Domnule Titerenco, doamna Ioana Geacar va multumesc frumos sa aveti srabatori luminate cu respect , adelina

Virgile, comm-ul tau mi-a facut ziua, ce am putut sa ma destind :-) "prepelite in piatra" - teribil ! atat de specific unui "poet gratarist" cum ma numea stimabilul domn Paul Bogdan pe Agonia acum ceva ani. Bine ca nu o fi vazut asta cu prepelitele, ca nici dracu' (Doamne iarta-ma) nu ma mai scotea din gura lui. Astept eventual sa-mi spui, daca tot ai lamurit chestiunea cu prepelitele, ceva si despre poem. Recunoscator, Andu

ai dreptate Bobadil cu acel "doar". E una din multele "tîmpenii poetice" de care nu mai scap. E ca rîia. Sau ca dragostea. Anyway, prefer ca textul ăsta să nască polemică decît admirație. La ce folosesc poemele de dragoste? Sau nu, că sună prea pragmatic. Oare nu este dragostea cea care denaturează poezia? Oare cine este mai aproape de realitate, omul romantic sau omul modern? În ce privește ochii pe acolo intră... obsesia. De aceea mai întotdeauna scoaterea lor era pedeapsa folosită. În ce privește guta, să fim noi sănătoși că mai avem pînă vom ajunge poeți.

yes, sir! doar ca "esenta pura" e greu de suportat, d-aia lasai nitica barba:) mare multam pentru cuvinte! spor la scris!

Imagini pline de prospetime, un fel de op art in care sunetele si culorile se contopesc intr-un absolut al luminii. Retinut: " hang drum și ploaie în china/ cerul își scutură ochii de păun".

din nou iti multumesc Ottilia, dar cred ca ai exagerat cu penita!

observ un du-te-vino intre adoratie si respingere. in miezul lui dzeu e o intunecime mare. cine se deschide mai mult iese sau intra?

de acord cu ovyus, e mai mare caciula decit ciobanul

er. randul trei 'completez' nu 'complez' să fiu iertată

Dl. Nincu, ati observat bine concluzia dintr-un inceput. ideea este ca am vrut sa fie o ruptura, ceva venit brusc dar nu inoportun. ca si cand, intreaga istorie personala ar incepe cu trosnitul unei ramurele intr-o padure. din acel moment, si numai de atunci. in rest, nu cred nu cred ca stilul meu este chiar atat de original, nu inca.:). oricum va multumesc

Alexis, cred că ești o bună observatoare. Detaliile... detaliile pe care eu în general nu am suficientă forță să le fructific, la tine fac muzica. E ca și cum am vedea lumea aceasta prin lupă. Personajul comis - voiajor este bine conturat, poate totuși un pic exagerat. Poate nu e suficient pentru conturarea unui stil propriu, dar exercițiul este definitoriu pentru proză. Ai câteva typos.

Sunt trei domenii din care, oricâtă cerneală şi decibeli ar curge, la nivel polemic, nu va ieşi nimic productiv: politica, religia şi încă unul pe care-l ţin secret :).

În ceea ce priveşte religia, via literatură, via lirism, de-a lungu' vremii şi de-a latu' spaţiului, am întâlnit destui nenei înarmaţi cu biblia la brâu şi cu aristotel la brăcinar. E vorba de tipul de nenel care consideră că vârsta înseamnă, musai, respect şi că experienţa este egală cu cunoaşterea intrinsecă; că biblia înseamnă adevărul suprem, fără să fi auzit, probabil, în viaţă de faptul că limbajul este primul instrument critic al oricărui domeniu de activitate, inclusiv al său (paradigma cotiturii lingvistice); că credinţa se zbiară, se măsoară, se impune, se foloseşte ca cip al adevărurilor speculative; că credinţa lui este "mai veritabilă" şi mai puternică decât a altuia; că credinţa se deschide într-un mod absolut pentru el; că dacă te abaţi pe-o cale religioasă epistemologică, te iau dracii pentru două vecii, la cazane; că, în fine, ei nu au podoabă capilară, ei au coroană de măslini, făcută cărare pe mijloc.

Acestor nenei de impresii uşoare le-aş spune că a spăla biblia în mii de scuipaţi închipuiţi e un hobby care, atunci când devine reflex, aduce cu sine numai posibilitatea de-a manipula minţi mai naive decât plastilina. Înclusiv pe-ale lor. Atât. A tălmăci la un nivel genereal acceptat orice scriere religioasă, e un efort care s-a dovedit în van secole de-a rândul; dar a face acelaşi lucru pornind de la nişte versuri, care nici măcar nu aparţin exegetului de gogoşari scriptici, ei, ăsta e sublimul prostiei.

mai ales cind vezi si tu (acum) ca te-ai pripit, ca nu ai dreptate, ba mai mult, arati ca un membru al juriului nu a citit cu atentie cel putin un text... revenind la minciuna ta de mai sus (cum ca as fi grafiat gresit "de odata" - tu voiai "deodata", care e alta mincare de peste), pentru o astfel de acuzatie, neacoperita si evident neadevarata, ar trebui sa fii atentionata cel putin de catre editorii, moderatorii sitului, daca nu si de colegii care stiu si folosesc corespunzator limba romina. pacat ca frustrarile de dupa concurs nu-s constructive si pacat ca ati adus toate discutiile si minciunile astea balcanice in jurul textului meu, care e doar unul din textele participante, nimic mai mult

Sesizez abia azi acest text. Sunt de acord că ne pierdem timpul, pentru că eu, în calitate de critic, n-am văzut autor care să admită, altfel decât de formă (dar şi asta, numai la rigoare), reproşurile, cât ar fi ele de îndreptăţite. Recunosc că nici mie, în calitate de autor comentat defavorabil, nu-mi prea convine critica. Dar trebuie să existe întotdeauna o măsură în toate.
Eu nu ştiu ce specialist în tehnica traducerii sunteţi dvs. Ştiu, însă, că, la noi, au apărut în ultimii 20 de ani cam mulţi specialişti în diverse domenii. Mă rog...Să admitem. Deşi orice carte se publică, astăzi, şi în alte ţări, la fel de uşor ca în România.
Problema e că dvs. confirmaţi, prin apelul la dicţionare, justeţea reproşului meu că, în traducere, utilizaţi o franceză de dicţionar. Şi mai şi mistificaţi: credeţi că eu nu observ că sensul indicat al lui "pénétrer" este "P. ext."? Am şi eu în casă un bun Larousse, din 1940. Dar să nu ne legăm de detalii. Problema nu e asta, iar eu nu mi-am arogat nicio clipă calitatea de specialist în traducere, şi nici pe cea de traducător. Dar priviţi halul în care aţi tradus, bunăoară, "O, rămâi..."! Dvs. nu aveţi, ca traducător, ceea ce Maiorescu numea "tact limbistic". Şi nu-l simţiţi deloc pe Eminescu în română, spre a-l putea face sesizabil şi în franceză. Eu ştiu atât: când îl citesc pe Lamartine în franceză, totul mi se pare în regulă; dar când îl citesc pe Eminescu în traducerea dvs., lucrurile nu mai sunt deloc comme il faut. Orice cod cultural aţi invoca!
Felul în care traduceţi dvs. îmi aminteşte de un comentator român de fotbal, care a aflat de undeva sensul cuvântului "maliţios", dar nu cunoaşte uzul. Şi atunci el spune, la fiecare fault, că jucătorul Cutare atacă maliţios!
De ce nu vă ocupaţi de altceva, care vi s-ar potrivi mai bine: să traduceţi din franceză în română. Şi să-i lăsaţi pe vorbitorii nativi de franceză, care cunosc şi româna, să-l traducă pe Eminescu!