Nu, Virgil. Am vrut doar să atrag atenția asupra drumului spre care evoluează literatura, arta contemporană datorită unor astfel de lucruri trecute cu prea multă superficialitate cu vederea. Iată un alt exemplu de impactul nefast pe care o atare evoluție îl poate avea asupra conștiinței umane. I " In 2007, artistul Guillermo Vargas Habacuc a luat un caine, l-a legat de un perete intr-o galerie de arta si l-a lasat sa moara, lent, de foame si sete. Intre timp, vizitatorii priveau si admirau lucrul acesta. Imaginile de mai jos sunt facute la galeria de "arta" despre care vorbesc. Acum, asociatia Biennale Centroamericana di Arte a hotarat ca ceea ce a facut artistul de mai sus era arta si a propus ca acest lucru sa fie realizat din nou in 2008."Tematica stabilită: "Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume! "Mă tem de momentul acela în care spiritul divin va părăsi cu desăvărșire arta, lăsînd-o la latitudinea unui astfel de auditoriu.

facem si noi ce putem. pustiul e un mic bolovan format de viata si sistemul universitar, asa ca mine:)), poate de asta nu se simte ca fiind foarte masculin- sa presupunem ca are un caracter androgin, iar individa, inca nu m-am decis asupra ei- sa fie nebuna sau profeta sau iubita ingenua sau undeva pe acolo. oricum, finalul e putin expediat, deja ma lungeam si nu vreau sa scriu un roman, sau poate ca o sa scriu, dar nu ma avant cu promisiunile.

emilian

habar nu am cat de buna era dimineata dar in mod cert foarte ...bune cuvintele pe care le-ai scris. Direct, excelent de...fluid, simplu dar- ca de obicei- de impact, imagini excelente: apa aia ca un caine dresat, un soi de gonzo style bine executat, un discurs clar, fara efort. Chapeau.:)

Am doar impresia, sau ieri am citit aici un alt text? L-ai șters pe acela, nu? În fine, aici văd două poezii, de fapt doar una și numai în prima strofă. De la a doua în jos, vb lui Virgil, sună a lirică optzecistă. Însă e remarcabilă prima strofă prin puterea ei de a copia realul...propriu. Continuă așa!

si acest text incalca puncetele 14.5 si 14.6 din Regulament.

Persoane lipsite de experiența religioasă,creștină sunt plictisite de derularea unui timp ciclic, caracterizat prin număr de zile, luni, ani, fără un scop anume, fără responsabilități sumate.Apa stătută a libertinajului sexual nu mai îmbie.Totul este searbăd Cam asa vad eu lucrurile. hialin: Am corectat, mă mai gandesc la text. mulțumesc

Între ironie şi nostalgie există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune un înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte despre un trecut idealizat de pe poziţiile unui prezent mizer. După atâta „ironie” şi dezabuzare, de la un timp ne trezim, din ce în ce mai des, scăldaţi în „nostalgie”. Poate este o reacţie firească. Mai ales la cei de peste Prut visând la „patria mumă”; la restul, de regulă, despre copilărie; sau, în ambele cazuri, se recurge la „psalmistică”. Interesant este că „nostalgistica” este răsplătită, cum apare, cu remarcări (aici cu „peniţe”). Nu că nu merită măcar unele dintre texte, poate şi cel de faţă, dar acest lucru marchează o deschidere, o nevoie, a receptării. Până când se va ajunge, mai devreme sau mai târziu, la saturaţie. Ce va urma? O „nostalgie ironică” sau invers? Unele semne în această direcţie cred că pot fi identificate de pe acum. Mă refer, de exemplu, la textele lui Cozan (inclusiv prin folosirea miturilor răstălmăcite)

Nu stiu cati au auzit de Charles Bolduc. Un tanar prozator de pe acilea care a scris acum vreo 2-3 ani o carte cu numele LES PERRUCHES SONT CUITES. Mi-a picat in mana la recomandarea cuiva si am ramas profund impresionat. Texte scurte, 2-3 pagini, imagini din viata de zi cu zi combinate cu secvente erotice, horror, dragoste, amintiri, un autor care stie sa-si exploreze si sa nareze cursiv cele mai spontane si complicate ganduri, dandu-si in acelasi timp si raspuns la intrebarile pe care si le pune. In fine, Emilian are imaginatie si se apropie cumva de acel autor. Ii recomand sa-si grupeze textele intr-o ordine cronologica si sa le dea forma unui volum de povestiri scurte ce ar prinde bine la public. De ex, capitolul I, Copilaria, subcapitole, bunici, martieni, vietnamezi. Capitolul II - Iubirea, ea, el amorul, despartirea Capitolul III - Poezia, ateliere literare, foamea de cuvinte si nu numai. Sa pastreze si doza de tristete, si cea de nebunie, si cea de ironie, si cea de imaginatie. Daca le grupezi si le aranjezi pe toate, in asa fel incat sa-l atragi pe cititor in universul tau bine conturat, logic, succesiv, poti avea succes. Dzeu da dar nu baga si-n sac si timpul trece extraordinar de repede. Concluzia mea, Emilian Pal are valente de prozator, are potential enorm, asa cum o confirma si textul de fata.

Şi nu ar trebui să îngrijoreze partea asta cu suntem prea mulţi poeţi, părerea mea.
Ştii ce zicea Vasile Alecsandri la Junimea când se întâlneau marii poeţi ai vremurilor? Când toţi cei de acolo îi iubeau versul, el se uita la Eminescu şi la Caragiale, şi după ce termina de recitat, venea la prietenii lui şi le spunea că ar face bine ca cei doi amici ai săi să se prefacă atunci când citeşte el, că versul e foarte bun, că şi aşa ceilalţi nu înţeleg. Asta pentru că Vasile Alecsandri "scoatea pălăria" în faţa lui Eminescu, în materie de poezie. Însă, a rămas şi Vasile Alecsandri printre poeţi, chiar dacă nu a fost cel mai mare, a rămas.

Mulțumesc mult de vizite, Katya, Virgil. Posibil să fi fost și o greșeală de scriere din neatenție unde au fost erori la cuvinte din alte limbi, nu cred că a fost făcută din necunoaștere (umila mea părere). Nu știu dacă cuvintele "fuscei" și "drugari" au fost clari pentru toată lumea. In DEX apar mai multe definiții pentru primul și una diferită din sensul din poezie pentru al doilea. În Bucovina: Fuscel - vergea lungă și subțire de lemn, cu vârf ascuțit, folosită pentru garduri Drugar - bucată de lemn lungă și ceva mai groasă decât un fuscel, folosită ca element orizontal de legătură între stâlpii unui gard, de obicei câte doi, unul sus și unul jos. Fusceii se bat în cuie pe drugari, vertical, cu vârful ascuțit în sus. Un astfel de gard e dificil de excaladat/sărit de către animalele domestice sau sălbatice, cu excepția pisicilor.

Manolescu Gorun, spusele dumneavoastra valoreaza mult mai mult decat o penita, multumesc mult

Pe autor nu îl cunosc și nu înțeleg de ce l-aș aborda într-un alt context decît prin intermediul acestor comentarii. M-am referit la calitatea editor pe care o are și la conflictul de interese dintre această calitate și obiectivitatea cu care este privit textul său. În comentariu am precizat care este legătura cu textul. Avertismentul dat îmi amintește teribil de vremurile comuniste. Circ îi zice acum la opinie?

e un fel de stare nostalgică ce rămâne în urma lecturii, o duioşie nedisimulată, care, în picături, alunecă din versuri, se pot intui cuminţenia şi liniştea, pe care, fără, cred, intenţia poetului de a le revela, cititorul le simte.

un text frumos, remarc şi finalul, care rupe frumos "celelalte cuvinte", felicitări pentru acest poem liniştit!

Da, Paul, la toţi creatorii există o formă de narcisism, pe care şi tu cred că o ai, iar dacă n-o recunoşti, nu eşti sincer. Eu aş numi-o, totuşi, conştiinţa propriei valori şi nu cred că e un lucru rău, mai ales dacă nu ia forme exagerate. Şi chiar atunci când se întâmplă asta, eu cred că valoarea tot trebuie apreciată, în virtutea obiectivităţii, de la care nu trebuie să ne abatem. Iar ca să glumim, eu nu am soţie, amantă, copii (poeziile sunt copiii mei), aşa că... trebuie să mă înţelegi. Compensăm şi noi cum putem.