Eu nu aș căuta neapărat similitudini în acest poem (ele sunt vizibile dar ce rost are la urma urmei?) ci aș remarca această construcție care îl face să vibreze... este o naștere aici, o vibrație asociată cu viața și o moarte frumoasă și roditoare, filozofică.. Frumos zis de autoarea inspirată. Îmi place și rima interioară (sunt un adept, recunosc) și aproape tot poemul, mai puțin finalul acel 'peste clipă' care aduce o metaforă grea de parcă din senin cade un trăznet. Acest 'peste clipă' rupe imaginea frumoasă de haiku. Părerea mea, sigur
Andu

acest portret al unei ființe suspendate între mitologic și exotic are farmecul său. ceea ce pare să fisureze tabloul este liantul metaforic abrupt în câteva zone ale textului (în special acolo unde este folosită o trimitere mitico-religioasă - vezi "mânca mere căzute pe jos ca o maniheistă" [de ce nu ca o mazdeană?!] , "o berenice a coafezelor" sau chiar "flagel anorectic"). există și o relație cacofonică undeva. de asemenea, mi se pare că textul rămâne oarecum suspendat în raport cu finalul.

mulțumesc, profetule! mai jos este răspunsul meu: Sunt poet creștin Sunt un poet creștin Isus mi-e poezia, Mandatul mi-e divin Cuvântul Lui, solia; Condeiu-mi tremurând Muiat în jertfa sfântă Iubirea pe pământ O picură și-o cântă. Enigma suferinței Din actul cel mai sfânt Cu pana umilinței Mă simt dator s-o cânt! Să dăltui pentru ere Golgota, Ghetsimanii, Adânca Lui durere Când L-au străpuns dușmanii... Și-n inima mea nouă Tăcerea s-o sufoc S-aprind poem de rouă Cu litere de foc. Sunt un poet creștin Isus mi-e poezia În versul meu senin Respiră veșnicia. El primește "mere are Ana" poeziilor mele mai mult decât amalgamul de "vreau și eu să stau în cloacă" a poeziilor tale. În ultimă instanță "după faptele lor îi veți cunoaște"! tu nu ești unul dintre ai Lui. La bună recitire de poezie, îți zic.

un fir epic si, dupa umila mea parere, finalul e previzibil (desi asta n-ar fi chiar un capat de tara). altfel, am citit la tine si poezie.

Stiu ca s-ar putea sa sune putin dulceag din partea mea dar... e ataaaat de frumoasaa!!! Mi-a amintit de Morometii (vol I). Ai atat de multe imagini incat nu ma pot decide care imi plac mai mult si care mai putin. Toate cu insemnatatea lor:).

erata: a se înțelege prin speranță mila. papapapa

publicul detestă gerunziul în finalul textului. și trebuie să placem publicului plătitor, nu?
pe bune că am zis mereu că textul e slab. nu m-a amețit așa cum îmi place mie. oricît de cognac tare zici tu că este. dar acum cînd îl recitesc mă gîndesc că asta este poate din cauză că l-am amețit eu pe el mult prea mult. mama ei de viață. numai poet să nu fii...

mie îmi place, Matei, tipa care citește, dar poate nu am umblat eu mult pe alte site-uri unde interpretează profesioniști... mă rog, sau nu am auzit destui actori recitând. ambele variante sunt posibile.
am uitat să spun: de ce îmi amintește atât de mult și de intens poemul acesta de (Moțu) pittiș?!!
fain!

F. expresiva redarea singuratatii. Adriana

atmosfera generala inspirata are impact abigail este doar un pretext o prelungire a orasului scufundat sub algele albastre "într-o nadă de lumină plouă flămând acoperind orașul de alge" o scenografie aparte realizata de corimbele acestea stranii in lumea cetaceelor si noi anonimi transfigurandu-ne treptat sub inflorescenta fericirii nepamantene intr-o "imensa coloana a oamenilor-delfin". un poem rotund dintr-o singura respiratie.

Mulţumesc Alina. (Eu visam să scriu mai multe descrieri de natură şi modelul meu era Sadoveanu. Nu cred că acest lucru se mai observă acum.) Dar tot un fel de descriere e şi această povestioară, un fel de pictură poate, cum sugerează Virgil. Cât despre volum, sincer, cred că ar fi prea eclectic. "Arta este acel ceva prin care formele devin stil".

cu adevarat sensibil textul. dar din punctul meu de vedere, poezia incepe abia de la "n-aveam nici un ban nu știam dacă am întors pe dos toate buzunarele dacă mai aveam în mine ceva de vîndut pentru secolul mîinilor tale" pana acolo nu e decat o introducere (care nu prea isi are rostul, in viziunea mea). o imagine care nu prea ma multumeste este cea cu lacrima. de ce tocmai o lacrima sa fie asemanata cu biserica? remarc imaginea cheii legate la gat, atat de candida; mi-a adus un zambet melancolic pe buze. finalul este deosebit de puternic si se incrusteaza in inima. una peste alta, un text care merita aplauze. spor si inspiratie in continuare! Nati

1, Virgil (Boba mai târziu puţin), am început un proiect de cronici ale unor cărţi pe care le consider semnificative dar despre care critica care, chipurile, se doreşte „profesionistă” nu se învredniceşte să scrie. Proiectul a fost deschis cu autorii A. Gejan şi D. Cozan (texte postate şi pe H.) şi e în lucru o cronică despre volumul lui S. M. Grad („Surogat”). Ag vrea să scriu şi despre „Mirabile Dictu” (nu ştiu când încă). Dar nu sunt în posesia volumului. Există două posibilităţi: (a) să-mi indici dacă poate fi achiziţionat prin poştă direct de la editură (nu dispun de timpul necesar să umblu prin librării); (b) să-mi trimeţi volumul în *.pdf prin email la [email protected]. Asta în măsura în care eşti de acord să fi cuprins în proiectul meu.

2. Boba, este evident că suferi de personalităţi multiple; şi nu că „joci numai teatru” cum te lauzi, fiind vorba de ceva patologic (şi te rog să mă crezi că ştiu ce spun). Şi dacă unele dintre ele sunt (oarecum) simpatice, altele sunt de-a dreptul…nu vrea să folosesc cuvântul. Dovada se găseşte chiar în com-urile tale la textul de faţă, atunci când, una dintre personalităţile din ultima categorie, întâi scuipă „Nu înțeleg ce rost are să postezi pe site poeme publicate pe hârtie” urmând o justificare complet aiurea şi apoi, în alt com. când, pe bună dreptate autorul îţi dă peste nas, alta linge (scuipatul) „Poemul însă este super, ca de altfel aproape întregul Mirabile Dictu, un volum de versuri pe care, oricât rearanjez, îl păstrez mereu la față în biblioteca de acasă.” Poate că cineva care te întrece este unul de-şi zice Bobadil. Îl cunoşti cumva? În ceea ce priveşte „sponsorizările” de care faci caz şi când trebuie şi când nu, dacă tot le faci, fă-le în stil grande. Instituie şi tu un premiu de câteva mii de EU care să asigure tipărirea volumului premiat la o editură ca lumea care să dispună şi de o distribuţie corespunzătore şi nu la una de kakao (nici măcar la astea nu sunt de ajuns cei câţiva marafeţi pe care-i oferi). Cu câteva sute de EU pe care îi dai, măi Mecenică, am vrut să scriu „Mucenică” (şi nu te gândi la „Mucenic” ci indirect la obiectul acela de şters la nas) nu faci altceva decât să-ţi satisfaci paranoia uneia dintre personalităţi prin care obligi să fi inclus în juriu atunci când pe H. ţi s-au interzis lansările individuale de, chipurile, „concursuri”; rezultatul cărora fiind dat de alte două personalităţi ale matale, una incompetentă şi alta rău intenţionată. Şi nu te mai da mare că citeşti cărţi de pe la o mie şi un pic (eventual în manuscris) pt. că, dacă o şi faci, lucru de care mă îndoiesc, tot nu înţelegi nimic. Cum am inimă largă, îţi pun la dispoziţie o listă întreagă din aceiaşi perioadă, dar şi din altele, pe care ţi le ofer citite gata, dar şi înţelese, ca să nu te mai oboseşti. Ce să-i faci? Am avantajul vârstei şi al timpului la care le-am parcurs înainte de a mă „boşorogi” cum binevoieşti să mă gratulezi cu gingăşie într-un com. la un text al subsemnatului. În încheiere, pt. că ştiu că unuia dintre Bobadili îi plac bancurile, citeşte-l pe cel ce urmează. Ci că pe o insulă ce părea pustie acostează un vapor. Spre uimirea celor de pe vas găsesc acolo un unic supravieţuitor (englez) al unui naufragiu întâmplat demult (vezi „Doom” pt. corectitudine; când e locuţiune adverbială, se scrie „de mult”; nu e cazul aici). Acesta îi invită să vadă cum s-a descurcat de unul singur, indicându-le trei clădiri pe care le construise. Îi conduce la prima şi-i invită în interior: „Aici e casa în care locuiesc”. Idem la a doua: „Aici e clubul pe care îl frecventez”. Pe a treia o ignoră. „Dar pe ea de ce nu ne inviţi s-o vizităm”? „Aceea….Aceea e clubul pe care nu-l frecventez”. Cred (sper), dar nu sunt sigur că ai înţeles despre ce e vorba. Dacă nu, adaug, poate te prinzi: şi ăia mulţi care te bântuie o să se plictisească şi ei de vidul tău interior (şi nu acela Buddhist sau din fizica subcuantică care e „plin”) şi vei deveni… Dacă sunt prea subtil, spune-mi, nu te jena. O să-ţi mai fac o ultimă vizită să-ţi „explic”, şi cu asta, basta. Asta nu mă face ca, în final, să nu-mi rămâi simpatic (în calitate de caz patologic).

E bine că vă încadraţi comentariile la "păreri", dar e rău că le numiţi "analize", d-le Sixtus. Vreo brumă de paradox?

"De ce te învârii în gol, autorule" - cum aş putea să mă învârt altfel când mă citeşti tu, cititorule?