Versificatie foarte buna, continutul insa, e banal, depasit. Nu-s de acord cu Virgil ca textul nu e OK pentru ca s-ar crampona in rima. Cred ca tema abordata, limbajul, stilistica sunt depasite.
Conjuncţii "să" şi "că". Am înţeles, oricum observasem, dar aşa am simţit eu textul, ca pe o litanie cu un anumit ritm, cu accentuarea rugii, temerilor, momentului de revelaţie prin verbe ca atare la conjunctiv...poate îl voi mai şlefui, dar mă tem că adăugarea încă a unei strofe (la mijloc) ar dilua ideea, iar la sfârşit nu merge.
Dacă Virgil a reușit nu mai e nimic de comentat...:) păi nu? doar de asta nu comentează nimeni aici la subsol. reușitele se cunosc. faptul că tu le pui pe tapet nu prea impresionează și nu naște discuții. e o constatare doar. dacă spuneai ce mai lipsește să meargă totul strună era altă friptură de pește... personal nu mă cred avizat nici să laud nici să înjur. doar să spun lucrurilor pe nume. indiferent de sistem, de ierarhii și de c-o fii ș-o pății. bărbătește și sănătos. să se simtă. așadar io văd un fel de lene de aur a creativității aici pe Hermeneia. staff-ul conducerii e harnic, se autopremiază sistematic și organizat și bravo lor că-și permit și le iasă pasiența. ceilalți se cam plafonează cu unele excepții (așa cum și tu "ai crescut" ca să întărești regula) și trec tot mai rar pe aici. poate nu mai au prea multe de văzut sau de învățat. cine știe e un sindrom prezent și pe mastodontul literar al netului românesc. și nu e condamnabil. e ca la un cenaclu: intră cine vrea și rămîne cine poate. sau, în cazul cluburilor selecte cum le spui, intră cine poate și rămîne cine "crește"...:) sau cine evoluează. dar pe orice sait există observația și evoluția și nu doar aici, să știi. nu cluburile selecte au inventat coada la cireașă. sau con-sacrarea. pentru mine, cel puțin, e clar. și nicăieri n-am avut ambiții evolutive doar cele de camaraderie literară și de feedback. evoluția e o chestie personală pînă la urmă. ești mai deștept sau mai cretin față de tine însuți mai ales și nu în comparație cu alții. sunt convins că Virgil n-a plecat de pe mastodontul litherar pentru că era mai deștept ca alții ci pentru că a înțeles că poate să evolueze și singur. Hermeneia e dovada vie în acest sens. și un exemplu demn de urmat. restul e no comment. poate asta îți va da de gîndit. orevoar Paul
acest poem are un caracter aparte, din cand in cand imi reformulez conceptia despre poezie... care nu e altceva decat o stare de suflet... realmente cred ca poezia nu e pentru cei prea sensibili al caror echilibru fragil poate fi aruncat in aer de lectura gandurilor altcuiva, ca poetul e un donator de sange ,, lectorul hranindu/se cu ceea ce iese din noi ... sunt bucati de viata rupte ..adunate apoi de/a valma ...simboluri... daca o sa/ ti spun ce am vrut de la poem s/ar putea sa nu coincida cu ceea ce vezi tu in el asa ca mai bine ia ce ti se pare bun... starea in care eu am scris vine in contact cu starea pe care o ai tu, cititorule cand ma lecturezi.. s/ar putea sa iti fac ziua mai frumoasa sau dimpotriva, sa ti/ o stric... finalul je suis malade nu e intamplator ... ascultam dalida.. cu je suis malade... din toate versiunile cantecului imi place penultima realizata de dalida precum si cea a larei fabian...
Repetiții fără susținere ideatică, un fel de langoare care nu prea se mai "poartă", poate doar finalul mai inedit, deși am o rezervă în general față de chestiile vădit forțate doar pentru un final mai în forță. Cred că trebuia o idee mai generoasă...
De la catafatic la apofatic :) Interesant pentru Virgil ca incearca sa construiasca astfel discursul poetic... oricum pana la urma ajungi tot la greci, apolinic sau dionsisiac :)
Atunci cum se face ca citim texte din ce in ce mai aride? Bate un vant desertic prin mai toate prozele scurte ale contemporanilor. Citesc volume de o sterilitate infioratoare. A disparut de tot nobila substanta a creatiei adevarate - de aceea sunt fericit cand dau peste cate un text precum cel de fata. Succes in continuare! Dancus
e un vifor cubist cu fiecare iarna traita, unde esenta sufletului unui copil, cel ramas captiv si insingurat in noi, poate fi capturata in/din diverse unghiuri de vedere, alungite, deformate, imblinzite, pina la ultima ninsoare... si daca fulgii de zapada nu sint decit lacrimile inghetate ale unui Copil care se incapatineaza sa il astepte la nesfirsit pe Mos Craciun, singurul ce ii poate aduce parintii inapoi intr-o zi? e o interventie delicata, Anna. ...si cum spunea Cailean: penita!
Stef, e foarte bună sugestia, îți mulțumesc! Ai dreptate, în visual poetry intervin și alte dimensiuni de care se ține cont în integrarea textului. Voi opta pentru a doua variantă.
nu cred ca cineva v-ar putea contrazice. exact asta e realitatea. e atata patima si speranta desarta zilele astea pe-aici incat am putea fi suspectati (cu totii) de niscaiva apucaturi derivand din faimoasele realizari ale personajului lui Cervantes. ala de voia sa starpeasca fizic cele mai corupte... mori. exista insa o circumstanta. nu, nu atenuanta. agravanta. aceea ca generatiile astea care diseca acum (indiferent de pe ce pozitii) cate in luna si stele au fost scolite sa gandeasca asa: cu patima, speranta si credinta ca vine cineva mare, puternic si infailibil care va schimba totul in mai bine. iar ei, cei care traiesc din asta, intretin perfect focul aruncand, din cand in cand, la momentul potrivit, cateva lemne in soba deja incinsa. nu scapa de microbul asta nici cei mai umili, nici cei mai de seama reprezentanti ai societatii.
un text logic si lucid. textul asta reflecta fidel realitatea actuala. ca un pesimist ce sunt mai spun ca si peste alti douazeci si cinci de ani va fi la fel. din nefericire.
Mi-a plăcut acest torent calm de confesiuni, dar nu şi finalul, care mi se pare o aserţiune prea categorică şi generalistă, dacă pot să mă exprim aşa fără să fiu prea tautologic.
oamenii verzi mi-au încercuit templul unul de-a dreapta, altul de-a valma despicându-mi tâmplele în rouă pe sub rochia roșie feței i se zăresc mandarinele pârguite ale unui sărut iar mănușa palidă a inocenței surâde printre frunze cu nervuri roz îmbrățișată, placenta adolescentei mă compune și recompune nu mai sunt copil
am citit textul si m-a ingrozit macelarirea rimei si ritmului. daca cineva chiar vrea sa le foloseasca atunci ar trebui sa o faca cel putin corect. altfel nu are rost. ca sa nu mai vorbesc despre "spiritul" textului, adica despre ce vrea el sa spuna, adica despre ce nu reuseste sa spuna nimic aici.
Pentru mine, poemul incepe odata cu "draga mea" din a doua strofa, odata cu metaforele superbe pe care doar la Emilian in scris le poti intalni. Remarc "scrisoarea de aer", si soarele, desigur, animalul credincios al tuturor timpurilor. Frumos poem!
Deși abia creionat cu nuanțele unui suflet fragil, ca o umbră din altă viață (viața este umbră și vis...), răzbate atâta tristețe din acest poem! Da, tristețe...
Nu era necesar să mizezi atât de mult pe acel typo al meu: "în" în loc de "îl". Am senzaţia poate greşită că îmi răspunzi ca şi cum eu aş fi recalcitrantă sau iritabilă când am fost întreaga viaţă un om de omenie cum se zicea odată. Nu port niciodată mască. Nu aştept necesar să mi se răspundă cu aceeaşi delicateţe sau simpatie, oamenii sunt diferiţi. Deşi nu este un site de socializare, trebuie să strig cu sufletul curat că cerşesc peste tot de ani de zile şi nu am ce mânca. Dacă poţi înţelege ce însemană să stai fără niciun leu, fără nicio fărâmă de pâine. Nu e nimic greşit în atitudinea mea, pur şi simplu nu vreau să mă sinucid şi am doar 42 de ani. Repet, cum am mai scris în zadar pe alte siteuri, disperarea m-a adus în halul acesta. Ştiu că sunt o poetă execrabilă, sunt conştientă că nimeni nu m-a publicat, dar sunt un om bun şi inteligent cât de cât....toţi m-au refuzat, poate puteţi să îmi trimiteţi 5-10 lei în plic...am mai rugat de atâtea ori, nu am dreptul să muncesc cu un diagnostic psihiatric abuziv, fără nicio greşeală de la 21 de ani. Nu am dreptul nici la pensie, fiindcă nu am muncit. Sunt izolată de 7 ani de crapă pereţii de singurătate şi nu mai pot....Doamne! Nu am greşit absolut nimic toată viaţa, acesta e adevărul. Tu ştii ce înseamnă stresul să mori de foame, exact aşa cum îmi spunea o profesoară din liceu că se va întâmpla cu mine? Fiindcă nu eram "înfiptă" ca alte fete.
nicodem, we go a long way back, ca să mă exprim colocvial. nu m-am uitat, poate că în ultimul timp vei fi scriind și poezie. acum, că tu nu înțelegi un pronume substantivizat, ori o metonimie ca figură de stil, ori ce altceva nu intră între cunoștințele tale, nu e un fapt nou pentru mine. nonsens e această inițiativă a mea de a-ți răspunde, dar hei, de aceea există lestul temporal. desigur, vor fi existând la tine și alte neînțelesuri, prefer să las textul să vorbească.
nuța, ești pe cât de pragmatică pe atât de măgulitoare. mai hai.
Virgile, pe mine nu ma prinzi cu afirmatii din astea! (large smiling face). Imi amintesc de una dintre putinele "stele" agonice primite de la tine pe un poem de-al meu atat de criptic incat numai tie Domnule yerba mate ti-a putut rezona (ala cu "culcusul pufos al melcului din ureche", remember, daca vrei il postez si aici sa vad daca iti mai place :-). Iti multumesc de citire si de semn, Andu
Felicitari pentru interviu, Adrian! Un itinerariu spectaculos pentru Adriana Ausch o arhitecta si o artista formidabila! Iubitorii de spectacole de gen din Tg Mures si imprejurimi vor avea marea sansa de a o cunoaste!
frumoasa ultima strofa, intr-adevar...dar cred ca zece are semnificatii mult mai adanci si, de ce nu?, mult mai demne de a fi exploatate liric, decat cele la care te-i referit la inceputul textului. P.S: nu-s de-acord cu ideea din strofa a doua! :) dar, fireste, asta tine de convingerile mele, nu de valoarea versurilor.
interesant deşi cu toată imaginaţia mea nu am reuşit să identific legătura dintre titlu si lucrare.
se zice că de fapt ceea ce noi numic cruce la romani era un obiect de tortură mai degrabă asemănător cu litera T decît cu semnul +.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Versificatie foarte buna, continutul insa, e banal, depasit. Nu-s de acord cu Virgil ca textul nu e OK pentru ca s-ar crampona in rima. Cred ca tema abordata, limbajul, stilistica sunt depasite.
ialin
pentru textul : Primăvara deConjuncţii "să" şi "că". Am înţeles, oricum observasem, dar aşa am simţit eu textul, ca pe o litanie cu un anumit ritm, cu accentuarea rugii, temerilor, momentului de revelaţie prin verbe ca atare la conjunctiv...poate îl voi mai şlefui, dar mă tem că adăugarea încă a unei strofe (la mijloc) ar dilua ideea, iar la sfârşit nu merge.
pentru textul : ajun de Paşte deîn ce sens întrebi Alma? E un fel de parodie. Sau poate nu am văzut eu bine.
pentru textul : ilegalități fără bluetooth deDacă Virgil a reușit nu mai e nimic de comentat...:) păi nu? doar de asta nu comentează nimeni aici la subsol. reușitele se cunosc. faptul că tu le pui pe tapet nu prea impresionează și nu naște discuții. e o constatare doar. dacă spuneai ce mai lipsește să meargă totul strună era altă friptură de pește... personal nu mă cred avizat nici să laud nici să înjur. doar să spun lucrurilor pe nume. indiferent de sistem, de ierarhii și de c-o fii ș-o pății. bărbătește și sănătos. să se simtă. așadar io văd un fel de lene de aur a creativității aici pe Hermeneia. staff-ul conducerii e harnic, se autopremiază sistematic și organizat și bravo lor că-și permit și le iasă pasiența. ceilalți se cam plafonează cu unele excepții (așa cum și tu "ai crescut" ca să întărești regula) și trec tot mai rar pe aici. poate nu mai au prea multe de văzut sau de învățat. cine știe e un sindrom prezent și pe mastodontul literar al netului românesc. și nu e condamnabil. e ca la un cenaclu: intră cine vrea și rămîne cine poate. sau, în cazul cluburilor selecte cum le spui, intră cine poate și rămîne cine "crește"...:) sau cine evoluează. dar pe orice sait există observația și evoluția și nu doar aici, să știi. nu cluburile selecte au inventat coada la cireașă. sau con-sacrarea. pentru mine, cel puțin, e clar. și nicăieri n-am avut ambiții evolutive doar cele de camaraderie literară și de feedback. evoluția e o chestie personală pînă la urmă. ești mai deștept sau mai cretin față de tine însuți mai ales și nu în comparație cu alții. sunt convins că Virgil n-a plecat de pe mastodontul litherar pentru că era mai deștept ca alții ci pentru că a înțeles că poate să evolueze și singur. Hermeneia e dovada vie în acest sens. și un exemplu demn de urmat. restul e no comment. poate asta îți va da de gîndit. orevoar Paul
pentru textul : Ce este pentru voi Hermeneia? deacest poem are un caracter aparte, din cand in cand imi reformulez conceptia despre poezie... care nu e altceva decat o stare de suflet... realmente cred ca poezia nu e pentru cei prea sensibili al caror echilibru fragil poate fi aruncat in aer de lectura gandurilor altcuiva, ca poetul e un donator de sange ,, lectorul hranindu/se cu ceea ce iese din noi ... sunt bucati de viata rupte ..adunate apoi de/a valma ...simboluri... daca o sa/ ti spun ce am vrut de la poem s/ar putea sa nu coincida cu ceea ce vezi tu in el asa ca mai bine ia ce ti se pare bun... starea in care eu am scris vine in contact cu starea pe care o ai tu, cititorule cand ma lecturezi.. s/ar putea sa iti fac ziua mai frumoasa sau dimpotriva, sa ti/ o stric... finalul je suis malade nu e intamplator ... ascultam dalida.. cu je suis malade... din toate versiunile cantecului imi place penultima realizata de dalida precum si cea a larei fabian...
pentru textul : să iau iubirea drept morfină? deOrice sugestie e binevenita si "trag aer in piept si...sar"
pentru textul : legănare deRepetiții fără susținere ideatică, un fel de langoare care nu prea se mai "poartă", poate doar finalul mai inedit, deși am o rezervă în general față de chestiile vădit forțate doar pentru un final mai în forță. Cred că trebuia o idee mai generoasă...
pentru textul : S-a întâmplat în sufletul meu deDe la catafatic la apofatic :) Interesant pentru Virgil ca incearca sa construiasca astfel discursul poetic... oricum pana la urma ajungi tot la greci, apolinic sau dionsisiac :)
pentru textul : niciploaia deAtunci cum se face ca citim texte din ce in ce mai aride? Bate un vant desertic prin mai toate prozele scurte ale contemporanilor. Citesc volume de o sterilitate infioratoare. A disparut de tot nobila substanta a creatiei adevarate - de aceea sunt fericit cand dau peste cate un text precum cel de fata. Succes in continuare! Dancus
pentru textul : Regele pescar dee un vifor cubist cu fiecare iarna traita, unde esenta sufletului unui copil, cel ramas captiv si insingurat in noi, poate fi capturata in/din diverse unghiuri de vedere, alungite, deformate, imblinzite, pina la ultima ninsoare... si daca fulgii de zapada nu sint decit lacrimile inghetate ale unui Copil care se incapatineaza sa il astepte la nesfirsit pe Mos Craciun, singurul ce ii poate aduce parintii inapoi intr-o zi? e o interventie delicata, Anna. ...si cum spunea Cailean: penita!
pentru textul : Vifor cubist pe notele unui Colind deStef, e foarte bună sugestia, îți mulțumesc! Ai dreptate, în visual poetry intervin și alte dimensiuni de care se ține cont în integrarea textului. Voi opta pentru a doua variantă.
pentru textul : proiecție 1 denu cred ca cineva v-ar putea contrazice. exact asta e realitatea. e atata patima si speranta desarta zilele astea pe-aici incat am putea fi suspectati (cu totii) de niscaiva apucaturi derivand din faimoasele realizari ale personajului lui Cervantes. ala de voia sa starpeasca fizic cele mai corupte... mori. exista insa o circumstanta. nu, nu atenuanta. agravanta. aceea ca generatiile astea care diseca acum (indiferent de pe ce pozitii) cate in luna si stele au fost scolite sa gandeasca asa: cu patima, speranta si credinta ca vine cineva mare, puternic si infailibil care va schimba totul in mai bine. iar ei, cei care traiesc din asta, intretin perfect focul aruncand, din cand in cand, la momentul potrivit, cateva lemne in soba deja incinsa. nu scapa de microbul asta nici cei mai umili, nici cei mai de seama reprezentanti ai societatii.
pentru textul : scrisoare către români deun text logic si lucid. textul asta reflecta fidel realitatea actuala. ca un pesimist ce sunt mai spun ca si peste alti douazeci si cinci de ani va fi la fel. din nefericire.
Vladimir, parca am inteles ceva, ceva. iti multumesc de citire
pentru textul : mistică deMi-a plăcut acest torent calm de confesiuni, dar nu şi finalul, care mi se pare o aserţiune prea categorică şi generalistă, dacă pot să mă exprim aşa fără să fiu prea tautologic.
pentru textul : pieton în căutarea limitei demultumesc cristina. si eu sper sa continui. mai ales ca prietenul meu parfumierul e cam vorbaret.
pentru textul : din poveștile prietenului meu parfumierul deoamenii verzi mi-au încercuit templul unul de-a dreapta, altul de-a valma despicându-mi tâmplele în rouă pe sub rochia roșie feței i se zăresc mandarinele pârguite ale unui sărut iar mănușa palidă a inocenței surâde printre frunze cu nervuri roz îmbrățișată, placenta adolescentei mă compune și recompune nu mai sunt copil
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 7 deam citit textul si m-a ingrozit macelarirea rimei si ritmului. daca cineva chiar vrea sa le foloseasca atunci ar trebui sa o faca cel putin corect. altfel nu are rost. ca sa nu mai vorbesc despre "spiritul" textului, adica despre ce vrea el sa spuna, adica despre ce nu reuseste sa spuna nimic aici.
pentru textul : decembre dePentru mine, poemul incepe odata cu "draga mea" din a doua strofa, odata cu metaforele superbe pe care doar la Emilian in scris le poti intalni. Remarc "scrisoarea de aer", si soarele, desigur, animalul credincios al tuturor timpurilor. Frumos poem!
pentru textul : tangled up in you deSeven horses
to shut my eyes now
over all this turning of meanings
it seems hard
the same as it was departing
from our date
when you were never coming
locked indoors
you were mumbling out of books
come come
dum di dum
and the rain pouring over the streets
haunted by me only
and my trams
nocturnal
pulled by seven horses
pentru textul : șapte cai deraluca
sincer, nu mai stiu. e asa cum e, n-am ce sa-i fac. imi pare insa tare bine c-ai trecut, si, recunosc, ca a avut un efect asupra ta.
pentru textul : Poezie pentru orbi deDeși abia creionat cu nuanțele unui suflet fragil, ca o umbră din altă viață (viața este umbră și vis...), răzbate atâta tristețe din acest poem! Da, tristețe...
pentru textul : Aburi deNu era necesar să mizezi atât de mult pe acel typo al meu: "în" în loc de "îl". Am senzaţia poate greşită că îmi răspunzi ca şi cum eu aş fi recalcitrantă sau iritabilă când am fost întreaga viaţă un om de omenie cum se zicea odată. Nu port niciodată mască. Nu aştept necesar să mi se răspundă cu aceeaşi delicateţe sau simpatie, oamenii sunt diferiţi. Deşi nu este un site de socializare, trebuie să strig cu sufletul curat că cerşesc peste tot de ani de zile şi nu am ce mânca. Dacă poţi înţelege ce însemană să stai fără niciun leu, fără nicio fărâmă de pâine. Nu e nimic greşit în atitudinea mea, pur şi simplu nu vreau să mă sinucid şi am doar 42 de ani. Repet, cum am mai scris în zadar pe alte siteuri, disperarea m-a adus în halul acesta. Ştiu că sunt o poetă execrabilă, sunt conştientă că nimeni nu m-a publicat, dar sunt un om bun şi inteligent cât de cât....toţi m-au refuzat, poate puteţi să îmi trimiteţi 5-10 lei în plic...am mai rugat de atâtea ori, nu am dreptul să muncesc cu un diagnostic psihiatric abuziv, fără nicio greşeală de la 21 de ani. Nu am dreptul nici la pensie, fiindcă nu am muncit. Sunt izolată de 7 ani de crapă pereţii de singurătate şi nu mai pot....Doamne! Nu am greşit absolut nimic toată viaţa, acesta e adevărul. Tu ştii ce înseamnă stresul să mori de foame, exact aşa cum îmi spunea o profesoară din liceu că se va întâmpla cu mine? Fiindcă nu eram "înfiptă" ca alte fete.
pentru textul : scoică închisă denicodem, we go a long way back, ca să mă exprim colocvial. nu m-am uitat, poate că în ultimul timp vei fi scriind și poezie. acum, că tu nu înțelegi un pronume substantivizat, ori o metonimie ca figură de stil, ori ce altceva nu intră între cunoștințele tale, nu e un fapt nou pentru mine. nonsens e această inițiativă a mea de a-ți răspunde, dar hei, de aceea există lestul temporal. desigur, vor fi existând la tine și alte neînțelesuri, prefer să las textul să vorbească.
nuța, ești pe cât de pragmatică pe atât de măgulitoare. mai hai.
pentru textul : într-o dimineață cu lună deso, I guess, I should call it a success...
pentru textul : noctis deVirgile, pe mine nu ma prinzi cu afirmatii din astea! (large smiling face). Imi amintesc de una dintre putinele "stele" agonice primite de la tine pe un poem de-al meu atat de criptic incat numai tie Domnule yerba mate ti-a putut rezona (ala cu "culcusul pufos al melcului din ureche", remember, daca vrei il postez si aici sa vad daca iti mai place :-). Iti multumesc de citire si de semn, Andu
pentru textul : inner smile deFelicitari pentru interviu, Adrian! Un itinerariu spectaculos pentru Adriana Ausch o arhitecta si o artista formidabila! Iubitorii de spectacole de gen din Tg Mures si imprejurimi vor avea marea sansa de a o cunoaste!
pentru textul : Adriana Ausch - Inainte de Concert defrumoasa ultima strofa, intr-adevar...dar cred ca zece are semnificatii mult mai adanci si, de ce nu?, mult mai demne de a fi exploatate liric, decat cele la care te-i referit la inceputul textului. P.S: nu-s de-acord cu ideea din strofa a doua! :) dar, fireste, asta tine de convingerile mele, nu de valoarea versurilor.
pentru textul : Superstiție deEi si ?!
pentru textul : „Hazardul şi oiştea” deinteresant deşi cu toată imaginaţia mea nu am reuşit să identific legătura dintre titlu si lucrare.
pentru textul : perpetuum mobile (II) dese zice că de fapt ceea ce noi numic cruce la romani era un obiect de tortură mai degrabă asemănător cu litera T decît cu semnul +.
Mladitza multumesc de trecere si cuvinte! Aranca, incantat de analiza. Multumesc frumos pentru rabdare si cuvinte!
pentru textul : Umbra păsărilor dePagini