Un pic mai pe larg, pentru că acum e ora propice.
Virgil, prolegomenul tău este: În primul rînd ce nu aș vrea să fie ceea ce încep aici: nu aș vrea să fie o discuție generală despre ce credem fiecare că este sau ar trebui să fie poezia în general.
Acum, aici, mai toți am neglijat dorința ta. Nu dintr-un impuls irațional ci dintr-o implicare necontrolabilă. Suntem poeți, la urma urmei. Iar poezia e în adn-ul nostru, cum s-ar zice. Mi-a plăcut la Adrian că a simțit nevoia de date istorice (se știe cât contează istoria și în cazul formării unui popor), mi-a plăcut intervenția Mașenkăi care a sesizat, printre altele, nevoia de progres în acest concept, mi-a plăcut că și Adriana s-a implicat, feminin și duios, exemplificator, tot la ea raportând poezia. Iar acum Mariana a făcut o sinteză frumoasă, la fel de personală.
Deci o primă concluzie este că nu poți privi impersonal poezia când ești poet.
Aș vrea, pentru că triada ta (poezia narcisică, a artei pentru artă, sau a artei cu tendință) interogativă este bine pusă pentru a stârni apetitul interogativ, să dezvolt ipostazele (doar cele trei) prin care și eu am devenit subiectiv, făcând referire la poezie.
Poezia ca slugă cu aere de stăpână este răspunsul la prima întrebare narcisică. Îmi place să repet ce spunea Cioran: cuvântul pe care nu l-ai spus ți-e slugă, cel pe care l-ai spus ți-e stăpân. Acum, în acest concept, poezia ca etapă a intervenției asupra poetului de aici pleacă. Mai întâi o scrii rușinos pentru tine, și îi ești stăpân, mai apoi o arăți altora și devii sluga ei. Prin urmare ajungi cu ea să îți fie slugă cu aere de stăpână. Sper că ai prins, Adriana:)
A doua ipostază, poezia sferă (și voi fi succint pentru că s-a înțeles), pune în valoare capacitatea de cuprindere tematică, stilistică a ei. Este ea pentru ea.
și ultima ipostază la care fac referire aici: poezia ca singura rugăciune involuntară... prin care definesc modul ei de a ajunge cu tendință, pentru că uneori aceasta îi este menirea.
... dar mai sunt și largi fiori de sfânt mister, mistreți cu colți de argint... mai sunt ipostaze ale acestui subiect frumos.
mare aveti dreptate in ce priveste antagonismul dintre textul asta si poemul Anei Blandiana, l-am constientizat si eu, dar abia la recitire. chiar ma intrebam daca e sesizabil...uite ca este. :)
penitele nu sunt, deocamdata, or sa apara si ele. sper. dar musulmanii spun ca intentia e mai presus de fapta, asa ca nu-mi ramane decat sa va multumesc.
are mai multe genitivale decat stie un copil de clasa a IV-a numara... multe pretiozitati... am citit in speranta de a observa un progres... dar plec dezamagit ... atat cat pot fi intr-o zi frumoasa, ca sa nu exagerez...
sper că nu mi s-a înțeles că aș fi spus că ostilitatea în opinie este echivalentă cu ipocrizia. îmi place să cred că o citire mai atentă a ceea ce am scris poate aduce mai multă clarificare. să nu ne repezim să tragem concluzii.
Uite poezia lăsând acasă metaforele inutile, aproape as pune "eliberată", deși nu sunt în general de părerea că nu mai e loc de metaforă câtuși de puțin în poezie (atunci unde?), m-a impresionat. Dar poezia aceasta îi spune cititorului despre ritmurile intrinseci ale cuvintelor, despre ideea care se așază singură și se așterne deghizată ca o poveste, despre gesturile simple care ascund singurul lirism al vieții noastre astăzi. Până la urmă, nimic nu este ceea ce pare a fi, poezia acum este un pretext, iar cine o citește așteptând dezlegări la nivel de suprafață, așa cum am putea fi tentați, pierde. Bine ai venit, Bogdan Geană, cu o altfel de poezie pe hermeneia, și poate îmi permiți o remarcă: pentru a citi tot ce ai postat a trebuit să intru în pagina de autor. Cred că ai înțeles ce vreau să spun... un calup deodată te (și ne, pe noi, care te citim) defavorizează. Ioana, te voi ruga să te întorci tu și să spui de ce poezia aceasta este deosebită și trebuie remarcată. Eu am remarcat-o la rându-mi, și chiar așa este... dar nu pot eu justifica aprecierile tale. Fiecare percepe în mod unic aceeași poezie, și ne va folosi și nouă, și autorului, să știm de ce recomandă un cititor o poezie și nu alta.
Surpriză – Djamal în alt registru – al poeziei „narative” – pe marginea lui 7 (șapte vaci slabe și idem grase/ șapte culori ale spectrului luminii/ șapte păcate/ etc.) – combinat cu „rădăcinile – cuie” (răstignire/ dezbrăcare de haina (pantalonii) de „piele” limitativă/ bună de dat la cȃini/ (ajuns «gol și alb cu ochii plini de pași și de sunete») la o percepție/ extrasenzorială – iar „albul” aici are alt rol/ mai subtil/ decȃt al „luminii albe”/ cel al „luminii incolore”/ din Sufi (cine face confuzie, e treaba lui; pentru cine nu, e un paradox revelator). Cam tȃrziu semnul care îl las. Dar am recitit poezia de mai multe ori. Și, de fiecare dată, „altfel”. Mulțumesc Djamal
daca ai fi putut pune si o imagine de scrib egiptean! sau ceva, o hieroglifa macar! imaginea asta e fada: "ploaie să curgă din setea unui apus" in schimb asta e speciala: "la picioarele Sfinxului strigătul pustiului ne devora lent"
Virgil,e aproape de banal textul ăsta. mă rog mie nu-mi trasmite nimic. nici măcar minimalismul ăsta, aproape desuet de acum, nu reuşeşte să-mi spună decât că te-ai întîlnit cu un Hristos şi că după ce ai vrut să treci neobservat ca de obicei, ( de ce doreai să fii neobservat ? sau e doar aşa de umplutură ?), ai avut un dialog totuşi, un dialog simplu, simpatic, ca şi cu un oarecare ( de fapt am precizat mai sus că tu te-ai întâlnit cu un hristos) care, condescendent, îţi acceptă punctul de vedere, tu-supus trecerii timpului, el-neatins, în afara lui, deci în altă sferă, şi te invită la o cafea unde tu pierzi 5-10 min. din viaţă, el-nimic, dar nu aveţi ce să vă reproşaţi, ceea ce e minunat.
Virgil, sunt sute de textuleţe din acestea.
''în gură simți un gust albastru de sînge ca un fel de posibilă sărbătoare răzbunare niciodată la fel'' - versurile acestea mi-au plăcut mie cel mai mult și ca o mică paranteza ai sărit de la a treia la a zecea, însă e perfect!
apreciez in acest poem stilul soresican al primei strofe. tema este tulburatoare. in ceea ce priveste textul, ar mai trebui renuntat la unele explicatii. te felicit pentru originalitatea ideii!
Nu lipseste muzicalitatea, e drept ca e destul de ok ritmic, dar e un text foarte slab prin tema, compozitie. Lungimea textului, repetitia exasperanta a moral/imoral/morala, banalitatea exprimarii, continutul facil, slab ideatic fac din aceasta "compozitie" un text teribil de plictisitor si sec. ialin
"unde oamenii merg..."
"mașinile merg printre..."
"deasupra tuturor trec norii..."
"prin fața mașinii trec doi copii"
"și gloanțele care trec..."
"deși ar putea trece... - se poate ca repetiţiile să fie intenţioante, însă nu au efect artistic/stilsitic, pentru că 1. reluările verbelor nu sunt susţinute antagonic/analogic/eliptic etc; 2. le lipseşte un oarecare algoritm/ritm. La celăllt pol, mă uit în ultima unitate, unde găsesc iarăşi repetiţii, dar de această data, ele au efect, pentru că au unele elemente enunţate mai sus.
Mi-a plăcut partea italică, pe care o simt ca un monolog demult gândit.
Un text interesant. Imi plac ideile versurilor doi si cinci. Versul trei imi pare ca ramane in aer. Ideea lui e practic taiata. Cred ca ar veni bine un vers dupa care sa spuna ce ascund zambetele. Uite de exemplu eu vreau sa inteleg "zambetele tale ascund... dintii" (glumesc, evident !). Ialin
interesantă rebeliune, oricum un pic de 'altfel' cu ceva farmec... din păcate insuficient pe lângă stângăciile unui astfel de experiment literar. de exemplu strofa a doua este adolescentină în sensul deloc peiorativ cu toate acele condiționale duse până la absurdul ultimului vers de tip 'bilețel' aruncat în clasă la orele de după-amiaza, atunci când apusul ne făcea, adolescenți fiind să rostim celebrul 'te iubesc' cu mai multă ușurință.
per total însă mie mi-a plăcut poesisul.
și mai scrie pe aici meștere, eu nu știu dacă fac doi lei dar te citesc cu interes.
Andu
Andu, multam de corectura, de la o vreme is cu capu in nori. Nu e un text vechi, tot ceea ce am postat in ultima vreme sunt texte noi. Multumesc de semn.
viata ca un joc etern de sah: citeodata reginele se ridica de pe caldarim, de multe ori le cresc aripi, alteori sint la discretia melcilor... cuvintele se aduna citeodata in intrebari, pe urma se sfasie intre ele, in urma lor, ei doi ramin sfasiati in dreptul pieptului ca si cind si-ar fi cautat la nesfarsit unul altuia inima spre a o arata celuilalt intr-un etern replay al semnelor nescrise, atunci cand "ne lăsăm umbrele să se sărute în voie".
chiar daca poezia pare putin incarcata de anumite imagini (nu vorbesc neaparat de balast, ci de folosirea anumitor imagini in alte poezii), nu poate sa nu surprinda originalitatea, nota personala a autorului pe care nu si-o ascunde. suntem departe de manierism (parerea mea). titlul este placut, si deja anunta cititorul avizat ca va urma un tur de forta.
si pentru ca lui George Ceausu din Iasi ii sunt datoare si nu numai lui, trebuie sa precizez ca exista o povestire sf "Cand zeii pling" , publicata intr-o antologie sf "Nici un zeu in cosmos" inainte de 1989. cu mana pe inima pot spune ca George, bunul meu prieten, poate fi considerat un Gerard Klein al genului sf in Romania. poezia aceasta nu este insa o trimitere la proza lui ci numai cum vad eu metafora altfel tratata in alt context.
chestiile astea cu țigările și lăsatul de fumat proiectate în ludic mă lasă indiferent.
Nu cred că o poezie modernă ar mai trebui să pornească de la asemenea premise
'spun uite nu mai fumez, am stins ultima țigară.
și vântul bate foarte tare
de parcă ar vrea să mă sfășie,
eu iar mă tem c-o să mor.
e doar un vis ce ne desparte'
eu zic că ar trebui să fumezi în continuare sau nu asta e decizia ta dar să nu aduci subiectul în poem pentru că nu reușești să-i dai nicio valență artistică.
Cel puțin nu deocamdată.
Spor la scris și la lăsat de fumat.
Andu
P.S
Chiar mă întrebam când o să se găsească cineva să scrie poezie și despre lăsatul de fumat.
The world is not enough
Îmi pare rău să vin așa, la urmă, să dau cu bâta în baltă ar spune poate unii.
Un bun prieten de lectură îmi spunea, odată, că e ușor a scrie vorbe ce din coadă or să sune... vorbele astea nu sună nici măcar din coadă.
Să exemplific totuși, deși textul abundă
... niciodată iarna nu fu mai abstractă...
ce pot sa mai zic?
niciodata iarna nu fu e de ajuns, iarna fu sau nu fu, nu contează... ajunge!
Mi-as dori sa vad mai multe poeme valoroase promovate pe H.
Acest text este doar mediocru în opinia mea.
Matei, cheile nu erau chiar acestea, poate ar trebui să citești textul fără a te gândi la autor. Dacă aș scrie despre băile în ocean în noiembrie, ar fi plictisitor, nu? Dar povestirile se nasc din nimic, așa cum aceasta s-a născut dintr-o simplă plantă care a dispărut peste noapte. Restul a venit de la sine. Aaa... iar colb nu există, să știi. Smile. Te mai aștept, cu sensibilitatea pe care să nu crezi că nu am remarcat-o în comentariul tău.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Un pic mai pe larg, pentru că acum e ora propice.
Virgil, prolegomenul tău este: În primul rînd ce nu aș vrea să fie ceea ce încep aici: nu aș vrea să fie o discuție generală despre ce credem fiecare că este sau ar trebui să fie poezia în general.
Acum, aici, mai toți am neglijat dorința ta. Nu dintr-un impuls irațional ci dintr-o implicare necontrolabilă. Suntem poeți, la urma urmei. Iar poezia e în adn-ul nostru, cum s-ar zice. Mi-a plăcut la Adrian că a simțit nevoia de date istorice (se știe cât contează istoria și în cazul formării unui popor), mi-a plăcut intervenția Mașenkăi care a sesizat, printre altele, nevoia de progres în acest concept, mi-a plăcut că și Adriana s-a implicat, feminin și duios, exemplificator, tot la ea raportând poezia. Iar acum Mariana a făcut o sinteză frumoasă, la fel de personală.
Deci o primă concluzie este că nu poți privi impersonal poezia când ești poet.
Aș vrea, pentru că triada ta (poezia narcisică, a artei pentru artă, sau a artei cu tendință) interogativă este bine pusă pentru a stârni apetitul interogativ, să dezvolt ipostazele (doar cele trei) prin care și eu am devenit subiectiv, făcând referire la poezie.
Poezia ca slugă cu aere de stăpână este răspunsul la prima întrebare narcisică. Îmi place să repet ce spunea Cioran: cuvântul pe care nu l-ai spus ți-e slugă, cel pe care l-ai spus ți-e stăpân. Acum, în acest concept, poezia ca etapă a intervenției asupra poetului de aici pleacă. Mai întâi o scrii rușinos pentru tine, și îi ești stăpân, mai apoi o arăți altora și devii sluga ei. Prin urmare ajungi cu ea să îți fie slugă cu aere de stăpână. Sper că ai prins, Adriana:)
A doua ipostază, poezia sferă (și voi fi succint pentru că s-a înțeles), pune în valoare capacitatea de cuprindere tematică, stilistică a ei. Este ea pentru ea.
și ultima ipostază la care fac referire aici: poezia ca singura rugăciune involuntară... prin care definesc modul ei de a ajunge cu tendință, pentru că uneori aceasta îi este menirea.
... dar mai sunt și largi fiori de sfânt mister, mistreți cu colți de argint... mai sunt ipostaze ale acestui subiect frumos.
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? dema bucur ca v-a placut. chiar ma bucur.
mare aveti dreptate in ce priveste antagonismul dintre textul asta si poemul Anei Blandiana, l-am constientizat si eu, dar abia la recitire. chiar ma intrebam daca e sesizabil...uite ca este. :)
penitele nu sunt, deocamdata, or sa apara si ele. sper. dar musulmanii spun ca intentia e mai presus de fapta, asa ca nu-mi ramane decat sa va multumesc.
pentru textul : urâtă şi liberă. cursa de şoareci deare mai multe genitivale decat stie un copil de clasa a IV-a numara... multe pretiozitati... am citit in speranta de a observa un progres... dar plec dezamagit ... atat cat pot fi intr-o zi frumoasa, ca sa nu exagerez...
pentru textul : Intrat în cântec depina la "prieteni morti" (inclusiv) ii un poem cutremurator
pentru textul : l'approche du nuage demerci, Mariana.
pentru textul : Şi vasele de croazieră se pot scufunda desper că nu mi s-a înțeles că aș fi spus că ostilitatea în opinie este echivalentă cu ipocrizia. îmi place să cred că o citire mai atentă a ceea ce am scris poate aduce mai multă clarificare. să nu ne repezim să tragem concluzii.
pentru textul : sunt trei crime într-un cocalar decea mai buna chestie citata despre jobs in orice limba
pentru textul : a murit steve jobs deUite poezia lăsând acasă metaforele inutile, aproape as pune "eliberată", deși nu sunt în general de părerea că nu mai e loc de metaforă câtuși de puțin în poezie (atunci unde?), m-a impresionat. Dar poezia aceasta îi spune cititorului despre ritmurile intrinseci ale cuvintelor, despre ideea care se așază singură și se așterne deghizată ca o poveste, despre gesturile simple care ascund singurul lirism al vieții noastre astăzi. Până la urmă, nimic nu este ceea ce pare a fi, poezia acum este un pretext, iar cine o citește așteptând dezlegări la nivel de suprafață, așa cum am putea fi tentați, pierde. Bine ai venit, Bogdan Geană, cu o altfel de poezie pe hermeneia, și poate îmi permiți o remarcă: pentru a citi tot ce ai postat a trebuit să intru în pagina de autor. Cred că ai înțeles ce vreau să spun... un calup deodată te (și ne, pe noi, care te citim) defavorizează. Ioana, te voi ruga să te întorci tu și să spui de ce poezia aceasta este deosebită și trebuie remarcată. Eu am remarcat-o la rându-mi, și chiar așa este... dar nu pot eu justifica aprecierile tale. Fiecare percepe în mod unic aceeași poezie, și ne va folosi și nouă, și autorului, să știm de ce recomandă un cititor o poezie și nu alta.
pentru textul : Les bicyclettes de Newport debună sugestie, am pus un link.
pentru textul : din poezie scapă cine poate deSurpriză – Djamal în alt registru – al poeziei „narative” – pe marginea lui 7 (șapte vaci slabe și idem grase/ șapte culori ale spectrului luminii/ șapte păcate/ etc.) – combinat cu „rădăcinile – cuie” (răstignire/ dezbrăcare de haina (pantalonii) de „piele” limitativă/ bună de dat la cȃini/ (ajuns «gol și alb cu ochii plini de pași și de sunete») la o percepție/ extrasenzorială – iar „albul” aici are alt rol/ mai subtil/ decȃt al „luminii albe”/ cel al „luminii incolore”/ din Sufi (cine face confuzie, e treaba lui; pentru cine nu, e un paradox revelator). Cam tȃrziu semnul care îl las. Dar am recitit poezia de mai multe ori. Și, de fiecare dată, „altfel”. Mulțumesc Djamal
pentru textul : Cuie dedaca ai fi putut pune si o imagine de scrib egiptean! sau ceva, o hieroglifa macar! imaginea asta e fada: "ploaie să curgă din setea unui apus" in schimb asta e speciala: "la picioarele Sfinxului strigătul pustiului ne devora lent"
pentru textul : imagine cu scrib egiptean deVirgil,e aproape de banal textul ăsta. mă rog mie nu-mi trasmite nimic. nici măcar minimalismul ăsta, aproape desuet de acum, nu reuşeşte să-mi spună decât că te-ai întîlnit cu un Hristos şi că după ce ai vrut să treci neobservat ca de obicei, ( de ce doreai să fii neobservat ? sau e doar aşa de umplutură ?), ai avut un dialog totuşi, un dialog simplu, simpatic, ca şi cu un oarecare ( de fapt am precizat mai sus că tu te-ai întâlnit cu un hristos) care, condescendent, îţi acceptă punctul de vedere, tu-supus trecerii timpului, el-neatins, în afara lui, deci în altă sferă, şi te invită la o cafea unde tu pierzi 5-10 min. din viaţă, el-nimic, dar nu aveţi ce să vă reproşaţi, ceea ce e minunat.
pentru textul : l-am întîlnit pe hristos în mall într-o zi deVirgil, sunt sute de textuleţe din acestea.
''în gură simți un gust albastru de sînge ca un fel de posibilă sărbătoare răzbunare niciodată la fel'' - versurile acestea mi-au plăcut mie cel mai mult și ca o mică paranteza ai sărit de la a treia la a zecea, însă e perfect!
pentru textul : dalet sau a patra teorie a incompatibilității deapreciez in acest poem stilul soresican al primei strofe. tema este tulburatoare. in ceea ce priveste textul, ar mai trebui renuntat la unele explicatii. te felicit pentru originalitatea ideii!
pentru textul : Poem despre mama unei vieți deNu lipseste muzicalitatea, e drept ca e destul de ok ritmic, dar e un text foarte slab prin tema, compozitie. Lungimea textului, repetitia exasperanta a moral/imoral/morala, banalitatea exprimarii, continutul facil, slab ideatic fac din aceasta "compozitie" un text teribil de plictisitor si sec. ialin
pentru textul : Moral, imoral, amoral deObservaţii:
"unde oamenii merg..."
"mașinile merg printre..."
"deasupra tuturor trec norii..."
"prin fața mașinii trec doi copii"
"și gloanțele care trec..."
"deși ar putea trece... - se poate ca repetiţiile să fie intenţioante, însă nu au efect artistic/stilsitic, pentru că 1. reluările verbelor nu sunt susţinute antagonic/analogic/eliptic etc; 2. le lipseşte un oarecare algoritm/ritm. La celăllt pol, mă uit în ultima unitate, unde găsesc iarăşi repetiţii, dar de această data, ele au efect, pentru că au unele elemente enunţate mai sus.
Mi-a plăcut partea italică, pe care o simt ca un monolog demult gândit.
pentru textul : fără jucării deUn text interesant. Imi plac ideile versurilor doi si cinci. Versul trei imi pare ca ramane in aer. Ideea lui e practic taiata. Cred ca ar veni bine un vers dupa care sa spuna ce ascund zambetele. Uite de exemplu eu vreau sa inteleg "zambetele tale ascund... dintii" (glumesc, evident !). Ialin
pentru textul : esență deinteresantă rebeliune, oricum un pic de 'altfel' cu ceva farmec... din păcate insuficient pe lângă stângăciile unui astfel de experiment literar. de exemplu strofa a doua este adolescentină în sensul deloc peiorativ cu toate acele condiționale duse până la absurdul ultimului vers de tip 'bilețel' aruncat în clasă la orele de după-amiaza, atunci când apusul ne făcea, adolescenți fiind să rostim celebrul 'te iubesc' cu mai multă ușurință.
pentru textul : Altfel deper total însă mie mi-a plăcut poesisul.
și mai scrie pe aici meștere, eu nu știu dacă fac doi lei dar te citesc cu interes.
Andu
un decor de toamnă viu prin culoare, acţiune şi simţuri. mi-a plăcut mult sărbătoarea melcilor.
pentru textul : decor dem-a atras coperta.foarte reușită.cum altfel dacă este făcută de Vlad?!
pentru textul : A zecea antologie de cenaclu - Virtualia defelicitări și succes în realizarea antologiei, Alina.
Da, Acteon, credeam că ai corectat deja :). Recitind, nici expresia din jargon, din final, parcă nu sună tocmai bine.
pentru textul : Drumul mătăsii deAndu, multam de corectura, de la o vreme is cu capu in nori. Nu e un text vechi, tot ceea ce am postat in ultima vreme sunt texte noi. Multumesc de semn.
pentru textul : blue american deparodie...dupa care text?
pentru textul : NolamnotHamlet deviata ca un joc etern de sah: citeodata reginele se ridica de pe caldarim, de multe ori le cresc aripi, alteori sint la discretia melcilor... cuvintele se aduna citeodata in intrebari, pe urma se sfasie intre ele, in urma lor, ei doi ramin sfasiati in dreptul pieptului ca si cind si-ar fi cautat la nesfarsit unul altuia inima spre a o arata celuilalt intr-un etern replay al semnelor nescrise, atunci cand "ne lăsăm umbrele să se sărute în voie".
pentru textul : america dezvinovățirii dechiar daca poezia pare putin incarcata de anumite imagini (nu vorbesc neaparat de balast, ci de folosirea anumitor imagini in alte poezii), nu poate sa nu surprinda originalitatea, nota personala a autorului pe care nu si-o ascunde. suntem departe de manierism (parerea mea). titlul este placut, si deja anunta cititorul avizat ca va urma un tur de forta.
pentru textul : Intrat în cântec deîmi place mult imaginea din primul vers. Ar merita alt context,zic eu. la fel, deosebite sunt: nici morții nu-i rămâne cărare nici numelui tău
pentru textul : madlenă desi pentru ca lui George Ceausu din Iasi ii sunt datoare si nu numai lui, trebuie sa precizez ca exista o povestire sf "Cand zeii pling" , publicata intr-o antologie sf "Nici un zeu in cosmos" inainte de 1989. cu mana pe inima pot spune ca George, bunul meu prieten, poate fi considerat un Gerard Klein al genului sf in Romania. poezia aceasta nu este insa o trimitere la proza lui ci numai cum vad eu metafora altfel tratata in alt context.
pentru textul : și zeii plîng dechestiile astea cu țigările și lăsatul de fumat proiectate în ludic mă lasă indiferent.
Nu cred că o poezie modernă ar mai trebui să pornească de la asemenea premise
'spun uite nu mai fumez, am stins ultima țigară.
și vântul bate foarte tare
de parcă ar vrea să mă sfășie,
eu iar mă tem c-o să mor.
e doar un vis ce ne desparte'
eu zic că ar trebui să fumezi în continuare sau nu asta e decizia ta dar să nu aduci subiectul în poem pentru că nu reușești să-i dai nicio valență artistică.
pentru textul : ultima țigară deCel puțin nu deocamdată.
Spor la scris și la lăsat de fumat.
Andu
P.S
Chiar mă întrebam când o să se găsească cineva să scrie poezie și despre lăsatul de fumat.
The world is not enough
Îmi pare rău să vin așa, la urmă, să dau cu bâta în baltă ar spune poate unii.
pentru textul : iarna întârzie la un film deUn bun prieten de lectură îmi spunea, odată, că e ușor a scrie vorbe ce din coadă or să sune... vorbele astea nu sună nici măcar din coadă.
Să exemplific totuși, deși textul abundă
... niciodată iarna nu fu mai abstractă...
ce pot sa mai zic?
niciodata iarna nu fu e de ajuns, iarna fu sau nu fu, nu contează... ajunge!
Mi-as dori sa vad mai multe poeme valoroase promovate pe H.
Acest text este doar mediocru în opinia mea.
Matei, cheile nu erau chiar acestea, poate ar trebui să citești textul fără a te gândi la autor. Dacă aș scrie despre băile în ocean în noiembrie, ar fi plictisitor, nu? Dar povestirile se nasc din nimic, așa cum aceasta s-a născut dintr-o simplă plantă care a dispărut peste noapte. Restul a venit de la sine. Aaa... iar colb nu există, să știi. Smile. Te mai aștept, cu sensibilitatea pe care să nu crezi că nu am remarcat-o în comentariul tău.
pentru textul : Adăpost al șopârlelor dePagini