da, fireste, la asa interval de timp am cautat deja in dexonline.ro. oricum merci de osteneala de a scrie si politetea de a nu ma lasa cu intrebarea in brate.

acest poem este o roză a vanturilor, simtirea si citirea lui depind de modul in care te lasi in ratiune sau in subconstient. ca tehnica, am urmat sugestia medievala si anume combinatorica lui avicenna (daca nu m-a lasat memoria), astfel se explica inversiunile si ...inconsecventa lor. ca limbaj am urmarit eludarea unor substantive sau relatii dintre cuvinte in scopul crearii acestei stranietati, indiferent de punctul de pornire in citirea textului. alma, e vorba despre un alb fara comparatii. virgil, imi plac rebusurile lui dzeu. multumesc mult

Marius, s-a notat.

Mădălina, aici "n-as zice, n-am fost nicodata in stomacul un taur dar banuiesc ca sucurile gastrice actionand pe trup trebuie sa dea cea mai buna experienta agonica traita vreodata" faci o confuzie ori intepretezi eronat. Taurul sicilian era o metodă grecească de tortură. N-are nicio legătură cu sucuri gastrice. Oricum, zâmbetul mi-a rămas.

În legătură cu patetismul - nu ştiu câtă lume e la curent că, aşa cum există poezie romantică/ simbolistă / fracturistă/ introspectivă /cerebrală/ de stare etc, tot aşa există şi poezie patetică. Şi această poezie patetică nu are absolut nicio conotaţie peiorativă. E o, să-i spunem, specie. N-am să lungesc discuţia pe acest subiect - cine vrea, n-are decât să se intereseze. Am să mai spun doar că, în foarte multe cazuri, din teama sau neştiinţa de-a păstra echilibrul emoţional la nivel de expresie şi fond, apar nişte monstruozităţi de texte-mutant de ţi se încreţeşte părul. Scriitorul/ poetul nu mai are curaj să fie el cu ale sale cuvinte fără să încarce expresia cu zece găleţi de glet bombastic, fără să şocheze metaforic, fără să frazeze rutina, fără să ocolească jumătate de pagină pentru a ascunde în jumătate de virgulă un sfert de sentiment. Exprimarea clară a devenit o ruşine. Trăirea trebuie căutată cu magnetul, printre tonele de fier lexical. A devenit o modă să fim nişte sensibili în costume de oţel. Textul supercriptic, ambiguu până acolo unde poate fi reţetă de negrese, carte de coduri poştale şi epopee în acelaşi timp, cu ecouri wow, volane şi motoraşe, textul tehnic, încărcat cu pipeta dexisto-pomo - texte de acest gen nenorocesc poezia veritabilă. Cel puţin asta e părerea mea.
A nu se înţelege greşit! Eu nu susţin că ar trebui să ne dezbrăcăm, în public, până la suflet, dar nici extrema. Trebui să păstrăm măsura, aşa cum trebuie să facem distincţie clară între discursul patetic prin atitudine lirico-expresivă, şi discursul patetic prin stil.

În rest, sunt de acord cu tine: nu ai înţeles mare lucru, iar eu nu am scris un text genial.

sebi, mă tem că nu cunoști nici semnificația cuvîntului infatuare dacă îl folosești în felul acesta. pentru că eu nu văd ce anume poate fi numit în comentariul meu infatuare. repet, nu are nici un rost folosirea cuvîntului hagiografi acolo și acesta este motivul pentru care continui să cred că nu îi înțelegi definiția. nu înțeleg de ce preferi să pleznești pe cineva cu acuzații aiuristice despre infatuare cînd nu îți place opinia celui care te-a comentat. cred că este mult mai civilizat să îi spui că nu vrei să te mai citească și să îți comenteze textul și lucrurile se pot desfășura fără atacuri la persoană.
ce înseamnă „cheia vieţilor Sfinţilor” și ce rost are aici? ce rost are folosirea unei astfel de espresii bombastice și sudo-literare? hai să fim serioși, există expresia „viețile sfinților” sau ”cheia unei formule literare” dar „cheia vieţilor Sfinţilor” e așa, o chestie care nu cred că impresionează pe nimeni. în ce privește expresia „nebun pentru Hristos” am auzit-o la Pavel. dar niciodată la Ioan. cred că faci confuzii.
restul explicațiilor nu mi-au spus nimic. evident oricine poate spune ceva despre ceva. problema este să facă sens, să aibă o logică, să reprezinte artistic. eu am facut niște observații, zic eu, pertinente. tu faci cu ele ce vrei. părerea mea este că încă confunzi poezia cu aruncarea cu cuvinte. iar dacă nu vrei să mai îmi exprim opinia te rog să mi-o spui. nu mă supăr. am suficiente texte unde pot să o fac.
numai bine.

Eu tot nu am înțeles Bobadil. Ce înseamnă "unui autor trebuie sa i se ofere cat mai multa libertate de exprimare"? Cine și cum nu dă libertate de exprimare pe Hermeneia? Dar mai ales cum? Pentru că am impresia că pentru tine această afirmație este ori retorică pură ori o ceață deasă. Dorin Cozan, unul dintre cei mai inventivi autori de aici ne poate spune dacă l-am împiedicat vreodată să inoveze. Problema pe care o văd eu este că am impresia că tu confunzi libertatea de a o face cu imaginația de a o face. Iar acolo nu mai pot face eu nimic.

andu, scuza-ma dar eu n-am inteles ce ai vrut sa spui. este posibil ca eu sa fiu mai greu de cap dar nu am priceput. ce legatura au evreii cu chestia asta si ce anume din text (sau in text) il obliga sa fi fost scris numai de un evreu. pentru ca am scris ca aceasta intimplare s-ar fi putut petrece oriunde si oricind? ma faci sa rid. in primul rind ma faci sa rid pentru ca inca iti mai pui problema (eterna problema) daca sa ii disculpam sau sa ii incriminam pe evrei pentru uciderea lui hristos. o idee care mi se pare, intr-o mare masura o prostie fundamentala (oricum ai discuta-o). dar care probabil necesita o discutie separata, in alta parte. in al doiea rind ma faci sa rid pentru ca ai gasit aceasta interpretare rasucita pentru textul meu. ai cuvintul meu ca nici nu m-am gindit la asta. eu nu cred ca un popor poate fi incriminat "in corpore". nu cred ca dumnezeu functioneaza asa. si apoi nu cred ca evreii sint nici mai buni si nici mai rai deci alte popoare. de fapt eu nici nu cred ca ei sint (sau mai corect spus "mai sint") poporul ales. evident si chestia asta ar necesita o discutie mai ampla, care l-ar implica pe avraam, pe moise si probabil pe apostolul pavel. si, fiindca tot veni vorba de asta, si pentru ca oarecum m-ai quasi-suspectat ca as fi evreu, sint nevoit sa iti spun ca in sensul in care apostolul pavel defineste evreismul sau apartenenta la "saminta lui avraam", in scrisoarea catre crestinii din galatia (precum si in cea catre cei din roma); deci, daca esti onest si cauti sa respecti interpetarea pe care o da el acestor concepte, atunci esti nevoit sa accepti faptul ca un crestin (deci un urmas si al lui hristos, "inviat" in hristos) este de fapt adevaratul evreu, este de fapt "saminta" "de jure" a lui avraam. deci, in sensul acesta, da, sint evreu. nu stiu insa cum schimba asta dinamica interpretarii tale. in orice caz, se pare ca tu ai obsesii vechi iar in text nu ai gasit decit un pretext.

nimic nu se compara cu mediterana. multumesc celor care au calatorit alaturi de mine.

te rog, la ce te raportezi când spui că este de prost gust. poate există un manual cu reguli în acest sens şi nu-l cumosc. dacă nu există şi nici nu ai la ce să te raportezi, e bine de concluzionat că este doar o părere personală. altfel, consider că din cauza formei unei expresi voi considera că am scris un text, în întregime de prost gust. Logic, nu?

Foarte frumos poemul dumneavoastră ludic, cu aerul lui molcom de ,,dolce farniente'' și de secol al XIX-lea moldovenesc (cuconet, fenetre, melancolique), dar care conține și elemente urmuziene. Am avut, la lectură, câteva momente de delectare. Reușite formulările ,,clipi din urechi'', ,,un boem despre sex'', mai ales ultima. Cu stimă, Petru Dincă

Oriana, multumesc pentru observatiile aduse textului meu,imi permit sa postez cu placere, varianta sugerata.
Ma bucur sa am un semn de la dvs.
Cu simpatie,
Iuri.

sigur ca se vede.. sau nu.. e mereu panica de a trece observat/ne . ultimele trei randuri fac tot farmecul trecerii .. randul viitor ies pe strada in smoking si fumez o havana. precis voi fi luat la intrebari...

De ceva vreme lucrez la altă povestire, tot cu huțuli, dar lipsa de timp m-a împiedicat să o termin. Despre huțuli, în general, am creat eu însumi o pagină, împreună cu prietenii mei, cu un dicționar, un mic ghid de conversație, ceva fotografii și date despre ei colectate din diferite cărți și publicații. O simplă căutare de cine e interesat pe google după "limba hutula" trebuie să o aducă în prim plan.

e dificil sa numesti textul acesta poezie. incercarea aceea ciudata de rima folosind repetitia mi se pare foarte nefericita. apoi daca se incearca o astfel de rima lipsa unui ritm adecvat face textul greu de citit. si l-am citit de doua ori. text foarte slab.

Precizările mele sunt următoarele: La 1: Firește, nu orice este artă, dar orice poate deveni artă. Așadar, trebuie să fim atenți să nu ignorăm a priori ceva La 2: Fraza mea nu fundamentează automat teza haos-ordine-diversitate. Dimpotrivă. De ce? Simplu: Întâi, pentru că, după cum au fost folosite sensurile cuvintelor “haos” „diversitate”, sferele lor par a coincide, ceea ce este, iarăși, o eroare logică de definire și anume neadecvarea definitorului la definit. Însă, chiar dacă nu luăm sensul uzual al cuvintelor amintite, deși așa e normal, în măsura în care inițial nu s-au oferit definiții, chiar și așa, sensul lor “ascuns” nu justifică teza amintită. Dacă diversitatea implicată în natură conduce la imboldul experimentării, rezultă de aici că experimentarea ar fi și ar rămâne o simplă versificație a omului și nu o creație ex nihilo, de tip divin. Adică, pentru a experimenta cu adevărat, e nevoie de depășirea cadrelor naturale, a normalului, pentru a actualiza întreaga potențialitate creatoare, așa cum Lucifer își arată natura rivalizând cu Dumnezeu. În plus, teza diversitate-experimentare sugerează că mereu e nevoie de această încercare a creatorului de a nega totul, chiar și paradigma religioasă, și orice structură a oricărui sistem care i s-ar ivi impotrivă. Astfel, această nouă teză a interlocutorului meu contrazice de fapt teza sa inițială haos-ordine-diversitate, prin faptul că numai punând totul sub semnul îndoielii putem fi siguri de ceva și anume de faptul că, în actul creator, ne afirmăm pe noi înșine și nu altceva. În plus, distincția lege naturală-lege naturală, depășită în epistemologia actuală, sugera, la vremea sa, inviolabilitatea naturii și caracterul modificabil al legii omului. Așadar, omul literat e cel care, în contra naturii, se revoltă, nu spărgând stânca, ci ridicând-o, în fiecare zi, pe umeri. La 3, dacă interpretările mele nu sunt adecvate (deși o interpretare de regulă îmbogățește sensurile unei idei), solicit o clarificare a problemei respective de către susținătorul ei, pentru a putea înțelege clar și distinct chestiunea. Însă, dacă “arta cere geniu” după cum afirmă antecesorul meu, atunci, firește, geniul unui creator e vizibil nu acolo unde se înscrie în rând, ci acolo unde îl rupe și o ia înainte; teza care este, de fapt, explicitarea celei din primul meu comentariu, argumentul 2. Încă o dată, multumesc :D