Andule...sincer : nu mai rețin cum îmi spuneai înainte. Consider că doar un tip răzbunător ar ține minte vreo poreclă sau ceva peiorativ. Eu niciodată. Am pornit mereu de la premiza că suntem oameni și uneori descoperi o prietenie chiar la așa-zisul inamic...dară-mi-te în hîrjoanele dintre vechi amici. Uite, actualmente sunt făcut bozgor de unul dintre cei mai buni prieteni ai mei pe un site de profil și știu că sunt făcut de drag și de diliu ce-i sunt lui, nicidecum de altceva. Așadar chiar n-are importanță cum îmi spuneai de vreme ce n-a murit nimeni de asta. Și hai să ne trăim Andule de să tune naiba în ea de tristețe...:)
O alunecare printre metafore, o resemnare în faţa apusului...Să fie efemerul? Sau trecerea anilor? Dar nu mai dau buzna dincolo de cuvinte şi las autorul să se bucure de semnul meu de apreciere.
Remarc, pentru stare şi puterea de sugestie a tropilor, versurile:
,desfaci pumnul chinuit de ameninţări
în palmă izvorăsc lacrimile reci ale acestui anotimp
îţi sugerează că nu va mai avea cine să plângă
nici ochii îngropaţi în rănile oraşului
când haina trecutului va flutura peste grădini
îţi va aduce aminte că dragostea nu mai e patria ta
depărtarea va suna din zurgălăi lunecând în amintire
fără să-ţi scrie adresa pe o frunză măcar"
e fain textul, îmi place cum ai trasat cumva o dungă imaginară între real şi ne-real :)
"prin buzunare îmi găseşti zeci de nebune
o sticluţă cu iod şi două legături
de chei străine" -
mai trec
Nu stiu ce ai vrut sa spui prin "am inteles". si lui i s-a atras atentia la inceput mai voalat. i-am atras si lui atentia acum. noi nu ne razbunam pe textele oamenilor si nici pe textele tale. incercam sa credem ca oamenii pot intelege cu cuvinte putine si incercam pe cit se poate sa disociem disciplina pe site de literatura. te asigur ca herinean nu ar fi procedat asa. bunuiesc ca "ai inteles" si asta.
Probabil că adevărata devenire umană se săvârșește pe tărâmul artei, o artă sublimată în aceea a tăcerii. Astfel e interesantă alunecarea dinspre ”Om-artă” spre ”omerta” cod al tăcerii (dar în acest caz, în primul vers al ultimei strofei, unde se cere articulat, ar fi ”omertaua” cred). Nu?
12 " are si alte conotatii. Cei tineri nu stiu, dar existau pe vremuri discuri de patefon de exact 12" diametru. Faceam cozi la un magazin pe Calea Victoriei ca sa cumpar Bach sau Grieg. Mai tarziu am cunoscut un arhitect cu vreo 3000 de discuri rare care invita tineret la auditii muzicale. Se numea Osanski si nici de el nu se mai aude desi a construit ceva prin urbe . E stupid sa credem ca lasam ceva posteritatii, ea nu are nevoie de oseminte ci numai de prezent care hop! orice am face devine imediat trecut. Mi-a luat 12 minute sa scriu aici , who cares?
Buna seara ! Un text interesant din care pot remarca unele constructii de genul "dans erodand maluri..." " palesc voci pna in soapte ". Nu sunt de acord cu versul "face să tresară secrete în priviri de umbră". Mi se pare ca ar fi curs mai firesc "tresar secrete in priviri de umbra". "Face sa" creeaza o legatura inutila, explicativa. Finalul mi se pare putin bizar. La versul doi, negatia aceea da senzatia ca acea arcuire este una fireasca si se intampla ceva si nu se mai petrece una. Insa nu vad de ce... Un text bun. Ialin
Eviţi confruntarea directă. E lipsă de eleganţă. Aşa că îmi permit să reproduc răspunsul care l-ai dat la alt com. al meu în legătură cu textul „Zebre cu barză şi zimbru” ce-ţi aparţine. Şi aceasta deoarece acolo ţi-am pus aceeaşi întrebare ca şi aici.
Iată răspunsul tău.
«Adrian A. Agheorghesei - 29 Oct 2012
D-le Manolescu, ca să încetaţi cu lipitul afişelor, să nu vă ucidă nevoia de-a şti şi alţii crima mea şi să nu începeţi să hărţuiţi, vă spun eu ce şi cum, clar şi direct, deşi nu meritaţi timpul meu:
Când am trimis acele 3-5 texte d-lui Ştefănescu, aveam un an de când scriam texte albe, un an de când mă hotărâsem să fac trecerea de la versul clasic, considerând că am cumulat destul. Eram în căutări, în cele mai mari căutări, din aproape toate punctele de vedere. Am vrut să fiu onest cu mine, iar răspunsul criticului nu m-a surprins/ supărat deloc, pentru că-mi spunea ceva ce bănuiam. Ba din contră, am luat partea bună a răspunsului. Răspunsul:
"Aveţi dreptate, aţi progresat, dar scrieţi la fel ca sute de autori de versuri de azi. Poeme de-ale dv. ar putea fi introduse în cărţile altora, poeme de-ale altora ar putea fi introduse în cărţile pe care probabil le veţi publica, fără ca cineva să remarce vreo schimbare. Este vorba de un mod de a scrie practicat în prezent pe scară largă: construcţie liniară a poemului (de fapt, juxtapunerea unor enunţuri), folosirea frecventă a unor enunţuri prozaice, oralităţi, instantanee din viaţa de fiecare zi etc., un sarcasm obosit, un reproş difuz la adresa întregii lumi:
„De la un timp, cafeaua fierbe altfel,/ puştii nu mă mai înjură,/ nu mă mai latră câinii,/ ziua picură protocolar,/ ca o duminică în perfuziile de pe reanimare,/ între ventricule se conturează un călcâi,/ mama visează morţi din ce în ce mai des,/ iar eu îmi sunt din ce în ce mai de-ajuns,/ ori poate chiar prea mult.” (Alex Ştefănescu)
Ar trebui să mă jenez? Ar trebui să-mi provoace oareşce dureri acest fapt trecut? Ar trebui să fac comparaţii deplasate cu nume mari de poeţi, din literatura română şi universală, care au fost consideraţi poeţi mediocri/ minori de critica vremii?
Între timp, a trecut aproape un an jumătate. Si au trecut fapte, şi evoluţii, şi găsiri, şi regăsiri, şi catastrofe, şi rateuri, şi, şi. Ar conta să vin cu citate ca:
"Dacă „misiunea artei este de a crea bucurie“ (C. Brâncuşi), atunci poetul Adrian Agheorghesei ar trebui să fie fericit, chiar dacă numai eu aş fi „victima“ versurilor sale. Acum, „când e criză de locuri şi mor câte trei în două paturi“, când sunt prea multe războaie în timp de pace, poezia lui Adrian Agheorghesei se desfăşoară ca o magie de imagini care planează deasupra ideii. Grupajul din revistă este dovada unui talent de excepţie. Aş citi în fiecare zi măcar un poem şi în fiecare an măcar o carte." (C. Oprică).
Ar conta să vă fac o listă cu premiile pe care le-am câştigat intr-un an jumătate? Rezumate despre cum e primită, în general, poezia mea? Despre impactul (pozitiv, aş spune eu) pe care-l am prin activitatea mea ca simplu comentator, observator? Despre cum faptul că nu am scos încă un volum de poezie este strict opţiunea mea, pentru că nu am mai mult de 30 de texte pe care le consider publicabile? Ar trebui să fac toate astea păstrând, cumva fals, un ton neutru? Nu. Am enorm de învăţat, nu am reuşit încă nimic cu adevărat important, iar dpdv liric, tot mă mai caut, dar cred că sunt pe un drum bun. Asta voiaţi să auziţi? Poftim, am spus-o. Şi am fost sincer.
Vă mai spun doar că "patria vieţii e prezentul", sunt încă destul de tânăr, iar timpul va cerne. Aşa că vă rog să încetaţi cu manevrele astea de-a sufla în portavoce lucruri inutile. Vă discreditaţi. Pentru mine, repet, contează foarte mult ce are de spus cineva care scrie poezie, domnule, nu bibliotecarii.
Sper că v-aţi răcorit acum. Şi sper să-mi fie scuzată ieşirea asta în decor, dar asemenea lucruri trebuie clarificate.
-...-
Adrian A. Agheorghesei - 29 Oct 2012
Încă un amănunt: acum vreo 8,.9 ani, cineva, după ce trimisesem câteva texte pentru analiză, îmi spunea că scriu depresiv, vetust, epigonic şi că nu am nicio şansă să ies din umbra marelui Eminescu. Avea dreptate. Dar, repet, "patria vieţii e prezentul".»
Adriane, îmi pare bine că eşti si tu o dată sincer cu tine. Şi te pui la locul tău cu luciditate. Cel puţin aşa par lucrurile. Dacă m-aş lua după aparenţe, aş fi de acord să încheiem, în mod amical, discuţia.
Dar… există un „dar”. Pentru că începi „spovedania” ţâfnos: „D-le Manolescu, ca să încetaţi cu lipitul afişelor, să nu vă ucidă nevoia de-a şti şi alţii crima mea şi să nu începeţi să hărţuiţi, vă spun eu ce şi cum, clar şi direct, deşi nu meritaţi timpul meu”.
În primul rând să pornim de la o definiţie de dicţionar (precară ca orice definiţie) , care însă, precizează, cât de cât, un termen de bază: „Atacul la persoană”. Cică el ar fi: „ [o] acţiune violentă şi susţinută prin scris sau vorbit împotriva unei persoane”.
Ori ceea ce faci tu, nu numai cu mine (într-un fel, mă lasă rece, dar nu de tot, doamne fereşte), ci şi cu alţii de pe H., este de-a dreptul nociv pentru un editor, inclusiv pentru consiliul H din care faci parte şi care văd că tolerează astfel de „atacuri” – până acum, pe aici era o atmosferă, să-i zic, civilizată; mai rău, m-am molipsit şi eu, dacă tot „se permite”.
Un exemplu cât se poate de recent în legătură cu Nicolas Dinu (însă există multe, multe altele):
«Cred că este drept să spun că acest text nu are absolut nicio ideii [idee G.M.]. Mi-aş paria tastatura că e scris fără niciun motor ideatic. Un morman de enunţuri, unele mai preţioase şi mai poetice ca altele, fără liant. Compunere de imagini.
"cîteva monosilabe ciugulesc aerul moale din palmele toamnei" - bănuiesc c-o exista vreun subst. "monosilab", dar asta nu înseamnă că nu sună ca din perete.
"îl iau aşa cum mi se oferă / semiotic şi limpede" - pretenţios/ didactic.
"luna pare un sîmbure de fistic
cerul pom de crăciun cu beculeţe albe şi galbene
mă întreb cînd soarele va apare noaptea în care" - se observă tăietura - autorul nu mai ştia ce să spună şi a intrat puţin în universul idilico-peisagistic. "Va apăreA", mai degrabă.
"mă întreb eu pe cine trebuie să votez" - asta e pentru că autorul a devenit prea oniric şi serios. Plus de asta, şi-a dat seama că nici după partea bucolică n-are idee. Şi tot aşa.
A, am uitat de paranteze, paranteze care au menirea de-a ne arăta că autorul e mai complex decât ne-o arată.
Nu a ieşit. E catastrofic.»
Fii dom’le civilizat, ia exemplu de la Doina şi Corina. Dacă e prost textul, spune-o. Dar fără parapon intelectualicesc, cu mocofănii mascate.
Şi lasă aiureala aia: „A, textele mele nu-s la şantier pentru că scriu extraordinar de bine, sunt inteligent, frumos şi greu de înţeles” – [când te uiţi în oglindă şi te vezi de mii de ori mai mare decât eşti mirându-te: „Ce frumos m-a făcut mama!!!” G.M.].
Dar să trecem peste.
Te cauţi şi (încă) nu te găseşti, e de bine. Dar totuşi treaba aia cu „organul liric”, pe care mi-ai servit-o într-un com. că mi-ar lipsi, e fabuloasă. Da domnule, l-am pierdut demult ca „organ producător”, din ’74, cum am recunoscut şi în textul pe care îl comentăm acum, dar, zic eu, a rămas „pe recepţie”.
Să detaliem.
Sunt sigur (iertată-mi fie siguranţa) că tu, dacă l-ai avut, l-ai pierdut pe drum şi îl cauţi cu înfrigurare. Sfatul meu: Până îl găseşti, lasă teribilismele (şi nu le mai vinde şi altora). Adică nu mai mulge ţapul în ciur. Se supără caprele că le rechiziţionezi „obiectul” muncii de numai pot da lapte.
Dar să trecem şi peste asta.
Şi să ajungem la alt lucru pe care ţi-l reproşez. E vorba de «pastişarea» lui Emiemi. Într-adevăr, nu a fost plagiat, ci doar «inter-textualitate». Iar îmi aduc aminte de Alex Ştefănescu care ţi-a transmis: „Poeme de-ale dv. ar putea fi introduse în cărţile altora, poeme de-ale altora ar putea fi introduse în cărţile pe care probabil le veţi publica, fără ca cineva să remarce vreo schimbare”.
Cam asta ar fi. Mi-am pierdut destul timp cu tine. Dar cred că a meritat. Pentru că, ţi-am mai spus-o şi altă dată: talent ai, idem „simţul limbii române”, însă Harul (încă) îţi lipseşte. Îţi urez să-l găseşti odată cu regăsirea „organului liric”.
La bună revedere.
P.S. Poate mai discutăm. Dar de data asta pe alt ton, mai adecvat unui dialog. Chiar dacă în contradictoriu. Şi chiar mă interesează cum vei evolua. Aş mai avea câte ceva să-ţi aduc aminte în legătură cu nişte întâlniri ale noastre pe internet. Dar mă abţin întinzându-ţi primul mâna.
Cotidianul si poate imaginarul barbatului intre gâl-gâl si tic-tac spre eliberatorul bum bum... o poveste despre plictis, cautarea rostului lucrurilor scrisa intr-un registru ludic... daca te ajuta cu ceva gandeste-te ca se poate si mai rau... Ahasverus cu siguranta ca nu mai gaseste alinare nici macar in acel mantuitor aer.
Sunt câteva imagini foarte puternice aici, dar este necesară, cred, o îndepărtare de poem și o revenire când vei simți că o poți privi și cu un ochi critic, pentru a sesiza balastul inutil al acestei istorii atât de frumoase. Altfel spus, este sensibilă fără a fi dulceagă, este adâncă fără a epata. Încearcă să elimini toate tendințele de "poetizare" excesivă și... cred eu că va fi încă și mai deosebită. Doar câteva exemple de "asta nu", din perspectiva mea: "cerurile În care obișnuiai să îngropi adâncurile" (cerurile susținute, da; adâncurile îngropate în ceruri, nu - prea uzitat, facil ca și continuare logică etc); "Să te slăvesc, să te cânt, să te rog, să te chem, Fiindcă știai că oamenii te caută în pietre." (prea mult, prea mult, puteai descoperi un singur cuvânt care să le spună frust pe toate; iar cauzala e supralicitată aici, deși ideea e frumoasă); "am tăiat-o, am rupt-o, am ucis-o" (din nou tentația repetiției care nu aduce nimic nou decât exces de lirism)... ș.a.m.d. Cred că ai o imagine despre ce am vrut să spun.
de acord cu ultimul comentariu, imi pare un poem bine rotunjit pana la final, de-o simplitate care nu-i decat in spunere, ceea ce-i perfect. e profund fara a fi complex, poate de aceea cu atat mai poem.
cel mai mult m-a prins:
"nu eram săraci dar așa mi se părea
mai mult țineam de gura sacului
apoi toată ziua
mă dădeam pe iarbă cu o covată stricată
seara stăteam în poartă
momo îmi aducea un sfeter să nu răcesc
vedeam cum vin vacile satului
de pe deal
creaturi fantastice
în aerul îmbâcsit de podiș", apoi finalul a venit ca o asteptata detenta, usor meditativ. si mi-a mai placut ca se simte nostalgia aceea proaspata, ca si cum copilaria aia abia ce s-a lasat desprinsa.
multumesc cristina, pentru observatii si interes. da, vpi face cum spui tu. voi trimite confirmare la primirea fiecarui vot. subliniez insa ca votul trebuie sa vina de la adresa de email cu care membrul hermeneia este inscris pe site.
in ce priveste a doua intrebare, raspunsul este cel care l-am dat: „votul publicului, la care va putea participa orice membru hermeneia”, deci inclusiv autorul textului. așa am procedat data trecută și așa vom proceda și acum. da, cum spui tu., „orice membru poate să se judece pe sine”.
şi mai este ceva de observat. postatorul poeziei "funk şi brânză de capră" parcă ar vrea să se identifice, şi deşi nu-şi dă numele, foloseşte google-ul prin care cică noi, cititorii, dar mai ales juriul să-l caute pe undeva prin regiunea vasluiului.
parcă noi am fi fraieri şi nu ştim cine e din vaslui!
Ioana: "daca la baraca si mazarea mai adaugam si ceva circenses avem intreaga piramida a lui Maslow." - când mi-ai zis de Maslow, eu mă gândeam la Gerard Genette. vezi cum sunt femeile, Ioana, vezi?
daca anul acesta va mai fi virtualia, atunci voi veni si la Iasi cu acest superb roman. fireste, daca voi fi invitat...de fapt, vin si daca nu ma inviti:p
multumesc pentru lectura, va respect opinia insa cele doua cuvinte amintite au un anume rol in text. (in textul meu, nu in cel care ajunge cititorului).
asadar, vor ramane.
cu siguranta gena balantei poate doar defini aceasta pendulare intre tinele tau si tine, nevoia echilibrului interior dobandit doar prin raspunsurile potrivite pe care va trebui sa le dai intrebarilor destabilizatoare.. cuvintele-ti sunt pod, cursul fluid le poarta spre casa nenuntita de apa..
cam prea multa proza de tip banc pe aici. probabil ca daca se vroia si se incerca se putea obtine un fel de text poetic, dar asa, e doar o povestire, pe ici pe colo putin lirica dar nu altceva. in orice caz, nici prea logica nu prea poate sa fie de vreme ce si fumatul cit si macul probabil ca ar fi indus la somn. dar despre asta probabil un medic s-ar putea exprima mai competent. finalul e cam aiurea si cam fortat. te lasa cam cu ramii cu capul plin de sampon si se se opreste apa.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Andule...sincer : nu mai rețin cum îmi spuneai înainte. Consider că doar un tip răzbunător ar ține minte vreo poreclă sau ceva peiorativ. Eu niciodată. Am pornit mereu de la premiza că suntem oameni și uneori descoperi o prietenie chiar la așa-zisul inamic...dară-mi-te în hîrjoanele dintre vechi amici. Uite, actualmente sunt făcut bozgor de unul dintre cei mai buni prieteni ai mei pe un site de profil și știu că sunt făcut de drag și de diliu ce-i sunt lui, nicidecum de altceva. Așadar chiar n-are importanță cum îmi spuneai de vreme ce n-a murit nimeni de asta. Și hai să ne trăim Andule de să tune naiba în ea de tristețe...:)
pentru textul : Bestial Planet deO alunecare printre metafore, o resemnare în faţa apusului...Să fie efemerul? Sau trecerea anilor? Dar nu mai dau buzna dincolo de cuvinte şi las autorul să se bucure de semnul meu de apreciere.
pentru textul : Alunecarea prin umbră deRemarc, pentru stare şi puterea de sugestie a tropilor, versurile:
,desfaci pumnul chinuit de ameninţări
în palmă izvorăsc lacrimile reci ale acestui anotimp
îţi sugerează că nu va mai avea cine să plângă
nici ochii îngropaţi în rănile oraşului
când haina trecutului va flutura peste grădini
îţi va aduce aminte că dragostea nu mai e patria ta
depărtarea va suna din zurgălăi lunecând în amintire
fără să-ţi scrie adresa pe o frunză măcar"
e fain textul, îmi place cum ai trasat cumva o dungă imaginară între real şi ne-real :)
pentru textul : doi de"prin buzunare îmi găseşti zeci de nebune
o sticluţă cu iod şi două legături
de chei străine" -
mai trec
Nu stiu ce ai vrut sa spui prin "am inteles". si lui i s-a atras atentia la inceput mai voalat. i-am atras si lui atentia acum. noi nu ne razbunam pe textele oamenilor si nici pe textele tale. incercam sa credem ca oamenii pot intelege cu cuvinte putine si incercam pe cit se poate sa disociem disciplina pe site de literatura. te asigur ca herinean nu ar fi procedat asa. bunuiesc ca "ai inteles" si asta.
pentru textul : mistral de novembre deProbabil că adevărata devenire umană se săvârșește pe tărâmul artei, o artă sublimată în aceea a tăcerii. Astfel e interesantă alunecarea dinspre ”Om-artă” spre ”omerta” cod al tăcerii (dar în acest caz, în primul vers al ultimei strofei, unde se cere articulat, ar fi ”omertaua” cred). Nu?
Nu e un text de larg consum.
pentru textul : Holomer de12 " are si alte conotatii. Cei tineri nu stiu, dar existau pe vremuri discuri de patefon de exact 12" diametru. Faceam cozi la un magazin pe Calea Victoriei ca sa cumpar Bach sau Grieg. Mai tarziu am cunoscut un arhitect cu vreo 3000 de discuri rare care invita tineret la auditii muzicale. Se numea Osanski si nici de el nu se mai aude desi a construit ceva prin urbe . E stupid sa credem ca lasam ceva posteritatii, ea nu are nevoie de oseminte ci numai de prezent care hop! orice am face devine imediat trecut. Mi-a luat 12 minute sa scriu aici , who cares?
pentru textul : 12'' deinteresant, desi am senzatia ca undeva in partea a doua se dilueaza putin as inlocui "al mamei mele suspin" cu "al mamei suspin"
pentru textul : Tânărul din Nain deBuna seara ! Un text interesant din care pot remarca unele constructii de genul "dans erodand maluri..." " palesc voci pna in soapte ". Nu sunt de acord cu versul "face să tresară secrete în priviri de umbră". Mi se pare ca ar fi curs mai firesc "tresar secrete in priviri de umbra". "Face sa" creeaza o legatura inutila, explicativa. Finalul mi se pare putin bizar. La versul doi, negatia aceea da senzatia ca acea arcuire este una fireasca si se intampla ceva si nu se mai petrece una. Insa nu vad de ce... Un text bun. Ialin
pentru textul : Noapte naivă deAlbil este si culoarea doliului la asiatici. Doar in cateva cuvinte este prinsa o multitudine de sigestii
pentru textul : alb deEviţi confruntarea directă. E lipsă de eleganţă. Aşa că îmi permit să reproduc răspunsul care l-ai dat la alt com. al meu în legătură cu textul „Zebre cu barză şi zimbru” ce-ţi aparţine. Şi aceasta deoarece acolo ţi-am pus aceeaşi întrebare ca şi aici.
Iată răspunsul tău.
«Adrian A. Agheorghesei - 29 Oct 2012
D-le Manolescu, ca să încetaţi cu lipitul afişelor, să nu vă ucidă nevoia de-a şti şi alţii crima mea şi să nu începeţi să hărţuiţi, vă spun eu ce şi cum, clar şi direct, deşi nu meritaţi timpul meu:
Când am trimis acele 3-5 texte d-lui Ştefănescu, aveam un an de când scriam texte albe, un an de când mă hotărâsem să fac trecerea de la versul clasic, considerând că am cumulat destul. Eram în căutări, în cele mai mari căutări, din aproape toate punctele de vedere. Am vrut să fiu onest cu mine, iar răspunsul criticului nu m-a surprins/ supărat deloc, pentru că-mi spunea ceva ce bănuiam. Ba din contră, am luat partea bună a răspunsului. Răspunsul:
"Aveţi dreptate, aţi progresat, dar scrieţi la fel ca sute de autori de versuri de azi. Poeme de-ale dv. ar putea fi introduse în cărţile altora, poeme de-ale altora ar putea fi introduse în cărţile pe care probabil le veţi publica, fără ca cineva să remarce vreo schimbare. Este vorba de un mod de a scrie practicat în prezent pe scară largă: construcţie liniară a poemului (de fapt, juxtapunerea unor enunţuri), folosirea frecventă a unor enunţuri prozaice, oralităţi, instantanee din viaţa de fiecare zi etc., un sarcasm obosit, un reproş difuz la adresa întregii lumi:
„De la un timp, cafeaua fierbe altfel,/ puştii nu mă mai înjură,/ nu mă mai latră câinii,/ ziua picură protocolar,/ ca o duminică în perfuziile de pe reanimare,/ între ventricule se conturează un călcâi,/ mama visează morţi din ce în ce mai des,/ iar eu îmi sunt din ce în ce mai de-ajuns,/ ori poate chiar prea mult.” (Alex Ştefănescu)
Ar trebui să mă jenez? Ar trebui să-mi provoace oareşce dureri acest fapt trecut? Ar trebui să fac comparaţii deplasate cu nume mari de poeţi, din literatura română şi universală, care au fost consideraţi poeţi mediocri/ minori de critica vremii?
Între timp, a trecut aproape un an jumătate. Si au trecut fapte, şi evoluţii, şi găsiri, şi regăsiri, şi catastrofe, şi rateuri, şi, şi. Ar conta să vin cu citate ca:
"Dacă „misiunea artei este de a crea bucurie“ (C. Brâncuşi), atunci poetul Adrian Agheorghesei ar trebui să fie fericit, chiar dacă numai eu aş fi „victima“ versurilor sale. Acum, „când e criză de locuri şi mor câte trei în două paturi“, când sunt prea multe războaie în timp de pace, poezia lui Adrian Agheorghesei se desfăşoară ca o magie de imagini care planează deasupra ideii. Grupajul din revistă este dovada unui talent de excepţie. Aş citi în fiecare zi măcar un poem şi în fiecare an măcar o carte." (C. Oprică).
Ar conta să vă fac o listă cu premiile pe care le-am câştigat intr-un an jumătate? Rezumate despre cum e primită, în general, poezia mea? Despre impactul (pozitiv, aş spune eu) pe care-l am prin activitatea mea ca simplu comentator, observator? Despre cum faptul că nu am scos încă un volum de poezie este strict opţiunea mea, pentru că nu am mai mult de 30 de texte pe care le consider publicabile? Ar trebui să fac toate astea păstrând, cumva fals, un ton neutru? Nu. Am enorm de învăţat, nu am reuşit încă nimic cu adevărat important, iar dpdv liric, tot mă mai caut, dar cred că sunt pe un drum bun. Asta voiaţi să auziţi? Poftim, am spus-o. Şi am fost sincer.
Vă mai spun doar că "patria vieţii e prezentul", sunt încă destul de tânăr, iar timpul va cerne. Aşa că vă rog să încetaţi cu manevrele astea de-a sufla în portavoce lucruri inutile. Vă discreditaţi. Pentru mine, repet, contează foarte mult ce are de spus cineva care scrie poezie, domnule, nu bibliotecarii.
Sper că v-aţi răcorit acum. Şi sper să-mi fie scuzată ieşirea asta în decor, dar asemenea lucruri trebuie clarificate.
-...-
Adrian A. Agheorghesei - 29 Oct 2012
Încă un amănunt: acum vreo 8,.9 ani, cineva, după ce trimisesem câteva texte pentru analiză, îmi spunea că scriu depresiv, vetust, epigonic şi că nu am nicio şansă să ies din umbra marelui Eminescu. Avea dreptate. Dar, repet, "patria vieţii e prezentul".»
Adriane, îmi pare bine că eşti si tu o dată sincer cu tine. Şi te pui la locul tău cu luciditate. Cel puţin aşa par lucrurile. Dacă m-aş lua după aparenţe, aş fi de acord să încheiem, în mod amical, discuţia.
Dar… există un „dar”. Pentru că începi „spovedania” ţâfnos: „D-le Manolescu, ca să încetaţi cu lipitul afişelor, să nu vă ucidă nevoia de-a şti şi alţii crima mea şi să nu începeţi să hărţuiţi, vă spun eu ce şi cum, clar şi direct, deşi nu meritaţi timpul meu”.
În primul rând să pornim de la o definiţie de dicţionar (precară ca orice definiţie) , care însă, precizează, cât de cât, un termen de bază: „Atacul la persoană”. Cică el ar fi: „ [o] acţiune violentă şi susţinută prin scris sau vorbit împotriva unei persoane”.
Ori ceea ce faci tu, nu numai cu mine (într-un fel, mă lasă rece, dar nu de tot, doamne fereşte), ci şi cu alţii de pe H., este de-a dreptul nociv pentru un editor, inclusiv pentru consiliul H din care faci parte şi care văd că tolerează astfel de „atacuri” – până acum, pe aici era o atmosferă, să-i zic, civilizată; mai rău, m-am molipsit şi eu, dacă tot „se permite”.
Un exemplu cât se poate de recent în legătură cu Nicolas Dinu (însă există multe, multe altele):
«Cred că este drept să spun că acest text nu are absolut nicio ideii [idee G.M.]. Mi-aş paria tastatura că e scris fără niciun motor ideatic. Un morman de enunţuri, unele mai preţioase şi mai poetice ca altele, fără liant. Compunere de imagini.
"cîteva monosilabe ciugulesc aerul moale din palmele toamnei" - bănuiesc c-o exista vreun subst. "monosilab", dar asta nu înseamnă că nu sună ca din perete.
"îl iau aşa cum mi se oferă / semiotic şi limpede" - pretenţios/ didactic.
"luna pare un sîmbure de fistic
cerul pom de crăciun cu beculeţe albe şi galbene
mă întreb cînd soarele va apare noaptea în care" - se observă tăietura - autorul nu mai ştia ce să spună şi a intrat puţin în universul idilico-peisagistic. "Va apăreA", mai degrabă.
"mă întreb eu pe cine trebuie să votez" - asta e pentru că autorul a devenit prea oniric şi serios. Plus de asta, şi-a dat seama că nici după partea bucolică n-are idee. Şi tot aşa.
A, am uitat de paranteze, paranteze care au menirea de-a ne arăta că autorul e mai complex decât ne-o arată.
Nu a ieşit. E catastrofic.»
Fii dom’le civilizat, ia exemplu de la Doina şi Corina. Dacă e prost textul, spune-o. Dar fără parapon intelectualicesc, cu mocofănii mascate.
Şi lasă aiureala aia: „A, textele mele nu-s la şantier pentru că scriu extraordinar de bine, sunt inteligent, frumos şi greu de înţeles” – [când te uiţi în oglindă şi te vezi de mii de ori mai mare decât eşti mirându-te: „Ce frumos m-a făcut mama!!!” G.M.].
Dar să trecem peste.
Te cauţi şi (încă) nu te găseşti, e de bine. Dar totuşi treaba aia cu „organul liric”, pe care mi-ai servit-o într-un com. că mi-ar lipsi, e fabuloasă. Da domnule, l-am pierdut demult ca „organ producător”, din ’74, cum am recunoscut şi în textul pe care îl comentăm acum, dar, zic eu, a rămas „pe recepţie”.
Să detaliem.
Sunt sigur (iertată-mi fie siguranţa) că tu, dacă l-ai avut, l-ai pierdut pe drum şi îl cauţi cu înfrigurare. Sfatul meu: Până îl găseşti, lasă teribilismele (şi nu le mai vinde şi altora). Adică nu mai mulge ţapul în ciur. Se supără caprele că le rechiziţionezi „obiectul” muncii de numai pot da lapte.
Dar să trecem şi peste asta.
Şi să ajungem la alt lucru pe care ţi-l reproşez. E vorba de «pastişarea» lui Emiemi. Într-adevăr, nu a fost plagiat, ci doar «inter-textualitate». Iar îmi aduc aminte de Alex Ştefănescu care ţi-a transmis: „Poeme de-ale dv. ar putea fi introduse în cărţile altora, poeme de-ale altora ar putea fi introduse în cărţile pe care probabil le veţi publica, fără ca cineva să remarce vreo schimbare”.
Cam asta ar fi. Mi-am pierdut destul timp cu tine. Dar cred că a meritat. Pentru că, ţi-am mai spus-o şi altă dată: talent ai, idem „simţul limbii române”, însă Harul (încă) îţi lipseşte. Îţi urez să-l găseşti odată cu regăsirea „organului liric”.
La bună revedere.
P.S. Poate mai discutăm. Dar de data asta pe alt ton, mai adecvat unui dialog. Chiar dacă în contradictoriu. Şi chiar mă interesează cum vei evolua. Aş mai avea câte ceva să-ţi aduc aminte în legătură cu nişte întâlniri ale noastre pe internet. Dar mă abţin întinzându-ţi primul mâna.
pentru textul : Asta este... deeugen, nu am vrut sa lungesc ceva ce mi-a aparut clar
pentru textul : a început să miroasă a lavandă pe răni deionut, cu acel sus, ai dreptate. acum ii vad inutilitatea.
sebi, multumesc de trecere
Cotidianul si poate imaginarul barbatului intre gâl-gâl si tic-tac spre eliberatorul bum bum... o poveste despre plictis, cautarea rostului lucrurilor scrisa intr-un registru ludic... daca te ajuta cu ceva gandeste-te ca se poate si mai rau... Ahasverus cu siguranta ca nu mai gaseste alinare nici macar in acel mantuitor aer.
pentru textul : no satisfaction deSunt câteva imagini foarte puternice aici, dar este necesară, cred, o îndepărtare de poem și o revenire când vei simți că o poți privi și cu un ochi critic, pentru a sesiza balastul inutil al acestei istorii atât de frumoase. Altfel spus, este sensibilă fără a fi dulceagă, este adâncă fără a epata. Încearcă să elimini toate tendințele de "poetizare" excesivă și... cred eu că va fi încă și mai deosebită. Doar câteva exemple de "asta nu", din perspectiva mea: "cerurile În care obișnuiai să îngropi adâncurile" (cerurile susținute, da; adâncurile îngropate în ceruri, nu - prea uzitat, facil ca și continuare logică etc); "Să te slăvesc, să te cânt, să te rog, să te chem, Fiindcă știai că oamenii te caută în pietre." (prea mult, prea mult, puteai descoperi un singur cuvânt care să le spună frust pe toate; iar cauzala e supralicitată aici, deși ideea e frumoasă); "am tăiat-o, am rupt-o, am ucis-o" (din nou tentația repetiției care nu aduce nimic nou decât exces de lirism)... ș.a.m.d. Cred că ai o imagine despre ce am vrut să spun.
pentru textul : Decofrare dede acord cu ultimul comentariu, imi pare un poem bine rotunjit pana la final, de-o simplitate care nu-i decat in spunere, ceea ce-i perfect. e profund fara a fi complex, poate de aceea cu atat mai poem.
pentru textul : în felul meu de copil decel mai mult m-a prins:
"nu eram săraci dar așa mi se părea
mai mult țineam de gura sacului
apoi toată ziua
mă dădeam pe iarbă cu o covată stricată
seara stăteam în poartă
momo îmi aducea un sfeter să nu răcesc
vedeam cum vin vacile satului
de pe deal
creaturi fantastice
în aerul îmbâcsit de podiș", apoi finalul a venit ca o asteptata detenta, usor meditativ. si mi-a mai placut ca se simte nostalgia aceea proaspata, ca si cum copilaria aia abia ce s-a lasat desprinsa.
...mulțumesc de speranțe, Marina... și mie îmi cade bine acest poem...
pentru textul : deschideri deMi-a placut mult, l-am simtit ca o rezonanta intima, asa cum cred ca si este.
pentru textul : înţelegi? demultumesc cristina, pentru observatii si interes. da, vpi face cum spui tu. voi trimite confirmare la primirea fiecarui vot. subliniez insa ca votul trebuie sa vina de la adresa de email cu care membrul hermeneia este inscris pe site.
pentru textul : Concursul de Poezie „Astenie de primăvară - Hermeneia 2014” dein ce priveste a doua intrebare, raspunsul este cel care l-am dat: „votul publicului, la care va putea participa orice membru hermeneia”, deci inclusiv autorul textului. așa am procedat data trecută și așa vom proceda și acum. da, cum spui tu., „orice membru poate să se judece pe sine”.
şi mai este ceva de observat. postatorul poeziei "funk şi brânză de capră" parcă ar vrea să se identifice, şi deşi nu-şi dă numele, foloseşte google-ul prin care cică noi, cititorii, dar mai ales juriul să-l caute pe undeva prin regiunea vasluiului.
pentru textul : Concursul de Poezie ”Astenie de primăvară - Hermeneia 2010” deparcă noi am fi fraieri şi nu ştim cine e din vaslui!
Ioana: "daca la baraca si mazarea mai adaugam si ceva circenses avem intreaga piramida a lui Maslow." - când mi-ai zis de Maslow, eu mă gândeam la Gerard Genette. vezi cum sunt femeile, Ioana, vezi?
pentru textul : poetesei cu dragoste şi margarete deMersi, Emiemi, pentru observație. Voi ține cont de ea.
pentru textul : binecuvântat fie numele tău, entropie debanuiesc ca nu imi "raspunzi" mie aici, bobadil, pentru ca daca o faci ceea ce spui tu nu are nici o legatura cu ce am spus eu
pentru textul : mount palomar dedaca anul acesta va mai fi virtualia, atunci voi veni si la Iasi cu acest superb roman. fireste, daca voi fi invitat...de fapt, vin si daca nu ma inviti:p
pentru textul : Urâții - lansare de carte deTe-am rugat să fii rațională și să-ți ceri scuze, nu-mi mai răstălmăci cuvintele. Dacă nu-ți ceri scuze, părăsesc Hermeneia. Definitiv.
pentru textul : e bună tipa demultumesc pentru lectura, va respect opinia insa cele doua cuvinte amintite au un anume rol in text. (in textul meu, nu in cel care ajunge cititorului).
pentru textul : e sărbătoare / sunt fruct şi plutesc deasadar, vor ramane.
Multam bobadile. Desi abia am revenit din munti ma simt obosit ca dupa o zi de tras la coasa. Sa ai pace, Dancus
pentru textul : Scrum (VIII) deeu remarc faptul că şi după atâţia ani, tot în exil te simţi.
pentru textul : introfanie de toamnă II decu siguranta gena balantei poate doar defini aceasta pendulare intre tinele tau si tine, nevoia echilibrului interior dobandit doar prin raspunsurile potrivite pe care va trebui sa le dai intrebarilor destabilizatoare.. cuvintele-ti sunt pod, cursul fluid le poarta spre casa nenuntita de apa..
pentru textul : Gena balanței de..but it is not serious..my friend is leaving the office and I will miss her..it's a side-way move but I am selfish..and so is she..:p
Thank you Virgil and don't be sorry..:p
pentru textul : As she goes decam prea multa proza de tip banc pe aici. probabil ca daca se vroia si se incerca se putea obtine un fel de text poetic, dar asa, e doar o povestire, pe ici pe colo putin lirica dar nu altceva. in orice caz, nici prea logica nu prea poate sa fie de vreme ce si fumatul cit si macul probabil ca ar fi indus la somn. dar despre asta probabil un medic s-ar putea exprima mai competent. finalul e cam aiurea si cam fortat. te lasa cam cu ramii cu capul plin de sampon si se se opreste apa.
pentru textul : jester deAșa-i primele versuri le voi modifica păstrînd ideea
pentru textul : Bosfor de'celuilalt, nu mie
mi se-ntâmplă tot felul de lucruri'
Thanks
Pagini