nerv, siguranţă stilistică şi, foarte important, îngâmfare lirică. Pentru fragmentul acesta aş fi dat peniţă şi l-a fi furat la preferate. Nu că ar conta prea mult, dar arată că mi-a plăcut.
dom'le, nu zic, textul e plăcut, dar am citit atîtea texte cu sîni în ultima vreme pe aici că cred că ar trebui să deschid o colecție. dar sînt convins că partea femeiască de pe aici e măgulită tare tare. ca să vezi că e bună la ceva și canicula în românia. bărbații devin adolesceți. no need for viagra.
pentru textul : Pe sânii tăi deam citit în fugă, trebuie să revin pe text. la o trecere sumară am observat greşeli de tipar, ca în exemplul acesta:
"Dacă cu eram eu te mâncai câinii şi viermii!"
apoi e treaba cu sexul (nu-i zic porno), ca aici: "„ om da-o, că doară n-om fute-o noi”." text de ţinut în sertar, în debara, sau într-o cameră secretă pâna s-or limpezii apele.
pentru textul : ştirile de la ora 5 deSplendidă această metamorfoză aș numi-o circulară deși dinamica yin/yang e mai potrivită. Adevărat că ultimele versuri par distonante și că poemul își pierde oarecum din suflu însă întorsătura din condei a valențelor semantice este interesantă - până acolo părea a fi doar un alt poem de dragoste.
pentru textul : Inscripție pe o frunte demulţumesc Mariana, s-a corectat, scuze pentru deranj. mă gândesc să schiţez o carte a mea de proverbe.
aud vreun amin?
pentru textul : din cartea proverbelor deyes, sir! aia cu sapa si pe mine ma enerveaza, am facut cerere la "centru", dar deocamdata nimic:) Multumiri pentru comentariu!
pentru textul : la-ntâmplare deSi editorii cum se pot vedea altfel decat cautat asiduu in pagina de autori?
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - IX – deSunt multe tipuri/moduri de a scrie haiku. Eu prefer acel gen care se aseamănă cu captuarea unei imagini de către o cameră foto. Grija mea este de a reda acea captură prin cuvinte. Valențele stilistice ale gerunziului sunt multiple, mult mai multe decât ale modului indicativ prezent. Dacă aș fi scris „sprijină” nu aș fi făcut decât să indic o acțiune și totul s-ar fi banalizat. Însă gerunziul „sprijinind” are acel sens de acțiune care durează deși captura s-a finalizat. Eu văd totul ca o încremenire a unei stări... precum femeia lui Lot transformată în stâncă de sare uitându-se în urmă. Cam asta ar fi explicația. Nu știu să explic mai mult/mai bine :)
Adrian a simțit foarte bine nuanța gerunziului ales de mine: „nuanţa de continuitate, de mişcare în nemişcare, de veşnicie”
Vă mulțumesc amândurora.
Adrian, întrebarea este retorică, nu? :)
pentru textul : Haiku denici eu nu ma mai mir cind o observ pe cristina stefan ca vorbeste aiurea. a devenit aproape o obisnuinta "pe site-ul acesta". in orice caz ramin la parerea ca textul e destul de slabut si pe alocuri suna manelist. dar, recunosc, am eu o antipatie personala pentru manele. probabil ca trebuie sa imi cer scuze pentru ea de la unii
pentru textul : Podul Grant dePagini