Da, inteleg la ce te referi . Desi intentia titlului a fost far more innocent. Dar mi-a venit o alta idee si ca sa nu existe ambiguitati nepotrivite, am sa - l schimb. Multumesc.
ok, Profetule! stiu ca ai dreptate, dar ceea ce am scris era un gand al fiului meu, pe care l/am scris direct pe pagina de pe site. mie mi/a trezit un zambet inocent. cu respectul cuvenit.
Desigur, in fata unui asemenea material (destul de amplu) ai trei alternative: sa taci si sa-ti vezi de treaba (asta face cam toata lumea pe aici, nu?), sa zici si tu ceva acolo ca sa pari destept si sa faci o critica adevarata, material fiind destul slava Domnului. Acum, avand in vedere situatia "de facto" eu aleg varianta a doua desi stiu ca este cea mai nashpa ca sa ma exprim asa, usor sub-cuantic adica bobadilic. Eu am observat demult la Gorun o tendinta de analiza din multiple unghiuri a ceea ce domnia sa numeste, re-numeste si re-denumeste "postmodernism" si poate de aceea am avut o retinere, un fel de senzatie ca aceea cand te strang pantalonii si nu iti mai poti arata argumentele fizice ale virilitatii pana nu ramai cu toate riscurile aferente in curul gol, deci cum spuneam, notiunea de postmodernism cred ca nu are ce cauta intr-o astfel de dezbatere, de altfel foarte interesanta. O caracteristica a logicii lui gorun (si nu e putin lucru dar spun ca exista asa ceva o logica a lui manolescu gorun) este spatiul cantorian din care ea isi trage seva iar eu unul raman un admirator al acestui gen de rebeliune teo-teoretizata. Iar de aici pana la a aborda un subiect de greutatea si importanta celui de aici este probabil distanta de doar cateva volume care, sincer, dac-ar fi, eu le-as citi fara somn. Felicitari si o penita aurie si de la mine. Andu
Virgil,e aproape de banal textul ăsta. mă rog mie nu-mi trasmite nimic. nici măcar minimalismul ăsta, aproape desuet de acum, nu reuşeşte să-mi spună decât că te-ai întîlnit cu un Hristos şi că după ce ai vrut să treci neobservat ca de obicei, ( de ce doreai să fii neobservat ? sau e doar aşa de umplutură ?), ai avut un dialog totuşi, un dialog simplu, simpatic, ca şi cu un oarecare ( de fapt am precizat mai sus că tu te-ai întâlnit cu un hristos) care, condescendent, îţi acceptă punctul de vedere, tu-supus trecerii timpului, el-neatins, în afara lui, deci în altă sferă, şi te invită la o cafea unde tu pierzi 5-10 min. din viaţă, el-nimic, dar nu aveţi ce să vă reproşaţi, ceea ce e minunat.
Virgil, sunt sute de textuleţe din acestea.
Draga mea Alma, așteptam să mă-ntrebe și pe mine cineva de vorbă, de-aceea cînd am început să povestesc, nu m-am mai putut opri. Sora mea dragă, sînt bucuroasă și onorată de trecerea ta, de cuvintele frumoase pe care le-ai lăsat și pe care le voi păstra la loc de mare preț dar și mai bucuroasă sînt de modul în care ai perceput impresionismul acestui tablou. Impresionismul, acest cuvînt inventat de intuitivii jurnaliști francezi pentru a prezenta publicului încă prea puțin familiarizat cu noul curent artistic din epocă, cum trebuie privită opera atît de refuzată și de controversată a acestora. Post-impresionismul al cărui capăt de coloană a infinitului îl reprezintă Cezanne, a stîrnit de asemenea mari controverse, atît de mari, încît nici cel mai bun amic al acestuia, Emile Zola, nu l-a înțeles și l-a denigrat. ȘI-aici am atins mai mult involuntar și absolut nevinovat un punct nevralgic al criticii autofage romănești de după 1990.
Ce să-i faci, adri?! Problema e că unora le place să se mai joace şi de-a baba-oarba şi nu numai cu „viata, miros de transpiratie, de sex, de pamint, de zgura, de alcool, de fum de tigare, de.........” pe care, dacă le iei în serios, ajungi să ţi-o faci cu mâna ta ceea ce înseamnă (uneori – nu vreau să generalizez) chiar „lucru manual”. Dar şi el (d-aia n-am vrut să generalizez) când e făcut cum trebe, adică cu oarece „ludicitate poetică” se(d)uce la poezie; ca în cazul, de exemplu, al lui Geo Dumitrescu (a se vedea, printre altele, cazul în care poetul se joacă pe aeroport cu grenade(le) [„poeziei”?!]). Sau chiar al unor douămiişti mai acătării din zilele noastre. Cum tot aşa şi „joaca asta de-a baba oarba”, pe care o încriminezi în com-ul la textul de faţă, atunci când e luată în serios cu zisa „luciditate poetică”, aşa cum face Adriana, conduce şi ea la poezie. Ce să-i faci?! „Din fericire suntem toţi diferiţi” – cum zice o reclamă afişată pe o mulţime de panouri care a ajuns să mă plictisească.
Cred ca ar fi trebuit si o a treia strofa. Dar nu am putut sa termin aceasta poezie. Am lasat-o asa. Cami, Lucian, cotidianul ne stirbeste din valoarea pe care o putem da artei, si totusi nimeni nu ne obliga sa scriem. Ioana, am vrut sa spun ca mintea poate alerga libera prin Univers, luand la rand pamanturile cautand noi modalitati de a functiona. Intr-o stare atemporala doar lacrima si zambetul, stari opuse fac timpul perceptibil. Cred... Va multumesc. Silviu
Nu ştiu de ce trebuie să dramatizăm aşa, ducând totul în extrem. Faptul a fost simplu: te-am rugat şi azi, ca în alte rânduri, să te limitezi la text. Nu ştiam că făcând asta, şi vorbind despre personalitatea ta artistică, te vei simţi lezată la persoană. Şi nu înţeleg de unde moda autosuspendării. Şi nu înţeleg de ce în public. Bineînţeles că fac şi eu erori. Poate uneori sunt mai caustic decât trebuie... Poate alteori sunt mai exigent cu un user, decât cu altul... Poate că nu sunt potrivit ca moderator. De aceea, în primul rând, eu sunt editor, nu moderator. Dar trebui făcută şi treaba asta. Nu pot să fiu cu ochii mereu pe site, deci nu pot răspunde viabil la observaţii de genul "dar la x aşa, iar la y aşa". Unele situaţii chiar nu pot fi tratate echitabil, pentru că (pardon!) contextul e de aşa natură. Uneori, trebuie să fii tranşant. Alteori, balanţă. Nu le nimeresc de fiecare dată. Eu spun să tragem amândoi aer în piept şi să mai vedem... Asta e "lumea-i cum este şi cu ea suntem şi noi".
Cu sincere scuze pentru Vlad, aceasta e ultima mea intervenţie aici.
remarc impresionat : "te iubesc pentru că sub tine am devenit femeie una câte una, boabe din lujerul mare al lunii mi-acoperă sânul cu poeme" și "lacrimile să curgă ca o spermă pe sânii mei îndrăgostiți" un poem delicat si ales, plin de daruita inspiratie, ca de obicei. mircea.
Rezolvarea misterelor din primele părţi are un uşor iz americănesc, iar personalităţile multiple ale Luizei, îmi amintesc de "Psycho". În schimb, finalul a fost mai uşor de înţeles şi apreciat. Experienţa ta de medicinistă imprimă textului tuşe autentice. Altcineva nu poate decât să şi le imagineze/deformeze prin utilizarea unor clişee din filme sau cu celebrul tablou al lui Rembrandt- "Lecţia de anatomie a doctorului Tulp".
O poezie in care scriitura imbraca haine de sarbatoare. Este, de departe, unul dintre cele mai reusite poeme pe care l-am mai citit cindva, undeva... "Scrii frumos dar acum nu ne vede nimeni dă-ți versurile jos să te văd cum arăți fără ele să te mîngîi pe umeri de lacrimi ce plîng înăuntru ca văduvele atîtor războaie pierdute de mine" si, in continuare: "dă versurile jos de pe tine să ating epiderma trecutului tău enigmatic în banalitatea ce o poartă letargic asemeni unei medalii rătăcite pe cîmpul infinit al atîtor bătălii pierdute de mine." Scrii frumos, Virgil Titarenco. Abia astept sa vad volumul "Mirabile dictu".
totul are un iz atit de suprarealist incit pare sa infesteze orele tristetii, dincolo de exterioarele decorate doar de melancolia omniprezenta, ce aminteste de Chirico si angoasele lui... "Bătea pendulul Rameau de șase fară o litră, corabia strecurată în port icnea a dragoste târzie, ramaneai docilă tu, după orele dezacordate să ne pictezi vântul turbat în culorile căprui ai ochilor tăi murgi inegalabili de triști..." ma tot gindesc cu parere de rau, ca e generalizat si iremediabil sentimentul tau...
Îmi place aici părerea aceea de dincolo de lucruri , a umbrei "dinspre spatele soarelui" sau "dinspre frunze". O schimbare de optică, un fel de privire care tinde să fie omniscientă. E mare lucru să ai o asemenea privire, să poți să vezi totdeauna ce e dincolo sau de dincolo, dar cum poți fi sigur că ceea ce găsești acolo e realitate sau corespunde propriei proiecții, nu ne e dat încă să știm, decât dacă aflăm prin cuvinte. În rest, aceeași tonalitate, aceleași vibrații pe care le cunosc și care nu corespund cu...primăvara...care vine, vine, vine, trebuie doar s-o vezi.
Ioana, ai dreptate, voi tăia versurile acelea, erau puțin lipite, dar cu un rost, poate contextual. Mulțumesc pentru sugestiile tale, mereu pertinente.
nu te acuzam de nimic, Adrian, așa că nu știu ce ar trebui să iert. nici nu intenționez să-ți sugerez o schimbare a dietei. e drept, pâna azi nu știam că un astfel de simbol, vechi de câteva mii de ani(„ochiul lăuntric”, de ex.), poate provoca diabet. :)
dar... probabil că nu facem cumpărăturile din același supermarket.
Mulțumesc, Călin, pentru comentariul creativ, bogat în legături și deslușiri atente, aurit de o înțelegere adâncă asupra stărilor-limită pe care acest text le evocă, trecerea ta mă onorează.
oh, ce titlu i-ai pus, cât pe ce să nu deschid! ți-a fost teamă că devii prea uman?! nu știu dacă toamna e vinovată...sau Alice. sau pisica. dar uite un text atât de curat, că-ți vine să te apleci și să numeri pietrele de sub apă. acum ar trebui să dau niște citate...m-am uitat, nu știu ce să aleg. mi-e imposibil să rup ceva din context. textul ăsta seamănă cu un domino, pornind dintr-o privire verde și sfârșind în centrul pământului. peniță.
Boba, Boba, hai să vorbim și serios (dacă putem). Vezi că am mai adăugat ceva la text. Spui matale: „negativismul e lung, mai lung decat calea ferata de la vascauti la barlad (vezi intrebari existentiale)”. Iar într-un com la alt text, vorbești despre «teologia negativă» sau «apofatică» cum se zice în ortodoxie; de ea, fără să fie numită, se vorbește și în islam; iar în budism – se practică. Wittgenstein, la rȃndul său, zice „despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă”; sau, eventual, să „se arate”, dacă e posibil. Ori cȃnd CINEVA, după ce s-a ajuns în vȃrful stȃlpului, «arată» (tot cu degetul «vorbirii»: „Realizează-l!” - e vorba de «vid») în loc să te uiți la «deget» mergi la ținta indicată. Dacă ești în stare să-l „realizezi” (sau nu), asta depinde de fiecare în parte! De la Nietzsche și pȃnă „teologia negativă” e un drum „mai lung decȃt calea ferată de la văscăuți la bȃrlad”.
alma, eu insumi mi-am pus aceste intrebari, cand am scris acest text. fiecare pasaj e un fel de reprezentatie la marginea scenei. de aici impresia de rupere a ritmului si aparenta redundanta a unora. Sintagma din debutul poemului "pamantule intreg" trimite la ideea unui astfel de dans - pana la intrarea in public. explicatia ceruta o regasesti mai sus, in raspunsul meu pentru ela; legatura tine atat de barbat (continutul, materia) cat si de inger (forma, modelul) - de aici, diferenta... daca as renunta la "eu" s-ar pierde diferenta/dedublarea dintre baletist si baletista ..iar somnul parelnic e o transmigratie -consider eu- necesara in economia textului. de asemenea, fiecare pasaj are o cheie...adunate, dau un numar multumesc pentru critica :)
Chiar dacă mă detaşez
de cuvinte
un înger mă poartă în lesă... Eu m-am detaşat deja citind aceste versuri foarte reuşite. Te felicit. Cu simpatie, Ioan.
Paul, eu nu am încetat niciodată să cred că exiști, doar că trec printr- o perioadă încărcată acum. Eu te citesc atunci când intru pe site, dar mi- am propus să tac, nu știu, cel puțin un timp. De multe ori nu pot face un comentariu așa cum s- ar vrea, de multe ori nu am suficient timp ca să n- o fac așa, în treacăt, sau de multe ori simt că e de ajuns o simplă remarcă de genul "felicitări" și atât. Eu zic că suntem oameni oriunde am fi și simțim uneori nevoi de genul acesta. Însă am încercat să- mi temperez asemenea porniri. Asta e.:) Mulțumesc că exiști din când în când pe aici. Cami.
Cezar, nu ştiu dacă ai văzut parodii (filme), dar e cam greu să nu fi văzut. Ei, ştii tu fazele alea când, într-un bar, pe stradă etc, într-o discuţie dintre doi (în care se parodiază vreo scenă cunoscută), cade din senin câte un frigider, un tanc, o girafă... aducând cu ele câte un simbol care leagă bucata respectivă a filmului de alt motiv? Ei, cam aşa e şi aici. Versurile alea sunt girafa mea :).
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
mojna ștu anii bili ocin crasivii devoșchii privet gasbadin bobadil slava boga
pentru textul : liubliu ia vas deDaca ar fi doar ligamentele .... Oricum, multumesc..... IB Giurgesteanu
pentru textul : Tablou cu limacși deDa, inteleg la ce te referi . Desi intentia titlului a fost far more innocent. Dar mi-a venit o alta idee si ca sa nu existe ambiguitati nepotrivite, am sa - l schimb. Multumesc.
pentru textul : air on a string deexista vreun motiv pentru care lasi un spatiu asa mare inainte de a introduce un text?
pentru textul : Răzbunarea tatălui deO.K.
pentru textul : Prin deok, Profetule! stiu ca ai dreptate, dar ceea ce am scris era un gand al fiului meu, pe care l/am scris direct pe pagina de pe site. mie mi/a trezit un zambet inocent. cu respectul cuvenit.
pentru textul : Dacă nu citiți, treaba voastră! deMarina, iti multumesc de citire si pentru semn. multa stima
pentru textul : Aburi deDesigur, in fata unui asemenea material (destul de amplu) ai trei alternative: sa taci si sa-ti vezi de treaba (asta face cam toata lumea pe aici, nu?), sa zici si tu ceva acolo ca sa pari destept si sa faci o critica adevarata, material fiind destul slava Domnului. Acum, avand in vedere situatia "de facto" eu aleg varianta a doua desi stiu ca este cea mai nashpa ca sa ma exprim asa, usor sub-cuantic adica bobadilic. Eu am observat demult la Gorun o tendinta de analiza din multiple unghiuri a ceea ce domnia sa numeste, re-numeste si re-denumeste "postmodernism" si poate de aceea am avut o retinere, un fel de senzatie ca aceea cand te strang pantalonii si nu iti mai poti arata argumentele fizice ale virilitatii pana nu ramai cu toate riscurile aferente in curul gol, deci cum spuneam, notiunea de postmodernism cred ca nu are ce cauta intr-o astfel de dezbatere, de altfel foarte interesanta. O caracteristica a logicii lui gorun (si nu e putin lucru dar spun ca exista asa ceva o logica a lui manolescu gorun) este spatiul cantorian din care ea isi trage seva iar eu unul raman un admirator al acestui gen de rebeliune teo-teoretizata. Iar de aici pana la a aborda un subiect de greutatea si importanta celui de aici este probabil distanta de doar cateva volume care, sincer, dac-ar fi, eu le-as citi fara somn. Felicitari si o penita aurie si de la mine. Andu
pentru textul : (2) Discuție (virtuală) despre PoMo și empirismul pozitivist cu Fizicianul, Logicianul si Criticul PoMo deVirgil,e aproape de banal textul ăsta. mă rog mie nu-mi trasmite nimic. nici măcar minimalismul ăsta, aproape desuet de acum, nu reuşeşte să-mi spună decât că te-ai întîlnit cu un Hristos şi că după ce ai vrut să treci neobservat ca de obicei, ( de ce doreai să fii neobservat ? sau e doar aşa de umplutură ?), ai avut un dialog totuşi, un dialog simplu, simpatic, ca şi cu un oarecare ( de fapt am precizat mai sus că tu te-ai întâlnit cu un hristos) care, condescendent, îţi acceptă punctul de vedere, tu-supus trecerii timpului, el-neatins, în afara lui, deci în altă sferă, şi te invită la o cafea unde tu pierzi 5-10 min. din viaţă, el-nimic, dar nu aveţi ce să vă reproşaţi, ceea ce e minunat.
pentru textul : l-am întîlnit pe hristos în mall într-o zi deVirgil, sunt sute de textuleţe din acestea.
Draga mea Alma, așteptam să mă-ntrebe și pe mine cineva de vorbă, de-aceea cînd am început să povestesc, nu m-am mai putut opri. Sora mea dragă, sînt bucuroasă și onorată de trecerea ta, de cuvintele frumoase pe care le-ai lăsat și pe care le voi păstra la loc de mare preț dar și mai bucuroasă sînt de modul în care ai perceput impresionismul acestui tablou. Impresionismul, acest cuvînt inventat de intuitivii jurnaliști francezi pentru a prezenta publicului încă prea puțin familiarizat cu noul curent artistic din epocă, cum trebuie privită opera atît de refuzată și de controversată a acestora. Post-impresionismul al cărui capăt de coloană a infinitului îl reprezintă Cezanne, a stîrnit de asemenea mari controverse, atît de mari, încît nici cel mai bun amic al acestuia, Emile Zola, nu l-a înțeles și l-a denigrat. ȘI-aici am atins mai mult involuntar și absolut nevinovat un punct nevralgic al criticii autofage romănești de după 1990.
pentru textul : Valea Lotusului deCe să-i faci, adri?! Problema e că unora le place să se mai joace şi de-a baba-oarba şi nu numai cu „viata, miros de transpiratie, de sex, de pamint, de zgura, de alcool, de fum de tigare, de.........” pe care, dacă le iei în serios, ajungi să ţi-o faci cu mâna ta ceea ce înseamnă (uneori – nu vreau să generalizez) chiar „lucru manual”. Dar şi el (d-aia n-am vrut să generalizez) când e făcut cum trebe, adică cu oarece „ludicitate poetică” se(d)uce la poezie; ca în cazul, de exemplu, al lui Geo Dumitrescu (a se vedea, printre altele, cazul în care poetul se joacă pe aeroport cu grenade(le) [„poeziei”?!]). Sau chiar al unor douămiişti mai acătării din zilele noastre. Cum tot aşa şi „joaca asta de-a baba oarba”, pe care o încriminezi în com-ul la textul de faţă, atunci când e luată în serios cu zisa „luciditate poetică”, aşa cum face Adriana, conduce şi ea la poezie. Ce să-i faci?! „Din fericire suntem toţi diferiţi” – cum zice o reclamă afişată pe o mulţime de panouri care a ajuns să mă plictisească.
pentru textul : atunci se întâmplă deCred ca ar fi trebuit si o a treia strofa. Dar nu am putut sa termin aceasta poezie. Am lasat-o asa. Cami, Lucian, cotidianul ne stirbeste din valoarea pe care o putem da artei, si totusi nimeni nu ne obliga sa scriem. Ioana, am vrut sa spun ca mintea poate alerga libera prin Univers, luand la rand pamanturile cautand noi modalitati de a functiona. Intr-o stare atemporala doar lacrima si zambetul, stari opuse fac timpul perceptibil. Cred... Va multumesc. Silviu
pentru textul : Peste tot atingerea ta deNu ştiu de ce trebuie să dramatizăm aşa, ducând totul în extrem. Faptul a fost simplu: te-am rugat şi azi, ca în alte rânduri, să te limitezi la text. Nu ştiam că făcând asta, şi vorbind despre personalitatea ta artistică, te vei simţi lezată la persoană. Şi nu înţeleg de unde moda autosuspendării. Şi nu înţeleg de ce în public. Bineînţeles că fac şi eu erori. Poate uneori sunt mai caustic decât trebuie... Poate alteori sunt mai exigent cu un user, decât cu altul... Poate că nu sunt potrivit ca moderator. De aceea, în primul rând, eu sunt editor, nu moderator. Dar trebui făcută şi treaba asta. Nu pot să fiu cu ochii mereu pe site, deci nu pot răspunde viabil la observaţii de genul "dar la x aşa, iar la y aşa". Unele situaţii chiar nu pot fi tratate echitabil, pentru că (pardon!) contextul e de aşa natură. Uneori, trebuie să fii tranşant. Alteori, balanţă. Nu le nimeresc de fiecare dată. Eu spun să tragem amândoi aer în piept şi să mai vedem... Asta e "lumea-i cum este şi cu ea suntem şi noi".
Cu sincere scuze pentru Vlad, aceasta e ultima mea intervenţie aici.
pentru textul : Mişu forever deNu stiu! Nultumesc de-ntrebare. Dar, da-mi voie sa-ti urez, inca o data, Sarbatori Fericite!
pentru textul : Între două tăceri deAm reţinut :
"pentru zilele fără miez fără sâmburi"
Ce înseamnă : agammemnorele? :)
pentru textul : Spleen boreal deremarc impresionat : "te iubesc pentru că sub tine am devenit femeie una câte una, boabe din lujerul mare al lunii mi-acoperă sânul cu poeme" și "lacrimile să curgă ca o spermă pe sânii mei îndrăgostiți" un poem delicat si ales, plin de daruita inspiratie, ca de obicei. mircea.
pentru textul : vorbesc o latină ciudată V deRezolvarea misterelor din primele părţi are un uşor iz americănesc, iar personalităţile multiple ale Luizei, îmi amintesc de "Psycho". În schimb, finalul a fost mai uşor de înţeles şi apreciat. Experienţa ta de medicinistă imprimă textului tuşe autentice. Altcineva nu poate decât să şi le imagineze/deformeze prin utilizarea unor clişee din filme sau cu celebrul tablou al lui Rembrandt- "Lecţia de anatomie a doctorului Tulp".
pentru textul : in the pursuit of happiness (V, final) deO poezie in care scriitura imbraca haine de sarbatoare. Este, de departe, unul dintre cele mai reusite poeme pe care l-am mai citit cindva, undeva... "Scrii frumos dar acum nu ne vede nimeni dă-ți versurile jos să te văd cum arăți fără ele să te mîngîi pe umeri de lacrimi ce plîng înăuntru ca văduvele atîtor războaie pierdute de mine" si, in continuare: "dă versurile jos de pe tine să ating epiderma trecutului tău enigmatic în banalitatea ce o poartă letargic asemeni unei medalii rătăcite pe cîmpul infinit al atîtor bătălii pierdute de mine." Scrii frumos, Virgil Titarenco. Abia astept sa vad volumul "Mirabile dictu".
pentru textul : Scrii frumos ▒ detotul are un iz atit de suprarealist incit pare sa infesteze orele tristetii, dincolo de exterioarele decorate doar de melancolia omniprezenta, ce aminteste de Chirico si angoasele lui... "Bătea pendulul Rameau de șase fară o litră, corabia strecurată în port icnea a dragoste târzie, ramaneai docilă tu, după orele dezacordate să ne pictezi vântul turbat în culorile căprui ai ochilor tăi murgi inegalabili de triști..." ma tot gindesc cu parere de rau, ca e generalizat si iremediabil sentimentul tau...
pentru textul : Vânt turbat deÎmi place aici părerea aceea de dincolo de lucruri , a umbrei "dinspre spatele soarelui" sau "dinspre frunze". O schimbare de optică, un fel de privire care tinde să fie omniscientă. E mare lucru să ai o asemenea privire, să poți să vezi totdeauna ce e dincolo sau de dincolo, dar cum poți fi sigur că ceea ce găsești acolo e realitate sau corespunde propriei proiecții, nu ne e dat încă să știm, decât dacă aflăm prin cuvinte. În rest, aceeași tonalitate, aceleași vibrații pe care le cunosc și care nu corespund cu...primăvara...care vine, vine, vine, trebuie doar s-o vezi.
pentru textul : Cai în livezi deIoana, ai dreptate, voi tăia versurile acelea, erau puțin lipite, dar cu un rost, poate contextual. Mulțumesc pentru sugestiile tale, mereu pertinente.
pentru textul : départs denu te acuzam de nimic, Adrian, așa că nu știu ce ar trebui să iert. nici nu intenționez să-ți sugerez o schimbare a dietei. e drept, pâna azi nu știam că un astfel de simbol, vechi de câteva mii de ani(„ochiul lăuntric”, de ex.), poate provoca diabet. :)
dar... probabil că nu facem cumpărăturile din același supermarket.
pentru textul : Adoriana minus zece deMulțumesc, Călin, pentru comentariul creativ, bogat în legături și deslușiri atente, aurit de o înțelegere adâncă asupra stărilor-limită pe care acest text le evocă, trecerea ta mă onorează.
pentru textul : Undeva amețitor de aproape deoh, ce titlu i-ai pus, cât pe ce să nu deschid! ți-a fost teamă că devii prea uman?! nu știu dacă toamna e vinovată...sau Alice. sau pisica. dar uite un text atât de curat, că-ți vine să te apleci și să numeri pietrele de sub apă. acum ar trebui să dau niște citate...m-am uitat, nu știu ce să aleg. mi-e imposibil să rup ceva din context. textul ăsta seamănă cu un domino, pornind dintr-o privire verde și sfârșind în centrul pământului. peniță.
pentru textul : cacofonia sentimentelor deBoba, Boba, hai să vorbim și serios (dacă putem). Vezi că am mai adăugat ceva la text. Spui matale: „negativismul e lung, mai lung decat calea ferata de la vascauti la barlad (vezi intrebari existentiale)”. Iar într-un com la alt text, vorbești despre «teologia negativă» sau «apofatică» cum se zice în ortodoxie; de ea, fără să fie numită, se vorbește și în islam; iar în budism – se practică. Wittgenstein, la rȃndul său, zice „despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă”; sau, eventual, să „se arate”, dacă e posibil. Ori cȃnd CINEVA, după ce s-a ajuns în vȃrful stȃlpului, «arată» (tot cu degetul «vorbirii»: „Realizează-l!” - e vorba de «vid») în loc să te uiți la «deget» mergi la ținta indicată. Dacă ești în stare să-l „realizezi” (sau nu), asta depinde de fiecare în parte! De la Nietzsche și pȃnă „teologia negativă” e un drum „mai lung decȃt calea ferată de la văscăuți la bȃrlad”.
pentru textul : Axis Mundi dealma, eu insumi mi-am pus aceste intrebari, cand am scris acest text. fiecare pasaj e un fel de reprezentatie la marginea scenei. de aici impresia de rupere a ritmului si aparenta redundanta a unora. Sintagma din debutul poemului "pamantule intreg" trimite la ideea unui astfel de dans - pana la intrarea in public. explicatia ceruta o regasesti mai sus, in raspunsul meu pentru ela; legatura tine atat de barbat (continutul, materia) cat si de inger (forma, modelul) - de aici, diferenta... daca as renunta la "eu" s-ar pierde diferenta/dedublarea dintre baletist si baletista ..iar somnul parelnic e o transmigratie -consider eu- necesara in economia textului. de asemenea, fiecare pasaj are o cheie...adunate, dau un numar multumesc pentru critica :)
pentru textul : cheile deChiar dacă mă detaşez
pentru textul : O nouă provocare dede cuvinte
un înger mă poartă în lesă... Eu m-am detaşat deja citind aceste versuri foarte reuşite. Te felicit. Cu simpatie, Ioan.
Paul, eu nu am încetat niciodată să cred că exiști, doar că trec printr- o perioadă încărcată acum. Eu te citesc atunci când intru pe site, dar mi- am propus să tac, nu știu, cel puțin un timp. De multe ori nu pot face un comentariu așa cum s- ar vrea, de multe ori nu am suficient timp ca să n- o fac așa, în treacăt, sau de multe ori simt că e de ajuns o simplă remarcă de genul "felicitări" și atât. Eu zic că suntem oameni oriunde am fi și simțim uneori nevoi de genul acesta. Însă am încercat să- mi temperez asemenea porniri. Asta e.:) Mulțumesc că exiști din când în când pe aici. Cami.
pentru textul : portretul meu din privirea ta (2) deCezar, nu ştiu dacă ai văzut parodii (filme), dar e cam greu să nu fi văzut. Ei, ştii tu fazele alea când, într-un bar, pe stradă etc, într-o discuţie dintre doi (în care se parodiază vreo scenă cunoscută), cade din senin câte un frigider, un tanc, o girafă... aducând cu ele câte un simbol care leagă bucata respectivă a filmului de alt motiv? Ei, cam aşa e şi aici. Versurile alea sunt girafa mea :).
pentru textul : Fiind ciumeg, bodegi cutreieram dese leagănă zidul umed se leagănă sub cupole din trupul său curg ploile iernilor peste trunchiul plecat picură luciul atît aș lăsa eu
pentru textul : Dansul zidului dePagini