" Ana era frumoasă când dormea cu brațele istovite în pământ crescute copaci proiectată într-un unghi de materie", strofg asta a reusit sa imi proiecteze mi si mi de franturi de imagini diferite care vor sa se intregeasca. acel unghi de materie e ireprosabil. ioana, unghiul iti da atatea posibilitati si perspective si orizonturi incat acea materie, si este acea, poate fi doar aceea. ea mereu isi schimba acel rost ( pozitia si viteza) de comunicare cu altceva, acea interactiune. pt ca avea parte de unde continue sau cercuri sau forme neregulate care provoaca acea imagine care la randul ei potenteaza ceva. felicitari, mie mi-a placut foarte mult,
"era o femeie îmi suna la ușă târziu după miezul nopții îmi spunea că a venit să mâncăm împreună scotea din sacoșa de pânză un iepure alb-negru îmi spunea că ar putea fi un melc cu urechi prelungi dar că nu e așa pentru că se întâmplă fiecăruia să fie altfel mai ales atunci când nu are de ales dansa pe balustradă îmi sugea cu ciudă urechile apoi mă lăsa să o iau de mână să o port prin încăperile casei devastate de cutremur eu gândeam că așa nu se mai poate mă dezlipeam de toate lucrurile simbolice încercam să-ți arăt că ne aflăm în interiorul unui sentiment îngrozitor că ne pândesc subtile plenitudini și multe altele treceam pe holuri rumegând iarbă ea rămânea mereu în urmă număra în gând până la sfârșitul numerelor tu mă desenai cu vârful unghiei în aer mi te încolăceai pe oase ca o iluzie obosită să nu zici că nu ți-am spus" Matei dixit iar tie poate ca iti va face bine, zic si eu.
Djamal face un efort mental curajos. Scrie intr-o limba straina.
Uneori se simte, cum ar fi cuvantul foşnet aplicat pietrelor. Si nu suna rau, dar neobisnuit.
oare sabia nu este decât un laitmotiv, o proiecție a unui obiect bidimensional într-un spațiu tridimensional al prezentului? și de ce arca? o nouă arcă a lui Noe ca o imagine în spațiu, ca o arcă salvatoare creată din benzi din ce în ce mai multe, la nesfârșit? purtăm fiecare câte o sabie de multe ori înfiptă în umeri, în omoplați, de aproape. de cele mai multe ori, cel ce îți înfige sabia în piept te privește întotdeauna în adâncul ochilor și ai deplină încredere și îl lași să se apropie... "iată de ce mă dureau mângâierile și tot ce atingeam cu inima sângera."
Andu, consilul Hermeneia consideră comentariul tău ca fiind contrar principiilor stipulate în regulament. La prima abatere va trebui să îți suspendăm contul pe o perioadă nedeterminată.
Excelentă idee Sapphire! Așa am să fac. Actaeon, variațiunea ta e mult mai pretențioasă. A mea ("ambele amândouă", de fapt) sunt ceva ca un joc. Dar dacă au prins, înseamnă că merită mai multă atenție chiar și din partea mea.
Adriana, sincer, sugestia ta e bună, dar aş vedea-o ceva de genul "şi atunci sufletul s-a ridicat pe labele din spate". Ce zici?
Margas, consider că toţi oamenii de bună credinţă literară sunt conştienţi de subţirimea culturii tale lirice, a gramaticii, a ignoranţei şi a răutăţii cronice. Eu, cu atât mai mult. Şi dacă nici măcar bunul simţ să citeşti înainte să comentezi nu-l mai ai, dacă nici măcar nu te mai sinchiseşti să atribui fiecărui comentator cuvitnele sale, atunci, iartă-mă, nici măcar bună de luat la mişto nu mai eşti. Punct.
Iti dau eu 100 EU (ca $ s-a devalorizat) daca nu mai lansezi „concursuri”. Ultimul concurs pe care l-am dat si chiar l-am luat, era unul de sefuț pe undeva. Si m-am injurat ne asteprand s-o faca alții (ca tot au facut-o). Cu prietenie, Gorun
N-am spus niciodată că toate criticile au fost negative ci constructive. Prin ele am ajuns la concluzia că e mai bine să renunţ la poezie, cel puţin pe moment.
Cât despre a comenta pe alţii eu nu mă simt în stare. Nu vreau să scriu aceleaşi fraze peste tot, dar asta nu înseamnă că nu-i citesc cu plăcere pe toţi membrii acestei comunităţi.
Vă mulţumesc încă o dată tuturor, Cezar.
oana, poeziile astea sunt un fel de slalom de evitare al multor implozii, poate ca de aceea le urmaresti, poate ca de-aia se pot simti. mi-as dori mai multa normalitate si ziua in care sa nu mai am nevoie de poezie.
evident, exagerez mult. in fond cu totii scriem cam din aceleasi motive. :o)
n-am vazut carnivale. m-ai facut curioasa.
multumesc, you know.
interesant, dorin cozan continuă cruciada ambiguității. și de data asta cu o treaptă de viteză mai sus. te pune în postura de a citi o chestie care pe bune că nu știi cum să o încadrezi. nici dacă o diseci la maximum. pentru că pînă și în sufletul ei chestia asta e și proză și poezie. oi fi inventat tu o struțocămilă nouă și nu știm noi. nu îmi place salata de varză. o prefer pe cea de păpădie. cu cîteva fire de usturoi. și ceva frunze de mentă. try it...
Cum reușești să mă prinzi, dragă Alma! Promit să mai șlefuiesc la text. Cît despre ursul panda cu zîmbetul lui rezervat și timid (îngăduie te rog licența care se vrea de fapt un grad de comparație), ei bine, chiar despre el este vorba în text. El reprezintă intelectualul care asistă la marile provocări ale acestui început de veac retras în comoditatea unei vieți obișnuite. O discretă trimitere - subliniez fără granițe teritoriale identificabile, prin urmare cu implicații general valabile - la situația creată bunăoară în Tibet. Colonizarea populațiilor nomade a avut un impact dezastruos asupra echilibrului ecologic din regiune.Una dintre consecințe, extincția lupului de stepă care a avut la rînd efectul răspîndirii șobolanilor, ca o plagă. Restul, vezi puțin Camus, puțin Kafka, și cam asta ar fi simbolistica.
dacă era o însemnare de jurnal şi fără poetizările care apar în text, era ok, dar aşa cu toată versificarea, e o chestie în formă de poezie, atât, o chestie în formă de poezie. scuze
Dragă Aranca, Ai, firește, dreptate, nu-i nimic nou. Textul, se vede că mai vechi, (dar din păcate și mai actual acum)e scris dintr-o exasperare, aceea a tamburului "caterpilarului ideologic" pe care îl visăm (de ce nu există verb pentru substantivul coșmar?) lângă frunțile noastre. Și care, spre tristețea mea, și sper să nu se supere nimeni, strivește mai ales frunțile tinere, mai crude. Tocmai adevărurile astea vechi și banale, cum că arta e un domeniu al valorii verticale de pildă, sunt anulate. Cum să-ți explici de pildă că un ilustru intelectual care ne tot dă lecții de dincolo de ocean dintr-o universitate americană, este excedat că de ce se fac la noi traduceri din greacă (aluzie "fină" la Septuaginta), că asta-i pierdere de vreme și de bani. Deși probabil că fondurile folosite în America într-un an pentru ediții și studii antice depășesc cu muuuult totalitatea fondurilor pentru cercetare din România în toate domeniile. Iată o țeastă aplatizată. Sau, alt exemplu, suntem cu toții deprimați de valul de manelism care ne îneacă spațiul public și uneori și pe cel intim. Ce să mai crezi atunci de acei intelectuali subțiri, degustători altfel de cele mai subtile experimente estetice, care, în numele aceleeași blestemate ideologii ne conjură să lăsăm manelele în pace, ca pe un drept legitim de exprimare al nu știu cărei minorități oprimate, drept la fel de legitim ca și un concert la Filarmonică? Alte țeste aplatizate. Nu-i mai sincer celebrul Guță decât asemenea oameni cu strălucite studii? De aici a pornit exasperarea mea, tocmai pentru că, așa cum spui foarte bine, arta înseamnă și va însemna desigur cât va mai fi Iluminare. Mulțumesc mult pentru comentariu. P.S. M-am iscălit nu dintr-o vanitate auctorială (chiar râvnesc un "Nou EV MEDIU" cu anonimizarea creatorului) ci doar pentru că fiind novice în astfel de prezențe internautice nu am anticipat modul cum va apărea materialul.
titlul este remarcabil. textul poate ceva mai putin. am rezerve fata de repetarea cuvintelor "noaptea", "negrul -neagra". oarecum am inteles ce vrea sa faca textul, probabil daca ar fi avut o dimensiune mai mare sau poate o alta "solutie tehnica" ar fi reusit sa evite senzatia de "repetare" si sa genereze efectul urmarit. evident, ar fi interesante si alte pareri. dar eu ma bucur sa te citesc si in romaneste
da, doamna manole, scriu bine. apropo, v-am zărit pe la rîpa galbenă recent. ați îmbătrînit. am vrut să vă salut dar erați grăbită, îngîndurată și însoțită
rugaciunea pentru mama, ca si cea anterioara, pentru tata, striga din adancul traditiilor romanesti, cu glas teologico-folosofic. poemul acesta, ca si cel dinainte, sufera de prea multa esenta si de prea multe mesaje la un loc. cred, insa, ce aceste suferinte sunt ale autorului, cele legate de idea sa despre parinti.
Fascinanta lipsă a determinărilor, imagini care frizează limita între oniric, imaginație și real... am impresia ca spațiul și timpul încep să curgă și se deformează ca într-o pictură de Dali... și tot ca acolo, reușești să păstrezi în echilibru ritmul interior. Deosebit.
deja s-a spus ce era de spus. adaug si eu doar cateva observatii care nu stiu cat vor fi de semnificative. acuta nevoie de a apartine si de a fi iubiti duce la aceasta ratacire si perpetua cautare de altii ca noi, intrebarea este daca ii gasim si daca se intampla, oare ii gasim bine? mi-a placut foarte mult imaginea din ultima strofa, esenta din prima si durerea din a treia. cred ca toti simtim la fel cand pierdem pe cineva drag. mai departe nu continui; felicitari autorului!
am senzaţia că ceva nu-ţi prieşte...trec peste mostra de infatuare ce merită, cu siguranţă, o cauză mai bună," de ce foloseste aici autorul cuvintul „hagiografi” cind probabil ca nici nu stie ce inseamna", ca să-ţi spun că n-ai făcut nimic argumentat, da fapt. simpla chestiune de a trânti în dreptul unor versuri câte o înţepătură nu te face mai credibil, nici mai bun.
încearcă să pătrunzi: poezia este scrisă în cheia vieţilor Sfinţilor, gen "Sfântul Ioan, nebun după Hristos" , etc...
nu ştiu cum s-a întâmplat
fugeam în zig-zag-ul sentimentului de aripi
neştiutor ca un păstrăv izbit de lună
atenţionez că habar nu am cum am devenit nebun după , nu importă care sentiment, afect: religie, poezie...
în zig-zagul sentimentului de aripi
bâjbâind după amintirea, senzaţia unor aripi
neştiutor ca un păstrăv izbit de lună
aici se poate să ai dreptate. păstrăvul, după cum se ştie sare înspre amonte. întruna.
un păstrăv, noaptea, pare că se izbeşte, astfel, de lună. dar, repet, este posibil să fi forţat.
nu schimbă însă cu nimic „fondul” poeziei.
.
am visat că am un ochi verde şi unul tărcat
poate din visul acesta să iasă ceva memorabil”
ironizez, vădit, pentru oricine, semnul visului premonitoriu care, alături de răni, ( genunchii răniţi ai copilăriei) face parte din cazuistica „sfinţeniei”.
„nu le-a spus nimeni că sunt discipoli
toate vocalele păreau identice”
mai cităm şi în context. mai sus fac referire la un pod, cu lanţuri, unde fără să ştie că vor fi „discipoli” tovarăşii de joacă asistau la primele rostiri poetice. vocalele păreau identice pentru că nu era nimeni să le spună că ceea ce fac ei este poezie. asta au aflat-o mai târziu .
ucenicii, dicipolii sunt pomeniţi pentru că „ cele mai mari minuni rămân să fie povestite de cei cărora poezia le-a salvat viaţa...”ei au fost doar martorii începutului.
„despre primele minuni
s-a scris în gazete
care au ars mai târziu în holocaustul maculaturii
deceniului când levitau sub blitzuri
poeţii cei cu optzeci de limbi.
este aici o referire la perioada optzecistă pe care alţi cititori au identificat-o fără prea mari dureri de gât. aşa că nici nu mai insist.
mai jos voi cita întreg paragraful, aşa cum l-ai scris. poate, recitindu-l să ţi se facă puţin jenă de cât de sus te-ai plasat, aşa ab initio...
„hagiografii baladei au tot dreptul să afle
cât de mult se înşeală scepticii”.... pe bune! de ce foloseste aici autorul cuvintul „hagiografi” cind probabil ca nici nu stie ce inseamna. ca rost cu siguranta nu are. am ajuns oare sa folosim cuvinte numai pentru ca au... vocale sunătoare?!!
Sper că nu mai are sens să insist, că, în context, hagiografii, cei care scriu despre vieţile sfinţilor, au legătură cu tot ceea ce am scris mai sus... hagiografii baladei sunt alţii, dar atât de simplu de intuit încât să mai spun că pot fi criticii literari este superfluu.
În concluzie, dragă Virgil, ştii şi tu cum este... de gustibus...mă rog, dacă oi şti ce înseamnă şi asta...
Ioana, cei de față se exclud. Nu era vorba de tine. Pentru că eu nu nu mă ascund după deget. La mine „ce-i în gușă e și-n căpușă”. Nu insinuez și nu bat apropouri, ci o spun direct în față. Dacă era vorba de tine, o spuneam sus și tare. Revin încă o dată asupra textului tău: este un text slăbuț, pentru că sunt exagerate/accentuate tușele.Este un text care mizează pe o singură idee, și-aceea gâtuită. Am adus o completare com-lui lui Virgil, pentru că, anomalia despre care vorbești tu în text este una polimorfă și se manifestă sub mai multe înfățișări. Anomalia ta umană din text nu este cu mult mai rea ori hidoasă, decât anomalia pe care am adus-o eu ca exemplu. Lucrul cel mai rău care se poate întâmpla și care chiar se întâmplă este faptul că ajungem să ne obișnuim cu astfel de fenomene ... pentru că suntem căldicei și tolerăm astfel de specimene, în loc să le înfierăm. Suntem nevolnici, convenitori, afaceriști, adaptabili, zâmbim(când ni se cere), închidem ochii și ne facem că nu vedem ...
Cât despre deraieri, iarăși exagerezi - comentariul meu doar în aparență nu are legătură cu textul, de fapt, aduce ca exemplu un alt fel de terorism, mult mai subtil și, în consecință, demn de și mai mare dispreț din partea celorlalți. Comu-ul meu de mai sus e deraiat în măsura în care textul tău e un derapaj spre o poezie submediocră. Cu felul ăsta de a scrie, o să ajungem să „poetizăm” penibil toată grozăviile de la știrile orei 5, apoi o conversație de pe mess, pe urmă cancanurile și bârfa babelor și moșnegilor de la bloc ș.a.m.d. Asta numesc eu derapaj. Poezia e mai mult de atât. Trebuie să fie mai mult de atât, să conțină și o doză de atemporalitate...
Așa cum am mai spus și altă dată, eu mă cam joc cu poezia și, în consecință, nici ea nu mă prea ia în serios. Aici am încercat un experiment. Să introduc în „prozodie” unii termeni „matematici” , adică „topologie” și treaba cu „întregul și părțile”, despre care se știe că într-o ‚mulțime”, numărul „părților” sale este mai mare decȃt numărul elementelor mulțimii. Și am vrut ca, fără să schimb prea mult sensul „matematic”, să-l fac să „sune” și „liric”. Mai amintesc că „topologia” are de-a face cu „mulțimi deschise” (nu intru în amănunte) iar „topologia morții” mi s-a părut o alăturare sugestivă. Prin urmare, atȃta timp cȃt „jocul” meu poetic nu a distonat, după părerea celui care a trimis mesajului anterior, e O.K.. Un astfel de „mod” de a scrie poezie, se dorește și o replică pentru Luminița Suse și pentru Doru Lubov, pe care, în comentarii anterioare, i-am criticat, pe prima: că introduce, numai uneori e drept, în poezie noțiuni „matematice” care nu se integrează în text; iar pe al doilea că face același lucru cu niscai noțiuni „filosofice” care, deși par a se integra, dau textului o anumită tentă prea abstractă, „tăind” din „lirism”. M-ar interesa o discuție pe astfel de teme. Cine răspunde la apel?
Matei, intervin si eu. Pentru ca pina la urma ma intereseaza ce (si cum se vorbeste) aici. Am inteles ca prin "gospodinele" te referi (metaphoric, sic!) la poeti ceva mai slabi. Ei bine ei exista. Pretutindeni. Nu cred ca sint apanajul unui canaclu sau al altuia. Am fost si eu o data la Virtualia si de citeva ori am participat ceva mai "virtual" dar, sa fiu sincer, nu mi-a fost dat sa aud poezie proasta. Poate cu citeva exceptii. Acum, in ceea ce priveste ceilalti (sau celelalte) care nu au citit, nu ma pot pronunta daca sint slabi (poeticeste) sau nu. De pupat in partea dorsala nu am vazut. Nu mi s-a intimplat. Ce-i drept nu m-am uitat cu interes prin toate colturile. Unii mai fumau pe afara pe scari mai dosnice si nu stiu daca mai faceau si altceva. Uite ca nu mi-a dat prin cap sa urmaresc acest aspect "psedo-romantic". Ti s-a intimplat tie? Te-o pupat cineva? In maniera aceasta? Poate nu are nici o legatura cu literatura si nu ti-ai dat tu seama. Mai gindeste-te. Sau tu nu esti "gospodina"..? Tu poate esti "gospodar". La "gospodari" s-o fi manifestind altfel. In orice caz daca ai vreo problema cu Alina sau cu ce face ea te rog sa transferi discutia asta offline pe alte cai. Sau sa aduci dovezi concrete cind faci acuzatii. Pentru ca altfel atacurile tale se incadreaza la "defaimare" si "incitare la violenta", ceva ce este incriminat de regulament. De asemeni te rog frumos sa nu mai ataci activitatea editorilor de pe Hermeneia. Daca ai o plingere cu privire la ei te rog sa o formulezi civilizat si clar. In concluzie, nemultumirea sau frustrarea ta, indiferent daca e reala sau imaginara, a fost formulata ofensator si fara suportul unei dovezi. Pentru aceasta te rog sa te consideri avertizat. Noi, eu pe Hermeneia, dorim si incurajam polemica si chiar conflictul DAR care sa contina adevar si sa nu contina ofensa. Poti pricepe aceste doua conditii simple? Perfect. Daca nu le poti pricepe imi pare rau dar nu vei rezista zile multe pe Hermeneia. Din pacate, pentru tine (si altii ca tine) aici promovam comportamentul civilizat. Asta pe linga literatura.
starea de poveste în care poemul tău mă cufundă și imaginația debordantă ce o stăpânești tot și tot mai bine, mă fac să exclam plin de admirație: Extraordinar mai scrii!!! remarc versuri ca: "scrumiera pare un cuib părăsit", "noaptea merge în urma mea ca o bivoliță", "pe marginile tale până te-am tivit cu ceară voiam să ajungem o noapte-n alt secol la o nuntă rusească să am rochie de violoncel cu catifea verde, batic înflorat și-o trăsură să mă săruți pe deal, pe umeri, pe stele până când a-ul din noi va gânguri a oval un oval jumătate grâu...jumătate de păstrăv în pântecul meu ovaliu să se audă apele râsul unui prunc să ne lege sufletele în cruce, grișa, azi n-am degete, am gheare cu ciocul mărunțesc sunetele pe inimă fireturile ei de brojniță se întind și skripka e o humă pe care o scurm pica pica ciocul meu de metal răsucește gâtul corzilor în cheiță vioara mecanică-și desface piciorușele de balerină nu te pot găsi aici, o să te caut printre cărți tu poți fi găsit într-o carte grișa, în mine mai fumegă cărările tale sunt o frunză pe jumătăți arsă", "covoarele de lână erau un câmp cu maci" ... dar simt o ruptură în acțiunea poemului, adică între ceea ce găsește cititorul-autor și ultimil vers, ce se vrea o concluzie a unei situații eterne și nu o încheiere a unui eveniment petrecut de curând: "nu te găsesc acasă" și "nunta aceea..." - un timp prezent ce se încheie în trecut. o stare a amintirii poate, ce o diger mai greu. cu deosebite aprecieri și cu scuze pentru îndrăzneală, dar neapărat cu o peniță, mircea nincu.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
" Ana era frumoasă când dormea cu brațele istovite în pământ crescute copaci proiectată într-un unghi de materie", strofg asta a reusit sa imi proiecteze mi si mi de franturi de imagini diferite care vor sa se intregeasca. acel unghi de materie e ireprosabil. ioana, unghiul iti da atatea posibilitati si perspective si orizonturi incat acea materie, si este acea, poate fi doar aceea. ea mereu isi schimba acel rost ( pozitia si viteza) de comunicare cu altceva, acea interactiune. pt ca avea parte de unde continue sau cercuri sau forme neregulate care provoaca acea imagine care la randul ei potenteaza ceva. felicitari, mie mi-a placut foarte mult,
pentru textul : Ana de"era o femeie îmi suna la ușă târziu după miezul nopții îmi spunea că a venit să mâncăm împreună scotea din sacoșa de pânză un iepure alb-negru îmi spunea că ar putea fi un melc cu urechi prelungi dar că nu e așa pentru că se întâmplă fiecăruia să fie altfel mai ales atunci când nu are de ales dansa pe balustradă îmi sugea cu ciudă urechile apoi mă lăsa să o iau de mână să o port prin încăperile casei devastate de cutremur eu gândeam că așa nu se mai poate mă dezlipeam de toate lucrurile simbolice încercam să-ți arăt că ne aflăm în interiorul unui sentiment îngrozitor că ne pândesc subtile plenitudini și multe altele treceam pe holuri rumegând iarbă ea rămânea mereu în urmă număra în gând până la sfârșitul numerelor tu mă desenai cu vârful unghiei în aer mi te încolăceai pe oase ca o iluzie obosită să nu zici că nu ți-am spus" Matei dixit iar tie poate ca iti va face bine, zic si eu.
pentru textul : diary of a dream deVirgil, am incercat si ieri, si astazi sa schimb fotografia de la avatar si nu reusesc.
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - V – deDjamal face un efort mental curajos. Scrie intr-o limba straina.
pentru textul : Zimţii deUneori se simte, cum ar fi cuvantul foşnet aplicat pietrelor. Si nu suna rau, dar neobisnuit.
oare sabia nu este decât un laitmotiv, o proiecție a unui obiect bidimensional într-un spațiu tridimensional al prezentului? și de ce arca? o nouă arcă a lui Noe ca o imagine în spațiu, ca o arcă salvatoare creată din benzi din ce în ce mai multe, la nesfârșit? purtăm fiecare câte o sabie de multe ori înfiptă în umeri, în omoplați, de aproape. de cele mai multe ori, cel ce îți înfige sabia în piept te privește întotdeauna în adâncul ochilor și ai deplină încredere și îl lași să se apropie... "iată de ce mă dureau mângâierile și tot ce atingeam cu inima sângera."
pentru textul : arca lui Moebius deAndu, consilul Hermeneia consideră comentariul tău ca fiind contrar principiilor stipulate în regulament. La prima abatere va trebui să îți suspendăm contul pe o perioadă nedeterminată.
pentru textul : poem naiv de blog deExcelentă idee Sapphire! Așa am să fac. Actaeon, variațiunea ta e mult mai pretențioasă. A mea ("ambele amândouă", de fapt) sunt ceva ca un joc. Dar dacă au prins, înseamnă că merită mai multă atenție chiar și din partea mea.
pentru textul : Colecționara de ape deAdriana, sincer, sugestia ta e bună, dar aş vedea-o ceva de genul "şi atunci sufletul s-a ridicat pe labele din spate". Ce zici?
Margas, consider că toţi oamenii de bună credinţă literară sunt conştienţi de subţirimea culturii tale lirice, a gramaticii, a ignoranţei şi a răutăţii cronice. Eu, cu atât mai mult. Şi dacă nici măcar bunul simţ să citeşti înainte să comentezi nu-l mai ai, dacă nici măcar nu te mai sinchiseşti să atribui fiecărui comentator cuvitnele sale, atunci, iartă-mă, nici măcar bună de luat la mişto nu mai eşti. Punct.
pentru textul : Şi atunci m-am ridicat pe sufletele din spate deIti dau eu 100 EU (ca $ s-a devalorizat) daca nu mai lansezi „concursuri”. Ultimul concurs pe care l-am dat si chiar l-am luat, era unul de sefuț pe undeva. Si m-am injurat ne asteprand s-o faca alții (ca tot au facut-o). Cu prietenie, Gorun
pentru textul : poezia mea de azi dePoemul a fost început cu partea centrală. Extremităţile alcătuiesc un contrapunct adăugat din nevoia unei anumite explicitări, nuanţări.
Mulţumesc pentru vizită. Mi-a făcut plăcere.
pentru textul : anima deN-am spus niciodată că toate criticile au fost negative ci constructive. Prin ele am ajuns la concluzia că e mai bine să renunţ la poezie, cel puţin pe moment.
pentru textul : iarna deCât despre a comenta pe alţii eu nu mă simt în stare. Nu vreau să scriu aceleaşi fraze peste tot, dar asta nu înseamnă că nu-i citesc cu plăcere pe toţi membrii acestei comunităţi.
Vă mulţumesc încă o dată tuturor, Cezar.
oana, poeziile astea sunt un fel de slalom de evitare al multor implozii, poate ca de aceea le urmaresti, poate ca de-aia se pot simti. mi-as dori mai multa normalitate si ziua in care sa nu mai am nevoie de poezie.
evident, exagerez mult. in fond cu totii scriem cam din aceleasi motive. :o)
n-am vazut carnivale. m-ai facut curioasa.
pentru textul : Un fel de scris despre altceva demultumesc, you know.
interesant, dorin cozan continuă cruciada ambiguității. și de data asta cu o treaptă de viteză mai sus. te pune în postura de a citi o chestie care pe bune că nu știi cum să o încadrezi. nici dacă o diseci la maximum. pentru că pînă și în sufletul ei chestia asta e și proză și poezie. oi fi inventat tu o struțocămilă nouă și nu știm noi. nu îmi place salata de varză. o prefer pe cea de păpădie. cu cîteva fire de usturoi. și ceva frunze de mentă. try it...
pentru textul : După-amiaza unui hierofant deCum reușești să mă prinzi, dragă Alma! Promit să mai șlefuiesc la text. Cît despre ursul panda cu zîmbetul lui rezervat și timid (îngăduie te rog licența care se vrea de fapt un grad de comparație), ei bine, chiar despre el este vorba în text. El reprezintă intelectualul care asistă la marile provocări ale acestui început de veac retras în comoditatea unei vieți obișnuite. O discretă trimitere - subliniez fără granițe teritoriale identificabile, prin urmare cu implicații general valabile - la situația creată bunăoară în Tibet. Colonizarea populațiilor nomade a avut un impact dezastruos asupra echilibrului ecologic din regiune.Una dintre consecințe, extincția lupului de stepă care a avut la rînd efectul răspîndirii șobolanilor, ca o plagă. Restul, vezi puțin Camus, puțin Kafka, și cam asta ar fi simbolistica.
pentru textul : Ursul panda din grădina de bambus dedacă era o însemnare de jurnal şi fără poetizările care apar în text, era ok, dar aşa cu toată versificarea, e o chestie în formă de poezie, atât, o chestie în formă de poezie. scuze
pentru textul : abjectivalia deDragă Aranca, Ai, firește, dreptate, nu-i nimic nou. Textul, se vede că mai vechi, (dar din păcate și mai actual acum)e scris dintr-o exasperare, aceea a tamburului "caterpilarului ideologic" pe care îl visăm (de ce nu există verb pentru substantivul coșmar?) lângă frunțile noastre. Și care, spre tristețea mea, și sper să nu se supere nimeni, strivește mai ales frunțile tinere, mai crude. Tocmai adevărurile astea vechi și banale, cum că arta e un domeniu al valorii verticale de pildă, sunt anulate. Cum să-ți explici de pildă că un ilustru intelectual care ne tot dă lecții de dincolo de ocean dintr-o universitate americană, este excedat că de ce se fac la noi traduceri din greacă (aluzie "fină" la Septuaginta), că asta-i pierdere de vreme și de bani. Deși probabil că fondurile folosite în America într-un an pentru ediții și studii antice depășesc cu muuuult totalitatea fondurilor pentru cercetare din România în toate domeniile. Iată o țeastă aplatizată. Sau, alt exemplu, suntem cu toții deprimați de valul de manelism care ne îneacă spațiul public și uneori și pe cel intim. Ce să mai crezi atunci de acei intelectuali subțiri, degustători altfel de cele mai subtile experimente estetice, care, în numele aceleeași blestemate ideologii ne conjură să lăsăm manelele în pace, ca pe un drept legitim de exprimare al nu știu cărei minorități oprimate, drept la fel de legitim ca și un concert la Filarmonică? Alte țeste aplatizate. Nu-i mai sincer celebrul Guță decât asemenea oameni cu strălucite studii? De aici a pornit exasperarea mea, tocmai pentru că, așa cum spui foarte bine, arta înseamnă și va însemna desigur cât va mai fi Iluminare. Mulțumesc mult pentru comentariu. P.S. M-am iscălit nu dintr-o vanitate auctorială (chiar râvnesc un "Nou EV MEDIU" cu anonimizarea creatorului) ci doar pentru că fiind novice în astfel de prezențe internautice nu am anticipat modul cum va apărea materialul.
pentru textul : Corectitudinea artistică detitlul este remarcabil. textul poate ceva mai putin. am rezerve fata de repetarea cuvintelor "noaptea", "negrul -neagra". oarecum am inteles ce vrea sa faca textul, probabil daca ar fi avut o dimensiune mai mare sau poate o alta "solutie tehnica" ar fi reusit sa evite senzatia de "repetare" si sa genereze efectul urmarit. evident, ar fi interesante si alte pareri. dar eu ma bucur sa te citesc si in romaneste
pentru textul : Panica albă a paginii demultumesc pentru observatie. Am corectat. Am eliminat si linkul. Cat priveste punctuatia, nu cred ca ar mai fi de adaugat sau de eliminat semne. Eugen
pentru textul : Alcool deda, doamna manole, scriu bine. apropo, v-am zărit pe la rîpa galbenă recent. ați îmbătrînit. am vrut să vă salut dar erați grăbită, îngîndurată și însoțită
pentru textul : iarna derugaciunea pentru mama, ca si cea anterioara, pentru tata, striga din adancul traditiilor romanesti, cu glas teologico-folosofic. poemul acesta, ca si cel dinainte, sufera de prea multa esenta si de prea multe mesaje la un loc. cred, insa, ce aceste suferinte sunt ale autorului, cele legate de idea sa despre parinti.
pentru textul : urâții deMulțumesc, Corina.
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 deE ok, arati bine in rochia asta.
Fascinanta lipsă a determinărilor, imagini care frizează limita între oniric, imaginație și real... am impresia ca spațiul și timpul încep să curgă și se deformează ca într-o pictură de Dali... și tot ca acolo, reușești să păstrezi în echilibru ritmul interior. Deosebit.
pentru textul : Acolo unde realitatea nu are nimic real dedeja s-a spus ce era de spus. adaug si eu doar cateva observatii care nu stiu cat vor fi de semnificative. acuta nevoie de a apartine si de a fi iubiti duce la aceasta ratacire si perpetua cautare de altii ca noi, intrebarea este daca ii gasim si daca se intampla, oare ii gasim bine? mi-a placut foarte mult imaginea din ultima strofa, esenta din prima si durerea din a treia. cred ca toti simtim la fel cand pierdem pe cineva drag. mai departe nu continui; felicitari autorului!
pentru textul : Perpetuum robia deVirgil,
am senzaţia că ceva nu-ţi prieşte...trec peste mostra de infatuare ce merită, cu siguranţă, o cauză mai bună," de ce foloseste aici autorul cuvintul „hagiografi” cind probabil ca nici nu stie ce inseamna", ca să-ţi spun că n-ai făcut nimic argumentat, da fapt. simpla chestiune de a trânti în dreptul unor versuri câte o înţepătură nu te face mai credibil, nici mai bun.
încearcă să pătrunzi: poezia este scrisă în cheia vieţilor Sfinţilor, gen "Sfântul Ioan, nebun după Hristos" , etc...
nu ştiu cum s-a întâmplat
fugeam în zig-zag-ul sentimentului de aripi
neştiutor ca un păstrăv izbit de lună
atenţionez că habar nu am cum am devenit nebun după , nu importă care sentiment, afect: religie, poezie...
în zig-zagul sentimentului de aripi
bâjbâind după amintirea, senzaţia unor aripi
neştiutor ca un păstrăv izbit de lună
aici se poate să ai dreptate. păstrăvul, după cum se ştie sare înspre amonte. întruna.
un păstrăv, noaptea, pare că se izbeşte, astfel, de lună. dar, repet, este posibil să fi forţat.
nu schimbă însă cu nimic „fondul” poeziei.
.
am visat că am un ochi verde şi unul tărcat
poate din visul acesta să iasă ceva memorabil”
ironizez, vădit, pentru oricine, semnul visului premonitoriu care, alături de răni, ( genunchii răniţi ai copilăriei) face parte din cazuistica „sfinţeniei”.
„nu le-a spus nimeni că sunt discipoli
toate vocalele păreau identice”
mai cităm şi în context. mai sus fac referire la un pod, cu lanţuri, unde fără să ştie că vor fi „discipoli” tovarăşii de joacă asistau la primele rostiri poetice. vocalele păreau identice pentru că nu era nimeni să le spună că ceea ce fac ei este poezie. asta au aflat-o mai târziu .
ucenicii, dicipolii sunt pomeniţi pentru că „ cele mai mari minuni rămân să fie povestite de cei cărora poezia le-a salvat viaţa...”ei au fost doar martorii începutului.
„despre primele minuni
s-a scris în gazete
care au ars mai târziu în holocaustul maculaturii
deceniului când levitau sub blitzuri
poeţii cei cu optzeci de limbi.
este aici o referire la perioada optzecistă pe care alţi cititori au identificat-o fără prea mari dureri de gât. aşa că nici nu mai insist.
mai jos voi cita întreg paragraful, aşa cum l-ai scris. poate, recitindu-l să ţi se facă puţin jenă de cât de sus te-ai plasat, aşa ab initio...
„hagiografii baladei au tot dreptul să afle
cât de mult se înşeală scepticii”.... pe bune! de ce foloseste aici autorul cuvintul „hagiografi” cind probabil ca nici nu stie ce inseamna. ca rost cu siguranta nu are. am ajuns oare sa folosim cuvinte numai pentru ca au... vocale sunătoare?!!
Sper că nu mai are sens să insist, că, în context, hagiografii, cei care scriu despre vieţile sfinţilor, au legătură cu tot ceea ce am scris mai sus... hagiografii baladei sunt alţii, dar atât de simplu de intuit încât să mai spun că pot fi criticii literari este superfluu.
În concluzie, dragă Virgil, ştii şi tu cum este... de gustibus...mă rog, dacă oi şti ce înseamnă şi asta...
Dacă ai zis, ai zis...
pentru textul : sebi cel nebun după poezie deCu sinceritate,
Ioana, cei de față se exclud. Nu era vorba de tine. Pentru că eu nu nu mă ascund după deget. La mine „ce-i în gușă e și-n căpușă”. Nu insinuez și nu bat apropouri, ci o spun direct în față. Dacă era vorba de tine, o spuneam sus și tare. Revin încă o dată asupra textului tău: este un text slăbuț, pentru că sunt exagerate/accentuate tușele.Este un text care mizează pe o singură idee, și-aceea gâtuită. Am adus o completare com-lui lui Virgil, pentru că, anomalia despre care vorbești tu în text este una polimorfă și se manifestă sub mai multe înfățișări. Anomalia ta umană din text nu este cu mult mai rea ori hidoasă, decât anomalia pe care am adus-o eu ca exemplu. Lucrul cel mai rău care se poate întâmpla și care chiar se întâmplă este faptul că ajungem să ne obișnuim cu astfel de fenomene ... pentru că suntem căldicei și tolerăm astfel de specimene, în loc să le înfierăm. Suntem nevolnici, convenitori, afaceriști, adaptabili, zâmbim(când ni se cere), închidem ochii și ne facem că nu vedem ...
Cât despre deraieri, iarăși exagerezi - comentariul meu doar în aparență nu are legătură cu textul, de fapt, aduce ca exemplu un alt fel de terorism, mult mai subtil și, în consecință, demn de și mai mare dispreț din partea celorlalți. Comu-ul meu de mai sus e deraiat în măsura în care textul tău e un derapaj spre o poezie submediocră. Cu felul ăsta de a scrie, o să ajungem să „poetizăm” penibil toată grozăviile de la știrile orei 5, apoi o conversație de pe mess, pe urmă cancanurile și bârfa babelor și moșnegilor de la bloc ș.a.m.d. Asta numesc eu derapaj. Poezia e mai mult de atât. Trebuie să fie mai mult de atât, să conțină și o doză de atemporalitate...
un convalescent aflat în stare trezie,
pentru textul : terorism individual* deEugen.
Așa cum am mai spus și altă dată, eu mă cam joc cu poezia și, în consecință, nici ea nu mă prea ia în serios. Aici am încercat un experiment. Să introduc în „prozodie” unii termeni „matematici” , adică „topologie” și treaba cu „întregul și părțile”, despre care se știe că într-o ‚mulțime”, numărul „părților” sale este mai mare decȃt numărul elementelor mulțimii. Și am vrut ca, fără să schimb prea mult sensul „matematic”, să-l fac să „sune” și „liric”. Mai amintesc că „topologia” are de-a face cu „mulțimi deschise” (nu intru în amănunte) iar „topologia morții” mi s-a părut o alăturare sugestivă. Prin urmare, atȃta timp cȃt „jocul” meu poetic nu a distonat, după părerea celui care a trimis mesajului anterior, e O.K.. Un astfel de „mod” de a scrie poezie, se dorește și o replică pentru Luminița Suse și pentru Doru Lubov, pe care, în comentarii anterioare, i-am criticat, pe prima: că introduce, numai uneori e drept, în poezie noțiuni „matematice” care nu se integrează în text; iar pe al doilea că face același lucru cu niscai noțiuni „filosofice” care, deși par a se integra, dau textului o anumită tentă prea abstractă, „tăind” din „lirism”. M-ar interesa o discuție pe astfel de teme. Cine răspunde la apel?
pentru textul : Ȋn biblioteci fantaste deMatei, intervin si eu. Pentru ca pina la urma ma intereseaza ce (si cum se vorbeste) aici. Am inteles ca prin "gospodinele" te referi (metaphoric, sic!) la poeti ceva mai slabi. Ei bine ei exista. Pretutindeni. Nu cred ca sint apanajul unui canaclu sau al altuia. Am fost si eu o data la Virtualia si de citeva ori am participat ceva mai "virtual" dar, sa fiu sincer, nu mi-a fost dat sa aud poezie proasta. Poate cu citeva exceptii. Acum, in ceea ce priveste ceilalti (sau celelalte) care nu au citit, nu ma pot pronunta daca sint slabi (poeticeste) sau nu. De pupat in partea dorsala nu am vazut. Nu mi s-a intimplat. Ce-i drept nu m-am uitat cu interes prin toate colturile. Unii mai fumau pe afara pe scari mai dosnice si nu stiu daca mai faceau si altceva. Uite ca nu mi-a dat prin cap sa urmaresc acest aspect "psedo-romantic". Ti s-a intimplat tie? Te-o pupat cineva? In maniera aceasta? Poate nu are nici o legatura cu literatura si nu ti-ai dat tu seama. Mai gindeste-te. Sau tu nu esti "gospodina"..? Tu poate esti "gospodar". La "gospodari" s-o fi manifestind altfel. In orice caz daca ai vreo problema cu Alina sau cu ce face ea te rog sa transferi discutia asta offline pe alte cai. Sau sa aduci dovezi concrete cind faci acuzatii. Pentru ca altfel atacurile tale se incadreaza la "defaimare" si "incitare la violenta", ceva ce este incriminat de regulament. De asemeni te rog frumos sa nu mai ataci activitatea editorilor de pe Hermeneia. Daca ai o plingere cu privire la ei te rog sa o formulezi civilizat si clar. In concluzie, nemultumirea sau frustrarea ta, indiferent daca e reala sau imaginara, a fost formulata ofensator si fara suportul unei dovezi. Pentru aceasta te rog sa te consideri avertizat. Noi, eu pe Hermeneia, dorim si incurajam polemica si chiar conflictul DAR care sa contina adevar si sa nu contina ofensa. Poti pricepe aceste doua conditii simple? Perfect. Daca nu le poti pricepe imi pare rau dar nu vei rezista zile multe pe Hermeneia. Din pacate, pentru tine (si altii ca tine) aici promovam comportamentul civilizat. Asta pe linga literatura.
pentru textul : Cenaclul Virtualia - editia a X-a deIoan, Rafael, Paul, multumesc pentru reactiile sincere asa cum cred eu ca merita un text sincer.
pentru textul : ford transit destarea de poveste în care poemul tău mă cufundă și imaginația debordantă ce o stăpânești tot și tot mai bine, mă fac să exclam plin de admirație: Extraordinar mai scrii!!! remarc versuri ca: "scrumiera pare un cuib părăsit", "noaptea merge în urma mea ca o bivoliță", "pe marginile tale până te-am tivit cu ceară voiam să ajungem o noapte-n alt secol la o nuntă rusească să am rochie de violoncel cu catifea verde, batic înflorat și-o trăsură să mă săruți pe deal, pe umeri, pe stele până când a-ul din noi va gânguri a oval un oval jumătate grâu...jumătate de păstrăv în pântecul meu ovaliu să se audă apele râsul unui prunc să ne lege sufletele în cruce, grișa, azi n-am degete, am gheare cu ciocul mărunțesc sunetele pe inimă fireturile ei de brojniță se întind și skripka e o humă pe care o scurm pica pica ciocul meu de metal răsucește gâtul corzilor în cheiță vioara mecanică-și desface piciorușele de balerină nu te pot găsi aici, o să te caut printre cărți tu poți fi găsit într-o carte grișa, în mine mai fumegă cărările tale sunt o frunză pe jumătăți arsă", "covoarele de lână erau un câmp cu maci" ... dar simt o ruptură în acțiunea poemului, adică între ceea ce găsește cititorul-autor și ultimil vers, ce se vrea o concluzie a unei situații eterne și nu o încheiere a unui eveniment petrecut de curând: "nu te găsesc acasă" și "nunta aceea..." - un timp prezent ce se încheie în trecut. o stare a amintirii poate, ce o diger mai greu. cu deosebite aprecieri și cu scuze pentru îndrăzneală, dar neapărat cu o peniță, mircea nincu.
pentru textul : grisha, luna se desface în felii... uite sâmburii ei copți pe plită deTextul trebuie corectat din toate punctele de vedere. Finalul este confuz (nu ambiguu!).
pentru textul : hamalul dePagini