urma disperarii am mai auzit-o cum ca nu ar fi tocmai posibila. Ei, daca vrem doar chestii logice in poezie si nu dorim sa vedem si mai departe poate vreun alt sens, asta e...
Altfel, ce poate fi mai banal decat o ploaie interminabila "pictata" in cateva tuse si pigmentata cu doua-trei senzatii personale, nu?

zici că te-ai împiedicat dom'le, bine că n-ai rupt firul ăsta de mătase.
mulţam cu mâna pe inimă.

Ioana, ai un critic atent care de fiecare dată își face lucrul cu prisosință. Încerc să mai spun câte ceva. "Iz de madonă" mi se pare întradevăr o varițiune, cum spui în subtitlu, și se abstractizează atât de mult, gravitează atât de departe de nucleul ei, încât se risipește. "Neclar viziune", fiind o dedicație, probabil într-un anume context coaguleză sensurile dorite, dar e închisă în sine, egocentrică, rămâne deschisă doar celui căruia îi este adresată, nu se deschide spre cititor și nu convinge. Nu e neapărat rău, și e doar o părere, să nu te supere. Cu totul altceva în ultimele două poezii. Cred că acesta e sensul adevărat al scriiturii tale, chiar dacă ambele sunt de facturi diferite. "Casa cu vedere spre moarte" surprinde poezia micilor scene ale vieții. Are delicatețea privirii printre gene, vreau să spun a unei priviri delicate ce caută înțelesuri secunde. Privirea asta a ta agață viziunei colorate pe trunchiul uscat și monocrom al cotidianului, prin aceasta poetizându-l. E o poezie a gesturilor simple dar grave. Și chiar dacă vorbești acolo de simțiri personale, deschizi totuși poezia spre cititor printr-o proiectare a detaliului înspre înțelesuri universale. "Fotografii cu oameni mici" e o cu totul alt fel de dedicație. Aici nu o mai închizi, iar sensurile gravitează mult mai compact într-o sferă bine definită, poate ajutată de repetarea imagini de început în final. Există câteva sensuri bine conturate, compacte, poate nici nu ai sesizat: clopotul care e inima turlei trimite spre "inima ta" (prima strofă). Apoi privirea "înaltă" a șarpelui (așa cum își înalță el capul atunci când privește) trimite înapoi la imaginea turlei (în a doua strofă). Aici am demontat acum în cioburi poezia ta de acolo, dar acesta e riscul asumat. Cred că voiam să văd ce dă unitatea de ansamblu. E o poezie ce urcă, se întinde (spre un "cer stins", dar cu puterea unei "păsări de foc"), oamenii par mici făpturi dar cu simțiri înalte.

Am folosit termenul obrinti pentru a descrie starea drumului respectiv - o rană într-adevăr, plină de bube, acoperită cu o pojghiță de zgură sau ce-o mai fi fost aceea, menită mai mult să inducă în eroare publicul neștiutor - într-un mod cît mai personal, cît mai uman cu putință. Durerea, infecția, pericolul pe care îl reprezintă un astfel de drum, aceasta am vrut să invoc. Este o figură de stil, forțată, pentru a atrage atenția. Textul se vrea mai amplu. Am ezitat să-l dezvolt date fiind particularitățile unei publicații pe site, unde cititorul, grăbit de obicei, se presupune că nu ar avea răbdarea de a citi un text prea lung. Și apoi, un fel de experiment acesta, am vrut să las cititorul să facă propriile conexiuni, să-și manifeste propria imaginație. Dar, poate voi reveni asupra formei, publicând fragmente, deși mă tem că astfel s-ar pierde din substanța lirică. Jurnal literar, un fel de cronică modernă a momentului, a locului, a faptelor și obiceiurilor, a credințelor tălmăcite, răstălmăcite, un melanaj de culori, de sentimente extrase din adîncuri ce țin de subconștientul personal și/ sau colectiv, într-o altă formă de agregare. Încerc o abordare nouă a acestui gen literar. Poatecă ar fi fost mai corectă încadrarea ca experiment... Vă mulțumesc pentru observațiile atente. Opinia Dvs. contează mult pentru mine, știu că timpul Dvs. este f. prețios. O primesc ca un fel de încurajare de a merge mai departe.

Vio_B, cel care deturnezi discuția ești tu. Și este în esență o lipsă de bun simț ceea ce faci. Niciodată subiectul textului de mai sus nu a fost de „m-au părăsit scîrbiți”, cum zici tu, cei care tu crezi că ar fi făcut-o. Este fabulația ta. Tu ai construit-o și tu sufli în ea ca într-un balon de săpun. Repet, este o lipsă de bun simț elementar să afirmi că eu ar trebui să îți „răspund” la ceva. Chiar nu ți se pare că ești obraznic? Măcar simplul fapt că postezi aici pe gratis te-ar obliga (dacă ai avea o minimă moralia) să fii pertinent și să nu continui să aberezi pretinzînd cuiva că este obligat să te onoreze cu un răspuns. Dar nu despre gratis sau negratis este vorba. Am spus-o de mai multe ori că nu mă interesează asta. Este vorba că eu am scris un text iar tu nu faci decît (ceea ce ce știi să faci mai bine) să capturezi discuția și să o deturnezi pentru a împroșca cu noroi. Și da, da, sînt vinovat de faptul că unii au plecat scîrbiți de aici. Scîrbiți de cei ca tine și ca alții pe care i-am tolerat mult prea mult și nu le-am blocat contul după prima abatere. Da, sînt vinovat că unora ca tine și ca Bobadil nu le-am aplicat regulamentul mult mai sever. Da, este adevărat că mulți mi-au reproșat asta. Dacă aș lua-o de la capăt aș proceda altfel în această privință. Mult mai puțină negociere și mult mai multă severitate cu mîrlănia.

Începutul și sfârșitul sunt foarte frumoase. Între ele, textul nu sună rău, dar mi se pare puțin cam încărcat. Părere pur personală, nu trebuie să mă iei neapărat foarte în serios. Merci mult și pentru comentariul la textul meu, Marian

mersi ptr interes. cumva am schimbat, trebuia sa pastrez ideea . merge si asa ca se intelege desi nu -mi place singularul[incazul de fata :))] am lasat asa ptr ca mi-a placut ultimul vers [puteam sa l consider un fel de refren daca l as fi pus pe muzica . consideratie!

Am retinut imaginea involuntara de influenta turceasca... kuka sau cuca, excelenta scapare a autorului care avantajeaza tocmai mesajul poetic... in rest, parca prea light.

citește HCODE. poti pur si simplu sa copii exemplul de acolo si sa pui adresa unde se afla poza ta

textul in sine e o "recapitulare" si s-a dorit asa...e asa cum ai picta in aceeasi gama o vreme...simplu. pentru El.

mai Vacarasule, ma amuza indirjirea cu care incurci tastele. indirjire vrednica, zic eu, de o cauza mai buna. se pare ca fie infatuarea (sau invidia, sau vreo alta emotie "turbulenta") iti face degetele sa tremure si sa incurce tastele. eu zic sa te relaxezi. cind am de a face cu astfel de indivizi ca tine si cu astfel de atitudini (precum cele pe care le manifesti tu) incerc un amestec de sentimente, un amestec de mila si sila. pentru ca atunci cind un om se comporta ca tine este categoric intr-o tensiune cumplita. de aceea iti spuneam sa te relaxezi. pentru ca te asigur ca nici eu si nici nimeni nu da doi bani pe ce ai inceput sa elucubrezi tu pe aici. stiu ca exista si fauna din aceasta, adica indivizi ca tine. iti marturisesc ca ma straduiesc sa am rabdare cu ei. am mai spus si alta data, eu cred ca omul se poate recupera. daca vrea. eu nu te pot obliga si nici nu am sa fac aici (asa cum am mai spus) politie sau scoala sau biserica. iti atrag atentia doar ca exista un regulament care explica in ce fel se foloseste facilitatea comentariilor sub texte. incearca sa il respecti si vei putea continua sa publici pe Hermeneia.com. de vei alege sa ignori acest avertisment nu cred ca vei mai avea posibilitatea sa alegi consecintele alegerii tale.

de acord cu Silviu. pana la ultimele 4-5 versuri miza e calma, banala chiar, dar ultimele 2 versuri face poemul.
la mestecarea cojilor de paine ar merge mai bine - rod coji de paine - pen'ca pe vremea cand iti ieseau dintii nu puteai mesteca papucii, ii puteai roade, eventual.

un fir epic si, dupa umila mea parere, finalul e previzibil (desi asta n-ar fi chiar un capat de tara). altfel, am citit la tine si poezie.

yester, permite-mi sa intervin, dar tu chiar nu percepi diferenta dintre "a fi de o anumita conjugare" si "a se conjuga" deasemeni, chiar nu intelegi logica lui "desi e" - adica "in ciuda faptului ca", "in pofida", etc...?