e temporară

Dacă o comentez, o stric. Dacă nu, nu am dreptul să-i dau o peniță. Așa că-mi asum riscul. Ȋn afara simplității ucigător de frumoase a întregului (orice zorzoană ar fi ucis-o), o autoironie calmă, nostalgică, răzbate. Cȃnd Boba nu mimează făcȃnd pe nebunu ci înebunește de poezie, iese un text ca asta. Din care, orice cuvȃnt ai scoate, l-ar face să țipe de durere.

Va multumesc pentru lecturare si pareri,va astept in continuare cu interes, mediul virtual fiind singura cale de a ma alatura unei efervescente creatoare. Dupa o sedimentare a simbolurilor antrenate de acest poem voi reveni asupra lui,cu unelte de slefuire; pentru moment imi recunosc in el acea stare de autoexilare cognitiva, surprinsa atat de sublim de Ioan.

nu fi suparata, katya! chiar eram f grabit cand am facut com aici. sugeram doar faptul ca in loc de "ploaie", as fi pus "poezie". si urma sa revin cu unele sugestii privind textul tau. da nu vreau sa te superi si sa ma impusti

Dihania, am refuzat textul pe baza regulamentului. Te sfătuiesc să-l reciteşti, iar pe viitor, să nu mai postezi sub alte texte scrieri refuzate... Ţine de un anume bun simţ logic.

cred că nu ar fi rău să îți completezi profilul. Un text interesant.

despre limbă, totul este lapte şi miere. uneori, şi poezie.
mulţumesc pentru intervenţia asta cu... dinţi. (ca să mă păstrez în ludic...)

Si eu ma bucur nespus pentru ca din nou Moldova e fruncea la scris! Felicitari!

Mulțumesc tuturor, am afișat coperta

îmi place schimbarea de tonalitate. o lectură plăcută as always:)

Tiberiu, Multumesc pentru completare. Daca am ajuns la ceva matematica, am ajuns pe trei cai ocolite. Una este IT&C, unde, vrand necrand, a trebuit sa ma ocup, cat se poate de serios, dar cu un scop precis: Inteligenta Artificiala. A doua, teza de doctorat, unde a trebuit sa-mi bag nasul in calculul vectorial si tensorial. Si, in fine, a treia, fizica (pasiunea si inclinarea mea din tinerete, pe care n-am reusit sa le pun in practica). Si acum, la chestiune. 1. 'A fost primul [Cantor] care a aratat ca infinitul numarabil e "depasit" de cel transcendent, nenumarabil. Matematic vorbind, a demonstrat ca multimea tuturor numerelor naturale 1, 2, 3 ... nu poate fi pusa in corespondenta unu-la-unu cu continuul sau altfel spus multimea numerelor reale (aceea din care fac parte numere ca "radical din doi" sau celebrul Pi), cea din urma fiind "mai mare".' Este "absolut" adevarat. Dar in textul meu n-am stiut si, prin urmare, n-am reusit s-o spun fara sa plictisesc un cititor ne initiat (iar un initiat, ce sens avea sa suporte explicatia mea?). 2.' "Mai mult, procedeul folosit de Cantor (asa-numita "metoda diagonala") a dat multe alte roade mai tarziu. Bunaoara, nu numai ca exista un numar infinit de infinitati diferite, "una mai mare decat cealalta", dar "maximul" lor nu poate exista. Multimea tuturor multimilor este si ea o notiune vida de sens. Asta a dus si la alte celebre paradoxuri matematice.' Asta n-o stiam. Multumesc pentru ca mi-ai atras atentia. 3.' Mai tarziu Gödel, una din primele inteligente ale secolului 20, a demontrat incompletitudinea oricarui sistem de axiome, deci si a matematicii.' Despre Godel am fost obligat sa aflu datorita meseriei mele (am si textele sale prin care si-a prezentat teoremele). Voi incerca sa discut despre el cand voi vorbi despre "logicile paraconsistente" (in cadrul carora cu greu si numai in cazuri particulare se mai poate aplica ca un "filtru" dar care scapa printr-o sita prea rara unele lucruri). Si o astfel de discutie vtrea s-o port cand ma voi ocupa, mai la obiect, de Graham Priest si, implicit, de "dialetheism" 4. Dupa cate am inteles (si nu stiu daca bine), Cantor a cladit teoria sa a multimilor altfel decat axiomatic. 5. O sugestie. Ce-ar fi daca cele ce mi le-ai transmis, ar fi fructificate printr-un text al dumitale pe care sa-l postezi aici? Ar fi, cred eu, un lucru benefic si pentru cititori, dar si pentru noi doi. Chiar daca printr-un "dialog la distanta" civilizat, dar si atragator. Toate cele bune, Gorun Manolescu

bingo. bingo!uite asa imi place mult mult. am cazut in capcana iluziei. am vazut o camera care nu era, si chiar multe altele. super.

Între ironie şi nostalgie, aşa cum am mai spus-o şi altă dată, există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune un înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte despre un trecut idealizat de pe poziţiile unui prezent mizer.

Dacă se priveşte cu atenţie cam ce se postează, îndeosebi ca „poezie”, pe aici, dar şi pe alte site-uri, precum şi ce se publică, se poate observa cum nostalgia începe să detroneze ironia (care, începând cu romantismul şi trecând în PoMo – fiecare cu specificul său – a făcut carieră). S-a început, mai întâi, să se vorbească de părinţi (îndeosebi mame), bunici, străbunici, etc., care populează spaţiul unei copilării mirific-idealizate (un fel de „cult” al strămoşilor); ca să se ajungă, treptat, pur şi simplu, la o puritate şi nevinovăţie a copilăriei şi, de aici, la mitografia poveştilor (frumoasă, cea bântuită de tot soiul de fantasme, mai mult sau mai puţin înfricoşătoare fiind evitată); ca încet, încet, să se ajungă la divinitate. Astfel, pentru că a venit vorba, se poate vedea ultima inflaţie de „psalmi” (nu o spun totuşi în sens peiorativ) chiar pe Hermenia. Sub acest imperiu se înscrie şi textul de faţă. Se poate scrie poezie de această factură? Ba bine că nu atâta timp cât nu apare rutina şi deci plictiseala suprasaturaţiei. În acest sens, referindu-ă tot la H., pot fi identificate câteva texte de referinţă. Printre ele, unul recent al Maricicăi Frumosu, dar şi altele. Şi, în comparaţie cu ele, poate fi judecat şi textul de faţă care are, cert, valenţe poetice în care sugestia funcţionează nestingherit, nefiind simulată printr-o scriitură la „rece”, voit controlată.

Interesantă mai apare şi o altă tendinţa: cea a unei, să-i zic, „nostalgii ironice”. E vorba de o ironie afectiv benefică (spre deosebire de cea PoMo, cu tente puternice de maliţiozitate şi chiar de sarcasm). Ilustrată, după umila mea părere, de un Dorin Cozan. Care, însă, mai posedă şi alte valenţe, cum ar fi o „reinterpretare” a miturilor, dar şi altele care-sporesc sugestia. Dar despre asta cu altă ocazie.

Îi mulţumesc autoarei care mi-a prilejuit aşternerea acestor gânduri

tu ce-ai baut mai bobadile ca te vad cum sari de la una la alta. evident, e un text care nu se mai scrie si poate nici nu a fost veodata ceva de scris. dar in acelasi timp e, pentru mine, o bucatica de istorie. dar evident nu pot nega ca exista si oameni care o gusta. la fel as putea spune ca unele din textele tale sint asa de anecdotice si mistocare incit cu greu poti sa le numesti poezie. poate poante, da nu poezie. nu o lua ca un repros dar chiar dincolo de capriciile noastre masculine sau feminine poezia ramine o ispita pe care sintem tentati sa o evitam