Raluca, ce ai vrut să spui prin „Referitor la subsolul primei pagini, dar aici nu ma bag,”?
În ce privește penițele probabil că nu ar fi rău să văd aici o discuție.
Editorii pot pune texte la remarcate oricînd consideră de cuviință.

Dragostea poate reînvia precum pasărea Phoenix dacă undeva în noi există un greiere care se roagă. Poem simplu construit în care se împletește tristețea și optimismul. Simplu și frumos.

Dahaar, e o descifrare impecabilă, mulțumesc, îndeosebi în lumina-umbra sentimentelor vechi-noi și dansul lor neîncetat. Mă voi gândi la prelucrare, desigur, fiindcă deja sunt prea "în" poem și i-am mai adus ieri modificări. Îl las un timp să se aștearnă. Voi lăsa drept titlu (renunțând la cel în italiană) doar "Tango". Cred că este suficient. Și trimiterea la filmul de Carlos este foarte potrivită aici. ochiul cu care citești este binevăzător, aprecierea mea.

Stau pe balconul meu de la etajul doi și mă gândesc la un text citit recent din pagina aalizei. Îți mărturisesc autorule, fără pic de cenzură, că stilul scrierilor tale pe de-oparte jucăușe, pentru omul inițiat în substraturi rafinate, pe de altă parte extrem de mature împinse de o “ironie bolnăvicioasă” sau o „boală prosperă” cum spunea H. P. Bengescu în Concert de muzică de Bach, regăsită la nivel global din prea mult stres pentru ziua de mâine, fac din textele tale punte peste privirea cititorului în persoană, fix peste blocuri, exact peste privirea celor trei personaje din scriitura ta. Practic ni se conturează o nouă lume privită de data aceasta prin vodkă nu doar ca simbol al beției în adevăratul sens al cuvântului , ci ca pistă de lansare a eului creator , a meditației sub efectul afrodiziac dat de această băutură “ce zace” în mințile celor trei intelectuali: Florian, Pompiliu, Marcel. Un haz de necaz foarte bine mânuit de autor, o vărsare de năduf din toți rărunchii cu oprire accentuată pe o ghenă de gunoi și-un gard. Efecte ce vizează lipsa de fairplay chiar și-n rândurile pensionarilor .”Odată, unul a ajuns până la ghena de gunoi”. Asta da ambiție!Râd. În fine...nu pot să nu zâmbesc când citesc acest text aparent glumeț. O proză poem plină de mișcare, suculentă, cu forfotă continuă de idei bine conturate: „pensionarii bat aerul cu brațele în semn de salut” – Da. Este și acesta un salut „șchiop”, amețit de vremea anilor scurși peste neputința lor actuală. „apoi cad amețiți la umbră” – doar sunt o umbră de oase și ei! Ceea ce-mi place în mod deosebit este faptul că totuși avem trei personaje intelectuale care „bagă în seamă” un grup de pensionari. Chiar și la pariu dacă se merge, tot este de bine. Contează efectul și nu cauza. Râd cu voia autorului din nou. Dramaturgul Florian, Profesorul Pompiliu, Filozoful Marcel (intenționat le-am scris așa pentru a arăta și eu ce-am înțeles; măreția funcțiilor care nu sunt de ici-colo, da?, ca să nu-mi aud vorbe) sunt intelectuali adevărați, suprinși în ipostaze firești (la o vodkă) pe terasa unui bloc, la etajul zece, destul de important. A se vedea riscul de a cădea de la o asemenea înălțime având în vedere și starea lor eforică. Necazul mare este că terasa nu dă în stradă la „gagici”, ci la pensionari. Asta este. Ghinion! Ba mai mult, unul Iilarie care știa să vorbească “străinește” i-a distras atenția filozofului nostru Marcel prin expresia „americănească” fuck you adresată chiar lor. Și de aici începe Marcel să gândească, să-și facă meseria cum s-ar spune. Intervin pe rând dramaturgul și profesorul și cu bună știință merg și eu puțin invers pe text și mă opresc la expresia folosită de aalizei: “ a ține cu dinții de iarbă” aici în proză cu sensul de “a lua o gură de iarbă” verde, bună și proaspătă ca să nu uităm că ne tragem din neam de poeți. Iată autorul nu ne lasă pe căi greșite nici de data aceasta și ne propune un exercițiu de minte la care participă cine dorește ca ironia pusă pe umerii unui pensionar să dea aspect de „ pajiște verde”. Spre final autorul ne deschide o poartă către ezotericul creat de Arkadi și Boris Strugatki ca mai apoi să facă foarte bine legătura cu acel cântec dinspre ziuă: „a noastră-i fericirea/noi am ridicat orașul Telos” – Din pământ, din iarbă verde un oraș s-a ridicat, o nouă lume ruptă din cărțile lui Sir Clarke Arthur, un subiect al vieții virtuale extraterestre pusă pe seama figurilor pelerinilor ascunși de lumina soarelui, subiect văzut prin ochii lui Marcelino, prin silogismele lui Pompiliu neexprimate dar exprimate prin “vomitatul peste balustradă” și să nu-l uităm pe dramaturg, pe scenarist și pe aalizeei... Din zepelin se auzea Led zeppelin cu STAIR AWAY TO HEAVEN LYRICS cred... O proză încântătoare, o proză ALTFEL care merită înstelată! Mi-a luminat fața, aalizeei!mulțumesc.

mai are importanță, Paul? Se știu ei bine cine sînt. Nu mi-am propus aici să „point fingers”. Pe de altă parte însă mă bucur de ce se întîmplă în România atîta vreme ce demersurile nu devin puciste. La urma urmei nimeni nu a spus că o democrație nu este „messy”. Este ea „mizerabilă” și în America darămite în România. Probabil însă că unele carențe ale constituției României ar trebui corectate iar demiterea sau „recall”-ul unui președinte ar trebui făcute cu motiv clar stipulat în constituție și de către o „curte” precum senatul sau întregul parlament și nu prin vot popular. dar mă rog, astea sînt chestiuni pentru discuții în alte contexte.

hate war, love the warriors :p ..which is why I propose:
un colaj poetic audio (PG, of course), o selectie de poezii publicate pe Hermeneia, recitata de vocile Hermeneiei si care poate fi burned in format CD or downloaded in mp3 format si alaturat Virtualiei sau Hermeneiei ca noua rubrica inetractiva. Si pentru ca tehnic este ceva ce probabil necesita expertiza ce mie imi lipseste cu desavirsire ma adresez lui Virgil: so, what does it take or shall I dare ask - how much?:D

Virgil? Andu? Paul? Silvia? Corina? Hermeneia? What say you?

Corina says: I'm in!

E greu de asimilat cuplul insolit Rasputin-Mata Hari. Lucrezia Borgia mi s-ar fi părut mult mai potrivită. Altfel, poezia are mare potențial, multe metafore și imagini reușite. Nu înțeleg de ce nu a mai comentat nimeni. Uite, o poezie în poezie unde îmi permit o Matrioșcă răvășită rusește: Rasputin răscolea poala Matrioșcăi cu dinții pentru ea și-ar fi dat părul cu briantină cazaca ar fi preschimbat-o cu o redignotă cu ultimii bănuți de ceară i-ar fi adus din iarmaroc un batic înflorat lung cât rusia pravoslavnică și ghete ortopedice să aibă mersul drept a venit decembrie istoria a împăturit ziarul cu țari și călugări pe sub gheață se mai aude oftatul lui rasputin cerul se chinuie să nască zăpezile iar clopotele tremură și acum de frig Frumos finalul.

Mulțumesc mult, Alina

Frumos spus...am citit şi recitit şi mi-am adus aminte de un cântec vechi mai puţin ascultat pe care îl fredonam în tinereţe:
Mircea Vintilă - Om de zăpadă, pe versuri de Florian Pittiş.
http://www.youtube.com/watch?v=cyeM8coDrLQ
Este un poem cald cu imagini frumoase, într-adevăr deosebit. Pentru mine doar versurile dintre genunchi şi neoprit sunt mai puţin valoroase (nu cârcotesc), fiind prea abstracte faţă de marginile concrete ale poemului. Acele versuri, cărora nu le neg valoarea par a fi prea "căutate", prea seamănă cu o introducere în filozofie, sunt simple dar şi seci comparativ cu restul poemului care este într-adevăr compus din imagini şi sensuri îmbinate cu măiestrie. Aceste versuri de mijloc sunt ca o sârmă ireală între cele două maluri, acest lucru doream să îl exprim. Ca şi cum ar fi alt limbaj poetic.
Dar mai presus de orice doresc să subliniez cât de mult mi-a plăcut, dovadă că acest om există cu adevărat şi în alte suflete, nu doar pe hârtia ta.

Cred ca ar fi mai bine daca te-ai apuca sa scrii proza, ai scapa, cred de imaginile-cliseu si ti-ai ordona scrisul. Nu cred ca-ti lipseste magia, nici povestea, cred ca anumite lipsuri vin, si ti-am mai spus din graba de a scrie, in genere si dintr-un soi de comoditate care priveaza textul de o tehnica curata. Care e importanta, orice s-ar spune.

Textul de aici, e dispersat, ca si alte texte ale tale, nu curati florile uscate, le pastrezi si pe acelea cu speranta ca vei face cvea cu ele intr-o zi; ma gandesc ca intr-o zi voi citi si eu un poem al tau care sa te reprezinte.

Inca ai alte reminiscente cu care si pe care pedalezi, dar ele nu fac parte sub forma asta din lumea ta. Ultima strofa de aici, da, este din acel univers al tau, construit si ghidat ca atare. Discursul de pe acolo nu.

Ilarius, mă bucur că ți-a plăcut fotografia, și eu o consider reușită, iată că are și cubul nostru un sens :). Voi revedea strofa respectivă și voi ține cont de observațiile tale, pentru care îți mulțumesc.

chiar dacă această poezie îmi dă o stare aşa uşoară de tristeţe, citind-o te cuprinde o nostalgie, este un pretext pentru fiecare autor de pe acest site, să-şi pună întrebarea finală - să ne certăm pentru "toate poemele scrise în gând". Vlad Turbure, da mai terminaţi, domnule, cu ciclul acesta cu Simion că mă întristează de fiecare dată peste măsură şi nu este omenesc!
Până atunci vă ofer aur 24 de carate (a se face polisemia la "carate" în caz de apocalipsă -21 mai, nu ştim ora exactă) şi Moartea după Simion să fie cu poetul şi numai cu el, amin! că nu văd ce ar mai putea urma...

Îmi place în mod deosebit acest vers cuminte: "şi mai ales n-am ştiut să cinstesc moartea tatălui meu
punînd înainte iubirea faţă de femeia mea" - mai mult pentru luciditatea din primul vers - "şi mai ales n-am ştiut să cinstesc moartea tatălui meu" de unde deducem metaforizarea "popasului"- "iată de ce singurul popas la care am rîvnit
contemplare şi judecată deopotrivă"

un homme averti en vaut deux! un om avertizat face cât doi :) Va multumesc de trecere si gand, sigur atunci cand voi avea ragaz am sa revin fără lacrimi la femeia de ploaie ce ma incolteste in fiecare seara . cu drag si respect, erika

/Nu te-am întâlnit la ultima înmormântare Se pare că erai plecată cu un secol lumină Mai târziu decât primele cuvinte rostite tainic De șarpe Evei și de Eva lui Adam în surdină./ frumos *poate fi un poem in sine