Sancho, in primul rand multumesc pentru gandurile ce mi le/ai adresat vis/a/vis de poem. in al doilea rand, comentariul tau imi pare mai mult o chestie de gust si aprecieri personale. mi/ar fi placut sa fii mai ales constructiv.

tocmai am verificat adresa cu un test. functioneaza perfect. nu ai trimis niciodata nici un email la adresa de office la hermeneia. cred ca ar trebui sa inveti sa trimiti mesaje de email. in orice caz te avertizez ca daca mai folosesti postarea pe Hermeneia ptr mesaje personale vei avea contul blocat.

Si aici: "Aníron i e broniatha, ad ae periatham athar i methid en-amar hen"? Noi suntem cu Dragobete :)).

Sapphire... ssst... adevarurile mari se spun la ureche, sruti cum ar zice orientalul, ori deloc... nu stiu ce iti veni sa strigi in gura mare pe aici :)

Ioan Jorz, Vezi că ți-am dedicat un text care se găsește la http://www.hermeneia.com/proza/6337/ (ca să nu te obosești) și care sună așa: „Se dedică lui lui Ioan Jorz. Declarȃndu-i armistițiu unilateral. Și întinzȃndu-i o mȃnă cordială. (Să nu uite să mi-o înapoieze). Pentru că amȃndoi avem simțul umorului. (Care, cȃte o dată, dă pe «dinafară» - locuțiune adverbială cf. DOOM; nu-i vina mea)” Și acum (în mod provizoriu, pȃnă îmi restitui mȃna aia), despre textul tău: «nu mai scriu le-ntorc lătratul pe dos și li-l vâr în mama lor de poezie „din bucata mea de câine/ am hrănit un om și-o pâine” lălăie poemul meu turmentat și mie cu creionul înfipt în cap îmi arde de bigudiuri și păr creț» Rezon, monșericule. Pentru că: « scriu la acest poem fără tragere de inimă tragere de urechi de toarta sufletului de „chewing-gum”-ul roz și fără gust trebuie să scriu un poem prozos scorțos grunjos pe placul câinilor când eu credeam că scriu pentru oameni trebuie să-l amestec și pe bob dylan în acest melanj post-modern». Dar ce vină avem noi?! Cu toate că sunt de acord cu tine cȃnd e vorba de p(r)ostmodernism (cu postmodernul e altceva; dar despre asta mai putem discuta). Că și mie îmi stă în gȃt (p(r)ostmodernismul). Insa, fie vorba între noi, puteai să incluzi textul ăsta în altă rubrică (la alegere). Nu la «poezie». Pentru că, de obicei, textele de sub incidența respectivei, se mai și citesc. Că, de: «romȃnu’ e născut poet» Sa ne auzim de bine.

Scuze, "fără pricină", desigur. Nici nu are sens altfel. Așteptăm părțile următoare.

erata: ouale de soim.

mulţumesc, Silvia, pentru aplecarea pe text şi opinie, tind să agreez cu tine. textul îl las să se răcească un pic şi apoi cred că voi reveni pe el cu foarfeca, acul şi aţa. tu ai venit oarecum cu buldozerul împotriva "cuvintelor de genul..."
cuvinte care mie nu mi se par nici ostatice, nici rebele. eu am să le greblez doar, că-mi plac.

un poem plin de sensibilitate, cu imagini deosebite: "ca un vizitator așteptat iubirea se cuibărea în fotoliu dezghiocându-și litere într-un ritm oarecare" undeva o expresie are dublu sens, cel putin in limba romana "când sentimentele erau plecate cu sorcova" ce parere ai?

Na, interesant!

Poezia începe de la titlu :)
Foarte sugestiv redate circumstanţele în prima parte constituindu-se si ca un contrast între ,,singurătate" si lumea de la marginile ochilor verzi. Tehnica detaliului, surprinderea aproape niponă a realităţii, apropie cititorul. Remarc un crescendo al acţiunilor din strofa a doua, atât ca dinamism, cât si ca semnificaţie: cresc, se deschid, clipesc.
O singură obiecţie ( poate nu am înţeles-o bine): în versul ,,când câinii cu lesă au înghiţit toate pisicile luminii" apare o neconcordanţă a timpurilor. Eu o simt ca pe o realitate deja înfăptuită, pe care poetul doar o constată în prezent. M-ar ajuta o explicaţie pentru a avea un feedback pentru statutul meu de cititor care încearcă să acumuleze experienţă.

Cu scuzele de rigoare că mă auto-umplu de comentarii... Dar nu ştiu cum să fac reîncadrarea textului la cutia cu nisip. În meniul de editare am doar posibilitatea să schimb încadrarea în categoria 'Poezie'. O soluţie ar fi retragerea şi repostarea în categoria respectivă. Ar mai exista şi alta?

O altă întrebare este dacă există posibilitatea ca un membru să îşi înscrie singur textele la şantier.

Vă mulţumesc.

Punere în scenă (perfecta?) a unui discurs suprarealist „controlat” si nu mai e, evident, „supra”. Iar melodia cu repetitie obsedantă, tot astepta punerea streangului; „de ziua mea m-aş spăla ca mao…” te lasa masca; daca nu stii cum si unde facea baie mao si, mai ales, de ce.

Tot ce văd nu e grafică, nu mă pricep la ea, îmi place –zice Silvia.

Dar ce este? Un tablou plin de culoare? O concepţie filosofică? Contradicţie sau culoare?
Desprins din figurile lui Bacon, fătul are suflet, deci are şi lumină, are şi culoare, trăieşte „un timp”. Timpul este lumina iar spaţiul este culoarea. Divinitatea este redată prin lumina fizică, în sensul în care ea este lumina optică.
Pe de altă parte, timpul şi culoarea sunt două elemente ce nu se pot întâlni –zice Deleuze. Iată şi Logica Senzaţiei.
Merg mai departe şi îţi spun ce văd, nu ce nu pot atinge.
Vlad Turbure, eşti „un colorist”!