redundant*

Astăzi, după 2-3 zile când aproape nu se întâmpla nimic, am descoperit poeme chiar pe inima mea. Și nu am putut să tac la niciunul. Aici, din toată poezia ta, Virigil, care îmi place fiindcă se joacă secund în jurul nuanțelor dragostei, aproape ironizând, deși are arome romantice, uneori de prealucid, alteori de întunecare, ei bine, din toată eu aleg ce simt foarte interesant: "jazzul se aude din nou pe străzi ca o declarație de război și dragoste necazul e că noi ne iubim ca un fel de răzbunare ne intuim extazul" Ne trezim uneori atât de diferiți de parcă am fi din alte căi, una lactee, alta... Ce nume ar putea purta. Și mi-a plăcut și poezia răzuită, dar nu știu de ce m-a oprit ceva să scriu atunci despre ea. Mă mai împiedic și eu, ca orice om (oamă).

Tiberiu, Să le luăm pe rȃnd (cartezian) : 1. Sper că, în textul care urmează, multe din cele pe care le-am spus condensat aici să le lămuresc. Voi încerca, acolo, să fiu cȃt se poate de clar (pentru ca textul să poată fi înțeles de cȃți mai mulți dintre cei interesați să-l parcurgă). Renunțȃnd la unele zorzoane care l-ar face mai atractiv (dar nu la toate). Ȋn primul rȃnd, mă interesează «impredictibilitatea» din perioada în care am intrat (cea a globalizării) și care ne face, pe mulți dintre noi, să fim dezorientați. Impredictibilitate în fața căreia atȃt modelul «galileo-newtonian», cȃt și logica aristotelică (ambele mergȃnd mȃnă în mȃnă și fiind preluate într-o veselie de la «raționalismul» iluminist plus de la empirismul pozitivist, chiar și în științele semi-exacte, cum ar fi sociologia, dar și în cele “umaniste” ) clachează. 2. Nu numai majoritatea dintre noi suntem afectați de impredictibilitate, dar ea a început să muște, deteriorȃndu-le și din marile, «glorioasele» sisteme (filosofice) de gȃndire atȃt de dragi nouă ; fiecare în parte și toate la un loc avȃnd pretenție de «universalitate» și bazȃndu-se, mai mult sau mai puțin, pe o «conceptualizare», la rȃndul ei și ea de sorginte aristotelică, filtrată, mai decurȃnd, de Frege și Russell (cu toată pretenția lui de neo-platonician) ; unde nu se mai înțeleg între ele, asta se întȃmplă atunci cȃnd ajung la probleme transcendentale complicate gen divinitate, infinit, continuu etc ; propunȃnd, fiecare în parte, soluții proprii. Ori azi, din « transcendent», inclusiv din «metafizică», fizica cuantică și sub-cuantică, dar și astrofizica au început să ronțăie cȃte ceva ; deocamdată doar niște firmituri, dar suficient ca să întoarcă lumea cu fundu-n sus. Ce ne mai așteaptă – Dumnezeu cu mila ! 3. Ȋn treaba aia cu Kronstadt ai dreptate. Voi corecta imediat : în loc ’din’ voi pune ’de pe’. 4. M-am uitat (în grabă) peste text și, pe calculatorul meu, nu apar probleme cu diacriticele. Toate cele bune și mulțam pt. vizită, G. M.

O scriere interesantă, câteva tablouri art-nouveau, destul de multă decadență și trei secțiuni suprarealiste, cel puțin cam așa am numărat eu... pentru că scrierea aceasta nu m-a captivat așa că m-am pus pe numărat. Nu vreau să fiu eu cea care vine acum, în mileniul trei să îi spună unei tinere absolvente de filozofie că scrierea oricare ar fi ea trebuie să emoționeze, nu știu cum, dar cumva, că nu trebuie să fie o etalare a unor skill-uri, indiferent care ar fi acelea.... dar uite că mi-a luat-o gura pe dinainte și am spus-o!
Margas

Căteva chestii:

...Fac acest comentariu în speranţa că vei înţelege, Elena, cât mai corect ceea ce urmează: a scrie poezie nu e ca mersul la biserică - nu te imbraci în hainele bune, intrând sfios în altar, luând o mimică evlavioasă, cântând cu preotul până la transfigurare. Altfel spus, şi ne-alegoric, nu e poetizare. Nu te pui cu faţa la foaie, împrumutând seriozitate şi scriind grav. Spun astea pentru că am impresia, din ce am citit pâna acum la tine, am impresia, spuneam, că tu crezi că poezia este o cale de a infrumuseţa, de a desena etc. Nimic mai fals. Prin poezie devenim mai frumoşi, adevărat, dar asta e altceva. Astfel, în mare spus: naturaleţe, trăire, sugestie, originalitate. Cam astea ar fi unele repere spre poezie.

...Aceasta este părerea mea, şi nu-i musai ca ea să reprezinte adevărul.
Toate bune!

iată că am avut și o surpriză plăcută. Deoarece migrarea bazei de date a putut fi făcută în totalitate și fără nici un incident major cu mai mult de 24 de ore înaintea momentului predestinat migrării noului site, pot să vă anunț că voi permite continuarea logării și activității pe acest site încă șase ore, adică pînă la 06:00 - 31 decembrie 2009. La acel moment vom iniția întreruperea logării din rațiunile menționate. La mulți ani tuturor !

multumesc Miha!

Ce-mi plac mie comentariile de pe Hermeneia! Si inca din astea cu penita, sau steluta, ma rog, confuzia e tot acolo, imi amintesc cate taxari am luat eu pentru ca am zis recomandate in loc de remarcate... Deci voi elimina citatele din comentariul lui Paul von Munchausen si va iesi urmatorul comentariu "nu trebuie sa zabovesc prea mult in comentarii, vreau sa spun ca urmaresc de foarte mult timp poemele tale. si imi plac. e un stil pe care l-am mai observat la inca doua poete de pe agonia, probabil editori" - chat, chestii personale, apropouri, nicio legatura cu textul. "ceea ce imi place aici este ca pot sa ofer stele poemelor valoroase. acum este timpul sa ofer steluta" :-)))) - tineti-va fratilor adica, still nothing to do with the text! "Am retinut", apoi urmeaza citatele.... (Paul von Munchausen ne spune ce a retinut deci in aceste citate, fara sa ne indice exact metoda prin care a retinut) Încheierea e apoteotică... cu adevărat poet! Semnat stima noastră și mândria, etc, etc... Bun așa, Bobadil

pardon! e text de pagina de gardă! un singur lucru nu-mi e clar: aia groasă a lu' Călinescu, deci, are și coperți?

Raul, eu te încurajez să scrii, mai mult îți spun că te voi și citi pe aici pe Hermeneia sau pe unde vei mai scrie și unde am acces.
Ai talent... și deși deocamdată scrii sub influențe clar identificabile, clasice, ești genul de poet pe care aș paria cu mana mea dreaptă, cea nu atât de bobadilică deci.
În poemul de față totuși aș renunța la vocativul psalmic din final... sună ca nuca în perete, părerea mea.
Keep on the good work.
Andu

Pentru că am avut o zi foarte aglomerată am pus o muzică zen și am purces la citirea a ceea ce s-a scris pe aici. Recunosc, am interlocutori mult mai inteligenți decît mine. Aș vrea însă să îi mustru că nu folosesc diacritice, mai ales pe Mădălina. A trebuit să fac ceva muncă manuală dar nu am mai prididit să mai editez și diacriticele. Deci, pentru că comentariile intră în corpul textului v-aș ruga să faceți acest pustiu de bine și să puneți diacritice și eventual să vă editați comentariul înainte de a apăsa butonul „Publică”.
De asemeni nu aș vrea să se considere că după comentariul meu a venit sfîrșitul lumii și nu mai aveți voie să postați ceva.
Deși am citit ce s-a scris și poate am să fac referiri pe ici pe colo totuși nu am să răspund neaparat vreunui comentariu. Poate mai încolo. Deocamdată însă am să scriu ce cred eu. Deci, în primul rînd eu cred că nu sînt poet. Deci nefiind poet și nici intelectual, mă simt de multe ori mai relaxat. N-are nimeni nici o pretenție, așa că pot să aberez fără să mă fac prea mult de rîs. Am să fiu deschis, nici prin vis nu mi-a trecut că întrebările mele vor cîștiga un așa mare interes. Că dacă știam mă strofocam să le fac mai mișto. Dar eu le-am pus acolo doar așa dintr-o curiozitate de individ care din cînd în cînd mai scrie cîte un text poetic și are nevoie de opinii. Abia apoi mi-am dat seama că treaba devine serioasă și devine o masă rotundă. Ca de obicei, ideile mele geniale vin din întîmplare. Deci, eu cîteodată scriu texte poetice. Și aici nu sînt de acord cu Adrian. Sau cel puțin mie nu mi se potrivește grila lui. N-am început să scriu nici de moft și nici de narcisism sau flexarea mușchilor. Deși uneori acum o mai fac și pe asta. Anyway, cred că are dreptate Adrian cînd spune că îți reușește scrisul cînd suferi. Aș adăuga și cînd ești îndrăgostit cu adevărat (ceva foarte rar întîlnit). Deși în esență suferința și dragostea probabil pe undeva ajung să fie sinonime. Dar scriu de multe ori prost. Poate de cele mai multe ori. Iar întrebarea mea s-a născut din această observație asupra modului cum eu privesc la ceea ce scriu și cum afectează asta calitatea (reușita, valoarea, etc) textului meu. Pentru că să nu ne înșelăm, not all poems are born equal. Nu toate textele poetice se nasc reușite. Oricît ne-ar fi nouă de dragi și oricît am crede noi că ele sînt efluviile proprii și personale ale amorului nostru cu muza. Nope. Multe texte sînt proaste. Și de aceea m-am tot întrebat. Așa la modul pur ingineresc (deși unii veți fi oripilați de folosirea acestui cuvînt blasfemiator aici, dar aveți milă cu un biet inginer). Mi-am pus cele trei întrebări. Și de aici vine răspunsul meu. Dacă veți avea bunăvoința să îl citiți. Experiența mea este că în mod natural sînt o persoană perfid de tolerantă cu mine însumi. Oricît aș vrea să fiu altfel. Sînt cumplit de critic cu ce scriu alții dar față de textele mele, deși le citesc și le recitesc de multe ori (și tai și spînzur și măcelăresc – să îmi vedeți manuscrisele de pe la 16-18 ani..), totuși mă trezesc că tot mereu mai scapă cîte o perlă de rasoleală sau superficial. Deci, dacă ar fi să mă iau după primul răspuns aș cam da-o în bară. Chiar că îmi vine să mă autoflagelez uneori. În ce privește al doilea răspuns, tare aș vrea să pot să o fac. Dar, așa cum spuneam, n-am școală bîjbîi și eu căutînd idealul. Uneori nici criteriile după care să-l caut nu le am. S-au îndurat unii pe parcursul timpului să mă lumineze – n-am să dau nume aici ca să nu se fudulească. LOL, (iaca că am scos și un emoticon!) – dar m-au ajutat, uneori chiar unii critici dușmănoși care m-au biciuit pînă la carne. Unii dintre ei nici acum nu au habar cît de mult m-au ajutat. Asta deci m-a dus deja la a treia întrebare. Deci, nu știu alții cum sînt dar eu, cînd mă gîndesc la poezie și la felul cum scriu, trebuie să recunosc că atunci cînd (în momente de grație) reușesc să ies din mine și să mă transfer în mintea cititorilor mei, mai ales a celor nemiloși, și să îmi privesc și judec textele cu exigență și cruzime, chestia asta mă ajută. Enorm. Pentru că la urma urmei (nu-mi mai amintesc dacă am citit asta undeva sau o discutam cu cineva deunăzi) dar noi de fapt scriem pentru cititori, și numai pentru ei. Și nu e nici o rușine în asta. Nu înseamnă că facem mercantilism sau manelism. Deși se poate să facem și asta. Dar tocmai de aceea sînt nume pe străzi, ca să știi pe ce stradă te afli. Dacă ești pe strada manelelor scrie mare: strada manelelor. Dacă ești pe strada poeziei sau a avangardei, scrie clar: strada poeziei, strada avangardei, strada esteticii, etc. Nu poți să faci confuzie, să fim serioși. Sau chiar dacă faci confuzie unul sau doi pași pînă la urmă tot îți devine clar că ai sau n-ai nicio legătură cu tanka, Homer, Bukowski, Villon, Goethe, Eminescu sau Blaga. Deci nu prea accept ideea că oamenii pot încurca străzile. Dar toți ăștia au scris ca să fie citiți, admirați, și, de ce nu, citiți chiar după moarte. De alții. Deci, mica(sic!) mea observație (mai ales în ceea ce mă privește) este că oricît mi-ar plăcea mie ceea ce scriu (copilașul acela durduliu de care vorbea Adriana), totuși nu voi putea niciodată să îi dau o tonsură așa cum trebuie pentru că eu îi sînt tată (sau mamă, mă rog, cum doriți). Va trebui să îl las să fie expus la rigorile unei lumi care nu are neaparat milă de el dacă vreau să iasă ceva din el, ceva apropiat de un anumit ideal. Deci va trebui să îmi înfrînez, să îmi restrîng, să îmi consider amendabile și corectabile toate exigențele sau opiniile mele, oricît de mult aș crede că ceea ce văd îmi place.

Doru, iti multumesc de trecere si pentru apreciere, legat de a doua sugestie faci o greseala fiindca intr-un haiku este obligatoriu sa existe doua imagini separate printr-un kireji pe langa alte obligatii altfel nu se poate numi haiku. iti multumesc inca o data si te mai astept cu drag

Alma, ma refeream cite 5 texte care ti-au placut din fiecare sectiune *5 poezie, 5 proza etc.). Era fain sa dai 5 din toate, fiind la ora aceea 554. :) Eu mi-am exprimat doar parerea. Inteleg ca nu se tine seama de ea. Vladimir, "halal organizare de idei"? Am scris 13 comentarii ca raspuns la mai multe intrebari si comentarii care mi s-au adresat de diferite persoane, altfel nu as mai fi scris. In niciun caz polemica. Daca lucrurile s-ar fi inteles inca de la primul comentariu, nici eu nu as mai fi revenit. Daca tu ai fi primit raspunsul meu anterior adresat tie si nu ai mai fi continuat sa scrii, nici eu nu as fi venit acum iar sa iti raspund la ce intrebi. Acesta se numeste dialog cu fiecare interlocutor si raspuns la intrebarile lor. Nu e polemica, nici nu va fi. Iar felicitarile le primesc, pentru ambele motive, nu stiu pe care l-ai auzit. Pentru primul, e;ti printre cei aprecia'i de mine ;i recomanda'i, pentru al doilea, esti printre invitati atunci cind se va lansa, daca primesti invitatia, desigur. Si tu, si el, si ea, fiecare dintre noi isi vede visele cu ochii, fiecare dintre noi, nu e nimic rau in asta. Eu sunt in "corcodus", Vladi? Nu mai face asemenea afirmatii, te-am rugat de multe ori sa lasi negativul deoparte. Exista insa munti de orgoliu. Acolo nu voi ajunge niciodata, fiindca nu asta mi-e calea, pe ea sunt deja prea multi. Sper sa incheiem aici.

alma draga, unele poeme si trairi nu au nevoie intotdeauna de un Manual Explicativ, prin simplul fapt ca nu se doresc neaparat traduse...optiunea de a intelege ce vrei si cit vrei este la indemina fiecaruia. prefer sa pastrez pentru mine "din ce nume se poate rosti o salutare către bunul prieten" acolo pe colinele inchipuirii mele. exista cetati cu acelasi nume, dar asta nu ne schimba soarta. cunosc o cetate unde mi te-ai aratat prietena si pentru asta iti multumesc.