de multe ori, pare o obedienta usor maladiva, dorinta de "a place" publicului. draga mea Ela, astept intr-o zi sa fii tu. asta pentru ca nu mi-ai "demonstrat". nu mie. imi place sa vad o alta Ela. plina de ea insasi, cu personalitate. de multe ori ma intreb, care este adevarata Ela si nu am ajuns la o concluzie sa ma satisfaca. poate intr-o zi...

Alma, Aranca vă mulțumesc frumos

stii, uite ca mi s-a intimplat ceva interesant. cred ca sint obosit, e tirziu, si am intrat sa citesc si eram convins ca textul apartine altcuiva si l-am citit. si nu mi-a placut in mod deosebit. pe alocuri mi s-a parut putin bombastic sau chiar incepator (putin naiv in sensul artei grafice naive). si abia ulterior mi-am dat seama ca tu esti autorul. am inteles prin aceasta experienta surprinzatoare si neplanuita cit sint totusi de subiectiv. m-am intrebat, oare daca as fi stiut de la inceput ca tu esti autorul oare as mai fi fost atit de exigent? nu stiu. poate. dar nu cred. mi se pare putin livreasca mentionarea aceea cu benzinaria din texas. ca un fel de cliseu despre ce cred romanii despre west texas din filme. dar acelasi lucru il poti gasi si in alta parte in arizona sau new mexico sau poate chiar california. dar despre texas au romanii ideea asta ca poti merge zile intregi fara sa intilnesti pe nimeni. oricum, mie mi s-a parut un cliseu relativ uzat. nu stiu de ce dar mi s-a parut oarecum aiurea expresia aceea cu cristosii alungind bancherii. poate mai ales pluralul. mi se pare o rupere din curgerea textului. si apoi poate m-am plictisit sa tot citesc mentionarea lui dumnezeu sau a lui cristos ori de cite ori cineva vrea sa "zica ceva mai provocator" in text. mie aproape nu imi mai spune nimic. am mai spus-o cred si alta data, mentionarile religioase si cele sexual-erotice intr-un text trebuie facute cu multa atentie si masura (chiar mai mult ca alte expresii deosebite) pentru ca sa nu devina plictisitor banalizate. e un risc acolo. salturile astea din texas in brutarie, de acolo pe oltenitei si apoi in beirut oricit de exotice mi s-ar parea totusi artificializeaza mult textul dupa parerea mea. imi da senzatia ca cineva a inceput sa ma bombardeze cu inedit geografic din lipsa de forma artistica. putea de exemplu ramine "glont ratacit" fara mentionarea strazilor din beirut. la urma urmei un critic si mai aspru te va intreba si la ce iti foloseste detaliul beirutului daca in contextul general al textului nu aduce nimic semnificativ, nimic care sa il faca necesar. apoi urmeaza chestia cu avalansa si schiorii, saltul la celular si la invidie si efectiv imi creaza o senzatie de vertigo unde nu mai stiu de unde am inceput, de ce am ajuns acolo si care este de fapt mesajul sau macar "poezia" in text. parera mea este ca avem de a face cu o colectie de crochiuri dar care nu se leaga in mod neaparat. probabil cu ceva mai multa lucratura si liant ar fi iesit ceva. dar asa cum e acum nu imi da deloc senzatia de intreg.

superb. nici nu as lasa-o la note. e mai degraba un poem cu surprinzatoare textualitate. pacat ca se scrie atit de putin asa.

Sa marturisesc acum ca are Gorun acest dar de a ma trimite iar si iar la cartile alea pe care le tin incuiate prin sertare? Are... Iata aici foarte bine pusa problema singularitatii privita prin prisma celor cateva sinonime care au facut-o pe ea, singularitatea, in sens mai mult decat matematic (desi doar acesta este suficient pentru o viata de om) hai sa spun asa "celebra". Imi place fast-food-ul acesta ideatic pe care Gorun ni-l ofera in varianta desigur ecologica, pentru ca aici este un site "verde" si vreau sa sugerez si eu cu un banc spus pe sleau sa-mi fie iertat, doi miriapozi El si EA se giugiuleau si dupa vreo ora EL catre EA zice "hai nu fi rea, spune-mi intre care picioare o ai" Dau o penita pentru asezarea acestei lecturii si pentru acel grad de sofism de care nu putem scapa niciodata (Gorun are o mie de ani, nu?) atunci cand cautam elocinta pe care unii habar n-avand despre ce e vorba o numesc "elocventa" Andu

iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii.
uite cîţi i am eu pe tastatură. îţi dăruiesc monitorul meu:)

"deasupra mesei
fără vină
tustrei"

care tustrei? după sondajele mele sînteţi doi. au ai deschis uşa aceea la care bate El şi l-ai poftit la cină? restul n-am reusit să descifrez. mă chinui. prea minimalistă pentru mine.

Ioane, bine ai venit pe aici, mereu o placere sa te citesc! Deocamdata atat, e o simpla urare, dar vine din sufletul unuia care ti-a urmarit evolutia. Te astept cu multe texte de calitate si eu voi reveni cu comentarii sper cat mai potrivite. Andu

"pentru ecoul de viaţă şi de zâmbet
ce ne umplu anii cu nopţile" - un micuţ dezacord. Ecoul... ne umple...

Ideea e foarte generoasă și de mare actualitate în anumite cercuri. Ar putea fi superb speculată în proză și să ducă la un al doilea Walter Miller Jr. (v. ”Cantică pentru Leibowitz”).

De acord și eu că titlul poate ar trebui schimbat (mai ales că nici nu se susține din punct de vedere teologic. Religia este un fenomen istoric, iar istoria în sine, ca știință, nu este veșnică, ci are sfârșit la Parusie).

Oricum, merită aplaudată inițiativa, ideea și ingeniozitatea. N-am citit încă ceva asemănător pe la noi cel puțin.

o primă remarcă pe care am să o fac este că textul conține greșeli de gramatică și de tipărire iar dacă ele nu vor fi corectate foarte repede textul va fi nevoit să dispară. apoi am să spun că e e sîmbătă noaptea și ascult Leonard Cohen și the Russian Red și citesc aiureala asta de text și am așa o stare blîndă și mă întreb cîtă mediocritate poate cineva să îmbrățișeze ca să se bucure de un astfel de text. Aproape că mă gîndesc că e scris la mișto ca să fiu eu testat cît pot să rezist la manele. Domnule Buricea, v-o spun direct, ca să nu vă mai chinuiți să aflați: am o rezistență scăzută la manele. Eu înțeleg că iubiți, că simțiți ș.a.m.d. Dar cu ce sînt de vină alții să suporte efuziunile dumneavoastră lipsite de talent? Asta e enigma cu care mă frămînt eu acum ascultîndu-l pe L Cohen și Hallelujah lui.

da, am uitat

Sa stii ca si eu am teoretizat si am cautat sa inteleg pentru mine insumi unde se duce pofta de a scrie si care sunt premisele intime pentru care inspiratia iti da tarcoale... cred ca este vorba de doua mari principii si pe care tu, de asemenea, le-ai atins... unul este echilibrul... nu cred ca se poate scrie sau eu nu pot scrie decat daca ma aflu in acea stare tranzitorie ce marcheaza trecerea intre doua momente de echilibru, adica hai sa-i zicem pe nume:haosul... pentru ca poezia este tocmai dibuirea drumului laolalta cu toata nesiguranta directiei, cu tentatia intoarcerii la ultima clipa de confort psihic ingemanata cu disperarea de a ramane acelasi... a fi multumit, a trai bine cu tine insuti poate duce rareori la poezie si atunci eventual iti ies niste psalmi frumosi. Al doilea principiu este cel al pasiunii (poti sa-i zici fantasma, patima, in-dragostire, nebunia ca acel ceva care excede normalul etc) fara de care nu poti accesa tocmai acele trairi primare, autentice, tribale pe care fiecare dintre noi le avem dosite prin suflet. Un om echilibrat poate fi un excelent mestesugar de cuvinte insa nu cred ca poate scrie poezie care sa impresioneze, care sa se adreseze personal cititorului. Pana cand nu o sa iesim din casa, prietene, pentru a ne afunda inspre mijlocul padurii tare ma tem ca vom pune burta, o sa zambim cu pipa in coltul gurii atenti la detalii dar o sa facem exclusiv critica amintindu-ne de vremurile bune :))

inteleg, fortarea cromatismului poetic are efect asupra epidermei ingrosate pe care o detine retina cititorului modern...

Mi se pare o exprimare sa-i spun... nepotrivita "a dat cu capul de ele/ si a spart cateva". Nu vad relevanta faptului ca ingerul era "iesit la pensie" . Un inger oarecare nu ar fi putut "da cu capul de ele" ? Ideea mi se pare buna, dar este exprimata slab atat contextual cat si imagistic. Ialin