Domnule Cristea, sunteti amabil, nu sunt un comentator bun nici macar sub textele altora; sub ale mele, cu atat mai putin, aici aveti dreptate.
Ce sa spun despre acesta, de pilda?
Sa vorbesc despre micsorarea treptata a perspectivei, despre rolul succesiunii de verbe de la mijoc, despre sentimentul insingurarii, despre acel asfintit care inchide cercul textului, sfarsind tot spre linia orizontului? :) prefer sa nu o fac, cuvintele sunt aici, interpretarea si analiza la indemana fiecaruia, asa cum considera.
Va multmesc pentru apreciere si pentru timpul acordat.

în afara de "voi merge în gînd", construcții cam banale. e drept, oricine (oricine!) mai prinde si zile proaste

Ioan, păstrez ”în” ca să rămână sensul de acolo. Nu e neapărat acoperire în taină, cât cred că ține de unele obsesii de-ale mele. E drept că are și ceva de Paști, dacă ne gândim că elipsele sunt ouăle din iarbă. Dar asta privind doar la suprafață. Francisc, da, să fie la toată lumea. Vă mulțumesc pentru oprire.

ajuta/ma sa/ti inteleg textul!

Mulţumesc, Remus! Nu e târziu niciodată pentru o urare si pentru o vorbă bună! La fel de mulţi să-ţi fie anii!
Cred că am gresit că le-am postat pe toate odată :) Un haiku are nevoie de singurătate în juru-i, de spaţiul acela alb ca rama unui tablou :) Mă bucur că îţi plac toate.

Imi pare rau, Profetule, ca, poate, nu am fost eu destul de clar cand am afirmat ca problema nu exista. Sau, sa zic, este macar prost pusa. Am sa incerc acum sa justific afirmatia mea. Cat voi putea. Si zic ca problema nu exista, asa cum ai formulat-o. Cu referire la un limbaj "cu adevarat absolut" fara a preciza termenii "cu adevarat" si "absolut". Pentru ca, in subtext, apare conotatia (pe care filosofia analitica practic o eludeaza, izoland, rupand, limbajul de entitatea care il produce si studiindu-l ca pe ceva independent, prins intr-un insectar, care este supus unei "disectii") ca intre adevarul "adevarat" (reprezentat aici de exprimarea sa prin "limbajul adevarat") si "absolut" ar exista altceva decat o identitate pura. Ma opresc aici pana la precizarea termenilor din intrebare.

„Nu pot să mănânc decât forme,
scoarțe, învelișuri și atât,
ceea ce privirilor enorme
li se înfățișează urât.”
Nichita Stănescu - Foamea de cuvinte

:)
mulțumesc, domnule Dăian.

Nu dati voi, dau eu fratilor. Mie mi se pare mai bun chiar decat celalalt "nerastignit" si spun asta cu toata convingerea. Cu cateva exceptii (cum ar fi apropierea dintre "plus" si "plus" acolo in versurile mediane) poemul curge bine, are idee si exprimare curate. Din punctul meu de vedere, unul dintre momentele de inspiratie. Am aici de-a face cu o idee si o realizare poetica de top asezonate cu o lectura cat se poate de rafinata. Iar "noi propovăduim un hristos descompus în vertebrele unei teologii acrobatice" poate sa rescrie metafora romanticilor post-modernisti ca o rescrie bine. Nu-mi place entuziasmul poetic, dar ce bine mi-e cand il simt! Un text Excelent pentru care o singura penita este prea putin, parerea mea, dar atat pot eu sa dau conform Regulamentului :-) Andu

cătălina, aș vrea să-ți spun că te iubesc, dar s-o fac altfel și nu pot să-ți demonstrez nu mă lași / vrei să te măriți virgină / bani de-nsurătoare n-am la perversiuni nu te dedai / nici măcar să te pap nu mă lași totuși cred că tu ești aleasa și sper să nu mai calci strîmb cu ală venit din italia, ca de crăciun nici nu ăla care acum pleacă în italia nici cu fostu / de la care păstrezi sms-urile standard, luate de pe net și chiar și asa vreau să-ți pun inelul pe mană și să-ți trîntesc niște plozi să muncesc pt tine-n străinatate să ne facem cu casă (nu apartament) să-ți mîngîi surplusu de pe șolduri cu vergeturi cu tot sînt ale tale și ești a mea și le iubesc și zîmbetul tău și inocența și cîteodată aerul de fetiță prostuță pe care-l degaji și of! de eram manelist poate eram mai inspirat că ăștia pe care-i ascult sînt niște insensibili bețivi și drogați și nu înțeleg un om îndrăgostit și mi-e greu c-am luat-o-n vers alb și-mi vin rime-n gînd și cîmpulungu' e departe de tecuci și-mi fac griji ca un prost iar mai mult decît am făcut nu este omenește posibil și uite că scriu mai mult pt mine dar dacă o să cîștig concursu ăsta o să-mi iau eu tabloul (ș-așa tata-i pictor și avem o mică colecție) și-o să-ți aduc ție cartea că mi-ai zis o dată la iași că vrei s-o citești și ți-aș face un mic semn acolo deși nu scriu pe cărți totuși pentru tine aș face un pupic ca pe mess și aș semna cum semnez eu [i]matei[/i] fără majuscule și te-aș strange în brațe și aș ofta și m-aș gîndi la astea trei luni de vară și la alea cinci luni în care o să fiu în polonia, din toamnă și-as mai ofta o dată și m-aș intoarce la cîmpulung de iar o să ajung să-mi oblojesc rănile cu muzică, pe la patru dimineața, ca acuma și să mai dau drumul vreunui text mediocru pe hermeneia așa, în văzul tuturor, că nu-mi mai pasă decît de tine dar pînă atunci ne vedem în weekend și sper să mă pot bucura din plin de alea două zile mă rog, în limitele a ceea ce nu-ți încalcă principiile mă rog, ce principii ăi mai fi avînd și tu... :* matei (cîmpulung moldovenesc, 26 iunie 2008)

"cu aş putea să te pun la vreun colţ." se va citi "cum aş putea să te pun la vreun colţ."

Saptamana trecuta inca un autor buzoian si-a tiparit scrierile. Intr-una din lucrari este chiar aceasta tema. Personajul dv. vine prometeic in mijlocul oamenilor cu focul intelepciunii salvarii prin iubire. Acolo, alt intelept venit <b>de acolo de unde intre bine si rau este o granita abia sesizabila, unde toleranta se impleteste cu intransigenta extrema, dragostea si ura sunt luciri ale aceluiasi brilliant...</b> si incearca sa-i invete pe oamenii care atinsesera perfectiunea prin iubire, ii invata sa ucida. <b> "Prea marea lor incredere in iubire ii pedepseste, se repeta chinul atator civilizatii distruse de dragostea nemasurata pentru armonie si rafinament, de tocirea instinctelor viguroase, o superevolutie reprezinta, ca ultima consecinta, o decadenta. Ganditi-va la urmarile lipsei de veghe, la gararea in palierul linistei increzatoare; ea insasi acumuleza, surprinzator, germenii unui dezastru viitor. Omenirea surprinsa de prea multa incredere in ea insasi. Surprinsa! Prin linistea si siguranta ei narcotizanta o pace senina ascunde pericole definitive. Existenta, spune Budha, trebuie condusa avand opinii rezultate dintr-o judecata justa – atunci te exprimi, actionezi si ai atitudini juste, creezi obisnuinte juste, slujesti o memorie justa si, mai ales, practici o contemplare justa. Mi se parea ca opinia lor despre viata despre viata suferea intrucat ignorasera mari segmente ale culturilor anterioare. Dezvoltasera o schilodita fateta iubirii! (...) actiunea e masura vietii, lupta si uciderea..." " toate castigurile lor, levitatia, telepatia, controlul biologicului in toate formele lui, precum si multe altele, orgoliul inflorit din acestea, sunt neindestulatoare pentru supravietuire, le mai trebuie ceva - spune acel personaj. Acum au nevoie de toata intelepciunea strabunilor lor, de la inceputuri, de cand au devenit ganditori traind in Hamangia, de atunci si pana astazi. Nu numai de arme au nevoie nefericitii, ci si de puterea de a se folosi de ele... impotriva oricaror reticente si impotriva oricui...."</b>

domnule Virgil, am aşteptat în zadar mai multe zile ...Am modificat demult textul, am scos linkul aşa cum aţi sugerat şi cum mi s-a părut şi mie corect. Cu bună credinţă vă întreb de ce îl consideraţi încă un text inacceptabil. Oare fiindcă e prea şcolăresc, ca un fel de referat? Adică trebuia să îl scriu într-un stil mai aproape de eseu de exemplu? Adică e prea clar? Vă rog mult să nu vă supăraţi pe mine că vă întreb (nici eu nu mă supăr); dacă nu îmi răspundeţi voi înţelege că răspunsul dvs. e inclus în cele enumerate de mine mai sus.

finalul pare destul de ciudat, ca sa nu spun... bi.. But, anyway, remarc indeosebi strofa "în zori simt cum crește în mine copilul de sticlă ca o lentilă – zace în piața de flori și de sânge" Imaginea copilului ca o lentila in trupul femeii de sticla este memorabila. Probabil ca s-ar fi putut construi mai mult pe asta. Sau poate sint eu acum lacom dupa imagini care sa ma surprinda.

Luminita, multumesc mult. Pentru mine cheiai e partea de mijloc, cea cu crescatorii de pasari si crescatorii de oameni. Pentru prima data am incercat sa nu fiu eu in centrul atentiei. Acolo in ultima strofa repetitia stiu ca nu suna bine, dar am incercat sugerarea unei obsesii, iar strofa a patra e exclusiv simbolistica. E posibil sa ai dreptate, pentru moment nu pot sa-mi dau seama. Poate ar trebui sa termin strofa la undite, o sa ma mai gindesc.