Recitesc si, la fiecare recitire, parca mai vreau sa dau o penita. Dar n-am voie, asa ca singurul lucru pe care il pot face este sa te invit la Cenaclul Virtualia, din toamna acestui an, la Iasi, iar acest text sa te reprezinte in volumul de cenaclu. [email protected]
Așa vrei, să aducă cărbuni, să fie o licență? Discretul parfum mistico oriental, spulberat de fumul locomotivei, mătasea albă, semn de doliu în cultura orientală, simbolismul celor trei cifre în descreștere, care să fie mesajul scrierii în ebraică ?
şi spun că aceste bijuterii poetice nu se pot comenta. Le citeşti, le reciteşti, cauţi dedesupturile, mintea-ţi face asocieri pe multiple planuri, apar viziuni neaşteptate, inspiraţia iasă din conul de umbră şi ai putea să te apuci de scris brodând pe marginea mătăsii cu firul auriu al unor idei ce nu te gândeai că-ţi vor trece prin minte vreodată. Te întorci la prima citire şi laşi toate la locul lor, aşa cum le-a pus autorul. Mie mi-a rămas în simţuri un parfum autentic, un balsam care mă linişteşte după o zi nebună, drept pentru care, mulţumesc autorului.
IPV
În "valea iernii", frumos spus, Dana, iarna ca vârstă a iubirilor, de aproape sau înalt, atunci când albul ochilor pândește închiderea pruncilor de lumină sub pleoape, ca fulgi sau urme de sare, mulțumesc, Sărbători fericite!
nu prea mi-a placut prima parte, dar ultima strofa m-a facut sa zic: da, dom`le, si Nicholas este om! asa ca, daca vrei un sfat de la mine (nu zi nu, te rog), ar fi fain sa mai scrii asa. suntem autentici cand ne scriem pe noi insine, nu-i asa?
nu ma leg insa de titlu, imi place ca induce ideea muncii cu tine insusi, constientizarea necesitatii unui efort perpetuu intru edificare. eu l-as pastra, eventual legandu-l de text printr-un simbol mai explicit decat ideea indusa.
mulțumesc pentru „domnule” și pentru persoana a doua plural dar te asigur că poți să îmi spui pe nume și poți folosi singularul. mai ales că în lumea în care trăiesc eu se folosesc foarte rar aceste lucruri.
da, cred că un text „poetic” presupune o anumită „muzicalitate”, chiar dacă numai interioară, un anumit ritm. cînd un text chiar alunecă spre descriptiv/narativ, și mai ales cînd începe să introducă paranteze logice, e mai greu să îl accepți ca poezie. uneori se întîmplă și invers, un text de proză începe să „curgă” aproape ca un „cîntec” încît sîntem ispitiți să îl numim poem în proză, nu?
scuze pentru off topic. Dorin, nu sint neaparat de acord cu Cioran aici. Este imposibil sa il ignoram pe Brâncuși sau pe Celibidache. Și cred că mai sînt și alții. România a avut și poate chiar mai are personalități care să nu poarte „stigmatul fragmentarului”. Iar Eminescu nu a fost nici el chiar perfect (artistic vorbind) cum ne-ar place să credem. După cum nici Shakespeare nu a fost și poate nici Beethoven sau Bach. Și la urma urmei nici nu cred că asta este posibil pentru un om. Just a thought.
"un mecanism al iluziei" - titlul e deosebit si nu mai putin tehnologia acestuia. atmosfera este cizelata de-o maniera flamanda iar personajele au acele detalii stranii ca intr-o proiectie explodata intr-o perspectiva scenica... imagini spectaculare "se lasă încet seara pe mare pe orașe cu lumini stroboscopice pe trenuri pe catedrale vietato fumare" finalul este tributar unei slabiciuni mai vechi, unei structuri compozite cu tente suprarealiste "strigă un înecat și în locul strigătului se aude un cântec la viola da gamba domnul în frac face o reverență și îți sfâșie gâtul cu ghearele." o pseudoblepsie cronicizata...
Mie îmi place stilul acesta. Construcția înclină puțin către proză, în sensul că începutul de introduce în atmosferă, atinge un apogeu undeva pe la mijloc, tensiunea începînd să se dilueze ușor spre final, rămîne inefabil ecoul, ca o undă din parfumul ființei care tocmai a trecut, dar tocmai această undă are acel ceva, de care îți aduci aminte.
Ce frumos să se comenteze un text așa de vechi și drag mie.
Nicodem, o să mă gândesc un pic ce și cum scot, observațiile tale sunt bune, apreciez efortul. Partea cu zbor pe sus și pe jos iese sigur.
Costi, suntem banali, dar să zicem că doar din când în când, altfel când s-ar mai scrie poeme ca Alexei al tău.
Iar eu, dragul meu Adrian, îți voi mulțumi simplu, și îți voi răspunde avocățește: matematica nu ne oferă întotdeauna răspunsurile cele mai relevante, atâta vreme cât vor exista contabili și avocați. Lăsând gluma la o parte, textul Ioanei nu are afișări nu numai pentru că hermeneia nu are un număr foarte mare de membri, ci și pentru că el nu conține circ. Iar discuția aceasta are legătură cu altele, purtate aiurea sub alte texte. Există un alt text pe site care are un număr de 135 de afișări, și nu este nici pe departe cel mai bun text care este postat pe prima pagină pe hermeneia. Despre aceasta este vorba. Și, dacă tot veni vorba, reiau aici o problemă care pe mine mă macină: de ce așteptăm să se facă? De ce așteptăm să remarce alții texte ca acesta, sau să comenteze, sau să evidențieze, sau să critice? De ce ne mulțumim cel mai adesea cu a răspunde comentariilor pe propriile texte și nu ne aplecăm și asupra celorlalți? Iar aici eu nu vorbesc despre gesturi de curtoazie, reclamă și momire, ci pur și simplu despre cât de mult ne interesează, în realitate, ce scriu alții, dacă nu cumva este vorba de un text căruia i s-au "agățat" însemne, zorzoane (penițe, recomandări etc), sau dacă nu cumva expune mai mult în subsol decât în conținut un spectacol de circ incitant sau se transformă într-o pagină de chat... Iar hermeneia încearcă da, e adevărat, să promoveze calitatea, poate uneori în detrimentul cantității. Și nu uităm că din cantitate sporesc șansele ca și calitatea să apară... Dar din nou ne lovim de "să se facă". Ce minuni se așteaptă oare de la conducerea site-ului pentru ca peste noapte hermeneia să explodeze? Mă întorc abia acum și te rog, Adrian, pentru că eseul acesta merită mai mult decât o zorzoană, să motivezi gestul tău, să ne spui, în limita timpului disponibil (și nici unul dintre noi nu stă grozav la capitolul acesta), ce anume este de remarcat la acest eseu.
îmi pare mai degrabă un fel de "litanie" candidă, un fel de "exercițiu poetic de artă naivă". am remarcat o strofă care este o poezie prin ea însăși: "pe bune că aștept incendiul din care să salvez pisica și nu tabloul lui rembrandt câinele și nu criminalul"
Poemul se termină prea brusc, parcă mai lipsește ceva din tablou. E bună imaginea: "singurătatea și-a săpat mușuroi" (deși prea mulți de s/ș - se citește greoi). Sună școlărește "tot căutând" . Repeți demonstrativele "același ... aceea". Nu am înțeles cum adică "peregrin spre fereastră"? "spre" indică doar drumul, nu și pășește pe el - părerea mea e că e incorect semantic. Poate că ar mai fi ceva de lucrat la acest poem.
excelentă revenire pe text. excelent final. nu pot să nu citez o parte din el:
dinspre apus molcom
vântul despleteşte basmale
odată colorate viu apoi
umbre de vulturi
mi se prăvălesc peste
răni
rămasă în tranşee
simt strugurii
le storc vlaga ca un pământ
setos de oameni
cu ultima fărâmă din ceea ce
suntem
închid pleoapele
mă înfăşor în ştergarul alb
să fiu singurul anotimp
cu amintiri
un poem atât de blând și amintitor de vremuri, încât tropii se dizolvă lăsând doar povestea încifrată să fie percepută, descoperită de fiecare cititor în parte, cu tot ce are el mai valoros. las semnul meu de apreciere, cu drag.
domnilor, sper ca dialogul acesta se va desfasura intre hotarele textului si nu se va impotmoli in santul numit "atac la persoana". multumesc pentru intelegerea si toleranta de care veti da dovada. :)
nu, nu sînt eu. nici acum nu îmi explic de ce am apărut acolo cu acea poză în care este de fapt RH.
acum cîteva luni am găsit întîmplător un blog -"umăr de cenușă"- unde domnișoara cenușă plecînd de la această semnalare a mea descoperă marea cu sarea. lume am aflat cine este RH el este de fapt VT, am și dovada și să vedeți cum se fac jocurile în lumea literară etc etc. iar RH îi răspunde ceva de genul-cît de tîmpit poate să fie cineva (adică eu) ca să-și pună lîngă versuri poza altuia. bun, spun iar, nu știu de ce și cum cei de la feedback au procedat așa. eu am primit cîndva un mail de la ei prin care mă întrebau dacă sînt de acord să colaborăm. am trimis cîteva poezii fără nicio poză, două dintre ele le vedeți mai sus. asta e tot.
Adevarul este mereu ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ... adica de pe hermeneia. Si eu cred ca este un poem bun, de penita, cu fiorolac sau fara. Avem aici cateva exprimari care taie in carne vie, nu cruta nimic. Strofa finala cred ca ar merita un pic ajustata, asa cum e acum e parca prea soft pentru restul poemului. Incerc si eu: "chiar si diacriticile pot inspira amestecate cu fiorolac poetic" Salute, Andu
Paul, de ce fortezi rima sa o asezi la sfarsitul versului? Cred ca pe acest text o rima interioara ar veni mai interesant. Scindeaza versurile si inverseaza-le sa vezi ce iese. Si daca mergi pe o linie, du-o pana la capat. Salut.
un elogiu adus slabiciunilor sentimentelor omenesti, pentru ca, in esenta, asa cum spuneai, "am nevoie de surprize lumea are nevoie de dominouri de îmbrățișări de metastaze de colecții de trădători de ignoranță față de pericol" arta e o violenta camuflata. arta de a iubi si de a fi iubit. deosebit finalul: "toate celelalte drumuri sunt ale tale în jur solare dar nu acesta care duce rotund în piața inocentei sălbăticii aici te-am întâlnit pe marginea fântânii arteziene ale cui crezi că sunt mâinile acestea încordate mici întinse" un poem ca un "tratat detaliat si multilateral" asupra impactului furibund cu propriul eu intr-un algoritm fascinant al tineretii. deosebit.
hmmm, o fi, dar in acelas timp si mie mi se pare un pic jenant cand cineva acuza de lipsa de cultura intr-un domeniu o persoana pe care n-a cunoscut-o decat vag din poezie.
imi asum vina, poate ar fi trebuit sa ma gandesc prima data la Biblie si apoi la cele mai lumesti. data viitoare asa voi face cand voi citi un text.
Un poem pe gustul meu cu tot cu final. În special finalul mi-a plăcut pentru că are legătură cu întregul. Şi pentru că ar mai fi "plicul acela timbrat". Aş renunţa la paranteză şi la puncte, puncte în totalitate şi fără pic de regret.
Nu este de cutia cu nisip.:)
Mai scrie aşa!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Recitesc si, la fiecare recitire, parca mai vreau sa dau o penita. Dar n-am voie, asa ca singurul lucru pe care il pot face este sa te invit la Cenaclul Virtualia, din toamna acestui an, la Iasi, iar acest text sa te reprezinte in volumul de cenaclu. [email protected]
pentru textul : partitură pentru singurătate şi orchestră deacum recunosc, e slabuta poema, adica e nemeritoasa, si promit ca nu mai fac prostii asa de mari:) o sa scriu frumos de aici inainte. parol
pentru textul : invazia deVirgile, right. Cristi, habar n-am. dar sa stii ca si eu te citesc iar asta poate fi inceputul unei frumoase nu-se-stie-ce. Multumesc, Andu
pentru textul : amanta mea supraponderală deAșa vrei, să aducă cărbuni, să fie o licență? Discretul parfum mistico oriental, spulberat de fumul locomotivei, mătasea albă, semn de doliu în cultura orientală, simbolismul celor trei cifre în descreștere, care să fie mesajul scrierii în ebraică ?
pentru textul : Mireasa Mecanică deşi spun că aceste bijuterii poetice nu se pot comenta. Le citeşti, le reciteşti, cauţi dedesupturile, mintea-ţi face asocieri pe multiple planuri, apar viziuni neaşteptate, inspiraţia iasă din conul de umbră şi ai putea să te apuci de scris brodând pe marginea mătăsii cu firul auriu al unor idei ce nu te gândeai că-ţi vor trece prin minte vreodată. Te întorci la prima citire şi laşi toate la locul lor, aşa cum le-a pus autorul. Mie mi-a rămas în simţuri un parfum autentic, un balsam care mă linişteşte după o zi nebună, drept pentru care, mulţumesc autorului.
pentru textul : întârzieri deIPV
În "valea iernii", frumos spus, Dana, iarna ca vârstă a iubirilor, de aproape sau înalt, atunci când albul ochilor pândește închiderea pruncilor de lumină sub pleoape, ca fulgi sau urme de sare, mulțumesc, Sărbători fericite!
pentru textul : Prunci de lumină deeu vreau niste uni-versuri pentru asteroizi mai periculosi decat poetul solar
pentru textul : Opalescențe denu prea mi-a placut prima parte, dar ultima strofa m-a facut sa zic: da, dom`le, si Nicholas este om! asa ca, daca vrei un sfat de la mine (nu zi nu, te rog), ar fi fain sa mai scrii asa. suntem autentici cand ne scriem pe noi insine, nu-i asa?
nu ma leg insa de titlu, imi place ca induce ideea muncii cu tine insusi, constientizarea necesitatii unui efort perpetuu intru edificare. eu l-as pastra, eventual legandu-l de text printr-un simbol mai explicit decat ideea indusa.
pentru textul : nihil sine labore demulțumesc pentru „domnule” și pentru persoana a doua plural dar te asigur că poți să îmi spui pe nume și poți folosi singularul. mai ales că în lumea în care trăiesc eu se folosesc foarte rar aceste lucruri.
pentru textul : de iubire de timp de zei deda, cred că un text „poetic” presupune o anumită „muzicalitate”, chiar dacă numai interioară, un anumit ritm. cînd un text chiar alunecă spre descriptiv/narativ, și mai ales cînd începe să introducă paranteze logice, e mai greu să îl accepți ca poezie. uneori se întîmplă și invers, un text de proză începe să „curgă” aproape ca un „cîntec” încît sîntem ispitiți să îl numim poem în proză, nu?
scuze pentru off topic. Dorin, nu sint neaparat de acord cu Cioran aici. Este imposibil sa il ignoram pe Brâncuși sau pe Celibidache. Și cred că mai sînt și alții. România a avut și poate chiar mai are personalități care să nu poarte „stigmatul fragmentarului”. Iar Eminescu nu a fost nici el chiar perfect (artistic vorbind) cum ne-ar place să credem. După cum nici Shakespeare nu a fost și poate nici Beethoven sau Bach. Și la urma urmei nici nu cred că asta este posibil pentru un om. Just a thought.
pentru textul : Povestiri de la Borta Rece de"un mecanism al iluziei" - titlul e deosebit si nu mai putin tehnologia acestuia. atmosfera este cizelata de-o maniera flamanda iar personajele au acele detalii stranii ca intr-o proiectie explodata intr-o perspectiva scenica... imagini spectaculare "se lasă încet seara pe mare pe orașe cu lumini stroboscopice pe trenuri pe catedrale vietato fumare" finalul este tributar unei slabiciuni mai vechi, unei structuri compozite cu tente suprarealiste "strigă un înecat și în locul strigătului se aude un cântec la viola da gamba domnul în frac face o reverență și îți sfâșie gâtul cu ghearele." o pseudoblepsie cronicizata...
pentru textul : un mecanism al iluziei deMie îmi place stilul acesta. Construcția înclină puțin către proză, în sensul că începutul de introduce în atmosferă, atinge un apogeu undeva pe la mijloc, tensiunea începînd să se dilueze ușor spre final, rămîne inefabil ecoul, ca o undă din parfumul ființei care tocmai a trecut, dar tocmai această undă are acel ceva, de care îți aduci aminte.
pentru textul : Le Singe Bleu deCe frumos să se comenteze un text așa de vechi și drag mie.
pentru textul : bat la porțile tale și înjur deNicodem, o să mă gândesc un pic ce și cum scot, observațiile tale sunt bune, apreciez efortul. Partea cu zbor pe sus și pe jos iese sigur.
Costi, suntem banali, dar să zicem că doar din când în când, altfel când s-ar mai scrie poeme ca Alexei al tău.
frumos poem, de actualitate
pentru textul : cu ferestrele închise deas vrea si eu sa scriu ca Stela Iorga la 50 si.
pentru textul : Stela Iorga - "A doua întoarcere din Nam" deIar eu, dragul meu Adrian, îți voi mulțumi simplu, și îți voi răspunde avocățește: matematica nu ne oferă întotdeauna răspunsurile cele mai relevante, atâta vreme cât vor exista contabili și avocați. Lăsând gluma la o parte, textul Ioanei nu are afișări nu numai pentru că hermeneia nu are un număr foarte mare de membri, ci și pentru că el nu conține circ. Iar discuția aceasta are legătură cu altele, purtate aiurea sub alte texte. Există un alt text pe site care are un număr de 135 de afișări, și nu este nici pe departe cel mai bun text care este postat pe prima pagină pe hermeneia. Despre aceasta este vorba. Și, dacă tot veni vorba, reiau aici o problemă care pe mine mă macină: de ce așteptăm să se facă? De ce așteptăm să remarce alții texte ca acesta, sau să comenteze, sau să evidențieze, sau să critice? De ce ne mulțumim cel mai adesea cu a răspunde comentariilor pe propriile texte și nu ne aplecăm și asupra celorlalți? Iar aici eu nu vorbesc despre gesturi de curtoazie, reclamă și momire, ci pur și simplu despre cât de mult ne interesează, în realitate, ce scriu alții, dacă nu cumva este vorba de un text căruia i s-au "agățat" însemne, zorzoane (penițe, recomandări etc), sau dacă nu cumva expune mai mult în subsol decât în conținut un spectacol de circ incitant sau se transformă într-o pagină de chat... Iar hermeneia încearcă da, e adevărat, să promoveze calitatea, poate uneori în detrimentul cantității. Și nu uităm că din cantitate sporesc șansele ca și calitatea să apară... Dar din nou ne lovim de "să se facă". Ce minuni se așteaptă oare de la conducerea site-ului pentru ca peste noapte hermeneia să explodeze? Mă întorc abia acum și te rog, Adrian, pentru că eseul acesta merită mai mult decât o zorzoană, să motivezi gestul tău, să ne spui, în limita timpului disponibil (și nici unul dintre noi nu stă grozav la capitolul acesta), ce anume este de remarcat la acest eseu.
pentru textul : Stil, Moda, Costum – o idee despre frumos deîmi pare mai degrabă un fel de "litanie" candidă, un fel de "exercițiu poetic de artă naivă". am remarcat o strofă care este o poezie prin ea însăși: "pe bune că aștept incendiul din care să salvez pisica și nu tabloul lui rembrandt câinele și nu criminalul"
pentru textul : Felix catus dePoemul se termină prea brusc, parcă mai lipsește ceva din tablou. E bună imaginea: "singurătatea și-a săpat mușuroi" (deși prea mulți de s/ș - se citește greoi). Sună școlărește "tot căutând" . Repeți demonstrativele "același ... aceea". Nu am înțeles cum adică "peregrin spre fereastră"? "spre" indică doar drumul, nu și pășește pe el - părerea mea e că e incorect semantic. Poate că ar mai fi ceva de lucrat la acest poem.
pentru textul : suflete dezlegate deexcelentă revenire pe text. excelent final. nu pot să nu citez o parte din el:
dinspre apus molcom
vântul despleteşte basmale
odată colorate viu apoi
umbre de vulturi
mi se prăvălesc peste
răni
rămasă în tranşee
simt strugurii
le storc vlaga ca un pământ
setos de oameni
cu ultima fărâmă din ceea ce
suntem
închid pleoapele
mă înfăşor în ştergarul alb
să fiu singurul anotimp
cu amintiri
un poem atât de blând și amintitor de vremuri, încât tropii se dizolvă lăsând doar povestea încifrată să fie percepută, descoperită de fiecare cititor în parte, cu tot ce are el mai valoros. las semnul meu de apreciere, cu drag.
pentru textul : Anul acesta are trei anotimpuri dedomnilor, sper ca dialogul acesta se va desfasura intre hotarele textului si nu se va impotmoli in santul numit "atac la persoana". multumesc pentru intelegerea si toleranta de care veti da dovada. :)
pentru textul : timpi denu, nu sînt eu. nici acum nu îmi explic de ce am apărut acolo cu acea poză în care este de fapt RH.
pentru textul : cine ești tu de fapt Vlad Turbure? deacum cîteva luni am găsit întîmplător un blog -"umăr de cenușă"- unde domnișoara cenușă plecînd de la această semnalare a mea descoperă marea cu sarea. lume am aflat cine este RH el este de fapt VT, am și dovada și să vedeți cum se fac jocurile în lumea literară etc etc. iar RH îi răspunde ceva de genul-cît de tîmpit poate să fie cineva (adică eu) ca să-și pună lîngă versuri poza altuia. bun, spun iar, nu știu de ce și cum cei de la feedback au procedat așa. eu am primit cîndva un mail de la ei prin care mă întrebau dacă sînt de acord să colaborăm. am trimis cîteva poezii fără nicio poză, două dintre ele le vedeți mai sus. asta e tot.
Adevarul este mereu ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ... adica de pe hermeneia. Si eu cred ca este un poem bun, de penita, cu fiorolac sau fara. Avem aici cateva exprimari care taie in carne vie, nu cruta nimic. Strofa finala cred ca ar merita un pic ajustata, asa cum e acum e parca prea soft pentru restul poemului. Incerc si eu: "chiar si diacriticile pot inspira amestecate cu fiorolac poetic" Salute, Andu
pentru textul : Cuvinte inventate. Fiorolac deNici una nici alta... mai degraba i-as spune incultura. Evident e clasor... Greseala mea... Imi cer scuze ! Ialin
pentru textul : Ferestre dePaul, de ce fortezi rima sa o asezi la sfarsitul versului? Cred ca pe acest text o rima interioara ar veni mai interesant. Scindeaza versurile si inverseaza-le sa vezi ce iese. Si daca mergi pe o linie, du-o pana la capat. Salut.
pentru textul : Aceasta e doar o melodie tristă deun elogiu adus slabiciunilor sentimentelor omenesti, pentru ca, in esenta, asa cum spuneai, "am nevoie de surprize lumea are nevoie de dominouri de îmbrățișări de metastaze de colecții de trădători de ignoranță față de pericol" arta e o violenta camuflata. arta de a iubi si de a fi iubit. deosebit finalul: "toate celelalte drumuri sunt ale tale în jur solare dar nu acesta care duce rotund în piața inocentei sălbăticii aici te-am întâlnit pe marginea fântânii arteziene ale cui crezi că sunt mâinile acestea încordate mici întinse" un poem ca un "tratat detaliat si multilateral" asupra impactului furibund cu propriul eu intr-un algoritm fascinant al tineretii. deosebit.
pentru textul : sonografie dehmmm, o fi, dar in acelas timp si mie mi se pare un pic jenant cand cineva acuza de lipsa de cultura intr-un domeniu o persoana pe care n-a cunoscut-o decat vag din poezie.
pentru textul : om! deimi asum vina, poate ar fi trebuit sa ma gandesc prima data la Biblie si apoi la cele mai lumesti. data viitoare asa voi face cand voi citi un text.
Revenind, nu îmi plac titlul, deşi am râs copios citindu-l, dar n-are legătură cu textul şi nici ultimele 3 versuri din final.
pentru textul : Mica țigariadă denu poți să nu te-nclini înaintea eleganței și discreției acestui cântec, venit parcă dintr-o altă lume...
mi-era dor de poemele tale, Vlad!
pentru textul : Li-lu Yo-lai deBună ideea de "câmpuri" de acces. Și ca design. Și ca facilitare vizuală. Felicit concretizarea atât de eficientă în timp minim.
pentru textul : ultimele modificări pe site deUn poem pe gustul meu cu tot cu final. În special finalul mi-a plăcut pentru că are legătură cu întregul. Şi pentru că ar mai fi "plicul acela timbrat". Aş renunţa la paranteză şi la puncte, puncte în totalitate şi fără pic de regret.
pentru textul : stau pe malul unui râu trist deNu este de cutia cu nisip.:)
Mai scrie aşa!
Pagini