câtă atracție pot avea unele visuri predictive sau coșmaruri; uneori empatic vom simți și starea afectivă a personajelor, ca și cum ar fi reale... textul este scris cu o pană de maestru, domnule Giurgesteanu.
mulţumesc, Ioana. trebuie să explic treaba cu rochiţa. poeziei mele nu pot să-i dau drumul din gură în pielea goală. musai să fie, cel puţin, decent îmbrăcată, o rochiţă cu tiv alb, că la eleganţă nu am acces.
Luminita, multumesc pentru distinctie. ma bucur sa vad ca inca ma citesti. Virgil,eu inca nu am decis caruia din adjectivele folosite de tine sa-i confer premiul pentru ironie... dar cred ca o sa aleg ;metafizic;...:) Andule, ti-ai imaginat bine.
Virgil, imi aduc aminte, citind poezia aceasta, de un e-mail care circula la un moment dat prin Romania, cu lucruri pe care nu le-am intelege decat unii din noi, cei care am trait totusi suficient si "inainte", si care ne starnesc nostalgia. era pe lista aceea si cico, si "impodobelile" originale de Craciun, globurile de sticla si ghirlandele din hartie lucioasa, colorata... dar la tine nu vad nostalgie. La tine e "simplu" (adica direct), asa cum spui, dor. Dor, si acum raman pe ganduri, aducandu-mi aminte de orele de romana din liceu, cand vorbeam despre roman si "fenomenul" de dor. Sunt eu singura curioasa, si asta nu va fi greu de vazut, daca citindu-ti poezia aceasta in alta zi, mai departe de pragul psihologic dintre ani, am avea acelasi sentiment. Deocamdata, aceasta e impresia pe care o am: unul dintre noi asezat cu coatele pe fereastra dintre ani. Nu dintre anul acesta si cel care vine, ci dintre anul ce vine si tot ce a fost. In mod obisnuit, eu nu ma cramponez de ce se face si ce nu in poezie, eu insami fiind mult prea impotriva "regulilor" pe care nu le simt necesare la un moment dat. Nu mi-a sunat insa bine "globurile craciunului copilariei", poate unde instinctiv poezia ta am "citit-o" ca pe un cantec, si aici am avut nevoie de pauza de respiratie mai mare. si sarutul pe care nu-l vei mai putea repeta niciodata. aici e ceva in plus parca.
câteva ore în urmă am avut probleme de logare. Mi-am introdus datele personale şi parola de două ori şi tot nu reuşisem să intru pe pagina mea, deşi la secţiunea "Utilizatori prezenţi" figura numele meu de două ori. E ca şi cum se logase 2 per. pe o singură adresă. Abia după a treia încercare lucrurile au revenit la normal.
Mariana, ce e mai incitant: să spui „oh, doamne cât este de minunat” sau să exprimi de ce îți place un text ori mai ales de ce nu? În primul rând mai înțeleg și eu câte ceva, în al doilea rând ne cunoaștem mai bine. Creația înseamnă un pic mai mult decât o vrajă rostită. Sunt de acord cu Virgil în privința amabilităților, de la care, drept să spun, mă așteptam la un comentariu pe text. Mi se pare mai convingător să arăt celuilalt ceva, cum se face un lucru sau cum să te ferești de un pericol, decât să îi spun pur și simplu.
Bobadil, referitor strict la text: Doua zile am umblat pe toate coclaurile, si a fost un efort consistent pentru ca tot eu am fost si fotograful. Exista mai multe poze, insa cei de la redactie atit mi-au dat voie sa folosesc. Din nefericire nu sunt cele mai potrivite, pentru ca de exemplu, in satul Bucum, am vazut doar trei case cu pereti mai de doamne-ajuta. Restul de 900 de oameni traiesc in bordeie. Si ca tot veni vorba, e suor sa faci pe justitiarul ori sa iei apararea Romaniei din spatele unui birou. Intentia mea nu a fost sa denigrez Romania, fraza din final pentru mine spune tot. Apoi, nu ca mi-as apara textul, dar Andule, acesta e reportajul, conteaza mai putin valoarea literara. Citeste toate rubricile de reportaj din toate ziarele(cu exceptia iesitului din comun, a ineditului), toate merg pe acelasi tipar, pe aceeasi tehnica. Inca o meteahna a romanului cu care m-am confruntat extraordinar de des: toate lumea care a scris odata niste versuri, crede ca poate face presa. In cinci ani de zile cit am lucrat la ziar, am vazut destui tineri care credeau ca daca poti face un eseu, atunci ai o cariera in jurnalism. In momentul in care au fost pusi sa faca o stire s-au blocat. Iar tu Andule faci acelasi pacat. Reportajul nu va excela niciodata ca tehnica ori ca subiect decit rareori, dar reportajul va excela prin nuante. As fi putut sa fac un intreg roman despre biserica aia prabusita ori despre drumul ala prin padure pe unde se duc copii la scoala sapte kilometri pe jos pe timp de iarna. Reportajul are valoare literara in masura in care i se da valoare literara, ori eu nu am vrut acest lucru. Andule, eu nu stiu prea multe, dar daca e vreun domeniu unde ma pricep acela e presa. Si asta nu m-a invatat nicio facultate de jurnalism, pentru ca facultatea te invata tehnica, nu te invata talentul. Si prea usor si pe nedrept se desconsidera munca din spatele unui astfel de reportaj. Eu sper sa intelegi ca aici chiar nu e vorba de valoare literara, ci de un act de jurnalism. Au fost doua reportaje publicate de catre ziarul unde lucrez strict ca documentare ziaristica si nimic mai mult. Poate de aici mediocrul, poate si pentru faptul ca vizualul e totdeauan mai de impact decit scrisul. In alta ordine de idei, am sa-ti dau exemplu Americii in ceea ce priveste modul de a sustine o campanie electorala. Nu cu afise pe stilpi, nu cu batai, nu cu mici, nu cu promisiuni, nu cu manipularea tinerilor. Am scris un editorial despre tinerii masa de manevra. E acelasi stil comunist de indoctrinare numai ca acum amsa de manevra a capatat constiinta: se vinde mai scump. Nu am vazut pe niciun post de televiziune o confruntare civilizata pe proiecte si programe. Sau asta daca se intimpla se intimpla in capitala sau in orasele dezvoltate. E foarte simplu sa arati cu degetul de dupa birou, dintr-un sediu de firma, in loc sa simti pina la exasperare mirosul de balega si usturoi care parca domneste in toata comuna. Si e normal sa-l repeti asa cum se repeta posterele candidatilor la primarii din stilp in stilp. Si ca veni vorba de tineri, am comparat partidelel politice care cumpara tinerii cu 250 de mii ziua de lipit afise, ori cu excursii si gratare, am comparat cu militiile din Siera Leone care drogau copii si ii puneau sa lupte. Eu nu am blamat Romania si nici nu ma intereseaza cersetorii altora. Imi ajung ai mei pentru ca ai mei si-au facut din asta un stil de viata. Si textul e mediocru pentru ca in general socialul e mediocru.
acum e o altă zi, e soare mai puternic în preajmă... și mi-a plăcut observația ta Oana, drept pentru care am și operat. îți mulțumesc astăzi pentru atenționarea ta și dacă tu consideri că e un text ce merită remarcat îți mulțumesc și pentru aceasta!(Dorin avea dreptate)
mi se pare că e vorba aici de o căutare a sinelui " alergam nebună pe străzi să prind/ ultimul vis", dar și o încercare de evadare din real "plăteam în fiecare zi cerșetorul orb/ să-mi poarte suferința". apoi ar mai fi o încercare de sincronizare a realității cu propriile aspirații" îmi potriveam inima după cuvintele țigăncii" înainte de producerea evenimentului distrugător, apocalipsa...
Poezia imi aminteste de testul lui Einstein, numai ca aici totul este cu mult mai ambiguu. Etajul 77, scris in cifre romane, camera 702, in cifre arabe si la care poate ca sta un arab, "în dreptul unei alte ferestre undeva mai jos", "aici va urca mai târziu", "la ultimul etaj", "de la șaptesutetrei", scris in cuvinte legate ca pe un cec. Intrebare: Unde este "aici" ? Basca faptul ca autoarea ne-a lasat si fara bibliografie ori note de "subsol". Mie mi-au placut drumurile acelea legate la capete, de tine cum stai cu mainile intinse si de baiatul de la DCC si trei, ca nu mai stiu cum se scrie.
E bine clădită atmosfera, să știi. Iar finalul înfioară, e ca și cum ai auzi ceva după ce ai crezut că s-a terminat totul... Aș renunța însă cu totul la penultima strofă, care este mult prea languroasă parcă. Ar mai fi câteva mici detalii de schimbat pe ici pe colo, cuvinte în plus, imagini prea comune, dar cred că acestea le vei vedea în timp...
Si eu felicit reusita Virtualiei XI, chiar in conditiile unei atmosfere de criza economica, dar cred ca criza economica e in Romania de cam 40 de ani, asa ca nu stiu daca putea fi altfel. Si apoi, se spune ca dificultatile economice sporesc talentul literar si artistic. Asa, ca ar trebui sa fie de bun augur. O felicit si pe Alina pentru efortul si pasiunea ei, si pentru sufletul autentic al Virtualiei. Intr-o lume atit de artificializata si abundenta in imitatii sa vezi pe cine va ca mai imbraca armura lui Don Quixote si inca mai infrunta mori de vint de dragul artei e aproape incredibil. Si atit de junimist, daca este sa ne gindim la manifestul de "arta pentru arta" al Junimii. Virtualia - locul acestor nebuni frumosi care uita sa imbatrineasca.
Am partea mea de vină. Ridic mâna! Mulţumesc pentru ajutorul voalat! Problema e alta... Trecând peste faptul că sunt la început, cred că literatura are un pic de matematică în ea, în sensul că dacă spun că x+2=3 înseamnă că x=1. Ştiu asta, dar trebuie să demonstrez. So, ar fi de mare folos dacă, reamintind faptul că sunt la început, comentariile ajutătoare ar veni şi cu puţină îndrumare.
un text pe care l-am citit cu mare plăcere pentru că mi-a demonstrat că amintirile sunt vii mereu... și noi suntem vii cât încă le avem!
mai puțin mi-au plăcut fazele cu bunica de patruzeci, moșu de cincizeci și eu tot ca moșu ca să zic așa... dar asta e viața!
am înțeles ce se dorea zis dar nu cred că e bine zis așa, întretimp lucrurile s-au mai schimbat, julio iglesias are un frate cu 60 de ani mai tânăr din câte știu.
un text bun însă fără vreo valoare literară whatsoever
ascunde-ți punctul de unde ai plecat
pe harta întocmită în piept
deschide porțile, brațele, pumnul
și strigă
iată-mă alb înalt și crîncen, iată-mă veșnic, din nou
apoi dă-mi drumul la mînă
da... un poem care mi-a incantat imaginatia ! felicitari !!
Va multumesc de trecere si comentariu. Sunt perfect deacord, insa am o slabiciune pentru versul clasic si nu cred ca va putea schimba cineva asta. Ialin
Bineînțeles că există și cuvinte prăfuite: arhaismele. Dar nu la asta mă refeream. Nici măcar nu am menționat cuvântul „prăfuit”. Vâsc nu este un arhaism, prin urmare nu am idee despre ce vorbești. Eu mă refeream la construcțiile care au fost atât de uzitate încât ele însele au devenit banale. De pildă, în trecut, sintagma „oceane de suflete” ar fi fost într-adevăr semnificativă. Dar „sufletul” săracul, a apărut în atâtea milioane de texte încât e foarte complicat să formulezi o sintagmă care să mai aibă tărie, forță, „zvâc”. Iar „ocean de” ca superlativ stilistic de cantitate nu mai zic. Ca exemplu, poți căuta pe google ”ocean de”. Eu am găsit următoarele sintagme:
- ocean de mărgele colorate frumos
- ocean de amintiri amare
- un ocean de sănptate
- ocean de iubire
- un ocean de-ai fi (aparent e o melodie cântată de Andra)
- ocean de lacrimi (aparent e o melodie cântată de Hi-Q)
- un ocean de vise.
Nu vreau să fiu lipsit de respect. Tot ceea ce vreau să zic orice poet(ă), scriitor trebuie să pună amprenta lui acolo, să inoveze cât poate, să se autodepășească, să ia o idee și să o transforme în orice își dorește. Când scrii de atâte vreme ai deja totul acolo. Ai limbajul, ai cuvintele, ai tot ce-ți trebuie. Părerea mea (și strict părerea mea) este că ai putea să încerci să aplici niște mici exigențe (dar nu exgerat pentru că există posibilitatea să te blochezi de tot).
Mă rog, zic și eu acuma. :)
Of, daca spui tu, atunci ce-am sa fac:)). Multumesc pentru ca mi-ai reamintit de niste poeme ale caror teme sunt si vor ramane laitmotive. Asta de fata e putin mai dramatic, si acum scriu dramatic, dar parca m-am mai cizelat. Cat despre scris prost, mai am si eu momente, dar numai cand scriu din motivele gresite.:p. Da, generatia noastra ar trebui sa fie mandra ca ne are, dar asa cum imi place mie sa spun, numai post mortem o sa vedem asta:))
se vede ca suferinta face bine la poezie. remarc insa prima si ultima parte. pe la mijloc mi se pare ca te diluezi cu acele "eu ce voi" care nici nu mi se pare ca suna foarte romaneste. dar, evident, e parerea mea. de fapt cred ca acum cind mai uit mai bine cred ca as fi si renuntat la acea contructie de tot.
O imagine puternică. Mi-a dat de gândit. Eu nu am văzut niciodată licurici şi am auzit că unii pretind că în zilele noastre sunt mai puţini ca pe vremuri. Mulţumesc pentru această fulgerătoare reflexie.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
am mai făcut modificări pe text și ieri și astăzi am anunțat editorii.
pentru textul : Săracul deIoana, cind am sa ma fac mare ma fac psiholog, dar am auzit ca nu se plateste bine. de ce oare tot ce ajunge sa te pasioneze nu face bani?
pentru textul : îmi este teamă de femeie decâtă atracție pot avea unele visuri predictive sau coșmaruri; uneori empatic vom simți și starea afectivă a personajelor, ca și cum ar fi reale... textul este scris cu o pană de maestru, domnule Giurgesteanu.
pentru textul : Coșmarul lui Bariz demulţumesc, Ioana. trebuie să explic treaba cu rochiţa. poeziei mele nu pot să-i dau drumul din gură în pielea goală. musai să fie, cel puţin, decent îmbrăcată, o rochiţă cu tiv alb, că la eleganţă nu am acces.
pentru textul : o singură frază deLuminita, multumesc pentru distinctie. ma bucur sa vad ca inca ma citesti. Virgil,eu inca nu am decis caruia din adjectivele folosite de tine sa-i confer premiul pentru ironie... dar cred ca o sa aleg ;metafizic;...:) Andule, ti-ai imaginat bine.
pentru textul : abac de septembrie deVirgil, imi aduc aminte, citind poezia aceasta, de un e-mail care circula la un moment dat prin Romania, cu lucruri pe care nu le-am intelege decat unii din noi, cei care am trait totusi suficient si "inainte", si care ne starnesc nostalgia. era pe lista aceea si cico, si "impodobelile" originale de Craciun, globurile de sticla si ghirlandele din hartie lucioasa, colorata... dar la tine nu vad nostalgie. La tine e "simplu" (adica direct), asa cum spui, dor. Dor, si acum raman pe ganduri, aducandu-mi aminte de orele de romana din liceu, cand vorbeam despre roman si "fenomenul" de dor. Sunt eu singura curioasa, si asta nu va fi greu de vazut, daca citindu-ti poezia aceasta in alta zi, mai departe de pragul psihologic dintre ani, am avea acelasi sentiment. Deocamdata, aceasta e impresia pe care o am: unul dintre noi asezat cu coatele pe fereastra dintre ani. Nu dintre anul acesta si cel care vine, ci dintre anul ce vine si tot ce a fost. In mod obisnuit, eu nu ma cramponez de ce se face si ce nu in poezie, eu insami fiind mult prea impotriva "regulilor" pe care nu le simt necesare la un moment dat. Nu mi-a sunat insa bine "globurile craciunului copilariei", poate unde instinctiv poezia ta am "citit-o" ca pe un cantec, si aici am avut nevoie de pauza de respiratie mai mare. si sarutul pe care nu-l vei mai putea repeta niciodata. aici e ceva in plus parca.
pentru textul : mi-e dor decâteva ore în urmă am avut probleme de logare. Mi-am introdus datele personale şi parola de două ori şi tot nu reuşisem să intru pe pagina mea, deşi la secţiunea "Utilizatori prezenţi" figura numele meu de două ori. E ca şi cum se logase 2 per. pe o singură adresă. Abia după a treia încercare lucrurile au revenit la normal.
Am trimis şi un e-mail pe [email protected].
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - II - demulţumesc de trecere şi popasul făcut pe aici.
pentru textul : Laudă apelor cele mari deMariana, ce e mai incitant: să spui „oh, doamne cât este de minunat” sau să exprimi de ce îți place un text ori mai ales de ce nu? În primul rând mai înțeleg și eu câte ceva, în al doilea rând ne cunoaștem mai bine. Creația înseamnă un pic mai mult decât o vrajă rostită. Sunt de acord cu Virgil în privința amabilităților, de la care, drept să spun, mă așteptam la un comentariu pe text. Mi se pare mai convingător să arăt celuilalt ceva, cum se face un lucru sau cum să te ferești de un pericol, decât să îi spun pur și simplu.
pentru textul : nimeni nu va ști deAdriana, nu confunda totuși un loc virtual de relaxare (ce poate purta diverse nume...) cu un ezine de literatură și arte.
pentru textul : Autodafé deBobadil, referitor strict la text: Doua zile am umblat pe toate coclaurile, si a fost un efort consistent pentru ca tot eu am fost si fotograful. Exista mai multe poze, insa cei de la redactie atit mi-au dat voie sa folosesc. Din nefericire nu sunt cele mai potrivite, pentru ca de exemplu, in satul Bucum, am vazut doar trei case cu pereti mai de doamne-ajuta. Restul de 900 de oameni traiesc in bordeie. Si ca tot veni vorba, e suor sa faci pe justitiarul ori sa iei apararea Romaniei din spatele unui birou. Intentia mea nu a fost sa denigrez Romania, fraza din final pentru mine spune tot. Apoi, nu ca mi-as apara textul, dar Andule, acesta e reportajul, conteaza mai putin valoarea literara. Citeste toate rubricile de reportaj din toate ziarele(cu exceptia iesitului din comun, a ineditului), toate merg pe acelasi tipar, pe aceeasi tehnica. Inca o meteahna a romanului cu care m-am confruntat extraordinar de des: toate lumea care a scris odata niste versuri, crede ca poate face presa. In cinci ani de zile cit am lucrat la ziar, am vazut destui tineri care credeau ca daca poti face un eseu, atunci ai o cariera in jurnalism. In momentul in care au fost pusi sa faca o stire s-au blocat. Iar tu Andule faci acelasi pacat. Reportajul nu va excela niciodata ca tehnica ori ca subiect decit rareori, dar reportajul va excela prin nuante. As fi putut sa fac un intreg roman despre biserica aia prabusita ori despre drumul ala prin padure pe unde se duc copii la scoala sapte kilometri pe jos pe timp de iarna. Reportajul are valoare literara in masura in care i se da valoare literara, ori eu nu am vrut acest lucru. Andule, eu nu stiu prea multe, dar daca e vreun domeniu unde ma pricep acela e presa. Si asta nu m-a invatat nicio facultate de jurnalism, pentru ca facultatea te invata tehnica, nu te invata talentul. Si prea usor si pe nedrept se desconsidera munca din spatele unui astfel de reportaj. Eu sper sa intelegi ca aici chiar nu e vorba de valoare literara, ci de un act de jurnalism. Au fost doua reportaje publicate de catre ziarul unde lucrez strict ca documentare ziaristica si nimic mai mult. Poate de aici mediocrul, poate si pentru faptul ca vizualul e totdeauan mai de impact decit scrisul. In alta ordine de idei, am sa-ti dau exemplu Americii in ceea ce priveste modul de a sustine o campanie electorala. Nu cu afise pe stilpi, nu cu batai, nu cu mici, nu cu promisiuni, nu cu manipularea tinerilor. Am scris un editorial despre tinerii masa de manevra. E acelasi stil comunist de indoctrinare numai ca acum amsa de manevra a capatat constiinta: se vinde mai scump. Nu am vazut pe niciun post de televiziune o confruntare civilizata pe proiecte si programe. Sau asta daca se intimpla se intimpla in capitala sau in orasele dezvoltate. E foarte simplu sa arati cu degetul de dupa birou, dintr-un sediu de firma, in loc sa simti pina la exasperare mirosul de balega si usturoi care parca domneste in toata comuna. Si e normal sa-l repeti asa cum se repeta posterele candidatilor la primarii din stilp in stilp. Si ca veni vorba de tineri, am comparat partidelel politice care cumpara tinerii cu 250 de mii ziua de lipit afise, ori cu excursii si gratare, am comparat cu militiile din Siera Leone care drogau copii si ii puneau sa lupte. Eu nu am blamat Romania si nici nu ma intereseaza cersetorii altora. Imi ajung ai mei pentru ca ai mei si-au facut din asta un stil de viata. Si textul e mediocru pentru ca in general socialul e mediocru.
pentru textul : reporter în războiul din absurdistan deacum e o altă zi, e soare mai puternic în preajmă... și mi-a plăcut observația ta Oana, drept pentru care am și operat. îți mulțumesc astăzi pentru atenționarea ta și dacă tu consideri că e un text ce merită remarcat îți mulțumesc și pentru aceasta!(Dorin avea dreptate)
pentru textul : pastel pentru alecsandri deAmin.
pentru textul : gorunul cunoaşterii demi se pare că e vorba aici de o căutare a sinelui " alergam nebună pe străzi să prind/ ultimul vis", dar și o încercare de evadare din real "plăteam în fiecare zi cerșetorul orb/ să-mi poarte suferința". apoi ar mai fi o încercare de sincronizare a realității cu propriile aspirații" îmi potriveam inima după cuvintele țigăncii" înainte de producerea evenimentului distrugător, apocalipsa...
pentru textul : ultimul vis dePoezia imi aminteste de testul lui Einstein, numai ca aici totul este cu mult mai ambiguu. Etajul 77, scris in cifre romane, camera 702, in cifre arabe si la care poate ca sta un arab, "în dreptul unei alte ferestre undeva mai jos", "aici va urca mai târziu", "la ultimul etaj", "de la șaptesutetrei", scris in cuvinte legate ca pe un cec. Intrebare: Unde este "aici" ? Basca faptul ca autoarea ne-a lasat si fara bibliografie ori note de "subsol". Mie mi-au placut drumurile acelea legate la capete, de tine cum stai cu mainile intinse si de baiatul de la DCC si trei, ca nu mai stiu cum se scrie.
pentru textul : Etaj VII deE bine clădită atmosfera, să știi. Iar finalul înfioară, e ca și cum ai auzi ceva după ce ai crezut că s-a terminat totul... Aș renunța însă cu totul la penultima strofă, care este mult prea languroasă parcă. Ar mai fi câteva mici detalii de schimbat pe ici pe colo, cuvinte în plus, imagini prea comune, dar cred că acestea le vei vedea în timp...
pentru textul : Copilul Li - Bo deSi eu felicit reusita Virtualiei XI, chiar in conditiile unei atmosfere de criza economica, dar cred ca criza economica e in Romania de cam 40 de ani, asa ca nu stiu daca putea fi altfel. Si apoi, se spune ca dificultatile economice sporesc talentul literar si artistic. Asa, ca ar trebui sa fie de bun augur. O felicit si pe Alina pentru efortul si pasiunea ei, si pentru sufletul autentic al Virtualiei. Intr-o lume atit de artificializata si abundenta in imitatii sa vezi pe cine va ca mai imbraca armura lui Don Quixote si inca mai infrunta mori de vint de dragul artei e aproape incredibil. Si atit de junimist, daca este sa ne gindim la manifestul de "arta pentru arta" al Junimii. Virtualia - locul acestor nebuni frumosi care uita sa imbatrineasca.
pentru textul : Virtualia XI. Dragoste cu stele verzi. deimi cer scuze Florin, ai fost incadrat la categoria novice dintr-o greseala. acum am remediat
pentru textul : Ines deAm partea mea de vină. Ridic mâna! Mulţumesc pentru ajutorul voalat! Problema e alta... Trecând peste faptul că sunt la început, cred că literatura are un pic de matematică în ea, în sensul că dacă spun că x+2=3 înseamnă că x=1. Ştiu asta, dar trebuie să demonstrez. So, ar fi de mare folos dacă, reamintind faptul că sunt la început, comentariile ajutătoare ar veni şi cu puţină îndrumare.
Cu acelaşi respect,
pentru textul : Un elefant într-o cutie de chibrit deMulțumesc pentru apreciere , am răspuns fără să observ că mi-ai dat o peniță, am observat mai târziu îți mulțumesc încă o dată.
pentru textul : Țărână cu miros de lacrimi deun text pe care l-am citit cu mare plăcere pentru că mi-a demonstrat că amintirile sunt vii mereu... și noi suntem vii cât încă le avem!
pentru textul : Copil în secolul douăzeci demai puțin mi-au plăcut fazele cu bunica de patruzeci, moșu de cincizeci și eu tot ca moșu ca să zic așa... dar asta e viața!
am înțeles ce se dorea zis dar nu cred că e bine zis așa, întretimp lucrurile s-au mai schimbat, julio iglesias are un frate cu 60 de ani mai tânăr din câte știu.
un text bun însă fără vreo valoare literară whatsoever
Va multumesc tuturor pentru atentie! Babuta e 100% reala!!!
pentru textul : despre cum nu mai moare baba vera deascunde-ți punctul de unde ai plecat
pe harta întocmită în piept
deschide porțile, brațele, pumnul
și strigă
iată-mă alb înalt și crîncen, iată-mă veșnic, din nou
apoi dă-mi drumul la mînă
da... un poem care mi-a incantat imaginatia ! felicitari !!
pentru textul : Pia fraus deMaria, mulțumesc. sincer, nu m-am așteptat să-ți placă. Eugen
pentru textul : Flegmatic demi se pare deosebit. poate pentru ca materializeaza iluzia de a te necunoaste, intr-un experiment inedit.
pentru textul : Dacă te-aș Necunoaște... deVa multumesc de trecere si comentariu. Sunt perfect deacord, insa am o slabiciune pentru versul clasic si nu cred ca va putea schimba cineva asta. Ialin
pentru textul : Insomniac deBineînțeles că există și cuvinte prăfuite: arhaismele. Dar nu la asta mă refeream. Nici măcar nu am menționat cuvântul „prăfuit”. Vâsc nu este un arhaism, prin urmare nu am idee despre ce vorbești. Eu mă refeream la construcțiile care au fost atât de uzitate încât ele însele au devenit banale. De pildă, în trecut, sintagma „oceane de suflete” ar fi fost într-adevăr semnificativă. Dar „sufletul” săracul, a apărut în atâtea milioane de texte încât e foarte complicat să formulezi o sintagmă care să mai aibă tărie, forță, „zvâc”. Iar „ocean de” ca superlativ stilistic de cantitate nu mai zic. Ca exemplu, poți căuta pe google ”ocean de”. Eu am găsit următoarele sintagme:
- ocean de mărgele colorate frumos
- ocean de amintiri amare
- un ocean de sănptate
- ocean de iubire
- un ocean de-ai fi (aparent e o melodie cântată de Andra)
- ocean de lacrimi (aparent e o melodie cântată de Hi-Q)
- un ocean de vise.
Nu vreau să fiu lipsit de respect. Tot ceea ce vreau să zic orice poet(ă), scriitor trebuie să pună amprenta lui acolo, să inoveze cât poate, să se autodepășească, să ia o idee și să o transforme în orice își dorește. Când scrii de atâte vreme ai deja totul acolo. Ai limbajul, ai cuvintele, ai tot ce-ți trebuie. Părerea mea (și strict părerea mea) este că ai putea să încerci să aplici niște mici exigențe (dar nu exgerat pentru că există posibilitatea să te blochezi de tot).
pentru textul : întotdeauna a fost deMă rog, zic și eu acuma. :)
Of, daca spui tu, atunci ce-am sa fac:)). Multumesc pentru ca mi-ai reamintit de niste poeme ale caror teme sunt si vor ramane laitmotive. Asta de fata e putin mai dramatic, si acum scriu dramatic, dar parca m-am mai cizelat. Cat despre scris prost, mai am si eu momente, dar numai cand scriu din motivele gresite.:p. Da, generatia noastra ar trebui sa fie mandra ca ne are, dar asa cum imi place mie sa spun, numai post mortem o sa vedem asta:))
pentru textul : orașul de nicăieri dese vede ca suferinta face bine la poezie. remarc insa prima si ultima parte. pe la mijloc mi se pare ca te diluezi cu acele "eu ce voi" care nici nu mi se pare ca suna foarte romaneste. dar, evident, e parerea mea. de fapt cred ca acum cind mai uit mai bine cred ca as fi si renuntat la acea contructie de tot.
pentru textul : recviem pentru niciodată deO imagine puternică. Mi-a dat de gândit. Eu nu am văzut niciodată licurici şi am auzit că unii pretind că în zilele noastre sunt mai puţini ca pe vremuri. Mulţumesc pentru această fulgerătoare reflexie.
pentru textul : Ştafetă. dePagini