"sa-ti spun de ce meriti un branci pe treptele moi ale templului pentru zambet zambet zambet vis dorinta amintire zambet efortul molarului scanteietor fara macar un blitz sau film in aparat fara macar refren la cantecul vacantelor de la neptun fara macar o negare o grimasa o lacrima un contrapunct" Excelent pasaj din punctul meu de vedere, care are o forta deosebita imprimata de acel "citez". Un poem foarte bun in opinia mea, bun si sigur. Plus o constructie interesanta. La un moment dat am avut tendinta sa ma pierd, insa am remarcat acel moment de respiro de mai sus care asigura liantul logic al poemului.
nu. Oniricul poate oferi multa profunzime. Si poezia chiar mi-a placut, inclusiv schimbarea registrului cu care Adriana ne obisnuise. As fi oferit o penita daca nu as fi stiut ca pe autoare nu prea o mai intereseaza asa ceva.
Eu înțeleg foarte bine poziția ta și a lui Adrian și a Hermeneiei, ce nu vreau să înțeleg este OBTUZITATEA LITERARĂ.
Iar aici nu e vorba de Regulament sau de victime, călăi, sânge, K1, MMA and such.
Aici este vorba pur și simplu de a fi sau a nu fi OBTUZ când conduci un site literar.
Nu explic ce înseamnă a fi obtuz pentru că sper că și eu, la rândul meu, ca simplu membru, am dreptul să îmi pierd pentru ultima dată timpul cu asemenea explicații.
A
citez ce nu merge și distruge întregul, care și el la rândul lui este de un optzecism întârziat la întâlnirea cu postmodernismul după ce a pierdut calea modernismului pe care a plecat bine în prima strofă, singura reușită pentru autor, în opinia mea. "ca dovadă îți voi trimite portretul tău nou scris pe aripi de fluture (e mai mult decât dulceag) în fiece an" strofa a treia nu izbutește să scoată poezia din ea , dar încearcă prin primele două versuri iar verbul "clocește" din ultima parte e total nepotrivit, dizgrațios (nu că ar fi ceva grațios dezirabil neapărat) mai vin, mai citesc, acesta sunt eu.
domnule Manolescu, chiar credeți ca argumentul „vîrstei” mai folosește la ceva acum? În afară de a trăda (oarecum) posibilitatea că nu mai aveți argumente?! Asta nu că aș crede că nu mai aveți argumente, dar așa se vede dacă puneți așa problema. Pe bune.
Am observat la mai multe poeme că înlocuiești diacriticele și anume: în loc de circumflexul de la litera â apare căciula de la ă. În ultimele două poeme sunt câte trei situații de acest fel și se impune corectura. E bine ca înainte de postare să fie făcută o verificare mai atentă în acest sens.
Te felicit pentru fiecare poem care apare pe prima pagină! Nu uita de fotografie! :)
Îţi dau exemplul meu clar. Am lucrat şapte ani la un roman, în tot acest timp, a trebuit sa evoluez (atât cât m-am priceput) ca scriitoare de proză, şi, culmea sau nu, nici acum nu cred că mi-a reuşit asta pe cât mi-aş fi dorit. Zeci de listări, zeci de corecturi, dezămagire cu privire la ceea ce scriam, văzând ca nu a ieşit tocmai cum aş fi vrut. Acum, după cei 7 ani de muncă asiduă, pot spune că ceva s-a schimbat. De la acea povestire pe care am început-o, destul de timid atunci, adică acum 7 ani de zile. Nu înţelegeam, în unele momente, de ce editurile îmi refuzau scrierea. De ce eşuam. Acum ştiu. Pentru că nu muncisem cât trebuie. Pentru că nu evoluasem, ca scriitoare. Şi aş fi plâns, după orele de muncă, dar nu mă auzea nimeni. Şi nu-mi plăcea de mine atunci, pentru că nu-mi ieşise ce mi-am propus. Mi se părea că muncisem în van. Şi totuşi am mers înainte. Am continuat să scriu. Să lupt. Cu mine insămi, cu faptul că fusesem refuzată în atâtea rânduri. Pentru că viaţa este o luptă. Şi o carte înseamnă, până la urmă, tot o luptă. O luptă cu tine însuţi, să demonstrezi că eşti în stare de ceva, sau să demonstrezi că poţi, ca scriitor. De aceea, daca vrei rezultate, trebuie să trudeşti. De aceea îţi spun că şi poezia, în felul ei, e o luptă. Nu în aceeaşi măsură ca scrierea unui roman, care este cu mult mai solicitantă, şi cei care au dus la bun sfârşit un asemenea proiect ştiu ce spun. Revenind la poezie, tu ştii, cu timpul te perfecţionezi. Citeşti mai mult, evoluezi, ca poet. Asta înseamna luptă! Nu vorbeam în niciun caz despre măşti, un scriitor nu poartă măşti, dar ramane un luptător. E naiv, ca soldatul.
Să ştii că nici eu nu port măşti. Nu am intenţia să fac asta vreodată. Dar o sa rămân, sper, o luptătoare. Şi o sa îmi spun, acum scriu mai uşor o carte, pentru că am învăţat, odată, prometeic, şi plângând, cum să ajung de la rizibil la ceva mai mult de atât.
E adevărat, poţi să gândeşti că până la urmă nu merită. De ce să lupţi? De ce să nu dormi nopţile, de ce să munceşti ani şi ani ca să scrii un roman? Sau, în general. De ce să te documentezi să scrii un eseu foarte bun, sau o proză excelentă, de ce să scrii un poem minunat, care oricum se va pierde în noianul de informaţie de pe net? Oricum, ca scriitor român, nu poţi trăi din literatură. Răspunsul e totuşi la îndemână. Raportandu-te la tine ca om, primeşti satisfacţia. Când, după ani, eşti mulţumit că ai lăsat în urmă ceva, şi că ai muncit pentru asta, că ai crescut odată cu scrierea ta. Că cineva a citit-o. Şi poate că a rămas cu ceva din asta.
nu știu exact în ce măsură acest text este sau nu o destăinuire personală, sau poate o semi-confesiune. și probabil nici nu este treaba mea. dar mi se pare că ai avea mai multă înclinație către proză decît către poezie.
Emiemi, m-aș bucura dacă ai fi mai explicit ,pentru că ai intrat pe tărâmul sensibil al creației poetice care plutește într-un univers cu legi imponderabile și efemere. Dacă o poezie ar fi coerentă în sensul că toți cititorii ar înțelege același lucru, ea ar trebui expulzată într-o formulă matematică. Mulțumesc pentru trecere
nu mai şterge nimic. Nu aveam de unde să ştiu de ce şi din vina cui am regăsit un alt fel de comentariu sub text. Doar că mi se părea amuzant faptul că se băteau cap în cap. Atâta tot. Mulţumesc pentru explicaţii.
iartă-mă că intervin, deși văd că mi te adresezi... „printre altele”, ca să zic așa.
nu, nu de „lene” e vorba, în ce mă prizește. ci de faptul că nu mai văd utilitatea „îngroșării” unui gând, a unei idei. da, poate părea puțin egoist felul meu de a scrie (sau de „a mă spune”) din ultima vreme. dar, după ceva frământări și întregări, iată că mi-am asumat riscul.
Ce ritm interior grozav. Fragmentat poate că ar fi putut fi înscris și ca poezie, mai multe, un colaj. Dar mie-mi place mai mult așa, o proză creponată. E o lectură plăcută a lumii de hârtie, a oamenilor ce se tem de cei vii, căci ei pot să sufle într-o păpădie. Un text plin de simbolistică. Și, deși mă voi repeta, atu-ul său e ritmul interior.
nu mă împac deloc cu introducerea, poate pentru că geometric vorbind, nu vei vedea niciodată (din orice unghi ai spune) cum "infinite cărări par drepte paralele"...dacă ai reformula primele două versuri ar deveni poate un poem rotund. și caută să eviți genul de expresii "infinite cărări"..."nefiresc de îndepărtat"..."tocite de așteptări"...sunt mai mult decât clișee.
Aranca, Comentariul pe care l-ați făcut este, din nou, foarte avizat și nu pot decât să-mi scot pălăria în fața intuiției dumneavoatră critice. Mă simt onorat ori de câte ori citesc un text semnat de dumneavoastră. Puteți observa că am rectificat eroarea făcută în graba dactilografierii; "tramvaiale" au devenit "tramvaiele", așa cum, firește, trebuia să scriu. Primiți, vă rog, toate gândurile mele bune.
de care, fireste, poti sa tii cont sau nu:
ia textul de aici si scrie-l ca o pagina de jurnal. in proza. poate asa capata coerentza. si poate asa o sa vezi care secvente au fortza si merita sa fie oferite cititorului, care sunt enuntate in mod prea personal si nu reusesc sa ajunga la acesta, etc.
si pe urma, daca vrei, fa-l din nou poezie. dar eu cred ca ai nevoie de un exercitiu de detasare.
si ai grija, te rog, cu unele expresii care suna stangaci in romaneste, ex:
"doar că mai am eu o grămadă de diavoli în mine
pe care departe nu i-am cunoscut încă -"
ar suna mai ok asa: "doar ca mai am in mine o gramada de diavoli pe are nu i-am cunoscut nici pe departe"
iar "urmele de avioane se pierdeau treptat în abis" e o expresie foarte riscanta - abis insemnand prapastie, gol, adanc. eu una nu prea inteleg ce ai vrut sa spui.
am vazut ca atunci cand reusesti sa te detasezi cat de cat de incarcatura emotionala si sa revii pe text obtii lucruri frumoase...incearca si cu cel de aici.
Desi in genere nu ma impac eu cu astfel de abordari, recunosc, in fata unor asemenea texte, ca asta e propria mea problema. Dorin, m-am logat special, pentru ca un astfel de text merita atentie deplina, si, as indrazni eu a spune, merita si remarcat. Motive: ermetismul intr-o maniera destul de reusita (lejeritate a discursului in ermetism, asta da realizare), aparentele "scapari de ton" marca a eului auto-ironic si a mimatei detasari, constructia bine gandita si de amploare. Placut indeosebi modul in care ai "prelucrat" ideea aceea a cautarii, lasand loc concluziei nespuse: "Nu M-ai fi cautat daca nu M-ai fi gasit deja". Ca si ceea ce se uita de prea multe ori, faptul ca pamantul fagaduintei este inlauntrul nostru, acolo unde chipul Dumnezeului celui viu este Iubire, nu Judecator. caci judecata facuta fara dragoste este moarte, pe cand dragostea este cea care invie si da sens. Repet, e rar lucru sa pot spune ca, desi nu sunt de acord cu o astfel de abordare a unor teme atat de vaste si asupra carora, in general, se vorbeste in soapta si in preajma carora sa paseste cu sfiala, am avut parte de o lectura de exceptie. Daca imi vei ingadui, incerc sa iti spun si ceea ce mi se pare mie exagerat in poezia ta: "în gura mamei năclăie dragostea se preface în vânt și seamănă furtună" (nu ai reusit sa ma convingi ca dragostea poate "naclai"..., iar intoarcerea pe dos si semanarea furtunii... imi pare fortata), "vom trăi în veci cu toți pruncii rotind" (aici ori lipseste un "-i" de la toti, si-atunci e prea slaba imaginea, spune prea putin, ori... cel putin eu, in forma actuala, nu am reusit sa ii prind sensul), si... "sa aprindem tigari" - poate imi spui si mie ce are a face asta aici... ultimul vers sustine in sine tot.
Frumos acest poem, este ca o encicopedie poetică, enciclopedia poetului, infinitul care devine crezul poetului, în care poetul e liber, în care poetul de hrăneşte din visele albastre ale celor "numiţi şi aleşi albaştri" - "soarele mușcă din viile cuminți, am nevoie de lumină, de albastru,/cactuși, măslini sălbatici, irișii lui van gogh, smochinul rezistă-n brațele mistralului/..."
Iată, îmbinarea cotidianului cu măiestria condeiului - "românii se mai întâlnesc la biserică, protestanții le-au împrumutat-o pe-a lor,/se mai ajută mai ales la făcutul colivelor" - mai cu seamă când "împart coliva" , momentul lor trist sau unde le este patria? Frumos realizat tabloul descriptiv, final.
Iar dorul nu are echivalent pentru că doare oriunde ne-am afla pe acest pământ.
O maximă pe care o reţin cu plăcere! -"nu există echivalent pentru starea de dor"
Poem modern, cult, nimic forţat, talent vădit, Doamna Angela Nacher Mamier!
am citit textul cam cînd a apărut prima dată. nu știu de ce dar mi-a generat așa o senzație de prea multă „contextualizare” personală. poate unele lucruri ar fi putut fi doar sugerate
am găsit comentariul Profetului la care făceam referire, ceea ce înseamnă că părerea mea rămâne valabilă pentru oricine citește ceea ce am scris anterior.
dacă aceeaşi poveste cam, totuşi cu rezultate diferite. de exemplu sarcina o duci în spate şi te poţi elibera de ea, ca şi creştinul lui john bunyan. cam aceeaşi poveste, aproape, la paiul şi bârna. mulţam de vizită, mă grăbesc, e zi de vot. 6 noiembrie.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
"sa-ti spun de ce meriti un branci pe treptele moi ale templului pentru zambet zambet zambet vis dorinta amintire zambet efortul molarului scanteietor fara macar un blitz sau film in aparat fara macar refren la cantecul vacantelor de la neptun fara macar o negare o grimasa o lacrima un contrapunct" Excelent pasaj din punctul meu de vedere, care are o forta deosebita imprimata de acel "citez". Un poem foarte bun in opinia mea, bun si sigur. Plus o constructie interesanta. La un moment dat am avut tendinta sa ma pierd, insa am remarcat acel moment de respiro de mai sus care asigura liantul logic al poemului.
pentru textul : sarut de siguranta denu. Oniricul poate oferi multa profunzime. Si poezia chiar mi-a placut, inclusiv schimbarea registrului cu care Adriana ne obisnuise. As fi oferit o penita daca nu as fi stiut ca pe autoare nu prea o mai intereseaza asa ceva.
pentru textul : în vârful picioarelor deEu înțeleg foarte bine poziția ta și a lui Adrian și a Hermeneiei, ce nu vreau să înțeleg este OBTUZITATEA LITERARĂ.
pentru textul : liquido deIar aici nu e vorba de Regulament sau de victime, călăi, sânge, K1, MMA and such.
Aici este vorba pur și simplu de a fi sau a nu fi OBTUZ când conduci un site literar.
Nu explic ce înseamnă a fi obtuz pentru că sper că și eu, la rândul meu, ca simplu membru, am dreptul să îmi pierd pentru ultima dată timpul cu asemenea explicații.
A
citez ce nu merge și distruge întregul, care și el la rândul lui este de un optzecism întârziat la întâlnirea cu postmodernismul după ce a pierdut calea modernismului pe care a plecat bine în prima strofă, singura reușită pentru autor, în opinia mea. "ca dovadă îți voi trimite portretul tău nou scris pe aripi de fluture (e mai mult decât dulceag) în fiece an" strofa a treia nu izbutește să scoată poezia din ea , dar încearcă prin primele două versuri iar verbul "clocește" din ultima parte e total nepotrivit, dizgrațios (nu că ar fi ceva grațios dezirabil neapărat) mai vin, mai citesc, acesta sunt eu.
pentru textul : Scrisoare dedomnule Manolescu, chiar credeți ca argumentul „vîrstei” mai folosește la ceva acum? În afară de a trăda (oarecum) posibilitatea că nu mai aveți argumente?! Asta nu că aș crede că nu mai aveți argumente, dar așa se vede dacă puneți așa problema. Pe bune.
pentru textul : Povestea filosofului deconstructiv deAm observat la mai multe poeme că înlocuiești diacriticele și anume: în loc de circumflexul de la litera â apare căciula de la ă. În ultimele două poeme sunt câte trei situații de acest fel și se impune corectura. E bine ca înainte de postare să fie făcută o verificare mai atentă în acest sens.
pentru textul : Un episod al veteranului deTe felicit pentru fiecare poem care apare pe prima pagină! Nu uita de fotografie! :)
Cristina,
Îţi dau exemplul meu clar. Am lucrat şapte ani la un roman, în tot acest timp, a trebuit sa evoluez (atât cât m-am priceput) ca scriitoare de proză, şi, culmea sau nu, nici acum nu cred că mi-a reuşit asta pe cât mi-aş fi dorit. Zeci de listări, zeci de corecturi, dezămagire cu privire la ceea ce scriam, văzând ca nu a ieşit tocmai cum aş fi vrut. Acum, după cei 7 ani de muncă asiduă, pot spune că ceva s-a schimbat. De la acea povestire pe care am început-o, destul de timid atunci, adică acum 7 ani de zile. Nu înţelegeam, în unele momente, de ce editurile îmi refuzau scrierea. De ce eşuam. Acum ştiu. Pentru că nu muncisem cât trebuie. Pentru că nu evoluasem, ca scriitoare. Şi aş fi plâns, după orele de muncă, dar nu mă auzea nimeni. Şi nu-mi plăcea de mine atunci, pentru că nu-mi ieşise ce mi-am propus. Mi se părea că muncisem în van. Şi totuşi am mers înainte. Am continuat să scriu. Să lupt. Cu mine insămi, cu faptul că fusesem refuzată în atâtea rânduri. Pentru că viaţa este o luptă. Şi o carte înseamnă, până la urmă, tot o luptă. O luptă cu tine însuţi, să demonstrezi că eşti în stare de ceva, sau să demonstrezi că poţi, ca scriitor. De aceea, daca vrei rezultate, trebuie să trudeşti. De aceea îţi spun că şi poezia, în felul ei, e o luptă. Nu în aceeaşi măsură ca scrierea unui roman, care este cu mult mai solicitantă, şi cei care au dus la bun sfârşit un asemenea proiect ştiu ce spun. Revenind la poezie, tu ştii, cu timpul te perfecţionezi. Citeşti mai mult, evoluezi, ca poet. Asta înseamna luptă! Nu vorbeam în niciun caz despre măşti, un scriitor nu poartă măşti, dar ramane un luptător. E naiv, ca soldatul.
Să ştii că nici eu nu port măşti. Nu am intenţia să fac asta vreodată. Dar o sa rămân, sper, o luptătoare. Şi o sa îmi spun, acum scriu mai uşor o carte, pentru că am învăţat, odată, prometeic, şi plângând, cum să ajung de la rizibil la ceva mai mult de atât.
E adevărat, poţi să gândeşti că până la urmă nu merită. De ce să lupţi? De ce să nu dormi nopţile, de ce să munceşti ani şi ani ca să scrii un roman? Sau, în general. De ce să te documentezi să scrii un eseu foarte bun, sau o proză excelentă, de ce să scrii un poem minunat, care oricum se va pierde în noianul de informaţie de pe net? Oricum, ca scriitor român, nu poţi trăi din literatură. Răspunsul e totuşi la îndemână. Raportandu-te la tine ca om, primeşti satisfacţia. Când, după ani, eşti mulţumit că ai lăsat în urmă ceva, şi că ai muncit pentru asta, că ai crescut odată cu scrierea ta. Că cineva a citit-o. Şi poate că a rămas cu ceva din asta.
Nimic nu e în van.
pentru textul : rupestră/ rupestrian denu știu exact în ce măsură acest text este sau nu o destăinuire personală, sau poate o semi-confesiune. și probabil nici nu este treaba mea. dar mi se pare că ai avea mai multă înclinație către proză decît către poezie.
pentru textul : Gânduri bune! deEmiemi, m-aș bucura dacă ai fi mai explicit ,pentru că ai intrat pe tărâmul sensibil al creației poetice care plutește într-un univers cu legi imponderabile și efemere. Dacă o poezie ar fi coerentă în sensul că toți cititorii ar înțelege același lucru, ea ar trebui expulzată într-o formulă matematică. Mulțumesc pentru trecere
pentru textul : pântecele absidei denu mai şterge nimic. Nu aveam de unde să ştiu de ce şi din vina cui am regăsit un alt fel de comentariu sub text. Doar că mi se părea amuzant faptul că se băteau cap în cap. Atâta tot. Mulţumesc pentru explicaţii.
Eugen
pentru textul : Cvas deiartă-mă că intervin, deși văd că mi te adresezi... „printre altele”, ca să zic așa.
nu, nu de „lene” e vorba, în ce mă prizește. ci de faptul că nu mai văd utilitatea „îngroșării” unui gând, a unei idei. da, poate părea puțin egoist felul meu de a scrie (sau de „a mă spune”) din ultima vreme. dar, după ceva frământări și întregări, iată că mi-am asumat riscul.
pentru textul : Rune deevident vor trebui respinse amindoua din motive lesne de inteles
pentru textul : despre Concursul de Poezie „Astenie de primăvară - Hermeneia 2014” deSapphire, Ariana... multumesc pentru interes si comentarii... am sa reevaluez poezia.
pentru textul : pulsar dem-am pierdut prin opţiuni.
pentru textul : Adrian Munteanu- un trubadur tomnatic cu privighetori în suflet deacum că mi-ai spus am găsit.
mulţumesc.
sa incercam sa fim veseli copilaria poate fi alaturi ne poate pandi printre degete dar nimeni nu va stii unde sunt ingerii ce ne-au locuit in trup
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 3 detextul şi potrivit zilelor. E un reportaj reuşit, poate nu chiar reportaj, mai degrabă impresie personală. Dar se regăsesc mulţi aici.
pentru textul : despre inundaţii. altfel deCe ritm interior grozav. Fragmentat poate că ar fi putut fi înscris și ca poezie, mai multe, un colaj. Dar mie-mi place mai mult așa, o proză creponată. E o lectură plăcută a lumii de hârtie, a oamenilor ce se tem de cei vii, căci ei pot să sufle într-o păpădie. Un text plin de simbolistică. Și, deși mă voi repeta, atu-ul său e ritmul interior.
pentru textul : Hârtii denu mă împac deloc cu introducerea, poate pentru că geometric vorbind, nu vei vedea niciodată (din orice unghi ai spune) cum "infinite cărări par drepte paralele"...dacă ai reformula primele două versuri ar deveni poate un poem rotund. și caută să eviți genul de expresii "infinite cărări"..."nefiresc de îndepărtat"..."tocite de așteptări"...sunt mai mult decât clișee.
pentru textul : cascade deAranca, Comentariul pe care l-ați făcut este, din nou, foarte avizat și nu pot decât să-mi scot pălăria în fața intuiției dumneavoatră critice. Mă simt onorat ori de câte ori citesc un text semnat de dumneavoastră. Puteți observa că am rectificat eroarea făcută în graba dactilografierii; "tramvaiale" au devenit "tramvaiele", așa cum, firește, trebuia să scriu. Primiți, vă rog, toate gândurile mele bune.
pentru textul : moartea înmiresmată dede care, fireste, poti sa tii cont sau nu:
ia textul de aici si scrie-l ca o pagina de jurnal. in proza. poate asa capata coerentza. si poate asa o sa vezi care secvente au fortza si merita sa fie oferite cititorului, care sunt enuntate in mod prea personal si nu reusesc sa ajunga la acesta, etc.
si pe urma, daca vrei, fa-l din nou poezie. dar eu cred ca ai nevoie de un exercitiu de detasare.
si ai grija, te rog, cu unele expresii care suna stangaci in romaneste, ex:
"doar că mai am eu o grămadă de diavoli în mine
pe care departe nu i-am cunoscut încă -"
ar suna mai ok asa: "doar ca mai am in mine o gramada de diavoli pe are nu i-am cunoscut nici pe departe"
iar "urmele de avioane se pierdeau treptat în abis" e o expresie foarte riscanta - abis insemnand prapastie, gol, adanc. eu una nu prea inteleg ce ai vrut sa spui.
pentru textul : nu-mi mai simt mâinile deam vazut ca atunci cand reusesti sa te detasezi cat de cat de incarcatura emotionala si sa revii pe text obtii lucruri frumoase...incearca si cu cel de aici.
nice:). O treaba buna!
pentru textul : volumul cenaclului Virtualia octombrie 2011 deDesi in genere nu ma impac eu cu astfel de abordari, recunosc, in fata unor asemenea texte, ca asta e propria mea problema. Dorin, m-am logat special, pentru ca un astfel de text merita atentie deplina, si, as indrazni eu a spune, merita si remarcat. Motive: ermetismul intr-o maniera destul de reusita (lejeritate a discursului in ermetism, asta da realizare), aparentele "scapari de ton" marca a eului auto-ironic si a mimatei detasari, constructia bine gandita si de amploare. Placut indeosebi modul in care ai "prelucrat" ideea aceea a cautarii, lasand loc concluziei nespuse: "Nu M-ai fi cautat daca nu M-ai fi gasit deja". Ca si ceea ce se uita de prea multe ori, faptul ca pamantul fagaduintei este inlauntrul nostru, acolo unde chipul Dumnezeului celui viu este Iubire, nu Judecator. caci judecata facuta fara dragoste este moarte, pe cand dragostea este cea care invie si da sens. Repet, e rar lucru sa pot spune ca, desi nu sunt de acord cu o astfel de abordare a unor teme atat de vaste si asupra carora, in general, se vorbeste in soapta si in preajma carora sa paseste cu sfiala, am avut parte de o lectura de exceptie. Daca imi vei ingadui, incerc sa iti spun si ceea ce mi se pare mie exagerat in poezia ta: "în gura mamei năclăie dragostea se preface în vânt și seamănă furtună" (nu ai reusit sa ma convingi ca dragostea poate "naclai"..., iar intoarcerea pe dos si semanarea furtunii... imi pare fortata), "vom trăi în veci cu toți pruncii rotind" (aici ori lipseste un "-i" de la toti, si-atunci e prea slaba imaginea, spune prea putin, ori... cel putin eu, in forma actuala, nu am reusit sa ii prind sensul), si... "sa aprindem tigari" - poate imi spui si mie ce are a face asta aici... ultimul vers sustine in sine tot.
pentru textul : 1/100 sec. după big-bang dee un poem fain, Adriana. am citit cu plăcere. poate mai scrii în stilul acesta...
pentru textul : simetrii deFrumos acest poem, este ca o encicopedie poetică, enciclopedia poetului, infinitul care devine crezul poetului, în care poetul e liber, în care poetul de hrăneşte din visele albastre ale celor "numiţi şi aleşi albaştri" - "soarele mușcă din viile cuminți, am nevoie de lumină, de albastru,/cactuși, măslini sălbatici, irișii lui van gogh, smochinul rezistă-n brațele mistralului/..."
pentru textul : m-am construit pe o coloană infinită deIată, îmbinarea cotidianului cu măiestria condeiului - "românii se mai întâlnesc la biserică, protestanții le-au împrumutat-o pe-a lor,/se mai ajută mai ales la făcutul colivelor" - mai cu seamă când "împart coliva" , momentul lor trist sau unde le este patria? Frumos realizat tabloul descriptiv, final.
Iar dorul nu are echivalent pentru că doare oriunde ne-am afla pe acest pământ.
O maximă pe care o reţin cu plăcere! -"nu există echivalent pentru starea de dor"
Poem modern, cult, nimic forţat, talent vădit, Doamna Angela Nacher Mamier!
am citit textul cam cînd a apărut prima dată. nu știu de ce dar mi-a generat așa o senzație de prea multă „contextualizare” personală. poate unele lucruri ar fi putut fi doar sugerate
pentru textul : mater misericordiae deastazi am luat banii si maine dis de dimineata ma duc la colindat librariile. ;)) multumesc, andu, și felicitari inca o data pentru concurs
pentru textul : some rule rules some rules deaha, mi-ai dat o idee...
pentru textul : de mâine mă scumpesc și eu deCostel, ce-i asta? :)
pentru textul : polizorul deam găsit comentariul Profetului la care făceam referire, ceea ce înseamnă că părerea mea rămâne valabilă pentru oricine citește ceea ce am scris anterior.
pentru textul : amalia dedacă aceeaşi poveste cam, totuşi cu rezultate diferite. de exemplu sarcina o duci în spate şi te poţi elibera de ea, ca şi creştinul lui john bunyan. cam aceeaşi poveste, aproape, la paiul şi bârna. mulţam de vizită, mă grăbesc, e zi de vot. 6 noiembrie.
pentru textul : dincolo de iluzie dePagini