Regret excluderea lui Boba. Pacat ca nu s-a limitat (doar) la postarea de poezii.

am modificat textul, Matei ești tot mai marin:)!

prezenţă şi pentru cuvinte, Sebi.
Sărbători cu bine!

arata altfel. si stii si tu asta. chiar fara a invoca pe Octavian Paler si fara a simula modestia...

nu cred ca am fost cinic sau macar nu am incercat. de ce ”nu!” raspicat, chiar îs curios. am o slăbiciune ( dar pot fi convins cred să renunț la ea, deci, te rog...), Teodora e colega mea, domnul Ciosu e fostul profesor de desen din generală, un caricaturist cunoscut de altfel, care deține una bucată nas, caricaturabil forte. Aștept.

Şi, se, trans, for, mă-n, vor, be-n, găi, ma, te - 10 silabe
Bănuiesc unde se greșește (-gă-i-).

Când am citit prima dată întrebarea, superficial, m-am întrebat revoltată: Cum să moară poezia?! Cum să moară Cuvântul?!
Şi nici acum, după mai multe zile, parcă nu pot accepta acest ,,destin” al poeziei. Cred că mai degrabă, m-aş referi la un anume gen de poezie, la un anume curent estetic sau generaţie literară, poate că doar acestea rămân în urmă într-un loc mai mult sau mai puţin vizibil în istoria literaturii. Poezia este şi va fi cât va fi omul şi cuvântul. Va lua forme tot mai noi, se va transfigura, însă va avea acelaşi miez, acelaşi scop, fiindcă ea e expresia unei nevoi artistice existente în om, nevoia de a crea, nevoia de se bucura de creaţia lui şi a altora. Creierul uman are o parte stângă şi o parte dreaptă :) Sufletul omului a fost atins cândva de frumos, de adevăr, de iubire, de suferinţă, şi nu va rămâne insensibil oricât de pragmatic ar fi, oricât de tehnologizat va fi secolul în care va trăi.
Civilizaţia din secolul XXI asigură viteza informaţiei şi ne duce spre o viaţă plină de ,,instant-uri”. Doar poezia nu e instant, nu are cum. Pe de altă parte această ,,civilizaţie” a vizualului impus de tv, internet, poate influenţa gradul de abstractizare şi însăşi creativitatea. Lipsa lecturii, de asemeni. În pericol e generaţia tânără.
Epigonii au fost şi vor fi, însă doar ca o perioadă de tranziţie, de tatonare. Poezia care ,,rămâne” va rămânea fiindcă mereu va exista un mentor al unei generaţii, un pivot, sau un grup, cineva precum Gherea sau un Vlahuţă care vor spune:
"Tinere scriitor, lasă istoricilor trecutul depărtat şi tulbure, cată mai bine-n jurul tău, umple-ţi sufletul de emoţiile timpului în care trăieşti şi arată-ne, la lumina talentului tău, durerile şi aspiraţiile societăţii noastre de azi, luptele şi pasiunile la care eşti martor şi părtaş, oamenii pe care-i cunoşti, viaţa de care palpităm; ascultă bine şi-nţelege bătăile inimilor noastre - ce-ţi vorbesc ele asta ne interesează mai cu deosebire, asta vrem să ne spui, tinere scriitor!" (Mahalagismul in literatura).
Cititorii poeziei sunt în procent foarte mic publicul, în procent mai mare poeţii şi în procent mic criticii. Ne citim noi între noi…şi aşa a fost mereu, în orice generaţie literară.
Pentru tineret un mare rol îl are educaţia în şcoli, formarea gustului pentru frumos, pentru valori. Cert e că sunt multe variabile... mai poate fi şi ,,vidul” după un mare nume sau după o generaţie de aur…cu toate acestea Poezia nu va muri :) Părerea mea.
Închei cu un îndemn de al lui Traian Dorz, apropo de epigoni:
"Spre Cetatea Poeziei nu poţi merge pe urmele altora decât foarte puţin. Îndată trebuie să-ţi afli drumul tău propriu. Şi încălţămintea ta de aur. Şi urma ta prin rouă.
Lumina urmelor tale s-o laşi numai pe un teren virgin, pe unde n-a mai călcat nimeni niciodată. Numai urmele lui Iisus să le cauţi.
Ale nimănui altcuiva."

M-a derutat „lui” de la început și „îl” din primul vers al strofei a doua. În cheie creștină, dacă „lui” poate fi un Adam, atunci „îl” se referă la un fiu, un nou Adam. Cuvântul „havuz” îmi arată că există însă și alte sfere decât cea creștină și atunci de ce „broaște”? Dacă or fi niște prinți blestemați? Dar să nu mă mai întrebăm atâta, ci să trăim „nici viitor nici prezent”. :-) Sfârșitul e frumos, dar dacă: el va crește în afară ea va crește înăuntru nu i-ar mai naște om? Ce atunci? Fată? Are „om” aici sensul popular de bărbat?... „ea” poate să fie și poezia.

mai puțin ultima strofă care, zic eu, cade în roz lipicios

Trebuie să recunosc că în faţa acestui tablou înţesat cu descrieri pe fiecare milimetru pătrat, am pierdut şirul ideilor.
Am revenit la scena din spital unde mi s-au clarificat multe, dar nu totul, dar e de bine. O părere sinceră: excelezi în tehnica detaliului, în tot felul de mijloace artisitice, însă cred că uneori abuzezi. Decupate, sunt ok toate, dar ca întreg cred că încarcă inutil. De asemenea, atenţie la atributele genitivale, să nu fie prea multe.
Îmi place că studiezi atent trăiri şi le redai cu uşurinţă. Te citesc :)

Revezi: înodau, înfingea.

interesantă poezie, dar interesantă numai așa, ca să fim interesanți. oricum vă jucați bine cu cuvintele, așa bine încît, chiar dacă nu ne place și nu ne transmite mai nimic poema asta, cu greu i-am găsi ceva de reproșat. e și ăsta un fel de a scrie... cred că aveți un typo, la „amerendian”. apropo, ce înseamnă „sine cera” și de ce l-ați aruncat ca subtitlu? nu-i cam pretențios?

am considerat ca nu este cazul sa intervin sub comentariul pe care l-ai lasat sub textul lui Stefan; insa aici lucrurile se schimba... acesta este un avertisment. ce bine ar fi fost daca renuntai la paranteza aceea!

Mulţumesc,

Taina creatiei este prin natura sa, ezoterica, si ea nu poate fi relevata. poate fi relevata insa legea, creatia umana este calea prin care Omul descopera in el insusi Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu, prin faptul ca scoate la iveala prin creatie, forta Divina. arta nu reflecta viata, acest enunt e un orgoliu, morala creatiei trebuie sa elibereze Omul de sentimentul apasator al necesitatii naturale. formele au fost create de Dumnezeu, ca decor universal, prin fantezia sa infinita, ca frumosul sa fie accesibil Omului ca la randul sau, acesta, descirandu-l, sa fie convins ca poarta in el divinitatea.. el este ALTCEVA atunci, decat un nimic insufletit. el poarta in sine timpul nemarginit pentru ca este in centrul timpului sau, iar in jur, ..." si in urma noastra, dealurile si valea inflorita, cu tainele lor." (P. Țuțea).