Este o scriitură altfel dar din punctul meu de vedere versuri precum: "ai fost să-mi cumperi trandafiri/erau înghețați/ai fost să-mi iei ciocolată/și era numai din aia amară" mi se par destul de "casnice" în contextul propus, mai exact nu transmit cititorului mare lucru. "şi era numai din aia amară" - disonant pentru o costrucţie gen: "mon cher vous êtes retardé". Nu e natural, nu curge natural şi dacă ar veni spontan sau dintr-un suflu ar fi minunat dar imaginea este forţată.
mi-au plăcut versurile: "nu sunt o păpușă oarecare
sunt o chucky ascunsă în hainele tale trandafirii"
apoi strici strofa aceasta prin clişeul cu "inima albastră"
mă regăsesc mai târziu la a "ninge cu marţipan" - o construcţie foarte reuşită şi de efect. marţipanul merge cu chucky asta vreau să spun.
apoi, a respira la foc automat în stomac... Hmmm...
Bună-dispoziţie ca la nuntă :), dar să revenim la fotografie. Vina o poartă amănuntul meu (o altă marcă a feminităţii, ca şi pofta de a vorbi ).Iertare!
Vlad, îţi mulţumesc pentru intenţia ta şi mărturisesc că şi eu îmi doresc să revii la acest ,,joc” :), dar, evident, în măsura dispoziţiei şi a timpului. Aprecierile despre cromatică şi aspectul compoziţional mă bucură. Mă tot întreb dacă e potrivit titlul, dacă se justifică întrebările…
Da, Adriana, o observaţie excelentă, nu e nimic trucat, e totul real si frumos. E un instantaneu, şi culmea, e de undeva de pe la jumătatea evenimentului când şi coafura nu mai era cum trebui, dar asta nu a dăunat grav feminităţii :) O fi feminitatea în mimică, în felul cum se privesc sau cum îşi ţine mireasa privirea într-o parte sau cum îşi ţine mâinile ( un limbaj nonverbal mai altfel )?
Mă bucur aşa de mult că fotografia asta ţi-a adus seninul. Într-un fel şi mie :) şi sunt fericită că sunt femeie şi respect cum se cuvine pe cei din a căror coastă am fost dăltuite, de acolo, de lângă inimă ca să le fim aproape, să fim acel ,,ajutor potrivit”.
Iată un comentariu echilibrat și fără tonalități ex cathedra, amănunte demne de luat în seamă și nu numai aici. Autorul apreciază. Lui îi place să creadă că are înțelepciunea să-i spună vanității – piei ispito! Altfel îl trecem în cartea lui Enoh la îngerii căzuți.
interesant. mi se întîmplă foarte rar asta. textul nu mi se pare neaparat nemaipomenit. dar ideea este extraordinară. şi ca să mă explic, mie mi-a plăcut în mod deosebit ultima strofă. spre deosebire de primele două transmite poezie fără să fie nevoită să apeleze la artificii metaforice.
oricit de util in text totusi "mișunând" mi se pare putin cam fortat expresia care face textul, dupa parerea mea, este "se adună vulturii peste noi/ ca niște petale"
ok, cristina. mă voi folosi de acest loc (pînă găsim altă formă pe hermeneia) să îți cer să ștergi postarea de aici: http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/cu-durere-n-suflet
acolo faci referință la adresa unui text postat pe hermeneia.com, dar chiar dacă nu ai face, de vreme ce atît emilian cît și tu sînteți membri aici, iar gestul tău impietează asupra mai multor drepturi pe care le are emilian ca autor al textului, mă văd nevoit să îți cer să ștergi textul de acolo. dacă o vei face în următoarele 24 de ore vei primi numai avertisment pe hermeneia. dacă nu, voi fi nevoit să îți suspend contul pe hermeneia.com pentru o perioadă asupra lungimii căreia se va pronunța Consiliul. Mulțumesc.
Am folosit termenul obrinti pentru a descrie starea drumului respectiv - o rană într-adevăr, plină de bube, acoperită cu o pojghiță de zgură sau ce-o mai fi fost aceea, menită mai mult să inducă în eroare publicul neștiutor - într-un mod cît mai personal, cît mai uman cu putință. Durerea, infecția, pericolul pe care îl reprezintă un astfel de drum, aceasta am vrut să invoc. Este o figură de stil, forțată, pentru a atrage atenția. Textul se vrea mai amplu. Am ezitat să-l dezvolt date fiind particularitățile unei publicații pe site, unde cititorul, grăbit de obicei, se presupune că nu ar avea răbdarea de a citi un text prea lung. Și apoi, un fel de experiment acesta, am vrut să las cititorul să facă propriile conexiuni, să-și manifeste propria imaginație. Dar, poate voi reveni asupra formei, publicând fragmente, deși mă tem că astfel s-ar pierde din substanța lirică. Jurnal literar, un fel de cronică modernă a momentului, a locului, a faptelor și obiceiurilor, a credințelor tălmăcite, răstălmăcite, un melanaj de culori, de sentimente extrase din adîncuri ce țin de subconștientul personal și/ sau colectiv, într-o altă formă de agregare. Încerc o abordare nouă a acestui gen literar. Poatecă ar fi fost mai corectă încadrarea ca experiment... Vă mulțumesc pentru observațiile atente. Opinia Dvs. contează mult pentru mine, știu că timpul Dvs. este f. prețios. O primesc ca un fel de încurajare de a merge mai departe.
alexis, exista intr-adevar o proza sf "Cand zeii pling" publicata parca inainte de 1989, poate in antologia "Nici un zeu in cosmos". titlul nu il consider o idee preluata, prin simplul fapt ca am mai scris si alte poezii care pleaca de la un titlu cunoscut si a transmis altceva, sau a fost doar o extensie, ca un experiment. despre introducerea termenilor latini, nu e numai un experiment ci putin mai mult. pietas erga parentes reprezinta ca si pietas erga patriam au o conotatie religioasa in Roma antica. templum este diferit de templu avind un alt inteles cel de spatiu dedicat zeilor si rupt de lumea oamenilor. [...cindva, in scoala, invatasem pe de rost popoarele migratoare dupa prima silaba:) formand un soi de "invocatie" personala,sa le tin minte; asa si cu colinele Romei:)...] din acest text ai ales doar strofele/versurile usor accesibile, insa ele sunt doar elemente din fundal. cit despre Gerard Klein, mai vorbim altadata...mi-ai dat o idee, romanul meu preferat este "Seniorii razboiului"...
Adriana, am inteles intreg contextul celor trei versuri, de altfel foarte expresive: "când noaptea își va ridica buza de lup vom fi niște canini uriași încleștați în beregata zilei de mâine" dar ma nedumereste de ce neaparat buza "de lup" eu asta intrebam... ma deruteaza, de ce nu "de urs" sau "de tigru" sau de ce nu simplu "buza"? Ti-am explicat si in comm-ul anterior, exista particularitati ale lupului, de pilda gura, sau strigatul, dar buzele nu se numara printre acestea. Andu
să spun că îmi place și că merită remarcat, dar o fac în felul meu, greoi, că deh, am pretenții de la sciitorul Mircea Florin Sandru. o fi rău? nu știu, dar acesta sunt eu.
Domnule Emil Fanache, tot lecturând texte pe-aici, am fost plăcut impresionat de "Poemul" dumneavoastră și am trecut la celelalte. Permiteți-mi două remarci vis-a-vis de versurile 8 și 9: versul 8-ușor deranjantă trecerea de la persoana întâi la persoana a treia; versul 9-"mâine" sună apropiat, dar nu rimează. Altfel, încântat de creație! Respect.
nici eu nu ma mai mir cind o observ pe cristina stefan ca vorbeste aiurea. a devenit aproape o obisnuinta "pe site-ul acesta". in orice caz ramin la parerea ca textul e destul de slabut si pe alocuri suna manelist. dar, recunosc, am eu o antipatie personala pentru manele. probabil ca trebuie sa imi cer scuze pentru ea de la unii
Virgil, imi cer scuze pentru acel "ba" intr-adevar mi-a iesit din gura intr-un mod abominabil. Ce-mi pare rau este ca din cauza acelui "ba" tu nu mi-ai mai raspuns nimic, cu alte cuvinte am fost atat de fraier incat ti-am oferit chiar motivul de a te eschiva de la replica, asa cum faci tu mereu cand ajungem in zonele cu adevarat importante (cel putin pentru mine). De data asta mie spre invatatura de minte Andu
Anca, dacă spun doar că aceasta este prima poezie pe care o postezi aici care îmi place, nu cred că e prea semnificativ pentru tine :-) Poate e mai important de ce cred că e o poezie bună. Pentru că vorbește despre locuri necunoscute eventual cititorului, reușind să-l facă să le vadă. Și nu ca și arhitectură neaparat, ci ca sentiment, ca exploatare la maxim a atmosferei. Mai consider reușit faptul că treci cu eleganță pe lângă descriptiv și ne aluneci cu dibăcie în unicul unei clipe. Că ne schimbi în mod repetat planurile, fără să ne obosești. Punctezi firesc momentele de ardere ("nu ne vom întoarce să dansăm aici niciodată", "în taxiul durerii /nu ne mai distingem mîinile ", "Van Gogh nu a plecat rîzînd de aici", "unul din noi nu înțelege nimic"). Și până la urmă trebuie să spun din nou: mie mi-a plăcut. Destul. Unde cred că mai poți reveni: "disperarea se renunță resemnării ", "degete schizofrenice de lavandă greblează coapsa grîului".
raspunsuri francisc, onorata de trecerea ta pe aici si multumesc pentru aprecierea logicii discursului. dupa mine, este cea mai buna poema a mea de pana acum (si nu ma refer la ce am postat aici) ca stil. cat despre creatie si nastere grea, este de fapt o paralela intre singuratatea, mai bine zis individualitatea omului si apropierea de ceilalti, cautarea sa in lume, informatia, legatura, toate fatetele comunicarii in care eu ma regasesc in celalalt/celalati si invers, plus bariera comunicationala privita ca o depasire a pragului unde poate fi perceputa, de aceasta data, ca o violare a acestei singularitati. caterina, draga mea, nu voi sterge prima parte pentru ca poema nu numai ca "are sansa" sa devina...draguta, ci este un poem bun, daca n-ai inteles bine comentariul lui francisc, el a remarcat "crescendo-ul". este vorba de constructie. e special construita asa. prima parte nu este fortata, ci este oferita ca o ipoteza, avem toate datele de la care va incepe "cunoasterea" dupa aceasta "nastere grea". orice eliminare ar trunchia mesajul, mai mult, am ramane fara premisa comunicarii. multumesc pentru comentariu.
și eu mă bucur pentru că ai revenit aici. am parcurs "ultimul an din viața mea", am găsit cele 3 întrebări și nu știu să răspund la ele, nu în seara aceasta. e o poveste aici, așa cum ai spus în ultimele versuri. îmi este cunoscută partea cu ziarele și cu fila 1. mi-a plăcut primul vers în mod deosebit. p.s. - aș renunța la "de la o vreme" - merge f bine fără această repetițe. - ai un typo în strofa a 2-a. Madim
are sens poemul tau de idei, tangent la semnificatia simturilor. este si perfectibil. metafora primului vers este, cumva, prea frusta. as fi simtit nevoia unei completari... eventual comparatia urechilor cu niste ciuperci, nu stiu... ceva care sa nu segmenteze stilistic poemul; eu vizualizez mereu ce citesc (probabil, deformatie profesionala). deasemenea, cu lama nu prea poti tunde. poti taia, rade, reteza, cosi (un gest anume poti face cu lama). as mai schimba sau renunta la "ce îi fac" din prima strofa. altfel, imi place poemul tau. inseamna ceva si curge frumos. felicitari.
Ştii ce îmi place cel mai mult la modul în care scrii? (Şi probabil nu numai mie...) Firescul curgerii fiecărui poem, expresivitatea, claritatea imaginilor, nimic forţat, nimic căutat cu lumânarea (ca la mine, de exemplu). Ceea ce mă face să mă simt confortabil în poemele tale, de fiecare dată. Plăcut, şi de data aceasta.
frumos haiku, am tot cautat haiku la fel de frumos ca al tau, dar nu am gasit. esti intr-adevar priceput la asa ceva. imi place in mod deosebit partea a doua.... si pentru ca imi place si pentru ca tu chiar spui ceva acolo.. acord si eu o mica penita. tu , singurul care vede lumea si o trece in pasi mici, la brat cu viata. felicitari inca odata ps.: sa nu te lasi niciodata de scris haiku!!!!
daca te-ai hotarat sa renunti la semnele de punctuatie, renunta la toate. virgulele acelea doua stau asa, pierdute, ratacite, atarnate de text ca niste scaieti. sa simtim mirosul ierburilor crude. in rest un poem delicat, un fel de pastorala, e ok. mi-a facut placere sa-l citesc. am retinut imaginea campiei care se plimba langa porti.
Eu cred că Vladimir a ascuns aici mai mult decât în alte poezii sensurile. Doar câteva indicii firave, și o lectură în care se depășesc cu eleganță capcanele puse de autor ne pot ajuta... Versurile "ca un șarpe muribund el umblă cu pași nesiguri repetă aceeași litanie" sunt, cred, cele mai expresive, centrul de greutate al poeziei, și nimic din cele ce urmează nu ar sta în picioare fără. Este forța care stă nu în siguranța pasului, ci în aceea a credinței, a ceea ce știi că "merge", până la epuizare, singura cale pe care o știi și pe care nu o abandonezi. Mi-a adus aminte de acel călugăr care, fiind ispitit și pierzându-și credința, a continuat să se roage vreme de ani... Numai umbra este aceea a unui bărbat fericit, care, la rândul ei, continuă litania. Ce-ar fi interesant de știut: în final, cine esențializează rănile, umbra onirică sau omul? Cel care este sau cel care ar dori, ar putea să fie? Dar, desigur, nu aștept un răspuns la această întrebare :-) Pentru o posibilă cheie...
mulțumesc, am corectatat verbul.
la pierderea "conștiinței" este vorba despre "pierderea cunoștinței prin cunoaștere" a lui Nichita, Opera Magna, Vol.II, pag. 493.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Este o scriitură altfel dar din punctul meu de vedere versuri precum: "ai fost să-mi cumperi trandafiri/erau înghețați/ai fost să-mi iei ciocolată/și era numai din aia amară" mi se par destul de "casnice" în contextul propus, mai exact nu transmit cititorului mare lucru. "şi era numai din aia amară" - disonant pentru o costrucţie gen: "mon cher vous êtes retardé". Nu e natural, nu curge natural şi dacă ar veni spontan sau dintr-un suflu ar fi minunat dar imaginea este forţată.
mi-au plăcut versurile: "nu sunt o păpușă oarecare
sunt o chucky ascunsă în hainele tale trandafirii"
apoi strici strofa aceasta prin clişeul cu "inima albastră"
mă regăsesc mai târziu la a "ninge cu marţipan" - o construcţie foarte reuşită şi de efect. marţipanul merge cu chucky asta vreau să spun.
apoi, a respira la foc automat în stomac... Hmmm...
pentru textul : mon cher vous êtes retardé deBună-dispoziţie ca la nuntă :), dar să revenim la fotografie. Vina o poartă amănuntul meu (o altă marcă a feminităţii, ca şi pofta de a vorbi ).Iertare!
Vlad, îţi mulţumesc pentru intenţia ta şi mărturisesc că şi eu îmi doresc să revii la acest ,,joc” :), dar, evident, în măsura dispoziţiei şi a timpului. Aprecierile despre cromatică şi aspectul compoziţional mă bucură. Mă tot întreb dacă e potrivit titlul, dacă se justifică întrebările…
Da, Adriana, o observaţie excelentă, nu e nimic trucat, e totul real si frumos. E un instantaneu, şi culmea, e de undeva de pe la jumătatea evenimentului când şi coafura nu mai era cum trebui, dar asta nu a dăunat grav feminităţii :) O fi feminitatea în mimică, în felul cum se privesc sau cum îşi ţine mireasa privirea într-o parte sau cum îşi ţine mâinile ( un limbaj nonverbal mai altfel )?
Mă bucur aşa de mult că fotografia asta ţi-a adus seninul. Într-un fel şi mie :) şi sunt fericită că sunt femeie şi respect cum se cuvine pe cei din a căror coastă am fost dăltuite, de acolo, de lângă inimă ca să le fim aproape, să fim acel ,,ajutor potrivit”.
Vă aştept cu drag de fiecare dată.
Cu mulţumiri, Mariana
pentru textul : Feminitate sine qua non dedaca orgoliul s-ar putea transforma in energie nulcleara romanii nu ar mai avea probleme economice pentru citeva mii de ani.
pentru textul : Şi atunci m-am ridicat pe sufletele din spate deIată un comentariu echilibrat și fără tonalități ex cathedra, amănunte demne de luat în seamă și nu numai aici. Autorul apreciază. Lui îi place să creadă că are înțelepciunea să-i spună vanității – piei ispito! Altfel îl trecem în cartea lui Enoh la îngerii căzuți.
pentru textul : epifania de primăvară dema tem ca ai putea inscrie textele acestea la Note. Mi-e greu sa vad in ele elementul de jurnal Parerea mea
pentru textul : Faber est suae quisque fortunae deinteresant. mi se întîmplă foarte rar asta. textul nu mi se pare neaparat nemaipomenit. dar ideea este extraordinară. şi ca să mă explic, mie mi-a plăcut în mod deosebit ultima strofă. spre deosebire de primele două transmite poezie fără să fie nevoită să apeleze la artificii metaforice.
pentru textul : Frustrare deoricit de util in text totusi "mișunând" mi se pare putin cam fortat expresia care face textul, dupa parerea mea, este "se adună vulturii peste noi/ ca niște petale"
pentru textul : candirú deok, cristina. mă voi folosi de acest loc (pînă găsim altă formă pe hermeneia) să îți cer să ștergi postarea de aici: http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/cu-durere-n-suflet
pentru textul : spărgătorul de nuci 2 deacolo faci referință la adresa unui text postat pe hermeneia.com, dar chiar dacă nu ai face, de vreme ce atît emilian cît și tu sînteți membri aici, iar gestul tău impietează asupra mai multor drepturi pe care le are emilian ca autor al textului, mă văd nevoit să îți cer să ștergi textul de acolo. dacă o vei face în următoarele 24 de ore vei primi numai avertisment pe hermeneia. dacă nu, voi fi nevoit să îți suspend contul pe hermeneia.com pentru o perioadă asupra lungimii căreia se va pronunța Consiliul. Mulțumesc.
Am folosit termenul obrinti pentru a descrie starea drumului respectiv - o rană într-adevăr, plină de bube, acoperită cu o pojghiță de zgură sau ce-o mai fi fost aceea, menită mai mult să inducă în eroare publicul neștiutor - într-un mod cît mai personal, cît mai uman cu putință. Durerea, infecția, pericolul pe care îl reprezintă un astfel de drum, aceasta am vrut să invoc. Este o figură de stil, forțată, pentru a atrage atenția. Textul se vrea mai amplu. Am ezitat să-l dezvolt date fiind particularitățile unei publicații pe site, unde cititorul, grăbit de obicei, se presupune că nu ar avea răbdarea de a citi un text prea lung. Și apoi, un fel de experiment acesta, am vrut să las cititorul să facă propriile conexiuni, să-și manifeste propria imaginație. Dar, poate voi reveni asupra formei, publicând fragmente, deși mă tem că astfel s-ar pierde din substanța lirică. Jurnal literar, un fel de cronică modernă a momentului, a locului, a faptelor și obiceiurilor, a credințelor tălmăcite, răstălmăcite, un melanaj de culori, de sentimente extrase din adîncuri ce țin de subconștientul personal și/ sau colectiv, într-o altă formă de agregare. Încerc o abordare nouă a acestui gen literar. Poatecă ar fi fost mai corectă încadrarea ca experiment... Vă mulțumesc pentru observațiile atente. Opinia Dvs. contează mult pentru mine, știu că timpul Dvs. este f. prețios. O primesc ca un fel de încurajare de a merge mai departe.
pentru textul : Drumul care nu există dealexis, exista intr-adevar o proza sf "Cand zeii pling" publicata parca inainte de 1989, poate in antologia "Nici un zeu in cosmos". titlul nu il consider o idee preluata, prin simplul fapt ca am mai scris si alte poezii care pleaca de la un titlu cunoscut si a transmis altceva, sau a fost doar o extensie, ca un experiment. despre introducerea termenilor latini, nu e numai un experiment ci putin mai mult. pietas erga parentes reprezinta ca si pietas erga patriam au o conotatie religioasa in Roma antica. templum este diferit de templu avind un alt inteles cel de spatiu dedicat zeilor si rupt de lumea oamenilor. [...cindva, in scoala, invatasem pe de rost popoarele migratoare dupa prima silaba:) formand un soi de "invocatie" personala,sa le tin minte; asa si cu colinele Romei:)...] din acest text ai ales doar strofele/versurile usor accesibile, insa ele sunt doar elemente din fundal. cit despre Gerard Klein, mai vorbim altadata...mi-ai dat o idee, romanul meu preferat este "Seniorii razboiului"...
pentru textul : și zeii plîng deAdriana, am inteles intreg contextul celor trei versuri, de altfel foarte expresive: "când noaptea își va ridica buza de lup vom fi niște canini uriași încleștați în beregata zilei de mâine" dar ma nedumereste de ce neaparat buza "de lup" eu asta intrebam... ma deruteaza, de ce nu "de urs" sau "de tigru" sau de ce nu simplu "buza"? Ti-am explicat si in comm-ul anterior, exista particularitati ale lupului, de pilda gura, sau strigatul, dar buzele nu se numara printre acestea. Andu
pentru textul : (meta)morfoze desă spun că îmi place și că merită remarcat, dar o fac în felul meu, greoi, că deh, am pretenții de la sciitorul Mircea Florin Sandru. o fi rău? nu știu, dar acesta sunt eu.
pentru textul : când nu bag de seamă, mănâncă pământ deDomnule Emil Fanache, tot lecturând texte pe-aici, am fost plăcut impresionat de "Poemul" dumneavoastră și am trecut la celelalte. Permiteți-mi două remarci vis-a-vis de versurile 8 și 9: versul 8-ușor deranjantă trecerea de la persoana întâi la persoana a treia; versul 9-"mâine" sună apropiat, dar nu rimează. Altfel, încântat de creație! Respect.
pentru textul : Când pleoapele se zbat... deprima parte promite. si poate era bine sa te opresti dupa primele sapte versuri. restul e balast
pentru textul : ultimul dans defelicitari, Adrian si Raluca!
pentru textul : Rezultatele concursului Naţional de Poezie Tradem 2011 denici eu nu ma mai mir cind o observ pe cristina stefan ca vorbeste aiurea. a devenit aproape o obisnuinta "pe site-ul acesta". in orice caz ramin la parerea ca textul e destul de slabut si pe alocuri suna manelist. dar, recunosc, am eu o antipatie personala pentru manele. probabil ca trebuie sa imi cer scuze pentru ea de la unii
pentru textul : Podul Grant deVirgil, imi cer scuze pentru acel "ba" intr-adevar mi-a iesit din gura intr-un mod abominabil. Ce-mi pare rau este ca din cauza acelui "ba" tu nu mi-ai mai raspuns nimic, cu alte cuvinte am fost atat de fraier incat ti-am oferit chiar motivul de a te eschiva de la replica, asa cum faci tu mereu cand ajungem in zonele cu adevarat importante (cel putin pentru mine). De data asta mie spre invatatura de minte Andu
pentru textul : Pe drum cu Iosif și Maria dete rog să îţi editezi profilul pe Hermeneia
pentru textul : she put the cold in raul coldea deAnca, dacă spun doar că aceasta este prima poezie pe care o postezi aici care îmi place, nu cred că e prea semnificativ pentru tine :-) Poate e mai important de ce cred că e o poezie bună. Pentru că vorbește despre locuri necunoscute eventual cititorului, reușind să-l facă să le vadă. Și nu ca și arhitectură neaparat, ci ca sentiment, ca exploatare la maxim a atmosferei. Mai consider reușit faptul că treci cu eleganță pe lângă descriptiv și ne aluneci cu dibăcie în unicul unei clipe. Că ne schimbi în mod repetat planurile, fără să ne obosești. Punctezi firesc momentele de ardere ("nu ne vom întoarce să dansăm aici niciodată", "în taxiul durerii /nu ne mai distingem mîinile ", "Van Gogh nu a plecat rîzînd de aici", "unul din noi nu înțelege nimic"). Și până la urmă trebuie să spun din nou: mie mi-a plăcut. Destul. Unde cred că mai poți reveni: "disperarea se renunță resemnării ", "degete schizofrenice de lavandă greblează coapsa grîului".
pentru textul : Într-o noapte mult mai adîncă deVirgile, multam ca ai parcurs tot textul... pana la urma asta e tot, nu? Bobadil.
pentru textul : cișmigiu rhapsody deraspunsuri francisc, onorata de trecerea ta pe aici si multumesc pentru aprecierea logicii discursului. dupa mine, este cea mai buna poema a mea de pana acum (si nu ma refer la ce am postat aici) ca stil. cat despre creatie si nastere grea, este de fapt o paralela intre singuratatea, mai bine zis individualitatea omului si apropierea de ceilalti, cautarea sa in lume, informatia, legatura, toate fatetele comunicarii in care eu ma regasesc in celalalt/celalati si invers, plus bariera comunicationala privita ca o depasire a pragului unde poate fi perceputa, de aceasta data, ca o violare a acestei singularitati. caterina, draga mea, nu voi sterge prima parte pentru ca poema nu numai ca "are sansa" sa devina...draguta, ci este un poem bun, daca n-ai inteles bine comentariul lui francisc, el a remarcat "crescendo-ul". este vorba de constructie. e special construita asa. prima parte nu este fortata, ci este oferita ca o ipoteza, avem toate datele de la care va incepe "cunoasterea" dupa aceasta "nastere grea". orice eliminare ar trunchia mesajul, mai mult, am ramane fara premisa comunicarii. multumesc pentru comentariu.
pentru textul : incoruptibil deși eu mă bucur pentru că ai revenit aici. am parcurs "ultimul an din viața mea", am găsit cele 3 întrebări și nu știu să răspund la ele, nu în seara aceasta. e o poveste aici, așa cum ai spus în ultimele versuri. îmi este cunoscută partea cu ziarele și cu fila 1. mi-a plăcut primul vers în mod deosebit. p.s. - aș renunța la "de la o vreme" - merge f bine fără această repetițe. - ai un typo în strofa a 2-a. Madim
pentru textul : Ultimul an din viața mea deare sens poemul tau de idei, tangent la semnificatia simturilor. este si perfectibil. metafora primului vers este, cumva, prea frusta. as fi simtit nevoia unei completari... eventual comparatia urechilor cu niste ciuperci, nu stiu... ceva care sa nu segmenteze stilistic poemul; eu vizualizez mereu ce citesc (probabil, deformatie profesionala). deasemenea, cu lama nu prea poti tunde. poti taia, rade, reteza, cosi (un gest anume poti face cu lama). as mai schimba sau renunta la "ce îi fac" din prima strofa. altfel, imi place poemul tau. inseamna ceva si curge frumos. felicitari.
pentru textul : Stare existențială deYester, multumesc si eu te citesc.
pentru textul : Fugă deNumai de bine!
Ştii ce îmi place cel mai mult la modul în care scrii? (Şi probabil nu numai mie...) Firescul curgerii fiecărui poem, expresivitatea, claritatea imaginilor, nimic forţat, nimic căutat cu lumânarea (ca la mine, de exemplu). Ceea ce mă face să mă simt confortabil în poemele tale, de fiecare dată. Plăcut, şi de data aceasta.
pentru textul : două cântece roşii defrumos haiku, am tot cautat haiku la fel de frumos ca al tau, dar nu am gasit. esti intr-adevar priceput la asa ceva. imi place in mod deosebit partea a doua.... si pentru ca imi place si pentru ca tu chiar spui ceva acolo.. acord si eu o mica penita. tu , singurul care vede lumea si o trece in pasi mici, la brat cu viata. felicitari inca odata ps.: sa nu te lasi niciodata de scris haiku!!!!
pentru textul : Haiku-uri deDone. Mulțumesc frumos, Ioana.
pentru textul : fum dedaca te-ai hotarat sa renunti la semnele de punctuatie, renunta la toate. virgulele acelea doua stau asa, pierdute, ratacite, atarnate de text ca niste scaieti. sa simtim mirosul ierburilor crude. in rest un poem delicat, un fel de pastorala, e ok. mi-a facut placere sa-l citesc. am retinut imaginea campiei care se plimba langa porti.
pentru textul : Dimineața vin fluturii deEu cred că Vladimir a ascuns aici mai mult decât în alte poezii sensurile. Doar câteva indicii firave, și o lectură în care se depășesc cu eleganță capcanele puse de autor ne pot ajuta... Versurile "ca un șarpe muribund el umblă cu pași nesiguri repetă aceeași litanie" sunt, cred, cele mai expresive, centrul de greutate al poeziei, și nimic din cele ce urmează nu ar sta în picioare fără. Este forța care stă nu în siguranța pasului, ci în aceea a credinței, a ceea ce știi că "merge", până la epuizare, singura cale pe care o știi și pe care nu o abandonezi. Mi-a adus aminte de acel călugăr care, fiind ispitit și pierzându-și credința, a continuat să se roage vreme de ani... Numai umbra este aceea a unui bărbat fericit, care, la rândul ei, continuă litania. Ce-ar fi interesant de știut: în final, cine esențializează rănile, umbra onirică sau omul? Cel care este sau cel care ar dori, ar putea să fie? Dar, desigur, nu aștept un răspuns la această întrebare :-) Pentru o posibilă cheie...
pentru textul : Culori demulțumesc, am corectatat verbul.
pentru textul : despre fructul cunoașterii dela pierderea "conștiinței" este vorba despre "pierderea cunoștinței prin cunoaștere" a lui Nichita, Opera Magna, Vol.II, pag. 493.
Pagini