un tecst fara noima. fara nicio idee, doar un morman de cuvinte aruncate. s-ar vrea o emotie, o stare, dar nimic nu suna bine aici.autorul forteaza din pacate a rupt zagazul poeziei inca din primele doua versuri...
Virgil, sigur ești un individ rezonabil, eu stau mărturie vie pentru că m-ai reprimit pe site, iar dacă părerile mele formulate astfel despre autori ca Emilian Pal, pe care îi cunosc încă de când abia îngăimau două vorbe, sunt nepotrivite, primesc avertismentul tău și mă voi conforma. Însă imbecilitatea altora (scuză-mă) cu partea mea feminină margas cum s-o mai interpretez? Ca să nu mai menționez că, typo sau nu, domnișoara sau doamna margas, nu știu de unde și până unde spune ce spune dar îmi scrie nick-ul cu 'î' sau am eu vedenii? Bobadîl? Ce naiba e asta?
Și sincer, cu ce se ocupă editorii Hermeneia? Probabil au prea mult timp liber în lipsa activităților de promovare pe site, de publicare, de încurajare a tinerelor talente, de comentare a textelor valoroase în egală măsură cu cele lipsite de certă valoare chiar dacă poartă o semnătură cunoscută...
Ce fel de nulitate mai e și asta cu comentariul lui aaa de mai sus?
Aștept un răspuns clarificator sau de data asta mă retrag eu definitiv.
Tocmai ultima e cea care conteaza cel mai mult... e delir, ce Dumnezeu... Strofa 3 este singura pe care o voi modifica. Am o varianta, dar ma mai gandesc. Multumesc de treecer si comentariu ! ialin
paparuz e numele meu real,iar jignirile,pe care probabil le considerati spumoase, nu fac altceva decat sa va desconsidere,sa demonstreze caracterul "cult" sau "cool" al domniei voastre!
multumesc si pentru amenintari!
o zi buna!
acest poem are un caracter aparte, din cand in cand imi reformulez conceptia despre poezie... care nu e altceva decat o stare de suflet... realmente cred ca poezia nu e pentru cei prea sensibili al caror echilibru fragil poate fi aruncat in aer de lectura gandurilor altcuiva, ca poetul e un donator de sange ,, lectorul hranindu/se cu ceea ce iese din noi ... sunt bucati de viata rupte ..adunate apoi de/a valma ...simboluri... daca o sa/ ti spun ce am vrut de la poem s/ar putea sa nu coincida cu ceea ce vezi tu in el asa ca mai bine ia ce ti se pare bun... starea in care eu am scris vine in contact cu starea pe care o ai tu, cititorule cand ma lecturezi.. s/ar putea sa iti fac ziua mai frumoasa sau dimpotriva, sa ti/ o stric... finalul je suis malade nu e intamplator ... ascultam dalida.. cu je suis malade... din toate versiunile cantecului imi place penultima realizata de dalida precum si cea a larei fabian...
Eminemi, mulțumesc pentru apreciere. Mai ales fiindcă știu cît de bine scrii tu. Da, ar fi fost o onoare să fie citit de Pitiș. Aalizei, sînt nevoit să te trimit la răspunsul pe care l-am oferit lui Hialin. Sînt convins că textul de mai sus poate descumpăni pe unii cititori dar nu văd asta decît ca pe ceva motivat de gust. De aceea chiar și în observațiile tale nu observ o analiză mai profundă decît o descriere a ceea ce ai simțit tu citind textul. Și asta e bine. Dacă textul naște reacții atunci cred că este bine. Chiar și ultima ta remarcă mă face să cred că l-ai citit în registru ludic la fel ca și cum ai modula un concert preclasic în ritmurile unii vals. Se poate obține orice dintr-un text în funcție de cutia cu oglinzi în care vrei să îl privești. Iar efortul unui cititor de a face asta nu poate fi decît apreciat.
"peste" ca vers unitar nu merge, eventual unești primele 2 versuri, în "peste un sărut". de asemenea cele 2 succesiuni ne-dorit/ne-fericirea dau pe verticală repetiția "ne-ne". poți folosi "o condamnare" în loc de condamnându-mă, dacă dorești. îmi place ideea, îndeosebi finalul "un trecut fără măști în cortegiul meschin al certitudinilor". îmi dă de gândit percepția dragostei ca vid între naștere și moarte, între cele două chipuri ale facerii. :) văd aici mai mult un gând, o reflectare, amplă, profundă, nu poem. oricum, structura de coloană implică alegerea aparte și cu atenție a versurilor-cuvinte.
și eu îți zic bine ai venit și te încurajez să scrii pe viitor tot mai bine, nu mai folosi atât de multe metafore, sunt sigură că ai citit destule mai reușite decât cele de aici.
Unless ești vreun nume deja în poezie și mă pui la încercare (habar n-am) scrie mai simplu la început, altfel textele tale îmi vor părea la fel de entuziasmante ca o poluție nocturnă.
Margas
O singura obiectie... "ma gadila la" creeaza un efect sonor destul de nepotrivit. Poate ar trebui sa evitati cacofonia ! Un text in care predomina tema naturii, destul de comun, care nu impresioneaza in vreun fel. Ialin
Superb. Textul imi aduce aminte de serile mele petrecute pe muntele Cozia. Si eu am scris in acest registru atat de rar folosit de scriitorii momentului. Poate ar fi bine sa construiesti un volum pe aceasta linie. Sunt curios. Toata scriitorimea se da in vant dupa neologisme si tehnici abstracte de scriere. Faptul ca descopar uneori (rareori) si texte de acest fel ma entuziasmeaza. Voi urmari ce publici in continuare. Sa ai pace, Dancus
Oanei ii place mult poemul, se ridica la asteptarile sale si a argumentat de ce pentru a ma convinga ca ii place, eu considerand, ca si tine, ca textul are mari probleme la "denominarea substantivelor poetice" si la ce ai mai spus ca are. eu am tinut-o pe a mea, ca e asa si pe dincolo (adica prost) si ea mi-a replicat ca am reactiile astea pentru ca sunt nefericita si de aceea sunt atat de acra si cusurgioaica si trebuie sa ma potolesc ca o sa fac riduri. fireste ca nu are nici gusturile tale si nici sensibilitatea ta critica. e mai putin pretentioasa.
dar, cine e Baraca, totusi?
Hotarat lucru poetul are intotdeauna un set de obsesii pe care le pastreaza cu grija sau de care nu poate sa scape... ne reinventam doar pentru a ne re-cunoaste.
Seamănă-a Baudelaire – „Un hoit” „…. - Și totuși ai să semeni cu-această-ngrozitoare Putreziciune cu duhoare grea, Tu ochilor mei astru și firii mele soare, Tu îngerul și pasiunea mea! Așa vei fi, o! dulce a nurilor crăiasă, Cȃnd, după-mpărtășania de veci, Ai să te duci sub stratul de flori și iarbă grasă Să mucezești printre ciolane reci …….” De unde rezultă ca spiritele mari se întȃlnesc totdeauna. Dar, totuși, există și originalitate. Atunci cȃnd autorul devine necrofag. Ceea ce, să recunoaștem, lui B. nu i-a prea trecut prin cap. Mai evoluează lumea! Lăsȃnd gluma la o parte. Efortul autorului e lăudabil. „Produsul” se citește cu interes. Și chiar cu o oarecare plăcere perversă. Spor la treabă.
cel mai mare păcat e când cunoşti adevărul şi trăieşti minciuna, Virgile. lasă-mă cu cineva-ul ăsta de care mi-ai spus de 5 ori deja în comentariile tale. lasă-mă cu abureli şi circ şi mahalale pe care le repeţi de ani şi ani de zile de când te citesc aici sau aiurea şi cu care îţi înfloreşti comentariile ori de câte ori vrei să jigneşti pe cineva. dă-ţi seama ca ai luat-o razna în ce priveşte Cuvântul şi trezeşte-te.
n-or fi poeziile mele aurul literaturii dar nu sînt nici la nivelul bătăii tale de joc. ori a ajuns yin-ul si yang-ul mai de valoare ca Dumnezeu?
ia această strofă:
"am întrebat soţia, mama,
ce-nseamnă dragostea curată
vrând parcă să-i deznod năframa
şi s-o sărut ca niciodată…"
ce e atât de plictisitor, sau abordat cu usurinţă în strofa aceasta? ce e atât de lipsit de sobrietate, încât să mă muşti ca un tasmanian devil? nu te înţeleg şi nu vreau să pricep. porunca a treia iarăşi o foloseşti ca pe o nuia care deja s-a tocit de atâta aplicare. când tu eşti cel care mereu, mereu o siluieşti ca pe-o târfă în scrierile tale. încearcă să nu mai foloseşti Numele lui Dumnezeu dacă n-ai de gând să-l scri şi să-l reprezinţi cu respect. şi nu te mai obosi sa-mi răspunzi, sînt eu destul de încărcat cu ale mele.
Simpatic colaj foto... m-a facut sa umblu la albumul meu cu poze alb-negru, dar ale mele sunt mult mai vechi... Cu atat mai mult cu cat se intampla sa-l cunosc pe Emilian "in carne si oase" si pot spune ca "tare te-ai mai schimbat omule!" :-) Mi s-a parut ca am citit mesajul unui om singur catre restul singuratatii lumii si asta mi-a placut, un fel de "message in a bottle". Cine mai deschide sticlele astea Emile nowadays? Nu am inteles de ce "experiment", dar poate ca nu sunt eu inca bine familiarizat cu incadrarile pe Hermeneia, scuze. Un text care merita remarcat, asa cum bine zice Marina, indeosebi pentru textul din partea finala. Andu
"când oamenii pleacă, plutind/
ca nişte bancnote culese de vânt"
Un text scris cu sensibilitate, pentru versurile de mai sus în ansamblul poemului, las un semn.
Sapphire, Prezent! ;-) Pe buna dreptate am considerat ca o continuare va fi un act de curaj... a aparut moartea paradox al iubirii, sau lipsa iubirii paradox al mortii... nu te poti abtine sa nu te joci cu sensurile, si imi place asta. Inversiunea din "pentru terminarea bruscă a cuvintelor prăpastiei dintre gurile noastre umplute cu cenușa-ne" imi creeaza o usoara stare de disconfort... desi e interesanta ca idee. Daca spun ca e clar ca ai lasat deschis drumul si trebuie sa mergi mai departe, ce zici?
alexandra ciripeste până își pierde glasul
soarele răsare din esofagul ei
încălzește ușor urechile
ating vocea fină ca pe un fir mov
umed
joia din cuibul meu de burlac
toți îngerii se retrag într-o capelă proaspătă
unde miroase a var sau a vopsea sfântă
ea vine la mine simte ca o pasare
ce zboara mai jos decat ei
//aici ni stiu ce sa modelez in joaca//atunci ne întoarcem în timp
cu trupurile puse drept liturghie
de ne plimbăm mult pantofii noștri lustruiți
pocnesc pe trotuar
in mine un duh de câine mort
ceva mă înțeapă scurt în piept
altceva mă plouă pe față cu acid
voi face bătături mai repede decât ea cred
încă nu e primăvară
câteva ramuri vibrează ascuțit
după care se înnegresc spre mine întrebător
dau din umeri
faptul că mă citești este deja o mulțumire frumoasă. să ne lecturăm, corectăm, și aflăm ce suntem din ce scriem! cu drag îți mulțumesc frumos, Mihaela! o zi plăcută și gânduri bune!
adian demea - ortografia! ai grijă cu gramatica sau cu ortografia. cu una din ele ai probleme. se scrie „scrii” și nu „scri” cînd este vorba de un subiect la persoana a doua plural pentru verbul a scrie. ai mai repetat greșeala aceasta și aici: http://www.hermeneia.com/content/ne_vom_neglija_ca_doua_unghii
am crezut că e o eroare de tipărrire dar observ că recidivezi. înainte de poezie (aia dură și mișto) locuiește o doamnă plictisitoare care se numește gramatică. să nu o ignorăm.
cred ca il mai am si cred ca era in 2004. oricum, un car de ani. au fost intr-adevar vremuri fantastice - deceniul fantastic al vietii mele. pe langa nostalgie, e si bucuria lucrului facut bine. scris bine. niciodata nu vom mai scrie ca atunci.
Citind cu atenție comentariul anterior, concis și definitiv, ca lovitura de scrimă, nu m-am putut abține să nu răspund provocării, dată fiind și miza acestei polemici, care ne implică profund: dacă literatura se face în afara regulilor sau prin intermediul lor. Că o disputationes este ridicată sau nu din labirintul mahalalei, nu importă; mai mult, este o eroare logică discreditarea unei teze prin descalificarea persoanei ce o susține, un sofism de relevanță și anume argumentum ad hominem. Logic, aici, discutăm idei, nu oameni. Ceea ce orice regulament de bun simț admite de asemenea. Încercând o sinteză a precedentei intervenții, evidențiez următoarele etape: 1. un preambul, care amintește de funcția regulamentului valabil pe hermeneia, de necesitarea respectării acestuia, întru apărarea de bramburelile pornografice 2. un prim argument, conform căruia în artă este nevoie de reguli, impuse sau autoimpuse, pe baza analogiei creație a universului versus creație literară 3. argumentul doi, după care “arta se naște în constrângere”, concluzia fiind “cu cit exista mai multa "libertate" si resurse cu atit exista mai putina arta”, fiind adusă în discuție relația literatură-cinematografie Plus, în final, o afirmație asupra căreia voi reveni. Contraargumentarea mea este următoarea: 1. cenzurarea discursului pornografic, psihanalizabil ca orice act uman, printr-un regulament de ordine interioară, care oferă, în același timp, sugestii sau o direcție în contradirecția actuală, recent apusă, permite crearea și păstrarea unui spațiu virtual decent, propice postării și comentariilor pe text. Totodată, ar funcționa, interiozitată la un moment dat, ca o autocenzură, asemeni unui filtru care va purifica orice tentație spre pornografie, spre exhibări puerile. Acestea ar fi, în principal, argumentele implicite ale regulamentului hermeneia. Contraargumentul meu este următorul, retoric spus: cenzura respectivă ajută cu adevărat sau inhibă și mai mult pe cel doritor de creație cu orice preț și orice mijloace? Adică, puritanismul literar la care s-ar gândi mulți, acuzator, mai dă seamă de esența actului creator, de dionisiacul implicat în orice act de afirmare a vieții? Această nevoie de exprimare a ființei proprii, cenzurată, nu refuză oare statutul adecvat sexualității umane, câștigat în ultimele secole? Adică, până la urmă, arta se face din orice, n est ce pas? Ca exemplu, amintesc valențele fracturismului sau erotismul lui Emil Brumaru. 2. Înainte de a contraargumenta primul argument amintit mai sus, cu permisiunea dvoastră, fac o scurtă referință filosofică, care va ajuta, sper, înțelegerii adecvate a problemei puse și anume dacă arta se naște sau nu în/din constrângere. Înainte de toate trebuie precizat faptul că teza “haos-ordine-diversitate”, s-o numim teza filosofică clasică, de reminiscență eminesciană, nu este în acord cu teoriile din fizica actuală, cu modelele de expansiune a universului și cu posibila sa revenire la punctul de singularitate, adică la punctul de dinaintea Big-Bang-ului. Deja în secolul XIX filosofii constatau, dezvrăjind lumea, faptul că oazele de ordine sunt un accident, viața datorându-se hazardului. Plus diferența dintre legea naturală și legea umană. Adică, chiar dacă teza haos-ordine-diversitate ar fi valabilă macroscopic ea nu se legitimă la nivel uman, prin faptul că legea naturală, inviolabilă, diferă de legea umană mereu supusă ajustării; teologic spus, Dumnezu are întotdeauna dreptate. Această divagație filosofică, necesară cred, arată așadar faptul că nu se poate justifica, continuitatea univers-artă; arta ca mimesis. Suntem ființe libere, liberul arbitru ne face responsabili și ne condamnă la libertatea de a alege răul, lipsa, nemăsura, spargerea regulilor impuse sau autoimpuse, aceasta fiind însăși condiția, „regula” de conduită a oricărui creator sau novice. Este ceea ce dezvăluie fenomenul creator: posibilitatea ratării și asumării continue a acestei ratări. Ce fel de artist ar fi acela care s-ar încrede în aceleași reguli, în aceleași idei de 3000 de ani, căruia i-ar fi frică să experimenteze, să se renască liber, când criticii și nu numai îl pun în lanțurile comercialului și modei trecătoare? 2. Argumentul doi, desprins din primul, ne spune că arta cere sacrificii. Că există o limitare a mijloacelor de exprimare, adică, vrând-nevrând, ne supunem unor reguli a priori prin însăși materia pixului pe care-l folosim. Într-adevăr, și tocmai de aceea, e necesară depășirea continuă a limitei. Nu mina contează, ci urma pe care o lasă în urmă. Dacă există reguli și limite, nu înseamnă că trebuie să ne mulțumim cu ele. Dacă, în trecut și nu numai, oamenii au creat în condiții mizere, din lipsuri materiale, dacă Pagannini a fost torturat de tatăl său nu rezultă de aici că violența și maltratarea este necesară. Ar fi absurd să ne mortificăm partea trupească pentru a scrie mai bine. Din contră, să benchetuim ca Socrate și să preamărim dragostea de oameni și de zei! Să fim trimbulinzi, dar într-o societate deschisă, nu suspicioasă în puterea omului de a crește, nu lovit, ci ținut de mână! Învățăm din propriile noastre greșeli mai bine decât din ale celorlalți așa cum conștientizarea propriei finitudini implică e infinit mai eficientă decât moartea care nu ne atinge a o mie de poeți. La fel, că există mai multă artă în literatură decât în filme, nu se susține. De va fi necesar, voi reveni asupra acestui aspect. În final, cu speranța că nu v-am plictisit prea mult, fac referire la ultimul paragraf din comentariul anterior care, după cât se pare, contrazice per total intervenția profetică a dlui director. Și, pentru că el exprimă însăși teza pe care o apăr, conchid și eu astfel: “de aceea de fapt arta si literatura adevarata s-au nascut din dinamica nevoii de a sparge regulile si nu din fericirea de a nu le avea.” Ps: atrag atenția că argumentele mele din primul comentariu rămân valabile, nefiind combătute. multumesc :D
parodiind inca din titlu starea ce textul o induce cititorului, imi pare ca mesajul liric deschide perspectiva unei lumi din care timpul, ca dimensiune, devine paradoxal. o scriere simpla, aproape banala, dar plina de finetea introspectarii fiintiale.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
un tecst fara noima. fara nicio idee, doar un morman de cuvinte aruncate. s-ar vrea o emotie, o stare, dar nimic nu suna bine aici.autorul forteaza din pacate a rupt zagazul poeziei inca din primele doua versuri...
pentru textul : obsesii deVirgil, sigur ești un individ rezonabil, eu stau mărturie vie pentru că m-ai reprimit pe site, iar dacă părerile mele formulate astfel despre autori ca Emilian Pal, pe care îi cunosc încă de când abia îngăimau două vorbe, sunt nepotrivite, primesc avertismentul tău și mă voi conforma. Însă imbecilitatea altora (scuză-mă) cu partea mea feminină margas cum s-o mai interpretez? Ca să nu mai menționez că, typo sau nu, domnișoara sau doamna margas, nu știu de unde și până unde spune ce spune dar îmi scrie nick-ul cu 'î' sau am eu vedenii? Bobadîl? Ce naiba e asta?
pentru textul : cîntec de lebădă neagră cu scorțișoară și gutui deȘi sincer, cu ce se ocupă editorii Hermeneia? Probabil au prea mult timp liber în lipsa activităților de promovare pe site, de publicare, de încurajare a tinerelor talente, de comentare a textelor valoroase în egală măsură cu cele lipsite de certă valoare chiar dacă poartă o semnătură cunoscută...
Ce fel de nulitate mai e și asta cu comentariul lui aaa de mai sus?
Aștept un răspuns clarificator sau de data asta mă retrag eu definitiv.
Tocmai ultima e cea care conteaza cel mai mult... e delir, ce Dumnezeu... Strofa 3 este singura pe care o voi modifica. Am o varianta, dar ma mai gandesc. Multumesc de treecer si comentariu ! ialin
pentru textul : Ison depaparuz e numele meu real,iar jignirile,pe care probabil le considerati spumoase, nu fac altceva decat sa va desconsidere,sa demonstreze caracterul "cult" sau "cool" al domniei voastre!
pentru textul : monociclu demultumesc si pentru amenintari!
o zi buna!
O poezie energică, scrisă în vers alb.
pentru textul : sinus de inimă deCristina că un text poate fi scris într-o mie de feluri. există o sită personală prin care cernem ideile. rămân la ce-i scris, deocamdată.
Foastăna e o scandură, o bucată de lemn cioplită precar, o grindă, un stâlp. Regards, cum spun americanii.
pentru textul : doomsday poem deacest poem are un caracter aparte, din cand in cand imi reformulez conceptia despre poezie... care nu e altceva decat o stare de suflet... realmente cred ca poezia nu e pentru cei prea sensibili al caror echilibru fragil poate fi aruncat in aer de lectura gandurilor altcuiva, ca poetul e un donator de sange ,, lectorul hranindu/se cu ceea ce iese din noi ... sunt bucati de viata rupte ..adunate apoi de/a valma ...simboluri... daca o sa/ ti spun ce am vrut de la poem s/ar putea sa nu coincida cu ceea ce vezi tu in el asa ca mai bine ia ce ti se pare bun... starea in care eu am scris vine in contact cu starea pe care o ai tu, cititorule cand ma lecturezi.. s/ar putea sa iti fac ziua mai frumoasa sau dimpotriva, sa ti/ o stric... finalul je suis malade nu e intamplator ... ascultam dalida.. cu je suis malade... din toate versiunile cantecului imi place penultima realizata de dalida precum si cea a larei fabian...
pentru textul : să iau iubirea drept morfină? deEminemi, mulțumesc pentru apreciere. Mai ales fiindcă știu cît de bine scrii tu. Da, ar fi fost o onoare să fie citit de Pitiș. Aalizei, sînt nevoit să te trimit la răspunsul pe care l-am oferit lui Hialin. Sînt convins că textul de mai sus poate descumpăni pe unii cititori dar nu văd asta decît ca pe ceva motivat de gust. De aceea chiar și în observațiile tale nu observ o analiză mai profundă decît o descriere a ceea ce ai simțit tu citind textul. Și asta e bine. Dacă textul naște reacții atunci cred că este bine. Chiar și ultima ta remarcă mă face să cred că l-ai citit în registru ludic la fel ca și cum ai modula un concert preclasic în ritmurile unii vals. Se poate obține orice dintr-un text în funcție de cutia cu oglinzi în care vrei să îl privești. Iar efortul unui cititor de a face asta nu poate fi decît apreciat.
pentru textul : povestea uitată a regilor stepei de"peste" ca vers unitar nu merge, eventual unești primele 2 versuri, în "peste un sărut". de asemenea cele 2 succesiuni ne-dorit/ne-fericirea dau pe verticală repetiția "ne-ne". poți folosi "o condamnare" în loc de condamnându-mă, dacă dorești. îmi place ideea, îndeosebi finalul "un trecut fără măști în cortegiul meschin al certitudinilor". îmi dă de gândit percepția dragostei ca vid între naștere și moarte, între cele două chipuri ale facerii. :) văd aici mai mult un gând, o reflectare, amplă, profundă, nu poem. oricum, structura de coloană implică alegerea aparte și cu atenție a versurilor-cuvinte.
pentru textul : via sepia deși eu îți zic bine ai venit și te încurajez să scrii pe viitor tot mai bine, nu mai folosi atât de multe metafore, sunt sigură că ai citit destule mai reușite decât cele de aici.
pentru textul : tu nu ai de unde să ştii deUnless ești vreun nume deja în poezie și mă pui la încercare (habar n-am) scrie mai simplu la început, altfel textele tale îmi vor părea la fel de entuziasmante ca o poluție nocturnă.
Margas
O singura obiectie... "ma gadila la" creeaza un efect sonor destul de nepotrivit. Poate ar trebui sa evitati cacofonia ! Un text in care predomina tema naturii, destul de comun, care nu impresioneaza in vreun fel. Ialin
pentru textul : copilul verde deSuperb. Textul imi aduce aminte de serile mele petrecute pe muntele Cozia. Si eu am scris in acest registru atat de rar folosit de scriitorii momentului. Poate ar fi bine sa construiesti un volum pe aceasta linie. Sunt curios. Toata scriitorimea se da in vant dupa neologisme si tehnici abstracte de scriere. Faptul ca descopar uneori (rareori) si texte de acest fel ma entuziasmeaza. Voi urmari ce publici in continuare. Sa ai pace, Dancus
pentru textul : cioburi deOanei ii place mult poemul, se ridica la asteptarile sale si a argumentat de ce pentru a ma convinga ca ii place, eu considerand, ca si tine, ca textul are mari probleme la "denominarea substantivelor poetice" si la ce ai mai spus ca are. eu am tinut-o pe a mea, ca e asa si pe dincolo (adica prost) si ea mi-a replicat ca am reactiile astea pentru ca sunt nefericita si de aceea sunt atat de acra si cusurgioaica si trebuie sa ma potolesc ca o sa fac riduri. fireste ca nu are nici gusturile tale si nici sensibilitatea ta critica. e mai putin pretentioasa.
pentru textul : prin absurd, caii oanei pellea dedar, cine e Baraca, totusi?
Hotarat lucru poetul are intotdeauna un set de obsesii pe care le pastreaza cu grija sau de care nu poate sa scape... ne reinventam doar pentru a ne re-cunoaste.
pentru textul : femeile de pe la noi desimpatică dar cam simpluță. aduce mai mult a banc. probabil că se putea construi mai mult.
pentru textul : Porţia de filozofie deSeamănă-a Baudelaire – „Un hoit” „…. - Și totuși ai să semeni cu-această-ngrozitoare Putreziciune cu duhoare grea, Tu ochilor mei astru și firii mele soare, Tu îngerul și pasiunea mea! Așa vei fi, o! dulce a nurilor crăiasă, Cȃnd, după-mpărtășania de veci, Ai să te duci sub stratul de flori și iarbă grasă Să mucezești printre ciolane reci …….” De unde rezultă ca spiritele mari se întȃlnesc totdeauna. Dar, totuși, există și originalitate. Atunci cȃnd autorul devine necrofag. Ceea ce, să recunoaștem, lui B. nu i-a prea trecut prin cap. Mai evoluează lumea! Lăsȃnd gluma la o parte. Efortul autorului e lăudabil. „Produsul” se citește cu interes. Și chiar cu o oarecare plăcere perversă. Spor la treabă.
pentru textul : Mai dă-mi să mușc o dată din sânul tău de viermi decel mai mare păcat e când cunoşti adevărul şi trăieşti minciuna, Virgile. lasă-mă cu cineva-ul ăsta de care mi-ai spus de 5 ori deja în comentariile tale. lasă-mă cu abureli şi circ şi mahalale pe care le repeţi de ani şi ani de zile de când te citesc aici sau aiurea şi cu care îţi înfloreşti comentariile ori de câte ori vrei să jigneşti pe cineva. dă-ţi seama ca ai luat-o razna în ce priveşte Cuvântul şi trezeşte-te.
n-or fi poeziile mele aurul literaturii dar nu sînt nici la nivelul bătăii tale de joc. ori a ajuns yin-ul si yang-ul mai de valoare ca Dumnezeu?
ia această strofă:
"am întrebat soţia, mama,
ce-nseamnă dragostea curată
vrând parcă să-i deznod năframa
şi s-o sărut ca niciodată…"
ce e atât de plictisitor, sau abordat cu usurinţă în strofa aceasta? ce e atât de lipsit de sobrietate, încât să mă muşti ca un tasmanian devil? nu te înţeleg şi nu vreau să pricep. porunca a treia iarăşi o foloseşti ca pe o nuia care deja s-a tocit de atâta aplicare. când tu eşti cel care mereu, mereu o siluieşti ca pe-o târfă în scrierile tale. încearcă să nu mai foloseşti Numele lui Dumnezeu dacă n-ai de gând să-l scri şi să-l reprezinţi cu respect. şi nu te mai obosi sa-mi răspunzi, sînt eu destul de încărcat cu ale mele.
pentru textul : despre iubire deSimpatic colaj foto... m-a facut sa umblu la albumul meu cu poze alb-negru, dar ale mele sunt mult mai vechi... Cu atat mai mult cu cat se intampla sa-l cunosc pe Emilian "in carne si oase" si pot spune ca "tare te-ai mai schimbat omule!" :-) Mi s-a parut ca am citit mesajul unui om singur catre restul singuratatii lumii si asta mi-a placut, un fel de "message in a bottle". Cine mai deschide sticlele astea Emile nowadays? Nu am inteles de ce "experiment", dar poate ca nu sunt eu inca bine familiarizat cu incadrarile pe Hermeneia, scuze. Un text care merita remarcat, asa cum bine zice Marina, indeosebi pentru textul din partea finala. Andu
pentru textul : scurt metraj deai dreptate,cred că mi-am dat cu pudră şi-n ochi,iţi mulţumesc de atenţionare.
pentru textul : make-up atras în spirala ADN-ului deși unde este inovația literară?
pentru textul : Cosmologia: ultima fenomenologie a procesului creaţiei literare de"când oamenii pleacă, plutind/
pentru textul : portret pe un geam îngheţat deca nişte bancnote culese de vânt"
Un text scris cu sensibilitate, pentru versurile de mai sus în ansamblul poemului, las un semn.
Sapphire, Prezent! ;-) Pe buna dreptate am considerat ca o continuare va fi un act de curaj... a aparut moartea paradox al iubirii, sau lipsa iubirii paradox al mortii... nu te poti abtine sa nu te joci cu sensurile, si imi place asta. Inversiunea din "pentru terminarea bruscă a cuvintelor prăpastiei dintre gurile noastre umplute cu cenușa-ne" imi creeaza o usoara stare de disconfort... desi e interesanta ca idee. Daca spun ca e clar ca ai lasat deschis drumul si trebuie sa mergi mai departe, ce zici?
pentru textul : antiplatonice II dedaca imi dai voie...
alexandra ciripeste până își pierde glasul
soarele răsare din esofagul ei
încălzește ușor urechile
ating vocea fină ca pe un fir mov
umed
joia din cuibul meu de burlac
toți îngerii se retrag într-o capelă proaspătă
unde miroase a var sau a vopsea sfântă
ea vine la mine simte ca o pasare
ce zboara mai jos decat ei
//aici ni stiu ce sa modelez in joaca//atunci ne întoarcem în timp
cu trupurile puse drept liturghie
de ne plimbăm mult pantofii noștri lustruiți
pocnesc pe trotuar
in mine un duh de câine mort
ceva mă înțeapă scurt în piept
altceva mă plouă pe față cu acid
voi face bătături mai repede decât ea cred
încă nu e primăvară
pentru textul : ultimele zile decâteva ramuri vibrează ascuțit
după care se înnegresc spre mine întrebător
dau din umeri
faptul că mă citești este deja o mulțumire frumoasă. să ne lecturăm, corectăm, și aflăm ce suntem din ce scriem! cu drag îți mulțumesc frumos, Mihaela! o zi plăcută și gânduri bune!
pentru textul : autumn music 2 deadian demea - ortografia! ai grijă cu gramatica sau cu ortografia. cu una din ele ai probleme. se scrie „scrii” și nu „scri” cînd este vorba de un subiect la persoana a doua plural pentru verbul a scrie. ai mai repetat greșeala aceasta și aici: http://www.hermeneia.com/content/ne_vom_neglija_ca_doua_unghii
pentru textul : strada cu nume de bere deam crezut că e o eroare de tipărrire dar observ că recidivezi. înainte de poezie (aia dură și mișto) locuiește o doamnă plictisitoare care se numește gramatică. să nu o ignorăm.
Te rog să foloseşti diacritice peste tot şi să nu ortografiezi titlul doar cu majuscule! Mulţumesc!
pentru textul : Speranţă decred ca il mai am si cred ca era in 2004. oricum, un car de ani. au fost intr-adevar vremuri fantastice - deceniul fantastic al vietii mele. pe langa nostalgie, e si bucuria lucrului facut bine. scris bine. niciodata nu vom mai scrie ca atunci.
multumesc si eu, Ioana!
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur deîmi plac "pilulele"...
pentru textul : drum cât se poate de colorat deîţi mulţumesc pentru felul în care ai citit şi pentru apropierea de text.
Citind cu atenție comentariul anterior, concis și definitiv, ca lovitura de scrimă, nu m-am putut abține să nu răspund provocării, dată fiind și miza acestei polemici, care ne implică profund: dacă literatura se face în afara regulilor sau prin intermediul lor. Că o disputationes este ridicată sau nu din labirintul mahalalei, nu importă; mai mult, este o eroare logică discreditarea unei teze prin descalificarea persoanei ce o susține, un sofism de relevanță și anume argumentum ad hominem. Logic, aici, discutăm idei, nu oameni. Ceea ce orice regulament de bun simț admite de asemenea. Încercând o sinteză a precedentei intervenții, evidențiez următoarele etape: 1. un preambul, care amintește de funcția regulamentului valabil pe hermeneia, de necesitarea respectării acestuia, întru apărarea de bramburelile pornografice 2. un prim argument, conform căruia în artă este nevoie de reguli, impuse sau autoimpuse, pe baza analogiei creație a universului versus creație literară 3. argumentul doi, după care “arta se naște în constrângere”, concluzia fiind “cu cit exista mai multa "libertate" si resurse cu atit exista mai putina arta”, fiind adusă în discuție relația literatură-cinematografie Plus, în final, o afirmație asupra căreia voi reveni. Contraargumentarea mea este următoarea: 1. cenzurarea discursului pornografic, psihanalizabil ca orice act uman, printr-un regulament de ordine interioară, care oferă, în același timp, sugestii sau o direcție în contradirecția actuală, recent apusă, permite crearea și păstrarea unui spațiu virtual decent, propice postării și comentariilor pe text. Totodată, ar funcționa, interiozitată la un moment dat, ca o autocenzură, asemeni unui filtru care va purifica orice tentație spre pornografie, spre exhibări puerile. Acestea ar fi, în principal, argumentele implicite ale regulamentului hermeneia. Contraargumentul meu este următorul, retoric spus: cenzura respectivă ajută cu adevărat sau inhibă și mai mult pe cel doritor de creație cu orice preț și orice mijloace? Adică, puritanismul literar la care s-ar gândi mulți, acuzator, mai dă seamă de esența actului creator, de dionisiacul implicat în orice act de afirmare a vieții? Această nevoie de exprimare a ființei proprii, cenzurată, nu refuză oare statutul adecvat sexualității umane, câștigat în ultimele secole? Adică, până la urmă, arta se face din orice, n est ce pas? Ca exemplu, amintesc valențele fracturismului sau erotismul lui Emil Brumaru. 2. Înainte de a contraargumenta primul argument amintit mai sus, cu permisiunea dvoastră, fac o scurtă referință filosofică, care va ajuta, sper, înțelegerii adecvate a problemei puse și anume dacă arta se naște sau nu în/din constrângere. Înainte de toate trebuie precizat faptul că teza “haos-ordine-diversitate”, s-o numim teza filosofică clasică, de reminiscență eminesciană, nu este în acord cu teoriile din fizica actuală, cu modelele de expansiune a universului și cu posibila sa revenire la punctul de singularitate, adică la punctul de dinaintea Big-Bang-ului. Deja în secolul XIX filosofii constatau, dezvrăjind lumea, faptul că oazele de ordine sunt un accident, viața datorându-se hazardului. Plus diferența dintre legea naturală și legea umană. Adică, chiar dacă teza haos-ordine-diversitate ar fi valabilă macroscopic ea nu se legitimă la nivel uman, prin faptul că legea naturală, inviolabilă, diferă de legea umană mereu supusă ajustării; teologic spus, Dumnezu are întotdeauna dreptate. Această divagație filosofică, necesară cred, arată așadar faptul că nu se poate justifica, continuitatea univers-artă; arta ca mimesis. Suntem ființe libere, liberul arbitru ne face responsabili și ne condamnă la libertatea de a alege răul, lipsa, nemăsura, spargerea regulilor impuse sau autoimpuse, aceasta fiind însăși condiția, „regula” de conduită a oricărui creator sau novice. Este ceea ce dezvăluie fenomenul creator: posibilitatea ratării și asumării continue a acestei ratări. Ce fel de artist ar fi acela care s-ar încrede în aceleași reguli, în aceleași idei de 3000 de ani, căruia i-ar fi frică să experimenteze, să se renască liber, când criticii și nu numai îl pun în lanțurile comercialului și modei trecătoare? 2. Argumentul doi, desprins din primul, ne spune că arta cere sacrificii. Că există o limitare a mijloacelor de exprimare, adică, vrând-nevrând, ne supunem unor reguli a priori prin însăși materia pixului pe care-l folosim. Într-adevăr, și tocmai de aceea, e necesară depășirea continuă a limitei. Nu mina contează, ci urma pe care o lasă în urmă. Dacă există reguli și limite, nu înseamnă că trebuie să ne mulțumim cu ele. Dacă, în trecut și nu numai, oamenii au creat în condiții mizere, din lipsuri materiale, dacă Pagannini a fost torturat de tatăl său nu rezultă de aici că violența și maltratarea este necesară. Ar fi absurd să ne mortificăm partea trupească pentru a scrie mai bine. Din contră, să benchetuim ca Socrate și să preamărim dragostea de oameni și de zei! Să fim trimbulinzi, dar într-o societate deschisă, nu suspicioasă în puterea omului de a crește, nu lovit, ci ținut de mână! Învățăm din propriile noastre greșeli mai bine decât din ale celorlalți așa cum conștientizarea propriei finitudini implică e infinit mai eficientă decât moartea care nu ne atinge a o mie de poeți. La fel, că există mai multă artă în literatură decât în filme, nu se susține. De va fi necesar, voi reveni asupra acestui aspect. În final, cu speranța că nu v-am plictisit prea mult, fac referire la ultimul paragraf din comentariul anterior care, după cât se pare, contrazice per total intervenția profetică a dlui director. Și, pentru că el exprimă însăși teza pe care o apăr, conchid și eu astfel: “de aceea de fapt arta si literatura adevarata s-au nascut din dinamica nevoii de a sparge regulile si nu din fericirea de a nu le avea.” Ps: atrag atenția că argumentele mele din primul comentariu rămân valabile, nefiind combătute. multumesc :D
pentru textul : some rule rules some rules deparodiind inca din titlu starea ce textul o induce cititorului, imi pare ca mesajul liric deschide perspectiva unei lumi din care timpul, ca dimensiune, devine paradoxal. o scriere simpla, aproape banala, dar plina de finetea introspectarii fiintiale.
pentru textul : Așteptȃnd (în nici un caz să vină Godot) dePagini