da, imi aduc aminte de acele proiecte ale aripilor. si iti multumesc, pentru tot, si pentru atentionarea asupra cuvantului. numai bine

Mulţumiri şi din partea mea pentru lectură Marius-(Dragoş). Bucuria că ţi-a plăcut este de partea mea.

în "ce fac atunci când nu va fi soare" e mai bine "ce sa fac...". "știu ca stai"- scrie "că stai". e cumva straniu sa scrii despre euro si apoi brusc despre dragoste. "pe stradă aceași oameni" scrie "pe stradă sunt aceeași oameni". facind exceptie de greselile de taste sau de gramatica, este un text pe gustul meu.

O poezie în vers clasic reusita, dupa parerea mea, care poate fi apreciata de oricine poate trece de prejudecati elitist-post-post-moderniste.Observatii: cum sa dezbraci setea de...apa?tocmai de apa!
ca tehnica: versul 1-strofa 1 schioapata(11 silabe), versul 3-ultima strofa schioapata si mai tare (10 silabe) pe când toate celelalte au 12 silabe. daca citesti cu voce tare simti imediat cum zgârâie la ureche. cele bune.

Este o ruptură într-adevar la ultima strofă, dar mie îmi place. Iar jocul de cuvinte pe care aproape că nu-l poți evita (la madame viață), cred ca justifică acel "trebuie să înjuri cu iscusință". Eu chiar aș îndrăzni să-ți sugerez să renunți la "ei" (versul 2 al strofei finale). În schimb ceva nu-mi sună bine deloc la versul "fratele meu de întuneric desfigurat și iubit", și cred că e vorba despre "iubit", poate că tocmai acest cuvințel creează ruptura cu ultima strofă. Și de ce nu ai renunța la el? Crezi că nu e suficient să spui "fratele meu de întuneric desfigurat"? are suficientă forță imaginea, iar mie mi se pare atât de clar că un astfel de frate este în mod necesar iubit, încât nu ai nevoie de nici o completare. Și aș mai renunța cumva la "când" din v 2 strofa 2, eventual punând "în atingere".

foarte fain finalul.

mi-a placut, desi nu-s genul de fata care se da in vant dupa rime. probabil e si felinarul ala din port care pe mine ma arunca sirect in the rime of the ancient mariner... nu stiu sigur de ce anume, dar mi-a placut foarte.

Cristi - Montecristo, iata ca apar si eu cu niscaiva raspunsuri asa mai tirziu. Daca a mers pina la suflet asta e lucru mare ca asa ceva nu mi se prea intimpla. Multumesc de citire. Domnule Samarghitan, multumesc pentru ca ati binevoit sa va opriti si sa comentati textul si bineinteles mulumesc pentru aprecieri. E un text pe care eu nu am pus o prea mare miza. Dar asta e poveste veche. De cele mai multe ori nu pot sa imi evaluez corect textele. Dar uite de aceea exista cititori si critici. Matei, multumesc pentru necuvinte. Se zice ca uneori spun foarte mult. Eu cred ca esti tu mai sensibil zilele astea. Sau, cine stie, scriu eu fara sa imi dau seama ceva mai bine. Skylander, imi vine sa zimbesc cind iti scriu pen-name-ul, suna asa bombastic, dar ma rog, fiecare cu imaginatia lui. Multumesc de trecere, citire si pentru ca te-ai aplecat sa iti spui parerea. Ceva imi spune ca vitriolul (destul de diluat dupa parerea mea) e de la o ranchiuna mai veche. Eu zic ca daca dai sa dai barbateste, nu asa cu menajamente. Sau, daca te hotarasti sa critici sa o faci competent. Adica ce vrea sa insemne chestia cu nebunul? Tu ii crezi pe poeti normali la minte?? Hai sa fim seriosi, ma dezamagesti. Te credeam mai perspicace. Toata lumea stie ca au un surub lipsa. La urma urmei anticii numeau geniul asta artistic "divina nebunie", sau tu nu stiai chestia asta? Despre inmormintare, ce sa iti spun.. pai o cam purtam cu noi fiecare. Se pare ca poetii, sau macar unii din ei, chiar se prind de chestia asta. Tu nu te-ai prins. Scorul e 2 la 0 la chestii de care nu te-ai prins. Nu mai continui ca sa nu te fac sa te jenezi. Dar asa cum spuneam, iti multumesc ca ai citit. Asta este un pas inainte si ma onoreaza. Ai o problema cu minimalismul? Sau nici la chestia asta nu te pricepi. Ca de obicei cind omul nu se pricepe la ceva devine usor irascibil.

Ştefane dar n-am să marşez la aşa ceva. credeai că o să-mi "apăr" ultimul vers? sau că o să-l explic probabil...ash bre se susţine singur aşa supărător al drequ cum e. trust me. ştie în pana mea ce vrea...:)
mersi fain şi amical de intervenţie.

nu

experimentul mi se pare interesant. nu cred că este fericită repetarea statuie - statuile din strofa a doua. aș zice că se aventurează pe un ambitus destul de întins, între „trei zîmmbete” și „sacul cu oase”, sau între „macaz” și „umbrele”. nu știu dacă reușește să susțină un mesaj prea consistent între atîtea dimensiuni dar cred că este un exercițiu care se merită repetat.

dan dediu, compozitorul?

Pentru ca nu am fost prezenta la momentul potrivit, tin sa spun ca, daca apreciez decizia luata de Virgil, eu raman la parerea ca textul nu continea nici un afront la adresa religiei ortodoxe, asa cum s-a spus, ci, eventual, conducea la ideea ca poetul nu este in egala masura informat despre anumite realitati la care a facut trimitere (asa cum de altfel a si recunoscut intr-unul dintre comentarii). Iar aceasta nu este o crima si nu poate conduce, dupa parerea mea, decat la comentarii decente, in care eventual se pot face trimiteri la semnificatii, la realitatea cunoscuta de catre alti autori etc. Virgil a citit ceva, noi am citit poate Patericul si alte carti asemanatoare. Noi abordam religios imaginea despre pustnici si lavre; el a privit doar din punct de vedere fizic si natural problema: un spatiu inchis nu poate sa miroasa frumos. Incepem acum sa ii dam in cap pentru ca noi credem in puterea rugaciunii si in semnificatiile izolarii altfel decat el? Sau il putem obliga sa ia de bun ceea ce unii dintre noi am experimentat? Mi se pare ca in egala masura am putea sa ne simtim jigniti si sa cerem interzicerea tuturor scrierilor care nesocotesc ceea ce noi consideram evidenta in credinta ortodoxa. Si sa nu uitam ca acesta este o poezie. Nu a fost atacata nici o credinta, nici o denominatie crestina etc. Pur si simplu, autorul are o alta intelegere. Aceasta nu ne diminueaza credinta noastra si nici nu afecteaza realitatea; nu inseamna ca trebuie sa tacem cumva, desigur, nu aceasta este ideea. Este de apreciat oricand o interventie care aduce un plus de informatie sau care tinde sa corecteze, decat una care tinde sa dea ultimatumuri. Una peste alta, nu putem obliga pe cineva sa aiba aceeasi viziune ca si noi, iar mirosul dintr-o lavra tine in egala masura de induhovnicirea traitorilor de acolo, cat si de inima privitorului, cred eu. Eu una cred ca, sunstinandu-ne credinta, putem sa facem un bine mai mare contribuind la cunoasterea adevarului despre traitorii ei si explicand, daca avem ceva de explicat, cu smerenie si blandete, decat lansandu-ne in certuri... Sper sa nu fiu inteleasa gresit, dar, din nou, asta depinde si de inima si ochiul celui care citeste. E trist oricum sa vezi cat de usor se trece aici de la comentariile asupra textului la presupunerile cu privire la persoana, fie ea a autorului, fie a comentatorului. Sper din toata inima ca, intr-adevar, sa nu fie un precedent ce s-a intamplat aici, altfel vom ajunge in curand sa ne fie teama sa mai scriem.

Teribil de captivant acest stil Dorine, ma voi opri din a da penite ca dup-aia ne banuie lumea de alte alea si cel putin eu, slava Celui de Sus, am multe banuieli ca niste nori din aia nimbus planand deasupra capatanii mele. Este o imbinare de traditional cu modern, are si miscare, un dinamism care parca la fiecare pas te tine cu el dar si acel dulce sirop al poeziei in doza care trebuie... adica mica, homeopatica. Am spus si la un seminar recent pe tema poeziei moderne ca cititorului mileniului trei trebuie sa i se ofere poezia in doze "homeopatice" (chiar mi-a parut rau ca am lansat in eter chestia asta inainte s-o patentez pe undeva :-)... glumesc desigur, nu ma intereseaza in vreun fel gloria la acest capitol. Ii las pe critici si pe lingvisti sa roada cu cururile lor fotoliile pe care stau, si asa roase de generatii de molii inaintea lor... Insa asta e parerea mea sincera. Poezia moderna trebuie sa invete sa foloseasca "poezia" in doze homeopatice, ca pe o otrava sublimata, pe oricat de multe pagini s-ar intinde textul. Ma rog, poate ne bagam si la vorbiri din astea candva... Andu P.S. Ma rog, am mai citit o data textul si mi-a placut parca si mai mult asa ca m-am hotarat sa pun penita aia, cu promisiunea ca e ultima la stilul asta care sper ca se va dezvolta si va creste inalt si frumos ca o matraguna.

Consider că intervenţia Ralucăi nu se deosebeşte cu faţă de comentariile obişnuite ale margăi. E, drept, un comentariu sarcastic, dar atat. De data aceasta îndemn eu la echilibru, Vlad.